Idei de cadouri pentru copiii care devin frați

Idei de cadouri pentru copiii care devin frați

Scris de Diana Vijulie

Apariția unui nou membru al familiei are un impact serios asupra tuturor membrilor acelei familii. Desigur, începutul poate fi provocator, pentru că toată familia iese din zona de confort, însă pe lângă aceste dificultăți poate rămâne stabil sentimentul de bucurie cu care primim o nouă ființă umană în familia noastră dacă suntem prezenți în moment, alături de emoțiile noastre.

Astăzi vreau să vă scriu despre cum îi putem ajuta pe copiii care au devenit frați să rămână cu acea senzație de bucurie și sărbătoare. Copiii mici din familie se nasc deja frați, însă pentru cei mari e vorba despre o trecere și câteodată despre o provocare. 

Știu că ”se poartă” ca familia să organizeze o petrecere pentru venirea bebelușului acasă, că există petreceri înainte și după nașterea lui în care bebelușul primește cadouri, iar acestea sunt toate ritualuri de care ne folosim pentru a sta cu emoțiile noastre de bucurie și a le împărtăși cu ceilalți. Iar astăzi vă invit să adăugați ”a twist” la această poveste și pe lângă faptul că sărbătoriți venirea unui nou membru în familie, vă invit să sărbătoriți și trecerea copilului mare de la copil unic la părinți la ”frate/soră mai mare”.

Unii părinți aleg să marcheze acest eveniment ”aducând un cadou de la frățiorul mai mic, din maternitate”, însă copilul mare se poate simți confuz cu așa o abordare. Oricum, el s-ar fi așteptat ca mama să vină acasă cu un partener de joacă și nu cu un bebeluș gelatinos care nu stă nici măcar singur în fund, dar apoi mai primește și mesajul că acel bebeluș i-a adus o jucărie, însă nu poate fi un partener cu care să mănânce ciorbiță la masă (asta era fantezia fie-mii) sau cu care să se joace cu plușul elefant. 

Eu vă propun să-l sărbătoriți cu toții pe copilul unic devenit frate mai mare înainte sau după venirea frățiorului sau surioarei acasă. Sau în aceeași zi. Cum alegeți. Iar acel moment să ajute copilul să intre în contact cu entuziasmul unui nou început. Un nou început în care copilul are întreaga familie alături de sine, are sprijinul lor și încrederea lor și în care copilul mare nu se simte exclus sau înlocuit, ci parte din întregul sistem care mai primește o rotiță. Adică, parte din întreaga familie, care mai primește un membru în sânul ei. 

Marcați această (pe)trecere și cu un dar. Poate să fie ceva simbolic sau ceva ce copilul își dorește mult. O să vedeți, probabil, că acel dar va fi foarte prețuit de copil. 

O idee ar fi un album foto plin cu poze cu el bebeluș și copil mare, în sânul familiei, în brațele părinților, un mod de a vedea în fața ochilor viața lui frumoasă în care este iubit de toți cei din jurul lui și în care aparține în familia sa. Pentru copii contează mai puțin să fie ceva alambicat, până la urmă puteți lua un cartuș de imprimantă și imprima acasă niște poze.

O altă idee ar fi un ”kit de frate/soră mai mare”, care să conțină tot felul de lucrușoare de care să se simtă mândru: o diplomă înrămată de frate/soră mai mare, materiale pentru a crea ceva frumos sau util pentru fratele mai mic sau pentru familie (îi ajută mult să știe că sunt utili). Aceste materiale pot fi orice, în funcție de care sunt interesele copiilor: poate să deseneze un tablou pentru cel/cea mică (așa că va primi hârtie, creioane și o ramă în care să pună creația), poate cânta ceva, găti ceva sau poate este ceva ce a făcut deja (aici puteți adăuga o poză într-o ramă ilustrând copilul care pregătește spațiul împreună cu familia). Sigur că ar fi binevenite și alte lucruri care îi fac plăcere: poate acele bombonele pe care le cumpărați de ocazii speciale, sau poate un CD cu povestea lui preferată.

O altă idee ar fi o păpușă bebeluș de care copilul să se ocupe la rândul său, atunci când mama îngrijește bebelușul real. Unii copii ar vrea să ajute cu mai mult decât pot, iar alții n-ar vrea să participe, însă a avea această opțiune îi ajută să se simtă incluși în noua direcție a familiei. 

Sau poate ar putea primi ceva de ”copil mare”: un ceas de mână sau un aparat foto (cu condiția să fie la vârsta la care să le poată folosi cât de cât).

Indiferent ce alegeți pentru copil, nu uitați că mai departe de cadou este important ritualul de trecere și este important să-i ajutăm nu doar să se acomodeze cu noul rol, ci să se bucure de el. Și cum putem face asta, dacă nu bucurându-ne alături de copil. 

În ziua în care aducem acasă un bebeluș, de fapt asistăm la nașterea mai multor ființe umane: la nașterea per se a bebelușului, dar asistăm și la nașterea unui frate mai mare sau a unei surori mai mari, asistăm la nașterea unei mame de doi (care e foarte diferită de o mamă de unu) și asistăm și la nașterea unui tată de doi și la nașterea unei familii de patru… care și ea este foarte diferită de familia de trei. Așa cum și familia de trei este foarte diferită de familia de doi. 

 

Când ai o soră mai mare

Când ai o soră mai mare

Atunci când ai o soră mai mare, iar tu ești frățiorul mai mic, ți se întâmplă multe lucruri ciudate. S-ar putea: - să fii ”micĂ”, ”fulioasĂ”, ”buculoasĂ” (”Eu sunt mică. Tati e male”). - ca toate adjectivele și adverbele pe care le folosești să fie, de fapt, la...

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag de mâini, că...

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și...

Weekenduri in familia noastra

Weekenduri in familia noastra

Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”. Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie...

Idei de cadouri pentru copiii care devin frați

Apariția unui nou membru al familiei are un impact serios asupra tuturor membrilor acelei familii. Desigur, începutul poate fi provocator, pentru că toată familia iese din zona de confort, însă pe lângă aceste dificultăți poate rămâne stabil sentimentul de bucurie cu care primim o nouă ființă umană în familia noastră dacă suntem prezenți în moment, alături de emoțiile noastre.

Astăzi vreau să vă scriu despre cum îi putem ajuta pe copiii care au devenit frați să rămână cu acea senzație de bucurie și sărbătoare. Copiii mici din familie se nasc deja frați, însă pentru cei mari e vorba despre o trecere și câteodată despre o provocare. 

Știu că ”se poartă” ca familia să organizeze o petrecere pentru venirea bebelușului acasă, că există petreceri înainte și după nașterea lui în care bebelușul primește cadouri, iar acestea sunt toate ritualuri de care ne folosim pentru a sta cu emoțiile noastre de bucurie și a le împărtăși cu ceilalți. Iar astăzi vă invit să adăugați ”a twist” la această poveste și pe lângă faptul că sărbătoriți venirea unui nou membru în familie, vă invit să sărbătoriți și trecerea copilului mare de la copil unic la părinți la ”frate/soră mai mare”.

Unii părinți aleg să marcheze acest eveniment ”aducând un cadou de la frățiorul mai mic, din maternitate”, însă copilul mare se poate simți confuz cu așa o abordare. Oricum, el s-ar fi așteptat ca mama să vină acasă cu un partener de joacă și nu cu un bebeluș gelatinos care nu stă nici măcar singur în fund, dar apoi mai primește și mesajul că acel bebeluș i-a adus o jucărie, însă nu poate fi un partener cu care să mănânce ciorbiță la masă (asta era fantezia fie-mii) sau cu care să se joace cu plușul elefant. 

Eu vă propun să-l sărbătoriți cu toții pe copilul unic devenit frate mai mare înainte sau după venirea frățiorului sau surioarei acasă. Sau în aceeași zi. Cum alegeți. Iar acel moment să ajute copilul să intre în contact cu entuziasmul unui nou început. Un nou început în care copilul are întreaga familie alături de sine, are sprijinul lor și încrederea lor și în care copilul mare nu se simte exclus sau înlocuit, ci parte din întregul sistem care mai primește o rotiță. Adică, parte din întreaga familie, care mai primește un membru în sânul ei. 

Marcați această (pe)trecere și cu un dar. Poate să fie ceva simbolic sau ceva ce copilul își dorește mult. O să vedeți, probabil, că acel dar va fi foarte prețuit de copil. 

O idee ar fi un album foto plin cu poze cu el bebeluș și copil mare, în sânul familiei, în brațele părinților, un mod de a vedea în fața ochilor viața lui frumoasă în care este iubit de toți cei din jurul lui și în care aparține în familia sa. Pentru copii contează mai puțin să fie ceva alambicat, până la urmă puteți lua un cartuș de imprimantă și imprima acasă niște poze.

O altă idee ar fi un ”kit de frate/soră mai mare”, care să conțină tot felul de lucrușoare de care să se simtă mândru: o diplomă înrămată de frate/soră mai mare, materiale pentru a crea ceva frumos sau util pentru fratele mai mic sau pentru familie (îi ajută mult să știe că sunt utili). Aceste materiale pot fi orice, în funcție de care sunt interesele copiilor: poate să deseneze un tablou pentru cel/cea mică (așa că va primi hârtie, creioane și o ramă în care să pună creația), poate cânta ceva, găti ceva sau poate este ceva ce a făcut deja (aici puteți adăuga o poză într-o ramă ilustrând copilul care pregătește spațiul împreună cu familia). Sigur că ar fi binevenite și alte lucruri care îi fac plăcere: poate acele bombonele pe care le cumpărați de ocazii speciale, sau poate un CD cu povestea lui preferată.

O altă idee ar fi o păpușă bebeluș de care copilul să se ocupe la rândul său, atunci când mama îngrijește bebelușul real. Unii copii ar vrea să ajute cu mai mult decât pot, iar alții n-ar vrea să participe, însă a avea această opțiune îi ajută să se simtă incluși în noua direcție a familiei. 

Sau poate ar putea primi ceva de ”copil mare”: un ceas de mână sau un aparat foto (cu condiția să fie la vârsta la care să le poată folosi cât de cât).

Indiferent ce alegeți pentru copil, nu uitați că mai departe de cadou este important ritualul de trecere și este important să-i ajutăm nu doar să se acomodeze cu noul rol, ci să se bucure de el. Și cum putem face asta, dacă nu bucurându-ne alături de copil. 

În ziua în care aducem acasă un bebeluș, de fapt asistăm la nașterea mai multor ființe umane: la nașterea per se a bebelușului, dar asistăm și la nașterea unui frate mai mare sau a unei surori mai mari, asistăm la nașterea unei mame de doi (care e foarte diferită de o mamă de unu) și asistăm și la nașterea unui tată de doi și la nașterea unei familii de patru… care și ea este foarte diferită de familia de trei. Așa cum și familia de trei este foarte diferită de familia de doi. 

Când ai o soră mai mare

Când ai o soră mai mare

Atunci când ai o soră mai mare, iar tu ești frățiorul mai mic, ți se întâmplă multe lucruri ciudate. S-ar putea: - să fii ”micĂ”, ”fulioasĂ”, ”buculoasĂ” (”Eu sunt mică. Tati e male”). - ca toate adjectivele și adverbele pe care le folosești să fie, de fapt, la...

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag de mâini, că...

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și...

Weekenduri in familia noastra

Weekenduri in familia noastra

Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”. Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie...

Mami, mai ții minte când?

– Mami, mai ții minte când eram eu mică și ziceam ”Pipicu” și ”Papacu” în loc de ”Piticul” și ”Capacul”?
– Mami, mai ții minte când eram eu mic și ziceam mereu ”Vaca”?
– Mami, mai ții minte când eram eu mică și mâncam mult iaurt și mă murdăream peste tot?
– Mami, mai ții minte când eram eu mic și nu știam să merg în picioare și mergeam de-a bușilea prin casă?
– Mami, mai ții minte când eram eu mică și locuiam la apartament?
– Mami, mai ții minte când eram eu mic și dormeam la tine în brațe?

Da. Le mai țin minte pe toate. Zilele astea ne-au năpădit amintirile.

Au trecut deja 7 ani și 4 luni de la primul meu test de sarcină care a ieșit pozitiv.
7 ani și 4 luni de la grijile mele legate de cum aleg eu un cărucior și ce ne facem noi că eu îs gravidă și geamurile noastre de la dormitor sunt montate prost și o să ne congelăm toți 3 la iarnă, după ce-oi naște.
7 ani și o lună de când am aflat că vom aduce pe lume o Ema și nu un Cezar.
7 ani de când am început să mă îngrijorez că n-o să știu să nasc și să alăptez.
6 ani și 11 luni de când mi-am luat la revedere de la jobul meu din corporație, într-o zi de vineri, când 3 sferturi din echipă lucra oricum de-acasă, așa că am plecat de-acolo amărâtă și cu ouăle de ciocolată Kinder nemâncate și laptele nebăut (da, m-am gândit să fiu simpatică și să-i servesc cu așa ceva în ultima mea zi de lucru :))
6 ani și 10 luni de când mi-am făcut, emoționată, bagajul de maternitate (cam la fel de emoționată cum o să-și facă Ema bagajul pentru școală peste 2 săptămâni).
6 ani și 9 luni de când m-am internat în spital într-o dimineață friguroasă de decembrie, la fel de înfrigurată și eu, că habar n-aveam ce mă așteaptă.
6 ani și 8 luni de când mi-am dat seama că nu-i așa important un cărucior și că vom supraviețui cu geamurile pe care le aveam. Și că mă descurc foarte bine să alăptez copilul, pe care nu-l voi uita nemâncat, așa cum visam când eram gravidă.
6 ani și 6 luni de când mi-am dat seama că mă descurc bine în noul meu rol de mamă, că vom supraviețui cu toții, că va fi greu, dar că vom fi fericiți.
6 ani și 5 luni de când am început să mă interesez despre cum funcționează treaba asta cu diversificarea bebelușului.

Apoi, pe măsură ce au trecut lunile, am aflat mai multe.
Am aflat despre cum îți poți continua viața de om adult, chiar dacă ai copil, dacă ai un wrap sau un sling și poți face o mare parte din lucrurile pe care le făceai înainte chiar și cu copilul mic după tine.
Am aflat despre cât sunt de responsabilă și puternică și … adultă.
Am aflat despre cum învață un copil să cunoască lumea prin ochi curioși, prin mânuțe răbdătoare, prin piciorușe fericite, despre cum miroase un cap de copil de vanilie și feromoni și câtă fericire-ți aduce în suflet doar să-l tragi așa pe nas, mic cum e el și cu părul de puf.
Despre cum se ridică mânuțele corpulețului care vrea în brațe.
Despre cât de oameni sunt copiii, despre cum au ei dorințe și preferințe și despre cum să le respecți.
Despre cum să tratezi un copil cu același respect și aceeași considerație cu care ai trata un adult.
Despre cum poți lăsa un copil mic să ia decizii, inclusiv legate de cât vrea să mănânce, câte straturi de haine să-și ia.
Despre logica simplă și imbatabilă a unui copil.
Despre a trăi în aici și acum.
Despre a te bucura de frunze, nori și vânt.
Despre a te înfuria și a vrea să te apropii de oameni atunci când ești furios.
Despre greșeli și iertare.
Despre greutăți și cât sunt ele de normale.
Despre simbioză și-apoi autonomie.
Despre lipire și dezlipire.
Despre cum să știi tot despre copilul tău, apoi să-l lași pe mâna altor adulți și să-ți lipsească piese din puzzle-ul zilei lui.
Despre cum să-ți fie dor.
Despre prietenia dintre copii.
Despre cum e să afli că ești mamă a doua oară.
Despre bucurie și despre pierdere.
Despre doliu.
Despre speranța pe care o aduce un nou test de sarcină pozitiv.
Despre frică, despre anxietate și despre tristețe.
Apoi, despre naștere și re-naștere, despre a vindeca răni.
Despre a învăța din greșeli.
Despre a aduce acasă un nou cetățean al lumii.
Despre a reconfigura familia.
Despre a te împărți.
Despre echilibru.
Despre a iubi de două ori mai mult.
Despre a avea inima plină.
Despre oboseală și greutăți.
Despre vină.
Despre speranță.
Despre un nou cap de puf.
Despre noi mânuțe curioase.
Despre alte piciorușe hotărâte.
Despre de două ori mai multe îmbrățișări, pupici din ce în ce mai puțin băloși.
Despre iubire. Necondiționată.

Au trecut toate ca o clipire. Am doi copii mari acum, care nu mai au cap de puf, care au o viață separată de a mea. Care vor încă în brațe, dar le lipsește răbdarea de a  se uita de ei între mâinile și inima mea. Doi copii mari, porniți pe drumul autonomiei lor. Doi copii pe care îi iubesc și care mă iubesc și ei la fel. Necondiționat.

Mâine poimâine o să-mi pună alte întrebări…

– Mami, mai ții minte când mi-ați cumpărat primul penar?
– Mami, mai ții minte când mi-ați cumpărat biroul, înainte să încep clasa pregătitoare?
– Mami, mai ții minte când încă locuiam cu voi?

Mă scuzați. Mă duc să plâng deja de dorul lor…

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

Poveștile lui Fip – Varianta audio

Dacă nu-l cunoașteți pe Fip, vi-l prezint eu imediat. Fip e un băiețel foarte puternic, după spusele proprii, în vârstă de aproximativ 3 ani și 10 luni, care își dorește foarte mult să facă tot ce fac și ceilalți, indiferent ce vârstă sau înălțime au acești ceilalți din jurul său.

În cele ce urmează, o să vă povestesc pe scurt cam cum decurge aproape orice discuție cu el, indiferent de context, de cine e persoana care intră in dialog cu el, sau de alte detalii. Să aveți în vedere că pentru el, poveștile astea sunt reale. Ceea ce le face cu atât mai interesante

– Bună. Ce faci tu?

– Bine fac. Sunt puternic. Uite, ieri aseară m-am luptat cu un crab când am fost la mare. M-a prins de picior și eu m-am luptat cu el. Și a fost foarte puternic, m-a tras pe fundul mării și eu am scos sabia mea de pirat și m-am luptat cu el!

– Și ai scăpat?

– Nu, nu am scăpat. M-a prins și m-a mâncat, pentru că nu am fost suficient de puternic. Dar, după aia, au venit prietenul meu balena și s-a luptat cu crabul și eu am găsit iar sabia și l-am tăiat în bucăți. Balena m-a scos la suprafață, dar după aia iar am căzut în apă și…

… și mai bine vă las să-l ascultați pe bune, pentru că aseară am avut buna inițiativă de a înregistra povestea lui. Despre care aș intui că e povestea nașterii lui, dar poate văd eu prea multe. Multe dintre poveștile lui se leagă de lupte subacvatice, eventual în tuneluri (din păcate, nașterea lui a fost un eveniment traumatic, pe care l-am reparat parțial în mult timp și nu-l vom repara definitiv niciodată), iar altele de momente în care el era agățat de un copac foarte înalt cu o cârpă lungă și era atacat de dinozauri și monștri, iar eu îl păzeam.

Pentru cine a deschis blogul meu mai târziu, vreau să vă spun că o bună parte a primului an de viață al copilului (gen aproape 24/24 h), copilul a stat agățat în cârpe de mine. Cam ca în pozele de mai jos, la care vă puteți uita în timp ce-i ascultați copilului povestea:

 

 

 

6 cărți despre frați

Acum vreo patru ani aflam că Ema va fi soră mai mare. Nu era chiar o veste neașteptată, ba chiar era o veste așteptată și foarte dorită. Cum eu am fost un copil singur la părinți, mi-a venit tare greu să-mi dau seama cum se face treaba asta de părinte de doi copii. Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.
Mă rog, până la urmă i-am dat eu de cap și acum nici nu mai țin minte cum era să fiu părinte doar de un singur copil. Despre cum încercăm să-l ajutăm pe fratele mai mare la noua configurație a familiei și alte peripeții ale noastre, mai amuzante sau mai puțin amuzante, am scris aici. Pentru și mai multe idei, instrumente, înțelegere (pentru noi și pentru ei) am gândit un program ce se adresează părinților cu mai mult de un copil, pe care îl găsiți la mine în magazinul virtual.
Pe lângă multe alte chestii pe care le-am făcut pentru a ușura cât de cât adaptarea, am și căutat cărți care să abordeze situația asta. Cumva, doar a povesti nu-i era mereu suficient pentru a și vizualiza situația. Cu cărțile lucrurile deveneau mai ușoare. Între timp au mai apărut și alte cărți pe tema asta și mă gândesc că s-ar putea să vă fie utilă o astfel de listă.

Avem un bebeluș – Berta Garcia Sabates

Berta Garcia Sabates - Avem un bebelus! -
”Avem un bebeluș” a fost prima carte pe tema asta pe care am cumpărat-o. E o carte drăguță, curată și deschisă. Ce mi-a plăcut la ea a fost că aici am citit despre cum bebelușul nu va fi apt de joacă imediat ce se va naște, cum el va primi destul de multă atenție, cum în ciuda acestui fapt, nimeni nu încetează să-l iubească nici pe fratele mai mare și mult alte aspecte practice. În principiu, am evitat cărțile care prezintă doar partea frumoasă a apariției fratelui, pentru a nu crea așteptări nerealiste și ușor de a nu fi împlinite 🙂

Așteptând un frățior sau o surioară – Catherine Dolto

Catherine Dolto - Asteptand un fratior sau o surioara -
A doua carte pe care am avut-o pe tema asta a fost cartea lui Catherine Dolto, ”Așteptând un frățior sau o surioară”.
În această carte este, mai degrabă, vorba despre perioada sarcinii. Din cartea asta Ema a înțeles cum bebelușul din burta mea crește într-un balon cu lichid și se hrănește printr-un furtunel.
Cartea abordează și emoțiile pe care poate să le simtă copilul mare. Inclusiv furia lui, respingerea fratelui mai mic, șamd. Lucruri poate mai greu de citit de către părinți, care iau totul ad literam 🙂
E o carte echilibrată, care normalizează orice emoție ar simți copilul mare legat de fratele sau sora ce va veni. Ceea ce s-ar putea să-i ia o mare piatră de pe inimă 🙂

Te iubesc orice culoare ai avea – Mihaela Coșescu

Te iubesc, orice culoare ai avea
E o carte mai lungă, de citit cu copii mai mari, sau copii mici care au multă răbdare la citit. E o poveste frumoasă, a unei girafe care are nevoie să se simtă la fel de iubită ca și sora ei. Gigi trece printr-o întreagă aventură. Pentru copii poate fi foarte benefic să afle că și alții mai trec prin ceea ce trec ei, că și alții (copii sau girafe) au fel și fel de emoții și de reacții și că există o universalitate a situației, trăirilor și emoțiilor.
Desigur, Gigi află la final că este iubită în mod necondiționat de către părinții ei și de către sora ei și totul se încheie cu bine.

Am o surioară – Catherine Leblanc și Eve Tharlet

Am o surioara! - Catherine Leblanc, Eve Tharlet
E o poveste drăguță, a unui ursuleț (Martin) care tocmai a devenit frate. Ursulețul află acum ce înseamnă să fii frate mai mare, cum arată sora lui, ce trebuie să facă pentru și cu ea. Unele lucruri sunt plăcute, altele sunt mai puțin plăcute. Citez un pic din carte, ca să vă faceți o idee:
”Mama o ține în brațe ca pe o comoară. Și el ar vrea să se cuibărească lângă ea, dar nu îndrăznește să spună nimic.
– Hai, Martin, vino mai aproape să o vezi! spune tata.
– Doarme ca un îngeraș. Vrem să-i spunem Ana, tu ce părere ai?
Ursulețului nu prea-i pasă de cum se va numi ea. Vrea să ajungă la locul lui, lângă mama.”

Împreună

Impreuna - Ioana-Chicet Macoveiciuc
E adorabilă cartea asta. Îmi plac mult cărțile Ioanei, pentru că abordează fix situațiile de care ne lovim și noi. Avem cartea de bucate, din care gătim și discutăm despre alimentația sănătoasă, avem și prima ei carte, pe care a primit-o Ema de la o prietenă a mea, de ziua prieteniei, din care tot așa, pornesc mereu niște discuții interesante.
Recent am văzut-o și pe aceasta într-o librărie și Ema m-a anunțat imediat: ”Uite cartea aia despre fetița aia ca mine”, așa că am cumpărat-o. E foarte simpatică și caldă și a devenit parte a procesului nostru de a-i ajuta pe Ema și pe Filip să fie cu adevărat o echipă (despre asta un articol viitor). Are situații practice, soluții practice, confirmări, emoții și tot ce mai vreți.

Frozen/Regatul de Gheață

Biblioteca ilustrata Disney: Regatul de gheata - Editie de colectie
Pe lângă cărțile astea, Ema mi-a zis că și Frozen/Regatul de Gheață e tot o carte despre frați, așa că merită citită și din perspectiva asta. Recunosc că eu nu mă gândisem la asta.
3 cărți bune despre depresie pentru adulți

3 cărți bune despre depresie pentru adulți

Astăzi vorbim despre cărți de psihologie și-anume 3 la număr. Despre depresie, pentru că OMS zice că la nivel global, mai mult de 300 de milioane de persoane (indiferent de vârstă) suferă de depresie, așa că sigur e de interes subiectul. 

3 cărți pentru copii despre perspective

3 cărți pentru copii despre perspective

Urmează să vă arăt 3 cărți de la care puteți porni atunci când vreți să duceți discuția către ce înseamnă perspectivele diferite. Cum văd oamenii același lucru în feluri diferite sau cum văd lucruri diferite la fel. Cum

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

Așa că am ales top 3 cărți la care am plâns cu lacrimi de crocodil anul ăsta. Mi-a fost greu să le aleg, pentru că am plâns la foarte multe. Bun, eu plâng și la reclame la bere, asta ca să știți despre ce vorbim aici.

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani

– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?

Acum 3 ani

– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…

Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

diferente sarcini

 

diferente prima sarcina de a doua

Prima sarcină

Acum 5 ani m-am trezit însărcinată pentru prima oară. N-o să uit niciodată panica aia cu care am văzut că apare a doua liniuță pe test. Îmi întârziase ceva (habar n-aveam cât, pentru că nu țineam evidența asta) și aveam de ceva vreme ceva simptome dubioase. Mi-era tare greață, eram foarte amețită și parcă n-aveam stare. Era sâmbătă dimineață, la ora 9. Domnul V. încă dormea, pentru că pe vremea aia încă își mai permitea să o facă. Eu îmi luasem un test cu o zi înainte și îmi făceam curaj să-l fac. L-am făcut. Stăteam pe marginea căzii, aruncasem cât colo testul pe marginea chiuvetei și nici nu-mi venea să mă mai uit la el. Cum adică sunt însărcinată? Dar eu nu am plănuit asta! Dar eu nu știu ce cărucior să cumpăr la copil! Dar geamurile de la noi din dormitor trebuie schimbate! Vă jur că astea au fost primele mele gânduri. Că n-am plănuit, că nu mă pricep să cumpăr un cărucior și că nu-s bune geamurile de la dormitor și o să moară copilul de frig. Aaaa, da. Și că o să fiu gravidă la nuntă. Când l-am anunțat și pe V, s-a depus o mare liniște în casă. Nu știu ce gânduri avea și el, dar sigur avea dubiile și temerile lui.

El s-a obișnuit mai ușor cu ideea. Țin minte că îmi trimitea linkuri cu evoluția sarcinii pe săptămâni și știa cât de mare e copilul din burtă, ce i-a mai crescut săptămâna asta, ce a mai învățat. Eu nu mă uitam pe ele. Efectiv nu puteam. Apoi, ușor-ușor am început să mă bucur și eu de sarcină. Urmăream ce se întâmplă cu bebelușul din burta mea, mă bucuram să spun lumii că-s însărcinată, m-am apucat să mă pregătesc pentru naștere, visam toată ziua la bebeluș.

Plus că devenisem oul Fabergé cu surprize al familiei. Toată lumea mă menaja, avea grijă de mine, mă muta de la umbră la soare și de la soare la umbră. Era chiar obositoare atâta atenție. Când mergeam la bunicii viitoarei cetățence a lumii, mi se gătea separat, mi se aduceau perne ca să șed mai bine, mi se făcea cald sau răcoare, după dorințe, nu eram lăsată nici să-mi torn un pahar cu apă.

Acasă nu mai găteam, pentru că nu suportam mirosurile. Stăteam mult tăvălită pe canapea, pentru că mă durea spatele. Dormeam mult, pentru că mă simțeam atât de obosită, că nu mai puteam ține ochii deschiși. Făceam curat și eram certată că nu mă odihnesc. Făceam cumpărături și eram trimisă la zona de relaxare. Orice făceam era răsplătit cu odihnă.

La medic mergeam împreună. Domnul V. nu a ratat nicio ecografie din cele importante. Am trăit împreună, de mână, toate momentele asta emoționante din perioada dinaintea nașterii. Cu ce emoții așteptam amândoi la ușa cabinetului…

Și a doua sarcină…

Acum 3 ani am rămas iar însărcinată. De data asta n-a mai fost pe neașteptate. Pentru că supraviețuiserăm unui copil, am vrut să-l facem și pe al doilea. Am făcut testul într-o dimineață, cu o zi înainte să-mi întârzie menstruația. Aveam deja simptomele. Le știam, pentru că mai trecusem de două ori prin ele (prima sarcină și o a doua, pierdută). Mi s-a lipit pe față un mare zâmbet când am văzut a doua linie. Am așteptat seara, ca să-l pot anunța și pe V. Ne-am bucurat amândoi, la subsol la mall Promenada. Nu mai eram speriați de cărucior, iar geamurile le reparaserăm.

Doar că a doua sarcină a fost foarte diferită de prima, din simplul motiv că acum nu mai aveam datoria de a mă îngriji doar de mine și de bebelușul din burtică, ci mai aveam în grijă încă un bebeluș mai mare, în afara burticii. Acum Ema era oul Fabergé al familiei, pentru că încercam să o pregătim cât mai bine pentru venirea frățiorului ei. Toată atenția mea mergea către ea. Știam vag în ce lună de sarcină sunt, dar n-aveam prea mult timp să mă gândesc la asta. Aveam o aplicație pe telefon unde mai citeam, din când în când, cum evoluează bebelușul din burtă. Doar că, nu știu cum se făcea, că acum era săptămâna 19 și imediat constatam că e săptămâna 24.

 

Când mi-era somn, nu mai dormeam, pentru că trebuia să am grijă de celălalt copil. Când oboseam, trebuia să merg în continuare. Iar copilul meu cel mare, dar încă mic, avea nevoie de mult ”înbrațe” de la mine. Ceea ce îi și ofeream. Aveam zile când nu apucam să stau mai mult de 10 minute adunate pe scaun. Iar din poziția orizontală mă ridicam dimineața și o mai vedeam seara. Noaptea era tot întreruptă, pentru că Ema se trezea de multe ori. De gătit trebuia să gătesc, ca să am cu ce hrăni copilul (bine că n-am mai avut cine știe ce grețuri cauzate de mirosuri).

Pregătirile pentru naștere erau minime. Mă și simțeam vinovată câteodată. De exemplu, hăinuțele lui Fip le-am pregătit târziu, cu puțin timp înainte de naștere. Făceam curat și cumpărături cu burta mare și copilul mare, dar mic, mereu cu mine. Totul era foarte diferit de prima dată.

Chiar și vizitele la medic erau diferite. Nu mai erau relaxante și reconectante, ca pe vremuri. Era o furtună, în care eu încercam să plec, împreună cu Ema, la timp de acasă, iar V. la timp de la birou. Dar nu ca să ne ținem de mână ca doi porumbei, ci pentru ca el să distreze copilul exterior, în timp ce eu sunt la medic și încercăm să aflăm câte ceva despre copilul interior.

Și nașterea a fost extrem de diferită. Dacă prima dată, zilele dinainte de naștere au fost despre mine, despre reconectarea mea la mine însămi, la a doua naștere ea a venit cu regrete și cu temeri. Cu regretul că poate n-am pregătit copilul mare suficient și cu temerile legate tot de copil. N-o să uit ultima seara dinainte de nașterea lui Fip. Eram în bucătărie cu Ema și mă uitam la ea, în ochii ei. Îmi dădeam seama că eu știu că nimic nu va mai fi la fel în viața ei. Dar că ea încă nu știe asta și că n-are niciun fel de control, niciun fel de putere de a face ceva să schimbe asta dacă nu i-o plăcea. Am plâns. Am plâns și în salon, înainte să nasc. De dorul ei, de teama că se simte abandonată.

Ne-a luat câteva luni să ne găsim un echilibru. Și câțiva ani să fim cu toții ok în noua formulă.

Cu toate astea, mă întreb câteodată dacă aș face lucrurile diferit? Dar îmi dau imediat răspunsul. Nu, n-aș face lucrurile diferit.

Ascultă varianta audio a textului dacă n-ai timp să citești

Mușcatul

Când am adus Juniorul acasă, Vanda Mică era pașnică. L-a plăcut de la bun început și nu l-a chinuit niciodată (prea tare). Când se mai enerva pe noi mai țipa la el. L-a jumulit de vreo două ori de oboseală și l-a mușcat o dată de genunchi, dar mușcătură de drag, nu de...

Ghid de interactiune cu fratele/sora mai mare

Atunci când te duci în vizită la un bebeluș nou și proaspăt, dar care are un frate sau o soră mai mare, lucrurile devin mai complicate. Pe copilul mai mare îl știi deja, e foarte simpatic și foarte drăguț, dar tu acum vrei să vezi copilul mai mic. Întâmplător sau nu,...

Drumul către somn cu copiii, în 19 pași simpli

Oricât de mult ne-am iubi copiii, soții, joburile și viețile, avem unele zile în care trăim doar ca să vină noaptea și să ne culcăm. Mai trece cineva prin asta? Ăăă, nu? Doar eu? OK, atunci doar mie mi se întâmplă asta. Șșșșș, vă rog să nu mai șușotiți acolo în spate....

Poveștile lui Fip – Varianta audio

Am fost suficient de inspirată aseară să înregistrez o bună parte din povestea inventată de Fip (deși el zice că-i adevărată). Ce poveste e și ce sens i-am dat eu? Hai să ascultați!

Weekenduri in familia noastra

Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”. Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie...

Când ai o soră mai mare

Atunci când ai o soră mai mare, iar tu ești frățiorul mai mic, ți se întâmplă multe lucruri ciudate. S-ar putea: - să fii ”micĂ”, ”fulioasĂ”, ”buculoasĂ” (”Eu sunt mică. Tati e male”). - ca toate adjectivele și adverbele pe care le folosești să fie, de fapt, la...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.

Mami, mai ții minte când?

– Mami, mai ții minte când eram eu mic și dormeam la tine în brațe?

Da. Le mai țin minte pe toate. Zilele astea ne-au năpădit amintirile.

Au trecut deja 7 ani și 4 luni de la

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag de mâini, că...

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

Drumul către somn cu copiii, în 19 pași simpli

somn cu copiii

Vrei să primești postările mele pe email?

Oricât de mult ne-am iubi copiii, soții, joburile și viețile, avem unele zile în care trăim doar ca să vină noaptea și să ne culcăm. Mai trece cineva prin asta? Ăăă, nu? Doar eu? OK, atunci doar mie mi se întâmplă asta. Șșșșș, vă rog să nu mai șușotiți acolo în spate. Știu și eu că-s anormală. Voi sunteți OK.

Deci, da. Vine seara și wow, abia aștept să fac un duș fierbinte, să mă schimb în pijamale curate (sau, pentru acelea dintre voi care, asemeni mie, nu aveți pijamale, în haine pufoase de casă în care veți și dormi) și să mă pun pe canapea sau în pat cu ceva bun de băut sau mâncat, pe care să le țin în brațe până când adorm cu capul atârnându-mi într-o parte, extrem de sexy și de provocator.

Doar că înainte să ajung acolo, trebuie să culc un popor de oameni mici, oameni mici care, spre deosebire de mine, nu trăiesc ca să doarmă, ci dorm ca să trăiască. Pe mine mă fascinează și m-a fascinat întotdeauna entuziasmul cu care se trezesc de dimineață. Într-o secundă au deschis ochii, pentru ca o milisecundă mai târziu să fie deja în mijlocul camerei, cântând tare și dansând. De mi-aș mai aminti și eu cum se face asta…

Așa că începem procedura.

Pasul 1: Anunță copiii cu 30 de minute înainte că se apropie ora de baie și somn

Cu aproximativ 30 de minute înainte începe anunțul. ”Copiii, în 30 de minute urcăm la baie și la somn, bine?”. Nu e bine. ”Nu vreau, e prea devreme, dar eu am dormit la prânz”. Ascultăm plângerile, suntem de acord cu faptul că viața e nedreaptă și că ”mai bine ar fi dacă n-ar mai fi noapte niciodată”.

Pasul 2: Reamintește copiilor că se apropie ora de baie și somn

Din 5 în 5 minute le mai reamintesc. ”Mai avem 15 minute”, ”Mai avem 10 minute”, ”Mai avem 5 minute”. Știu că pare enervant (și probabil și e), dar dacă nu facem asta, copiii vor fi complet luați prin surprindere că a venit ora de somn și se vor răzvrăti. Concluzionasem mai sus că eu nu vreau decât somn, așa că răzmerițele nu sunt chiar de dorit la ora asta…

Pasul 3: Insistă că trebuie să urcăm la ora de baie și somn

Chiar dacă am anunțat cu 30 de minute înainte, chiar dacă le-am reamintit că se apropie termenul limită, chiar dacă și dacă, la ora X vor începe negocierile. ”Stai că mai am puțin de lucru la masca asta”. ”Stai că vreau să mă mai joc puțin cu mașina de pompieri”. ”Stai că…” Sau clasicul… ”Stai că mi-e foame”.

 

Pasul 4: Împotriva voinței mele, vom merge la bucătărie, să mănânce

Rațional vorbind, ȘTIU că nu le e foame. Că n-are cum, pentru că abia au mâncat. Dar cum să le spun copiilor că nu mergem să mâncăm atunci când ei se plâng de foame? Așa că mergem la bucătărie, facem mâncare rapidă (sendviș, iaurt cu ceva, chestii simple), ei gustă, apoi declară că s-au săturat.

Pasul 5. Urcăm la baie și somn

În sfârșit și-au dat seama că nu mai pot amâna momentul. Urcăm să-i spălăm, pentru ca apoi să-i culcăm. V îi spală, timp în care eu pregătesc lucrurile de somn.

Pasul 6: Magie, aici era camera copiilor!

În timp ce V spală copiii, eu mă duc să strâng în zona aia din casa noastră, în care nu mai ai pe unde să calci. Nu pot să-i spun cameră. Câteodată strâng și ei, câteodată strângem împreună de mai multe ori pe timpul zilei. Dar dacă le vin prieteni în vizită, lucrurile sunt dramatice. Așa că intervin. Îmi amintesc mereu cum strânge Alexa piesele de lego cu lopata și mereu îmi spun că aș avea și eu nevoie de așa ceva ca să termin mai repede strânsul jucăriilor, ca să se vadă mai repede podeaua de sub mașinuțe, patul de sub haine, masa de sub elastice de păr și covorul de sub piesele minuscule de la Playmobil.

Pasul 7: Pregătesc pijamalele

După ce am dat o față camerei copiilor și avem pe unde călca și unde ne așeza, pregătesc copiilor pijamalele. Adică, le caut prin toată casa, până le găsesc prin bucătărie sau prin birou, în funcție de locul în care s-au dezbrăcat de dimineață. Câteodată sunt sub canapeaua din sufragerie. Nu mă întrebați de ce. Nici eu nu pun întrebări. Le pun la spălat și iau altele, curate, din dulap.

Pasul 8. Încerc să îmbrac un copil

Între timp, un copil e gata. Este adus, sub formă de sărmăluță, și amplasat așa pe patul din dormitorul matrimonial, așa zisul ”pat pufos”. Copilul se va târî ca o râmă prin patul pufos până când se va fi eliberat de sub prosop. Atunci va începe Marea Săritură În Patul Pufos, activitate care mie îmi face să-mi stea inima în loc. În tot timpul ăsta, în care copilul sare în pat, se urcă pe grilajul patului ca să sară pe perne, sare iar în pat și tot așa, eu îl rog să stea la îmbrăcat.

Pasul 9. Reușesc să îmbrac un copil

Prind copilul cu mâna și încerc să-i pun hainele pe el. Desigur, e împotriva voinței lui, pentru că ce poate fi mai fantastic decât să sari într-un pat în costumul în care te-ai născut, fără elastice care să te strângă și fără nasturi care să te împungă. Mă rog, mă uit disperată la ceas. Dușul ăla fierbinte al meu pare extrem de departe, intangibil. Devin mai fermă în mișcări și îmbrac copilul, până la urmă. Pfiu!

 

Pasul 10. Încerc să îmbrac și celălalt copil

Primesc a doua sărmăluță la îmbrăcat. Știu deja de la primul copil care este procesul și îi las să sară amândoi în pat. Privesc a pagubă în zare și mă visez în dușul ăla fierbinte. Ce departe e…

Pasul 11. Reușesc să mai îmbrac un copil

Până la urmă, aplic aceeași strategie și îmbrac și al doilea copil. Mă simt bine cu mine…

Pasul 12. Aducem băuturile

Ritualic, avem întotdeauna la somn un pahar cu apă cu bule. Chiar dacă se bea sau nu din el, paharul există, e acolo, martor al strofocărilor noastre recurente, de fiecare seară.

Pasul 13. Să mai citim o pagină

Pentru că amândoi știu că deja au tras mult de timp și au întins nu o coardă, ci o infinitate de corzi (sau coarde?), se cere o singură pagină. Copilul mare va alege din bibliotecă din nou una din aceleași 5 cărți pe care le știm cu toții pe dinafară. V le citește în timp ce eu aștept momentul în care stingem lumina, ochii și ziua. Nici nu mai vreau duș.

Pasul 14. Stingem lumina!

Gata, cartea e închisă, pe dulapul de lângă pat. Se dă stingerea. Dacă n-aveți copii, sigur o să vă imaginați că acum ne culcăm. Ăăă… Nu.

Pasul 15. Vreau apă. Vreau și eu apă. Mai vreau apă.

Copilul mare bea o gură de apă și se bagă înapoi în pat. Copilul mic pare să fie foarte deshiratat, pentru că îl văd că bea 2942 de guri de apă. După fiecare dintre aeste 2942 de guri de apă se bagă înapoi în pat, dându-ne speranța că ne culcăm. După cea de-a 2939 gură de apă:

Pasul 16. Vreau la mami

Copilul mic se dă jos din patul copilului mare (care mormăie că e deranjat/trezit/călcat) și se urcă în patul propriu unde îl așteaptă subsemnata. Închidem ochii și ne culcăm, da? Naivilor!

Pasul 17. Vreau Leulu’

Nu mai stau acum să explic de ce are un tigru pe care îl cheamă Leulu’, dar îl vrea la somn. Se dă jos din pat să-l caute. Adaugă la colecția de somn și un cal și autobuzul. Ar mai lua ceva, dar are mâinile mici, iar Leulu’ e mare. Se urcă înapoi în pat, ne îmbrățișăm toți (el, eu, Leulu’, autobuzul și calul) și ne culcăm? Naivi în continuare.

Pasul 18. Vreau apă

Urmează celelalte 3 guri de apă, intercalate cu momente în care aș putea crede, dacă aș fi naivă, că ne culcăm.

Pasul 19. Ne culcăm

… doar că mie mi-a sărit somnul. Și cheful de duș…

Iar dimineața… Dimineața ne trezim ca în poza articolului, doar că noi n-avem pisică și câinele încă își mai petrece nopțile pe afară. Când s-o face frig și o dormi în casă, o să fim ca în poză, cu un câine în lod de pisică… (îmi place că mama din poză chiar pare să doarmă. Și eu cred că aș adormi dacă ar fi să facem așa o sesiune foto :)))

Ascultă varianta audio a textului dacă n-ai timp să citești

Noapte în 4

Suntem încă destul de dezorganizați în ale somnului. Nu atât de grav cum m-aș fi așteptat, dar dorința copilului mic de a dormi numai și numai pe carne de om ne dă puțin peste cap aranjamentele. Adică, lucrurile se petrec aproximativ așa: Pe la ora 8, 8 și ceva...

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Pregătirea Vandei Mici pentru sosirea Juniorului a început de când ni s-a confirmat viabilitatea sarcinii la ecografia de primul trimestru. Eram deja pățită cu sarcina pierdută, așa că am preferat să amânăm să-i spunem că va avea un frate sau o soră până când va fi...

Aducerea acasă a fratelui mai mic

Scrisesem aici despre cum am abordat treaba asta cu pregătirea copilului mare pentru venirea copilului mic. Dar aia a fost partea ușoară. Treaba complicată a început abia după ce am născut. De fapt, după ce m-am internat ca să nasc. Îmi amintesc și acum cum eram...

Mușcatul

Când am adus Juniorul acasă, Vanda Mică era pașnică. L-a plăcut de la bun început și nu l-a chinuit niciodată (prea tare). Când se mai enerva pe noi mai țipa la el. L-a jumulit de vreo două ori de oboseală și l-a mușcat o dată de genunchi, dar mușcătură de drag, nu de...

Ghid de interactiune cu fratele/sora mai mare

Atunci când te duci în vizită la un bebeluș nou și proaspăt, dar care are un frate sau o soră mai mare, lucrurile devin mai complicate. Pe copilul mai mare îl știi deja, e foarte simpatic și foarte drăguț, dar tu acum vrei să vezi copilul mai mic. Întâmplător sau nu,...

Weekenduri in familia noastra

Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”. Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag de mâini, că...

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.
Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.