Cum traducem ”de-clutter” în română? Parcă nimic nu acoperă cuvântul cu totul, așa cum ar trebui… Mă rog, ideea articolului despre de-clutter e, despre ce concluzii am tras eu după ce am reușit, în sfârșit să golesc dulapul de tot trecutul prăfuit, neiubit și nepurtat.

Ani de haine

Asta aveam în dulap. Chiar ani de haine. Haine pe care le-am luat cu mine acum 6 ani când m-am mutat prima dată de acasă. Pe care le-am transferat apoi în dulapurile mari, cu șină, în care ne mutaserăm acum 5 ani. Pe care le-am luat iar cu mine când ne-am mutat din nou, acum 4 ani. Și pe care le-am agățat cu grijă în cutii când ne-am mutat pentru ultima data, acum 1 an.

Toate aveau câte o poveste. Câte trei cămăși cu același croi, dar imprimeuri diferite, pentru că avusesem impresia că mă avantajează modelul (și nu mă avantaja), dar le țineam pentru că erau noi și frumoase. Nu le purtam. Că nu-mi plăcea cum veneau pe mine. Haine primite de la oameni dragi, dar care nu-mi veneau cum trebuie și stăteau acolo. Haine care fuseseră frumoase, dar se degradaseră în timp. Haine care nu-mi plăcuseră niciodată, dar niciodată nu știi când o să-ți placă vreodată.

Tot felul de haine, care stăteau claie peste grămadă, într-un mare morman, în dulap. Erau atât de multe și haotice, încât îmi scosesem din marele munte textil două pijamale, 3 cămăși și o pereche de blugi, pe care le țineam în sertarul comodei, pentru că doar asta mai purtam de acolo.

Nu se mai putea. Dacă hainele alea erau la spălat, mă umfla plânsul că n-am cu ce mă îmbrăca. Și plecam, invariabil, să-mi cumpăr un tricou negru. Ieftin. Să-l trag pe mine cu blugii și gata.

Să o luăm de la zero

Asta a fost dorința mea inițială. Inițial am vrut să iau niște saci în care să pun, fără să mă uit, tot ce era în dulap, mai puțin pijamalele alea două, cele 3 cămăși, perechea de blugi și câteva fuste de existența cărora mai știam, dar habar n-aveam pe unde se ascunseseră în maldăr.

N-am putut face asta… Mi-a fost imposibil să dau chiar tot, așa că am schimbat strategia.

Am păstrat doar ce-mi place

De obicei, când îmi mai făceam curat în dulap (mai des înainte, mai rar recent), principiul era ”să dau ce nu-mi mai place/vine”. Greșit. Tare greșit. Pentru că nu au existat niciodată doar 2 categorii. ”Îmi place” și ”Nu-mi place”.

Nu, au existat mereu categoriile alea de mai sus. Hainele noi, nepurtate, dar păstrate că poate îmi vor plăcea vreodată. Hainele alterate complet, dar care încă îmi mai plăceau. Hainele care îmi plăceau doar pentru că fuseseră primite de la X sau Y. Multe haine cu povești. Iată de ce cădea dulapul pe mine.

Așa că strategia nouă a fost o revelație.

Am început luni la ora 9 și n-am terminat nici azi

Cu ușile dulapului larg deschise, am început să scot. Am făcut două dealuri de haine. De dat și de păstrat. Am pun în dealul de haine de dat fără milă. Am pus tot ce nu mai purtasem în ultimul an. Tot ce evitam cu grație de fiecare dată când deschideam șifonierul.

Procesul a fost suficient de rapid, deși l-am întrerupt cu somn de Filip, cu mormăieli poate, cu plictiseală venită de la mine.

După ce am trecut prin toate hainele, m-am uitat în mormanul de haine de păstrat. Era încă destul de mare. Așa că l-am luat iar la puricat. Am mai dat din ce păstrasem inițial. A urmat o pauză, apoi încă două ture prin maldăr.

După trei verificări temeinice, am început să pun la loc în dulap. Le-am mai triat și cu ocazia asta o dată. Deși au trecut câteva săptămâni de când am făcut curățenia asta, sunt convinsă că vor mai urma haine de dat din ce mi-am păstrat. Deci procesul continuă.

Am desființat 53 de umerașe și două sertare de haine

Ați putea crede că după ce golești 53 de umerașe și două sertare de haine, prin dulap va bate vântul. Ei bine… NU. După ce am golit 53 de umerașe și două sertare de haine, dulapul meu e încă plin. Nu plin ochi, e chiar aerisit, dar are haine în el. Suficiente.
Cu ocazia asta mi-am dat seama că aveam chiar o problemă. Adică nu mi se pare deloc normal ce se întâmpla la mine în dulap. Cel mai grav era că habar n-aveam că am o problemă. Teancuri teancuri de haine luate ca să mă aflu în treabă, de care eram atașată din cine știe ce motive, cumpărate ca terapie, într-o vrie în care nu mai conta decât să umplu sacoșa de cumpărături. Nu, deloc normal, deloc echilibrat, era fix ca un drog.

Sub muntele de haine pe care le știam, dar pe care nu le purtam, am mai descoperit un munte mai mic, de haine despre care nu mai știam că există. De fapt, ăsta a fost momentul în care mi-am dat seama că am chiar o problemă… Am decis să păstrez o bună parte din ele și să le mai dau o șansă. Cred că am făcut bine.

Ah da… După ce am terminat eu de aranjat, a venit Filip și a golit un sertar. Pe jos. Am plâns pe interior :))

Să dispară hainele din cutii

Acum doi ani, când am făcut ultima dată o treabă de genul ăsta, dar mult mai superficial, am pus niște haine ale mele în cutii. Le-am închis bine și le-a dus V. la boxă. Doi ani mai târziu, nu doar că nu mi-a lipsit nimic din tot ce aveam, dar n-am nici cea mai vaga idee despre ce s-ar putea ascunde acolo. Așa că, fix așa cum sunt, vor dispărea. Nu am de gând să le mai deschid ca să încep iar să păstrez din ele pe diferite motive.

Asta e o treabă pe care am învățat-o de la bunica mea și mi se pare că e de mare ajutor ăstora ca mine, care se atașează de fire de bumbac și nasturi colorați.

Și mi-am făcut un plan

După ce am eliberat dulapul, am scos telefonul și m-am uitat pe Pinterest după idei de outfituri. Da, să pornim de la ceva, apoi inventez eu din ce am. Am ales câteva ținute demne de mers și în parc, dar și la un prânz puțin mai serios și m-am pus pe cumpărat.

Mi-am luat câteva perechi de pantaloni (o pereche de blugi mai trashy așa și unii clasici, o pereche de pantaloni lejeri maro și unii bleumarin), un cardigan, o cămașă în carouri, o cămașă de in, un tricou cu dungi de marinar, o cămașă casual, o vestă tricotată și vreo două tricouri simple. De încălțat am adus acasă o pereche de balerini nude și o pereche de adidași. Probabil o să-mi mai cumpăr o pereche de sandale.

Toate cele de mai sus se potrivesc între ele și se potrivesc și cu aproape tot ce mai aveam eu acasă.

Eliberată

Așa mă simt acum. Eliberată pentru că deschid ușa la șifonier și chiar văd ce e acolo. Nu mai am haine care să fie lăbărțate sau decolorate. Am haine în care să arăt decent. Cum zice americanul, ”put together”. Nu mai par adunată de pe gârlă.

Mi-a prins tare bine să fac mișcarea asta. Era păcat să mă simt bine în interior dar să n-am cu ce oglindi asta în exterior…

Urmează să fac asta și în debara, la pantofi. Acolo e mult mai simplu, pentru că după ambele sarcini am rămas cu un număr în plus, iar pantofii vechi efectiv nu-mi mai vin. Deci o să am mai puține remușcări.