3 lecții importante pe care mi le-am luat din pandemie
Parcă mă și tem să zic asta, că cine știe cum se întoarce, dar pare că totuși am încheiat-o de tot cu pandemia. Yuhuu… Au fost niște ani grei, ca în filmele despre viitor, pe care le vedeam la tv, dar am supraviețuit (la propriu) și, cel puțin în cazul meu, mi se pare că nu am reluat viața de unde o lăsasem. Ci că am crescut trecând prin experiența asta și, ca un erou care a trecut prin fel și fel de încercări, am dobândit skilluri noi, care să mă ajute mai departe în călătoria mea.
Cum să ajuți o mamă care alăptează
De-asta mamelor din vremurile noastre le e greu să alăpteze. Nu doar pentru că promovarea laptelui praf este extrem de violentă. Nu doar pentru că nici pediatrii nu încurajează alăptarea. Nu doar pentru că în filme bebelușul e calm și liniștit și doarme singur în pătuț toată noaptea. Sau toate astea prin atât de multă putere, pentru că lipsesc modelele din viața de zi cu zi.
Nu știu cum a fost procesul tău de alăptare, tu – mama care citești acum, dar gândește-te cum ar fi fost dacă ai fi văzut cu lejeritate femei alăptând de când te știi.
De ce suntem atât de furioși la volan?
Și cum eram noi pe autostradă, eu fiind la volan, un alt șofer a început să ne facă șicane. Absolut gratuit, cred că doar împuns de pasiunea lui de a se arăta puternic în fața unor femei. Ne depășea, ne frâna în față. Se punea în fața noastră atunci când aveam pe cineva în paralel și încetinea foarte tare. Dacă îl depășeam, ne fugărea pe autostradă, apoi se punea iar în fața noastră și frâna. Niciuna dintre noi nu i-a dat satisfacția de a-i arăta că ne irita cu bullyingul lui la volan, iar asta cred că îi dădea și mai multă energie să continue. Din fericire sunt un șofer destul de experimentat și un terapeut în contact cu propriile mele emoții, așa că n-am făcut nicio boacănă. Dar era un joc extrem de periculos. La un moment dat m-am gândit să trag pe dreapta într-o parcare și să aștept să se îndepărteze, dar am avut noroc că a ieșit el de pe autostradă la un moment dat.
Parfumuri și asocieri de simțuri
Citeam zilele trecute niște studii despre simțuri. Ma interesează sa aflu cât mai multe despre cum funcționează simțurile noastre, cum se influentează unul pe celălalt, care e impactul apoi asupra emoțiilor noastre, gândurilor noastre și comportamentelor noastre și ce și cum fac ele ca sa ne ghideze in viața .
Parfumuri și asocieri de simțuri
Citeam zilele trecute niște studii despre simțuri. Ma interesează sa aflu cât mai multe despre cum funcționează simțurile noastre, cum se influentează unul pe celălalt, care e impactul apoi asupra emoțiilor noastre, gândurilor noastre și comportamentelor noastre și ce și cum fac ele ca sa ne ghideze in viața .
Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?
Nu cred că era reuniune de familie unde o mătușă parfumată, care pupă copilul cu lichid de multă salivă pe obraji, să nu scoată prin buzele rujate așa o întrebare. Dacă nu era o mătușă, sigur era un unchi, sau o vecină, sau o prietenă de familie, sau domnul care venea să repare țevile. Iar înainte de acești oameni, întrebarea era pusă de mama și tata, de bunica și bunicu’. Ce să mai, o întrebare pe buzele tuturor celor care aveau un copil în față.
Cum treci de la un copil care n-a plecat o zi de acasă, la un copil care merge în tabără
Modul prin care copilul se dezlipește de familia lui de origine e un proces întreg. Procesul începe la naștere, când copilul devine o entitate separată de mama. Copilul iese din corpul ei, se taie cordonul ombilical și de acum e un omuleț de sine stătător.
3 lucruri pe care trebuie să le știi despre varicelă
Eu am făcut varicelă când eram în clasa a zecea. A fost oribil. A durat 2 săptămâni; am avut bube de varicelă peste tot, inclusiv pe interiorul pleoapelor. În acele vremuri, mama mi-a interzis dușuri și băi, de teama că se rup cojile, rămân semne, ba poate chiar se mai și infectează. În schimb, aveam soluția mentolată. Și statul în casă. 2 săptămâni. Am avut febră mare, m-am plictisit teribil, nu m-am spălat (mă mai spălam pe ascuns, dar shhhhh), era cald și eram lipicioasă, ajusesem să urăsc viața de la un virus amărât și comun, care a dispărut așa cum a și apărut, după ce mi-a mâncat zilele.
În 2022 lucrurile stau altfel și vă scriu asta ca să știți că nu e nevoie să treceți copilul prin aceleași suplicii prin care am trecut noi atunci când eram bolnavi.
De la medic, am aflat următoarele.
Un penar interesant pentru copii și porția mea de melancolie
Acum îi pregătesc pe copiii mei de școală, dar nu mai e nevoie de atât de multe cumpărături. Plătim la școală o taxă de rechizite, așa că nu mai cumpărăm nici caiete și nici creioane. Toți copiii au aceleași carioci, în aceleași borcane, aceleași caiete preliniate, a căror etichetă e scrisă de învățătoare sau de copil. Dulapul cu rechizite nu mai e acasă, ci la școală, pentru că acasă n-ar avea ce să caute. Copiii nu aduc de la școală caiete, nu aduc nici teme, decât rar spre foarte rar. Odată ce ies pe poarta școlii, rolul lor de școlar rămâne acolo și vine acasă copilul liber.
Idei de cadouri pentru preadolescenta mea de acasă, care tot crește
Am ajuns și eu la vorba bătrânilor din copilăria mea: și-anume că e mai ușor să ai un băiat decât o fată. E mai ușor pentru o mamă care nu știe ce are de făcut, așa ca mine, că nu știu cum e mai bine pentru copilă. Cum să fac să păstrez un echilibru între a-i da libertatea să se exprime, însă a cultiva un stil care e potrivit pentru vârsta ei? Și ce anume e potrivit acum pentru vârsta ei, e o altă întrebare pe care mi-o pun.
Tu la ce visai când erai copil?
Ascultam de dimineață la radio o discuție despre copilărie. Despre copilăria noastră, nu despre cea a copiilor noștri, care (cel puțin în cazul familiei noastre) e la ani lumină. Și nu pentru că suntem noi o familie extraordinară și ieșită din comun, ci pentru că lucrurile au evoluat într-un ritm pe care părinții noștri nici nu cred că și-l imaginau vreodată. Noi, copii fiind, poate că ni-l doream. Copiii gândesc magic mai mult decât adulții.
Ce să faci dacă ai un copil ‘obsedat’ de ceva?
– Diana, ce mă fac cu el? Toată ziua nu se joacă decât cu trenurile. Are o casă plină de jucării, dar nu-l interesează nimic altceva. Am încercat să i le iau, să nu-l mai las cu ele, dar nu se joacă apoi cu altceva. Sau ia mingiile și își imaginează tot că sunt trenuri.
În substrat eu înțeleg îngrijorarea. E îngrijorarea părintelui că are un copil care ‘nu e normal’. Ba, cu toată informația asta la îndemâna tuturor dintre noi, unii părinți se duc deja cu gândul către diferite tulburări (în mod special la spectrul autist) și de aici începe o luptă cu copilul, care nu ajută pe nimeni.
3 lucruri pe care le-am învățat de la tata despre condus
Așa că sunt amândoi afară și ascultă mașina, iar mie asta îmi aduce aminte de copilărie, când tații vecini se strângeau in fața blocului si fiecare dintre ei meșterea la mașina proprie. Dacă treceai pe-acolo, era ca o expoziție de picioare care ieșeau de sub mașini.
Deși eu eram fată, iar sub nicio mașină nu era ascunsă jumătate de femeie, care să-și etaleze picioarele in fustă și tocuri ieșind de sub portbagaj (și nici nu văzusem vreodată o astfel de femeie), îmi imaginam ca atunci când o să fiu și eu om mare și serios, ca tata, și eu o să meșteresc la fel.
3 lucruri esențiale în cabinetul (meu) de psihoterapie
Când m-am mutat în noul cabinet, mi-am dat seama că am foarte multe lucruri de care am nevoie și pe care le folosesc. Și pe lângă ele, am mai cumpărat și altele, la fel de necesare. Am umplut spațiul de canapele (necesare pentru grupuri: nu e nimic mai enervant decât să stai pe un scaun incomod atunci când intri în contact cu emoții grele, care oricum îți provoacă disconfort; măcar s-o faci într-un spațiu blând, pufos, primitor) și fotolii confortabile. Am 3 tipuri de mașină de cafea, un purificator de aer, aerul condiționat, plante și flipchart, căni fel și fel, pe toate gusturile, multe tipuri de ceai, lapte pentru cafea și câte o gustare sănătoasă, pentru când terapia îți provoacă foame sau grijă de tine.
Cum să-ți dai seama dacă este aur/argint sau altceva?
Ne-am plimbat pe străzi, am mâncat cele mai bune Fistiki Sarma din viața mea și cea mai delicioasă prăjitură Kunefe, am căscat gura la străduțele mici și colorate, ne-am prostit cu ochelari de soare caraghioși și… ne-am lăsat acostați de o doamnă care vindea bijuterii. Doamna a știut ce face:
Scrisoare către cei care suferă în umbră
Ilinca mi-a scris într-o zi pe instagram despre ceva ce trăia. În spațiul virtual, dar atât de real, al facebookului, ea își spusese povestea, iar oamenii răspunseseră. Era copleșită de bulgărele care se născuse dintr-o destăinuire, din curajul ei de a împărtăși ceea ce multe mame trăiesc în umbră și în tăcere. Era copleșită de numărul de mame care se deschideau și ele, spunând: ”da, și eu am trecut sau trec prin depresie post-partum”.
