Dezvoltare personala

Cum să îți alegi terapeutul

”Cunoaște cineva un terapeut bun?”
Dacă ai în jurul tău oameni care merg la terapie, o să primești, probabil, câteva recomandări și câteva contra-recomandări. Xulescu e minunat și ascultă și e empatic și găsește soluții.

Relația cu părinții toxici

Pentru că părinții nu devin brusc ne-toxici atunci când copiii cresc, ci păstrează același tipar și aceleași comportamente și față de copiii lor deveniți adulți.
Deci? Ce facem cu mama toxică, ce facem cu tatăl toxic? Ce facem cu o bunică toxică? Cum ne poziționăm în relație cu ei pentru a putea fi liberi și fericiți?

Relații toxice, abuzuri și cum le evităm

Unul din lucrurile pe care le învățăm atunci când suntem agresați fizic sau verbal de părinții noștri (în general, toxici), e că așa arată iubirea. Poate că ați tot auzit prin jurul vostru că ”iubirea doare”. Așa am învățat. Că doare.

Ce si cum sunt parintii toxici

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății.

Rezoluții pe 2018

Când am decis că voi fi freelancer, m-am pus frumușel la masă și am început să mă gândesc de unde și cum să încep. Google îmi propunea o mie de soluții magice, toate cursurile pe care le-am ascultat propuneau aceleași soluții la fel de magice, cărțile pe care le citeam îmi propuneau aceleași soluții magice.

Amân lucrurile. Și tu?

Amânarea asta mi-a mâncat sufletul o bună parte din viața mea. Aveam ceva de făcut? Amânam până când trebuia să fac totul în stres, ca să termin fix cu o secundă înainte de deadline. Sau amânam până când mai era nițel și îmi bătea careva obrazul că n-am făcut.

Bolovanul pasiv-agresiv care mi-a spart bula

Am vrut să încep articolul scriind că ”am avut noroc să trăiesc într-o bulă”. Am luat o pauză, am respirat și m-am gândit mai bine. Nu am avut noroc. Mi-am clădit-o. E un merit al meu, pe care e ok să mi-l asum. Mi-am clădit o bulă, în care trăiesc, cât pot eu de departe de comportamente care să mă doară.

Ți-ai scris deja povestea vieții?

Povestea ta de viață a fost scrisă deja. Nu, nu mă refer la soartă, nici la ”ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, ci la faptul că fiecare dintre noi și-a scris singur deja povestea de viață.
Cu toții am început să ne scriem povestea de viață atunci când ne-am născut, sau chiar mai devreme. Unii specialiști au demonstrat prin studii că povestea vieții noastre începe să fie scrisă încă de când pluteam în lichidul amniotic din uterul mamei noastre.

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

M-am înfuriat. Sigur, scena e scoasă complet dintr-un context pe care nu-l cunosc și nu demonstrează nimic nici desprea ea, nici despre el, nici despre ei. Și, oricum, eu n-aveam nicio treabă cu niciunul din ei. Așa că, de unde furia?
Nu știu ce și câte știți voi despre mine și despre cum văd eu viața. Îmi place, în general, să mă dezic de curente pentru că istoria ne-a cam învățat că orice curent vine ca un răspuns exagerat la un alt curent.