Cursuri de engleză pentru copii la EKA – Experiența noastră

Acum câteva săptămâni am fost invitată cu copiii la un curs de engleză pentru copii, la o lecție deschisă de engleză la EKA (divizia de limba engleză a International House, centru de limbi străine cu sediul central în Londra și peste 158 de scoli în 50 de țări). M-am dus acolo neștiind la ce să mă aștept și ușor temătoare, gândindu-mă cum o să fie cu un copil deja obosit după o zi întreagă de grădiniță, fără somn la prânz.

Pe Fip nu l-am luat, fiind cu mâna proaspăt ruptă, ci am profitat de ocazie să petrec o după amiază ca între fete, doar cu Ema. Nu se întâmplă prea des să avem ocazia asta, așa că ne-am bucurat amândouă de timpul petrecut împreună. Chiar dacă asta a însemnat să-l petrecem fix la un curs de engleză (pentru copii, măcar atât).

Temerile mele au fost inutile, pentru că la lecția deschisă nu a fost deloc stresantă, obositoare sau mai știu eu cum m-aș fi așteptat să fie, deși Ema era trează de 12 ore deja, după o zi plină. Și asta pentru că oamenii de acolo chiar știu cum să-și facă treaba (și știți că-s pretențioasă în privința asta). Să vă zic.

O să vă povestesc despre cum e la grupele mici de vârstă, unde am rămas extrem de plăcut impresionată de mentalitate și abordare. La cele mari nu m-am interesat prea mult, plus că e cu testări și examene, iar pentru noi asta momentan nu-i direcția în care mergem (dar știu că suntem puțini care merg în direcția asta, așa că pentru voi s-ar putea să nu fie o problemă).

De la bun început mi-a atras atenția modul în care echipa lor a abordat copiii proaspăt veniți într-un loc necunoscut. Unii copii mai vorbăreți, alții mai timizi, știți cum sunt copiii… N-a strâmbat nimeni din nas, n-a încercat nimeni să scoată cu insistențe obositoare copilul din carapacea lui, atmosfera fiind deschisă, jucăușă și glumeață.

În al doilea rând, la cursurile deschise au fost invitați și părinții să participe și pentru a vedea cum decurg lucrurile, dar, mai ales, pentru a nu stresa copiii, știut fiind că un copil învață cel mai bine atunci când se simte în siguranță. Deci nu, nimeni n-a avut pretenția ca acești copii care erau acolo să se ducă la ”lecție” fără părinți, niciun copil nu a fost văzut ca fiind ”răsfățat”, nu am primit sfaturi să dezlipim copiii de noi că ni se urcă în cap, ci totul a decurs cu mult respect față de copii și părinții lor. Părinți care au fost invitați să participe și ei activ la activități, tocmai pentru a transmite copilului sentimentul de siguranță și a-l ajuta să se integreze în jocuri.

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

 

 

Desigur, nu trebuie să vă spun (sau da?) că învățarea s-a făcut prin joc la toate grupurile de vârstă, prin discuții sau bricolaj, cu copiii folosindu-și mâinile, corpurile, explorând, simțind, auzind și văzând. La cea mai mică grupă de vârstă un copilaș care avea în jur de un an, s-a băgat cu totul în ligheanul cu boabe de grâu. Am primit explicații despre cum tocmai asistăm la un episod de învățare senzorială, copilul a fost încurajat să exploreze, apoi plimbat cu ligheanul plin cu boabe prin sală.

Am asistat la două lecții deschise, pe vârste de grupe diferite.

Prima grupă de vârstă este gândită pentru copiii între 6 luni și 2 ani (Sing & Play). Lecția a mers pe ideea ”învățării” cu ajutorul simțurilor, după cum vă ziceam, iar toți copiii au participat fără insistențe, din proprie inițiativă, atrași fiind de muzică, de materialele folosite și de atmosferă, în general.
Cursul de engleză pentru copii Sing & Play stimulează dobândirea de noi abilități de mișcare și abilități lingvistice. Fiecare sesiune de curs  de engleză oferă o combinație de activități comune părinte-copil, oferind părintelui ocazia de a participa alături de copil la activitățile de mișcare, muzică, socializare și, în egală măsură, de a observa din umbră evoluția copilului. Cursul durează 12 luni, 2 ședințe pe săptămână, 60 minute/sedința. Copilul participă alături de un părinte sau însoțitor, iar înscrierea se poate face oricând în timpul anului.

A doua lecție deschisă a fost destinată copiilor cu vârste între 3 și 6 ani (Laugh & Learn). Fiecare lecție din acest curs de engleză pentru copii folosește deschiderea naturală a copilului către muzică, povești și joc imaginative, pentru introducerea primelor noțiuni de limbă engleză și pregătirea copilului pentru învățarea structurată a limbii străine. Cursul durează 12 luni, 2 ședințe pe săptămână, 60 minute/sedința. Copilul participă alături de un părinte sau însoțitor, iar înscrierea se poate face oricând în timpul anului.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

A doua lecție deschisă a fost destinată copiilor cu vârste între 3 și 6 ani (Laugh & Learn). Fiecare lecție din acest curs de engleză pentru copii folosește deschiderea naturală a copilului către muzică, povești și joc imaginative, pentru introducerea primelor noțiuni de limbă engleză și pregătirea copilului pentru învățarea structurată a limbii străine. Cursul durează 12 luni, 2 ședințe pe săptămână, 60 minute/sedința. Copilul participă alături de un părinte sau însoțitor, iar înscrierea se poate face oricând în timpul anului.

Ce m-a fascinat pe mine aici a fost că acest curs a fost ținut de un profesor, iar Ema nu a acceptat niciodată cu ușurință bărbații în viața ei. Fie că vorbim despre prieteni sau despre rude, profesori, instructori, ea se deschide greu în comunicarea cu bărbații (așa a fost de când era mică; la 6 luni plângea atunci când vorbea orice bărbat cu ea și avea nevoie de mai mult timp de adaptare decât cu o femeie). Drept urmare, n-am stresat-o și am căutat întotdeauna să învețe cu femei, ca să se simtă mai în siguranță. La înot, la grădiniță, pe unde am mai fost, am solicitat ca instructorul sau profesorul să fie, de fapt, o instructoare sau o profesoară. Abia recent, de vreo două săptămâni, a acceptat volens nolens, un instructor bărbat și acum îl place foarte mult. Dar, ca să revenim la cursurile de engleză, lecția deschisă pentru grupa ei de vârstă a fost ținută de un profesor, cu care copilul meu ”sălbatic”, a comunicat, căruia i-a răspuns la întrebări, cu care s-a simțit bine și… la final mi-a spus că ar vrea să învețe engleza cu el.

Postarea asta să știți că nu e plătită. E scrisă doar pentru că mi-a plăcut mult abordarea lor, mediul și felul în care au lucrat cu copiii, faptul că sunt la curent cu ideile astea ”moderne” în care respectăm copilul, în care nu-l forțăm, în care se ia în calcul dezvoltarea emoțională a copiilor, nu doar cea cognitivă, că, la grupele lor de vârstă, n-am strâmbat din nas nici măcar o dată.

După cum ziceam, Ema vrea să participe la cursurile de engleză de acolo, așa că din toamnă o să mă interesez pentru amândoi, să vedem cum ne putem organiza.

Cam așa a arătat cursul:

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.

Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

În fine… și ajungem acasă, cu primul gând să ne aruncăm în piscină, ca să mai uităm de drumuri, de căldură, de plânsete în mașină că ăla vrea o poveste, celălalt un cântec, certuri, supărări.

Cât ne pregăteam, se iscă cearta între copii. Ema e pe wc, Fip are un băț și se crede dinozaur. El face Rooooooaaaaar și o anunță pe Ema că e un dinozaur “sulios” (furios), iar ea îl înștiințează ca îl va arunca la gunoi. El se înfurie, îi dă una cu bățul peste degete și fuge sa se ascundă in pat.

Și de aici, lucrurile iau o turnură neașteptată…. adică bună. Zic, “ia să filmez eu copiii ăștia, cum își gestionează cearta, pentru că tare frumos o fac”. Până ajung eu la telefon, îmi trec pe lângă urechi multe mesaje asertive, de nu-mi vine să cred că se întâmplă asta complet fără medierea mea.

– Fip, să știi că am glumit când am zis că te arunc la gunoi. Nu o să te arunc la gunoi. Vino să vorbim!

Fip apare temător.

– Nu mi-a păcut să ziți tu că alunți a gunoi! M-am speliat.

– Îmi pare rău, Fip. Eu doar glumeam. Nu mai zic.

– Bine. Să nu mai ziți.

– Și nici tu să nu mă mai lovești cu bățul. M-a durut.

– Bine.

Ajung și eu, în sfârșit, la telefon și apăs să filmez. Prind asta:

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și...

Weekenduri in familia noastra

Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”. Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie...

Ghid de interactiune cu fratele/sora mai mare

Atunci când te duci în vizită la un bebeluș nou și proaspăt, dar care are un frate sau o soră mai mare, lucrurile devin mai complicate. Pe copilul mai mare îl știi deja, e foarte simpatic și foarte drăguț, dar tu acum vrei să vezi copilul mai mic. Întâmplător sau nu,...

Arborele genealogic al copiilor mei

arbore genealogic

Ai mei au fost întotdeauna mândri de rădăcinile noastre ca familie. Nu exista eveniment, nuntă, botez, aniversare, Crăciun sau Paște, la care să nu se aducă vorba de Onkel Bubi, Onkel Didi sau celelalte personaje din istoria familiei Gheorghiu (numele meu de fată). De fapt, istoria cunoscută de mine a familiei mele începe cu suita regelui Carol, în care se pare că se aflau Emma și Adolf, strămoșii mei, care au călătorit către România și s-au mutat aici. Au făcut mulți copii, care au mai făcut niște copii și așa a apărut bunica mea.

În paralel, bunicul meu patern (care, întâmplător, era rudă foarte foarte îndepărtată cu bunicul meu matern) îmi spunea mereu când venea vorba despre cum a descoperit el ceva grade de rudenie cu ceva sânge albastru grecesc. Dar asta părea să fie mai mult o legendă a familiei, decât ceva concret.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Concret este că eu n-am fost niciodată atentă la discuțiile astea. Toate numele îmi erau familiare, dar n-aș fi putut spune niciodată cine e mama cui, care e mătușa nu știu care și cine e văr cu cine. Știam că oricând am o curiozitate, mă duc și întreb.

Dar… A murit bunicul, apoi bunica, apoi și tata. Începeam să nu mai am pe cine să întreb. Când a murit și nașa mea (verișoara bunicii mele), mi-a fost clar că dacă n-o ascult acum pe mama, o să se facă pierdută toată istoria familiei. Și n-o să aflu niciodată dacă sunt înrudită cu vreo zeiță cu sanctuare în Elada sau nu.

De fapt, începusem acum vreo 2 ani să-mi fac arborele genealogic, dar mai timid așa. Mersesem 3 generații în sus și mă oprisem. Aflasem atunci multe despre mine, pentru că psihogenealogia e un domeniu fascinant (cel puțin pentru mine), dar era doar o picătură într-un ocean.

 

Mai citisem atunci despre importanța pe care o are pentru orice individ să-și cunoască rădăcinile. Despre cum a-ți cunoaște trecutul te ajută să te simți mai ancorat în prezent, să ai mai multă încredere în tine și să te simți mai valoros. Să nu fii o frunză în vânt, plimbată pe unde te duce curentul, ci să ai rădăcini puternice. Eu am refuzat mult timp ideea de a avea rădăcini. Mi-am dat seama apoi că mă speria ideea de a-mi accepta trecutul și a-mi asuma responsabilitatea pentru prezent. E mai confortabil să te ducă vântul pe unde crede, decât să-ți asumi călătoria ta.

Luând toate astea în calcul, duminică m-am pus la laptop și am rugat-o pe mama să-mi spună tot ce știa. Apoi și pe soacră-mea. Am început arborele genealogic al copiilor. Ne-am oprit la Emma și Adolf, iar acum documentarea va deveni mai dificilă. Vreau să merg tot mai sus, vreau să aflu dacă poveștile familiei erau adevărate sau nu. Îmi propun să încerc să aflu cât pot de multe. Dacă aveți idei ce aș putea face să-mi ușurez munca, vă rog să-mi scrieți.

În concluzie, vă sfătuiesc să le faceți acest cadou copiilor voștri: rădăcinile lor.

Ce se mai poartă în 2017 la mine în dulap?

Anul trecut pe vremea asta reușisem incredibilul: de-clutter de top-level pentru mine. Și anume, reușisem ceva ce niciodata n-am mai reușit și nici nu am văzut vreodată la mama acasă. Să îmi încapă toate hainele, fie ele de vară, fie ele de iarnă, de...

Gustări sănătoase pentru copii

– Maaaamiiii, avem ceva de mâncare în mașină?

E al doilea lucru pe care îl aud de la copii, când îi iau de la grădiniță. Primul e ”bună mami”. Abia apoi urmează discuții despre cum le-a fost ziua, că se bucură să mă vadă sau că vor să-mi arate ce au lucrat în ziua respectivă.

Adevărul e că au nevoie de energie la ora aia, pentru că o zi de grădiniță consumă multe resurse. Mai ales că merg la o grădiniță unde sunt încurajați să și-o consume, petrecând foarte mult timp afară, și nu doar în curte, ci chiar afară din grădiniță, la plimbare, în pădure, ba chiar au fost și la piață, la salon, la herghelie și prin multe alte locuri unde nu te-ai aștepta să ajungă niște copii cu grădinița.

Am o gentuță termică pe care o umplu cu bunătăți. Da, o umplu. O banană nu e suficientă.

Tragem frumos pe dreapta când plecăm de la grădiniță și ne oprim să mâncăm. Am încercat și în mașină, dar, pe lângă faptul că e periculos în caz de accident (și vă scriam aici că am trecut prin asta), ajungeam să spăl chefirul de pe scaune, atunci când se vărsa cam jumătate de sticlă. Deci, nu mulțumesc. Nu-mi mai trebuie 🙂

Ce gustări sănătoase le duc copiilor? Păi am două variante. Să le pregătesc de acasă sau, când nu apuc să trec pe acasă înainte să îi iau, mă opresc să cumpăr. Iată câteva idei

Zmeură

Zmeură proaspătă sau congelată (copiilor mei le place să mănânce zmeura congelată ca pe bombonele), oricum ar fi, am grijă să le ofer o astfel de gustare de cel puțin 3 ori pe săptămână. Zmeura conține vitamina C, vitamina E, antioxidanți, le oferă copiilor energie, în timp ce reglează glicemia și aduce multe alte beneficii. Din punctul meu de vedere, e o gustare foarte potrivită pentru după-amiază, dând un plus de energie, mai ales unui copil, cum e Ema, care nu mai doarme de prânz.

Afine

La fel ca și în cazul zmeurei, afinele pot fi proaspete, sau, dacă nu-i sezonul lor, copiii mei nu-s pretențioși și mănâncă și congelate. Afinele conțin și ele antioxidanți, multă vitamina C, vitamina E, vitamine din complexul B, zinc, cresc hemoglobina, dar și altele. Afinele sunt hrană pentru neuroni și susțin sănătatea sistemului nervos central.

Banane

Bananele sunt niște fructe foarte potrivite pentru a fi mâncate afară, chiar cu mâinile nu foarte curate. Ele vin în suportul lor natural, copiii nu trebuie să pună mâna pe fructul propriu zis, rezistă bine la transport… Pe lângă asta, conțin vitamina C, B6 și potasiu, foarte important atunci când copiii cresc, pentru că îi protejează de dureri și ajută mușchii să funcționeze mai bine.

Vrei să primești postările mele pe email?

Kefir

Kefirul e o gustare foarte potrivită de luat din raftul magazinului, atunci când nu reușesc să mai trec pe acasă. Conține vitaminele A, B2, B9, D și K, calciu, potasiu și fosfor. Kefirul este și unul din cele mai puternice alimente probiotice, ajută la reglarea tranzitului și echilibrarea florei intestinale. Datorită conținutului ridicat de potasiu și calciu, e foarte potrivit în perioadele de creștere.

Morcovi

Bastonașele de morcovi sunt tot așa, o gustare foarte potrivită pentru copii (sau pentru copiii mei). Mai nou au descoperit că le place și păstârnacul crud. Tăiate în formă de bețișoare, sunt printre preferatele lor. Câteodată îi găsesc chiar și prin supermarketuri tăiați și  ambalați în pahare de plastic, așa că nu-i musai să trec pe acasă ca să le aduc morcovi să mănânce. Morcovii obișnuim să-i mâncăm la final de gustare, pentru că ajută la curățarea dinților și gingiilor. Alte beneficii sunt: conținutul ridicat de beta-caroten (se transformă în ficat în vitamina A), conținutul ridicat de potasiu și fosfor, conținutul ridicat de fibre, care ajută la reglarea tranzitului intestinal, conținutul ridicat de acid folic și vitamina B6.

Nuci, alune, semințe

Alor mei le plac aproape toate tipurile de nuci, migdale, kaju, semințe de tot felul. Au avut o vreme când preferau migdalele, apoi caju, acum preferă fisticul și arahidele. Din fericire, nu au alergii la aceste alimente, așa că le ofer o astfel de gustare aproape zilnic, pentru că au o grămadă de beneficii, cele mai importante legându-se de conținutul ridicat de grăsimi necesare creierului.

Fructele de goji

Tare mă bucur că ai mei apreciază fructele de goji. Din fericire, în supermarketuri există chiar și iaurturi cu fructe de goji, ca o alternativă sănătoasă la iaurturile cu fructe sau tot felul de bombonele… Fructele de goji au o grămadă de beneficii, dar motivul pentru care le includ des în gustarea de după amiază, e faptul că oferă energie copiilor, ca să putem face împreună multe lucruri frumoase până la ora somnului.

Batoane

Despre batoane și cum le fac, am scris aici.

Jeleuri

Le fac copiilor jeleuri cu suc din diferite fructe, sau chiar și cu pulpă. Acum ceva vreme foloseam agar-agar, dar acum am trecut pe gelatină, pentru conținutul ridicat de colagen. Jeleurile din poză sunt făcute cu o jumatate de cana de suc de cătina strecurat bine, miere dupa gust si o lingura de gelatina, încălzite toate puțin în ibric, apoi turnate în forme și date la frigider.   Acum, alt aspect este cum le combin. Încerc întotdeauna să le combin legumele sau fructele cu nucile, cu kefirul, să le echilibrez cumva și să le aranjez frumos în cutiuțele lor ca să fie atractive și vizual. Mai jos și câteva din pozele din care mă inspir (din păcate, nu am fost suficient de insipirată să pozez eu pentru articolul ăsta și acum nu mai am răbdare să-l țin pe tușă două săptămâni, până sunt gata pozele). Surse foto: Pinterest și Shutterstock

 Urmărește-mă pe facebook

Un mesaj de mulțumire și recunoștință

Astăzi s-a mai încheiat o etapă din viața mea. Astăzi a fost ultima zi în care am mai lucrat la grădiniță, ziua în care ar fi trebuit să-mi iau la revedere de la copii, ziua în care drumurile noastre se despărțeau.

De fapt, practic, ziua asta nu a fost ultima, pentru că va mai urma o colaborare și la anul și nici la revedere nu mi-am luat, pentru că ne mai vedem și mâine, când îi duc pe copiii mei. Mă rog, drumurile noastre nu se despart deloc, ci continuă în aceeași direcție.

Dar astăzi a fost ultima zi în care am petrecut mult timp cu ei. Ultima zi în care ne-am bucurat împreună de o săndăluță simpatică și de treabă, care a acceptat să fie încălțată din prima. Ultima zi în care am depășit împreună momente dificile. Ultima zi în care am primit pe umeri lacrimi sincere și în care am strâns în brațe un copil (altul decât al meu) furios, sau trist, sau speriat, care are nevoie de puțină ghidare, de o îmbrățișare sau de puțină siguranță.

Anul ăsta a fost plin și extrem. N-a fost nici gând cu jumătăți de măsură… exact așa cum e viața unui copil. Când ne-am bucurat, păi ne-am bucurat în toată regula, cu râs în hohote, cu dansuri caraghioase și piruete, cu îmbrățișări și pupici apăsați. Când ne-am supărat, ne-am supărat de-a binelea, cu lacrimi, cu furie, cu proteste, cu negocieri. Multe negocieri, extrem de multe negocieri, foarte multe negocieri 🙂

În anul ăsta, care tocmai s-a încheiat pentru mine, mi-am dat silința. Mi-am dat mult silința să le fiu acolo, să-i ajut, să-i îndrum, să-i învăț. Dar foarte mult mi-am silința să le fiu aproape. Să se simtă în siguranță în casa aia departe de casă, să se simtă iubiți atunci când au nevoie, să se simtă la locul lor, să se simtă importanți și valorizați. Am vrut să știe că sunt niște copii minunați (și m-a bucurat enorm să aud de la părinți că au dus mesajul ăsta acasă, că l-au internalizat și că l-au integrat frumușel în ei), pentru că așa sunt. Sunt niște copii minunați, iubiți, care ne oferă atât de multe daruri, încât eu mă simt copleșită de ele.

Vrei să primești postările mele pe email?

Am încercat să țin mereu seama de unicitatea fiecăruia și să o încurajez.
Să încurajez curiozitatea și experimentarea.
Am încercat să încurajez empatia și compasiunea, ba mai mult, autocompasiunea.
Am denumit emoțiile, am observat lacrimile celorlalți, am încercat să ajutăm împreună.
Am încercat să le transmit iubire pentru ceilalți, i-am îndrumat către a înțelege intențiile celorlalți și a și le comunica pe cele proprii.
Am încercat să-i ajut să spună când au de spus și să încerce să audă când e de ascultat.
Am încercat să-i limitez cât mai puțin, să cultivez motivația intrinsecă, să le dau curaj și încredere.

Am învățat și eu de la ei.
Am învățat să îndrăznesc, să iubesc și să mă bucur de prezent.
Am apreciat infinit mai mult o ploaie, un melc sau noroi.
M-au umplut de frumos și de bine, de bucurie și de energie.

Pentru mine rolul ăsta a fost o onoare și m-am gândit mereu la câtă apreciere vine din partea unui părinte atunci când își lasă copilul, cea mai de preț avere din lume, pe mâna mea, pe mâna unei străine. Am încercat în anul ăsta să nu le înșel încrederea și să-i tratez pe copii așa cum și-ar fi dorit și ei. Cu iubire, cu înțelegere și cu blândețe, cu limite puse cu respect, cu demnitate.

Probabil că n-am reușit 100% din timp să mă ridic la nivelul așteptărilor mele. Cu siguranță am mai și greșit în anumite situații, pe rând, nediscriminatoriu. Poate i-am întrerupt dintr-o activitate atunci când era musai să facem altceva ca grup, poate n-am avut timp să stau, atunci când unul dintre ei ar fi vrut să stea, poate am mai întrerupt un joc, poate i-am mai supărat și înfuriat câteodată, cu toate bunele mele intenții cu tot. Cu toate astea, mi-am dat silința cât am știut și cât am putut eu să se simtă iubiți și apreciați, independent de toate cele de mai sus.

A fost un an plin. Greu pe alocuri, frustrant pe alocuri, cu febră musculară și muci pe haine, cu oboseală câteodată și lipsă de energie câteodată, dar n-aș schimba absolut nimic din tot ce a fost în relația cu copiii. Poate doar aș corecta, dacă aș putea, acolo unde știu că s-ar fi putut mai bine.

Le sunt recunoscătoare până peste poate atât părinților cât și copiilor că m-au primit în viața lor, că mi-au dat îmbrățișări și atât de multă iubire.

O să ne revedem în septembrie… Mă rog… Și mâine dimineață 🙂

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

Arborele genealogic al copiilor mei

Ai mei au fost întotdeauna mândri de rădăcinile noastre ca familie. Nu exista eveniment, nuntă, botez, aniversare, Crăciun sau Paște, la care să nu se aducă vorba de Onkel Bubi, Onkel Didi sau celelalte personaje din istoria familiei Gheorghiu (numele meu de fată). De...

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată...

Părinți, e important să fiți sinceri cu copiii

Pe mine mama m-a crescut diferit de cum îi cresc eu pe ai mei. Nu știu daca mai bine sau dacă mai rău, dar știu sigur că diferit. Diferit și pentru că erau alte vremuri, diferit și pentru că erau alte mentalități, dar, cel mai probabil, diferit și pentru că noi două...

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată? Fip: Da, nu vă sitați nisiodată? Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta? Eu: Wow, voi chiar ați mâncat...

Muzică pentru copii – Să cântăm despre valori

Muzica dezvoltă creierul copiilor. Muzica dezvoltă creierul copiilor. Stimulează dezvoltarea creierului, îmbunătățește memoria și ajută la procesul de învățare, duce la rezultate școlare mai bune, contribuie la un IQ ridicat al copilului și viitorului adult. Despre...

Cum să dezvoltăm gândirea critică la copiii noștri (cu ajutorul vacilor)

  Plecăm de la grădiniță într-o după amiază. O luasem deja pe Ema și acum ne opream la grădinița lui Fip, să-l luăm și pe el. Când să ne urcăm în mașină, Fip a hotărât că el vrea să vadă vaca. Fix vis-a-vis de grădinița lui Fip e un câmp viran închis, unde un...

Aparatul care ne trezește dimineața într-o cameră ordonată

Înainte Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat....

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte

Când eram eu mică am auzit multe cuvinte, multe expresii, multe gânduri împărtășite în jurul meu, dar ”te iubesc” nu prea a fost unul dintre ele. Sigur, citeam în cărți despre ”te iubesc”, mai vedeam în filme, auzeam că trebuie să ne iubim țara, pădurile și părinții,...