Discuții despre feminism la 3 ani
Astăzi nu am cuvinte

colectivScriu articolul asta de pe telefon (asa ca va rog sa scuzati parțiala lipsa a diacriticelor), cu amandoi copiii care dorm lângă mine. Ma uit la ei si ma umplu de teama.

De vineri noapte nu mai sunt om. Nu ma pot reculege, nu ma pot regăsi. Nu reusesc sa înțeleg, sa interiorizez, sa accept. Sunt inca in faza de negare, tot sper ca e o gluma proasta, ca tot ceea ce vedem nu se intampla de fapt.

Ca oamenii aia nu au murit in chinuri, ca alți oameni nu sunt in spitale si trec prin dureri cumplite, ca oameni nu vor rămâne cu sechele pe viata, atat fizice cat si psihice, ca oameni nu si-au pierdut copiii, parintii, frații, prietenii. Dintr-o idioțenie. Din ignoranta unor patroni de club, a statului, a tuturor. Din inconstienta.

Apoi imi dau seama ca asta e o prostie si ma ia o mânie de nedescris. Spumeg si imi vine sa ma pregătesc de război. Nu se poate asa ceva! Nu se poate ca a patra zi de la tragedia de la Colectiv, toti factorii de decizie sa dispară ca măgarii in ceata. Nu se poate ca primarul de sector sa apara la tv cu o șapca de Kanye West pe cap, penibil ca de obicei, si sa spuna platitudini in loc sa anunțe ca își da demisia din funcția pe care o ocupa absolut degeaba. Nici nu stiu, Ponta a fost si el acolo sa ducă o floare? Iohannis a fost… Si s-a mirat naiv de „spațiul impropriu” de la Colectiv. Ce noutate e si asta!

Vorbeam ieri cu mama la telefon si imi zicea ca spera ca macar acum, noi ăștia tinerii, sa ne trezim, sa mergem calare peste ei si sa măturam cu ei pe jos.    Cu Piedone si toata șleahta lui de mafioți, cu Ponta, cu Oprea, cu funcționarii care cer si accepta șpagă, cu toti care fac treaba de mântuială si cu cine ne mai iese in cale.

Dar acum stau in pat si ma simt neputincioasa. As vrea sa ajut, sa ma lupt, sa fac ceva care sa aiba un sens. Sa donez sânge nu pot, pentru ca alaptez. Sa donez piele nu pot, pentru ca nu are cine sa aiba grija de copii pe perioada internării. Pot sa ma duc sa duc o floare, dar e inutil. Pot sa ma duc la spitale cu apa si mâncare, cu o vorba buna, dar simt ca nu e suficient. Pot sa donez bani, dar pare atat de putin si de meschin…

Vreau sa pot face ceva, in afara de a ma lamenta pe Facebook si pe blog, in afara de a fi alaturi cu gândul de toti cei care trec prin drama asta, in afara de a face minimul pe care il fac deja. Dar nu stiu ce! Si cred ca, pragmatic vorbind, nici nu am ce…

Voi ce faceti concret? Cand ieșim in strada sa măturam cu ei piața Victoriei?

Discuții despre feminism la 3 ani
Astăzi nu am cuvinte