Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Scris de Diana Vijulie

Zilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare decât, de exemplu, multe alte entități care sunt deschise și frecventate de oameni, sunt închise. Ceea ce înseamnă, de exemplu, că toți copiii din București vor rămâne acasă în viitorul apropiat, căci școlile se închid. Sau, vor putea merge la ”after”, pentru că ”afterul” încă rămâne deschis, sau la mall, sau la cafenele ”în aer liber”. Dar asta e altă discuție.

Cert este că mulți copii din țară (nu doar din București) vor reveni la școala online în următoarea perioadă. Iar una din întrebările pe care ni le punem, ca părinți, în situația asta, e ce putem face să ușurăm puțin viața copiilor noștri și a noastră, în condițiile în care casa a redevenit (sau redevine treptat) locul în care muncim, învățăm, gătim, spălăm, ne jucăm, ne facem cumpărăturile, ne uităm la filme cu popcorn, facem sport și tot așa. 

Amintindu-mi de perioada martie-iunie, când amândoi copiii învățau de-acasă și noi doi lucram de-acasă, știu că mi-am pus multe întrebări despre cum aș putea atenua unele dintre efectele negative ale învățatului din fața ecranului. Tocmai pentru că eram recunoscătoare că există această învățare online (spre deosebire de ce auzeam în jurul meu), însă acceptam și că e greu. 

Am folosit imprimanta la adevărata ei valoare și ne-am blindat cu cartușe de încărcare (din fericire n-a fost nevoie să printăm extrem de multe fișe, dar eram pregătiți dacă ar fi fost). 
Ne-am dotat cu carduri de memorie și stickuri USB (acum că mă gândesc mai bine, nu știu exact ce mă gândeam să facem cu ele din perspectiva școlii online :)))
Am cumpărat scaune confortabile de birou, pentru că deja copila se plângea de dureri de spate, stând multe ore pe zi pe scaunul de birou potrivit pentru un copil care stă în el să-și facă o jumătate de oră de teme pe zi, nu pentru un copil care se conectează la școala online la 9 și se mai deconectează la 3 (cu pauze, desigur, însă 4 ore adunate tot erau, dacă nu chiar mai mult).
Am pus un monitor pe birou, pentru că laptopul avea un ecran mic (din fericire, între timp a revenit la școală, așa că încă n-a fost inaugurat de copilă).
Și ne mai gândeam să punem niște panouri de antifonare pe ușa de la birou, ca să fie ceva mai liniște (eu încă mă gândesc la asta, V. are alte idei)

Și-apoi, disputa familiei: ce le dăm copiilor, căști sau boxe? Când era un singur copil online (din fericire, nu prea li se suprapuneau orele), laptopul se conecta la o boxă portabilă JBL pe care o aveam pe birou, veneam periodic să o dau mai încet și închideam ușa camerei. Când, însă, erau amândoi în aceeași cameră și lucrau online, nu mai puteam folosi boxa, ci trebuia să recurgem la căști. Ei, și-atunci am început să-mi pun întrebări dacă sunt OK căștile pentru urechile lor mici. 

Și Ema și Filip aveau oricum câte o pereche de căști de copii, pe care le mai foloseau câteodată când voiau să asculte muzică diferită în aceeași cameră sau în avion, când călătoream. Însă nu se întâmpla prea des, pentru că în general au gusturi similare la muzică și pentru că nu călătoream zilnic cu avionul :)) Așa că eram relaxată.

Dar acum eram în altă postură. Așa că m-am apucat să fac research, așa cum îmi place mie să fac atunci când nu știu ce să mai fac. Am început să caut studii, să citesc și să mă informez. M-am speriat puțin când am citit un studiu din State, care zicea că 1/5 dintre adolescenți constată un anumit nivel de pierdere de auz. Cea mai mare parte din problemele legate de auz nu țin nici de genetică, nici de alte aspecte incontrolabile, ci (și) de expunerea la zgomote prea mari. Deci, bun. Cum facem atunci cu căștile, care iau tot sunetul și-l direcționează pe tot în urechi?

Vă las mai jos concluziile pe care le-am tras eu după documentarea de care vă ziceam și vă mai las aici și un document util al Organizației Mondiale a Sănătății, pe același subiect.

1. Căști pe ureche, nu în ureche

Sigur, ideea asta nici n-am cercetat-o inițial, pentru că mi s-a părut de bun simț. Dar m-am apucat apoi să și caut, în ideea de cum zice V. mereu ”Don’t leave any stone unturned”. Dacă era acolo ceva util, ce nu știam și puteam afla? Deci, avusesem dreptate. Căștile de pus în urechi nu sunt potrivite pentru copii din mai multe motive: motive legate de igienă, motive legate de dimensiuni (tocmai pentru că nu-s potrivite pentru ei, nici nu se prea fabrică pe mărimea urechilor lor), motive legate de faptul că sunetul se duce țintit în interiorul urechii și nu există nicio cale de a-l evita și mai sunt și altele. 
Dacă vreți să cumpărați căști pentru copii, alegeți unele care se pun pe urechi, care nu strâng foarte tare, care sunt moi pe toate părțile. 

2. Dați volumul jos

Una din problemele legate de căști e volumul ridicat, ce poate leza urechea. Așa că dați volumul la jumătate. Dacă nu există un buton de volum pe căști, limitați volumul din setările laptopului. E ușor să vă dați seama și dacă e prea tare volumul, pentru că se aude și la distanță sunetul care iese din căști. Nu-i bine așa. Deci, undeva la 50%-60% din volumul total ar trebui să fie OK și nu mai mult. Unele căști de copii limitează automat nivelul de volum, așa că vă puteți orienta și către acestea. 

3.  Limitați timpul de utilizare

Dacă aveți cum să limitați timpul de utilizare pentru copil, ar fi super să nu depășească o oră pe zi de utilizare. Noi foloseam pe rând căștile, în funcție de orele pe care le aveau copiii. O dată era Ema cu căști și Fip cu boxe, ora următoare erau invers, apoi, dacă mai aveau amândoi ore simultan, îi mutam în altă cameră, etc. Pentru adulți căștile nu-s la fel de nocive, așa că, desigur, când lucram din același spațiu, eram eu cu căștile pe urechi, ca să nu-i deranjez pe ei și ei fără. Învățaseră în perioada aceea și să utilizeze foarte bine butonul de mut :D. Dădeau drumul doar când aveau ceva de zis, așa că clasa lui Fip nu mai deranja clasa Emei 🙂 

Știu că ce am scris mai sus poate ține de … bun simț. Nu-i nimic revelator, însă când ai atât de multe întrebări și griji în minte, se mai întâmplă să ratezi chiar și unele chestii care par simple și evidente. Și dacă sunteți și voi ca și mine și vă place să fiți informați, măcar nu mai pierdeți vremea cu căutările și găsiți aici informația digerată deja, dar câteodată e OK și asta. Mai ridică din presiunea pe care o avem sau o punem pe noi. 

 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

Scris de Diana Vijulie

Pe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil de realizat, am început să ne dăm seama (sau, cel puțin eu am început să-mi dau seama) că multe dintre lucururile pe care le aveam sau le făceam în era pre-covid au devenit brusc inutile. Rujul, de exemplu, pentru mine a devenit inutil, pentru că nu-mi doream deloc să mi-l înșir pe tot interiorul măștii și apoi să mi-l transfer de pe mască pe obraji. Sau telefonul cu face recognition, care înainte de asta mi se părea foarte util. Brusc, îl invidiam pe V, care avea încă un telefon mai vechi, fără recunoaștere facială, ci cu recunoașterea amprentei.

Am întrebat atunci pe facebook ce alte lucruri sau obiecte li se par inutile și celorlalți și am mai aflat despre: motorină/benzină, pantofii cu toc, rochiile elegante, fondul de ten, abonamentul la sală, cardurile cu mile aeriene, etc.

Însă… pe lângă aceste lucruri care au devenit redundante peste noapte (unele dintre ele și-au păstrat redundanța, altele nu), altele au devenit super necesare și despre ele vreau să vă povestesc astăzi. Despre lucrurile fără de care acum nu mai pot ieși din casă, sau, dacă ies, mă opresc să mi le cumpăr.

  1. Măștile de față

    Trăim vremuri ciudate, în care fără o mască nu putem ajunge nici la baie. Însă lucrurile sunt cum sunt și ne adaptăm lor. Ca să mă asigur că nu mă trezesc în oraș fără mască și pentru că nu am reușit încă să rezolv dilema ”dacă plec de acasă fără mască, cum pot intra într-un magazin să-mi cumpăr una?”, am masca în geantă și câteva măști de rezervă în torpedou

  2. Dezinfectantul

    Încerc să găsesc un echilibru între a-l folosi pentru a mă proteja și a-l folosi exagerat. Mă dezinfectez când ies dintr-un magazin, chiar dacă urmează să intru în altul (n-aș vrea să mut ceva virus dintr-o parte în alta), înainte să-mi pun și să-mi scot masca, după ce m-am urcat în mașină (moment în care-mi curăț și telefonul cu el) și pur și simplu periodic, când îmi amintesc. Am fost de vreo 5 ori și la restaurant și mă așteptam să vină cineva să dezinfecteze masa, așa cum auzisem că ar trebui făcut și cum auzisem că se întâmplă prin alte țări. N-a fost cazul nici măcar o singură dată, așa că am curățat eu, cum m-am priceput. Copiii știu și ei că e o vreme bună de folosit dezinfectant, așa că Ema și-a pus și ea o sticluță mică în geantă.

  3. Crema de protecție solară

    Recunosc, înainte de pandemie nu purtam crema cu atâta sfințenie. Știu, am citit că e important să te protejezi de soare și de razele lui nocive, știu că multe femei poarta tot timpul anului cremă de protecție solară și înțeleg. Eu am ales să nu fac asta pentru că mi-am dorit să fie văzută și pielea mea de niște răzulici de soare. Sigur, nu la ore nepotrivite, nu pe perioadă îndelungată, nu la plajă, ci ca relație de zi cu zi cu natura înconjurătoare, pe care am făcut-o pe alocuri nocivă pentru noi înșine. Însă… Anul acesta m-am gândit la ceva practic. Știți cum vă rămân urme de mânecă scurtă pe partea de sus a brațului, în așa numitul ”bronz de câmp”? Ei bine, n-am vrut să am asta pe față. N-am vrut să am jumătatea de sus a feței bronzată și pe cea de jos, acoperită de mască în cea mai mare parte a timpului petrecut în afara casei și curții, să rămână albă. Nu, mulțumesc.

  4. Crema de mâini

    Pielea mea de pe mâini era sensibilă și înainte de covid și de spălatul pe mâini și dezinfectatul obsesive. Piele uscată, frumos asezonată cu dermatită care se declanșează în perioade de stres psihic și în cine știe în ce alte situații, n-a avut nicio șansă să reziste băilor de dezinfectant la care a fost supusă. Așa că, deși înainte poate mai uitam și mai plecam fără cremă de mâini, acum mă opresc și-mi cumpăr de la magazin dacă mi se întâmplă să uit să o iau de acasă. Au fost câteva zile când am lăsat-o mai moale cu hidratatul, așa că dermatita mea s-a simțit liberă să se extindă pe braț în sus.

Voi ce nu vă uitați acasă atunci când plecați?

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Trusa medicală de autoizolare (pe care apoi o putem transforma în trusa de vacanță)

Trusa medicală de autoizolare (pe care apoi o putem transforma în trusa de vacanță)

Scris de Diana Vijulie

Am așteptat vremea asta ca pe nu știu ce. De fapt, știu. Am așteptat vremea asta frumoasă la fel cum o fac în fiecare an. Trăiesc greu iarna. Nu-mi place frigul, nu-mi plac norii, nici cu zăpada nu-s prietenă prea bună, nu-mi plac hainele multe puse pe mine în straturi interminabile. Iar de când sunt mamă, am descoperit că mai e ceva ce nu-mi place deloc: tuse, strănuturi și răcelile copiilor mei. 

Când îi văd cu nasul curgând și tușind, îmi amintesc de o frază pe care am citit-o cândva undeva și care așa bine redă realitatea, că mi-a rămas în minte: ”Ultima dată când l-am văzut pe fie-miu fără mu… cozități nazale a fost în septembrie și nici nu mai știu cum arată fără ele”.

La noi în familie avem două extreme de copii: copilul care stă desculț în zăpadă, înconjurat de un cor de copii tușitori și care nu pățește nimic și un copil care trăiește într-un bol de sticlă și face bronșiolită după bronșiolită. Acum s-au mai reglat, în sensul că și ea a răcit de două ori în iarna trecută, iar el a trecut de la luna și bronșiolita la o 2 răceli la trei luni, deci stăm mai bine. Ah, da. Și răcesc cu totul diferit. El cu tuse și plămâni sensibili, ea cu dureri de gât și febră. 

 

Citește și:

Bronșiolita la copii

 

Zilele trecute am făcut puțină ordine în trusa medicală. Având în vedere că suntem în autoizolare, m-am gândit că poate ar fi momentul să mă asigur că avem în casă, la îndemână, scurte tratamente pentru chestii superficiale. Am descoperit rapid că nu aveam mare lucru în trusa medicală și că o bună parte din ceea ce aveam era oricum expirat. Și am mai descoperit și predilecțiile adulte în a cumpăra medicamente: cum V. răcește cu dureri de gât, el cumpără x feluri de tratamente pentru gât, așa că avem o plajă largă de opțiuni, iar eu răcesc cu sinusurile, așa că am pastile și pastiluțe pentru asta, sprayuri de nas și pastile de dureri de cap. Și am mai constatat că avem tratamente pentru stomac, în caz că ne arde, ne doare, ne înțeapă, deși nu prea avem nici probleme din astea dacă suntem puțin atenți la ce mâncăm. În schimb, dacă ne-o prinde vreo febră sau orice altceva, n-avem nimic în trusa medicală. 

Așa că m-am pus la masă și mi-am făcut lista de necesități. În mod normal nu fac stocuri de medicamente, pentru că nu prea luăm și pentru că oricum avem farmacii în zonă. Însă acum, cum suntem izolați în casă, am zis să reducem ieșirile la farmacii și să fim pregătiți. 

Și m-am gândit ce ne poate apuca și cum ne putem trata, dacă nu avem cum ajunge la medic. Și cel mai simplu a fost să mă gândesc la trusa medicală a mamei – adică la sertarul ei cu medicamente, care avea toate cele organizate în plicuri de hârtie, pe care scriam cu pixul ce găsim înăuntru. Sertarul ei acoperea cam tot ce am fi putut păți într-un apartament din București în anii ’90 – 2000 (acum sertarul a dispărut odată cu mobila veche și nu știu cum mai are organizată trusa medicală, dar presupun că la fel). 

Ilfov 2020 nu diferă foarte mult la nivel de ”ce putem păți”, așa că e o sursă bună de inspirație. 

 

Răceală, dureri de cap/dinți/alte dureri localizate, febră în trusa medicală

Paracetamolul avea la mama un plic separat și o mare importanță în răceli. Era medicamentul minune pentru când strănutai prima oară sau când îți intra ”frigul în oase”. Ia un paracetamol și bea un ceai. Așa începea tot. 

Am aflat, între timp (mai ales de când am copii și am văzut că Ema reacționa mai bine la paracetamol atunci când avea febră sau dureri) că paracetamolul e bun și la altele, nu doar în răceală. Că da, paracetamolul reduce febra, dar ajută și în ameliorarea durerilor. 

Când eram eu mică, era un fel de paracetamol, pe care îl rupeam în 2 sau în 4, în funcție de cum calcula mama, dar avantajul anilor 2020 e că îl putem găsi în mult mai multe forme, ca să fie mai ușor de dozat conform greutății și vârstei (aici mă refer mai mult la copii).

Drept urmare, și în cutia noastră de medicamente paracetamolul ocupă un loc fruntaș, în variante diferite pentru adulți și copii. 

Și am acoperit cu el răceli, febră, dureri, insolații. 

Sprayuri de nas cu sare de mare în trusa medicală

Avem două în cutie. Unul mai mare, ușor de utilizat de adulți și unul mai mic, pentru copii. Compoziția am văzut că e aceeași, dar trebuie să le fie și lor ușor să și-l autoadministreze.
Nu știu cum e cu sterilizarea capătului care intră în nas, dar eu am presupus că nu se poate face prea eficient, așa că dacă suntem răciți toți 4, vom avea 4 tuburi în casă. Însă, de urgență am considerat că sunt suficiente 2. Nu am încercat alte variante de spray de nas până acum, în afară de ser fiziologic și aceste sprayuri tocmai pentru că noi sunt suficiente. 

Medicamente pentru stomac în trusa medicală

Aici m-am gândit la ce pățim noi mai des și am adăugat în cutie antiacide, un sirop pentru crampe abdominale, antispastic abdominal și ceva împotriva diareei. 

Medicamente pentru reacții alergice în trusa medicală

Nu a avut niciodată așa ceva în casă, pentru că nici nevoie nu am avut, dar acum parcă aș vrea să am… 

Unguente și creme pentru probleme legate de piele în trusa medicală

Și eu și Ema avem pielea sensibilă cu predispoziții către dermatite și alte neplăceri la nivelul pielii. Așa că avem în casă unguente pentru piele. De când ne spălăm și mai des pe mâini decât ne spălam înainte, s-au agravat și problemele și zilele trecute se plângea și V. de iritații pe mâini. 

Geluri pentru înțepături de țânțari în trusa medicală

Avem și ca să evităm și ca să tratăm. N-o să le mai folosim ca în anii trecuți, asta e sigur, pentru că cine știe când vom mai vedea o pădure sau un lac, dar tot avem nevoie de ele, pentru că locuim la o margine de pădure și la o margine de lac și e plin de ei în curte de când începe să dea căldura. 

Bandaje, dezinfectante, lipici pentru piele, creme pentru arsuri în trusa medicală

Pentru micile accidente casnice, suntem bine dotați. Bandaje la cutie, fașă, leucoplast, betadină, lipici pentru piele, benzi pentru lipit pielea în cazul tăieturilor mai adânci, plasturi speciali pentru arsuri mai serioase, suntem destul de bine pregătiți aici. Bine, avem și un copil foarte temerar, care nu se încurcă să lucreze cu scule potrivite vârstei lui, ci preferă oricând un topor, un cuțit care taie super bine, un ciocan și-așa mai departe (de Fip spun. Ema e exagerat de responsabilă pe partea asta). 

Citește și:

 

Vitamina D și ulei de pește în trusa medicală

Aici adăugați voi ce știți că aveți nevoie să luați și pe unde vă sunt carențele. Noi cu astea defilăm, necesare mai ales acum, când suntem izolați.

Cam asta e lista noastră de medicamente de urgență și o las aici, pe blog, din două motive. 

1. Poate vă e și vouă de folos să o preluați și să o adaptați nevoilor voastre
2. Să o am aici pentru când om mai pleca vreodată în vacanță, pentru că e și o bună listă de mediamente de luat acasă în bagaj pentru când om pleca să vedem Aurora Boreală, câmpiile din Scoția sau piramidele din Egipt. 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Scris de Diana Vijulie

După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu grijă. Putem ajunge în magazine care fuseseră închise până acum, însă o facem cu distanțare între noi. Poate că unii dintre noi revin și la birou, însă în condiții speciale.

Ca să fiu sinceră, pentru noi nu s-a schimbat mare lucru. Încă lucrăm online, copiii încă fac grădinița și școala online. Încă ieșim săptămânal la cumpărături. Încă nu ieșim în parc. Încă preferăm câmpul în locul orașului. Încă vorbim cu prietenii pe video și nu vin să doarmă la noi și nu ne petrecem weekendul împreună. Dar, copiii au câțiva prieteni din vecini, cu care se văd și se joacă. Mereu aceiași și sperăm să fie ok așa. 

 

Citește și:

E OK orice e OK pentru tine

 

Iar asta și simplul fapt că avem mai multă libertate (chiar dacă alegem să nu profităm de ea), mă face să mă întreb cu ce am rămas din toată perioada asta de carantină? Ce am reușit să fac din tot ce mi-am propus, ce am mai făcut pe lângă, sau în loc de? Ce n-am făcut și de ce n-am făcut și cum mă simt acum că n-am făcut? Ce-am început și n-am mai terminat? De ce și cum m-am oprit?

Ce-am reușit să facem din ce ne-am propus?

Destule.

Am petrecut mult timp împreună. Tot timpul împreună :)) Asta a fost și bine, dar și greu. Vorbesc acum în numele adulților, dar cred că la fel a fost și din partea copiilor. Pentru noi a fost greu să nu avem momente de liniște în casă, dar mai ales în cap, cu doi copii care vorbesc de când se trezesc și până când se culcă. Și, de multe ori, nu între ei. Înainte de izolare, debitul lor verbal era împărțit și cu ceilalți, mai cu prietenii lor, mai cu vecinii, mai cu bunicii. Acum noi am primit tot. Iar pentru ei cred că a fost greu să ne vadă disponibili fizic în casă, însă nu și emoțional. Mama și tata sunt aici, în aceeași cameră. însă tot refuză să se joace cu noi, ne cer să facem liniște mereu, nu vor să ne citească, nu vor să joace monopoly, par agasați.

V. a reușit să schimbe acoperișul terasei, am reușit chiar și să zugrăvim terasa cu totul (bine, mai mult el), au construit cotețul de toamnă-iarnă al lui Doni (cu izolare termică, pat și cuier de haine).

Copiii au învățat să lucreze pe laptopuri, copilul mare mai mult decât copilul mic. Dacă încă mă citesc mame cu copii mai mici, care se tem că dacă-și țin copiii departe de tehnologie de mici, le va fi greu să se adapteze și să învețe, povestea Emei e una de succes, de la un copil care în primii ani nu pusese mâna pe niciun device, la un copil de 7 ani, care a învățat să lucreze pe laptop aproape singură, în câteva zile. 

 

 

Ce n-am reușit? 

Nu doar că n-am reușit, dar nici măcar nu am încercat să învățăm vreo limbă nouă. Copiii au fost oricum ocupați cu școala și cu grădinița, iar eu nu am fost în niciun caz în vreun learning mode. Ba chiar, în primele săptămâni de izolare, nici măcar să citesc n-am putut, ceea ce pentru mine a fost foarte foarte ciudat. Mi-am dat spațiu, am pus cărțile tehnice la locul lor în bibliotecă și m-a salvat un Fredrik Backman și-așa am reînceput să citesc. Dar nu ca să învăț, ci ca să mă relaxez.

Și, la nivel practic, nu am reușit nici să zugrăvim camera copiilor, dar aici motivele au fost tehnice, țin de umezeală și de mucegaiul care se face iarna în jurul geamului, așa că avem nevoie de o echipă de oameni care să se priceapă bine la ce e de făcut. Încă nu-mi vine să-i aduc în casă, deci mai așteptăm.

Ce am făcut în plus?

Două lucruri mi-au bucurat sufletul în timpul izolării, două lucruri pe care nu le făceam înainte, iar acum le fac și vreau să le păstrez și după ce vom reveni, cu adevărat, la normal. 

În primul rând am învățat să am grijă de plante. M-a lovit iubirea de ele cam pe anul trecut, iar pe la începutul anului aveam destule în casă. Însă, supraviețuiau cu greu. Nu prea făceam ce trebuie. Nici timp nu-mi dădeam pentru ele, sau nu timp constant. Scriam pe blog că simt că mă hăituiesc eu pe mine, că sunt mereu grăbită, că n-am timp să respir. Sunt convinsă că asa nu venea (doar) din lucrurile pe care le făceam, cât, mai degrabă, din felul în care le făceam. Îngrijind plantele mi-am dat voie să resetez abordarea asta și să aștept și să respir. Să le cunosc cu adevărat, ca să le pot crește cum le place, să le ofer fără să ceară, să învăț să intuiesc și să am răbdare. E un întreg proces mindful să aștept să iasă o rădăcină nouă dintr-un băț, sau să șterg frunze cu o cârpă umedă, să-mi bag mâinile în pământ și nasul în mirosul lui. Cred că este prima vară (sau, poate a doua) în care curtea noastră arată îngrijit și mă bucur mult de ea. Cu down-tempo-ul ăsta voi rămâne, cu siguranță și apoi. Și cu conectarea asta pe care o pierdusem în ultimii ani. 

 

Citește și:

 

Un al doilea lucru care mi-a intrat în ritm deja, e yoga de dimineață. În fiecare dimineață, fără excepție. Nu am ratat nicio zi de mișcare, iar asta chiar n-am mai făcut-o până acum, nici chiar pe vremea când eram mai sportivă. După primele 2 săptămâni de stat în casă, am simțit că sunt complet înțepenită. Mă dureau mușchii gâtului de la poziția aplecată asupra laptopului, îmi trosneau toate cele când mă mișcam și aveam impresia că mă rup dacă mă mișc. Nici înainte nu făceam mișcare multă, dar aveam impresia că o fac. Mă uitam pe ceas, vedeam 10000 de pași, ziceam că-i bine. Nu era nici atunci, cum a devenit evident odată ce cei 10000 de pași s-au tranformat în 6000. După primele 2 săptămâni de yoga în fiecare dimineață, am început să simt că plutesc. Am observat cum mi-am schimbat poziția corpului (visam până acum să investesc într-un suport care să mă țină dreaptă… Suportul cel mai bun pare să fie mușchii proprii și personali :)) ), m-au lăsat durerile, am fost mai vioaie cu totul. Ieri am făcut experimentul de a aștepta să fac yoga după amiază. Am stat ca pe ace până pe la 12, când m-am apucat de treabă și am lăsat prostiile :)) Nu am rezistat să aștept până seara. Așa că am revenit la obiceiul de a face yoga înainte să se trezească toată lumea, cu o pereche de căști wireless în urechi (ca să nu-i trezesc) și cu un duș răcoros apoi (căștile astea îmi amintesc de vremurile bune, cu multe plimbări, când aveam în geantă mereu o baterie externă, de la care încărcam fie telefonul, fie căștile, în mers. Bateria mea a văzut, pe modelul ăsta, jumătate de Europa, pentru că dacă mă aduci într-un oraș nou, poți să fii sigur că îl voi bate la picior prin toate cotloanele, de dimineața până seara, cu muzică sprințară în urechi). Dar, ca să revenim la diminețile mele din izolare, după yoga și duș câteodată mai am timp și să mai citesc vreo 3 pagini. Un mod minunat de a începe dimineața.

Nu mi-e deloc dor de diminețile cu trezire la 6.30. Asta ca să fie clar.

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

– Diana, e adevărat ce zice Fip?

– Diana, e adevărat ce zice Fip?

facebookinstagramyoutuberss- La mine la grădiniță e o legendă!- Nu te cred. Nu are cum să fie o legendă la tine la grădiniță. Cred că minți.- Nu, nu mint. Chiar e o legendă la mine la grădiniță.- O s-o întreb pe mama ta, să-mi spună ea. O s-o întreb dacă e adevărat că...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Scris de Diana Vijulie

Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam. 

Dacă acest articol ar intra în capsula timpului pe perioada covidului, ar fi demn de menționat că Paștele a picat în săptămâna 6 de izolare, când viața noastră a căpătat deja un rost în lumea ei mică între sufragerie și dormitor, cu extensia unei curți cât un living mai mare. 

Îmi amintesc despre cum a fost să descopăr lumea (Bucureștiul, de fapt) pe parcursul creșterii mele. Am pornit de la premise mari, locuind în Drumul Taberei și mergând la grădiniță pe calea Dorobanți; practic lumea mea includea 10 km de oraș pe care îl tăiam pe jumătate de două ori pe zi, de luni până vineri – la prânz și seara. Însă, orașul se cam termina acolo, pe Calea Dorobanți. Când am început școala, raza a crescut cu vreo 500 de metri (poate mai puțin) și, pe măsură ce creșteam și eu, Bucureștiul devenea din ce în ce mai mare, întinzându-se către Ștefan cel Mare, parcul Circului, Piața Obor… Practic, zonele în care trăiau prietenii mei și pe care le dezveleam puțin câte puțin, cum fac acum cu foile de plăcintă, ca să le ung cu unt între ele. 

 

Citește și:

E OK orice e OK pentru tine

 

Facultatea pe care mi-am ales-o (sau pe care mi-a ales-o providența, eu luând prea puține decizii hotărâte la vârsta aia) mi-a continuat traseul: un sediu în Lacul Tei și-apoi, și mai departe, un alt sediu în inima Colentinei. Când credeam că nu pot ajunge mai departe de-atât, m-am angajat în Pipera. Și-acolo chiar credeam că s-a terminat Bucureștiul pentru mine. 

Doar că nu s-a terminat. Bucureștiul a continuat până la granița cu Voluntari și-apoi și mai departe, când ne-am mutat în afara orașului, însă pe același traseu.  

Acum cercul mi s-a micșorat la loc… Viața se petrece în câțiva zeci de metri liniari. E restrânsă și mi-a venit greu să încap în ea. Deși simțeam dorul de petrecut timp în casă, când a început izolarea am avut momente în care am simțit că sunt într-o cușcă, între pereți limitați, într-un univers artificial. M-am obișnuit cu el și Paștele m-a prins într-un moment bun, în care am acceptat resetarea cercului vieții. E mic din nou. 

Când m-am trezit, am făcut ceea ce citesc peste tot că e ciuma unei vieți împlinite: am întins mâna către scăunelul de lângă pat și mi-am luat telefonul. Da, verific dimineața ce-mi mai scriu prietenii, pentru că înainte era timpul prea scurt să apucăm să ne vedem cât ne-ar fi plăcut, iar acum e spațiul prea mic să putem să o facem. Îmi place să citesc dimineața mesaje scrise după ce eu am adormit sau peste noapte. Vreau să știu cum le-au fost nopțile, cum au dormit copiii, ce-au mai visat, ce-au mai citit, ce idei le-au mai venit. Cercul vieții mele fizice rămâne același, însă cercul vieții mele relaționale crește și cuprinde tot continentul. Pe măsură ce au trecut anii, prietenii mei s-au mutat din ce în ce mai departe, în alte orașe, alte țări sau țări ca alte lumi. 

 

Am pornit, deci, ziua cu un ton cald și calm. Suntem noi 4 în casa asta și noi și restul în lumea asta. Cum se zice acum, distanțare fizică și apropiere emoțională. Am închis rapid facebookul pe care m-au mâncat degetele să-l deschid, din cauza avalanșei de postări triste cu dor de părinți sau familii. Eu n-am simțit asta, pentru că mesele extinse de Paște n-au existat niciodată în familia noastră. Mi-a părut, însă, rău de mama, care a ciocnit oul cu mâna stângă de oul din mâna dreaptă și-mi imaginez că i-a fost tare greu. I-am propus să mai sărbătorim un Paște după ce-o trece pandemia, dar știu sigur că asta n-a consolat-o prea tare. 

 

În cercul nostru strâmt, însă suficient de larg să avem loc toți 4, plus un cățel și doi porcușori de Guineea, ne-am simțit bine și am făcut ce ne-a fost pe plac. Copiii și-au primit cu bucurie cadourile, care nu au fost jucării care să ocupe timpul copiilor vreo 2 ore, apoi un raft timp de o veșnicie (Fip a primit un costum de super-erou iar Ema două seturi de haine de nou-născut, pentru păpușa din copilăria mea – Bimbirică – de dimensiunea unui bebeluș cât un cozonac). A fost o provocare să comandăm și să ținem ascunse cadourile, pentru că e greu să ascunzi un curier care sună la ușa unei familii cu copii extrem de curioși. Le-am gândit eu bine, credeam (le-am comandat în același pachet cu niște produse de curățenie și cu șervețele umede), dar au venit în zile separate, în pachete separate. Poveste lungă zisă pe scurt: Fip a desfăcut pachetul Emei și Ema pe-al lui Fip, dar nu și le-au descoperit pe cele proprii. Providența…

Am umplut masa nu de mâncăruri tradiționale, care nu ne sunt prea mult pe gust, ci de salată proaspătă, cartofi noi și grătar făcut în aerul liber al curții noastre prea mici să te dai cu rolele, însă suficientă cât să nu te sufoci între pereții casei și ouă colorate de copii. Am desfăcut o șampanie de copii, iar dopul a zburat până în parcare. N-am mai putut cozonac sau pască și a fost ok să nu mai putem, ci să mâncăm atât cât ne încape în burțile mai mici sau mai mari.

Am ascuns prin curte un fel de cake pops în formă de ouă, pe care am topit unt de cacao cu vanilie și le-am decorat cu unt de cacao amestecat cu cacao pudră (a se citi că nu am cumpărat la timp ouă de ciocolată pentru egg hunt și am improvizat din ce am avut prin casă), iar copiii le-au căutat și s-au bucurat tare de surpriză.

Apoi i-am scos din casă pentru prima dată în vreo 3 săptămâni. Ne-am luat bicicletele și câinele, domnul V. și-a luat adidașii de alergat în loc de bicicletă, declarațiile și curajul și am ieșit. Oamenii au fost într-o formă suficient de bună și au rezistat, cu mic, cu mare, la plimbare. Însă, la jumătatea drumului, câinele s-a întins cât e el de lung și a refuzat să ne mai acompanieze, scoțându-și limba de un cot. Obosise. I-am dat răgaz să-și tragă sufletul cât copiii au descoperit un câmp de păpădii numai bune de suflat. Ne-am întors acasă în ritm lent și cu câinele fără lesă (s-a arătat mai flexibil să meargă din proprie inițiativă și a fost cooperant, ceea ce e total ieșit din comun pentru el :)))

Citește și:

 

Una peste alta, ziua a fost caldă și calmă. Bună. Am luat moto-ul ”Fă rai din ce ai” și-asta am și făcut. Sigur că am fi putut să fim triști că nu ne putem vedea cu familiile și cu prietenii, sigur că și copiii ar fi putut să fie amărâți că nu au voie să meargă la bunicii care le-ar fi putut aduce acasă pui mici și galbeni de găină. Sigur că ne e dor de un picnic pe o pătură înconjurată de iarbă proaspătă. Sigur că anul acesta îmi propusesem să ajungem, în sfârșit, în rezervația de Bujori. Sigur că am fost tristă că n-am avut lalele în vază de Paște. Sigur că multe. Însă ne-a fost bine în cercul nostru de aici. Iar asta, pentru mine, e o lecție în sine. 

 

Sper că și vouă v-a fost Paștele bun, în ciuda unor tradiții vechi pe care a trebuit să le înlocuiți cu unele noi. Sper că v-ați găsit și voi raiul în cercul vostru. 

 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Scris de Diana Vijulie

aprilie 9, 2020

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc că abia pot lega două cuvinte citite. Am stat 3 săptămâni să termin o carte și nu-s convinsă că, chiar și-așa, n-am ratat paragrafe cu totul sau cine știe e mesaje faine. 

 

Eh, și-ntr-o seară, când era deja evident că nu mai pot fi cultă deloc, am trântit kindle-ul pe o masă și am luat telecomanda în mână. ”La ce zicea A că se uită și-i place? Ah, da. La The Crown”. Și iată cum, din seara aia, nu m-am lăsat până când n-am terminat toate 3 seriile. Și-apoi, pentru că informațiile istorice pe care le posedam despre casa Windsor tindeau spre 0, m-a apucat cultoșenia pe partea asta. Am mai văzut un documentar, am mai citit niște articole și mi-a rămas ceva în minte. Și-anume, mesajul că, de multe ori a nu face nimic e mai bine decât să faci ceva. Și că a arăta că ai o părere, invită și la inimioare, dar și la bolovani. 

 

Eu azi n-o să fiu neutră și-s convinsă că voi valida unele dintre părerile voastre și că voi invalida alte păreri. Îmi doresc s-o fac cu respect și sper să-mi iasă.

Rostul postării? Acela de a-mi exprima părerea de om pe blog.

Invitația cu care vreau să vă las: aceea de a vă proteja pe voi și pe cei din jurul vostru.

Stăm în casă din 11 martie (ca și voi, probabil)

As we speak, stăm în casă din ziua în care s-au închis școlile. Am renunțat să mai număr zilele, dar se face o lună imediat. În timpul ăsta, am ieșit de 6 ori. O dată am ieșit cu copiii în cartier în prima zi (pe 11 martie), apoi am ieșit în pădure în weekend, apoi am ieșit din nou pe câmp weekendul următor (avantajul de a sta la țară, e că la 10 minute de mers cu mașina găsești o pădure cu căprioare, iepuri și mistreți; a fost fantastic de frumos, sper să nu uităm de ea când o trece pandemia), apoi am ieșit într-o luni să fac cumpărături și să iau o cutie cu medicamente și să i-o duc mamei și, la 2 săptămâni de la asta, am mai ieșit sâmbătă 20 de minute cu copiii cu bicicletele și duminică la alte cumpărături. Pentru încă 2 săptămâni suntem acoperiți. 

Cu toate astea, sunt conștientă că nu suntem în siguranță. Și nu doar atât. Sunt conștientă că suntem la fel de expuși ca oamenii care încă merg la birou sau ca oamenii care ies zilnic la mișcare în jurul blocului. Că nu e mare diferență între mine și oamenii pe care-i văd pe stradă, prin geamul de la bucătărie. Ieri m-am lipit de gard și am privit pe stradă oameni care se plimbau. Căutam soarele, de fapt. V. m-a întrebat cum mă simt acum că am ieșit și eu în lume. Mă simțeam ciudat. 

Nu contează CÂT ne expunem, ci CĂ ne expunem

Vedeți voi, ce-mi trece prin gând e că aici nu e vorba de cantitatea de virusuri la care ne expunem, ci faptul că ne expunem. Și că e imposibil să nu ne expunem, indiferent cum am trăi (poate doar pustnică să fiu în vârf de munte și să mănânc roadele pădurii). Eu m-am expus în cele 6 dăți când am ieșit, chiar dacă m-am protejat cât am putut. Ne-am expus și în duminica în care am comandat pizza de la pizzeria din cartier. Și când ne-au venit comenzile de mănuși, și de chestii care ne mai trebuiau pentru job și chiar și dacă am fi comandat totul de pe bringo tot ne-am fi expus.

Nu cred că pot controla totul 100% nici dacă dezinfectez aerul pe care-l respir și cumpărăturile pe care le fac și hainele cu care vin și absolut toate suprafețele pe care le ating, pentru că, așa cum îmi imaginez eu, e nevoie să o fac perfect, ca să fiu protejată. Și că nu pot s-o fac perfect. Oricând pot lăsa un milimetru necurățat, de unde să ne-atace virusul vieții și-atunci tot ce am făcut până atunci nici nu mai contează. Poate doar ce fac de atunci înainte, când nu contribui și eu activ la a-l da mai departe… Deși o să-l dau dacă mă duc la cumpărăturile săptămânale, sau ridic un pachet de la easy box sau îi dau curierului un plic pentru contabilă. 

Și-am respirat ușurată și mi-am dat seama că e OK să fac tot ce pot eu să fac și că e suficient. Și că mai puțin contează dacă mă contaminez, ci cât de târziu o fac. Și câtor oameni dau apoi mai departe. Nu cred că răspunsul poate fi 0 pentru mine și 0 pentru ceilalți. Ideal e să fie cât mai mic. 

Nu-mi pot controla viața și nu-mi pot controla viitorul. Nu-mi pot controla sănătatea, însă am încredere în corpul meu că face tot ce poate el mai bine. Să se spele pe mâini sau să gestioneze virusul cât să fiu safe. Și dacă am încredere degeaba în el și nu s-o spăla pe mâini suficient și n-o gestiona virusul cât să fiu safe, e oricum în afara puterii mele de control.

Da. Respir și-acum ușurată și nu cer de la mine mai mult decât pot da. Sper să fiu OK. Sper să fim toți OK. Și știu și că nu pot controla nici asta.

Ascultă Podcast cu Diana:

Alte articole

Jocul cu plastilina și idei de activități

Jocul cu plastilina și idei de activități

Plastilină. Aveți în casă, așa-i? Odată ce copilul n-a mai băgat cu poftă bucăți albastre și roșii de material modelabil, pe care tu nu l-ai mânca nici plătită, a început jocul.

5 idei de cadouri pentru micul constructor sau mica arhitectă

5 idei de cadouri pentru micul constructor sau mica arhitectă

Vă las jos câteva idei de materiale de construcție pentru copii, în caz că aveți și voi astfel de înclinații sau copiii prietenilor voștri au astfel de înclinații. Iar la final și un manual pentru micul meseriaș sau micuța constructoare. Să începem.

Pictura cu final deschis – Ce este? Care sunt beneficiile?

Pictura cu final deschis – Ce este? Care sunt beneficiile?

Însă, cel mai mult se dezvoltă copiii în timpul în care sunt liberi să creeze ce și cum își doresc ei. Și despre asta vreau să vă scriu astăzi. Voi lua pictura drept exemplu, dar puteți extinde aceleași principii în orice zonă de creație a copilului. Așadar, discutăm astăzi despre pictura cu final deschis.