Cum să-ți alegi frigiderul
Cursuri de engleză pentru copii la EKA - Experiența noastră
mutarea copilului în camera lui

 Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera lui?”

Unii părinți aleg ei pentru copiii lor când e vremea să se mute în camera lor, iar alți părinți așteaptă de la copii să ceară acest spațiu și această intimitate. Eu cred că ambele variante sunt bune, atâta timp cât copilul nu este grăbit, atâta timp cât i se respectă protestele, atâta timp cât nu este obligat, șantajat, abandonat la mutarea în noul pat și în noua cameră.

Mutarea copilului în camera lui trebuie făcută cu multă răbdare, tact și respect față de copil, pentru ca acesta să perceapă experiența ca pe o experiență pozitivă, iar camera îi sine să-i devină prietenă și nu închisoare.

Cât despre subiectul ”somn”… Ei bine, după cum știți, el e preferatul meu. La cât am citit și experimentat cu copiii ăștia doi ai mei cu ”probleme de somn”, aș putea scrie o lucrare de doctorat pe subiectul ăsta.

Pentru cititorii recenți ai acestui blog, mă simt datoare să fac un rezumat scurt, dar lung, al vieții noastre nocturne din ultimii mai bine de 4 ani și jumătate.

Ema a început somnul de noapte ca un copil model. Când era nou-născută, se trezea cam la 3 ore noapte de noapte. Pe măsură ce alți copii își ”scoteau mesele de lapte”, ea își tot adăuga, până am ajuns la apogeu. Treziri și din jumătate în jumătate de oră pentru supt, dar nu pașnic și liniștit, ca să pot adormi și eu la loc ca omul, ci cu dat din picioare, din mâini, din de toate. Adormea ea, adormeam și eu în 15 minute, dormeam 15 minute, apoi mă trezea din nou. În rest, adormea greu, stăteam cu ea seara și câte 2 ore, deși îi era somn cât să se culce, nu somn cât să fie ruptă de oboseală.

Toate astea au durat până când s-a înțărcat de noapte (spre un an și jumătate), când au continuat trezirile, dar nu mai mergea readormirea la sân, pentru că nu mai voia. Am început atunci cu fel și fel de alte metode, mult mai grele, mai obositoare și care durau și mai mult. Până la urmă, într-un final glorios, nici eu nu știu când, s-a stabilizat la o trezire sau două pe noapte. La vreo 3 luni după ce l-am născut pe Fip, a început să-l ceară pe V noaptea și are și acum, la 4 ani și jumătate, o trezire pe noapte în mai bine de jumătate din nopți.

Fip a fost diferit. Fip iubea somnul, ar fi dormit tot timpul. Dar… pe carne de om în mișcare. Nu exista să-l culc și să plec, exista doar să-l pun în wrap și să sar pe mingea de fitness. Așa îl adormeam și așa lucram seară de seară, când era liniște în casă. Peste noapte avea treziri cu duiumul. Inițial pașnice, de puteam adormi ușor la loc, dar apoi a devenit și el mai agitat, de mă trezeam dimineața mai obosită decât mă culcasem.

După 4 ani de așa tratament, am decis că a venit momentul să dorm și eu o noapte întreagă și am purces pe drumul înțărcării. Din fericire, după înțărcare cu el a fost mai ușor de readormit noaptea. Și acum se trezește, dar pentru apă și e suficient să mă întind lângă el și să-l iau în brațe și se culcă la loc.

Ei, în toată epopeea asta a noastră cu somnul, am trecut, la un moment dat (cu amândoi) din patul nostru în patul lor. Mutarea copiilor în camera lor a adus cu sine experiențe diferite, totuși similare și o să vi le scriu și vouă, că poate vă ajută.

Când am început mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

Emei i-am amenajat camera când avea 7 luni. Ea oricum dormea prost, după cum vă scriam mai sus (de fapt, mint; ea dormea bine, cum îi trebuia ei, doar eu dormeam prost, nu cum mi-ar fi trebuit mie), dar constatasem că dormea ȘI MAI prost atunci când eram toți trei în pat și făceam, probabil, mai mult zgomot.

Așa că am pus mâna la treabă și i-am făcut camera. Nu am cumpărat un pat de copii, ci o salteluță și am dormit cu ea în camera ei. La fel ca și acum, o adormeam seara, apoi ieșeam din cameră (dacă nu adormeam și eu) și mă duceam înapoi la prima strigare de noapte. Când n-am mai încăpul cu burtoiul împreună cu ea pe saltea, am luat o saltea mai mare și, apoi, când deja crescuse suficient, am luat un pat de o persoană (care se putea extinde și face pentru două persoane). Am continuat așa cu somnul până când l-a cerut pe ta-su și a preluat-o el noaptea.

Fip a dormit cu mine în pat din prima zi de viață. De fapt, nu cu mine în pat, ci pe mine, care câteodată mai eram și în pat, dar, de obicei, eram mai degrabă pe mingea de fitness. Când a mai crescut puțin, a acceptat să adoarmă în pat, la sân. Nu reușeam să mă mai ridic să plec, așa că eram legată de el. Deci, n-avea rost să mă chinui să-l mut în alt pat, când oricum nu mă ajuta la nimic.

Cu toate astea, la un moment dat, Ema a vrut pat supraetajat. Și pentru că și eu mă cam săturasem de jucării în toată casa, iar camera ei era prea micuță să le cuprindă pe toate, am decis să le facem camera ”lor”, unde să o mutăm pe Ema atunci și pe Fip mai târziu.

Am golit camera (care era de oaspeți înainte), am amenajat-o pentru copii, am cumpărat patul supraetajat și… Ema n-a vrut să doarmă acolo. Pentru că, citez, ”nu cunosc patul și nici camera”. A hotărât să doarmă acolo când o mai crește. Așa că dormea tot în vechea ei cameră, în vechiul ei pat, care acum era supra-aglomerată, un soi de mini-depozit.

Așa că am început, încet-încet, să facem cunoștință cu camera și cu patul. Tot procesul a durat câteva luni, asta ca să vă faceți o idee. Fip a acceptat-o imediat, deci povestea de mai jos este despre Ema.

 

Cum am făcut mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

1. Am amenajat-o împreună

Încercând să facem camera cât mai prietenoasă, am implicat pe cât de mult am putut copilul mare în amenajarea ei. Am șurubărit împreună, am ales împreună dulapurile, am căutat uși roz pentru el, am lăsat copiii să-și lipească stickere peste stickere pe pereți (mă ia de cap când le văd, fluturi peste dinozauri, o pisicuță kitschoasă, funde, un vulcan, aurora, niște pietre ”nestemate”, alți fluturi, alți dinozauri, toate fix fără nicio noimă). Dar… lor le plac, e munca lor acolo de care își amintesc măcar o dată pe zi (”Mai ții minte când am lipit sticluța asta roz care nu știu ce e aici pe perete?”)

2. Am folosit camera ca pe o cameră de joacă

Nu am mai insistat să doarmă acolo, doar mergeam acolo cu Fip, la joacă. O invitam și pe ea, venea, se juca și o vedeam că se simte bine. Seara dormea tot în vechea cameră, actualmente mini-depozit.

3. Am făcut cunoștință cu patul

Pe sistemul ”n-ai cum să te obișnuiești cu patul dacă te prefaci că nu există”, am insistat puțin să petrecem timp și în pat, chiar și fără somn. Ne jucam în el, citeam, l-am transformat în cort, în avion și în orice vă mai puteți imagina. Seara nu insistam, dormea în patul vechi.

4. Am invitat copii la joacă și la somn

Prima noapte în care Ema a acceptat patul cel nou a fost când au venit în vizită la ea Cristi și Andrei, băieții Alexandrei. Pentru că era foarte dornică să le arate camera ei și pentru că ei și-au dorit să doarmă în patul supraetajat, a acceptat. Dar nu în patul de sus, ci în patul de jos. Cum au dormit ei trei copii (unul de 6 ani și doi de 4 ani) într-un pat de lățime 90, nu știu. Cred că se întorceau toți trei odată de pe o parte pe alta.
De aici până la a dormi în patul ei n-a mai fost decât un pas.

5. L-am adus și pe Fip în patul supraetajat

După ce am văzut-o că s-a mai înmuiat, am mutat copilul mic la somn în patul de jos. Cu mine, desigur. Dimineața îi povesteam despre cum am dormit noi acolo, despre ce am visat, cu ce jucării s-a culcat Fip, etc.

6. Am împins-o de la spate

Când am simțit eu că doar obișnuința patului vechi din fosta cameră, actuală mini-depozit în care nici curățenie nu reușeam să fac cum trebuie, de aglomerată ce era, o mai ține pe loc am împins-o nițel de la spate. Într-o seară i-am propus să dormim toți trei, eu ea și Fip, în patul ei de sus. I-am zis că o să fim acolo cu ea, că lăsăm lumina aprinsă dacă vrea, că e în siguranță și că dacă nu-i place și nu-i place, e ok să se răzgândească și să se mute înapoi în depozit.
A acceptat. Pentru că era destul de obosită, a adormit repede. Și de-atunci acolo a rămas.

Acum dormim împărțiți. V o adoarme pe Ema în patul de sus, iar eu pe Fip în cel de jos, după ce, în prealabil, au citit toți trei o carte sau am ascultat toți 4 o poveste. Când adoarme Ema, V se mută la noi în pat, iar când adoarme Fip, mă mut și eu cu el. La primul apel, ne reîntoarcem în camera copiilor, în aceeași ordine: el la Ema, eu la Fip.

Chiar râdeam într-o seară că ne-am luat o casă mai mare ca să avem loc, dar noi dormim în 1,8 metri pătrați din toată casa și restul camerelor sunt bune de închiriat.

Mda. Cam asta a fost (și este, în continuare) trecerea blândă de la somnul copiilor noștri în patul nostru la somnul copiilor noștri în paturile lor.

Cheia succesului în mutarea copilului în camera lui? Pași mici și așteptări și mai mici.

Aici camera inițială a Emei, de când avea 7 luni: Camera Vandei Mici

Aici camera refăcută a Emei, de când mai crescuse: Camera Emei la 3 ani

Urmează articol despre camera lor actuală

 

Amenajarea dormitorului mic al copilului tău

Amenajarea dormitorului mic al copilului tău

Primul pas este să iei în considerare personalitatea unică a copilului tău. Fiecare copil are preferințe și interese diferite, iar dormitorul lor trebuie să reflecte această individualitate. Întreabă-ți copilul despre culorile și temele preferate (s-ar putea să te surprindă răspunsurile lui) și include-l în procesul de planificare. Nu subestima puterea deciziilor luate în echipă!

Vine, vine primăvara

Vine, vine primăvara

Primăvara e anotimpul meu preferat, plin de speranță și iubire de viață. Îmi place să arunc din șubele de pe mine și îmi place să observ natura cum reînvie. 

De ce am ales un Schnauzer și cum să ai grijă de el

De ce am ales un Schnauzer și cum să ai grijă de el

  Familia noastră nucleu este compusă din 12 picioare. 8 de oameni (deci suntem 4) și 4 de cățel. Cățelul care trăiește în familia noastră de aproape 7 ani este un Schnauzer negru, foarte iubitor și extrem de energic.În acest articol o să vă povestesc nițel...

Fit over function – Ceva despre mine

Fit over function – Ceva despre mine

PS: Pentru mine scrisul e un soi de terapie. Pe tine, cititor care ai ajuns până aici, te invit să iei parte la această bucățică de autoterapie pe care mi-am făcut-o și-apoi, poate, să te gândești la tine: cum e pentru tine, ce a rezonat cu tine și ce nu? Ce te-a bucurat din ce am scris? Ce te-a scos din sărite? Și de ce? Ce relevanță au emoțiile astea în procesul tău? 

Ce-mi mai face Neuromul Morton?

Ce-mi mai face Neuromul Morton?

Acum ceva timp am scris un articol denumit ”Cu ce încalți picioare suferinte”, în care povesteam despre problemele mele cu picioarele. Povesteam în articolul respectiv cum m-am trezit într-o seară de iarnă, când eram cu copiii la plimbare, că nu mai pot nicicum să stau încălțată în piciorul drept, pe care îl simțeam că îmi ia foc dacă nu îl eliberez imediat din adidasul altminteri confortabil, în care era încălțat.Țin minte că m-am descălțat și că am mers așa spre casă, ca Cenușăreasa, cu un picior în adidas și cu celălalt în șosetă. Azi revin cu un update, după atâția ani.

3 Feluri în care relația cu mașina e ca orice relație din viața ta

3 Feluri în care relația cu mașina e ca orice relație din viața ta

Poate că atunci când auzi cuvântul ”relație”, te gândești la o relație romantică, la relația de cuplu. Și-atunci poate că îți sună ciudat să citești titlul acestui articol și să observi cum eu compar relația asta iubitoare, plină de inimioare și fluturi în stomac cu relația cu o mare bucată de tablă, plină de șuruburi, uleiuri și mecanisme zgomotoase, pufăitoare și unsuroase. Și-s de acord. Nu e atâta poezie din relația cu mașina. Însă există și unele puncte comune. În special ideea că a depune eforturi active pentru a menține o relație este esențialul pentru o relație solidă și de lungă durată. Iar asta e valabil în relația cu partenerul sau partenera, cu copiii, cu prietenii, dar și cu mașina.

Ieșiți în natură cu copiii

Ieșiți în natură cu copiii

Am decis de anul acesta să scoatem copiii mai des la efort fizic în natură. Să facem mai des drumeții prin pădure și pe munte, să alegem trasee mai lungi sau mai grele. Mi se pare că le trebuie asta și, ca s-o zic pe-aia dreaptă, îmi trebuie și mie.  Eu am nevoie să...

Vine ziua Emei

Vine ziua Emei

V-am zis când i-am luat lui Filip un seif de bani cadou de ziua lui, ca să-și țină în el pușculița și bomboanele? Pușculița ca să nu mai rătăcească banii prin toată casa, iar bomboanele ca să nu i le mai mănânce taică-su, cică.

Generația Captain Planet

Generația Captain Planet

Pe măsură ce trec anii, mă observ că devin și eu din ce în ce mai atentă la impactul pe care îl am eu asupra mediului. Fac parte din generația care a crescut cu ”Captain Planet” la televizor, însă desenul animat era doar o formă, fără fond. Discuțiile despre mediu și reciclare erau aproape inexistente în spațiul în care eu am crescut, deși risipă era mult mai puțină pe vremea aia. Dar nu din considerente de respect față de planetă, ci pentru că așa ne era viața.

La ce folosesc eu crema anticelulitica

La ce folosesc eu crema anticelulitica

Daca ma urmăriți de suficient de multă vreme, poate ca ați observat ca ma tot plâng de probleme cu pielea. Dermatita, alergie solară, un pic de cuperoza și multă deshidratare, in ciuda faptului ca beau apa, mănânc sănătos, ma dau cu crema de protectie solară și vara și iarna, am grija cum ma spal, cu ce ma spal, cum ma usuc, tot tacâmul. 

Tu la ce visai când erai copil?

Tu la ce visai când erai copil?

Ascultam de dimineață la radio o discuție despre copilărie. Despre copilăria noastră, nu despre cea a copiilor noștri, care (cel puțin în cazul familiei noastre) e la ani lumină. Și nu pentru că suntem noi o familie extraordinară și ieșită din comun, ci pentru că lucrurile au evoluat într-un ritm pe care părinții noștri nici nu cred că și-l imaginau vreodată. Noi, copii fiind, poate că ni-l doream. Copiii gândesc magic mai mult decât adulții.

Ce să faci dacă ai un copil ‘obsedat’ de ceva?

Ce să faci dacă ai un copil ‘obsedat’ de ceva?

– Diana, ce mă fac cu el? Toată ziua nu se joacă decât cu trenurile. Are o casă plină de jucării, dar nu-l interesează nimic altceva. Am încercat să i le iau, să nu-l mai las cu ele, dar nu se joacă apoi cu altceva. Sau ia mingiile și își imaginează tot că sunt trenuri.

În substrat eu înțeleg îngrijorarea. E îngrijorarea părintelui că are un copil care ‘nu e normal’. Ba, cu toată informația asta la îndemâna tuturor dintre noi, unii părinți se duc deja cu gândul către diferite tulburări (în mod special la spectrul autist) și de aici începe o luptă cu copilul, care nu ajută pe nimeni.

Cerem sau nu cerem copiilor banii înapoi pe un împrumut?

Cerem sau nu cerem copiilor banii înapoi pe un împrumut?

Dacă avem copii mai mari, care au o pușculiță și care încep să înțeleagă ce înseamnă valoarea banilor, care e scopul lor pe lume și ce poți face și nu poți face cu ei, poate că s-a întâmplat să îi împrumutăm. 

Poate că strângeau bani ca să își cumpere ceva, dar nu le ajungeau, așa că am venit noi și am suplinit pentru diferență. Le-am oferit cu împrumut 1 leu sau poate 10 lei, sau poate 100 sau mai mult.

Ce facem apoi?  

Cadouri non-conformiste pe care le-am primit și mi-au plăcut – Varianta cu mașini

Cadouri non-conformiste pe care le-am primit și mi-au plăcut – Varianta cu mașini

Când eram adolescentă târzie sau tânără adultă, aveam o micuță rablă de mașină. Era un Fort Ka, a cărui tablă se îndoia dacă te sprijineai de ea și care avea o trapă prin care intra apa atunci când o duceam la spălătorie sau când ploua prea tare. N-avea turometru și nici CD-player. Aer condiționat nici nu visam pe vremea aia. Și mai era ceva ce n-avea: un sistem de servodirecție care să funcționeze. De fapt, sistemul funcționa, doar că pierdea lichid.

Câinele atunci când nu ai copii și câinele atunci când ai – Accesorii

Câinele atunci când nu ai copii și câinele atunci când ai – Accesorii

Poate cel mai non-conformist accesoriu, butoanele de comunicare mi se par foarte utile. Le vedeți în poză și am încercat să-l învățăm să le apese atunci când își dorește ce scrie pe ele. Din motiv de lipsă de timp, cum ziceam la începutul articolului, n-am reușit să-l învățăm cu toate pe care le vedeți în poză. Însă,

Cum să-ți alegi frigiderul
Cursuri de engleză pentru copii la EKA - Experiența noastră