Lipsă de respect

Stă pe jos, la măsuța din sufragerie și, în timp ce pictează o mare sclipitoare, cântă un cântecel:

– Mhmhhhhhhmmmm… ce repede ai crescuuuuuut… mmmhhhmmmmm… prea repede ai crescuuuuuuuut…

Mă bag și eu în seamă și o întreb ce cântec e.

– Un cântec pe care l-am inventat eu acum. Mi-ar plăcea sa mai fiu bebeluș.

Nu e prima data când spune asta, ca să nu mai spun că în ultimii doi ani și un pic am jucat pe rând o mie de tipuri de jocuri cu bebeluși, în care eram pe rând, când eu, când ea, bebeluși. 

Vreau să aflu mai multe, dar nici nu apuc sa intreb, că îmi spune ea:

– Bebelușii primesc mai multă atenție. Ca Filip. Uite, el primește mai multă atenție decât mine. 

Fac o pauză, trag aer în piept și îmi gândesc răspunsul. Îl gândesc degeaba, că tot o prostie scot pe gură:

– Da, el primește mai multă atenție pentru că e mai mic și are mai multă nevoie de ajutor. Și tu primeai mai multă atenție când erai mai mică. 

Duuuuuuh, sigur că primea. Asta spusese și ea. Că i-ar plăcea să mai fie bebeluș, ca să mai primească atenție. Problema ei nu era câtă atenție primea când era mică, ci câtă atenție primește acum. 

Oricum, plusează:

– Și nu numai atât, dar câteodată mie îmi vorbiți urât, iar lui îi vorbiți frumos. Zi și tu, e cinstit așa? Că nu e…

De data asta îmi înghit cuvintele. 

Diano, acceptă ce simte fata asta a ta. Nu contează ce faci tu sau ce ți se pare ție că faci; ascultă ce-ți zice că simte!

– Îmi pare rău ca te fac să simți asta…

– Nu doar tu. Și tati

Bun, m-am mai liniștit. Măcar suntem consecvenți. Ascult mai departe.

– Câteodată pe mine ma grăbiți și vă rățoiți la mine că nu mă încalț, dar pe Filip îl încălțați voi… Și azi mi-ai vorbit urât în mașină… 

Stau să mă gândesc ce i-am zis azi in mașină… și îmi dau seama. Discutam la un moment dat despre ce au mâncat amândoi la prânz. Ema mă întreabă ce a mâncat Filip, iar eu îi răspund că a mâncat 2 castroane cu supa și 3 cu paste. Ea îmi spune că ea a mâncat 2… paste din castron. Eu mă mir și o întreb: “Atât ai mâncat tu azi la prânz?”

Iaca niște concurență între frați, pe care am încurajat-o fără să-mi dau seama. 

După replica mea, ea s-a supărat și mi-a zis “sper că ești fericită acum”. Eu nici nu știam ce mă lovise. Mi-am dat seama acum. 

Revenind la “aici și acum”, morala continuă:

– Știi, de fapt, ce îmi oferi când îmi vorbești așa?

– Ce?

– Lipsă de respect. Aia îmi oferi…

***

De aici lucrurile s-au legat frumos. I-am povestit despre cum pierdem din vedere câteodată pe drumul comunicării intenția interlocutorului. Eu astăzi nu intenționasem nimic rău, ci mă miram că a mâncat doar doua paste. Iar în altă zi nu voisem să o întristez, dar nu mai știu ce se întâmplase. 

După asta i-am ținut un mic seminar despre furie. Și cum toată lumea se înfurie câteodată, dar că nu reușim mereu să folosim oportunitatea asta ca să facem ceva bun, ci spunem sau facem tâmpenii. A stat ea și s-a gândit, a identificat inclusiv la ea câteva momente din astea. Apoi am continuat. Despre ce este furia, de unde vine, cu ce vine, cum o simțim, unde, care e rolul ei și cum putem sa o folosim în scopuri bune. 

Am rămas prietene. Mi-a zis că mă iubește, i-am zis la fel. Ne-am îmbrățișat și ne-am pupat. La final, mi-a făcut cadou toate picturile ei cu marea și încă un bonus. 

Dar rămâne problema de fond, cu atenția. Îmi propun să mă concentrez pe asta. 

… și să-i deschid un fond pentru terapie. 

PS: Pentru cine nu ne cunoaște, eu am 31 de ani, iar Ema are 4. Și 4 luni

Cum să trăiești în prezent – o lecție de la fie-mea

traieste acumSăptămâna trecută am fost la un curs. Eram extrem de entuziasmată că o să învăț lucruri noi și m-am gândit să-mi împărtășesc entuziasmul cu copiii.

– Ema, eu astăzi o să mă duc la un curs. Abia aștept.

Îmi cere programul cursului, vrea să știe când și unde va avea loc, cu cine și cine va mai fi acolo. Îi răspund conștiincios la toate întrebările. Pe măsură ce răspund la întrebările inițiale, vin celelalte întrebări puhoi. La un moment dat, o informez:

– O să fie super-interesant!

O simt că e bulversată.

– Păi ai fost deja la curs?

– Nu. Azi e prima zi în care merg.

– Aha. Păi nu înțeleg…

– Ce nu înțelegi?

– Păi dacă ai nu ai mai fost, de unde știi că o să fie super-interesant?

Și mă pune pe gânduri… Chiar așa, de unde știu eu că o să fie interesant? Zic:

– Păi mi se pare foarte interesant subiectul.

– Bine, bine, subiectul ca subiectul… Dar de unde știi că o să fie totul foarte interesant? Dacă n-ai fost deja?

M-a închis. Așa e. Și mă izbește din nou: ce mișto trebuie să fie să trăiești mereu în prezent, așa cum trăiește Ema.

M-am dus la curs cu așteptări foarte mari. Eram convinsă că o să fie super-interesant. Din fericire, a fost. Dar dacă n-ar fi fost, aș fi simțit multă dezamăgire. Și am revenit la gândul legat de așteptări și la dorința mea de a trăi cât mai mult în clipa prezentă, de a avea cât mai puține așteptări și de a mă lăsa suprinsă.

Stau și eu cu ochii pe copiii aștia ai mei, mai învăț una-alta de la ei. Ce bine că i-am făcut!

Copiii și sportul – câteva idei

bicicleteEu nu am făcut sport când eram mică, pentru că nu m-a lăsat mama. Se temea pentru mine. Se temea că o să transpir și o să răcesc, că o să fac prea mult efort și n-o să suporte inima, că o să-mi stric încheieturile, că o să-mi șubrezesc genunchii sau altele. Drept urmare, n-am avut niciodată cultura asta a sportului. Știu, rațional, că e sănătos să faci sport. Și trag de mine să mă mișc. Dar nu vine deloc natural și imi vine cumva peste mână.

Așa că aș vrea să procedez diferit cu copiii mei. Mi-ar plăcea ca ei să facă sport de plăcere, nu pentru că trebuie și e bine.

Și m-am gândit eu că ar fi bine să începem deja de când sunt micuți.

Bicicleta

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri cum îi cumpăram Emei prima ei bicicletă de echilibru. Avea un an și jumătate, iar bicicleta nu a prezentat foarte mult interes până a mai crescut… și i-a rămas mică. Mă uit acum la Filip și parcă mi se pare că și lui i-a rămas deja mică și că i-ar trebui alta. Am căutat un pic (de fapt, caut de anul trecut, dar atunci îi căutam Emei) și m-am oprit pe site la biciclop pentru că știu că de la ei le poți și comanda, dar putem merge și în magazinul fizic, ca să putem testa.
Ema are deja o bicicletă normală, cu două roți și cu roți ajutătoare și nu cred că îi mai trebuie alta de echillibru. Tare mă bucur că a venit vremea asta frumoasă și că putem ieși iar în fiecare seară să pedalăm. Desigur, cu căști, da?

Trotineta

E din aceeași categorie cu bicicleta, doar că este mai ușor de transportat. Mai ales pentru mine, pentru că bicicleta mea trebuie demontată ca să o pot băga în mașină dacă ne hotărâm să pedalăm prin parc (din păcate nu putem ajunge cu bicicleta în parc, pentru că trebuie să pedalăm o bună porțiune din drum pe Centura Bucureștiului, unde nu sunt condiții pentru bicicliști, cu atât mai puțin condiții pentru bicicliști mici, cum sunt copiii). Așa că mă bătea gândul să-mi iau și eu o trotinetă pentru adulți. Copiii au una și, probabil, în curând vor mai avea nevoie de una (de fapt, au două, dar una nu le place).

Role

Anul trecut i-am luat Emei role. La capitolul role nu am prea multe de adăugat, pentru că are destul de mult de exersat. I s-a părut greu și i-a venit de multe ori să renunțe. N-a renunțat, dar nici n-a învățat încă să meargă pe ele. Să vedem vara asta cum va fi.

Înot

A trecut deja un an de când Ema merge la înot în fiecare săptămână. Vara suntem zilnic la piscină, câte o jumătate de oră în fiecare seară, când nu mai arde soarele atât de tare. De o lună a început și Filip cursurile de înot și mă bucur tare mult că și el merge cu același entuziasm ca și sora lui. După vreo 3 luni de curs, Ema deja știa să înoate fără ajutor. Dar era cu un an mai mare decât e Filip acum. Sunt curioasă dacă o să știe și el să înoate până face 4 ani.

Balet

Poate o să spuneți că nu sună a sport, dar este. Duminică dimineața mergem la balet. Mă rog, Ema merge. Baletul e o formă foarte delicată și expresivă de exercițiu fizic, de autocontrol, de echilibru și de ce mai vreți voi.

Alergat liber, cățărat, sărit, țopăit

… și alte chestii naturale, legate de copilărie. Important e doar să aducem copiii în contextul potrivit și să-i lăsăm să se desfășoare liber. Eu nu-i limitez cu nimic altceva decât ”dacă nu poți încă, înseamnă că nu ești pregătit” (ceea ce înseamnă că nu-i urc eu pe cine știe pe unde, ci trebuie mereu să se urce singuri, doar sunt acolo să-i prind dacă e să cadă). Nu ”nu mai alerga că transpiri”, nu ”nu mai alerga că o să cazi”, nu ”nu te mai urca acolo că mor de inimă”. Încerc să-mi depășesc limitările mele, ca să nu le transmit lor mai departe (recunosc, sunt situații în care îmi stă inima în loc și mi-ar fi foarte confortabil să-i opresc și gata). Ne place să ieșim în pădure, pe câmpii mari, dealuri, etc., în tot felul de locuri în care copiii se pot desfășura liberi.

Voi ce sporturi faceți?

 

Siguranța copilului în mașină, proba practică – Am făcut accident

A car has a big dent after an accident
A car has a big dent after an accident

Vineri dimineață, pe la 9 fără ceva, am făcut accident. Nu un accident ușor cu zgâriat aripa de o bordură mai înaltă. Nici nu am dat cu spatele într-un stâlp. Ci, un alt șofer a intrat în noi pe șoseaua de Centură. Probabil rula cu 100 kmh, viteza legală în zonă.

Dar să reluăm firul evenimentelor, pentru că e cu morală. Mare morală. Și vreau neapărat să scriu asta, pentru că multe din lucrurile pe care vi le voi spune mai jos nu le-am știut nici eu de la început. Din fericire, am reușit să le aflu la timp, astfel încât, după ziua de vineri copiii sunt bine, iar eu doar cu dureri de cap și gât.

De dimineață, ca în fiecare dimineață a săptămânii lucrătoare, ne-am urcat în mașină ca să plecăm, fiecare în treaba lui. Dimineață, ca în absolut orice dimineață, înainte de a-i urca pe copii în mașină, i-am dezbrăcat de jachete. Asta e ceva ce nu am știut de când am urcat primul copil prima dată în mașină, dar atunci când au jachete înfoiate pe ei, în caz de accident ele se vor comprima, iar centurile vor rămâne largi pe copil, care poate zbura din scaun cu ocazia asta. E ca și cum ați pune un balon în centuri, apoi l-ați sparge.

Deci, am încălzit mașina, apoi am dezbrăcat copiii în bluze și i-am urcat în mașină. Când e frig îi învelesc cu o pătură sau cu jachetele. Vineri era cald, deci nu mai era cazul.

Am pus-o pe Ema în scaunul ei cu fața către sensul de mers, iar pe Fip în scaunul lui cu spatele către sensul de mers. Le-am pus centurile și le-am strâns bine. M-am asigurat că nu rămân largi nici măcar între picioare. M-am pus și eu în scaunul de la volan, mi-am pus centura. Mă asigur, în general, că nu am nimic în spatele banchetei, pe suportul ăla de la portbagaj. Nu aveam nici acum.

Și am pornit. Muzică în boxe, râdeam și vorbeam. Rulam cu viteza legală și țineam distanță față de mașina din fața mea, pentru că se circula în coloană. Cum m-a învățat tatăl meu, șofer tare bun la viața lui, întotdeauna mă uit ce se întâmplă cu o mașină în fața mașinii din fața mea.

Așa am observat la un moment dat că mașina respectivă frânează brusc. Frânez și eu și îmi dau seama că mașina mea s-a oprit la câțiva centimetri de cel din fața mea. Instinctiv mă uit în oglinda retrovizoare, ca să văd ce face cel din spatele meu. Iar acum timpul parcă a început să se dilate.

Am văzut, cu încetinitorul parcă, mașina din spatele meu cum intră în banda 1 și se duce, ocolindu-mă prin dreapta. Iar pe mașina din spate cum vine cu viteză maximă către noi. Spun copiilor, pe ton calm, dar tare, ”o să facem accident”, aștept impactul ca să ridic puțin piciorul de pe frână, ca să nu intre în noi ca în zid, apoi apăs din nou frâna ca să nu intru în cel din față. Mă uit prin mașină cum zboară lucruri. Îmi zboară casetofonul din bord, îmi zboară mâinile pe lângă volan și mă zgârie, zboară o carte de vizită de nu știu de unde și o bucata de plastic negru. Dau cu capul de tetieră și aud copiii plângând.

Mă dau jos la ei, o scot pe Ema, îl scot și pe Filip. Pe Filip nu îl doare nimic, nu s-a lovit, e doar speriat. Ema a dat puțin cu capul de scaun, la fel ca și mine. E speriată și ea. Îi verific să fie întregi peste tot. Pot mișca mâini, picioare, nu-i niciun cucui, nu curge sânge. Par bine.

Lângă mine este celălalt șofer. Tată și el, după cum îmi spune. E destul de speriat, mai ales că îi vede pe copii cât sunt de mici. Mă concentrez pe clipa prezentă, pe inspirație, pe expirație, pe copii. Lumea din jurul meu e panicată, iar eu îmi spun că sunt singură cu doi copii mici și speriați. Drept urmare e musai să mă păstrez calmă. Mai oprește o mașină cu un domn amabil care îmi mută mașina în benzinărie cât eu sunt cu copiii, vorbește cu ei calm. Deja suntem doi adulți calmi, iar copiii s-au calmat și ei.

Ema e tristă că s-a stricat mașina. Îi explic că nu-i mare lucru, că o băgăm în service și o reparăm. Că avem asigurări, deci n-o să dăm prea mulți bani și că cel mai și cel mai important e că suntem sănătoși și că n-am pățit noi nimic. E de acord. Fip e nemulțumit că nu poate băga un băț în portbagajul nostru șifonat.

Urmează constatarea amiabilă și alte detalii tehnice, neimportante în cazul de față.

Ce aș vrea să rețineți:

  1. Importanța așezării corecte a copiilor în scaunele lor. Cu centuri puse, fără haine voluminoase pe ei. Iar scaunele montate corect în mașină. 
  2. Să nu țineți nimic pe suportul de portbagaj din spatele banchetei din spate. La cum au zburat obiectele prin mașină după impact nu vreau să-mi imaginez ce ar fi fost să am acolo ceva greu..
  3. Să purtați și voi centura! Mereu, chiar și până la colțul străzii.
  4. Să mențineți distanța față de mașina din față și să încercați să anticipați ce se va întâmpla în trafic.
  5. Să circulați pe banda 1. Nu pe banda 2, decât atunci când depășiți.
  6. Că după orice fel de accident, chiar dacă scaunele copiilor nu prezintă daune vizibile, ele nu mai pot fi folosite. Vor fi plătite de asigurator și trebuie schimbate. O să scriu separat despre asta. 
  7. Să vă aranjați corect tetiera. A mea era prea pe spate, așa că acum mă doare gâtul și simt cum coboară durerea pe spate, în jos. 

Despre siguranța în mașină am mai scris aici și aici.

Călătorii fără incidente vă urez! Și share, ca să afle și alți părinți, din experiența noastră practică, despre siguranța în mașină și cum ne putem proteja copiii cât de cât în trafic.

Strania poveste a soricelului cu morcov roz

E ora 5 și un pic și sunt în picioare în fața clasei Emei. Mă uit prin geamul de sticlă, o caut cu privirea. E sub o masă, plânge în hohote. Mă vede și vine la mine.

– Hei, ce-ai pățit, tu, rază de soare?
– Sunt supăratăăăăăă (șiroaie de lacrimi).
– Dar ce s-a întâmplat, o, tu, minune a lumii?
– Mi-a stricat Cristi desenuuuuuul (mai curg vreo două fluvii)
– Offf, îmi pare tare rău. Îmi arăți și mie?

Desface din pumn o foaie mototolită, în timp ce plânge în continuare cu lacrimi de crocodil

– Uite, eu desenasem un șoricel, și Cristi a venit și a stricat desenul (vine și al treilea fluviu)

Mă uit pe foaie și în loc să întreb copilul care e șoricelul din desen, mă apuc eu să-mi dau cu presupusul. Presupun că pata mare roz de pe foaie e un șoricel. Văd că îi iese o linie buclată din el. Mă aud vorbind:

– A, văd… Cred că lui Cristi i s-ar fi părut amuzant un șoricel căruia să-i iasă un cablu din fund. Vezi? Cred ca l-a desenat aici.

În apărarea mea, trecem prin perioada în care nu există pe lumea asta nimic mai amuzant decât un fund. Gluma supremă. Așa că am băgat gluma supremă la înaintare, în speranța că va evapora două-trei-cinci lacrimi.

– Nimic nu înțelegi!!! Cum să zici că ăla e șoricelul??? Ăla e MORCOVUL! Nu vezi că e ROZ???

Ah, da… Lucurile sunt mult mai clare acum, cum de nu mi-am dat seama că e un morcov, și nu un șoricel. Doar e roz.

– Offf. Trebuia să te întreb. Uite, eu mi-am imaginat că ăsta e un șoricel roz.

– Nu e! Acum ești fericită că m-ai supărat și tu?!

– Nu, nu sunt, o tu, sclipire din ochii mei. Vrei să-mi arăți șoricelul?

– Da! E ăsta!

Mă uit nelămurită la foaie. E o aglomerație de linii și culori acolo, dar recunosc șoricelul după ce mi-l arată ea. Ca să vă faceți o idee, Ema are 4 ani și un simț artistic propriu. Am evitat întotdeauna să-i desenez eu diverse, pentru că am vrut să o las mereu să le deseneze așa cum și-ar imagina ea, nu să copieze ce îmi imaginez eu. Iar imaginația ei e foarte bogată. Lucru de care mă bucur nespus, dar e greu când trebuie să recunoști un desen al ei. Vorba cuiva, viziunea artistului de cerc pătrat.

– O, da. Acum îl văd, bătaia inimii mele!

– Și vezi că mi l-a stricat? Vezi? I-a desenat păr la puță!

Da, pe foaie se vede cum șoricelului îi este atașat un cactus mic. Ok, ăla e un penis cu păr. Bineeeee

– Da. Înseamnă că e un șoricel adult.

Dacă s-ar fi putut auzi pe fundal sunetul ăla de ”eronat”, ar fi asurzit pe toată lumea din grădiniță.

– Nu înțelegi nimic!!! Tu nu vezi sau ce???

– Ce să văd, o, tu, ploaie răcoritoare în deșertul fierbinte?

– Era fetiță!!!

A mai plâns puțin, apoi mi-a zis să ne grăbim. Să mergem să-l luăm și pe Fip, ca să-i arate și lui ce i-a făcut ei Cristi!

 

Am discutat apoi cu Alexandra despre cum a distrus Cristi inocența șoricicii desenate de Ema, dar Alexandra n-a părut la fel de impresionată ca Ema de drama existențială a șoricioaicei cu păr la penis. Mi-a sugerat însă că ar fi o bună oportunitate pentru a deschide discuția transsexualității. Probabil la oameni. Dacă nu, atunci la șoareci.

Despre empatie

Ce este empatia?

Empatia este conștientizarea emoțiilor celorlalți, componentă esențială a inteligenței emoționale. Asta spus pe scurt.

Pe lung, empatia înseamnă mai multe, doar că dacă citești 3 cărți diferite, vei găsi 3 perspective diferite.

Poate vă aduceți aminte vreun episod din viața voastră când o pur și simplu ați izbucnit în plâns auzind durerea celui de lângă voi. Sau când un prieten v-a înțeles emoțiile atât de bine încât parcă nu vă venea să credeți că știe să vă citească gândurile. Poate ați trecut printr-un moment în care ați primit înțelegere și o îmbrățișare strânsă și cinci cuvinte care v-au făcut să simțiți căldura celuilalt: ”Simt că îți e greu”…

Toate acestea sunt exemple de empatie.

Empatie

Tipuri de empatie

Empatia este, grosso modo, de două feluri. Citește mai departe

Despre preventie, sanatate si analize

analizeIntru abrupt în subiect, dar sper că vă faceți câte un set de analize cel puțin o dată pe an. Știați, de exemplu, că 70% din decesuri sunt cauzate de boli cronice? Boli cronice multe dintre ele nedepistate la timp, deci netratate. Și știați și că tratamentul lor nu doar că prelungește durata de viață a bolnavilor, dar crește și calitatea vieții acestora? Ok, știți acum. Așa că amintiți-vă ultima dată când v-ați făcut analizele de rutină.

Ce trebuie sa aveti in vedere atunci cand mergeti sa va faceti analizele?

Păi, în primul rând ar trebui să mergeți la un medic și să primiți de la el o trimitere pentru analizele de care aveți nevoie. Spuneți-i medicului despre orice disconfort aveți, boli în familie, etc. Cu siguranță veți fi întrebați, dar în caz că nu, povestiți voi oricum.
Apoi, va trebui să vă decideți la ce laborator puteți merge cu trimiterea, vedeti dacă sunt toate decontate sau nu. Mie îmi place să știu exact cât o să am de plată, așa că obișnuiesc să caut prețurile pe site-urile laboratoarelor care îmi sunt pe lista scurtă. Cel mai mult mi-a plăcut lista de la CMMB, pentru că e foarte ușor de folosit. Selectați din listă și vă face automat calculul final. Ca să nu mai spun că aici fac niște analize pe care prin alte părți nu le pot face, așa că analizați lista lor, e destul de consistentă.

Cum facem cand mergem sa ni se recolteze sange pentru analize?

În primul rând, interesați-vă dacă sângele trebuie recoltat a jeun, adică pe stomacul gol. Cele mai multe analize așa se fac, dar unele permit să mănânci. Sunați înainte ca să vă asigurați că procedați corect.

Nu uitați acasă documentele. Cartea de identitate, cardul de sănătate, cardul de asigurat (dacă aveți).

Foarte important este să beți multă apă înainte. Pentru că venele mele se ascund mișelește de fiecare dată când trebuie să le folosim, doamnele care îmi recoltează mă întreabă mereu câtă apă beau. Beau multă, ajută și să nu mă deshidratez ulterior.

Apoi, e important să aveți la voi un sendviș sau o sticluță cu suc de portocale, pe care să le consumați după ce v-a fost recoltat sângele. Dacă donați sânge, musai musai să mâncați imediat după. Nu faceți ca mine, care am fugit de pe patul de donat direct în ședințe, de am leșinat (la propriu) în lift. Mâncați și hidratați-vă!

Faceți mișcare înainte de recoltare. Așa sunt mai mari șansele să vi se vadă venele și asistentele să vă poată recolta mai ușor cantitatea necesară.

Stați relaxați în momentul recoltării. Dacă știți că suportați greu, anunțați asistentele că vi se poate face rău. Priviți în altă parte. Apoi mai stați puțin sub supraveghere

De multe ori, în pachetul de analize uzuale de sânge, se adaugă și analizele de urină. Uitați-vă bine pe trimitere dacă trebuie să le faceți și pe acestea și cereți la recepție recipientele de care aveți nevoie și instrucțiuni de recoltare. Dacă nu, riscați să mai faceți un drum către clinică în dimineața următoare, ca să aduceți și mostrele de urină.

Nu părăsiți incinta clinicii imediat ce vi s-a recoltat sângele. Mai stați 10-15 minute pe un scaun în sala de așteptare, până sunteți siguri că puteți pleca în siguranță pe picioarele proprii.

Metode de preventie

Bun. În afară de analize, care nu neapărat previn, dar ne atenționează la timp când ceva nu e în regulă și poate corpul nostru încă nu ne-a transmis ca să putem corecta din timp ce funcționează greșit, mai sunt câteva metode chiar de prevenție.
Și anume

  • spălați-vă des și riguros pe mâini
  • aveți grijă ce fel de apă beți
  • aveți grijă ce și unde mâncați
  • în plus, aveți grijă și cum preparați mâncarea
  • evitați să vă atingeți zona ochilor, nasului și a gurii
  • mergeți la doctor de fiecare dată când simțiți că ceva nu este în regulă cu voi
  • evitați zonele foarte aglomerate
  • faceți mișcare
  • dormiți suficient
  • aveți grijă când intrați în contact cu animale pe care nu le cunoașteți
  • nu faceți sex neprotejat

Despre somnul copiilor (din nou)

SOMNPresupun că sunteți părinți (sau viitori părinți) dacă îmi citiți blogul. Nu prea mai scriu lucruri interesante și pentru alte categorii de oameni, deci voi presupune că aveți sau veți avea un copil în viitorul apropiat.

Ei, dacă sunteți așa, știți foarte bine că absolut nimic din ce e legat de copii nu e simplu. OK, poate doar să-i concepi. În rest, lucrurile sunt destul de complicate.

Pentru mine tare complicată a fost treaba asta cu somnul. Ema adormea greu, cu un miliard de treziri, cu supărări că ea nu vrea să doarmă niciodată, iar Fip nu dormea decât asistat. Adormea ușor, dormea mult, dar asistat. Iar noaptea, la fel ca soră-sa, avea treziri nenumărate. La aproape doi ani încă se mai trezea din oră în oră.

Așa că am avut nevoie să încerc multe variante să văd ce funcționează. Am încercat următoarele:

  • să schimb ora de somn în mai devreme sau mai târziu
  • să schimb temperatura în cameră (amândoi au dormit mai bine când am făcut mai frig)
  • să cresc umiditatea
  • să fac mai întuneric sau mai lumină
  • să-i culc în diferite camere/paturi
  • etc.

Am avut grijă până și la ce fel de pijamale le dau pe ei. Îmi doream ca pijamalele să îndeplinească următoarele criterii:

  1. Să fie de bumbac
  2. Să fie moi
  3. Să nu aibă cusături sau etichete care să îi deranjeze (am tras într-o noapte cu Ema care a plâns îngrozitor de la o vestă care o zgâria pe gât, iar eu tot nu mă prindeam ce are)
  4. Să nu aibă culori țipătoare sau imprimeuri prea viu colorate. Am ales culori blânde, pastelate, care invită la somn.
  5. Să nu fie scumpe (asta nu ținea de somnul lor, dar sunt eu zgârcită și mi se par extrem de scumpe pijamalele de copii. Mai mult de 20, hai 25 de lei, zic eu că nu merită și nu-s dispusă să plătesc. Așa, ca fapt divers, la Liloo am găsit cele mai ok pijamale la cele mai ok prețuri. I-am descoperit la un târg de bebeluși, acum vreo 4 ani și de atunci mă aprovizionez mereu de la ei. Inițial îi așteptam la târg, apoi m-a dus mintea să îi caut și pe net. Și ce să vezi, au magazin online. Aici au pijamalele pe care le cumpărăm noi. Tot ca fapt divers, Fip poartă acum niște pantaloni de casă pe care i-a purtat și Ema între 1 și 2 ani și încă arată foarte bine. Probabil vor ajunge și la un al treilea copil)

Mai departe, am schimbat detergentul cu care spălam așternuturile, am aerisit mai mult, i-am culcat în mai multă sau mai puțină gălăgie.

Am avut grijă să fie cu energia consumată (asta a funcționat foarte bine, chiar dacă asta însemna să sărim în pat 20 de minute înainte de culcare), ziua i-am alergat mai mult.

Am încercat cine mai sățioase sau mai ușoare.

Doar că soluția la problema mea complicată era chiar simplă: amândoi au dormit mai bine, mai mult, cu mai puține întreruperi, când au mai crescut și au aflat că pot readormi singuri.

La Ema trezirile multe de noapte s-au terminat pe la un an și jumătate, dar nu au coincis cu autoînțărcarea ei de noapte (mult timp după ce nu mai voia să sugă noaptea tot așa des se trezea, dar trebuia să o adorm tot eu, plimbată și cântată, de eram zombie dimineața). A început să doarmă mai bine, cu mai puține treziri când a fost ea pregătită. Acum are 4 ani și încă are cel puțin o trezire pe noapte
La Filip trezirile nocturne s-au încheiat după înțărcare, când a văzut el că poate adormi foarte bine și frumos dacă închide ochii și stă liniștit. Asta pentru că peste noapte, când se întâmpla să se mai trezească (așa cum facem toți, inclusiv noi, adulții), închidea ochii și se culca la loc. Are 2 ani și o săptămână acum și doarme fără nicio trezire până pe la 7 dimineața.

Deci, ce-mi trebuia, de fapt? Multă răbdare (și cafea). Și un mic imbold atunci când copiii erau cât de cât pregătiți.

La voi ce a funcționat?

 

Cum sa folosesti epilatorul fara sa te doara (prea tare)

legsDe când mă știu mă epilez cu epilatorul. Da, e mai rapid cu ceara, dar am două mâini stângi și nu mă descurc deloc. Și da, e și mai rapid să te duci și să te faci la salon, dar timpul nu a fost niciodată prietenul meu. Abia reușesc să mai ajung la câte o programare la medic, atunci când chiar nu se poate și nu se mai poate. Saloanele sunt un lux.

Bun. Și îmi amintesc la început că era destul de dureros procesul. Încă mai am zone unde mi se pare dureros. Dar am reușit să abordez niște tactici de gherilă, care să mă ajute să reduc durerea aproximativ la jumătate.

Să vă zic…

  1. Folositi un epilator care funcționează pe piele umedă…și epilați-vă în cadă. În timpul dușului, porii se deschid și părul iese mai ușor. Am constatat pe pielea mea că e cu atât mai puțin dureros dacă îl folosesc nu doar pe pielea umedă, ci chiar pe pielea bine înspumată cu gel de duș, după ce m-am înmuiat bine, vreo 10-15 minute în cadă. Încercați.
    Dacă tot nu mi-am luat epilatorul IPL de la Philips (asupra căruia mă hotărâsem), am zis să încerc epilatoarele ”umed și uscat” de la ei. A fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat în ultima vreme. Aveam un epilator (tot Philips) de când era bunica fată. Ce diferență e între el și cele noi… Nu mă așteptam.
  2. Nu va epilati în perioada aia a lunii

    Asta era o greșeală pe care o făceam lună de lună. Era momentul perfect pentru epilat, când oricum eram „închisă pentru revizie”, dar procesul e mult mai dureros în perioada aia, pentru că e pielea mult mai sensibilă. M-am reorganizat, iar acum e mult mai puțin dureros.

  3. Incercati un calmant cu jumatate de ora inainte de procesDacă știți că vă doare mult prea mult și mult prea tare (cum am pățit eu după nașteri), luați un ibuprofen cu jumătate de oră înainte să vă apucați de treabă. Recunosc, nu e o treabă pe care să o fac prea des, dar a fost o vreme când am încercat-o și pe asta.
    Acum am înlocuit Nurofenul cu un pahar de vin. E mult mai plăcut așa.
  4. Parul sa fie cat mai scurtAm observat eu că dacă e părul e mai scurt, epilarea e mai puțin dureroasă. Cât de scurt? Experimentați până găsiți cea mai bună variantă. La mine cel mai ok e pe la 2-3 mm
  5.  La final aplicati gel cu aloe (rece, de la frigider)E fenomenal gelul cu aloe. Am mai scris eu despre el. Îl găsiți la plafar, gel cu aloe 100% natural, care nu mai conține altceva. Eu îl țin la frigider și îl aplic pe piele, acolo unde e nevoie, când trebuie să calmez câte o iritație, am vreun coș, sau vreo zonă pe care vreau s-o cicatrizez rapid. Cu atât mai mult după epilat e genial. Dacă mai e și rece, din frigider, e perfect.

Despre exfoliatul obligatoriu cu o zi înainte de epilat nu vă mai zic, pentru că sunt convinsă că știți cât e de important. Nu neapărat pentru durere, dar ca să evitați firele de păr prinse pe sub piele, crescute aiurea.

Voi ce sfaturi aveți pentru mine?

Atentia – Episodul patru

iulia si cristi atentia

Primele trei episoade – aici

A doua zi Iulia se trezi în creierii dimineții, cu ochii umflați de plâns. Cristi încă dormea în camera de alături. Își aruncase toate hainele pe jos și se culcase pe canapea în chiloți. În cameră se făcuse destul de răcoare, așa că Iulia îl înveli, apoi îi adună hainele de pe jos și le puse în coșul cu rufe murdare.

Nu avea stare. Îi venea să-l trezească din somn ca să poată discuta cu el. Ceva în sinea ei tremura de frică. Simțea un gol în stomac și o sfârșeală ca atunci când era mică și trebuia să aducă acasă caietul de ”curat” corectat de învățătoare.

Își aminti foarte clar de un episod de când era în clasa I și măzgălise din greșeală o pagină cu bastonașe așa încât primi de la învățătoare un porcușor negru.
Învățătoarea ei avea un sistem foarte clar. Două bife pe caiet însemna că treaba era foarte bună. O singură bifă era binișor, dar se putea și mai bine. Un porcușor roșu pentru greșeli micuțe și un porcușor negru pentru greșeli evidente. Cum făcuse ea acum.

Nu mai primise niciodată până acum porcușori. Nici negri, nici roșii. De fapt, în general primea doar bife duble, bife trecute cu vederea de doamna Călărașu, mama Iuliei. Abia de la bifă simplă în jos se activa. Adică de ce n-ar fi criticat-o că nu e în stare de nimic atunci când nu lua bifă dublă?

Câteodată, Iulia mai riposta și o lua la bani mărunți pe doamna Călărașu.
”Am luat bifă dublă, de ce nu zici ceva frumos?”
”Ei da. Așa și trebuie, să iei bifă dublă. N-am de ce să te laud. Cristina ce a primit?”
”Tot bifă dublă.”
”Păi ați primit toți, ce mare brânză ai făcut tu? Doar n-oi vrea să te laud și când respiri?”

Ei, acum, odată cu porcușorul negru, Iulia se temea că în doamna Călărașu se va naște o nouă creatură pe care încă nu o văzuse până acum, dar care sigur sigur era de speriat. Oricum o cunoștea pe doamna Călărașu ca pe un cal breaz, știa cum reacționase singura dată în viața ei când luase nota 8 – care, după multe insistențe fu recorectată cu o nouă lucrare de control, transformându-se în mult mai decentul 9+.
Atunci se dezlănțui iadul. Doamna Călărașu se isteriză întâi, iar apoi, după ce reuși să se calmeze cât de cât, se declară profund dezamăgită de Iulia și îi spuse în cuvinte clare și directe că dacă e ”așa de cu capu-n găleată” nici că o mai iubește. Iar domnul Călărașu îi transmise că începând cu acea clipă, el nu mai este tatăl ei. Scurt pe doi. Oricât ar fi plâns Iulia lacrimi sincere de copil speriat de izolare și neiubire, domnul și doamna Călărașu nu se lăsară îmbunați deloc.

O săptămână întreagă nu îi oferiră atunci nici măcar un cuvânt sau un zâmbet. Copila își pierduse atunci orice poftă de viață, somnul îi era trist și amar, visa urât, iar mâncarea îi rămânea în gât. În săptămâna aia, fata slăbi un kilogram și jumătate pe cântar. Când primi primul cuvânt de la doamna Călărașu, Iulia înflori ca o magnolie în mai.

De asta se temea și acum, așa că se gândi că ar fi mai oportun să plece de acasă. Își făcu în gând planul. Avea un sendviș care i-ar fi ținut de foame până seara, haine călduroase tot avea pe ea și s-ar fi dus la biserica Armenească, să aștepte acolo să vadă cum se vor desfășura ostilitățile.

În mintea ei, de copil de clasa I, părinții ar fi căutat-o cu poliția și când ar fi găsit-o, s-ar fi bucurat atât de tare că e teafără, că nu i-ar mai fi interesat de niciun porcușor negru.
”Iulia, ne-am speriat atât de tare! Ce bine că ești bine! Să știi că și eu și tati te iubim enorm. Să nu mai pleci de acasă niciodată. N-o să ne mai supărăm pe tine de acum înainte și o să fie bine. Hai să mergem, că ți-o fi foame și somn.”
Așa ar fi reacționat doamna Călărașu, apoi s-ar fi îmbrățișat și ar fi plâns toți trei de bucurie că s-au reîntâlnit.

Doar că lucrurile sigur n-ar fi stat așa, așa că până la urmă, Iulia decise să nu fugă. Îi povesti doamnei Călărașu printre suspine despre porcușor și acceptă demn o nouă săptămână de liniște. Nu o liniște comodă și pufoasă, liniștitoare ca un nor de lavandă. Ci o liniște înțepătoare, care transforma patul în spini și care îi lua Iuliei aerul și îi dădea o cascadă de lacrimi în schimb.

Așteptându-l pe Cristi să se trezească, Iulia își făcea de lucru. Curăță baia, chiuveta de la bucătărie, spălă pe jos în toată casa și șterse praful. Apoi puse haine la spălat, îi pregăti lui Cristi două sendvișuri. Timpul trecea încet, Cristi nu părea să dea semne că se va trezi în curând și cu fiecare clipă ce trecea, teama ei creștea în continuare.

Până când luă o decizie. Va pleca de acasă, ca să-l sperie. Da, da. Cristi își va imagina că cine știe ce a pățit și va fi atât de îngrijorat, încât îi va arăta imediat iubirea lui.
Iulia își luă geanta pe umăr și ieși pe ușă. Se urcă în mașină și la prima intersecție hotărî să nu mai cedeze trecerea și intră din plin în Dacia roșie care circula regulamentar.

Despre plita cu inductie

– Viau pate! se aude o voce mică din scaunul de masă mic atașat de scaunul mare alb. Ați ghicit, e vocea lui Fip. Ce nu știu dacă ați ghicit e că e 6 dimineața, sau cel târziu 7. Și că Fip, la cei aproape 2 ani ai lui, încă are fitil scurt și nu poate, domnule, să înțeleagă de ce trebuie să stai atâtea minute în șir să aștepți să fiarbă o apă, o măslină, o atenție, apoi să mai stai încă vreo 10 minute după niște paste. Păi până atunci îi trece lui toată foamea, îl apucă și nervii, pleacă de la masă și cu asta basta.

– Vreau și eu paste! se mai aude o voce subțire din celălalt scaun, voce a cărei posesoare stă cocoțată pe un înălțător, o domnișoară mică și blondă, care vorbește mult. Vrea și ea paste, dar cu sos roșu. Desigur, și ea e cu fitil scurt și știți reclama aia care spune ”te transformi într-o divă atunci când ți-e foame”? Așa e și ea. Vreo 17 minute de divă, apoi plecăm pe câmpii.

Sigur, când n-ai ce face, aia e. Aștepți și astea 17 minute, cu doi divi, o divă și un div, care se plâng la unison de calitatea serviciilor din casa asta. Dar cum o fi să ai variante?

Prima variantă ar fi să fierbeți pastele în prealabil, cu o seară înainte. Dar nu prea e realizabil din mai multe motive. Unul ar fi că dacă Murphy ar fi fost părinte (o fi fost?), ar fi scris următoarea lege:

”Dacă vei fierbe paste pentru copii cu o seară înainte, ei nu vor mai mânca a doua zi. Dacă, în schimb, nu le vei fierbe, atunci îți vor cere cu siguranță”.

Pe lângă asta, nici măcar nu-s bune dacă-s vechi.

Ei, și acum să vă dau soluția care să vă scoată din belea.
Surle, tobe, trâmbițe: Plita cu inducție.
Vai, cât mi-aș dori una în momentele astea. De vreo doi ani mă tot uit după ele, cochetez cu gândul, fac liste de avantaje și dezavantaje și tot nu am…

Avantajele plitei cu inductie

Castigi timp

…pentru că gătești foarte repede. Plitele cu inducție se încălzesc mult mai repede decât plitele cu gaz sau electrice și asta se simte enorm când ai lângă tine niște oameni (mici) nerăbdători să mănânce.

Reglarea extrem de precisa a temperaturii

Se pare că plitele astea sunt extrem de precise, chiar mai precise decât plitele pe gaz. Poți ”da focul” foarte mic sau foarte mare, cu multă multă precizie.

E mai sigura

…mai ales în case cu copii, pentru că plitele cu inducție se încălzesc doar în reacție cu oalele speciale. Adică degeaba pornim plita dacă nu punem oala. Ea nu se va încălzi. Știu că văzusem o poză cu o jumătate de tigaie pusă pe un ochi și o ciocolată care era jumătate în tigaie, jumătate direct pe ochiul plitei. Jumătatea din tigaie era topită, în timp ce jumătatea de pe plită era întreagă.
Sigur, e benefic să învățăm copiii că aragazul e fierbinte și că nu trebuie să pună mâna pe el, dar câteodată eu simt că asta ne limitează. Ema s-a fript rău acum vreo doi ani când găteam și de atunci sunt mult mai stresată când sunt cu ei în jurul aragazului. Cu siguranță le transmit și lor asta. Aș putea să iau o plită cu inducție sau să fac terapie :))

Se curata usor

Asta e o remarcă personală, în urma folosirii unei astfel de plite (din păcate nu a mea :))
Avantajul principal, din punctul meu de vedere, e că atunci când mai curge câte ceva dintr-o oală, nu se lipește de plită pentru că plita este rece și se poate șterge foarte ușor imediat.

Arata bine

Asta ține probabil de preferințe, dar mie mi se pare că arată tare bine și că s-ar potrivi de minune în bucătăria mea (aham-aham)

Dezavantajele plitei cu inductie

Aveti nevoie de oale speciale

… adică scoateți toate oalele pe care le aveți în bucătărie și le dați de pomană, apoi investiți destul de mult în oale noi. Plita cu inducție nu funcționează decât cu oale/crătiți/tigăi speciale.

E dependenta de curentul electric

Ăsta poate fi și un avantaj în zone în care nu există gaz. Dar dacă vă cade curentul, la revedere ceai, ou fiert sau cafea.

E destul de sensibila la zgarieturi

Și dacă vă vine cineva în vizită care încearcă să o șteargă cu buretele de sârmă (been there, done that, noroc ca n-aveam plită pe inducție și nu s-a zgâriat chiar de tot), praf o face.

……………………………………

Cam astea sunt dezavantajele pe care le-am văzut eu. Știu că acum câțiva ani aveam pe listă și consumul electric, dar s-a uitat V la astea de pe site de aici și mi-a spus că nu-i cazul, că e ok consumul (consumă cât un fier de călcat). Merg pe mâna lui, că pare isteț.

Oricum ar fi, e pe lista de chestii pe care mi le doresc pentru casă, dar nu știu când vom face pasul ăsta. Îmi amintesc periodic de plita asta cu inducție. De data asta factorul declanșator a fost că îi caut mamei aragaz. Ca fapt divers, tare mi-aș dori să se decidă mai repede, pentru că mie nu-mi iese deloc crema de zahăr ars, iar a ei e delicioasă. Dar cu cuptorul stricat, nu îmi poate gâdila papilele gustative.

Să revenim la plita cu inducție. Voi aveți? Cum e? Ce mă sfătuiți să fac? Să iau, să nu iau?

 

Atenția – Episodul trei

iulia si cristi atentia

 

Primele două episoade aici.

Ce se întâmplase, de fapt? Nu reușea să priceapă. Inima îi bătea când mai repede și când mai încet și nu putea să înțeleagă de unde schimbarea asta. Se îndrăgostise de el? Când? De ce? Nici nu știa cât așteptase sărutul ăsta care îi înghețase sângele în vene.

Habar n-avea ce să mai creadă. Cu mandarinele în brațe, privind lung mănușile de la Cristi, Iulia își amintea și-și reamintea sărutul. Încerca să-l retrăiască și de fiecare dată simțea același freamăt, același gol în stomac, aceleași mâini reci, aceeași amețeală dulce și aspră, ca gemul de gutui. Se culcă, într-un final, învăluită de o căldură pufoasă, pe care parcă n-o mai simțise niciodată.


Zilele treceau, iar Iulia și Cristi erau de nedespărțit. Când nu erau împreună, Cristi îi scria mesaje sau o suna. Se vedeau în fiecare seară după serviciu și petreceau ore întregi vorbind, sărutându-se ca doi adolescenți, plimbându-se prin parcuri înghețate, sau pur și simplu, cu mașina.

– Unde bem și noi diseară o cafea? întreba Iulia

– Am auzit că la Pitești găsim un capuccino foarte bun. Vrei să mergem?

Toate erau prea frumoase ca să fie adevărate. Era incredibil cât de grijuliu era cu ea. Cu câtă atenție o învăluia, cum o proteja, cum îi făcea toate nazurile.

Nici nu-și dădu Iulia seama când Cristi deja o ducea în fiecare dimineața la serviciu și o lua seara. Drumul era aglomerat, iar Cristi ocolea foarte mult ca să o lase pe Iulia la farmacie, așa că întârzia aproape în fiecare dimineață.


– Uite, ce ai zice dacă mâine m-aș duce cu metroul la serviciu? Sunt 3 stații, am metrou direct. Ajung în 15 minute și poți să te duci și tu liniștit la birou.

Propunerea Iuliei îl lua prin surprindere pe Cristi. Se uită sec la ea și îi răspunse că, desigur, era o idee bună.

În seara respectivă nu mai veni acasă. Îi dădu Iuliei un mesaj că fusese invitat în vizită la un vechi prieten și că urma să doarmă acolo, pentru că era mai simplu așa. Că ar fi putut să vină și ea, dar e seară de băieți și s-ar putea simți inconfortabil. Iulia aprobă că nu avea ce să caute acolo, așa că se culcă mai devreme. A doua zi porni către metrou și coborî după 3 stații și exact 15 minute.

O vreme așa făcu în fiecare dimineață. 3 stații de metrou și 15 minute de acasă până la farmacie. Iar seara venea Cristi să o ia. Viața era în continuare frumoasă, ei tot ca doi porumbei, veșnic nedespărțiți.


– Cristi, e OK dacă mă văd diseară cu Adina? Tocmai mi-a scris acum că vrea să discutăm ceva și m-ar scoate la o cafea. Aveam planuri pentru diseară?

– Nu, nu aveam. Vrei să te duc eu? întrebă Cristi.

– Ah nu, chiar nu e cazul, mulțumesc. Mă duc cu metroul. Ne vedem mai târziu?

– Sigur.


Doar că nu se mai văzură mai târziu. Când intră Iulia pe ușă, ceasul arăta 21.30. Cristi nu era nicăieri. Și nici nu răspundea la telefon. După ceva vreme, Iulia începu să intre în panică. Unde ar fi putut să dispară Cristi fără să anunțe și, mai ales, cum de nu răspunde la telefon? El mereu răspunde la telefon. Sigur a pățit ceva. Dar niciunul dintre prietenii lui Cristi nu știa nimic de el. Nimeni nu-l văzuse și nimeni nu vorbise cu el în seara cu pricina.

Pe la 3 dimineața, Iulia auzi cheia în ușă. Răsuflă ușurată că nimeni nu pățise nimic și încercă să-l ia în brațe pe Cristi.

– Lasă-mă. Sunt obosit. Dorm dincolo.

Și îl văzu cum dispăru pe ușa sufrageriei, pe care o trase după el.

Oare îl supărase? Făcuse ceva greșit? Iulia nu-și putea da seama, așa că începu să plângă.

Nu-și dădea seama, dar cât de confortabilă îi era situația asta! Cât de cunoscută! Toată copilăria ei așa învățase că se tratează greșelile. Cu retragerea iubirii. Dacă faci asta greșit, eu nu te mai iubesc, nu mai stau lângă tine, te las singură. Experiența ei de viață o învățase că așa e cu iubirea asta… E greu, e dureros, e normal să fii părăsit atunci când greșești, ASTA E IUBIREA, de fapt. Zona de confort a Iuliei era tare dureroasă.

Așa că adormi plângând, simțind că a dezamăgit, singură și izolată, așa cum o făcuse de multe alte ori în viața ei.

 

Idei de cadouri de Craciun pentru doamne si domnisoare

cadouri-craciun

Am vrut inițial să încep articolul printr-o invitație adresată doamnelor și domnișoarelor să părăsească prezenta pagină și să caute ceva frumos pe pinterest, dar mi-am dat seama că acum nu scriu doar pentru domni, pentru că nu doar domnii cumpără cadouri pentru doamne și domnișoare, ci și noi mai avem mame, surori, prietene șamd.

Adicătelea, bun venit în cadrul acestui articol, dedicat cadourilor pentru persoanele de sex feminin. Nu-i neapărat ce aș vreau eu să primesc (deși-s binevenite toate, dacă vă dau banii afară din casă) și aveți în vedere că unele sunt mai sub buget, altele ajung la niște sume mai generoase… Fiecare după posibilități.

Hai, tobe, surle, trâmbițe, să începem.

1. Un pandantiv rosu, in ton cu Craciunul

Am văzut eu la o doamnă pe stradă, și tare potrivit mi s-a părut de oferit cadou de Crăciun, un pandantiv foarte lucitor (estimez eu Swarovski, după cum arăta). Era măricel și destul de vizibil și completa foarte frumos ținuta cuminte a doamnei ce-l purta. Mi-a rămas sufletul la el și mă gândesc că poate o să-i mai placă și altcuiva.

2. Bratara Pandora

Sunt foarte la modă brățările astea, dar mie îmi plac pentru ce poți face din ele. Eu am primit-o pe a mea acum 7 ani. Mi-a luat 7 ani să o umplu, dar fiecare charm reprezintă ceva, e cumpărat de undeva de unde am călătorit, sau transmite un anume mesaj. Mai am un singur loc pe brățară, pentru un băiețel (o fetiță am deja) și cred că o să o umplu acum, în vacanța asta.

3. Aparat IPL

Da, încă visez la unul. Zice-se că n-ar fi așa eficient în perioada alăptării. Mă tot gândisem că vreau, apoi uitasem de el, apoi tot mișunam eu pe site și am dat de el și mi-am reamintit. Nu cred că există prea multe femei care să nu se bucure de așa un cadou…

4. Smartwatch

Problema noastră, a femeilor anului 2016 este că telefoanele sunt prea mari, iar pantalonii prea mici. Ergo, și buzunarele pantalonilor sunt prea mici, drept urmare ne ținem telefoanele în geantă. Unde acolo le uită dumnezeu/buddha/altul și puteți să ne sunați până poimarți, că nici gând să-l auzim în nebunia aia din geantă, dintre 3 agende, 7 pixuri, portofel, gume, elastice de păr, o roată de mașină, o banană scofâlcită și cine știe ce mai e pe acolo.

5. Organizator pentru genti

Și că tot veni vorba de hărmălaia din gențile femeilor, mie mi-ar plăcea să primesc un organizator pentru geantă. Să organizez eu acolo în el tot ce îmi trebuie, apoi doar să-l mut dintr-o geantă în alta când îmi schimb gențile. Se găsesc online și nici nu-s așa scumpe.

6. Termos

Un termos bun și frumos pentru cărat ceai și cafea de colo colo. Cel mai bun e unul stil cană, din care să poți bea și care să nu se verse în geantă. Concluzionasem mai sus că și-așa e plină…

7. Altele

Vă mai trec în revistă și alte câteva idei, întru inspirație:

  • mănuși
  • agendă
  • o carte
  • cosmetice
  • botoși pufoși
  • cizme UGG
  • ondulator/foehn
  • bijuterii
  • portofel
  • brățară de fitness
  • bilete la spectacol/film/vacanță
  • niște desuuri mai interesante
  • parfum
  • etc.

Voi ce ați vrea să primiți? În afară de sănătate, iubire și fericire, plus pace în lume?

Cum alegi o masina de spalat vase

Pe vremuri, mașinile de spălat vase mi se păreau ceva science fiction. De bogații bogaților, un soi de dorință intangibilă. Am urât întotdeauna să spăl vase, așa că de visat, visam la o astfel de mașină.

Dar, întâmplarea (sau destinul/universul/vreo zeitate) a aranjat lucrurile de așa manieră, încât acum 6 ani, când mă mutam împreună cu V. în noul nostru apartament, care venea cu bucătăria mobilată și utilată, să constat că bucătăria asta mobilată și utilată conținea inclusiv o mașină de spălat vase. Un cor de îngeri s-a pogorât atunci asupra noastră și parcă toată viața mea căpăta sens.

Am folosit-o aproape zilnic, ne-am mai cumpărat tacâmuri și farfurii ca să nu mai fie nevoie niciodată să mai spăl vreo linguriță de mână și m-am bucurat de beneficiile tehnologiei.

După vreo 3 ani de locuit în apartamentul cu pricina, ne-am decis să ne mutăm. Bucătăria a rămas la locul ei, tot mobilată și utilată, împreună chiar cu mașina de spălat vase.

Îmi amintesc mutarea în noua casă, care a fost extrem de rapidă și pe fugă. V. călătorea mult în vremea respectivă, eu eram foarte însărcinată (ne-am mutat în decembrie și am născut în ianuarie), Ema era și ea mică, iar noi ne mutam. Mutarea propriu zisă, s-a făcut într-o sâmbătă. V. aterizase vineri seara, sâmbătă dimineață a venit echipa de mutări, ne-a mutat, apoi V. a plecat din nou duminică dimineața, lăsându-mă cât de cât cu lucrurile în ordine.

Exceptând că încă nu aveam bucătărie. Pe care o tot plănuiam și calculam și desenam și oricum am fi dat-o, tot scumpă ieșea. Atunci am început să mai tăiem din dotările bucătăriei. Hai cu mai puține sertare, că-s scumpe. Hai să facem cu ăștia și nu cu ăștia, că e oferta mai bună. Hai aici să punem niște rafturi, să nu mai luăm dulap. Hai să luăm o plită mai ieftină, o chiuvetă simplă, nu dublă, și tot așa.

Când a venit vorba de mașina de spălat vase, i-am transmis lui V. clar și concis mesajul meu: ”Mai bine nu luăm plită/hotă/mobilă, dar eu la mașina de spălat vase nu renunț!”

Și n-am renunțat. Ne-am apucat să căutăm una pe gustul nostru și am avut câteva criterii stabilite pentru a ne ajuta să decidem mai ușor. Am căutat întâi pe net, am luat producătorii la rând, apoi am văzut și pe viu și la final am decis.

1. Bugetul

Primul criteriu a fost bugetul. Nu puteam da mai mult de X lei pe mașina de spălat vase, oricât ne-am fi dorit. În funcție de bugetul stabilit inițial, am respectat sau nu dorințele pe care le voi înșira mai jos.

2. Dimensiunile

Aici sunt două aspecte de luat în seamă. Dimensiunile bucătăriei și spațiului în care va intra mașina de spălat vase (e important să măsurați de 15 ori înainte să vă hotărâți ce dimensiune de mașină vi se potrivește, ca să nu o luați și apoi să vă uitați la ea.)
Al doilea aspect dimensiunea ei pe interior. Câte seturi de vase încap în ea. Eu aici am gândit așa: ”Care e cea mai mare oală/cratiță/tigaie pe care o am? Asta? Ok, încape ea în mașina de spălat vase?”
Pentru că la asta e ea minunată. La spălat oale și tăvi și tigăi oribil de murdare și imposibil de curățat la mână. Așa, o farfurie și un pahar se spală ușor, dar tava aia în care ai copt cartofi dulci tăiați bucățele…

3. Eficienta

Eficiența, adică din punct de vedere al consumului de energie și apă. Verificați în specificațiile mașinii la care vă uitați, sau, și mai simplu, mergeți într-un magazin și cereți detalii unui consultant de vânzări.

4. Marca

Poate vă doriți ceva anume, aveți un producător în care aveți maximă încredere. Sau, poate dimpotrivă, un producător pe care vreți să-l evitați. Căutați și pe net, sigur găsiți păreri și testări despre care mașini de spălat vase sunt mai eficiente și mai trainice.

5. Alte detalii

Aici pe mine mă interesau următoarele, deși nu pe toate le-am bifat, pentru că nu mă mai încadram în buget:

  •  să aibă display care să arate cât timp de spălat a mai rămas (urăsc tensiunea asta ”oare cât mai are? oare când s-o termina?”)
  • să aibă sertar pentru tacâmuri, pentru că încap mai multe și sunt mai ușor de aruncat înăuntru și mai mici șansele să se taie degețele mici de copil curios în ele. Unele au un suport detașabil în sertarul pentru tacâmuri, ca să poți ridica rapid toate tacâmurile
  • să fie silențioasă, pentru că îi dăm drumul cel mai des seara (orice mașină care are peste 50 de decibeli, se consideră a fi zgomotoasă, între 45-50 e mediu-zgomotoasă, iar sub 45 de decibeli sunt mașinile de spălat vase, considerate silențioase)
  • să fie cât mai flexibilă în interior (să se lase în jos grilajul, să am spațiu pentru tot felul de farfurii, oale, etc.)
  • să aibă program de spălare pentru atunci când mașina e doar pe jumătate încărcată (eficientizarea consumului, atunci când nu sunt multe vase de spălat)
  • să fie incorporabilă complet

După cum ziceam, nu am găsit una în bugetul nostru care să facă tot ce am scris mai sus, dar suntem mulțumiți de cea pe care am ales-o.

Atenția – Episodul doi

 

iulia si cristi atentia

Începutul aici

Vai, și cum o înțepa privirea lui insistentă. O simțea din fiecare unghi. Dădu pe gât cocktailul virgin pe care îl comandase și iși făcea de lucru cu telefonul. Nu se așezase deloc bine. Era cu fața la el și orice ar fi făcut, îl vedea. De fapt, nu-l vedea așa, pur și simplu, ci îl urmărea cu privirea.

”Vechea prietenă” a lui Cristi părea să se simtă tare bine în compania lui. Deși, uitându-se mai atent la ei, observă cum Cristi nu părea chiar în largul lui. Postura pe care o avea îi trăda închiderea vis a vis de amica lui. De unde ea își răsucea șuvițe lungi de păr blond pe degetele fine, terminate cu o manichiură impecabilă, și îl privea sugestiv și languros, Cristi stătea drept în scaunul său, cu brațele încrucișate și zâmbea rar.

Dar oare ce, din toată situația asta alambicată, o făcea pe Iulia să se simtă atât de importantă? Doar, dacă stătea bine să se gândească, la masa de alături era un bărbat cu care discuta din când în când, cu care se întâlnise întâmplător și care era acolo cu o domnișoară, care nici nu mai conta cine era. Da, o privea insistent, dar niciodată nu îi spusese nimic despre ”importanța” ei în viața lui. Niciodată nu îi făcuse vreo dezvăluire cum că ar fi simțit ceva pentru ea, fie chiar și platonic acel ceva. Și, stând strâmb și judecând drept, nici Iulia nu simțise nimic la rândul ei, în ciuda faptului că se înțelegeau bine. ”Importantă” în toată povestea asta era domnișoara de la masa lui, cea care își înfășura șuvițele de păr pe degete, în timp ce îl privea drept în ochi. Nu ea, două mese mai în dreapta, singură cu un cocktail.

Când veni prietena ei, Iulia o anunță că vor merge să-și bea cafeaua în altă parte. Chiar nu mai suporta tensiunea, privirile lui, incertitudinea. Ceva în interiorul ei se schimbase la masa aia și simțea că rămâne fără aer…


Cum-necum trecu și ziua, ea tot cu gândul la el, punându-și întrebări o mie. Un duș cald, apa curgându-i pe corp, liniștea din casă, un ceai bun și două mandarine și parcă lucrurile erau mai clare. Până când primi un mesaj pe telefon.

Era chiar de la el, de la Cristi.

”Ți-ai uitat mănușile la restaurant. Ți le-am adus. Sunt jos, în mașină. Cobori?”

Poftim? Ce mănuși își uitase ea la restaurant? Nu, mănușile sunt în geantă. Uite-le. Confuză, lăsă mandarinele pe masă, își luă paltonul peste pijamaua comodă, cizmele în picioare, se pieptănă și coborî.

Cristi era în mașină, o aștepta. În brațe, o cutie frumos împachetată. În mașină mirosea frumos, și pentru că era curat, dar mai ales pentru că simțea un miros fin din parfumul ei bărbătesc preferat. Câtă atenție la detalii. Era impresionată. Cristi îi întinse cutia, iar Iulia o luă și o desfăcu.

Înăuntru găsi o frumoasă pereche de mănuși maro, îmblănite  și lungi până la jumătatea antebrațului. Privi derutată către Cristi, care îi explică:

”Voiam să te văd. Nu ți-ai uitat nicio pereche de mănuși la restaurant, doar căutam un motiv.”

Și o sărută.

Iulia luă mănușile și coborî buimacă din mașină. Intră în casă și duse mâna la gură. Pentru câteva minute, lumea parcă stătea în loc.

Va urma