Cu Luna la plimbare

V-am mintit cand v-am spus ca ma opresc la sistemele de purtare pe care le avem (wrap, sling reglabil si mei tai). Adica m-am mintit si pe mine, pentru ca nu planuiam sa mai cumparam inca unul.

Am testat la un moment dat o Manduca. Domnul Vanda, foarte incantat ca are curele, catarame, fermoare si ca “arata high tech”, a zis ca ar purta si el asa ceva cu mai mult spor decat poarta mei tai-ul pe care il aveam deja. Dar apoi ne-am razgandit. Am zis ca ne descurcam perfect, el cu mei tai-ul si eu cu slingul si nu mai dam banii si pe un SSC (Soft Structured Carrier). (more…)

Cuplul malefic “senvata” – “inbrate”

Multe mame sunt speriate de inbrateInbrate asta e ca o boala cu care daca te-ai pricopsit, esti mancat, ca sa nu mai spunem ca e bun prieten si cu senvata. Daca ii ai pe amandoi, chiar ai pus-o… Sa ne pazim deci de cuplul malefic senvata-inbrate.

Mamele noastre, soacrele noastre, prietenele noastre, straini de pe strada, toti ne sfatuiesc sa ne pazim. Toti copiii sunt niste tirani, niste santajisti mici si nu trebuie sa cedam, ca ni se urca in cap. De cand se nasc trebuie sa ne punem pe picior de razboi, sa le stabilim niste limite si sa le impunem niste reguli, pentru ca, se stie… Primul lucru pe care abia asteapta sa-l invete un nou nascut in lumea asta mare si noua si total diferita de ce stia el, sunt regulile. Clar!

Ce e foarte ciudat, e ca sfatul de a te pazi de senvata-inbrate astia vine, in general, de la mamele care nu-i cunosc. Adica o mama care nu-si ia copilul in brate, ca se-nvata, imi spune mie sa nu-mi mai iau nici eu copilul in brate, ca se-nvata si el (ea, in cazul nostru). Intrebarea mea e… Daca mamica respectiva nu si-a luat copilul in brate, de unde stie ea ce s-ar intampla daca s-ar conforma cererilor “dictatorului”? Explicatiile de genul “L-am tinut intr-o marti in brate cat i-a schimbat ta-su cearsaful de pe pat si acum plange mereu ca s-a invatat”  sunt ilare pe de-o parte, dar e trist ca mamicile chiar cred in asta.
Ce urmeaza sa scriu, se bazeaza insa pe experienta mea de mama care si-a purtat (si isi poarta in continuare) copilul atat cat vrea el.

Jean Liedloff descrie foarte frumos in cartea ei “Conceptul Continuum” motivele pentru care orice bebelus vrea in brate la mama lui. Mi-e lene sa va copiez pagini intregi din carte si nici n-ar avea rost (daca vreti s-o cititi, o gasiti aici), dar va spun eu pe scurt ce zice ea. Zice asa. Ca bebelusul nu se naste tabula rasa, cum sunt unii convinsi, ci vine pe lumea asta la pachet cu un set de asteptari. Asteptari care provin din evolutia noastra ca oameni de milioane de ani. Si da ea niste exemple foarte frumoase, cum ca plamanii nostri sunt o asteptare a aerului, ochii o asteptare a luminii, pielea si parul sunt impermeabile, deci o asteptare a ploii si tot asa. Deci fiecare individ nu e nimic altceva decat “o reflectare a experientei pe care se asteapta sa o intalneasca”, iar experienta asta e “definita de circumstantele la care predecesorii sai s-au adaptat”.   Iar predecesorii sai (nu va ganditi la ultimele mii de ani, care nu inseamna decat foarte putin in evolutia noastra) aveau cu totul alt comportament decat cel pe care-l avem noi acum. Mamele isi carau bebelusii peste tot dupa ele, pentru ca doar lipite de ele erau in siguranta, noaptea dormeau impreuna, iar alaptatul avea loc la cerere, nu dupa ceas (care ceas?). Chiar si in zilele noastre, in anumite triburi, lucrurile se desfasoara similar. Si zice Jean Liedloff ca in triburile respective copiii plang doar cand sunt grav bolnavi, iar de colici n-a auzit nimeni niciodata. Ma rog, asta e pe scurt. Nu mai intru in detalii, dar cartea e intr-adevar ceva ce va recomand sa cititi.

Unii ma intreaba: dar de unde stie tanti asta ca asa e? Sa presupunem, deci, ca n-o fi asa si sa abordam problema altfel. Omul e unul dintre singurele animale care naste pui prematuri. Fiecare dintre noi este prematur, nascut cam cu un an inainte de vreme. Unii zic mai putin (doar trei luni – al patrulea trimestru), altii se raporteaza la momentul in care puiul de om e capabil sa mearga pe picioarele sale. Micutul prematur are nevoie de mama. Nu se poate deplasa singur, nu se poate distra singur, nu poate sta singur pentru ca, in afara de mirosul mamei, bataile inimii ei, vocea ei, el nu stie mare lucru pe lumea asta. A fost dus 9 luni in burta mamei, leganat de mersul ei si brusc, intr-o zi, iese din apa pe uscat, dintr-o lume mica intr-una infinita, din intuneric la lumina si trebuie sa se adapteze la zgomote noi, lumini noi, oameni multi, chiar si la forta gravitationala. Voi cum v-ati simti in asa o lume infricosatoare? Ati fi in largul vostru? Sau ati cauta singurul element de echilibru, singurul lucru cunoscut – pe MAMA?

Si mai imaginati-va si ca, in lumea asta mare de tot, voi ati fi paralizati, deci tintuiti la pat. Cei din jurul vostru s-ar misca, ar alerga, ar dansa, s-ar distra. Iar voi nu v-ati putea ridica din pat. Si ati striga sa va ajute cineva, sa va ia de acolo, sa vedeti lucruri, sa invatati, sa fiti parte din viata voastra. Dar n-ar veni nimeni. Sau ar veni mama, dar s-ar uita lung la voi, v-ar ciupi de nas si s-ar vedea de treaba ei. Eu imi imaginez ca trebuie sa fie incredibil de frustrant si nu pot sa inteleg cum mamele (fiintele astea care ar trebui sa-si iubeasca copiii ca pe ochii din cap) nu se pot pune in botosii celui mic si nu pot empatiza deloc-deloc cu el.

Asa ca eu, dupa ce am avut momentele mele de “nu iau copilul in brate ca se-nvata”, am tinut-o pe Vanda Mica mereu dupa mine. Din wrap Vanda Mica a invatat cum se spala pe jos, cum se pun rufe la spalat, cum se pun la uscat, cum se impaturesc si se pun in dulap, cum se gateste la cuptor, cum se face un senvis, cum se intra intr-o librarie, sau intr-un supermarket, cum se face ordine in casa si cum se da cu un rimel pe gene. Dar Vanda Mica nu “s-a invatat”, oricat de ciudat vi s-ar parea. Dupa luni de purtat in wrap, are fix acelasi program de stat singura ca si inainte.

La fel ca si inainte, poate sta cate jumatate de ora singura in patut dimineata cu caruselul pornit (cu care discuta, la care tipa, cu care se hlizeste), pana se activeaza mami. La fel ca si inainte, poate sta singura in carucior cat mami face un dus scurt dupa-amiaza. La fel ca si inainte, cand mergem la buni plange cateodata ca nu vrea la ea in brate (nu-i place pozitia in care buni se incapataneaza s-o foloseasca) si sta in carucior. La fel ca si inainte, daca e sa iesim la plimbare cu caruciorul, nu protesteaza. Ba mai mult decat atat. Mai nou, de cand a inceput sa se deplaseze pe cont propriu (tarat cand in fata, cand in spate, depinde cum ii iese), plange in brate si vrea pe salteluta, ca sa exerseze. Iar eu o las, ca doar n-o sa tin copilul cu forta, dar parca mi se pare prea devreme.

De-asta zic. Bucurati-va de ei cat puteti de mult. Tineti-i in brate. Neglijati casa si curatenia sau folositi un wrap daca nu se poate altfel sau sunteti fixiste ca subsemnata si impacati si capra si varza. N-o sa ceara in brate pana la facultate. Cu siguranta ca n-o sa-i duceti in sling la primul interviu. Perioada asta trece (din cate vad) mai repede decat v-ati dori.

Deci nu, nu senvata. Dar mie mi-ar placea…

Si niste linkuri despre babywearing

http://www.naturalchild.org/guest/laura_simeon.html

http://www.alternative-mama.com/babywearing-14-reasons-to-wear-your-baby/

http://wearyourbaby.com/

http://www.continuum-concept.org/reading/in-arms.html

http://babycalm.wordpress.com/2012/07/06/the-fourth-trimester-aka-why-your-newborn-is-only-happy-in-your-arms-30/

Ghid de supraviețuire pentru proaspetele mame – 10 sfaturi utile!

Când habar n-aveam să fiu mamă, când copilul ăsta se născuse fără instrucțiuni de folosire și când instrucțiunile pe care le primeam de la alții nu erau universale? Mi-am intrat, ușor-ușor, în ritm. Dar la început a fost greu. Ce mi-ar fi plăcut atunci să știu, ca să-mi fie viața mai ușoară?

Ți-ai scris deja povestea vieții?

Povestea ta de viață a fost scrisă deja. Nu, nu mă refer la soartă, nici la ”ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, ci la faptul că fiecare dintre noi și-a scris singur deja povestea de viață.
Cu toții am început să ne scriem povestea de viață atunci când ne-am născut, sau chiar mai devreme. Unii specialiști au demonstrat prin studii că povestea vieții noastre începe să fie scrisă încă de când pluteam în lichidul amniotic din uterul mamei noastre.

#meToo – Și eu am fost victima hărțuirii și abuzului sexual. Cum combatem asta?

Prima dată mi s-a întâmplat când eram în generală. Să ne înțelegem. Nu am fost niciodată una din fetele mega populare, după care leșinau toți și toate colegele. Școala am făcut-o la un liceu mai „de fițe” să-i spun, unde eram pătura de mijloc printre pături superioare. Vacanțele mi le făceam la Ploiești, și nu la Disney, tata conducea un Oltcit, și nu un Tucson, n-aveam rucsac Herlitz și nici camera mea.

Tu ce ai face pentru iubire?

Sunt atât de multe clișee în jurul iubirii adevărate, încât chiar și dacă ajungi să te-ntâlnești cu ea s-ar putea să n-o recunoști. Pentru ca lumina ochilor tăi s-ar putea să nu vină pe-un cal alb, să nu aibă de la ce să te salveze, ba s-ar putea chiar să nici nu poată să te salveze, iar dacă mă întrebați pe mine s-ar putea să nici nu fie bine să te salveze.

Cine mă ajută pe mine să-mi concep speach-urile

Și așa am șters cu buretele tot ce mă gândisem eu inițial să zic și le-am povestit oamenilor despre relația bazată pe încredere și cum absolut tot din viața noastră de părinți se învârte în jurul încrederii. Încrederea pe care noi o avem în copii și încrederea pe care copiii o au în noi.

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată?
Fip: Da, nu vă sitați nisiodată?
Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta?

”Nu te mai uita la copilul meu” – O perioadă care a trecut

De când sunt mamă m-am schimbat mult. Nu doar că m-am schimbat mult față de cum eram eu înainte de copii, dar m-am schimbat mult și față de cum eram eu la începutul călătoriei mele de mamă.
Era o vreme în care nu te puteai uita la copilul meu

Eu și tantrumurile copilului meu

Mă refer, desigur, la tantrumurile pe care le făcea Ema când avea aproape doi ani. Care mă răvășeau emoțional, care scoteau din mine toate soiurile de emoții și trăiri, de ziceam că nu mai pot să duc.

Eu si vara sunt in wrap

Postul asta nu doar ca e pentru oamenii cu copii, dar e pentru oamenii cu copii si wrapuri. Asa ca daca nu le-aveti pe amandoua si nu planuiti sa le aveti in viitorul apropiat, nu prea aveti ce citi aici.

LE: Ilinca zice asa (si eu zic s-o credeti pe cuvant, pentru ca pare sa stie ce zice 😀 in rest, puteti folosi legaturile astea in wrap tesut):
“Tricotul din care e facut wrapul elastic sustine coloana unui bebe mic mult mai prost decat o face o tesatura. Fapt pt care, pt acelasi efect de sustinere, un wrap elastic are nevoie de 3 straturi pt a egala ce face un tesut intr-un strat (ca NU, NU e vb despre cazut copilul din wrap, ci despre o sustinere inadecvata a coloanei). NU inseamna ca elasticul e mai prost, inseamna ca e facut sa functioneze altfel. E evident ca n-o sa cada de acolo, dar nu toate mamele “wrapperite” stiu cum tre sustinuta o coloana de bebe mic, in asa fel incat sa nu se creeze puncte de tensiune pe ea. Si, mai ales, nu toate wrapurile elastice sunt la fel, din contra, caracteristicile lor, spre deosebire de alea tesute, difera fff mult in functie de producator. Asa incat ce arata ok cu wrapul tau poate sa fie teroare cu al vecinei, fara ca ea sa-si dea seama de diferenta. Faza cu 3 straturi nu e doar ca sa ingradeasca creativitatea, are un sens practic la baza.”

Va ziceam prin alte articole ca Vanda Mica e purtata in diverse dispozitive de purtare. Initial am cumparat un wrap elastic de pe poarta-ma.ro pentru ca mi s-a parut cel mai versatil, abia apoi au urmat slingul cu inele si mei tai-ul. Si pentru ca tot a venit vara (azi vad ca a plecat, dar zilele trecute era pe-aici), hai sa va arat niste legaturi de vara cu wrapul. Cel mai bine ar fi sa folositi un wrap tesut, pentru ca sunt mai sigure legaturile in el. Noi ne-am descurcat bine si cu cel elastic, dar trebuie maiestrie si muuuulta grija la “montat”. Daca vreo secunda vi se pare ca bebe nu sta bine in el sau simtiti ca il pierdeti, il dati jos si mai incercati o data sau renuntati. (more…)

Si noul Mei Tai

Si iata cum colectia mea de sisteme sanatoase de purtare a Vandei Mici a fost completata si de un Mei Tai. Si daca nu mai castig ceva sau nu mai prind vreo super-oferta, cred ca ma opresc aici.

Pe domnul Mei Tai l-am comandat de pe Mei Tai Bebe pentru ca mi-a placut selectia variata de imprimeuri si pentru ca pretul mi s-a parut mai mult decat decent. Pentru ca Mei Tai-ul are doua fete, eu mi-am ales una, iar Domnul Vanda pe cealalta.
L-am ridicat marti de la posta si de atunci l-am tot testat. (more…)