de Diana Vijulie | iul. 31, 2017 | Dezvoltarea copilului, Idei de activități, viața în 4
De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag de mâini, că le mai trântesc o jucărie în cap, că le urlă în ureche sau că îi invită la lupte de stradă cu un câștigător sigur. I-ar ajuta foarte mult să știe cum să se joace cu ei. Iată câteva idei de jocuri între frați.
Pe lângă faptul că prin jocurile pe care vi le propun s-ar evita situațiile în care fratele mai mare îl lovește sau îl supără pe cel mai mic, astfel de jocuri facilitează și conectarea între ei, stabilirea de legături frumoase, încurajează încrederea între ei și cooperarea.
1. Cucu-bau
Deși poate părea un joc banal pentru noi, adulții, pe bebeluși un astfel de joc îi învață multe. Cel mai important lucru pe care îl învață un bebeluș atunci când joacă acest joc, este că oamenii pleacă, dar nu dispar, nu se evaporă în neant, ci se reîntorc. Având în vedere că ei încă nu cunosc conceptul de permanență a obiectelor, fiecare revenire a surorii sau fratelui din spatele mâinilor sau a păturicii este o surpriză. Surpriză care îl ajută pe bebeluș să prelucreze temerea legată de abandon. Din perspectiva mea, e unul dintre cele mai importante jocuri între frați.
2. Ascunde jucăria
Funcționează pe același principiu cu Cucu-bau, dar cu obiecte și poate fi ”setat” nivelul de dificultate în funcție de vârsta bebelușului. La început, fratele/sora mai mare poate ascunde o jucărie sub pătură, pentru ca apoi, tot el/ea să o dezvălui celei mici/celui mic. Pe măsură ce sora/fratele mai mic/ă va crește, jucăria poate fi descoperită de cel/cea mică. Puteți lucra mai târziu cu jucării care cântă, pe care fratele sau sora mai mare să o ascundă în perimetrul bebelușului, iar bebelușul să o descopere după sunet.
3. Jocul cu mingea
Jocul cu mingea poate fi un alt joc interesant pentru copii de toate vârstele. Poate fi jucat odată ce bebelușul poate sta în fund și devine cu atât mai distractiv atunci când bebelușul învață să se deplaseze. Fratele mai mare îi rostogolește mingea sau îl încurajează pe bebeluș să pornească după ea. Pe lângă legătura dintre ei care se formează atunci când se simt bine, e încurajată și motricitatea fină la bebeluș, apoi cea grosieră. Și învață și să prindă încredere unul în celălalt (eu îți ofer ceva – tu îmi oferi înapoi). E unul dintre cele mai versatile jocuri între frați.
4. Concertul
Profităm de faptul că celor mari le place să le facă demonstrații celor mici și că celor mici le place să-i observe pe cei mari și îi putem invita pe cei mari să le organizeze concerte celor mici.
E suficient să le oferim un instrument muzical zdrăngănitor sau o muzicuță și să le propunem să le cânte celor mici. Dacă acel cântat vine cu mutrele aferente, care îi distrează enorm pe bebeluși, aveți râsete garantate în casă.
5. Fă-l să zâmbească
Atunci când bebelușul e micuț de tot și încă nu poate juca alte jocuri, îi puteți încuraja pe copiii mai mari să încerce să smulgă zâmbete de la cei mici. Pot face orice fel de mutre, de sunete sau de schelămbăieli, așteptând zâmbetul de la bebeluș. E cu atât mai distractiv cu cât puteți pune la dispoziția copiilor și o oglindă, pentru ca și cel mare să se poată observa cu arată atunci când se strâmbă.
6. Limba bebelușească
Asta o să le placă mult copiilor mai mari. Îndemnați-i să repete sunetele pe care le scoate bebelușul, fiind cât mai fideli în reproducerea lor. Pentru bebeluș acest joc se traduce prin ”dialog”. El se va simți apreciat și ascultat, va învăța astfel protocolul comunicării și, cine știe, poate chiar îl va învăța pe fratele mai mare limbajul bebelușesc 🙂
7. Construiți-demolați-construiți
Unul din cele mai frustrante lucruri care i se întâmplă unui frate mai mare e atunci când fratele lui mai mic îi demolează tot ce construiește. Și, din păcate, ăsta nu e un lucru pe care să-l convingem pe bebe să nu-l mai facă, pentru că este o etapă în dezvoltarea lui. Dar este un lucru pe care îl putem transforma în joc. Copilul mai mare poate construi ceva din pahare de plastic sau de hârtie, sau din cuburi moi, iar bebelușul le poate dărâma. Din nou și din nou și din nou.
(Bonus) 8. Citește-i
Ăsta era jocul favorit al copiilor mei atunci când era Fip mic. Ema își lua o carte și se punea pe spate, în pat, lângă Fip. Cum își știa toate cărțile pe de rost, îi recita lui Fip frază cu frază toate poveștile. În plus, îi arăta poze, compunea și ea povești, iar el era ochi și urechi și la ea, dar și la carte.
Desigur, aceste activități le poți face și tu împreună cu copilul tău.
de Diana Vijulie | iul. 31, 2017 | Dezvoltarea copilului, educatie pozitiva, Positive Parenting, viața în 4
E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.
Acum o să vă povestesc doar unul dintre conflicte, nici primul și, cu siguranță, nici ultimul pe ziua respectivă. Să începem:
Ema își ia cartea și o întreb dacă ar vrea să-i citească lui Fip o poveste.
– Fip, dar să știi că durează. Eu citesc mai încet, pentru că pot să citesc repede doar cuvintele scurte.
– Bine.
Și se așază împreună pe canapea. Profit de liniște, îmi fac repede un capuccino și ies în curte, să-l savurez în liniște.
Când mai aveam o gură de cafea de băut, aud urlete sfâșietoare din casă. Intru ca o leoaică, să văd cine mi-a atacat și sfâșiat de vii puii. Puii mei sunt întregi pe canapea, dar plâng amândoi în hohote. Mă așez și eu lângă ei și încerc să aflu ce urgie a cauzat așa o panică generală. Aflu de la Fip că:
– Ema m-a mâncat pe mine!
Aflu și de la Ema că:
– Fip s-a așezat pe mine și n-a vrut să se dea la o parte, așa că l-am mușcat de ceafă. Apoi m-a pocnit cu bățul și acum plângem amândoi.
Stau în continuare între ei și investigăm mai departe de unde a pornit conflictul între ei.
– Cum așa că l-ai mușcat, Ema? Cred că a fost foarte dureros. Fip, te-a durut?
– Da, Ema a dulut pe mine. A mâncat pe mine și a dulut tale tale.
– Da, l-am mușcat, dar nu rău. Hai să vedem dacă are semn.
N-avea semn, deci nu l-a mușcat tare.
– Tot a dulut pe mine, Ema.
– Păi l-am mușcat că știi că el nu înțelege dacă îi spun. Voia să-mi ia cartea și după aia s-a și așezat cu fundul pe burta mea și m-a sufocat. Puteam să mor!
– Și așa a înțeles?
– Nu știu dacă a înțeles, dar s-a dat la o parte…
– Am înțeles. O fi fost bine cum ai procedat?
– Nu…
Trecem la următorul inculpat.
– Fip, tu? Ai lovit-o pe Ema cu bățul. Crezi că a durut-o?
– Da, a dulut-o. Am lovit io cu bățu și a dulut-o
– O fi fost bine?
– Fip, n-a fost bine, că m-ai lovit și m-a durut.
– Mda, Ema… A dulut pe tine.
Trecem la soluții pentru a rezolva conflictul între ei, copiii mei:
– Eu văd că nu vă simțiți bine niciunul. Oare ați putea face ceva să vă simțiți mai bine?
– Păi am putea să ne cerem scuze…
– Ați putea, dar doar dacă simțiți că e cazul de cerut scuze. Dacă vă cereți scuze doar ca să audă celălalt, nu are niciun efect.
– Păi eu vreau să-mi cer scuze, că n-a fost bine să-l mușc. Scuze, Fip.
– Scuze, Ema. Scuze că a dulut…
– Vă simțiți mai bine acum?
– Da.
– Da.
– Oare mai e nevoie și de altceva?
– Eu aș avea nevoie de o îmbrățișare și de un pupic.
Se îmbrățișează și se pupă.
Trecem la soluții pentru viitor:
– Data viitoare ce ați putea face diferit, ca să evitați să vă loviți și să vă mușcați?
– Ooo, păi avem multe soluții…
– Ce soluții? I le spui tu și lui Fip? Poate el nu le știe. Sau, dacă le știe, e bine să i le reamintim.
– Păi… Atunci când ne vine să lovim sau să mușcăm, putem să ne oprim și să ne gândim. Sau putem să ne oprim și să respirăm de trei ori. Sau putem să numărăm până la 10… sau până la cât știm noi.
– Sau putem să punem TOP [stop]
– Da, cum zice Fip. Putem să spunem STOP. Trebuie să ne controlăm creierul înainte să lovim.
– Cred că sunt niște soluții foarte bune. Oare o să poți să-i reamintești și lui Fip, dacă ți se pare că uită?
– Da, că el e mai mic. Eu mă controlez mai ușor câteodată. Uite, l-am mușcat fără să-i las semn.
Aprob că e o mare reușită. Coboară de pe canapea și își iau amândoi bebelușii să-i îngrijească. Ema îi aduce lui Fip o altă carte și acum, amândoi citesc povești bebelușilor.
Eu îmi mai fac o cafea. Pentru că merit…
de Diana Vijulie | iul. 10, 2017 | Dezvoltarea copilului, educatie pozitiva, Positive Parenting, viața în 4, Viata Noastra
Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.
În fine. Și în urma giumbușlucului ăstuia, Fip și-a rupt mâna stângă. Am fost cu el la spital, i-au pus mâna în ghips și de atunci îl tratăm ca pe un bibelou. O să rog una din bunici să croșeteze un mileu sa i-l pun sub fund și o să încerc să nu uit să-l șterg de praf de două ori pe zi. I-aș pune și o undiță în mână, ca să semene cu faimosul pescar chinez.
Sursă foto: http://blog.minimecraft.ro/bobblehead-versus-statueta-pescar
Ema a fost foarte îngrijorată la început. A plâns pentru el, a încercat să-l ajute, a încercat să se calmeze ca să-l calmeze și pe el, a avut răbdare la spital, i-a desfăcut oul Kinder pe care i l-am luat lui Fip după ce s-a încheiat evenimentul, ba chiar a făcut și liniște în mașină când el adormise, fără să o roage nimeni.
Dar de a doua zi a început să se cam sature de toată atenția pe care o primea fratele ei, iar ea nu. Și-a făcut loc competiția fraternă. Își ținea mental evidența atenției primite de amândoi, ca un contabil mic și simpatic, cu păr blond și nas în vânt. Și nu-i dădea deloc bine. Îi ieșea cu minus. I-am recunoscut privirea. The evil look.
A început prin a-l tachina pe Fip. Apoi, când el dormea de prânz, făcea zgomot cât să-l trezească. Apoi era ea însăși nemulțumită de orice. Nu-i paharul de culoarea potrivită, nu stau bine pernele, nu stau bine eu. În joaca de pe canapea, reușea cumva să mă tot lovească din greșeală.
Spre seară a început să plângă.
– Măi mami, ce să fac să primesc și eu atenție? Fip primește toată atenția și mie nu-mi mai rămâne nimic. Nu e deloc cinstit! Eu nu primesc deloc atenție pentru că eu sunt copil mare, iar copiii mari nu primesc atenție! Nu-mi place.
– Păi cum e atenția de copil mare?
– Nu știu…
– Ce fel de atenție vrei?
– Așa cum primește Fip…
– Atenție de copil mic și cu mâna ruptă?
– Nu… Atenție de copil mare și sănătos.
Și am început să ne acordăm atenție una alteia. Eu îi acordam ei atenție de copil mare, iar ea mie atenție de adult. Ne-am jucat ce a vrut ea (atenție de copil mare), apoi am rugat-o să-mi aducă un pahar cu lapte, în timp ce eu stăteam întinsă pe canapea (atenție de adult).
– Wow, Ema… Nu m-a mai servit nimeni cu un pahar de lapte de foarte mult timp. Mă simt tare bine…
S-a bucurat tare mult să vadă că mă poate ajuta și ea pe mine să mă relaxez și am văzut-o că a simțit emoția aia frumoasă pe care o simți când ajuți pe cineva. Așadar ne putem bucura și când oferim atenție, nu doar atunci când primim? Așadar reușim să ne conectăm și atunci când dăm, nu doar când cerem… Ce plăcut…
A doua zi am ieșit ca fetele la film, a treia zi a fost cu tati la bazi, a patra zi a fost cu mine la bazin. Am petrecut timp de calitate cu ea… Inițial întrebarea era:
– Aaaaa, mergem la film. Vine și Fip cu noi?
– Nu…
– Super, e o ieșire de feteeeeeee!!!
După reconectare și echilibrarea balanței contabile a afecțiunii, o aud în mașină:
– Mami, ce păcat că nu e și Fip cu noi. S-ar fi bucurat tare mult să vadă avionul ăla de pe cer…
Sursa foto: Shutterstock
de Diana Vijulie | sept. 21, 2015 | Dezvoltarea copilului, viața în 4, Viata Noastra
Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”.
Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie materia muștăroasă peste tot (inclusiv pe pereți, cum am pățit într-o dimineață). Apoi începe frichineala.
Dacă reușesc totuși să adorm copilul mic la loc, aud imediat tălpițe de copil mare care intră în dormitor.
”Am venit să-l pup pe Filip. Doarme?” se întreabă Ema cu voce (foarte) tare.
Când Filipul ciulește urechile și bulbucă ochii, ea se declară mulțumită.
”Ia uite, Filipică drăgulică e treaz. S-a trezit singur. Am venit să-l pup”
Îl pupă, apoi coborâm și începe joaca.
Urmează o nouă tură de pupat, ea aplicându-i în același timp niște tactici de lupte de stradă, ca să se asigure că el nu pleacă nicăieri, el râde înfundat în timp ce încearcă să scape din strânsoare.
Ea vrea să se joace cu harta ei, el vrea să stea cu fundul pe ea și să o molfăie. I-o șifonează.
Ea vrea să se joace cu cartonașele ei, el vrea să le ia pe toate și să le bage în gură. Le băloșește.
Ea vrea să modeleze cu plastilină, el vrea tot ce are ea pe masă, în special să mestece plastilina. O încurcă
Ea vrea să coloreze cu cariocile, el vrea să le sugă vârfurile. Îi ia și hârtia.
Ea vrea să se joace de-a doctorul, el vrea sa lingă stetoscopul.
Oricum ar face ea, el e călare pe jucării. Ea încearcă să-l integreze în joc, apoi să-l roage să o lase în pace, apoi să îi ceară jucăriile, apoi să-l ignore, apoi începe să se enerveze.
”Filip, lasă aia, aia nu o să fie a ta NICIODATĂĂĂĂ!!!” o aud nervoasă.
Stau pe fază să nu se ciondănească, deși nu l-a mai împins demult. Dar de enervat se enervează. Și pe bună dreptate. Eu sunt acolo, între ei.
El mă călărește și mă trage de păr. Ea vrea să ne jucăm amândouă cu plastilina. El, vrea și el. Iar călare pe mine, pe masă, pe Ema, eu transpirată fleașcă și cu niște șuvițe bune lipsă.
V. decide că trebuie să ieșim din casă, dacă nu vrem să o luăm razna.
”Ema, hai să mergem în parc/afară/la buni/etc.”
Începe o miorlăială surdă, niște tăvălituri molcome pe canapea, cuvinte cu vocale muuuulte și luuuuungi.
Nu vrea să mergem, vrea să mai stăăăăăăăăăăăăm, să mai facă un puuuuuuuuuuuuuzzle cu Filip, să dăm drumul la televizoooooooooor, să mănânce cereale cu iaurt și cu miereeeeeeeeee, să mai deseneze nițeeeeeeeeeeeel. Le face pe toate, miorlăiala e tot acolo. Știm că odată ieșiți pe ușă o să fie veselă ca o căpriță, doar că trebuie să ajungem până să mai și reușim să ieșim.
Eu fierb în suc propriu pentru ca Filipul deja dă semne de somn și știu că dacă nu plecăm în 20 de minute cel mult, ca să doarmă în mașină, îl chinuim și pe el; ori trebuie chiar să îl culc acasă, ea să intre iar peste el să-l pupe, și să o luăm de la capăt.
V. e calm în fotoliu. E obișnuit să aștepte îmbrăcat de ieșire pe câte o femelă din familia lui să se pregătească. Mustăcește.
Cu chiu cu vai reușim să o convingem să se îmbrace, eventual cu fustă peste rochie sau pantaloni în loc de chiloți. Suntem și noi gata, eu am geanta pregătită, ieșim pe ușă, ne urcăm în mașină. S-or fi aliniat planetele.
Filipul începe cu protestele. Ea vrea să asculte A ca zăpada. Ba nu, Uini. Uini e acasă. Bine, atunci A ca zăpada. Ba nu, Habarnam. Nununu, Plușica. Punem povestea, apoi mă întorc la el. Se fâțâie prin scaun, nu-i convine deloc. Poate îi mai intră și soarele în ochi. Îi dau un biscuite moale și îl baga fericit în gură. E liniște puțin, așa că am timp să caut sunete albe pe telefon. Dau play. Ea nu mai aude povestea. Punem povestea mai tare. Caut zdrăngănitoarea lui. O zdrăngăn. Tare. Pe lângă zgomote albe și poveste. Tare. Adoarme.
[va urma]
