Cum poți câștiga o bursă pentru copilul tău la taberele urbane de programare și robotică Logiscool – CONCURS

Spoiler alert: Avem concurs la finalul articolului pentru o bursă la tabăra urbană de programare și robotică Logiscool (7 ani – 15 ani)

Copiii mei au crescut și a cam trecut vremea jucăriilor simple de lemn, care să le încurajeze imaginația și creativitatea. De fapt, să fiu corectă. N-a trecut, doar că pe lângă ele au apărut și alte nevoi, dorințe și pasiuni. Și astăzi, despre o nouă pasiune descoperită în familia Vijulienilor: Robotica. 

Cu tot accesul limitat al copiilor la tehnologie, a venit acest moment în care robotica e interesantă pentru ei și în care se descurcă foarte bine (apropos de temerile ”Dacă îi privez pe copiii mici de accesul la ecrane în lumea digitală, cum se vor adapta ei când vor ajunge la școală sau când vor da cu nasul de tehnologie?”). Se pare că nu i-am limitat mental cu restricțiile impuse, iar asta mă bucură mult. Domeniul accesului la ecrane și tehnologie mi-a dat, și încă îmi dă, mult de furcă în luarea deciziilor de părinte. 

Ema are un club de robotică la școală, iar pentru Fip căutăm timp să-l putem duce și pe el să învețe cum e cu programatul. Până atunci, ambii copii vor primi de Ziuaemei câte un roboțel micuț, cât o minge de ping-pong, pe care să exerseze (Ema) și să învețe (Fip).

Ce am descoperit, însă, recent e că există și altceva: taberele de robotică. Logiscool, școala de programare și robotică organizează astfel de tabere pentru începutul lui 2020, în care copiii vor deveni creatori. Creatori de jocuri, de aplicații, de roboți, de lumi Minecraft.

M-am uitat pe site-ul lor și am descoperit că sunt patru tipuri de tabere: taberele de programare, taberele de editare video și grafică, tabere de robotică și taberele Minecraft. 

  1. Taberele de programare – copiii învață despre elementele de bază ale programării: ce este o variabilă și cum funcționează algoritmii, despre ce metode de codificare există și cum construiești limbajul dorit fără vreun glitch sau portiță de furt a informației.
  2. Taberele de editare video și grafică – juniorii vor învăța cum să creeze videoclipuri sau site-uri interesante, pline de conținut util. Vor trece de la simpli utilizatori la creatori de material vizual calitativ. Mă gândesc că poate aveți și voi un producător sau regizor acasă, nu?
  3. Taberele de robotică – dacă noi am auzit prima oară de ei în filmele SF, cei mici îi descoperă în viața de zi cu zi. În această tabără copiii învață ce înseamnă programarea unui robot, cum se construiește și cum pot controla diferiți roboți.
  4. Taberele Minecraft – modulul demonstrează că jocurile pe calculator dezvoltă o serie de skill-uri pe care nu le-ai fi bănuit. Construirea unei lumi Minecraft este un mod excelent de a dezvolta creativitatea, iar proiectarea unei hărți de aventură apelează la gândirea algoritmică a celor mici.

În plus, pentru a participa în taberele urbane, elevii nu au nevoie de nicio pregătire specială sau de cunoștințe în domeniul IT. Taberele au clase de începători, cât și de nivel mai experimentat, atât pentru cei pasionați de IT, cât și pentru copiii care sunt la început și vor să descopere domeniul de la zero. 

Taberele se vor organiza în timpul vacanței de iarnă, în intervalul 6-10 ianuarie 2020 și au câte 12 locuri pentru fiecare grupă, astfel încât toți participanții să aibă spațiu de învățare în ritmul propriu.
Taberele durează 5 zile și sunt disponibile în două variante: jumătate de zi (9:30 – 13:00), sau o zi întreagă (9:30 – 17:30). Pentru cei care vor să studieze în mod intensiv în vacanța de iarnă, opțiunea full day combină activitatea propriu-zisă cu o jumătate de zi de activități recreative sau cu o altă tabără specifică vârstei copilului.

Acum, după ce v-am povestit despre ce se întâmplă acolo, am și o surpriză.

 

Logiscool oferă o bursă unui cititor Gangblog, așa că facem concurs. 

Scrie-mi într-un comentariu la postarea de facebook de ce vrei să câștigi Bursa Logiscool și taguiește și un prieten, care poate vrea să participe la rândul său. La finalul perioadei de concurs voi extrage câștigătorul din toate comentariile adăugate (cu alte cuvinte, mai multe motive pentru care vrei să câștigi, mai multe șanse să o faci 🙂 )

Concursul se desfășoară în perioada 4-9 decembrie, iar pe 10 voi extrage câștigătorul și-l voi și anunța, desigur. 

Kinetoterapia pentru copii – Cum arată o evaluare

Una din amintirile mele timpurii e cu mine în farmacia de la colțul străzii, turnând apă dintr-o sticlă mare verde într-un pahar verde, în timp ce purtam în picioare o pereche de ghetuțe albe cu negru, puse invers. Adică, ghetuța dreaptă în piciorul stâng și ghetuța stângă în piciorul drept. Mergeam strâmb, așa că cineva a decis acest tratament pentru mine. Nu țin minte dacă era comod sau nu, dacă era dureros sau nu, dacă era bine sau rău. 

O să vă întrebați, probabil, dacă încă mai calc în interior. Da. Tratamentul cu ghetuțele puse invers nu m-a vindecat pe viață. De multe ori reușesc să merg ”conștient” și atunci calc bine. Dar, când îmi pierd concentrarea, vârful piciorului drept se duce în interior. 

Așa calcă și Ema. Ei nu i-am pus ghetuțe invers, ci am lăsat-o să-și revină natural, de la tal valg la naștere, până la a merge ”corect”, urmând să vedem când mai crește dacă și-a revenit, așa cum ne-au recomandat medicii. Nici ea nu și-a revenit, așa că săptămâna trecută i-am făcut o programare la un centru de Kinetoterapie (la Kineto4Kids), pentru o evaluare. Și despre centru și modul în care a fost făcută evaluarea vreau să vă povestesc și vouă, pentru că a fost una din experiențele alea cu adevărat ”meaningful” pe care le-am avut ca mamă. 

Programarea am făcut-o pentru seara de vineri, ora 19.00, când urma să intru în sală cu copila. Am vrut să ajung mai devreme, temându-mă că n-o să găsesc locuri de parcare (Centrul este în zona Piața Victoriei, unde știu din experiența mea zilnică de la cabinet cât e de greu de găsit un loc în care să-ți lași mașina). Din fericire, n-am avut o problemă cu parcarea, pentru că centrul dispune și de locuri de parcare, exact lângă clădire. M-am gândit cât de important e să ai unde să-ți lași mașina, mai ales dacă vii la kinetoterapie cu copii care nu merg, sau care merg mai greu și care nu sunt neapărat bebeluși sau foarte ușori. 

Cum am ajuns mai repede decât ne-am plănuit, m-am tot gândit ce să facem. Am zis să duc copila relaxată și mâncată la evaluare, ca să fie cât mai cooperantă, așa că V. a hrănit întâi și-ntâi copiii. Și-apoi, pentru că încă mai aveam timp, am urcat până la urmă. A fost o decizie foarte bună, pentru că imediat în dreapta recepției, copiii au găsit un loc special pentru ei, cu caiete, cărți de colorat, creioane și carioci, jucării (Fip a fost impresionat de un telefon cu fir), unde au stat să aștepte până le-a venit rândul. M-am bucurat foarte mult că nu era niciun televizor pe pereți, pentru că știu că oriunde e o sală de așteptare e un televizor. Și știu și că televizorul atrage și agită copiii și că, atunci când erau mici, îmi era foarte greu să-i dezlipesc brusc de la desene, ca să intrăm în cabinet. Nu știu ai voștri, dar ai mei se frustrau și intrau nervoși din start în cabinet. 

Ce am găsit noi, ca adulți? Un loc cald și primitor, în care am interacționat cu oameni, nu doar cu profesioniști. M-am simțit bine primită acolo, copiii au primit zâmbete, noi am primit vorbe frumoase. Mi-am imaginat părinți în jurul spațiului de joacă socializând, schimbând impresii și păreri, sfaturi și câte un cuvânt de încurajare. M-am gândit cât de important e să faci asta atunci când îți e greu cu copilul, pentru că mulți părinți nu vin acolo cu probleme atât de ușoare ca ale noastre. Am întrebat-o pe Adina Păunescu despre cum le e părinților acolo și am primit confirmarea pentru impresiile mele. Mi s-a părut atât de minunat și mi-am amintit de mine, la primul copil, când îmi lipsea socializarea, îmi lipsea să cunosc oameni noi și când, cu toate astea, am legat prietenii care durează de atunci, care s-au dezvoltat și au crescut o dată cu mine. Tare bine mi-au prins.  

Dar, ca să revenim la copii și la spațiul fizic din fața ochilor, pe care îl descopeream împreună, ca în orice loc nou, copiii au testat și băile și s-au bucurat tare să constate că sunt pe dimensiunile lor și că se pot descurca singuri (da, am ajuns în acea etapă, în care copilul mare se duce singură la toaletă oriunde, iar copilul mic în locuri controlate). 

Și-apoi, mâncată, jucată, distrată, a intrat la evaluare. Cum să vă zic. Când i-am povestit miercuri că vineri seara mergem într-un loc pentru o evaluare a oaselor, a făcut ochii mari și mi-a zis că ea nu mai vrea la spital, că n-o doare nimic. Degeaba i-am zis eu că nu mergem la doctor, degeaba i-am arătat pozele centrului. Tot îi era teamă. Am zis ”OK, îți e teamă. E ceva nou. Înțeleg. Crezi că pot eu face ceva?”. Da. Puteam intra împreună cu ea, ceea ce oricum aș fi făcut, deci problema a fost rezolvată. 

Am intrat, deci, împreună în sala colorată, după ce am făcut prezentările cu o doamnă ca o zână blondă, care a măsurat-o cu șublerul (la figurat, desigur). S-a liniștit imediat ce a văzut calmul și empatia doamnei ca o zână, cu care s-a împrietenit imediat. 

La propriu, a verificat-o din cap până în picioare, a lăsat-o în ritmul ei, a mai controlat-o puțin, iar a mai lăsat-o să se joace. Totul a decurs foarte lin, evaluarea s-a făcut când serios, când în joacă, mie mi-a fost explicat tot ce fusese verificat, cum și de ce iar Ema îmi tot spunea că ea vrea să mai revenim. 

La final am primit foaia cu evaluarea și recomandările lor. Urmează să ne organizăm programul astfel încât să venim la kinetoterapie de două ori pe săptămână pentru o vreme, ca să-și corecteze Ema micuțele probleme. 

Ce am reținut de la Adina Păunescu a fost că toți terapeuții din centru sunt formați special pentru a se alinia și potrivi cu viziunea și valorile centrului. Că sunt buni profesioniști, serioși în munca pe care o fac, că își stăpânesc extraordinar de bine tehnicile și că sunt, în acelaș timp, oameni, empatici, jucăuși, prietenoși. 

Vă las și niște poze, ca să vă faceți o idee despre cum arată locul acesta frumos despre care vă povestesc și imaginați-vă în el niște oameni calzi și veseli care-i vorbesc copilului jucăuș, în timp ce își fac treaba foarte serios.

Mi-e frică să nu-mi pierd amintirile

Mi-e frică să nu-mi pierd amintirile

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre pozele și filmulețele pe care le avem cu copiii. Care sunt niște comori fără de preț, amintiri ce nu pot fi înlocuite cu nimic. Vorba reclamei, pentru orice altceva există nu știu ce card de credit.

Un băiețel și pasiunea lui: tortul

Un băiețel și pasiunea lui: tortul

– Filip, Filiiiiip, unde ești? Filiiiiiiip?

Stop. Rewind (sunet de casetă care se derulează). Unde suntem și de ce-l căutăm pe Fip?

E 16 decembrie, undeva pe la ora prânzului. Suntem toți 4 la

Rotomanii – un proiect de upcycling

Tis the season to be jolly, Fa la la la la, la la la la…

Și mai e și sezonul în care rupem în două magazinele online, dar și pe cele fizice, în care o să lăsăm mulți bani, dar nu pentru noi, de data asta. Nu știu cum sunteți voi, dar eu am o listă întreagă de oameni pentru care vreau să fiu o parte din moșcrăciun. Iar pe lista asta sunt, de mulți ani încoace, aceleași persoane, pentru care vreau să cumpăr sau să fac în fiecare an ceva frumos, care să le bucure sufletul. În primul an a fost ușor, aveam o grămadă de idei. În al doilea an îmi rămăseseră idei din primul. În al treilea an a fost ok. În al patrulea an a început să devină greu. În al X-lea an mă întreb cu ce aș mai putea veni nou? Iar la adulți nu-i la fel ca la copii. Copiii cresc, își schimbă nevoile, oricum n-o să-i iau unui copil de Crăciunul anului 2019 ce i-am luat acum 5 ani când avea 3. Dar noi, adulții, evoluăm mai greu decât ei. Poate chiar stagnăm. Poate chiar nu ni se schimbă nevoile și dorințele.

Câte parfumuri, câți cercei, câte fulare, câte mănuși să-i dăruiești unui om? Câte ceaiuri, câte gentuțe, câte albume goale de poze? Drept urmare, caut mereu ceva nou, măcar să am o idee. Un voucher pentru o experiență frumoasă. Un produs ieșit din comun. Ceva făcut cu și din pasiune. Ceva diferit.

Am descoperit multe astfel de produse și vreau să fac un articol separat despre ele. Sper să-l scriu cât mai curând, ca să aveți timp să vă organizați pentru Crăciun.

Astăzi vreau să vă povestesc despre un proiect care mi-a plăcut mult. Pentru mine nu intră în categoria ”ce cadouri de crăciun să le mai fac prietenilor?”, dar țin morțiș să scriu despre el, poate intră în categoriile voastre de cadouri pentru voi sau pentru cei dragi.

Rotomanii – Mobilă din cauciuc

Știți cum ne plângem că poluăm planeta? Că nu avem grijă de ea? Că distrugerea ei (sau – mai degrabă – a existenței noastre, a oamenilor, pe ea) e pe repede înainte? Dar nici noi nu facem tot ce ne-ar sta în puteri ca să ne protejăm? Poate nu selectăm gunoiul, deși am putea, dar e nevoie de prea mult efort. Poate mergem în continuare cu mașina care poluează, pentru că e greu fără, deși am putea. Poate aruncăm uleiul ars la toaletă, pentru că e complicat să-l adunăm într-o sticlă de plastic, deși există soluții?

Ei bine, proiectul Rotomanii nu e din categoria asta. Proiectul de upcycling al Liei Țăranu-Hofnăr ne arată ce putem face pentru a transforma ceva ce ar contribui la distrugerea planetei în ceva frumos și practic. Lia spune ”Dar am ajuns în punctul în care latura estetică trebuia să se îmbine cu partea practică, altfel nu aveam pace. Mereu observ ce aruncă alții, de la părți de mobilier, la diverse obiecte mai mici și mă gândesc în ce aș putea transforma acel lucru“”

Așa că ea a luat anvelope, le-a curățat, le-a îngrijit și le-a transformat în aceste frumoase obiecte pe care le puteți găsi aici, împreună cu povestea lor. Par și un bun spațiu de depozitare și le am în vedere pentru când vom avea nevoie de așa ceva. Vă las și o singură poză, pentru restul invitându-vă să intrați pe pagina produsului.

Tot pe How To OLX îl găsiți și pe Răzvan Ghiță și ale lui piese de mobilier și decorațiuni de fier, steampunk. 

Poate funcționa relația dintre un bebeluș și un câine?

Poate funcționa relația dintre un bebeluș și un câine?

Sigur că poate funcționa. Multe lucruri pot funcționa, însă se întâmplă adesea că ele, deși pot funcționa, nu funcționează. Multe lucruri pot fi făcute, dar nu sunt. Eu pot mânca o singură înghețată pe săptămână, sau chiar niciuna, niciodată. Dar n-o fac, pentru că

10 idei de mărțișoare handmade

Mai e puțin și vine 1 martie. Primăvara calendaristică (calendaristic nu se reflectă, de multe ori, și în schimbat șoșonii de iarnă cu balerini de primăvară, așa că nu-mi pun chiar mari speranțe), însă mai vine și altceva. Ocazia să ne oferim mărțișoare.

E una din tradițiile locale (nu chiar românești, însă locale mi se pare un cuvânt bun) care îmi place foarte mult. Mi se pare deschisă și veselă, mulată pe sufletul meu de copil care iubește vremea călduroasă și frumoasă. Adică mi se pare normal să sărbătorim asta, bucurându-ne unii de ceilalți (sau unele de celelalte).

Știu că e plin de mărțișoare peste tot. Le-am văzut pe la tarabe, la casele supermarketurilor, la benzinării. Însă eu vreau să vă arăt astăzi altceva. Mărțișoare făcute manual, cu o poveste, cu intenție, care au ieșit din mâini calde de om creator.

Nu e o postare plătită, e doar bucuria mea de a împărtăși primăvara cu voi.

Iată câteva mărțișoare pe care mâinile creative le-au pus în comunitate și pe care m-am gândit să le împărtășesc și cu voi, cei/cele care nu sunteți în comunitate.

1. Broșe cu mesaj Eola Print

”Eu şi soțul meu facem broşe sau magneți de frigider cu mesaj existent sau personalizat pentru fiecare persoană în parte ( le putem gândi împreună ), dacă v-ar interesa/ajuta aşa ceva 🙂 Le putem ambala de mărțişor, cu cartonaş şi şnu.”

2. Broșe parfumate 

”In albumul cu martisoare de pe pagina mea, vei gasi modele pentru toate varstele. Brose simple sau parfumate cu lavanda, semne de carte,clame pentru par pentru fetite. Preturi 5-15lei/bucata, in functie de model si cantitate.”

3. Mărțișoare brodate

Mărțișoare brodate, super frumoase (dacă mă întrebați pe mine). Între 8 și 12 lei, în funcție de model.

4. Mărțișoare unicat

”Daca vrei ceva deosebit pt cineva, am câteva broșe in singur exemplar. Uite aici album pt a vedea ce mai este disponibil”

 

5. Broșe pictate manual – O mărgică

Vai, cât sunt de dulci <3 Mi se par adorabile:

 

6. Brățări personalizate de argint – Personally Me

Aici găsiți colecția pentru 1 martie.

7. Zânuțe de poveste

”Acestea sunt Zanutele mele de poveste 2in1 brosa și pandantiv
Minunile astea mici au 7 cm înălțime și se pot face în orice culoare”

8. Mărțișoare cu piese de ceas 

„Bună! Eu lucrez bijuterii cu flori naturale presate sau piese de ceas. Aici sunt câteva variante de mărțișoare. Pe pagina mea, AB Clockwork, poți vedea mai multe.”

9. Mărțișoare cu tradiții

Roxana face așa frumuseți: 

 

10. Colecție limitată de la Aftinia în culori

”Eu am facut in serie foarte limitata martisoare din ceramica modelate manual si amprentate cu flori uscate. Mai am aproape 20 buc. Pretul este 10 lei/buc.”

Rotomanii – un proiect de upcycling

Rotomanii – un proiect de upcycling

Astăzi vreau să vă povestesc despre un proiect care mi-a plăcut mult. Pentru mine nu intră în categoria ”ce cadouri de crăciun să le mai fac prietenilor?”, dar țin morțiș să scriu despre el, poate intră în categoriile voastre de cadouri pentru voi sau pentru cei dragi.

#VinereaAntreprenorilor – Lulu’s Cake

Îmi place mult să promovez antreprenori români, mai ales dacă mai sunt și mame… Așa că o să vedeți mai des în viitorul apropiat interviuri cu astfel de oameni minunați, care fac lucruri minunate și de existența cărora ar fi păcat să nu știți.

Astăzi, despre Lulu’s Cake, o afacere de familie cu și despre prăjituri ca pe vremuri. N-o să vă zic prea multe despre ele, pentru că o las pe Adriana să vă dezvăluie care e treaba cu prăjiturile lor. Vreau doar să vă arăt un sms trimis de mine. În ziua în care am făcut cunoștință cu Lulu’s Cake, am adus acasă și o cutie cu bunătăți de acolo și am invitat niște prieteni, care locuiesc la două case de noi, să ne bucurăm împreună de ele:

Au ajuns la timp și au mai prins din ele. Cutia arăta așa la început și s-a golit rapid:

 

  1. Ce te-a determinat să deschizi Lulu’s Cake? Multe mame visează să facă ”altceva”, dar nu pornesc la drum. La tine cum de n-a rămas doar un vis, un gând, o dorință? (poate ne spui aici și puțin din istoria Lulu’s Cake)

Lulu`s până să devină un business a fost câțiva ani buni un vis al meu și al soțului meu. Ne plăceau prăjiturile bune făcute în casă, știam să le facem și noi foarte bine, spre deliciul celor care ne cunoșteau și veneau la noi în vizită. Și ne doream o cofetărie. Însă aveam un job care îmi plăcea și mă împlinea, eram foarte ocupată, învățăm foarte multe. Acolo m-am format că om și cu siguranță acum pot face asta și pentru că am învățat atâtea anterior.

Apoi am devenit mama și prioritățile mi s-au schimbat: jobul nu mai era la fel de captivant, programul 24/7 nu mai era o opțiune, alimentele pe care le consumam la noi în familie trebuiau să fie cât mai sănătoase și naturale.

Eram mereu ocupați, iar în puținul timp pe care îl aveam liber ne gândeam cât de bine ar fi să stăm cu fetele noastre în loc să coacem prăjituri și să strângem prin bucătărie după. Sau mă gândeam ce bine ar fi să am un loc de încredere de unde să îmi comand prăjiturile și să mi le și aducă ei acasă, în loc să bat eu orașul în lung și în lat.

Uneori am fi mâncat câte o bucățică din mai multe feluri de prăjituri de casă, dar dacă le coceam noi ce făceam cu restul de prăjitură din tavă? 

De zilele noastre de naștere tot prăjituri de casă aș fi vrut să ducem la birou, dar de unde? Și cine să ni le aducă, proaspete, gustoase, așa cum le știam noi? Și le mai voiam și frumos ambulate, și ușor de transportat și servit…

Fetele au crescut și au început să ceară și să și mănânce dulce. Tot prăjiturile de casă mi se păreau mai potrivite în locul alternativelor din piață, însă ceea ce găseam eu că fiind de casă, nu mai avea același gust.

Oriunde mergeam găseam prăjituri după rețete împrumutate din alte culturi: tiramisu, cheese cake, moleux au chocolat, macarons, pastais de nata, waffles, panacota, croissants, etc… Unele mai bune, altele mai puțin bune, unele congelate, prea puține proaspete, toate foarte dulci și foarte colorate, mereu foarte aspectuoase, dar cu multă crema și gelatină, fabricate din premixuri și în toate formele posibile… Și eu voiam o simplă prăjitură “Albă că Zăpadă”, sau o negresă, sau o  plăcintă cu brânză, sau cornulețe cu borș cu leuștean. Și mă întrebăm, de ce oare noi românii nu vrem să transmitem mai departe rețetele noastre, de ce nu suntem mandrii precum francezii, de exemplu, de prăjiturile lor, de ce nu le promovăm deloc?

Mereu la ședințele din corporația unde lucram (Citibank, GarantiBank), mă întrebăm, de ce le servim străinilor croissante sau foietaje în loc de ceva autentic și povestea acelui dulce autentic?

Și atunci mi-am dat seama că sunt oameni că mine și că Lulu`s ar putea avea success. Apoi în aprilie-mai anul trecut am aflat de prgramul Start-up nation, program care ne-ar fi rezolvat și problema investiției inițiale (utilaje, transport, laborator). Și de la înființarea firmei până la deschidere a durat fix un an.

Așa a apărut Lulu`s Cake, un laborator de prăjituri de casă, făcute ca odinioară, din ingrediente simple, de fiecare dată folosite diferit.

  1. Am gustat din prăjiturile tale și m-am dus instant înapoi în copilărie. Pandișpan cu fructe, cornulețe, Albă-ca-Zăpada, ciocolată de casă… M-am simțit copil din nou și mi-am amintit despre cum făceam cornulețe cu bunica. Tu ce amintiri ai despre prăjiturit?

Exact acest lucru ni l-am propus prin Lulu: să îi ducă pe cei care gustă în copilărie.

Mamele noastre (a mea și a soțului) făceau totul în casă, mai de voie, mai de nevoie. Și eu și Costin avem în minte clar momentele când se făceau prăjiturile. Eu îmi aduc aminte cum mirosea în casă, că mama fredona un cântecel, că un radio era pornit undeva în fundal, îmi amintesc cum toamna ne făcea plăcintă cu mere, iarnă de sfântul Andrei cornulețe, de Crăciun – Albă că zăpadă (și îmi aduc aminte întreg procesul de la cum întindea foile pe fundul tăvii, la mirosul de amoniac, la cum se auzea atunci când râdea lămâia pentru crema sau cum mirosea în încăpere când făcea crema –doamne ce amintiri puternice). În post mai era o săptămâna când se mănâncă brânză și lactate: bunica în acea săptămâna zilnic făcea câte ceva cu brânză – plăcintă cu foi și brânză dulce e preferată mea. Toamna când se făcea vinul cel nou țin minte că veneau rude în vizită și mama făcea saleuri cu brânză sărata și chimen. De Revelion făceau Choux a la crème sau rulouri, vara sau când era mai cald ne făceau coșulețe sau tăvălită. Că să ne răsfețe făceau ciocolată de casă. Fiecare oczie își avea prăjitură ei. Și am descoperit că nu doar noi simțim asta, nu doar noi ne aducem aminte de copilărie atunci când mâncăm prăjituri de casă. Și ne-am propus prin Lulu’s să transmitem mai departe gusturile acestea: proaspete, pufoase, aromate, potrivit de dulci, făcute mereu din cam aceleași ingrediente, combinate altfel pentru un gust diferit. Și ne dorim să le guste și copii noștri într-o lume unde găsim atâtea deserturi internaționale împrumutate.

3. Deși povestești despre Lulu’s Cake cu zâmbetul pe buze, îmi imaginez că n-a fost ușor mereu și poate nici acum nu e câteodată. Care a fost cea mai mare provocare prin care ai trecut de la gândul de a deschide Lulu’s Cake și până acum?

Fiecare etapă a avut și are provocările ei, din punct de vedere al planificării și implementării, discrepanțe între plan și realitate, autorități, autorizații, ingrediente, furnizori, spațiu, vecini, termene, etc…dar provocarea a fost mereu să rezolvăm ce s-a ivit, să găsim o soluție și să aceptam că fiecare lucru se întâmplă la momentul potrivit. Va dați seama că în 12 luni ne-am imaginat de cel puțin 12 ori că “luna aceasta deschidem”.

4. Greutățile ne fac să ne simțim mai bine atunci când trecem prin momente frumoase. Împărtășești cu noi un astfel de moment?

Greutăți au existat și mereu vor exista: viteza și procedura de implementare a proiectului, autorizațiile, găsirea spațiului potrivit implementării “visului”, formarea echipei, ajustarea rețetelor de casă la un cuptor ultra mega performant. A fost greu să facem să între cuptorul  în laborator pentru că era foarte greu și mai mare ca ușa, afară stătea să plouă și bărbatul meu își luxase o glezna… dar s-au găsit soluții și cel mai frumos  moment a fost când am făcut prima prăjitură în noul laborator. A fost clar un moment pe care o să îl ținem minte.

5. Știu că pe lângă faptul că ești antreprenoare mai ești și mamă de două fete, și soție, și fiică. E greu să te împarți între toate? Cum arată o zi tipică a ta?

Zilele mele sunt mereu pline, dar le iau ca atare și încerc să fac cât mai multe, cât mai bine. Uneori îmi iese mai bine, alteori mai puțin bine, dar mereu încerc să văd partea plină a paharului și să dormim. Poate părea stupid, dar de când sunt mama îmi dau seama cât de important este somnul pentru toți cei din casă. Și mereu mă temperez să mă gândesc prea mult în avans la situații, mă corectez să nu mă mai panichez, să văd mai întâi binele și pe urmă pericolul, practic lucrez mult cu mine să mă disciplinez, să îmi împart sarcinile, să deleg, să mă țin de o agenda, de un plan, de telefoane. Experiență in corporații îmi prinde tare bine acum.

6. Povesteai că e greu să treci de la un cuptor la altul, chiar dacă știi rețetele pe de rost. Care a fost cel mai mare dezastru culinar al vostru?

Mi se pare foarte amuzant că eu am început să coc rețetele acestea în cuptorul pe care îl aveam în apartamentul unde stăteam în chirie. Era ceva foarte rudimentar și pentru că “parlea” bunica îmi trimisese 2 cărămizi de sobă să le pun înăuntru. Dar cu mâna pe inima va spun că prăjiturile făcute acolo erau perfecte, pufoase, crustele erau crocante, aluatele fragede…minunate ce să mai. Cuptorul din laborator este foarte performant, bun, modern, cu o mie de funcții. Am avut nevoie de câteva zile să ne obișnuim cu el. Cel mai mare dezastru a fost că nu ne ieșeau gogoșile de ecler. Dar am reușit până la urmă. 

 7. Ce aduce nou Lulu’s Cake? Sau diferit?

Lulu nu aduce ceva nou, din contra readuce ceva firesc și bun, autentic și tradițional. Readuce o bucățică din copilăria noastră, o bucățică din gustul colectiv al anilor 1970-2000 , ceva care pare că a căzut în derizoriu, ca fiind perimat și “not glamourous”. Noi vrem să readucem în lumina prăjiturile clasice românești. Vreau să readuc în prim plan gusturile acelea simple cu care am crescut, să ne bucure sufletul, să le transmit mai departe copiilor, să le prezentăm străinilor exact așa cum erau ele. Într-o lume unde găsim atâtea rețete internaționale împrumutate, mai bune sau mai puțin bune, tot felul de aditivi, emulgatori, afanatori, stabilizatorietc, coloranți, multe tipuri de zahăr și construcții din prăjituri, din ingrediente naturale sau din premix-uri,congelate sau proaspete, noi vrem să readucem in lumina, prăjiturile de casă ale copilăriei noastre. 

Diferit este faptul că din start am ales să fim un laborator cu livrare, pentru că traficul este inamicul nostru al tuturor. Toți ne bucurăm când  economisim un pic de timp. Noi livrăm rapid, în maximă siguranță, cu certificate de conformitate și cu plata la livrare: cash sau card.

Obiectivele noastre sunt următoarele:

-să facem prăjiturile care ne plăceau în copilărie, la fel cum se făceau atunci.

-să venim în întâmpinarea oamenilor ocupați făcând și livrănd prăjituri bune, autentice, proaspete, bune pentru adulți, pentru copii și pentru orice ocazie.

-să readucem în prim plan rețetele românești și să le punem în valoare.

Am dat foarte multe detalii, dar mereu când povestesc despre Lulu am tendința să povestesc mai mult.

8. Experiența de antreprenor e cu multe suișuri și coborâșuri, dar, cu siguranță, o școală de viață extraordinară. Ne spui și nouă un lucru extrem de important pe care l-ai aflat/învățat de când ai deschis Lulu’s Cake?

De când sunt antreprenor mi-am dat seama câtă muncă presupune rolul de antreprenor în România și cât de important este să fii perseverant și riguros în ceea ce faci. Un antreprenor în țară noastră nu are ca unică grijă să își vândă produsul, ci mai ales să supraviețuiască legislațiilor, să își găsească angajații, să își găsească furnizorii, etc.

9. Și acum, la final, înainte să-ți mulțumesc pentru că te-ai deschis în fața noastră, aș vrea să te rog să le spui ceva (ce consideri tu că este util) mamelor care ar vrea să-și pornească afacerea, dar n-au curajul să se ”arunce”.

Mamelor care caută soluții le-aș spune că dacă își pun întrebarea dacă să deschidă, sau nu un business înseamnă că au făcut deja primul pas. Le sfătuiesc să fie conectate la domeniul ales, să caute soluții de finanțare așa cum am făcut și noi. Un business la început poate consumă destule resurse și un program gen Start-up nation poate fi o gură de oxigen.

Mulțumesc 🙂