7 idei de activități cu prosoape pentru copii

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

Scris de Diana Vijulie

martie 25, 2020

#StămAcasă.

 

2 săptămâni de autoizolare deja și tocmai am avut o discuție cu Fip, despre jucării:
”Când o să se termine carantina și se vor deschide magazinele, vreau să mergem să-mi cumpăr o dronă și niște alte jucării”.

 

Mă uit, așa în jurul meu, în camera lor, plină de suficiente jucării și apoi mă uit la ei doi, care lucrează cu un fierăstrău, două bucăți de lemn, una de fier și o plasă de sârmă (vor să construiască o casă pentru porcușoarele de Guineea).

 

”Nu, Fip, nu o să mergem să cumpărăm alte jucării pe care doar să le expui la tine în cameră, ca apoi să te joci fotbal cu o țeavă de plastic adunată de prin curte, sau popice cu deodorantul, sticla de șampon, sticla de apă de gură și ce alte lucruri interesante mai găsești prin baie. Dar, putem fi inventivi, așa cum ești și tu și putem descoperi împreună tot felul de jocuri interesante cu obiecte pe care deja le avem. Cu ce propui să începem?

 

Cum lângă el zăcea pe jos prosopul pe care stătuseră mai devreme porcușoarele de Guineea, în așteptarea casei din două bucăți de lemne, una de fier și  o plasă de sârmă, hotărârăm să găsim idei distractive pentru prosoapele din casă.

Hai să vă povestesc la ce ne-am gândit. 

 

Idei de activități cu prosopul de baie 🙂

1. Rochii din prosoape 

Desigur, prima idee a Emei a fost să creăm rochii de seară din prosoapele subțiri de microfibră. Ne-am amintit și cum făceam când erau mai mici, ”peruci” din prosoape, așa că am transformat ambii copii în prințese cu rochii lungi și păr lung din prosop (puneți prosopul subțire de microfibră pe capul copilului, apoi, la spate, îl prindeți cu un elastic de păr, astfel încât să arate ca o coadă lungă). Apoi au defilat.

2. Trasee cu prosoape

Trasee prin toată casa. Prosoape rulate și puse pe jos, iar ei sunt invitați să meargă pe aceste prosoape în echilibru, ca pe o bară. Le puteți alterna grosimea, înălțimea, lungimea. E distractiv și după ce prind șmecheria, își pot face apoi singuri traseele.

3. Cazemate

Nu cred că e nevoie să vă mai scriu despre asta. Cred că aproape toți copiii care acum sunt țintuiți în casă și-au făcut măcar o cazemată în perioada asta. Sub masă, între două scaune, sub canapea, sub masa de călcat sau uscătorul de rufe, fiecare cum poate.

4. Baschet cu prosopul

Am văzut zilele trecute un filmuleț pe instagram cu un tip care transformase un umeraș în coș de baschet. Mă refer la umerașe de sârmă, cum vin puse cămășile pe ele când le luăm de la curățătorie. Un astfel de umeraș se transformă ușor într-un cerc, pe care puteți prinde o sacoșică, iar umerașul să-l fixați cumva de ceva (noi am ales o ușă de dulap de 90 de cm). Puteți arunca mingiuțe în el, dacă vreți, sau, puteți transforma prosoape în mingi. Un prosop mic de mâini făcut bilă și prins cu multe elastice de cauciuc le dă copiilor o ocupație în procesul fabricării și-apoi o altă ocupație cât joacă basket.

5. Exerciții gospodărești

Când eram mică m-am folosit mult de prosoapele și batistele bunicii ca să exersez călcatul. M-am gândit să introduc asta și în viața copiilor și i-am invitat să-și exerseze călcatul cu ajutorul prosoapelor.

6. Animale din prosoape

Acum mulți ani, pe vremea când puteam circula liberi nu doar pe strada din fața casei (cu declarație), ci chiar și prin lume, ne-am cazat la un hotel unde ne așteptau pe pat niște prosoape împăturite în formă de lebede care se pupă cioc în cioc. Există pe lungul și largul internet tot felul de filmulețe care să ne învețe cum putem împături prosoape în diferite forme (la fel și șervete pentru mese festive)

7. Activitate pe care nu v-o recomand, dar vă povestesc de ea

Fip mai are o activitate preferată, pe care nu neapărat v-aș recomanda-o, dar musai să vă zic de ea. Își ia un prosop mare și gros pe care și-l pune sub fund. Îl ține bine strâns cu mâna între picioare și se dă pe scări ca și cum ar fi cu o sanie. În primul an când a făcut asta mi-a stat inima în loc de fiecare dată. Acum am depășit momentul :)) Câteodată înlocuiește prosopul cu câte un animal imens de pluș.

 

Ascultă Podcast cu Diana:

Alte articole

Activități de vară anti-Pinterest

Activități de vară anti-Pinterest

Pe lângă joaca liberă, aveam și ”activități organizate”. Bine, nu vorbmin de activități gen Pinterest și nici nu le zicea activități. Le zicea doar ”n-o să stai toată ziua pe stradă, hai că îți ajunge; mai fă și altceva” sau ”toți copiii au treabă și nu pot ieși la joacă”. 

Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra

Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra

La momentul în care vă scriu articolul, ce știu eu este că sunt 8 simțuri prin care experimentăm lumea. Și nu știu dacă pe undeva e în dezbatere, dar mie și experiența de viață mi se pare un simț bun de luat în calcul, care modifică felul în care percepem și trăim realitatea.

Jocul cu plastilina și idei de activități

Jocul cu plastilina și idei de activități

Plastilină. Aveți în casă, așa-i? Odată ce copilul n-a mai băgat cu poftă bucăți albastre și roșii de material modelabil, pe care tu nu l-ai mânca nici plătită, a început jocul.

Jurnal de #StămAcasă – Săptămâna 2

Jurnal de #StămAcasă – Săptămâna 2

Scris de Diana Vijulie

Tocmai s-a mai încheiat o săptămână de autoizolare asumată în familia noastră. Ne-am mutat toți în casă și-n online și încercăm să ne deranjăm viața cât mai puțin cu acest aranjament. Am drămuit tehnica din casă și fiecare a primit câte un dispozitiv și încercăm să fim fluizi în munca noastră. Recunosc, mie nu prea îmi iese din cauză de multe întreruperi. 

Mai știți ce ziceam săptămâna trecută că o să folosim această ocazie să învățăm copiii să lucreze pe laptopuri? Ei, oricum n-avem de ales pentru că a început teleșcoala. Și a început și telegrădinița. Teleprietenia. Teleanul 2020. Pentru fiecare dintre noi.

Îmi e greu, în continuare, să lucrez cu copiii acasă și cred că și lor le e greu să stea acasă cu noi lucrând. Suntem încă într-o etapă de adaptare, însă cred eu că e ceva de care aveam nevoie (eu personal): și anume să amestec în mod natural (și nu fragmentat) rolurile mele principale din viață. 

Și aici vorbesc, în special, de rolul de mamă și rolul de antreprenoare. Cu celelalte roluri am mai multă experiență, de mai mult timp și mă descurc mai ușor. 🙂

Ce am făcut nou săptămâna trecută, pe lângă televiață? 

– Am învățat copiii să coasă la mașină (între timp s-a rupt și un ac de la ea și m-am bucurat că am avut provizii de ace de rezervă, de pe vremea când nu trăiam minimalist :)). Am pornit de la a ne fabrica măști pentru față (nu neapărat să le și folosim, ci, mai degrabă, ca să-i împrietenim cu ideea și să nu se sperie când or vedea oameni cu măști pe față mergând pe stradă. Până acum nu prea au văzut, pentru că nu e cine știe ce trafic de oameni pe strada noastră, unde ar fi putut să-i vadă pe geam. Și am continuat prin a fabrica haine pentru păpuși, pelerine de supereroi și cine ce a mai putut. 
Ce noroc că acum 5 ani am cumpărat multe materiale și le-am păstrat, în ciuda tuturor încercărilor de a trăi minimalist… 

– Am făcut campionate de X și 0 (pare un joc bun pe care să-l joci înainte să fii bun la șah, de exemplu. Mai ales că avem un joc cu piese de lemn, așa că e asemănător).

– Mi-am organizat podcasturile și o să vă las mai jos linkurile unde le puteți asculta.

– Am spălat toată casa la mașina de spălat, am spălat și câinele (dar nu la mașina de spălat), iar copiii plănuiau să spele și mașinile, dar ni s-a stricat vremea. 

– Am descoperit teleteatrul și ne-am bucurat că sunt multe piese care rulează pe facebook în perioada asta. Dacă mi-ar fi zis cineva acum o lună că cei doi copii vor petrece atâta timp pe zi cu ochii în ecrane, aș fi zis că-i prea puțin probabil. Dar, a venit televiața peste noi și ne adaptăm.

– Ne-au evadat animalele din casă (na, animalele nu înțeleg importanța autoizolării acum) și le-am recuperat cu mare efort fizic și psihic:

Ziua 9 de #StămAcasă – Prison BreakAstăzi au evadat 2 din cele 3 animale de companie din casa. Întâi a evadat…

Publicată de Diana Vijulie pe Joi, 19 martie 2020

– Mi-a fost greu să citesc, așa că m-am apucat de Netflix binging după ce se culcă copiii. Not great, not terrible, but not great…

– Încerc, în continuare, să găsesc un echilibru între toate piesele astea noi de puzzle. Și o rutină. Și voi, nu?

Și m-am gândit mult. Sau, atât cât am putut cu toate întreruperile din jurul meu :))

Pentru luna aprilie aveam o listă destul de lungă de lucruri pe care doream să le cumpărăm. Brusc, mi-am dat seama că eu una nu mai vreau nimic să cumpăr nimic de pe acea listă. 

M-am regăsit că în loc să pun muzică la boxa din sufragerie, prefer să ies în curte și să aud zgomotul din jurul meu. Copiii din casele din vecini, păsări, liniște. 

Am analizat comportamentele mele și ale celorlalți în miezul acestui început de criză. Am văzut negare, am văzut critică (la adresă proprie sau aruncată în alții), am văzut ascunsul după monitoare, cuvinte sau credințe. Am văzut cum se desfășoară scenarii de viață pe pilot automat în mine și în jurul meu.

Am auzit din gura (sau am citit din tastele) multor oameni din jurul meu că nici pentru ei nu mai sunt atât de importante bunurile materiale (mașini scumpe, bmw-uri, opel insignia, haine scumpe, prada, gucci, ori alte obiecte din viețile noastre care pot fi înlocuite de unele mai simple, mai mici, care vin cu mai puține sacrificii).

Am văzut o nouă manifestare a autonomiei Montessori la Fip, care mi-a cerut ca atunci când o să înceapă telegrădinița, să-i deschid laptopul și zoom-ul și să plec din cameră, că el se descurcă :)) 

Mi-am reamintit ceva ce știam încă din CIC, dar pare că uitasem: că statul acasă nu-i nici pe departe o vacanță, așa că nu știu când și dacă o să reușim să facem toate cele pe care ni le-am propus la început. Să schimbăm acoperișul terasei, să zugrăvim, etc. Și e mișto tare că n-avem timp, de fapt. 

 

Învățarea mea continuă, munca mea continuă și caut modalități noi de a-i susține pe cei din jurul meu, acum, când ne e greu tuturor.

Și aici vorbesc, în special, de rolul de mamă și rolul de antreprenoare. Cu celelalte roluri am mai multă experiență, de mai mult timp și mă descurc mai ușor. 🙂

Ce am făcut nou săptămâna trecută, pe lângă televiață?

– Am învățat copiii să coasă la mașină (între timp s-a rupt și un ac de la ea și m-am bucurat că am avut provizii de ace de rezervă, de pe vremea când nu trăiam minimalist :)). Am pornit de la a ne fabrica măști pentru față (nu neapărat să le și folosim, ci, mai degrabă, ca să-i împrietenim cu ideea și să nu se sperie când or vedea oameni cu măști pe față mergând pe stradă. Până acum nu prea au văzut, pentru că nu e cine știe ce trafic de oameni pe strada noastră, unde ar fi putut să-i vadă pe geam. Și am continuat prin a fabrica haine pentru păpuși, pelerine de supereroi și cine ce a mai putut.
Ce noroc că acum 5 ani am cumpărat multe materiale și le-am păstrat, în ciuda tuturor încercărilor de a trăi minimalist…

– Am făcut campionate de X și 0 (pare un joc bun pe care să-l joci înainte să fii bun la șah, de exemplu. Mai ales că avem un joc cu piese de lemn, așa că e asemănător).

– Mi-am organizat podcasturile și o să vă las mai jos linkurile unde le puteți asculta.

– Am spălat toată casa la mașina de spălat, am spălat și câinele (dar nu la mașina de spălat), iar copiii plănuiau să spele și mașinile, dar ni s-a stricat vremea.

– Am descoperit teleteatrul și ne-am bucurat că sunt multe piese care rulează pe facebook în perioada asta. Dacă mi-ar fi zis cineva acum o lună că cei doi copii vor petrece atâta timp pe zi cu ochii în ecrane, aș fi zis că-i prea puțin probabil. Dar, a venit televiața peste noi și ne adaptăm.

– Ne-au evadat animalele din casă (na, animalele nu înțeleg importanța autoizolării acum) și le-am recuperat cu mare efort fizic și psihic:

 

– Mi-a fost greu să citesc, așa că m-am apucat de Netflix binging după ce se culcă copiii. Not great, not terrible, but not great…

– Încerc, în continuare, să găsesc un echilibru între toate piesele astea noi de puzzle. Și o rutină. Și voi, nu?

Și m-am gândit mult. Sau, atât cât am putut cu toate întreruperile din jurul meu :))

Pentru luna aprilie aveam o listă destul de lungă de lucruri pe care doream să le cumpărăm. Brusc, mi-am dat seama că eu una nu mai vreau nimic să cumpăr nimic de pe acea listă. 

M-am regăsit că în loc să pun muzică la boxa din sufragerie, prefer să ies în curte și să aud zgomotul din jurul meu. Copiii din casele din vecini, păsări, liniște.

Am analizat comportamentele mele și ale celorlalți în miezul acestui început de criză. Am văzut negare, am văzut critică (la adresă proprie sau aruncată în alții), am văzut ascunsul după monitoare, cuvinte sau credințe. Am văzut cum se desfășoară scenarii de viață pe pilot automat în mine și în jurul meu.

Am auzit din gura (sau am citit din tastele) multor oameni din jurul meu că nici pentru ei nu mai sunt atât de importante bunurile materiale (mașini scumpe, bmw-uri, opel insignia, haine scumpe, prada, gucci, ori alte obiecte din viețile noastre care pot fi înlocuite de unele mai simple, mai mici, care vin cu mai puține sacrificii).

Am văzut o nouă manifestare a autonomiei Montessori la Fip, care mi-a cerut ca atunci când o să înceapă telegrădinița, să-i deschid laptopul și zoom-ul și să plec din cameră, că el se descurcă :))

Mi-am reamintit ceva ce știam încă din CIC, dar pare că uitasem: că statul acasă nu-i nici pe departe o vacanță, așa că nu știu când și dacă o să reușim să facem toate cele pe care ni le-am propus la început. Să schimbăm acoperișul terasei, să zugrăvim, etc. Și e mișto tare că n-avem timp, de fapt.

 

Învățarea mea continuă, munca mea continuă și caut modalități noi de a-i susține pe cei din jurul meu, acum, când ne e greu tuturor.

Trăiesc cu speranța că la final de Covid, n-o să ne întoarcem tot la viețile noastre alergate și o să ne schimbăm toți. Trăiesc și cu gândul că sunt șanse foarte mari ca peste un an să fim unde eram acum 6 luni

și închei articolul cu o rugăminte: stai acasă, te rog. 

podcasturile mele

ascultă

Alte Articole

citește

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Iar asta și simplul fapt că avem mai multă libertate (chiar dacă alegem să nu profităm de ea), mă face să mă întreb cu ce am rămas din toată perioada asta de carantină? Ce am reușit să fac din tot ce mi-am propus, ce am mai făcut pe lângă, sau în loc de? Ce n-am făcut și de ce n-am făcut și cum mă simt acum că n-am făcut? Ce-am început și n-am mai terminat? De ce și cum m-am oprit?

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Acum cercul mi s-a micșorat la loc… Viața se petrece în câțiva zeci de metri liniari. E restrânsă și mi-a venit greu să încap în ea. Deși simțeam dorul de petrecut timp în casă, când a început izolarea am avut momente în care am simțit că sunt într-o cușcă, între pereți limitați, într-un univers artificial. M-am obișnuit cu el și Paștele m-a prins într-un moment bun, în care am acceptat resetarea cercului vieții. E mic din nou. 

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eu azi n-o să fiu neutră și-s convinsă că voi valida unele dintre părerile voastre și că voi invalida alte păreri. Îmi doresc s-o fac cu respect și sper să-mi iasă.
Rostul postării? Acela de a-mi exprima părerea de om pe blog.
Invitația cu care vreau să vă las: aceea de a vă proteja pe voi și pe cei din jurul vostru.

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Scris de Diana Vijulie

Aseară, cât așteptam să adoarmă copiii, îmi făceam o recenzie a propriului corp și a senzațiilor pe care le simt. Eram epuizată. Vorbeam (vorba vine, scriam) cu prietenele mele, iar una dintre ele îmi spunea că așa se simțise și ea cu o zi înainte. 
”Îmi venea să bat pe cineva!”
Mie nu-mi venea. Eram atât de sleită de puteri, încât parcă nici energie de duș nu mai aveam. Nici gând să pot să mai bat pe cineva.  M-am ridicat, până la urmă, din pătuțul copilului mic (care a devenit și el mare între timp) și m-am programat ca și cum aș fi fost un robot să mă duc să mă spăl, să mă pun în pijamale și-apoi să văd eu ce mai fac.
Dar… de ce eram atât de obosită? Nu muncisem mai mult decât muncesc într-o zi normală de marți. Ba chiar nu mai pierdusem timpul pe drum, iar la ora 18, când închisesem laptopul, eram deja acasă. 

Ce făcusem, de fapt diferit, fusese că mă împărțisem toată ziua între a lucra și a fi mamă. E mult mai ușor să împletești cele două roluri atunci când pe unul îl faci de la distanță și când le poți separa.  Sau, e mult mai ușor să porți simultan și haina de mamă și haina de angajat/antreprenor/whatever ești, atunci când știi că o faci pentru o perioadă anume de timp. 

Ce mă bucură e faptul că ne-a prins pandemia cu copiii mari. Nu știu, zău, cum ar fi fost acum 2 ani. Sau în perioadele în care erau amândoi plângăcioși și mârâiți și nemulțumiți de orice. 

Îmi dau seama, însă, că e foarte ușor să ajungem iar acolo și că starea asta bună în care suntem acum e extrem de vulnerabilă la perioada în care trăim. Preconizez încă multe săptămâni de stat în casă, iar laptele și mierea de acum, se vor duce sufletului pe scurgere. Acum noi, adulții, încă suntem sus cu resursele și putem să ne împărțim în așa fel, încât să petrecem mult timp cu copiii și să ne facem și treburile. Iar copiii sunt încă bucuroși că stau acasă, că se pot juca toată ziua, că plantăm flori, că pictăm tablouri, că se pot uita pe televizor mai mult ca înainte, că pot lucra pe laptop, că pot urmări online piese de teatru, ateliere, cursuri și tot așa. 

Și e foarte posibil că va veni și momentul când toți ne vom pierde răbdarea. Și știu foarte clar cum va arăta asta în casa noastră: doi copii care vor solicita atenția adulților permanent, prin tot felul de metode. De la a cere încontinuu lucruri, la a se certa și lovi, la miorlăială și ”mami-mami-mami” de 50 de ori mai mult decât acum.  Ei, asta eu vreau să evit, pentru că odată ce o să ajungem acolo, o să fie greu de reparat. 

O să vă povestesc mai departe despre instrumentele educației pozitive pentru a gestiona astfel de situații, când copilul solicită atenția adultului permanent. Partea bună e că metodele preventive și metodele corective sunt aceleași, doar că e mult mai ușor să previi decât să corectezi. 

 

Comportamente prin care copilul cere atenția adultului permanent – Ce le provoacă?

În primul rând, dacă vorbim despre un copil mic, până în 1 an și jumătate, astfel de comportamente sunt parte din dezvoltarea lor. În procesul de dezvoltare a atașamentului, copilul oscilează între a fi independent și a cere să fie lipit de mama (sau alt adult care îl are în grijă), iar ceea ce trebuie să facă aceasta e să-i stea la dispoziție. 

Atunci când un bebeluș de, să zicem 9 luni, ridică mereu mânuțele că vrea la mama în brațe, ce vrea el să învețe este să cum se desprindă. ”E mama o persoană de încredere, care va fi aici de fiecare dată când am nevoie de ea?” 

Pe măsură ce se convinge că adulții sunt de încredere, îi va fi mai ușor să se dezlipească, însă vorbim despre un dans de lungă durată. 

Ce facem cu copiii mai mari (3 ani+)?

 

Sunt multe motive care pot provoca un astfel de comportament la copilul mai mare. 

Anxietate (proprie sau preluată din mediu)

Nesiguranță (proprie și în ceilalți).

Prea puțină atenție primită.

Prea multă atenție primită. 

Practic, sunt niște mecanisme prin care copiii încearcă să se reconecteze cu adulții, pentru a se echilibra emoțional, însă metoda prin care o fac provoacă în părinți întărirea comportamentului inițial, care a contribuit la ruperea relației. 

La ce mă refer? Dacă un părinte este anxios și asta provoacă în copil acest comportament, părintele va deveni și mai anxios, pentru că n-o să știe cum să-l oprească pe copil. Sau, dacă un părinte oferă copilului prea puțină atenție, atunci când copilul îl va ”agasa” cerându-i atenție, părintele se va distanța și mai mult. 

 

Metodele preventive și metodele corective sunt aceleași, doar că e mult mai ușor să previi decât să corectezi. 

Ce să faci cu un copil care îți solicită atenția permanent?

 

1. Observă ce simți tu

Poate că o să observi că te simți enervat/ă sau iritat/ă (adică furie în diferite grade). Sau îngrijorat/ă (care este frica). Sau vinovat/ă.

2. Observă ce faci tu

Tendința părinților care au copii care solicită atenția părintelui permanent este să:

– îi reamintească mereu ce are de făcut

– îl convingă să facă ce are de făcut

– facă lucruri în locul copilului (mă refer la lucruri pe care copilul le poate face și singur)

3. Observă ce face copilul

Probabil copilul va se va opri pe moment din comportamentul lui ”agasant”, dar va reveni la el puțin mai târziu.

4. Află care e convingerea din spatele comportamentului

Care e convingerea copilului despre sine și ceilalți, care stă la baza acestui comportament? E o lecție de viață pe care copilul a învățat-o și se conformează ei, deși n-o face într-un mod conștient.

Convingerea ar putea să fie:

Eu contez doar atunci când sunt remarcat sau atunci când primesc atenția tuturor.
Eu sunt important/în siguranță doar atunci când te țin ocupat pentru mine.

5. Descoperă mesajul codat al comportamentului

Dacă ai copii, sigur știi foarte bine că nu e (aproape) niciodată vorba despre culoarea cănii sau despre cine a apăsat butonul liftului. În cazul copilului care solicită atenția părintelui permanent, mesajul codat este:

Remarcă-mă!
Include-mă!

Odată ce ai observat toate aceste lucruri, sunt convinsă că vei găsi metodele proprii pentru a îndeplini nevoia copilului într-un mod sănătos. Și, pe măsură ce exersezi să le observi, o să ajungi să-ți dai seama de locul în care vă aflați încă de când o să simți emoțiile tale inițiale. Adică, o să recunoști comportamentul copilului când e încă la început, doar fiind atent/ă la ce simți tu.

De aici, poți schimba tiparul reacțiilor tale (adică cele de la punctul 2, care va schimba de la sine dinamica relației. O vreme, o să tot reveniți la punctul 1, dar pe termen lung și cu consecvență, lucrurile se vor schimba.

6. Inspirație

Alte lucruri pe care le poți face proactiv, și ți le las mai jos, ca să-ți servească drept inspirație. Vorbesc despre lucruri pe care să le includeți în viața de zi cu zi, nu neapărat să le aplicați în momentul în care apare comportamentul și copilul se leagă cu cordonul de la halat de piciorul tău, în timp ce ești într-o conferință.

– Include copilul în activități importante ale familiei (de exemplu, ședințele de familie)

– Ai încredere în copil că poate face față emoțiilor sale.

– Include copilul în rezolvarea problemelor în familie (puteți face asta tot în timpul ședințelor de familie)

– Setează rutine și respectați-le, pentru că oferă copilului (dar și adulților) ancore care contribuie la starea de siguranță.

 

cărți despre creșterea copilului:

citește

Alte Articole

citește

Emoțiile și sistemul imunitar

Emoțiile și sistemul imunitar

Pornind de la premisa că există o legătură strânsă între emoții și sănătate, eu vreau să vorbesc astăzi despre aspecte psihologice care ar putea îmbunătăți sistemul imunitar al copiilor. Și adulților, de ce nu? Până la urmă am văzut

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

Cum ajung mesajele media la bebeluși și copiii mici?

Chiar dacă bebelușii și copiii mici nu înțeleg neapărat că la televizor se vorbește despre politică sau că pe rețeaua de socializare trei mame se ceartă dacă e mai bine să-ți alăptezi copilul sau să-i dai lapte praf, ei simt emoții atunci când sunt expuși la aceste medii.

De la telefon la cifoză – Impactul tehnologiei asupra întregului corp

De la telefon la cifoză – Impactul tehnologiei asupra întregului corp

”Hei, vorbim foarte mult despre impactul tehnologiei asupra psihicului copiilor, asupra calității relațiilor lor, despre dezvoltarea cognitivă și emoțională și vorbim mult prea puțin despre efectele asupra întregului corp”.

Știați că există și ceva ce se numește ”Smartphone pinky”? Reprezintă deformarea degetelor mici de la mână, deformare care provine din susținerea telefonului mobil pe ele. Căutați pe google și o să vedeți cum arată…

Podcast cu Diana (Episodul 11) – Cum ne putem gestiona anxietatea în timp ce #StămAcasă

Despre episodul de astăzi

Știu, poate părea ciudat că am trecut de la episodul 9 la episodul 11. Episodul 10 și-a tot așteptat rândul să fie publicat, doar că nu m-am organizat deloc bine și n-am apucat. Între timp, am intrat îmn #StămAcasă și mi s-a părut mai potrivit să discutăm despre asta acum. O să-i vină vremea și episodului cu numărul 10 să fie postat. 

Până una alta, astăzi am hotărât să vă povestesc puțin despre anxietatea pe care mulți dintre noi o resimt în această perioadă și ce putem face pentru a-i reduce puterea. Câteva (destul de multe, nu le-am numărat) abordări sănătoase, care să reducă anxietatea la frică.

Frica e bună. Ne ajută să avem grijă de noi. 

Aveți și aveți grijă de voi. #StămAcasă, facem curat, ascultăm podcasturi. 
Sharing is caring de data asta… 

 

PS: Da, am grafică nouă și jingle nou. Mie îmi plac. Sper că și vouă. 

 

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Scris de Diana Vijulie

Sâmbătă dimineața m-am trezit cu fundu-n sus. Adică, dac-ar fi să-mi asum emoțiile de-atunci și să nu fug de ele, m-am trezit tristă și speriată, care s-a tradus într-un soi de resemnare și lipsă de energie. Uh, ce mai facem și azi? Și mâine și poimâine și care e scopul nostru în viața noastră și pe lumea asta?

Apoi am văzut vremea frumoasă și am zis că e cazul să ieșim din casă pe undeva. Cumva, #StămAcasă și nu prea. Mai degrabă, #StămDeparteDeOameni. Ne-a luat vreo 2 ore și jumătate să ne pregătim, dar, până la urmă V. a

încărcat bicicletele în suportul de biciclete, copiii s-au ocupat de provizii (și-au luat mere, alune în coajă, pe care le-au vărsat ulterior în mașină – FML – dar, vorba lui V, o să am timp suficient să aspir până nu mai pot și alte gustări), eu am luat sticlele

„Când nu #StămAcasă, #StămDeparteDeOameni”

cu apă și, după cum puteți vedea în poză,  n-a ținut nimeni minte să ia și căștile (YOLO!) și-am plecat. A fost o idee grozavă (mai puțin aia să uităm de căști). Ne-am întors acasă plini de praf și noroi, copiii cu febră musculară de la cât au pedalat, eu fără durere de cap și cu o pungă plină de leurdă, pe care am cules-o din pădure. Dacă vine sfârșitul lumii, măcar știm că o vreme putem culege leurdă din pădure și nu murim de foame.

Toată treaba asta ne-a ocupat ziua până pe la 4, când am mâncat de prânz. Și-apoi a urmat #NicioZiFărăClătite

 

#NicioZiFărăClătite

 

Când a aflat V că o să lucreze și el de-acasă o vreme, a decis: Nicio zi fără clătite.

Așa că s-au pus pe treabă și-au gătit. Dacă vreți să țineți copiii distrați și antrenați la bucătărie, puteți să le dați o tigaie și o clătită de test, pe care să învețe s-o întoarcă în aer. Jumătate de oră au exersat, apoi au descoperit filmarea cu încetinitorul și au mai exersat iar. O să vă las o mostră de exercițiu mai jos, poate vor și copiii voștri. La final, clătita a fost rechiziționată de către membrul canin al familiei, care nu a părut neapărat impresionat de evenimente, cât, mai degrabă, și-a făcut datoria:  e de mâncare, deci, se mănâncă!

Duminică ne-am pus, însă, la masă și, ca să evităm gândurile astea legate de lipsa de speranță (ale mele, adică), am decis să ne stabilim niște scopuri pentru următoarele 6+ săptămâni.
Ce-am tot vrut noi să facem, dar n-am avut timp niciodată?

În primul rând, să-mi fac unghiile toate culorile, ceea ce nu fac în mod normal. Aici, în casă, am lăsat copilul din mine să se bucure și să facă ce vrea. Poate învăț să-l scot mai des în lume 🙂
Pe-asta am bifat-o rapid.

Restul de planuri sunt pe termen mai lung:

 

Planuri de stat în casă

 

1. Să petrecem timp împreună acasă

Marele câștig (pentru mine/noi) al lui #StămAcasă e că… stăm acasă. Mult timp am simțit că îmi lipsește partea asta. Că suntem mereu pe alergătură și că nu apucăm să stăm acasă. În vacanțe plecăm, când nu-s vacanțe, lucrăm.

Pentru mine maternitatea și cei 4 ani petrecuți acasă (când fie lucram, fie nu), m-au învățat să mă reconectez cu căminul.
A fost greu de tot. Nu prea știam să fac asta.
A fost un proces tulburat și agitat, cu schimbat mobilă prin casă o dată la câteva luni (nu neapărat mobilă nouă, cât schimbat locul ei în casă), cu fugă de acasă oriunde,  cu simțit că mă sufoc dacă nu ieșim acum!

S-a terminat, m-am reconectat cu cuibul și am început să simt că-mi lipsește să petrec timp pe-acasă.

Acum o să am cum face asta.

În plus, timpul petrecut toți 4 e puțin, în mod normal. Acum vom avea timp să recuperăm și să scădem puțin ritmul, să avem dimineți mai așezate, în care să nu ne mai alergăm unii pe alții.

Mi-e tare dor de asta. I-am și zis lui V.

 

2. Să zugrăvim

Asta a fost ideea mea. Dacă tot avem 6 săptămâni sau câte vor fi, în care să stăm acasă, hai să facem și ceva util cu ele. În camera copiilor s-a crăpat tencuiala și, după 5 ani și jumătate de locuit aici, se simte nevoia unei ”mâini de vopsea”. De ce nu noi și de ce nu acum?

3. Să schimbăm acoperișul de la terasă

Asta a fost ideea lui V. Ne gândim de multă vreme să înlocuim acoperișul terasei cu ceva prin care să treacă lumina, pentru că avem beznă în sufragerie aproape mereu. Până la urmă, între zugrăvit și acoperiș, am ales să începem cu acoperișul. Abia aștept să avem lumină în casă <3

4. Să construim un coteț pentru Doni

Asta a fost ideea copiilor, care a și început să fie pusă în practică. Vă țin la curent cum va arăta cotețul roz cu perdeluțe al lui Doni. Până acum, el e compus din cadru și i-a fost pus parchetul pe jos. Da, știu…

 

5. Să învățăm o limbă nouă

Părțile cu construitul au fost, mai degrabă, în zona de interes a lui V. Zona mea de interes e aia cu stat cu nasul în cărți sau cursuri. Așa că, de ce nu ne-am apuca să învățăm o limbă nouă? Oscilez între japoneză (unde am măcar o bază, după 2 ani de japoneză în facultate) și turcă (unde interesul copiilor cred că ar fi mai mare, pentru că au prieteni care vorbesc turcă).

Vedem ce alegem…

6. Să învățăm copiii să lucreze pe laptop

Să scrie, să folosească mouse-ul, wikipedia și dexonline 😀

 

Cât pentru mine, eu mi-am propus să mă uit la The Crown (seara, după ce se culcă copiii), să vorbesc mai mult (la telefon) cu prietenii și prietenele mele, să scriu mai mult pe blog (îmi era dor de el, dar nu mai era timp suficient), să scriu și alte scrieri didactice, care își tot așteaptă rândul de mult timp, să-mi regândesc puțin anul și prioritățile profesionale, să citesc mai mult și să dau mai mult comunității (chiar dacă de la distanță).

Voi ce planuri aveți pentru perioada viitoare, când #StămAcasă?

Ah, da. Și ne-au înflorit și zambilele din bucătărie. 

cărți de citit

#StămAcasă

3 lucruri bune pe care le trăiește copilul în tabără

3 lucruri bune pe care le trăiește copilul în tabără

Ca să vorbesc și din experiență personală, copiii mei au încercat două tipuri de tabere: tabăra cu grădinița/școala (unde toți adulții și copiii le erau cunoscuți și apropiați) și tabăra cu ”străini”. Recunosc, în tabăra cu grădinița/școala nu am avut emoții; aveam încredere în mediul în care-i trimiteam și aveam încredere și că n-o să fie ceva atât de diferit pentru ei: erau încă mult în zona de confort.

Emoțiile și sistemul imunitar

Emoțiile și sistemul imunitar

Pornind de la premisa că există o legătură strânsă între emoții și sănătate, eu vreau să vorbesc astăzi despre aspecte psihologice care ar putea îmbunătăți sistemul imunitar al copiilor. Și adulților, de ce nu? Până la urmă am văzut

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

Cum ajung mesajele media la bebeluși și copiii mici?

Chiar dacă bebelușii și copiii mici nu înțeleg neapărat că la televizor se vorbește despre politică sau că pe rețeaua de socializare trei mame se ceartă dacă e mai bine să-ți alăptezi copilul sau să-i dai lapte praf, ei simt emoții atunci când sunt expuși la aceste medii.

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Scris de Diana Vijulie

Astăzi vreau să vorbim foarte pe scurt despre copii și Covid-19. Da, statisticile arată că ei nu intră în niciun fel în grupurile de risc pentru acest virus (mortalitatea este 0 în grupul lor de vârstă), însă ei nu sunt scutiți de la a fi expuși haosului de acum, din lume, provocat de acest virus. De astăzi, școlile și grădinițele sunt închise, de câteva luni auzim mereu în jurul nostru discuții despre Coronavirus, ”spală-te pe mâini” a devenit nu o mantră, ci o obsesie.

Și-atunci, cum facem să protejăm copiii de nocivitatea obsesiei, fără a-i detașa de responsabilitatea pentru propriul corp și pentru comunitate? Vă las mai jos câteva idei, care merg mai departe de a-i explica unui copil ce e un virus și cum funcționează el în corpurile noastre. Pentru asta, vă las un filmuleț mai jos.

Dacă trecem mai departe de explicațiile medicale sau ne întrebăm în ce context să le punem, vă spun care este punctul meu de vedere, în care ar trebui sa fim atenți la niște chestiuni minime:

1. Sa nu-i expunem la știri, care sunt prezentate într-un mod senzațional (de la știre pana la muzica, succesiune de imagini, etc). Știrile pot crea o stare de frica greu de contextualizat.

 

Copiii mai mari pot asculta știri de la un post de radio care prezintă mai neutru, pentru a înțelege cum și de unde ne luam informațiile.
Tot cu copiii mai mari putem discuta aici despre fake news și impactul asupra noastre.

2. Putem sa le povestim despre grupurile de risc (ei sa înțeleagă astfel ca nu ei și noi suntem (neaparat) in pericol, ci transmiterea bolii către grupurile sensibile.

3. Punem accent pe ce sta in puterea noastră pt a ne proteja: evitam aglomerațiile, stam mai mult prin casa, spălam mâinile des, dezinfectăm suprafețele, etc. Subliniem importanta lor și responsabilitatea copilului pt corpul lui (dacă e mai mare) sau ne asumam noi responsabilitatea pt el (dacă e mai mic e important sa audă asta, ca sa se simtă protejat de noi)

4. Lăsam copilului loc de speranța. O sa dureze o vreme, apoi o sa se încheie. In China deja sunt foarte putine cazuri noi. O sa se găsească (poate) un remediu. Exista speranța, iar situația asta se va încheia la un moment dat.

5. Dezbatem învățămintele pe care le tragem in contextul acesta (și aici in funcție de vârsta, putem vorbi de la a ne spala pe mâini pana la globalizare…)

Hai să fim sănătoși și să ne spălăm pe mâini și după ce trece virusul!

Nu uitați să vă spălați bine pe mâini!

cărți pentru copii:

citește

Alte Articole

citește

3 lucruri bune pe care le trăiește copilul în tabără

3 lucruri bune pe care le trăiește copilul în tabără

Ca să vorbesc și din experiență personală, copiii mei au încercat două tipuri de tabere: tabăra cu grădinița/școala (unde toți adulții și copiii le erau cunoscuți și apropiați) și tabăra cu ”străini”. Recunosc, în tabăra cu grădinița/școala nu am avut emoții; aveam încredere în mediul în care-i trimiteam și aveam încredere și că n-o să fie ceva atât de diferit pentru ei: erau încă mult în zona de confort.

Emoțiile și sistemul imunitar

Emoțiile și sistemul imunitar

Pornind de la premisa că există o legătură strânsă între emoții și sănătate, eu vreau să vorbesc astăzi despre aspecte psihologice care ar putea îmbunătăți sistemul imunitar al copiilor. Și adulților, de ce nu? Până la urmă am văzut

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

Cum ajung mesajele media la bebeluși și copiii mici?

Chiar dacă bebelușii și copiii mici nu înțeleg neapărat că la televizor se vorbește despre politică sau că pe rețeaua de socializare trei mame se ceartă dacă e mai bine să-ți alăptezi copilul sau să-i dai lapte praf, ei simt emoții atunci când sunt expuși la aceste medii.