Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

cum să speli copilul pe păr

 

Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai spăla cu acid și nu cu apă.
Motivele pot fi multe, de la teama de apă, sau poate că își amintește cum l-a supărat odată, cândva, în viața asta sau în alta, cum i-a intrat săpun în ochi, până la nevoia de a se face auzit, de a-și stabili singur limitele, de a fi acceptat (în ochii lui sau ai părintelui) ca individ separat de restul familiei, cu puteri depline și cu drept de veto.

Sigur că poți să-l obligi, să-l ții cu forța și să nu ții cont de protestele lui. Spălatul se face brutal, mecanic, iar la final copilul e curat și frumos mirositor. Dar de aici lipsește respectul față de el și atitudinea blândă, înțelegătoare, pe care eu una tot încerc să o împrăștii pe unde mă găsesc. Și sigur că poți și să renunți la spălatul pe păr până în momentul în care chiar nu se mai poate altfel, când e obligatoriu, când în capul copilului deja se dezvoltă alte civilizații, cu structuri sociale, construcții proprii, poate chiar mai multe autostrăzi decât are România.

Noi am fost și pe acolo, căci Fip a avut în cap un strat protector consistent compus din pământ, nisip și, probabil, particule cosmice. Cât a fost cu mâna în ghips (adică 3 săptămâni și 2 zile), spălatul pe păr a fost imposibil (încercam să limităm pe cât de mult contactul lui cu apa, pentru că și-așa era frustrant pentru el să nu poată lua parte la activitățile lui preferate: înotul și stropitul cu apă până la dezintegrare), așa că îi făceam zilnic dușuri scurte, rapide, pe care aproape să nu le conștientizeze. Dar, după astea 3 săptămâni, plus încă una în care n-a vrut să se spele și nici eu n-am vrut să-l mai stresez suplimentar, l-am tuns de tot. L-am tuns de tot pentru că am fost o familie de păduchioși (haha, da, puteți să râdeți. Gata? A, mai aveți puțin… Ok, citiți voi mai departe când ați terminat). Avantajul stratului protector a fost că Fip a confirmat teoria cum că păduchii își caută gazde curate. El a avut cel mai puțin păduchios cap din toată familia. În fine, după ce l-am tuns, am văzut capul lui rotund, ca o lună, și la rotunzime, dar și la structura solului. Praf gri, doar că lipsea steagul înfipt în el acum câteva decenii, când eu una nu existam.

Bun, introducere suficientă, iată soluțiile pe care le-am găsit eu, după ce am trecut cu amândoi copiii prin etapa ”Nu mă păl pe păl”.

1. Folosiți șamponul potrivit

Nu știu dacă e nevoie de sugestia asta, pentru că nu știu dacă mai există șampoane pentru copii care să-i usture la ochi, dar asigurați-vă că șamponul pe care îl folosiți nu îi deranjează la ochi. Îl puteți testa pe voi înainte să spălați copilul cu el.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

2. Oferiți explicații

La unii copii funcționează bine explicații. Explicații despre de ce e nevoie să se spele pe păr (știu că pentru noi, adulții, asta este evident, dar pentru ei, cu experiența lor de viață limitată, evidentul ăsta e mai puțin evident), explicații despre cum decurge procesul, poate și ceva filmulețe cu alți copii care se spală pe păr. Îi puteți lua cu voi la duș atunci când vă spălați și voi pe păr, ca să vadă că nu vine sfârșitul existenței lor, că nu se prăbușește universul atunci când pui șampon în cap și, mai ales, atunci când îl clătești.

3. Spălatul în joacă

La alți copii pot funcționa jocurile. Spălat pe cap păpuși sau mașinuțe, spălat pe cap în poziții amuzante, glume caraghioase în care părintele confundă un fund de copil cu un cap de copil, sau un șampon cu o telecomandă. ”Mami, cum să mă speli pe păr cu telecomanda? Haha, hihi.”
Cântecele, tot felul de altfel de joculețe, orice destinde atmosfera și relaxează copilul (și părintele).
La fel de amuzant poate fi și să spălați copilul în locuri mai puțin potrivite, poate în chiuveta de la bucătărie, poate într-o oală, poate într-o tigaie… Fiți creativi!

4. Faceți baie împreună

Pe unii copii îi ajută să facă baie împreună cu părinții. Pe Filip l-am spălat mult timp ținându-l în brațe, sub duș. Bine, asta era și pentru că era cam singura mea opțiune de a face cunoștință cu apa în fiecare zi, pentru că mic (și foarte mic) fiind, nu voia să stea cu nimeni deloc, așa că împușcam doi iepuri dintr-un foc. Mă spălam și eu și-l spălam și pe el.

 

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

5. Încercați o cască pentru protecția ochilor

De multe ori supărarea vine din faptul că atunci când îi spălam pe păr, le ajunge apa pe față și le intră în ochi. Puteți să încercați să-i obișnuiți să accepte apa de pe față, dar unii copii nu reușesc deloc să treacă peste asta. Ai mei fac înot, fac scufundări, sunt mereu cu capul în apă, dar, cu toate astea, la duș nu suportă apa să li se scurgă pe mutrițe. Așa că niște oameni au găsit o soluție, sub forma unui abajur pe care îl pui pe frunte copilului, iar apa se scurge pe abajurul respectiv, ocolind fața. Noi n-am luat, dar înțeleg că-s utile.

6. … sau ochelari de înot

Ce am făcut noi, în loc să folosim casca-abajur, a fost să utilizăm ochelarii de înot. A fost singura metodă 95% eficientă. Ochelarii pe ochi, etanșată zona, toată lumea fericită. Celelalte 5% le suplinim printr-un prosopel mic, pe care îl pun pe fața copilului neprotestatar 🙂
Adică, spălatul se face în felul următor: capul pe spate, ochelarii la ochi și un prosop mic pe față, care absoarbe toată apa.

7. Poate dopuri de urechi

Problema unor copii nu e apa care le intră în ochi sau care le curge pe față, ci apa care le intră în urechi. Așa că puteți proteja zona urechilor cu ajutorul unor dopuri de urechi.

8. Alegeți bine ora de baie

Mult timp l-am spălat pe Fip dimineața, pentru că seara era mereu prea obosit, suprastimulat de la activitățile zilnice, mult mai greu de liniștit și de calmat, mai puțin receptiv la explicații și la orice intervenție.

 

9. Puneți o oglindă

Pe unii copii îi ajută mult să vadă ce se întâmplă. Poate îi va mai și distra să se vadă cu capul plin cu spumă albă, ca de bezea. Dar important e să simtă că au puțin mai mult control, că văd ce li se face, că văd privirea relaxată a părintelui.

10. Acceptați emoțiile

Oricât de tare v-ați strădui, câteodată chiar nu se poate nici fără spălat și nici fără lacrimi. Acceptați supărarea copilului, acceptați că nu le place, că nu-s de acord, că e greu să nu poți face nimic să oprești adultul de lângă tine care îți face lucruri pe care nu le vrei, chiar dacă-s pentru binele tău. Nu le spuneți că nu au de ce să plângă, nu le spuneți că-s răi sau urâți, nu țipați la ei, nu-i pedepsiți pentru că au plâns și au protestat. Spuneți-le că îi înțelegeți că nu le-a plăcut. Și țineți-i în brațe. Iubiți-i și când plâng și când protestează.

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată? Fip: Da, nu vă sitați nisiodată? Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta? Eu: Wow, voi chiar ați mâncat...

Muzică pentru copii – Să cântăm despre valori

Muzică pentru copii – Să cântăm despre valori

Muzica dezvoltă creierul copiilor. Muzica dezvoltă creierul copiilor. Stimulează dezvoltarea creierului, îmbunătățește memoria și ajută la procesul de învățare, duce la rezultate școlare mai bune, contribuie la un IQ ridicat al copilului și viitorului adult. Despre...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și...

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

conflictele între copii

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.


Acum o să vă povestesc doar unul dintre conflicte, nici primul și, cu siguranță, nici ultimul pe ziua respectivă. Să începem:

Ema își ia cartea și o întreb dacă ar vrea să-i citească lui Fip o poveste.

– Fip, dar să știi că durează. Eu citesc mai încet, pentru că pot să citesc repede doar cuvintele scurte.
– Bine.

Și se așază împreună pe canapea. Profit de liniște, îmi fac repede un capuccino și ies în curte, să-l savurez în liniște.

Când mai aveam o gură de cafea de băut, aud urlete sfâșietoare din casă. Intru ca o leoaică, să văd cine mi-a atacat și sfâșiat de vii puii. Puii mei sunt întregi pe canapea, dar plâng amândoi în hohote. Mă așez și eu lângă ei și încerc să aflu ce urgie a cauzat așa o panică generală. Aflu de la Fip că:

– Ema m-a mâncat pe mine!

Aflu și de la Ema că:

– Fip s-a așezat pe mine și n-a vrut să se dea la o parte, așa că l-am mușcat de ceafă. Apoi m-a pocnit cu bățul și acum plângem amândoi.

 

 Urmărește-mă pe facebook

Stau în continuare între ei și investigăm mai departe de unde a pornit conflictul între ei.

– Cum așa că l-ai mușcat, Ema? Cred că a fost foarte dureros. Fip, te-a durut?
– Da, Ema a dulut pe mine. A mâncat pe mine și a dulut tale tale.
– Da, l-am mușcat, dar nu rău. Hai să vedem dacă are semn.

N-avea semn, deci nu l-a mușcat tare.

– Tot a dulut pe mine, Ema.
– Păi l-am mușcat că știi că el nu înțelege dacă îi spun. Voia să-mi ia cartea și după aia s-a și așezat cu fundul pe burta mea și m-a sufocat. Puteam să mor!
– Și așa a înțeles?
– Nu știu dacă a înțeles, dar s-a dat la o parte…
– Am înțeles. O fi fost bine cum ai procedat?
– Nu…

Trecem la următorul inculpat.

– Fip, tu? Ai lovit-o pe Ema cu bățul. Crezi că a durut-o?
– Da, a dulut-o. Am lovit io cu bățu și a dulut-o
– O fi fost bine?
– Fip, n-a fost bine, că m-ai lovit și m-a durut.
– Mda, Ema… A dulut pe tine.

 

Trecem la soluții pentru a rezolva conflictul între ei, copiii mei:

– Eu văd că nu vă simțiți bine niciunul. Oare ați putea face ceva să vă simțiți mai bine?
– Păi am putea să ne cerem scuze…
– Ați putea, dar doar dacă simțiți că e cazul de cerut scuze. Dacă vă cereți scuze doar ca să audă celălalt, nu are niciun efect.
– Păi eu vreau să-mi cer scuze, că n-a fost bine să-l mușc. Scuze, Fip.
– Scuze, Ema. Scuze că a dulut…
– Vă simțiți mai bine acum?
– Da.
– Da.
– Oare mai e nevoie și de altceva?
– Eu aș avea nevoie de o îmbrățișare și de un pupic.

Se îmbrățișează și se pupă.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Trecem la soluții pentru viitor:

– Data viitoare ce ați putea face diferit, ca să evitați să vă loviți și să vă mușcați?
– Ooo, păi avem multe soluții…
– Ce soluții? I le spui tu și lui Fip? Poate el nu le știe. Sau, dacă le știe, e bine să i le reamintim.
– Păi… Atunci când ne vine să lovim sau să mușcăm, putem să ne oprim și să ne gândim. Sau putem să ne oprim și să respirăm de trei ori. Sau putem să numărăm până la 10… sau până la cât știm noi.
– Sau putem să punem TOP [stop] – Da, cum zice Fip. Putem să spunem STOP. Trebuie să ne controlăm creierul înainte să lovim.
– Cred că sunt niște soluții foarte bune. Oare o să poți să-i reamintești și lui Fip, dacă ți se pare că uită?
– Da, că el e mai mic. Eu mă controlez mai ușor câteodată. Uite, l-am mușcat fără să-i las semn.

Aprob că e o mare reușită. Coboară de pe canapea și își iau amândoi bebelușii să-i îngrijească. Ema îi aduce lui Fip o altă carte și acum, amândoi citesc povești bebelușilor.

Eu îmi mai fac o cafea. Pentru că merit…

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag...

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată?
Fip: Da, nu vă sitați nisiodată?

Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta?

Eu: Wow, voi chiar ați mâncat toată zmeura… Bine că mai am un pahar. Cine să se certe?
Fip: Daaaaa, e buuuuun meula. Ema, nu mânți tu meula! Eu mânc meula!
Ema: Tu și tati. Fip, mâncăm amândoi.
Eu: Mai bine nu mai mâncați niciunul. N-o să mai rămână pentru tort. Ce-ți veni?
Ema: Păi am văzut eu așa că voi nu vă certați și nu știu cum faceți. Fip, hai să nu mai mâncăm zmeură… zise ea în timp ce băga pe ascuns niște zmeură în gură.
Fip: Nu viau!

Vrei să primești postările mele pe email?

Stau și mă gândesc. Da, cred că are dreptate. Nu prea ne certăm. Cum facem să avem așa o relație de succes?

Eu: Hmm… Cel mai important e că pornesc mereu de la premiza că tati are intenții bune. De fapt, că toți oamenii au intenții bune. Și că atunci când face ceva ce nu-mi place, ori nu a știut că nu-mi place, ori nu s-a gândit că nu-mi place.

Ema e gânditoare. Fip e plin de zmeură.

Eu: Așa că îi spun că nu mi-a plăcut și îl rog să nu mai facă. Și el îmi explică de ce a făcut și data viitoare iese mai bine.
Ema: Mda, e foarte bine așa… Știi ce mă gândesc eu?
Fip: Mai viau meulă!
Ema: Taci, Fip, vorbesc cu mami!
Fip: Nu taci, Fip! Taci tu, taci Ema! Io vobec cu mami. Spun că mai viau meulă să mânc! În gulăăăăă! Rooooooaaaaar!
Ema: Mami, Fip nu mă lasă să vorbesc! Fip, lasă-mă să vorbesc.

Plânsete timp de 30 de secunde, cât mi-a luat să-i mai dau copilului mic zmeură. Am parat și vreo două lovituri, dacă tot eram acolo. Lejere, cu palma moale.

Ema: Așa… Știi ce mă gândesc eu?
Eu: Ce?
Ema: Că ai putea să vii și la noi la grădiniță și să le explici colegilor mei cum să facă. Ei nu știu. Ei nu fac așa când îi supără ceva…
Eu: Dar ei cum fac?
Ema: Ei se ceartă, țipă și se lovesc. Nu cred că știu să facă așa cum faci tu…
Eu: Ahammm… Deci EI nu știu…

Rețeta de tort într-un episod viitor…

Despre relații de succes am mai scris eu. Aici

Iar dacă vreți să aflați și mai multe, am uploadat un document de 9 pagini în Shop.
Îl găsiți aici:

Secretele unei relații de succes [pdf]

Cum să dezvoltăm gândirea critică la copiii noștri (cu ajutorul vacilor)

gândirea critică

 

Plecăm de la grădiniță într-o după amiază. O luasem deja pe Ema și acum ne opream la grădinița lui Fip, să-l luăm și pe el. Când să ne urcăm în mașină, Fip a hotărât că el vrea să vadă vaca.

Fix vis-a-vis de grădinița lui Fip e un câmp viran închis, unde un vecin își aduce cele două vaci la păscut. Copiii le văd mereu pe geamul clasei, iar dacă sunt aproape de gard (terenul e destul de mare), mai ieșim pe stradă să le vedem de aproape. Avantajul de a locui și de a avea grădinița în mediul rural e că reușesc și copiii să vadă animale în carne și oase. Bine, cu metroul plecăm ca și cum am merge cu muzeul, mergem la metrou ca în parcul de distracții, doar cu scopul de a ne minuna de existența lui. Valabil și pentru troleibuze și tramvaie. Dar, hei, vedem vaci și cai și broaște. Și fazani, dacă ne apropiem de lac. Zic eu că e un schimb bun.

Ei, și în după amiaza aia, Fip a hotărât, după cum ziceam, că el vrea să vadă vaca. Doar că vaca nu era acolo, deci ia-o de unde nu-i. Așa că ne-am urcat în mașină, ca să căutăm vaca.

 Urmărește-mă pe facebook

Gândirea critică

Profit de orice situație pentru a dezvolta gândirea critică și creativă a copiilor, îmi place să intru în mintea lor și să-i provoc. Așa că, deși aș fi putut să le spun că vacile nu-s pentru că e prea târziu și au fost mai devreme și au plecat acasă, am preferat să-i îndemn la dialog.

Gândirea critică e unul din cele mai importante instrumente pe care le putem oferi copiilor noștri. Bunica mea avea o vorbă, pe care mi-o spunea foarte des atunci când eram mică: ”Întreb, deci exist”. Îmi spunea mereu să fiu curioasă și să nu iau niciodată lucrurile de bune. Îmi sugera să nu accept autoritatea doar pentru că există, ci să trec tot timpul decizii și situații prin filtrul gândirii proprii.

Gândirea critică îl va ajuta pe viitorul adult în multe aspecte ale vieții lui raționale. Va găsi mai ușor soluții, va fi mai creativ, își va gestiona mai ușor impulsurile și va îi va fi mai ușor să se autoregleze. Toate astea se întâmplă pentru că gândirea critică e un antrenament pentru neocortex, creierul rațional. E ca și cum ai duce creierul la sală și l-ai ajuta astfel să crească și să devină tot mai puternic și mai performant.

Ca să dezvoltăm gândirea critică în copiii noștri nu e deloc greu, doar că trebuie să ne debarasăm de obiceiurile noastre de a le da întotdeauna soluțiile, răspunsurile, de a-i corecta, de a încerca să-i convingem să facă ceva pentru că ”trebuie” sau ”așa se face”. Copiii vin dotați cu o curiozitate naturală, care îi ajută să absoarbă informație, să creeze conexiuni, să învețe și să se dezvolte. Nu trebuie decât să o încurajăm.

Dacă vreți să aflați mai multe despre cum ați putea dezvolta și încuraja gândirea critică la copii, puteți cumpăra acest document pdf, cu doar 6 lei până la sfârșitul lunii (Link la finalul articolului)

Vrei să primești postările mele pe email?

Practic, …

Eu: Văd că nu sunt vacile… Ce-o fi cu ele?

Ema: Da, nu sunt. E prea târziu pentru ele. Cred că sunt acasă, dorm. Am auzit eu că vacile dorm mult.

Eu: Serios? Dar de ce au ele nevoie de așa de mult somn?

Ema: Pentru că sunt foarte mari și obosesc repede să fie mari. Și mănâncă mult și au nevoie de energie. Și le mai e și frig la ora asta.

Eu: Zici tu că i-ar fi frig unei vaci la ora asta?

Ema: Hmmm… S-ar putea… De fapt, nu, că ea are un fel de blană.

Eu: Fip, tu ce zici? Tu dacă ai fi vacă, unde ai fi la ora asta?

Fip: A mol. Eu dacă as fi vacă, as fi a mol.

Eu: Cum ajunge o vacă la mall?

Fip: Medze a mol vaca.

Ema: Poate ajunge cu un camion mare.

Eu: Și ce face o vacă la mall?

Fip: Mâncă chițată! [n.t.: mănâncă înghețată] Eu: Dar eu n-am văzut niciodată o vacă la mall.

Fip: Niți eu nu am văzt nițiodată o vacă a mol.

Ema: Eu am văzut una când eram mică. Era mare, mov și dădea din cap. Și m-am speriat.

Eu: Da, era o vacă-robot. Care făcea reclamă la ceva.

Ema: Da, nu mi-a plăcut deloc de ea. Cine a mai văzut o vacă mov?

Eu: Tu dacă ai crea o vacă ce culoare ai face-o?

Fip: Abatu!

Ema: Roz.

Fip: Da, și io loz. Nu abatu. Loz

Eu: Bun, deci dacă o vacă doarme și una e la mall, le mai căutăm?

Fip: Hai să căutăm calu’!

Eu: Bine. Tu unde ai fi dacă ai fi un cal?

Cum dezvoltăm gândirea critică la copiii noștri? [pdf]

Cum să-mi învăț copilul să folosească olița – 6 sfaturi utile

Am doi copii fără scutece. Asta mi se pare dovada supremă că sunt mari, că nu mai am bebeluși în casă, ci copii în toată regula. Scutecele parcă sunt din altă viață, deși nu a trecut mai mult de o lună și jumătate de când n-am mai schimbat fund de bebeluș murdar.

Noi am avut o experiență tare bună cu ambii copii la capitolul ăsta. Dacă la somn a fost mereu greu cu ei, măcar aici lucrurile au mers ca unse. Nu poți să le ai pe toate. Dar știu că pentru mulți părinți renunțatul la scutece e o provocare, o grijă, o mare teamă. Cum o să fie? Cum să fac? Cum să-l ajut? Cum să-l conving?

 Cu sau fără comunicarea eliminării?

Cu Ema lucrurile au fost ușor atipice. Cu ea am mers pe comunicarea eliminării de la câteva luni, așa că la un an și jumătate am spălat pentru ultima dată toate scutecele textile și le-am băgat în dulap, în așteptarea Juniorului. Țin minte că era fascinată când scoteam chiloții noștri de la spălat, așa că am întrebat-o dacă vrea și ea. A zis că vrea. Atunci i-am spus că de acum înainte va trebui să facă doar la oliță, chiar și când suntem afară sau noaptea (afară sau noaptea purta scutece). A zis că vrea. A avut accidente cât să le număr pe degete și aia a fost. Provocarea cea mai mare a fost să-i găsesc chiloți pe măsură, în rest toate s-au legat foarte frumos.

Cu Fip n-am mai mers pe comunicarea eliminării, pentru că n-am mai reușit. Am pus presiune pe mine la început, dar apoi mi-am dat seama că atunci când ai doi copii în casă, ai nevoie de liniște psihică, nu de targeturi puse sus, sus de tot, unde să-ți fie greu să le atingi. Așa că am renunțat la ideea de a mai încerca și mi-am concentrat atenția aia pe altceva (pe soră-sa, în principiu, care avea nevoie de ajutor să se adapteze la noua viață în 4, sau pe mine, ca să nu o iau razna).

Nu doar că nu am mai mers pe comunicare eliminării, dar nici măcar nu m-am obosit să îi prezint prea în detaliu subiectul. La doi ani știa ce se întâmplă la toaletă, o vedea pe Ema când se ducea, ne vedea și pe noi și făcuse la wc de cel mult 5 ori. Am decis atunci câ asta e varianta care funcționează cel mai bine pentru noi și că vom scoate scutecele din uz atunci când va cere el. Mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta la 5 ani, dar aia e… mergem pe mâna copilului.

Doar că socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg. Fip a avut întotdeauna o piele foarte sensibilă în zona scutecului și reușeam, cu greutate, să ținem lucrurile în frâu. Așa că, la un moment dat, când începuse să se mai încălzească nițel, am început să-l ținem în casă fără scutec. Nu stăteam noi prea mult pe acasă (cel mult 2 ore pe zi) și rar prindea câte un pipi să-l facă la wc, dar începuse să anunțe în timp ce făcea.

Apoi lucrurile s-au complicat. În sensul că a făcut o iritație rea de tot pe pulpe, de la scutec… Și n-am avut cum să-i mai punem deloc. Erau răni, care s-au vindecat de tot în vreo 2 săptămâni. Asta doar pentru că stătuse cu scutecul pe el plin de pipi și nu fusese cu mine să-l schimb la timp…

Așa că scutecul a fost scos din ecuație brusc. Ziua și la somnul de prânz. I-am explicat și lui atunci că nu mai are scutec și că trebuie să folosească wc-ul sau olița. Noaptea încă i-l puneam. Mai larg, ca să nu-l deranjeze, dar era acolo.

 Urmărește-mă pe facebook

Evoluția renunțării la scutece

Prima zi

În prima zi, Fip a folosit wc-ul sau olița. Mai întrebat, mai spunea el, dar nu a avut decât un accident. Nu-mi venea să cred… Deci copilul ăsta știa ce are de făcut, dar nu avea ocazia să o facă. Interesant… Măcar eram mulțumită că e pregătit cât de cât.

 

A doua zi

A doua zi n-a mai vrut să facă doar la wc sau pe oliță și a făcut și pe el. Destul de mult. Cu cât îl întrebam mai des, cu atât zicea că nu vrea. Cu ceilalți accepta. Cu mine nu.

 

A treia zi

Și în a treia zi lucrurile au decurs la fel ca în a doua zi. Atunci m-am hotărât să mă dau un pas mai în spate și să-i las lui controlul. A fost mai bine, pentru că…

 

A patra zi

… în a patra zi a revenit la obiceiuri mai bune și a început să anunțe din nou. Victorie, ziceam eu. Victorie! Pipi făcea la wc. Caca mai mult pe el. În continuare purta scutec

 

A cincea zi

În a cincea zi a fost la fel de bine ca în a patra. Seara am plecat la munte și a adormit în mașină, fără scutec. L-am mutat în pat și nu l-am mai trezit ca să-l scutecesc. Nu a făcut pe el toată noaptea, ci dimineața, la trezire, pe oliță. Yuhuuuu! Încă o victorie.

 

A șasea zi

În a șasea zi m-am transformat eu în mama pisăloagă, isterică și enervantă, care îl întreba la fiecare pas dacă face pipi sau caca. Eram în vizită la prietenii unor prieteni, casă în care erau multe covoare și mă temeam să nu facă vreun pocinog acolo. A făcut pocinogul, din fericire mereu fără să ude canapele, covoare, paturi. Nu știu cum a reușit. În a șasea zi, cu cât eram eu mai stresată, cu atât făcea mai mult pe el. Doar pe el.

Noaptea iar s-a nimerit să fie fără scutec și tot nu a făcut pe el

 

A șaptea zi

În a șaptea zi m-am calmat… Mi-am dat două palme imaginare de dimineață, când copilul s-a trezit și a anunțat panicat că face pipi. A făcut la oliță, apoi repeta obsesiv că nu s-au udat pantalonii. Mi-am dat seama cât de tare îl stresasem cu o zi în urmă și cât de neplăcută făcusem experiența asta. Am zis (din nou) că nu mai zic nimic, orice ar fi.

 

Asta a fost ultima zi de probleme.

Din a doua săptămână, Fip a fost scutec-free. Cu câteva accidente, foarte puține. Mult mai puține decât mă așteptam.

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele.

Da, mă înregistrez

 

Ce am învățat eu din experiența renunțării la scutec

 

În afară de Filip, am mai trecut și cu alți copii prin experiența renunțării la scutec. Și de la fiecare am învățat câte ceva, aceleași lucruri, în forme diferite.

 

 

1. Atunci când renunță la scutece, copiii au nevoie de o perioadă de adaptare

 

Oricât ar vrea ei să nu facă pe ei, au nevoie întâi să învețe cum decurg lucrurile mai nou. Am mai zis asta, dar o zic și aici. E ca și cum ne-am duce noi într-o navă spațială și am învăța să facem pipi în imponderabilitate. Cunosc copii care nu știau să-și facă nevoile stând jos. Așa că, simțeau că vine, se așezau pe wc, senzația se oprea, se ridicau, simțeau iar că vine, iar se așezau și tot așa… Sus-jos-sus-jos, până făceau, de obicei pe ei. Au nevoie de timp de adaptare, ca să învețe despre senzațiile noi, despre cum trebuie să faci (fizic) să faci caca stând pe un scaun, despre cum se simte să eliberezi urina în hăul wc-ului sau oliței, despre cum e când trebuie să împingi puțin ca să iasă, etc.

 

2. Copiii au nevoie întâi să-și cunoască senzațiile și corpul

 

Până acum nu aveau nevoie să dea importanță senzațiilor atunci când le venea. Se puteau juca în continuare, nu era nevoie să se oprească din ce făceau. Acum au nevoie să simtă.Să se uite în interiorul lor, să vadă ce se întâmplă acolo, să-și asculte corpul. Îi ajută să le spunem, din când în când ”Ascultă-ți corpul. Îți spune el că e nevoie să faci pipi?” sau ”E prea multă distracție aici și nu-ți poți asculta corpul? Hai să mergem undeva liniștit ca să auzi ce îți spune.”

 

3. Olița și luptele pentru putere

 

Atunci când trebuie să renunțe la scutece (mai ales dacă nu este din proprie inițiativă), copiii simt că pierd controlul. Controlul vieții sau al corpului lor. Din pricina asta, cu cât insistăm mai mult, cu atât vor opune mai multă rezistență. Corpul lor este singurul lucru asupra căruia pot avea control cu adevărat, așa că și-l exercită netăgăduit. Dacă le veți acorda timp, susținere și încredere, nu va fi nevoie să intrați în lupte pentru putere. Și ei vor să facă pasul ăsta, doar că au nevoie de timp să învețe.

 

În plus, scopul nostru este să-și asculte corpul, așa că dacă ducem copilul la wc când vrem noi, îl vom învăța să facă la comandă și nu să asculte de corp. Asta va prelungi foarte mult procesul de renunțare la scutece.

 

4. Frica

Știm foarte bine (sau dacă nu știați, vă spun eu acum) că noi, ca oameni, adulți sau copii, nu putem învăța atunci când ne este frică. Frica blochează creierul rațional (creierul care ne ajută să învățăm) și îl face să nu fie receptiv.

 

În plus, atunci când ne este frică, tindem să ne protejăm organele de reproducție. Pentru că așa suntem noi construiți. Trebuie să ne protejăm organele cu pricina, ca să ne putem reproduce mai târziu. Animalele își acoperă zona cu cozile, noi strângem din buci… pardon, din mușchii pe care îl avem pe acolo. Asta duce, desigur, la constipație și probleme ale tractului urinar… Un copil căruia îi e frică, nu-și va controla prea bine procesul de eliminare.

 

Și încă una și mă duc… Tot de la animale (din care am evoluat și noi): animalele nu își fac nevoile atunci când se tem, pentru că nu vor să lase urme, ca să fie apoi găsite de prădători. Acest instinct l-am păstrat și noi, așa că iată încă un motiv să nu facem pipi atunci când ne e frică (sau să ne constipăm atunci când plecăm într-un loc nou, de exemplu).

 

Așa că sper să vă gândiți de două ori înainte să certați un copil care a făcut pe el, să-l loviți sau să-l pedepsiți. Nu-l ajutați să treacă prin acest episod, ci îl încurcați.

 

5. Multe explicații

 

Unii copii sunt reticenți să-și facă nevoile la wc pentru că nu știu unde se duce cadoul ăsta pe care îl face el lumii, lucrul care iese din el și este doar al lui. În scutec era evident că e acolo, dar la wc se pierde în neant. Explicați-i pe înțelesul lui unde dispar fecalele noastre. Pentru Ema construisem o poveste frumoasă despre ”domnul Căcuț” și cum se duce el, după ce tragem noi apa, într-o canalizare cu toți prietenii lui, domnii Căcuți, să se plimbe acolo cu bicicleta.

 

Explicați-i, de asemenea, ce sunt urina și fecalele, de unde vin ele, cum se formează, etc. Există multe cărți pentru copii care redau procesul în desene foarte frumoase.

 

În plus, spuneți-i cum toată lumea face pipi și caca, mami, tati, sora sau fratele, bunica, domnul de la ziare, doamna de la casă, poștașul, curierul, educatoarea, animalele, etc. Dacă simțiți că ajută, includeți și păpușile în jocul vostru. Procurați-le olițe și implicați-le în proces. La fel și cărțile. Pe ele nu trebuie să le puneți pe olițe, dar puteți căuta cărți despre copii care folosesc olița sau wc-ul, cu povești sau doar cu imagini, pe marginea cărora să discutați.

 

6. Accidentele sunt oportunități de învățare

 

A făcut pe el? Foarte bine. Se mai întâmplă. Nu e nevoie de certuri și explicații interminabile. Este, însă, nevoie să-i subliniați că este ud, să-l întrebați dacă e o senzație neplăcută, să-i reamintiți ca data viitoare să încerce să-și asculte corpul, să schimbați copilul și să-l includeți în procesul de curățare. Cam așa:

 

”Uite, ești ud. Ce s-a întâmplat?”

”Am făcut pipi”

”Da, ai făcut pipi pe tine. Cum se simte?”

”Ud.”

”Îți place?”

”Nu”

”OK. Ce trebuie să facem acum?”

”Să mă schimb”

”OK. Și data viitoare poți să încerci data viitoare să fii mai atent la ce îți spune corpul tău?”

”Da”

”OK, hai să-ți pui alte haine. Acum, pui tu rufele în mașina de spălat? Iți dau cârpa să ștergi? Ștergem împreună?”

 

La voi cum a fost?

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Mai sunt câteva săptămâni și începe iar școala sau grădinița. Apoi urmează anotimpurile mai reci și, după cum probabil știți deja, vor începe mucii (pardon, nu-i frumos să le zic așa), răceala, tusea, febra, bronșiolitele și cine mai știe ce....

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...