Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani

– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?

Acum 3 ani

– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…

Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

diferente sarcini

 

diferente prima sarcina de a doua

Prima sarcină

Acum 5 ani m-am trezit însărcinată pentru prima oară. N-o să uit niciodată panica aia cu care am văzut că apare a doua liniuță pe test. Îmi întârziase ceva (habar n-aveam cât, pentru că nu țineam evidența asta) și aveam de ceva vreme ceva simptome dubioase. Mi-era tare greață, eram foarte amețită și parcă n-aveam stare. Era sâmbătă dimineață, la ora 9. Domnul V. încă dormea, pentru că pe vremea aia încă își mai permitea să o facă. Eu îmi luasem un test cu o zi înainte și îmi făceam curaj să-l fac. L-am făcut. Stăteam pe marginea căzii, aruncasem cât colo testul pe marginea chiuvetei și nici nu-mi venea să mă mai uit la el. Cum adică sunt însărcinată? Dar eu nu am plănuit asta! Dar eu nu știu ce cărucior să cumpăr la copil! Dar geamurile de la noi din dormitor trebuie schimbate! Vă jur că astea au fost primele mele gânduri. Că n-am plănuit, că nu mă pricep să cumpăr un cărucior și că nu-s bune geamurile de la dormitor și o să moară copilul de frig. Aaaa, da. Și că o să fiu gravidă la nuntă. Când l-am anunțat și pe V, s-a depus o mare liniște în casă. Nu știu ce gânduri avea și el, dar sigur avea dubiile și temerile lui.

El s-a obișnuit mai ușor cu ideea. Țin minte că îmi trimitea linkuri cu evoluția sarcinii pe săptămâni și știa cât de mare e copilul din burtă, ce i-a mai crescut săptămâna asta, ce a mai învățat. Eu nu mă uitam pe ele. Efectiv nu puteam. Apoi, ușor-ușor am început să mă bucur și eu de sarcină. Urmăream ce se întâmplă cu bebelușul din burta mea, mă bucuram să spun lumii că-s însărcinată, m-am apucat să mă pregătesc pentru naștere, visam toată ziua la bebeluș.

Plus că devenisem oul Fabergé cu surprize al familiei. Toată lumea mă menaja, avea grijă de mine, mă muta de la umbră la soare și de la soare la umbră. Era chiar obositoare atâta atenție. Când mergeam la bunicii viitoarei cetățence a lumii, mi se gătea separat, mi se aduceau perne ca să șed mai bine, mi se făcea cald sau răcoare, după dorințe, nu eram lăsată nici să-mi torn un pahar cu apă.

Acasă nu mai găteam, pentru că nu suportam mirosurile. Stăteam mult tăvălită pe canapea, pentru că mă durea spatele. Dormeam mult, pentru că mă simțeam atât de obosită, că nu mai puteam ține ochii deschiși. Făceam curat și eram certată că nu mă odihnesc. Făceam cumpărături și eram trimisă la zona de relaxare. Orice făceam era răsplătit cu odihnă.

La medic mergeam împreună. Domnul V. nu a ratat nicio ecografie din cele importante. Am trăit împreună, de mână, toate momentele asta emoționante din perioada dinaintea nașterii. Cu ce emoții așteptam amândoi la ușa cabinetului…

Și a doua sarcină…

Acum 3 ani am rămas iar însărcinată. De data asta n-a mai fost pe neașteptate. Pentru că supraviețuiserăm unui copil, am vrut să-l facem și pe al doilea. Am făcut testul într-o dimineață, cu o zi înainte să-mi întârzie menstruația. Aveam deja simptomele. Le știam, pentru că mai trecusem de două ori prin ele (prima sarcină și o a doua, pierdută). Mi s-a lipit pe față un mare zâmbet când am văzut a doua linie. Am așteptat seara, ca să-l pot anunța și pe V. Ne-am bucurat amândoi, la subsol la mall Promenada. Nu mai eram speriați de cărucior, iar geamurile le reparaserăm.

Doar că a doua sarcină a fost foarte diferită de prima, din simplul motiv că acum nu mai aveam datoria de a mă îngriji doar de mine și de bebelușul din burtică, ci mai aveam în grijă încă un bebeluș mai mare, în afara burticii. Acum Ema era oul Fabergé al familiei, pentru că încercam să o pregătim cât mai bine pentru venirea frățiorului ei. Toată atenția mea mergea către ea. Știam vag în ce lună de sarcină sunt, dar n-aveam prea mult timp să mă gândesc la asta. Aveam o aplicație pe telefon unde mai citeam, din când în când, cum evoluează bebelușul din burtă. Doar că, nu știu cum se făcea, că acum era săptămâna 19 și imediat constatam că e săptămâna 24.

 

Când mi-era somn, nu mai dormeam, pentru că trebuia să am grijă de celălalt copil. Când oboseam, trebuia să merg în continuare. Iar copilul meu cel mare, dar încă mic, avea nevoie de mult ”înbrațe” de la mine. Ceea ce îi și ofeream. Aveam zile când nu apucam să stau mai mult de 10 minute adunate pe scaun. Iar din poziția orizontală mă ridicam dimineața și o mai vedeam seara. Noaptea era tot întreruptă, pentru că Ema se trezea de multe ori. De gătit trebuia să gătesc, ca să am cu ce hrăni copilul (bine că n-am mai avut cine știe ce grețuri cauzate de mirosuri).

Pregătirile pentru naștere erau minime. Mă și simțeam vinovată câteodată. De exemplu, hăinuțele lui Fip le-am pregătit târziu, cu puțin timp înainte de naștere. Făceam curat și cumpărături cu burta mare și copilul mare, dar mic, mereu cu mine. Totul era foarte diferit de prima dată.

Chiar și vizitele la medic erau diferite. Nu mai erau relaxante și reconectante, ca pe vremuri. Era o furtună, în care eu încercam să plec, împreună cu Ema, la timp de acasă, iar V. la timp de la birou. Dar nu ca să ne ținem de mână ca doi porumbei, ci pentru ca el să distreze copilul exterior, în timp ce eu sunt la medic și încercăm să aflăm câte ceva despre copilul interior.

Și nașterea a fost extrem de diferită. Dacă prima dată, zilele dinainte de naștere au fost despre mine, despre reconectarea mea la mine însămi, la a doua naștere ea a venit cu regrete și cu temeri. Cu regretul că poate n-am pregătit copilul mare suficient și cu temerile legate tot de copil. N-o să uit ultima seara dinainte de nașterea lui Fip. Eram în bucătărie cu Ema și mă uitam la ea, în ochii ei. Îmi dădeam seama că eu știu că nimic nu va mai fi la fel în viața ei. Dar că ea încă nu știe asta și că n-are niciun fel de control, niciun fel de putere de a face ceva să schimbe asta dacă nu i-o plăcea. Am plâns. Am plâns și în salon, înainte să nasc. De dorul ei, de teama că se simte abandonată.

Ne-a luat câteva luni să ne găsim un echilibru. Și câțiva ani să fim cu toții ok în noua formulă.

Cu toate astea, mă întreb câteodată dacă aș face lucrurile diferit? Dar îmi dau imediat răspunsul. Nu, n-aș face lucrurile diferit.

Ascultă varianta audio a textului dacă n-ai timp să citești

Mușcatul

Citește tot

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

Citește tot

Noapte în 4

Citește tot

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Citește tot

Weekenduri in familia noastra

Citește tot

Când ai o soră mai mare

Citește tot

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.

Citește tot

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

Citește tot

Aducerea acasă a fratelui mai mic

Citește tot

Ghid de interactiune cu fratele/sora mai mare

Citește tot

Drumul către somn cu copiii, în 19 pași simpli

somn cu copiii

Vrei să primești postările mele pe email?

Oricât de mult ne-am iubi copiii, soții, joburile și viețile, avem unele zile în care trăim doar ca să vină noaptea și să ne culcăm. Mai trece cineva prin asta? Ăăă, nu? Doar eu? OK, atunci doar mie mi se întâmplă asta. Șșșșș, vă rog să nu mai șușotiți acolo în spate. Știu și eu că-s anormală. Voi sunteți OK.

Deci, da. Vine seara și wow, abia aștept să fac un duș fierbinte, să mă schimb în pijamale curate (sau, pentru acelea dintre voi care, asemeni mie, nu aveți pijamale, în haine pufoase de casă în care veți și dormi) și să mă pun pe canapea sau în pat cu ceva bun de băut sau mâncat, pe care să le țin în brațe până când adorm cu capul atârnându-mi într-o parte, extrem de sexy și de provocator.

Doar că înainte să ajung acolo, trebuie să culc un popor de oameni mici, oameni mici care, spre deosebire de mine, nu trăiesc ca să doarmă, ci dorm ca să trăiască. Pe mine mă fascinează și m-a fascinat întotdeauna entuziasmul cu care se trezesc de dimineață. Într-o secundă au deschis ochii, pentru ca o milisecundă mai târziu să fie deja în mijlocul camerei, cântând tare și dansând. De mi-aș mai aminti și eu cum se face asta…

Așa că începem procedura.

Pasul 1: Anunță copiii cu 30 de minute înainte că se apropie ora de baie și somn

Cu aproximativ 30 de minute înainte începe anunțul. ”Copiii, în 30 de minute urcăm la baie și la somn, bine?”. Nu e bine. ”Nu vreau, e prea devreme, dar eu am dormit la prânz”. Ascultăm plângerile, suntem de acord cu faptul că viața e nedreaptă și că ”mai bine ar fi dacă n-ar mai fi noapte niciodată”.

Pasul 2: Reamintește copiilor că se apropie ora de baie și somn

Din 5 în 5 minute le mai reamintesc. ”Mai avem 15 minute”, ”Mai avem 10 minute”, ”Mai avem 5 minute”. Știu că pare enervant (și probabil și e), dar dacă nu facem asta, copiii vor fi complet luați prin surprindere că a venit ora de somn și se vor răzvrăti. Concluzionasem mai sus că eu nu vreau decât somn, așa că răzmerițele nu sunt chiar de dorit la ora asta…

Pasul 3: Insistă că trebuie să urcăm la ora de baie și somn

Chiar dacă am anunțat cu 30 de minute înainte, chiar dacă le-am reamintit că se apropie termenul limită, chiar dacă și dacă, la ora X vor începe negocierile. ”Stai că mai am puțin de lucru la masca asta”. ”Stai că vreau să mă mai joc puțin cu mașina de pompieri”. ”Stai că…” Sau clasicul… ”Stai că mi-e foame”.

 

Pasul 4: Împotriva voinței mele, vom merge la bucătărie, să mănânce

Rațional vorbind, ȘTIU că nu le e foame. Că n-are cum, pentru că abia au mâncat. Dar cum să le spun copiilor că nu mergem să mâncăm atunci când ei se plâng de foame? Așa că mergem la bucătărie, facem mâncare rapidă (sendviș, iaurt cu ceva, chestii simple), ei gustă, apoi declară că s-au săturat.

Pasul 5. Urcăm la baie și somn

În sfârșit și-au dat seama că nu mai pot amâna momentul. Urcăm să-i spălăm, pentru ca apoi să-i culcăm. V îi spală, timp în care eu pregătesc lucrurile de somn.

Pasul 6: Magie, aici era camera copiilor!

În timp ce V spală copiii, eu mă duc să strâng în zona aia din casa noastră, în care nu mai ai pe unde să calci. Nu pot să-i spun cameră. Câteodată strâng și ei, câteodată strângem împreună de mai multe ori pe timpul zilei. Dar dacă le vin prieteni în vizită, lucrurile sunt dramatice. Așa că intervin. Îmi amintesc mereu cum strânge Alexa piesele de lego cu lopata și mereu îmi spun că aș avea și eu nevoie de așa ceva ca să termin mai repede strânsul jucăriilor, ca să se vadă mai repede podeaua de sub mașinuțe, patul de sub haine, masa de sub elastice de păr și covorul de sub piesele minuscule de la Playmobil.

Pasul 7: Pregătesc pijamalele

După ce am dat o față camerei copiilor și avem pe unde călca și unde ne așeza, pregătesc copiilor pijamalele. Adică, le caut prin toată casa, până le găsesc prin bucătărie sau prin birou, în funcție de locul în care s-au dezbrăcat de dimineață. Câteodată sunt sub canapeaua din sufragerie. Nu mă întrebați de ce. Nici eu nu pun întrebări. Le pun la spălat și iau altele, curate, din dulap.

Pasul 8. Încerc să îmbrac un copil

Între timp, un copil e gata. Este adus, sub formă de sărmăluță, și amplasat așa pe patul din dormitorul matrimonial, așa zisul ”pat pufos”. Copilul se va târî ca o râmă prin patul pufos până când se va fi eliberat de sub prosop. Atunci va începe Marea Săritură În Patul Pufos, activitate care mie îmi face să-mi stea inima în loc. În tot timpul ăsta, în care copilul sare în pat, se urcă pe grilajul patului ca să sară pe perne, sare iar în pat și tot așa, eu îl rog să stea la îmbrăcat.

Pasul 9. Reușesc să îmbrac un copil

Prind copilul cu mâna și încerc să-i pun hainele pe el. Desigur, e împotriva voinței lui, pentru că ce poate fi mai fantastic decât să sari într-un pat în costumul în care te-ai născut, fără elastice care să te strângă și fără nasturi care să te împungă. Mă rog, mă uit disperată la ceas. Dușul ăla fierbinte al meu pare extrem de departe, intangibil. Devin mai fermă în mișcări și îmbrac copilul, până la urmă. Pfiu!

 

Pasul 10. Încerc să îmbrac și celălalt copil

Primesc a doua sărmăluță la îmbrăcat. Știu deja de la primul copil care este procesul și îi las să sară amândoi în pat. Privesc a pagubă în zare și mă visez în dușul ăla fierbinte. Ce departe e…

Pasul 11. Reușesc să mai îmbrac un copil

Până la urmă, aplic aceeași strategie și îmbrac și al doilea copil. Mă simt bine cu mine…

Pasul 12. Aducem băuturile

Ritualic, avem întotdeauna la somn un pahar cu apă cu bule. Chiar dacă se bea sau nu din el, paharul există, e acolo, martor al strofocărilor noastre recurente, de fiecare seară.

Pasul 13. Să mai citim o pagină

Pentru că amândoi știu că deja au tras mult de timp și au întins nu o coardă, ci o infinitate de corzi (sau coarde?), se cere o singură pagină. Copilul mare va alege din bibliotecă din nou una din aceleași 5 cărți pe care le știm cu toții pe dinafară. V le citește în timp ce eu aștept momentul în care stingem lumina, ochii și ziua. Nici nu mai vreau duș.

Pasul 14. Stingem lumina!

Gata, cartea e închisă, pe dulapul de lângă pat. Se dă stingerea. Dacă n-aveți copii, sigur o să vă imaginați că acum ne culcăm. Ăăă… Nu.

Pasul 15. Vreau apă. Vreau și eu apă. Mai vreau apă.

Copilul mare bea o gură de apă și se bagă înapoi în pat. Copilul mic pare să fie foarte deshiratat, pentru că îl văd că bea 2942 de guri de apă. După fiecare dintre aeste 2942 de guri de apă se bagă înapoi în pat, dându-ne speranța că ne culcăm. După cea de-a 2939 gură de apă:

Pasul 16. Vreau la mami

Copilul mic se dă jos din patul copilului mare (care mormăie că e deranjat/trezit/călcat) și se urcă în patul propriu unde îl așteaptă subsemnata. Închidem ochii și ne culcăm, da? Naivilor!

Pasul 17. Vreau Leulu’

Nu mai stau acum să explic de ce are un tigru pe care îl cheamă Leulu’, dar îl vrea la somn. Se dă jos din pat să-l caute. Adaugă la colecția de somn și un cal și autobuzul. Ar mai lua ceva, dar are mâinile mici, iar Leulu’ e mare. Se urcă înapoi în pat, ne îmbrățișăm toți (el, eu, Leulu’, autobuzul și calul) și ne culcăm? Naivi în continuare.

Pasul 18. Vreau apă

Urmează celelalte 3 guri de apă, intercalate cu momente în care aș putea crede, dacă aș fi naivă, că ne culcăm.

Pasul 19. Ne culcăm

… doar că mie mi-a sărit somnul. Și cheful de duș…

Iar dimineața… Dimineața ne trezim ca în poza articolului, doar că noi n-avem pisică și câinele încă își mai petrece nopțile pe afară. Când s-o face frig și o dormi în casă, o să fim ca în poză, cu un câine în lod de pisică… (îmi place că mama din poză chiar pare să doarmă. Și eu cred că aș adormi dacă ar fi să facem așa o sesiune foto :)))

Ascultă varianta audio a textului dacă n-ai timp să citești

Noapte în 4

Read More

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Read More

Aducerea acasă a fratelui mai mic

Read More

Mușcatul

Read More

Ghid de interactiune cu fratele/sora mai mare

Read More

Weekenduri in familia noastra

Read More

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.

Read More

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

Read More

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

Read More

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.
Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

Read More

Când ai o soră mai mare

Atunci când ai o soră mai mare, iar tu ești frățiorul mai mic, ți se întâmplă multe lucruri ciudate.

S-ar putea:

– să fii ”micĂ”, ”fulioasĂ”, ”buculoasĂ” (”Eu sunt mică. Tati e male”).

– ca toate adjectivele și adverbele pe care le folosești să fie, de fapt, la feminin (Calul poate să fie ”mică”, bățul să fie ”luptă” (ruptă, adică), laptele să fie ”albă”).

 

Vrei să primești postările mele pe email?

– să dormi cu tricouri roz cu mânecuțe bufante, iar pe plajă să ai un costum de protecție solară roz cu inimioare.

– ca atunci când te înfășoară mama ta în prosopul de microfibră, care flutură pe tine ca un drapel, să începi instant să cânți ”Let It Go” și să dansezi pe plajă.

– să știi cine e Elsa și cine e Ana.

– să vrei și tu un strugurel, dar să fie cu mașini și nu cu Elsa, cum are sora ta.

– să-ți alegi de pe o tarabă un breloc cu Merida, pentru că sora ta și-a luat cu Jasmine.

 

– să porți tutu.

– să porți pălăriuță pe plajă, pentru că nu-ți place șapca ta, ci pălăria soră-tii. E super să aveți amândoi la fel.

– să vrei (și să porți) și tu agrafe

– să ai o poșetă albastră, la fel ca cea roz a soră-tii

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.
Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.

Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

În fine… și ajungem acasă, cu primul gând să ne aruncăm în piscină, ca să mai uităm de drumuri, de căldură, de plânsete în mașină că ăla vrea o poveste, celălalt un cântec, certuri, supărări.

Cât ne pregăteam, se iscă cearta între copii. Ema e pe wc, Fip are un băț și se crede dinozaur. El face Rooooooaaaaar și o anunță pe Ema că e un dinozaur “sulios” (furios), iar ea îl înștiințează ca îl va arunca la gunoi. El se înfurie, îi dă una cu bățul peste degete și fuge sa se ascundă in pat.

Și de aici, lucrurile iau o turnură neașteptată…. adică bună. Zic, “ia să filmez eu copiii ăștia, cum își gestionează cearta, pentru că tare frumos o fac”. Până ajung eu la telefon, îmi trec pe lângă urechi multe mesaje asertive, de nu-mi vine să cred că se întâmplă asta complet fără medierea mea.

– Fip, să știi că am glumit când am zis că te arunc la gunoi. Nu o să te arunc la gunoi. Vino să vorbim!

Fip apare temător.

– Nu mi-a păcut să ziți tu că alunți a gunoi! M-am speliat.

– Îmi pare rău, Fip. Eu doar glumeam. Nu mai zic.

– Bine. Să nu mai ziți.

– Și nici tu să nu mă mai lovești cu bățul. M-a durut.

– Bine.

Ajung și eu, în sfârșit, la telefon și apăs să filmez. Prind asta:

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.
Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

jocuri între frați

 Urmărește-mă pe facebook

De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag de mâini, că le mai trântesc o jucărie în cap, că le urlă în ureche sau că îi invită la lupte de stradă cu un câștigător sigur. I-ar ajuta foarte mult să știe cum să se joace cu ei. Iată câteva idei de jocuri între frați.

Pe lângă faptul că prin jocurile pe care vi le propun s-ar evita situațiile în care fratele mai mare îl lovește sau îl supără pe cel mai mic, astfel de jocuri facilitează și conectarea între ei, stabilirea de legături frumoase, încurajează încrederea între ei și cooperarea.

1. Cucu-bau

Deși poate părea un joc banal pentru noi, adulții, pe bebeluși un astfel de joc îi învață multe. Cel mai important lucru pe care îl învață un bebeluș atunci când joacă acest joc, este că oamenii pleacă, dar nu dispar, nu se evaporă în neant, ci se reîntorc. Având în vedere că ei încă nu cunosc conceptul de permanență a obiectelor, fiecare revenire a surorii sau fratelui din spatele mâinilor sau a păturicii este o surpriză. Surpriză care îl ajută pe bebeluș să prelucreze temerea legată de abandon. Din perspectiva mea, e unul dintre cele mai importante jocuri între frați.

2. Ascunde jucăria

Funcționează pe același principiu cu Cucu-bau, dar cu obiecte și poate fi ”setat” nivelul de dificultate în funcție de vârsta bebelușului. La început, fratele/sora mai mare poate ascunde o jucărie sub pătură, pentru ca apoi, tot el/ea să o dezvălui celei mici/celui mic. Pe măsură ce sora/fratele mai mic/ă va crește, jucăria poate fi descoperită de cel/cea mică. Puteți lucra mai târziu cu jucării care cântă, pe care fratele sau sora mai mare să o ascundă în perimetrul bebelușului, iar bebelușul să o descopere după sunet.

3. Jocul cu mingea

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Jocul cu mingea poate fi un alt joc interesant pentru copii de toate vârstele. Poate fi jucat odată ce bebelușul poate sta în fund și devine cu atât mai distractiv atunci când bebelușul învață să se deplaseze. Fratele mai mare îi rostogolește mingea sau îl încurajează pe bebeluș să pornească după ea. Pe lângă legătura dintre ei care se formează atunci când se simt bine, e încurajată și motricitatea fină la bebeluș, apoi cea grosieră. Și învață și să prindă încredere unul în celălalt (eu îți ofer ceva – tu îmi oferi înapoi). E unul dintre cele mai versatile jocuri între frați.

4. Concertul

Profităm de faptul că celor mari le place să le facă demonstrații celor mici și că celor mici le place să-i observe pe cei mari și îi putem invita pe cei mari să le organizeze concerte celor mici.
E suficient să le oferim un instrument muzical zdrăngănitor sau o muzicuță și să le propunem să le cânte celor mici. Dacă acel cântat vine cu mutrele aferente, care îi distrează enorm pe bebeluși, aveți râsete garantate în casă.

5. Fă-l să zâmbească

Atunci când bebelușul e micuț de tot și încă nu poate juca alte jocuri, îi puteți încuraja pe copiii mai mari să încerce să smulgă zâmbete de la cei mici. Pot face orice fel de mutre, de sunete sau de schelămbăieli, așteptând zâmbetul de la bebeluș. E cu atât mai distractiv cu cât puteți pune la dispoziția copiilor și o oglindă, pentru ca și cel mare să se poată observa cu arată atunci când se strâmbă.

6. Limba bebelușească

Asta o să le placă mult copiilor mai mari. Îndemnați-i să repete sunetele pe care le scoate bebelușul, fiind cât mai fideli în reproducerea lor. Pentru bebeluș acest joc se traduce prin ”dialog”. El se va simți apreciat și ascultat, va învăța astfel protocolul comunicării și, cine știe, poate chiar îl va învăța pe fratele mai mare limbajul bebelușesc 🙂

7. Construiți-demolați-construiți

Unul din cele mai frustrante lucruri care i se întâmplă unui frate mai mare e atunci când fratele lui mai mic îi demolează tot ce construiește. Și, din păcate, ăsta nu e un lucru pe care să-l convingem pe bebe să nu-l mai facă, pentru că este o etapă în dezvoltarea lui. Dar este un lucru pe care îl putem transforma în joc. Copilul mai mare poate construi ceva din pahare de plastic sau de hârtie, sau din cuburi moi, iar bebelușul le poate dărâma. Din nou și din nou și din nou.

(Bonus) 8. Citește-i

Ăsta era jocul favorit al copiilor mei atunci când era Fip mic. Ema își lua o carte și se punea pe spate, în pat, lângă Fip. Cum își știa toate cărțile pe de rost, îi recita lui Fip frază cu frază toate poveștile. În plus, îi arăta poze, compunea și ea povești, iar el era ochi și urechi și la ea, dar și la carte.

Desigur, aceste activități le poți face și tu împreună cu copilul tău.

 

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.
Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

conflictele între copii

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.


Acum o să vă povestesc doar unul dintre conflicte, nici primul și, cu siguranță, nici ultimul pe ziua respectivă. Să începem:

Ema își ia cartea și o întreb dacă ar vrea să-i citească lui Fip o poveste.

– Fip, dar să știi că durează. Eu citesc mai încet, pentru că pot să citesc repede doar cuvintele scurte.
– Bine.

Și se așază împreună pe canapea. Profit de liniște, îmi fac repede un capuccino și ies în curte, să-l savurez în liniște.

Când mai aveam o gură de cafea de băut, aud urlete sfâșietoare din casă. Intru ca o leoaică, să văd cine mi-a atacat și sfâșiat de vii puii. Puii mei sunt întregi pe canapea, dar plâng amândoi în hohote. Mă așez și eu lângă ei și încerc să aflu ce urgie a cauzat așa o panică generală. Aflu de la Fip că:

– Ema m-a mâncat pe mine!

Aflu și de la Ema că:

– Fip s-a așezat pe mine și n-a vrut să se dea la o parte, așa că l-am mușcat de ceafă. Apoi m-a pocnit cu bățul și acum plângem amândoi.

 

 Urmărește-mă pe facebook

Stau în continuare între ei și investigăm mai departe de unde a pornit conflictul între ei.

– Cum așa că l-ai mușcat, Ema? Cred că a fost foarte dureros. Fip, te-a durut?
– Da, Ema a dulut pe mine. A mâncat pe mine și a dulut tale tale.
– Da, l-am mușcat, dar nu rău. Hai să vedem dacă are semn.

N-avea semn, deci nu l-a mușcat tare.

– Tot a dulut pe mine, Ema.
– Păi l-am mușcat că știi că el nu înțelege dacă îi spun. Voia să-mi ia cartea și după aia s-a și așezat cu fundul pe burta mea și m-a sufocat. Puteam să mor!
– Și așa a înțeles?
– Nu știu dacă a înțeles, dar s-a dat la o parte…
– Am înțeles. O fi fost bine cum ai procedat?
– Nu…

Trecem la următorul inculpat.

– Fip, tu? Ai lovit-o pe Ema cu bățul. Crezi că a durut-o?
– Da, a dulut-o. Am lovit io cu bățu și a dulut-o
– O fi fost bine?
– Fip, n-a fost bine, că m-ai lovit și m-a durut.
– Mda, Ema… A dulut pe tine.

 

Trecem la soluții pentru a rezolva conflictul între ei, copiii mei:

– Eu văd că nu vă simțiți bine niciunul. Oare ați putea face ceva să vă simțiți mai bine?
– Păi am putea să ne cerem scuze…
– Ați putea, dar doar dacă simțiți că e cazul de cerut scuze. Dacă vă cereți scuze doar ca să audă celălalt, nu are niciun efect.
– Păi eu vreau să-mi cer scuze, că n-a fost bine să-l mușc. Scuze, Fip.
– Scuze, Ema. Scuze că a dulut…
– Vă simțiți mai bine acum?
– Da.
– Da.
– Oare mai e nevoie și de altceva?
– Eu aș avea nevoie de o îmbrățișare și de un pupic.

Se îmbrățișează și se pupă.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Trecem la soluții pentru viitor:

– Data viitoare ce ați putea face diferit, ca să evitați să vă loviți și să vă mușcați?
– Ooo, păi avem multe soluții…
– Ce soluții? I le spui tu și lui Fip? Poate el nu le știe. Sau, dacă le știe, e bine să i le reamintim.
– Păi… Atunci când ne vine să lovim sau să mușcăm, putem să ne oprim și să ne gândim. Sau putem să ne oprim și să respirăm de trei ori. Sau putem să numărăm până la 10… sau până la cât știm noi.
– Sau putem să punem TOP [stop] – Da, cum zice Fip. Putem să spunem STOP. Trebuie să ne controlăm creierul înainte să lovim.
– Cred că sunt niște soluții foarte bune. Oare o să poți să-i reamintești și lui Fip, dacă ți se pare că uită?
– Da, că el e mai mic. Eu mă controlez mai ușor câteodată. Uite, l-am mușcat fără să-i las semn.

Aprob că e o mare reușită. Coboară de pe canapea și își iau amândoi bebelușii să-i îngrijească. Ema îi aduce lui Fip o altă carte și acum, amândoi citesc povești bebelușilor.

Eu îmi mai fac o cafea. Pentru că merit…

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.