Despre împrumuturile rapide

O persoană educată din punct de vedere financiar este o persoană care cheltuie mai puțini bani decât câștigă, reușind astfel să economisească pentru ”zile negre” sau chiar pentru a-și îmbunătăți viața printr-o vacanță frumoasă, o mașină mai bună sau un apartament mai mare.

Eu am învățat foarte multe de la V. pe planul ăsta și, deși nu reușim deloc să punem constant bani într-un cont de economii, ne-am făcut tot felul de asigurări de viață, de sănătate, de moarte, de intervenții chirurgicale, de boli grave, de orice, pensii private și fond de studii pentru copii. În rest, suntem mână spartă, deloc chibzuiți.

Dar au fost situații in viața noastră în care am avut nevoie de bani pe loc, tocmai pentru că nu suntem suficient de chibzuiți și pentru că banii pe care îi depunem noi pentru diferite asigurări și pensii nu pot fi folosiți în alte scopuri. Așa că, deși contribuim o sumă decentă pentru situații de urgență sau pentru zile negre din viitor, nu ne putem folosi de ei în prezent.

Și-s convinsă că vi s-a întâmplat și vouă câte un eveniment absolut neprevăzut, care să vă prindă pe picior greșit și să aveți nevoie urgentă de niște bani pe care nu îi aveți. Iar dacă nu, felicitările mele, așa îmi doresc să fiu și eu în viitorul apropiat și nu e pentru voi articolul acesta.

Ce faceți când aveți nevoie urgentă de bani? Sunați un părinte, un prieten, un văr, care să vă împrumute până la salariu.

Sau puteți apela la un împrumut rapid online, unde puteți primi o sumă mică de bani, pe termen scurt, fără dobândă, ci cu un comision (mai mare pentru sume mai mici și mai mic pentru sume mai mari). Varianta asta are și câteva beneficii, asta ca să vedem partea plină a paharului gol de finanțe.

  1. Procesul e simpluProcesul e foarte simplu, intrați pe platforma online, introduceți acolo datele necesare și aflați de la început, încă dinainte de a contracta împrumutul, câți bani veți primi și câți bani veți returna. fără grafice și alte calcule. Trimiteți aplicația și așteptați.
  2. Procesul e rapidAtunci când ai nevoie urgentă de bani e foarte important să îi primești la fel de urgent. Un credit la o bancă are dezavantajul că durează mult până se aprobă dosarul și intră banii. Astfel de împrumuturi se aprobă rapid, pentru că e vorba de sume mai mici, care urmează a fi rambursate rapid (la următorul salariu, de exemplu). Pe site am citit că îi primești în 30 de minute de la aplicare, dar mi se pare utopic totuși. Poate n-or fi 30 de minute, dar îi primești în aceeași zi sigur.
  3. Totul se întâmplă onlineNu e nevoie să te deplasezi la bancă sau să te întâlnești cu cineva. Încarci documentele necesare, primești banii în cont, iar la finalul lunii îi depui în conturile firmei de la care ai împrumutat banii.

Dezavantaje

Un dezavantaj mare, din punctul meu de vedere, îl reprezintă costurile mari pe care le vei plăti dacă depășești data scadentă. De-asta e foarte important să-ți faci calcule serioase atunci când decizi să contractezi împrumutul, ca să fii sigur că îl poți returna. Citeam pe pagina de întrebări frecvente că îți pot oferi soluții în cazul în care întârzii cu plata împrumutului, deci presupun că e important să îi contactezi din timp. Din fericire, n-am fost în situația asta, așa că nu știu cum decurg lucrurile.

Hoverboardul – acest Rock&Roll al mileniului 3

 

Nu știu cum e în zonele unde locuiți voi, dar la noi aici, în cartier, e plin de hoverboarduri. Prima dată când am văzut chestia asta care părea să semene cu un skateboard cu motor, lumini și muzică, gândul mi-a fugit instant către dispozitivele folosite în loc de mers de personajele din filmul Wall-E. Dacă nu știți la ce mă refer, vă las mai jos cu o imagine:

OK, nu seamănă cu un hoverboard, dar mă speria ideea în sine. Oameni care folosesc niște aparate în loc să-și folosească picioarele. Iar când Ema m-a anunțat că atunci când o să facă 6 ani o să vrea și ea unul, am intrat în panică.

După aia am stat puțin și m-am gândit. În jurul nostru e plin de dispozitive cu motor, care înlocuiesc mersul. Mașini, motociclete, scootere, biciclete cu motor, trotinete cu motor. Hoverboardul nu vine cu mare lucru în plus și am simțit că e doar reticența la nou. Rock&Roll nu e muzica diavolului, așa nici hoverboardurile nu ne vor transforma în masa aia inertă din Wall-E.

Acum, e important și cu ce compari hoverboardurile. Dacă le compari cu o bicicletă și ai ca măsura ”exercițiul fizic”, cu siguranță hoverboardul va ieși deficitar la capitolul ăsta. Pentru că pentru a pedala pe bicicletă ai nevoie de mai mulți mușchi, pe care să-i folosești mai intens. Atunci când te dai cu un hoverboard, picioarele se mișcă mai puțin, de exemplu.

Dar stați așa, să o luăm de la început. Ce este un hoverboard?

Ce este un hoverboard

”Hoverboard-ul este una din inventiile ultimilor ani ce a facut cu adevarat valuri in intreaga lume. Bineinteles, si in Romania.
Forma si mai ales dinamica unui hoverboard te duce cu gandul la filmele SF. Din pacate nu zboara si nu are buton de engage, insa te poate ajuta sa te deplasezi rapid pe distante scurte. Este economic si prietenos cu mediul. Este silentios si extrem de agil.  (…)
Hoverboard-ul este o jucarie sofisticata, dar si un mijloc de tranport ieftin. Poti parcurge pana la 30 de kilometri cu o singura incarcare – in functie de model, incarcare si conditiile de mediu. Il poti folosi pentru a te deplasa rapid de acasa pana la cea mai apropiata statie de transport, te poti misca rapid intr-un campus sau poate fi o solutie excelenta pentru cei ce trebuie sa se deplaseze intre diferite zone dintr-un depozit sau hala de productie.” (am preluat descrierea asta de aici)

Dar de ce e așa o nebunie cu hoverboardurile astea? Care sunt beneficiile cu care vin ele? De ce văd adulți pe hoverboarduri, de ce văd adulți care cumpără hoverboarduri pentru copiii lor? De ce sunt atât de ”la modă”?

Beneficiile hoverboardului

Se strecoară ușor prin trafic și sunt rapide (și mici)

Noi locuim în afara Bucureștiului, iar porțiunea de Centură care leagă cartierul nostru de oraș mi se pare moarte sigură pentru un biciclist neexperimentat ca mine. Dar, dacă aș fi locuit în oraș, mi-ar fi plăcut mult să mă deplasez cu orice altceva decât cu mașina. Pentru că străzile și bulevardele sunt permanent aglomerate și pentru că de ceva vreme mă mai mișc și fără copii în mașină. Avantajul unui hoverboard este că, asemeni bicicletei, se strecoară ușor printre mașini și, spre deosebire de o bicicletă, e mai mic și mai ușor, deci poate fi mai ușor transportat prin autobuze, cărat pe scări la metrou sau depozitat sub birou. (Desigur, ca în cazul bicicletelor și motocicletelor, nu e deloc sigur să circulăm fără echipament de protecție, cu atât mai mult atunci când ne deplasăm prin trafic. Că tot sunt hoverboardurile așa SF, am găsit și niște accesorii de protecție tot așa de SF. O să găsiți pe link și o cască de protecție cu WiFi și bluetooth. Dar nu știu de ce mă mir… V are bluetooth la periuța de dinți…)

Sunt prietenoase cu mediul

Spre deosebire de mașini, motociclete și altele, hoverboardurile funcționează cu baterii reîncărcabile și au 0 emisii poluante.

Sunt silențioase

Atâta timp cât proprietarul nu pune muzică în boxe (cum fac copiii de la noi din cartier), hoverboardurile sunt silențioase

Copiii și sportul – câteva idei

bicicleteEu nu am făcut sport când eram mică, pentru că nu m-a lăsat mama. Se temea pentru mine. Se temea că o să transpir și o să răcesc, că o să fac prea mult efort și n-o să suporte inima, că o să-mi stric încheieturile, că o să-mi șubrezesc genunchii sau altele. Drept urmare, n-am avut niciodată cultura asta a sportului. Știu, rațional, că e sănătos să faci sport. Și trag de mine să mă mișc. Dar nu vine deloc natural și imi vine cumva peste mână.

Așa că aș vrea să procedez diferit cu copiii mei. Mi-ar plăcea ca ei să facă sport de plăcere, nu pentru că trebuie și e bine.

Și m-am gândit eu că ar fi bine să începem deja de când sunt micuți.

Bicicleta

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri cum îi cumpăram Emei prima ei bicicletă de echilibru. Avea un an și jumătate, iar bicicleta nu a prezentat foarte mult interes până a mai crescut… și i-a rămas mică. Mă uit acum la Filip și parcă mi se pare că și lui i-a rămas deja mică și că i-ar trebui alta. Am căutat un pic (de fapt, caut de anul trecut, dar atunci îi căutam Emei) și m-am oprit pe site la biciclop pentru că știu că de la ei le poți și comanda, dar putem merge și în magazinul fizic, ca să putem testa.
Ema are deja o bicicletă normală, cu două roți și cu roți ajutătoare și nu cred că îi mai trebuie alta de echillibru. Tare mă bucur că a venit vremea asta frumoasă și că putem ieși iar în fiecare seară să pedalăm. Desigur, cu căști, da?

Trotineta

E din aceeași categorie cu bicicleta, doar că este mai ușor de transportat. Mai ales pentru mine, pentru că bicicleta mea trebuie demontată ca să o pot băga în mașină dacă ne hotărâm să pedalăm prin parc (din păcate nu putem ajunge cu bicicleta în parc, pentru că trebuie să pedalăm o bună porțiune din drum pe Centura Bucureștiului, unde nu sunt condiții pentru bicicliști, cu atât mai puțin condiții pentru bicicliști mici, cum sunt copiii). Așa că mă bătea gândul să-mi iau și eu o trotinetă pentru adulți. Copiii au una și, probabil, în curând vor mai avea nevoie de una (de fapt, au două, dar una nu le place).

Role

Anul trecut i-am luat Emei role. La capitolul role nu am prea multe de adăugat, pentru că are destul de mult de exersat. I s-a părut greu și i-a venit de multe ori să renunțe. N-a renunțat, dar nici n-a învățat încă să meargă pe ele. Să vedem vara asta cum va fi.

Înot

A trecut deja un an de când Ema merge la înot în fiecare săptămână. Vara suntem zilnic la piscină, câte o jumătate de oră în fiecare seară, când nu mai arde soarele atât de tare. De o lună a început și Filip cursurile de înot și mă bucur tare mult că și el merge cu același entuziasm ca și sora lui. După vreo 3 luni de curs, Ema deja știa să înoate fără ajutor. Dar era cu un an mai mare decât e Filip acum. Sunt curioasă dacă o să știe și el să înoate până face 4 ani.

Balet

Poate o să spuneți că nu sună a sport, dar este. Duminică dimineața mergem la balet. Mă rog, Ema merge. Baletul e o formă foarte delicată și expresivă de exercițiu fizic, de autocontrol, de echilibru și de ce mai vreți voi.

Alergat liber, cățărat, sărit, țopăit

… și alte chestii naturale, legate de copilărie. Important e doar să aducem copiii în contextul potrivit și să-i lăsăm să se desfășoare liber. Eu nu-i limitez cu nimic altceva decât ”dacă nu poți încă, înseamnă că nu ești pregătit” (ceea ce înseamnă că nu-i urc eu pe cine știe pe unde, ci trebuie mereu să se urce singuri, doar sunt acolo să-i prind dacă e să cadă). Nu ”nu mai alerga că transpiri”, nu ”nu mai alerga că o să cazi”, nu ”nu te mai urca acolo că mor de inimă”. Încerc să-mi depășesc limitările mele, ca să nu le transmit lor mai departe (recunosc, sunt situații în care îmi stă inima în loc și mi-ar fi foarte confortabil să-i opresc și gata). Ne place să ieșim în pădure, pe câmpii mari, dealuri, etc., în tot felul de locuri în care copiii se pot desfășura liberi.

Voi ce sporturi faceți?

 

Siguranța copilului în mașină, proba practică – Am făcut accident

A car has a big dent after an accident

A car has a big dent after an accident

Vineri dimineață, pe la 9 fără ceva, am făcut accident. Nu un accident ușor cu zgâriat aripa de o bordură mai înaltă. Nici nu am dat cu spatele într-un stâlp. Ci, un alt șofer a intrat în noi pe șoseaua de Centură. Probabil rula cu 100 kmh, viteza legală în zonă.

Dar să reluăm firul evenimentelor, pentru că e cu morală. Mare morală. Și vreau neapărat să scriu asta, pentru că multe din lucrurile pe care vi le voi spune mai jos nu le-am știut nici eu de la început. Din fericire, am reușit să le aflu la timp, astfel încât, după ziua de vineri copiii sunt bine, iar eu doar cu dureri de cap și gât.

De dimineață, ca în fiecare dimineață a săptămânii lucrătoare, ne-am urcat în mașină ca să plecăm, fiecare în treaba lui. Dimineață, ca în absolut orice dimineață, înainte de a-i urca pe copii în mașină, i-am dezbrăcat de jachete. Asta e ceva ce nu am știut de când am urcat primul copil prima dată în mașină, dar atunci când au jachete înfoiate pe ei, în caz de accident ele se vor comprima, iar centurile vor rămâne largi pe copil, care poate zbura din scaun cu ocazia asta. E ca și cum ați pune un balon în centuri, apoi l-ați sparge.

Deci, am încălzit mașina, apoi am dezbrăcat copiii în bluze și i-am urcat în mașină. Când e frig îi învelesc cu o pătură sau cu jachetele. Vineri era cald, deci nu mai era cazul.

Am pus-o pe Ema în scaunul ei cu fața către sensul de mers, iar pe Fip în scaunul lui cu spatele către sensul de mers. Le-am pus centurile și le-am strâns bine. M-am asigurat că nu rămân largi nici măcar între picioare. M-am pus și eu în scaunul de la volan, mi-am pus centura. Mă asigur, în general, că nu am nimic în spatele banchetei, pe suportul ăla de la portbagaj. Nu aveam nici acum.

Și am pornit. Muzică în boxe, râdeam și vorbeam. Rulam cu viteza legală și țineam distanță față de mașina din fața mea, pentru că se circula în coloană. Cum m-a învățat tatăl meu, șofer tare bun la viața lui, întotdeauna mă uit ce se întâmplă cu o mașină în fața mașinii din fața mea.

Așa am observat la un moment dat că mașina respectivă frânează brusc. Frânez și eu și îmi dau seama că mașina mea s-a oprit la câțiva centimetri de cel din fața mea. Instinctiv mă uit în oglinda retrovizoare, ca să văd ce face cel din spatele meu. Iar acum timpul parcă a început să se dilate.

Am văzut, cu încetinitorul parcă, mașina din spatele meu cum intră în banda 1 și se duce, ocolindu-mă prin dreapta. Iar pe mașina din spate cum vine cu viteză maximă către noi. Spun copiilor, pe ton calm, dar tare, ”o să facem accident”, aștept impactul ca să ridic puțin piciorul de pe frână, ca să nu intre în noi ca în zid, apoi apăs din nou frâna ca să nu intru în cel din față. Mă uit prin mașină cum zboară lucruri. Îmi zboară casetofonul din bord, îmi zboară mâinile pe lângă volan și mă zgârie, zboară o carte de vizită de nu știu de unde și o bucata de plastic negru. Dau cu capul de tetieră și aud copiii plângând.

Mă dau jos la ei, o scot pe Ema, îl scot și pe Filip. Pe Filip nu îl doare nimic, nu s-a lovit, e doar speriat. Ema a dat puțin cu capul de scaun, la fel ca și mine. E speriată și ea. Îi verific să fie întregi peste tot. Pot mișca mâini, picioare, nu-i niciun cucui, nu curge sânge. Par bine.

Lângă mine este celălalt șofer. Tată și el, după cum îmi spune. E destul de speriat, mai ales că îi vede pe copii cât sunt de mici. Mă concentrez pe clipa prezentă, pe inspirație, pe expirație, pe copii. Lumea din jurul meu e panicată, iar eu îmi spun că sunt singură cu doi copii mici și speriați. Drept urmare e musai să mă păstrez calmă. Mai oprește o mașină cu un domn amabil care îmi mută mașina în benzinărie cât eu sunt cu copiii, vorbește cu ei calm. Deja suntem doi adulți calmi, iar copiii s-au calmat și ei.

Ema e tristă că s-a stricat mașina. Îi explic că nu-i mare lucru, că o băgăm în service și o reparăm. Că avem asigurări, deci n-o să dăm prea mulți bani și că cel mai și cel mai important e că suntem sănătoși și că n-am pățit noi nimic. E de acord. Fip e nemulțumit că nu poate băga un băț în portbagajul nostru șifonat.

Urmează constatarea amiabilă și alte detalii tehnice, neimportante în cazul de față.

Ce aș vrea să rețineți:

  1. Importanța așezării corecte a copiilor în scaunele lor. Cu centuri puse, fără haine voluminoase pe ei. Iar scaunele montate corect în mașină. 
  2. Să nu țineți nimic pe suportul de portbagaj din spatele banchetei din spate. La cum au zburat obiectele prin mașină după impact nu vreau să-mi imaginez ce ar fi fost să am acolo ceva greu..
  3. Să purtați și voi centura! Mereu, chiar și până la colțul străzii.
  4. Să mențineți distanța față de mașina din față și să încercați să anticipați ce se va întâmpla în trafic.
  5. Să circulați pe banda 1. Nu pe banda 2, decât atunci când depășiți.
  6. Că după orice fel de accident, chiar dacă scaunele copiilor nu prezintă daune vizibile, ele nu mai pot fi folosite. Vor fi plătite de asigurator și trebuie schimbate. O să scriu separat despre asta. 
  7. Să vă aranjați corect tetiera. A mea era prea pe spate, așa că acum mă doare gâtul și simt cum coboară durerea pe spate, în jos. 

Despre siguranța în mașină am mai scris aici și aici.

Călătorii fără incidente vă urez! Și share, ca să afle și alți părinți, din experiența noastră practică, despre siguranța în mașină și cum ne putem proteja copiii cât de cât în trafic.

Strania poveste a soricelului cu morcov roz

E ora 5 și un pic și sunt în picioare în fața clasei Emei. Mă uit prin geamul de sticlă, o caut cu privirea. E sub o masă, plânge în hohote. Mă vede și vine la mine.

– Hei, ce-ai pățit, tu, rază de soare?
– Sunt supăratăăăăăă (șiroaie de lacrimi).
– Dar ce s-a întâmplat, o, tu, minune a lumii?
– Mi-a stricat Cristi desenuuuuuul (mai curg vreo două fluvii)
– Offf, îmi pare tare rău. Îmi arăți și mie?

Desface din pumn o foaie mototolită, în timp ce plânge în continuare cu lacrimi de crocodil

– Uite, eu desenasem un șoricel, și Cristi a venit și a stricat desenul (vine și al treilea fluviu)

Mă uit pe foaie și în loc să întreb copilul care e șoricelul din desen, mă apuc eu să-mi dau cu presupusul. Presupun că pata mare roz de pe foaie e un șoricel. Văd că îi iese o linie buclată din el. Mă aud vorbind:

– A, văd… Cred că lui Cristi i s-ar fi părut amuzant un șoricel căruia să-i iasă un cablu din fund. Vezi? Cred ca l-a desenat aici.

În apărarea mea, trecem prin perioada în care nu există pe lumea asta nimic mai amuzant decât un fund. Gluma supremă. Așa că am băgat gluma supremă la înaintare, în speranța că va evapora două-trei-cinci lacrimi.

– Nimic nu înțelegi!!! Cum să zici că ăla e șoricelul??? Ăla e MORCOVUL! Nu vezi că e ROZ???

Ah, da… Lucurile sunt mult mai clare acum, cum de nu mi-am dat seama că e un morcov, și nu un șoricel. Doar e roz.

– Offf. Trebuia să te întreb. Uite, eu mi-am imaginat că ăsta e un șoricel roz.

– Nu e! Acum ești fericită că m-ai supărat și tu?!

– Nu, nu sunt, o tu, sclipire din ochii mei. Vrei să-mi arăți șoricelul?

– Da! E ăsta!

Mă uit nelămurită la foaie. E o aglomerație de linii și culori acolo, dar recunosc șoricelul după ce mi-l arată ea. Ca să vă faceți o idee, Ema are 4 ani și un simț artistic propriu. Am evitat întotdeauna să-i desenez eu diverse, pentru că am vrut să o las mereu să le deseneze așa cum și-ar imagina ea, nu să copieze ce îmi imaginez eu. Iar imaginația ei e foarte bogată. Lucru de care mă bucur nespus, dar e greu când trebuie să recunoști un desen al ei. Vorba cuiva, viziunea artistului de cerc pătrat.

– O, da. Acum îl văd, bătaia inimii mele!

– Și vezi că mi l-a stricat? Vezi? I-a desenat păr la puță!

Da, pe foaie se vede cum șoricelului îi este atașat un cactus mic. Ok, ăla e un penis cu păr. Bineeeee

– Da. Înseamnă că e un șoricel adult.

Dacă s-ar fi putut auzi pe fundal sunetul ăla de ”eronat”, ar fi asurzit pe toată lumea din grădiniță.

– Nu înțelegi nimic!!! Tu nu vezi sau ce???

– Ce să văd, o, tu, ploaie răcoritoare în deșertul fierbinte?

– Era fetiță!!!

A mai plâns puțin, apoi mi-a zis să ne grăbim. Să mergem să-l luăm și pe Fip, ca să-i arate și lui ce i-a făcut ei Cristi!

 

Am discutat apoi cu Alexandra despre cum a distrus Cristi inocența șoricicii desenate de Ema, dar Alexandra n-a părut la fel de impresionată ca Ema de drama existențială a șoricioaicei cu păr la penis. Mi-a sugerat însă că ar fi o bună oportunitate pentru a deschide discuția transsexualității. Probabil la oameni. Dacă nu, atunci la șoareci.

Despre preventie, sanatate si analize

analizeIntru abrupt în subiect, dar sper că vă faceți câte un set de analize cel puțin o dată pe an. Știați, de exemplu, că 70% din decesuri sunt cauzate de boli cronice? Boli cronice multe dintre ele nedepistate la timp, deci netratate. Și știați și că tratamentul lor nu doar că prelungește durata de viață a bolnavilor, dar crește și calitatea vieții acestora? Ok, știți acum. Așa că amintiți-vă ultima dată când v-ați făcut analizele de rutină.

Ce trebuie sa aveti in vedere atunci cand mergeti sa va faceti analizele?

Păi, în primul rând ar trebui să mergeți la un medic și să primiți de la el o trimitere pentru analizele de care aveți nevoie. Spuneți-i medicului despre orice disconfort aveți, boli în familie, etc. Cu siguranță veți fi întrebați, dar în caz că nu, povestiți voi oricum.
Apoi, va trebui să vă decideți la ce laborator puteți merge cu trimiterea, vedeti dacă sunt toate decontate sau nu. Mie îmi place să știu exact cât o să am de plată, așa că obișnuiesc să caut prețurile pe site-urile laboratoarelor care îmi sunt pe lista scurtă. Cel mai mult mi-a plăcut lista de la CMMB, pentru că e foarte ușor de folosit. Selectați din listă și vă face automat calculul final. Ca să nu mai spun că aici fac niște analize pe care prin alte părți nu le pot face, așa că analizați lista lor, e destul de consistentă.

Cum facem cand mergem sa ni se recolteze sange pentru analize?

În primul rând, interesați-vă dacă sângele trebuie recoltat a jeun, adică pe stomacul gol. Cele mai multe analize așa se fac, dar unele permit să mănânci. Sunați înainte ca să vă asigurați că procedați corect.

Nu uitați acasă documentele. Cartea de identitate, cardul de sănătate, cardul de asigurat (dacă aveți).

Foarte important este să beți multă apă înainte. Pentru că venele mele se ascund mișelește de fiecare dată când trebuie să le folosim, doamnele care îmi recoltează mă întreabă mereu câtă apă beau. Beau multă, ajută și să nu mă deshidratez ulterior.

Apoi, e important să aveți la voi un sendviș sau o sticluță cu suc de portocale, pe care să le consumați după ce v-a fost recoltat sângele. Dacă donați sânge, musai musai să mâncați imediat după. Nu faceți ca mine, care am fugit de pe patul de donat direct în ședințe, de am leșinat (la propriu) în lift. Mâncați și hidratați-vă!

Faceți mișcare înainte de recoltare. Așa sunt mai mari șansele să vi se vadă venele și asistentele să vă poată recolta mai ușor cantitatea necesară.

Stați relaxați în momentul recoltării. Dacă știți că suportați greu, anunțați asistentele că vi se poate face rău. Priviți în altă parte. Apoi mai stați puțin sub supraveghere

De multe ori, în pachetul de analize uzuale de sânge, se adaugă și analizele de urină. Uitați-vă bine pe trimitere dacă trebuie să le faceți și pe acestea și cereți la recepție recipientele de care aveți nevoie și instrucțiuni de recoltare. Dacă nu, riscați să mai faceți un drum către clinică în dimineața următoare, ca să aduceți și mostrele de urină.

Nu părăsiți incinta clinicii imediat ce vi s-a recoltat sângele. Mai stați 10-15 minute pe un scaun în sala de așteptare, până sunteți siguri că puteți pleca în siguranță pe picioarele proprii.

Metode de preventie

Bun. În afară de analize, care nu neapărat previn, dar ne atenționează la timp când ceva nu e în regulă și poate corpul nostru încă nu ne-a transmis ca să putem corecta din timp ce funcționează greșit, mai sunt câteva metode chiar de prevenție.
Și anume

  • spălați-vă des și riguros pe mâini
  • aveți grijă ce fel de apă beți
  • aveți grijă ce și unde mâncați
  • în plus, aveți grijă și cum preparați mâncarea
  • evitați să vă atingeți zona ochilor, nasului și a gurii
  • mergeți la doctor de fiecare dată când simțiți că ceva nu este în regulă cu voi
  • evitați zonele foarte aglomerate
  • faceți mișcare
  • dormiți suficient
  • aveți grijă când intrați în contact cu animale pe care nu le cunoașteți
  • nu faceți sex neprotejat