Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!

Nu obișnuiesc să preiau comunicate de presă și să le lipesc la mine pe blog, dar aici chiar nu simt că aș mai avea ceva de spus. Altceva decât că dacă doriți să donați și voi, eu vă mulțumesc din inimă….

O INIMĂ: Campania de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, București

În dimineața zilei de 23 noiembrie 2017, mii de inimi au zburat deasupra capitalei pentru a marca startul campaniei O INIMĂ, de strângere de fonduri pentru reabilitarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului pentru Copii Alessandrescu-Rusescu din București [Click aici pentru Flashmob-ul O INIMĂ]

 
O INIMĂ pentru Copii 

Cu 10 ani în urmă, viața unei fetițe născute cu inima în partea dreaptă a fost salvată de o echipă de medici din România. Acum, cu inima puternică, Sonia se întoarce în spitalul unde i-a fost salvată viața și se alătură medicilor în lupta lor neîntreruptă pentru a salva alți copii grav bolnavi.

 

Campania O INIMĂ este acțiunea de însănătoșire a Secției de Terapie Intensivă a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” din București și o chemare publică la solidaritate în beneficiul copiilor ce ajung să fie tratați aici, în condiții departe de ideal.


Povestea Soniei

Micuța Sonia, eroina campaniei O INIMĂ, trăiește acum datorită medicinei făcută ca la carte, a sprijinului colectiv și a forței sale vitale și ne cheamă pe toți într-O INIMĂ să salvăm secția de terapie intensivă a INSMC. Cum a văzut ea în desene animate, Sonia își caută acum aliați de nădejde care să o ajute să strângă cel puțin 75,000 de inimi prin donații (O inimă = 2 EURO + TVA), pentru a putea începe Faza 1 a proiectului de reabilitare a Spitalului Copiilor.

La fel ca Sonia, peste 500 de nou-născuți, sugari și copii sunt internați în fiecare an la INSMC, majoritatea în stare critică. Pentru ca micuții pacienți care ajung aici din București și alte 7 județe să poată fi tratați în condiții demne și să aibă astfel șanse reale de supraviețuire, secția are nevoie urgentă de reabilitare.


Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!

Planul de reabilitare din temelii a Secției de Terapie Intensivă a INSMC vizează strângerea de fonduri necesare renovării, eradicării infecțiilor nosocomiale, recompartimentării și dotării cu echipamente specializate necesare secției de terapie intensivă. Reabilitarea completă INSMC, estimată la o valoare totală de aprox. 1,5 milioane EURO, va crește capacitatea de tratare a cazurilor cu cel puțin 20% în 2 ani.

Cei care vor să ofere o inimă de ajutor au mai multe modalități prin care pot dona pentru renovarea și recondiționarea Spitalul Copiilor: prin SMS cu textul ‘INIMA’ la 8844, prin PayPal, donație directă sau transfer bancar pe oinima.ro, contract de sponsorizare directă, precum și pe BursaBinelui.ro.

Din inimă, vă mulțumim!
Echipa O Inima

7 mituri despre Laponia

laponia

Vorbeam zilele trecute cu cineva care îmi spunea că ar vrea o destinație deosebită pentru vacanța de iarnă. Știu că unii oameni caută să meargă la munte, caută oferte de ski ca să se ducă să skieze, se entuziasmează de zăpadă și vin fiert. Dacă ar fi după mine, m-aș muta în octombrie pe o insulă călduță și aș mai reveni de acolo prin aprilie. Deci, asta ar fi destinația deosebită pentru vacanța mea de iarnă. Dar, persoana cu care vorbeam nu e așa cârcotașă ca mine, ci deschisă. Și îmi spunea că i-ar plăcea să meargă în Laponia de Crăciun.

Wow… Țara lui Moș Crăciun, m-am gândit eu. Apoi, mi-am dat seama că nu știu mare lucru despre țara asta. Doar că e o țară unde e frig și unde locuiește Moș Crăciun. Sau, pentru aceia mai pragmatici dintre noi, o țară care face turism pe ideea de Moș Crăciun. Gata, l-am dat afară pe Grinch, nu vă mai supăr.

Zic, hai să citesc și eu una alta despre țara asta. N-am dat eu Bacul la geografie, dar am 32 de ani. Deja asta nu mai e o scuză. Ce am aflat a fost fantastic pentru mine. M-am simțit tare mică și neștiutoare (e un eufemism ăsta). Stați să vedeți de ce.

Mitul #1 – Laponia e o țară

Aici mi-am luat prima palmă, pentru că țara asta NU e o țară. Da, știu, voi știați asta și v-ați enervat din al doilea paragraf, când am zis că e țara lui Moș Crăciun. Eu habar n-aveam. Deci, Laponia nu e o țară, ci e o regiune, care se întinde în următoarele țări: Finlanda, Norvegia, Suedia și Rusia. OK, deja mă simt mai isteață.

Mitul #2 – Laponia e în Finlanda

Înainte să aflu că Laponia se întinde pe toate cele 4 țări, când am aflat că Laponia nu e o țară, ci o regiune, eram convinsă că ea se găsește în Finlanda. Să recapitulăm, deci. Laponia e o regiune, care se întinde în următoarele țări: Finlanda, Norvegia, Suedia și Rusia.

Mitul #3 – În Laponia e mereu noapte

Când mă gândeam eu la Laponia, îmi imaginam o regiune (am concluzionat, deja, că nu e o țară) în care e mereu întuneric. E noapte mult timp. Și frig mereu. Citind despre Laponia, am aflat că nu e nici pe departe așa. Timp de 73 de zile, în Laponia nu apune deloc soarele. Wow! Asta chiar mi-ar plăcea să trăiesc! Deja mă gândesc puțin mai bine dacă nu cumva n-aș vrea să las insulele calde și să căutăm o ofertă pentru Laponia. Dar, stați. Mai e ceva…

Mitul #4 – În Laponia e mereu frig

Da, și asta îmi imaginam. Că e permanent frig și brrrr… Poate așa credeați și voi (ziceți și voi că da, ca să nu mă mai simt atât de neștiutoare). Dar nu. Pe timpul verii (ok, destul de scurtă), temperatura medie este de 17 grade Celsius. Minima e undeva pe la 13 grade Celsius, iar maximele urcă spre 21 de grade Celsius. După cum, probabil, bine ghiciți, în perioada asta e și perioada ”soarelui de la miezul nopții”. O să-i propun domnului V. destinația asta pentru Iunie 2018.

Mitul #5 – Renii din Laponia sunt sălbatici

Îmi imaginam renii ca cerbii noștri. Liberi prin păduri. Sălbatici. De fapt, nu. Sunt, mai degrabă, ca vacile noastre. Cresc și trăiesc la ferme. Dacă ați fost în Laponia, ziceți-mi și mie dacă e așa au ba. Mulțumesc.

Mitul #6 – În Laponia trăiesc urși polari

Nu, nu trăiesc. În Laponia trăiesc, în schimb, urși bruni. Surprinzător, nu?

Mitul #7 – Aurora Boreală e minunată să o vezi

Dar, se pare, că e la fel de minunată și să o auzi.

Așa că, dacă vreți o vacanță în țara lui Moș Crăciun, acum aveți mai multe informații. După cum ziceam, vreau și eu. Dar la vară. Oare Moș Crăciun hibernează pe timpul verii?

 

Cu ce ne îmbrăcăm iarna asta? Paltoane și jachete ”în trend”

– Mamăăăă, iar vine iarna și nu am cu ce să mă îmbrac…

… zic eu, postată în fața celor două debarale (pe rând, desigur) pline până la refuz de paltoane și jachete, mai groase sau mai subțiri, mai colorate sau mai terne, mai înfoiate sau mai diafane.

Țin minte că acum doi ani s-a apucat domnul V. să-mi facă ordine în portbagaj. A intrat în casă cu 5 genți pe care le depozitasem acolo (pline toate cu sticluțe de apă, scutece, haine de schimb și alte cele trebuincioase celor doi copiii fără de care nu ieșeam nici până la pâine) și cu… 6 jachete și paltoane, cărora nici măcar nu le simțeam lipsa. Așa… Am concluzionat, deci, că am multe. Multe, dar de ce tot am impresia că n-am ce purta?

E simplu. Pentru că aproape toate au fost la un  moment dat ”moderne”. Modernul ăsta a ținut un an, hai doi. După aia a venit alt modern, așa că nu mi-a mai venit să le port. Ce-s eu, peizancă? De ce le-am păstrat acolo, exponate în debara? Păi cum să dai, măi mamă, haine bune așa? Lasă, poate revine moda, le mai porți pe lângă casă, poate mai e nevoie de ele. Recunoașteți tiparul, da? Da…

Singurele pe care încă le port, deși le am de câțiva ani buni sunt un trench bej, puțin peste genunchi, stil londonez așa, care e nemuritor, două jachete de imitație de piele, vreo 2 sacouri stil anii ’60 și o jachetă de -56 de grade celsius, un fel de plapumă cu glugă, plus două paltoane care și pe ele le-am luat pentru că ”sunt la modă”, dar sunt de lână, așa că n-o să renunț la ele, fie ce-o fi. În rest… trag de ele doar ca să nu spun că nu le-am purtat și că zac de pomană acolo.

Dar, am luat o decizie. Să le dau pe toate… Șoc și groază. Să păstrez doar modelele clasice și pe cele de lână și în rest să-mi las libertatea de a-mi cumpăra periodic doar câte un obiect vestimentar din ăsta de încotoșmănat care să fie la modă, conștientă că peste doi ani o să zboare din dulap.

Pe principiul ăsta, am simțit că mai am nevoie de un paltonaș de lână mai lung, să-mi țină cald și la șalele-mi bătrâne și la genunchi, dar l-am luat ”clasic” și am investit ma mult în el, dar… modele din astea care vin și pleacă, pe astea nu vreau să dau mulți bani.

Bun, acum că am încheiat introducerea asta lungă, să trecem la subiect. Și anume, că am început să mă uit să văd ce se mai poartă anul ăsta la capitolul paltoane de damă (și jachete) și am constatat cu bucurie că încă mai merg jachetele de piele de rockeri, așa și că încă sunt ok și jachetele stil parka. M-am liniștit. Din astea am. Haideți să vedem ce mai merge pe lângă ele.

Vrei să primești postările mele pe email?

1. Jachetele ultra scurte

Mă așteptam să intre din nou la modă, pentru că vin bine la pachet cu pantalonii cu talie înaltă, care sunt și ei la mare căutare. S-au mai purtat jachetele astea acum mulți ani, când eram eu, vorba aceea, fată, dar pe vremea aia le purtai ca să mori de rinichi și șale, cu pantaloni cu talia foaaaarte joasă. Mi-a rămas pe retină o domnișoară în stație la un tramvai de lângă gara Basarab care avea o pereche de pantaloni care acopereau strict muntele lui Venus și o jachetă care abia trecea de sâni (în jos). În rest, pielea goală și era un frig de nu știam ce să mai pun pe mine. Sper că e bine domnișoara vreo 15 ani mai târziu.

Pinterest ne recomandă așa ceva:

jachete iarna 2017-2018

2. Jachetele argintii

Mă uitam acum mulți ani, tot pe vremea când eram fată la mama, la o emisiune în care o doamnă înaltă și brunetă și un domn care nu mai știu cum arăta, le explicau unor femei cum să se îmbrace. Primul lucru pe care îl făceau era să dea năvală în dulapurile lor și să le arunce 90% din tot ce dețineau. Țin minte că la un moment dat au descoperit o pereche de bocanci cromați, despre care doamna înaltă și brunetă a spus că arată de parcă ar fi aparținut unei ”persoane din spațiu fără locuință” (sau nu știu cum să traduc mai bine ”homeless person out of space”). Erau un fashion no-no, nu ar fi trebuit purtați, așa că au ajuns în teancul de haine care nu urmau să se mai întoarcă în dulapul proprietarei lor.

Cam așa sunt și jachetele astea cromate, pe care ni se propune să le purtăm iarna asta. Și îmi amintesc, din nou, că ele au mai fost la modă, pe vremea când, de exemplu, Anda Adam avea părul negru și breton făcut cu gel. Deci tot acum o mie de ani. Vă las și poza, ca să vă clătiți privirile. Tot de pe Pinterest.

jacheta cromata iarna 2017-2018

 

3. Blana

Blană, blană peste tot. Din nou, deloc de mirat, având în vedere că blana s-a purtat inclusiv astă vară, la genți și papuci. Blana revine acum și la jachete și la paltoane (dar și la fuste și bluze). Mai discretă sau mai sălbatică, blană peste tot să fie! Sper că dacă vă hotărâți să purtați blană, măcar să alegeți blană falsă.

Iată și pozele de pe Pinterest:

jachete iarna 2017-2018

4. Pelerine

Vai, cât mi-am dorit mereu o pelerină! De când mă știu. Nu știu de unde a răsărit pasiunea asta a mea pentru pelerine, probabil din povești. N-am avut niciodată când eram mică, pentru că nu-s prea practice. Și nici ulterior nu mi-am cumpărat nici măcar singură, tot din acest motiv: ți-e cald când e cald și ți-e frig când e frig.

Așa că n-am pelerină, nici nu cred că o să-mi cumpăr, dar îmi plac tare mult. Pun poze (de pe Pinterest) să ne uităm împreună la ele:

Ok, astea de mai sus sunt propunerile designerilor. Ce am găsit, propriu zis, în magazine?

1. Paltoane închise la 1 nasture

S-au purtat anul trecut și văd că încă nu au dispărut, deși trendurile designerilor merg în alte direcții, din ce am văzut eu. Ceva mai feminine. În fine, dacă v-ați luat anul trecut, merg și iarna asta. Unul din cele două paltoane ale mele de lână e așa și după cum ziceam, n-o să renunț la el. palton 1 nasture

 

2. Paltoane stil halat, cu cordon

… și fără nasturi. Incredibil de confortabile. Nu le-am mai văzut prin prezentări de modă, dar în magazine încă se mai găsesc. Nici la ăsta nu plănuiesc să renunț. Am unul gri, ca un halat de molton. Simt că plutesc atunci când merg cu el pe stradă, chiar dacă arăt de parcă aș fi ieșit din spital, să-mi cumpăr covrigi și apă de la magazinul de peste drum. Și mai e și de lână…

palton halat

3. Paltoane 3 sferturi

Astea mi se par cu adevărat fantastice. Închise la două rânduri de nasturi, lungi, de lână, țin cald și la șale, și la genunchi și peste tot. Eu am ales unul frumușel foc, culoarea camel și aștept cuminte să vină frigul să-l pot purta…

4. Culori pastelate

Paltoane care parcă invită primăvara să vină mai repede. Albastrul cerului sau roz deschis. Ca niște bomboane… Parcă te binedispun când te uiți la ele prin toate culorile de toamnă, prin frunze care strigă, invariabil: murim, vine iarna, o să înghețați cu toții!!! Știu, sunt macabră, dar sufăr încă pentru că mai e mult până la vară…

palton roz

Ce se mai poartă în rest? Deux-piece-urile, rochiile midi, iar pe parte de rochii office încă mai merg rochiile mulate până la genunchi sau și cele gen anii ’50-’60. Happy me 😀

Din păcate, se pare că nici catifeaua nu va dispărea prea curând, la fel și hainele parcă făcute din tapițeria bunicii. Dar, important e că sunt mai multe direcții din care putem alege. Catifeaua nu e una pentru mine :))

E timpul pentru Crăciunul din toamnă!

Prima oară când am văzut un brad de Crăciun anul ăsta, împodobit frumos și voios, a fost undeva prin octombrie, într-un mare magazin de mobilă. Până la urmă, a fost bine, pentru că în anii trecuți bradul de Crăciun îl vedeam permanent împodobit la intrarea în cartierul în care locuiesc, cu singura diferență că în timpul anului nu îi aprindeau beculețele. Bradul exista tot timpul anului și lumina doar de Crăciun. La un moment dat, după câțiva ani în care am funcționat așa, l-au scos.

Citește tot

Iar a fugit Doni, schnauzerul tuns ca o focă

Doni este câinele nostru. Un Schnauzer mic (mai degrabă mediu), negru și foarte jucăuș. Extrem de jucăuș. Enervant de jucăuș. Doi adulți și doi copii nu fac față nevoii lui de joacă. E energic, fuge, țopăie ca pe arcuri, se învârte în cerc, sare de pe loc ca să ne lingă pe nas, nu-și poate controla entuziasmul și sare pe copii

Citește tot

7 mituri despre Laponia

Wow… Țara lui Moș Crăciun, m-am gândit eu. Apoi, mi-am dat seama că nu știu mare lucru despre țara asta. Doar că e o țară unde e frig și unde locuiește Moș Crăciun. Sau, pentru aceia mai pragmatici dintre noi, o țară care face turism pe ideea de Moș Crăciun. Gata, l-am dat afară pe Grinch, nu vă mai supăr.

Citește tot

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

Citește tot

Cu ce încalți picioare suferinde?

Citește tot

Cu ce ne îmbrăcăm iarna asta? Paltoane și jachete ”în trend”

Citește tot

Episodul 9: Cizmarul fara pantofi si mama fara roluri

Citește tot

10 întrebări pe care mi le pun de când sunt mamă

Am în jurul meu multe prietene și cunoștințe cu copii un pic mai mari decât Ema, copii care au început deja școala. Tot felul de școli. Școli de stat, școli private ”de rând” sau școli private ”de top”. Și peste tot văd multă presiune. Incredibil de multă presiune pusă pe copii, pe părinți, pe toată lumea.

Citește tot

#itiMultumesc

Citește tot

Cine mă ajută pe mine să-mi concep speach-urile

Și așa am șters cu buretele tot ce mă gândisem eu inițial să zic și le-am povestit oamenilor despre relația bazată pe încredere și cum absolut tot din viața noastră de părinți se învârte în jurul încrederii. Încrederea pe care noi o avem în copii și încrederea pe care copiii o au în noi.

Citește tot

Cele 5 misiuni pe care le-am primit de la Prietenii Cățeluși (P)

Cred că dacă mă apuc acum să fac un interviu cu părinții și să-i întreb cum și-ar dori să devină copiii lor când vor fi adulți, 95% dintre ei vor spune că își doresc să crească niște viitori adulți ”buni”, care să-și ghideze viața după anumite principii și valori, care să fie responsabili și de încredere. De fapt, dacă stau bine să-mi amintesc, chiar asta reieșea din atelierele pe care le făceam cu părinții, pentru că fix așa le începeam. Cu întrebarea ”Cum vrei să arate copilul tău devenit adult?”

E o zicere care sună cam așa: ”Spune-mi și o să uit, învață-mă și s-ar putea să rețin, implică-mă și o să învăț”. Și-s de acord… Așa învață copiii, nu din predicile noastre, nici din rugăminți. Ci din exemplul nostru și din experiențele lor, pe care încă le putem direcționa, noi – părinții.

Sunt sinceră. Eu îmi doresc mult să am niște viitori copii-adulți care să fie empatici și plini de compasiune, care să-și dorească să ajute, să se implice, să facă și viața altora mai frumoasă. Asta e una din valorile mele, pe care încerc să le și transmit copiilor. Asta e important pentru mine, mai important decât să devină multimilionari sau altceva. Vreau să fie suficient de echilibrați încât să facă asta pentru că așa simt ei. Pentru că simt cum e să-l faci pe cel de lângă tine să se simtă mai bine atunci când e supărat, sau cum răsuflă ușurat că i-ai luat o sacoșă grea din mână. De-asta am ales să-i cresc punând accentul pe motivația lor intrinsecă, de-asta nu folosesc pedepse, recompense și alte metode ”din exterior”. De-asta nu le zic ”zi, mă, mulțumesc”, pentru că știu că, așa cum zice fraza de mai sus, ei nu învață din ce le spun eu. Ci din ce văd la mine și din ce fac și ei.

Căutam ocazii pentru a face fapte bune peste tot. În casa noastră, pe strada noastră, în cartierul nostru, sau pur și simplu pe orice stradă… Până acum Ema a participat din inerție la faptele astea bune, dar de acum deja lucrurile îi sunt mult mai clare. Și experiență cu experiență se pune câte o cărămidă nouă către a deveni adultul ăla pe care îl văd eu (știu, egoistă… toți suntem așa, pentru că toți îi ”vedem” cumva pe copii, punem în ei tot ce credem noi că e mai bun, tot ce n-am avut noi, tot ce ne-am dorit… important e să găsim un echilibru între asta și a vedea copilul o ființă de sine stătătoare. Dar asta e o discuție pentru alt articol).

Una din ocazii s-a ivit săptămâna trecută. Eram la birou, tocmai îmi deschisesem mailul și a apărut mare pe ecran o imagine cu cățeii din Prietenii Cățeluși. Ema era lângă mine și a făcut repede ochii mari.

– Uite, ăștia sunt cățeii ăia din reclamă! Vreau să știu ce scrie acolo.

Era un afiș pe care erau trecute 7 idei de ”fapte bune” pe care le-am putea face și alături căsuțe în care să bifăm ce faptă bună am făcut și când. I-am citit despre provocarea asta și despre cele 7 misiuni și i-am propus să încercăm să îndeplinim 5 din ele în săptămâna ce urma. Nu vă pot descrie entuziasmul. Primul lucru pe care a vrut să-l facă a fost să meargă la vecini să-i întrebe dacă îi poate ajuta cu ceva. Am negociat cu mare greutate să stea acasă, nu de alta, dar era târziu și sigur vecinii se descurcau și singuri să se bage în pat și să se culce :))

Iată ce am reușit noi să facem în decursul săptămânii ăsteia, așteptând să înceapă desenele astea animate, anunțate pentru 9 octombrie, de la ora 17.25. Episoadele sunt destul de scurte – fiecare episod prezentând câte 2 povești a câte 11 minute. Din ce am aflat, Prietenii Cățeluși este un serial dedicat preșcolarilor, care ni-i prezintă pe Bingo și Rolly, doi cățeluși din rasa Pug mereu în căutare de aventuri noi. În fiecare episod, cei doi au de îndeplinit o misiune (de obicei legată de ceva ce-și dorește stăpânul lor Bob) și, deși uneori se abat de la plan sau li se distrage atenția, sfârșesc prin a o îndeplini… ei bine, poate nu chiar exact cum și-au propus, dar într-un mod care îi mulțumește atât pe ei, cât și pe stăpânul lor. Cățelușii interacționează des cu animalele de casă și alte animale care locuiesc în cartierul lor și în întreaga lume. Pot primi sfaturi de la un câine fără stăpân, sau de la un porc de guineea care locuiește la magazinul pentru animale și care le oferă o perspectivă sau de la un pui de balenă care se oferă să îi transporte pe spate. Și reușesc astfel să-și îndeplinească toate misiunile fără ca stăpânul lor să realizeze că sunt plecați (și fără ca oamenii să știe că aceste animăluțe creative îndeplinesc aceste misiuni chiar în fața lor). În final, cățelușii se întorc acasă la Bob și la pisica lui Hissy, unde își petrec timpul împreună ca o familie: doi frați cățeluși, sora lor cea mare, pisica și stăpânul lor.

Misiunea #1

”Am ajutat un prieten”

Copiii aveau nuci, pentru că nu știu cum tot fac, de găsesc mereu nuci. Ema se descurcă să le spargă singură, dar Fip încă nu poate. Și-au luat pietre și s-au pus pe spart. Ema era deja la a doua nucă mâncată, dar Fip se tot chinuia. O aud:
– Fip, ai nevoie de ajutor?
– Da, nu pot…
Și l-a ajutat. I-a arătat cum se face și i-a spart ea trei nuci.
Ii zic:
– Știi că tocmai ai bifat una din misiunile pe care le-am citit mai devreme?
– Da? Păi era important să-l ajut, ca nu putea singur…

Misiunea #2

”Arată-i unui prieten că este important pentru tine”

Duminică, înainte să plecăm în oraș cu niște prieteni, a fugit până în camera ei și a venit cu una din brățările de hârtie pe care le folosim să-i scriu numărul meu de telefon când ajungem în aglomerație. Și-a luat și un pix și m-a rugat să o aștept. M-a întrebat la un moment dat cum se scrie “chiu”. I-am descris un “Q”

După ce a terminat, a fugit afară, s-a oprit la mașina prietenului ei, “Q Dani” și i-a dat brățara de mai jos

– Putem să mai bifăm o misiune… I-am arătat unui prieten că este important pentru mine…

Misiunea #3

”Am învățat un lucru nou”

– Mi-a zis Adriana că menta e bună pentru păr și în seara asta vreau să facem șampon cu mentă.
– Hmmm, dar e complicat să faci șampon… Habar n-am cum se face… Și sigur sigur nu putem face fix în seara asta, pentru că n-avem ingredientele necesare.
– Mda, nu îmi place deloc ce aud.
Și s-a bosumflat (parțial pentru că nu-i plăcea ce aude, parțial pentru că sărise somnul de prânz  :)))
Până la urmă a ajuns la concluzia că putem învăța ceva nou altfel: cum îmbunătățim un șampon pe care îl avem deja. Și m-a rugat să dau și altor copii rețeta, așa că m-am apucat să scriu postarea asta lunga  :))
Procesul a fost intrerupt când a venit o prietena la noi sa ne propună sa mergem împreuna la balet (yeeeey, mergem in Ianuarie la spectacol de balet pentru adulți), dar ne-am repliat repede și am revenit la rețeta de șampon.
Deci, se ia mentă, se freacă bine în mojar împreună cu puțină apă. Zeama care rămâne se strecoară cu o sită și se amestecă într-un șampon. Se toarnă șamponul într-o sticluță și gata. Aveți “șampon îmbunătățit”. Și m-a mai rugat să vă arăt și pozele astea, ca să știți și voi cum să faceți (de când cu recenzia aia de carte, absolut tot ce face trebuie documentat video și arătat întregii lumi  :))

Misiunea #4

”Am încercat ceva nou”

Astăzi am discutat despre zona de confort și de ce e important să iasă din ea câteodată. I-am desenat un cerc și i-am zis că aia e zona de confort. De fiecare dată când iese din cerc, cercul se mărește și așa învață mai multe, află mai multe, face mai multe. Îi crește și zona de confort și crește și ea cu totul.

Și pentru că a auzit de crescut, s-a hotărât imediat să încerce ceva nou. Și anume, să facă șpagatul.

– Mami, a câta misiune e asta? Câte mai avem?

– Păi în total am zis că alegem 5. Ai făcut deja 3 misiuni.

– Aham… sunt 5… am făcut 3… deci asta e a … patra… și mai avem… DOUĂ!

Apoi a urmat instructajul despre ce să vă scriu și ce să vă arăt. M-a pus să o și filmez. Filmulețul începe cu ”bună ziua, dragi prieteni” dar n-o să-l pun aici decât dacă țineți morțiș, pentru că e Fip nemulțumit în fundal (voia el să facă șpagatul pe pătura ei, pentru că absolut tot de pe lumea asta e al lui, începând cu aerul pe care îl respirăm și terminând cu… orice altceva :)))

Așa că mă limitez în a vă pune o poză și concluzia Emei că e important să ieși din zona de confort, dar dacă vrei să faci șpagatul, e la fel de important să faci încălzirea întâi :))

Misiunea #5

”Am făcut pe cineva să râdă”

Și am ajuns și la ultima misiune primită de la Prietenii Cățeluși, deși (fie vorba între noi), să știți că le-am făcut pe toate, dar n-am apucat să le și pozez pe toate, ca să vi le arăt. Misiunea de astăzi este despre cum a făcut ea pe cineva supărat să râdă (e super-puterea ei asta… și când vede copii mai mici ca ea supărați pe stradă, nu știu ce și cum face, de îi înveselește mereu… e expertă mai ales la bebeluși, așa că dacă aveți bebeluși supărați, puteți să ne dați de știre).
La cererea Emei, aș dori să vă informez că am bifat și ”Am ajutat un vecin”, atunci când a venit o prietenă a Emei care ne e vecină și nu reușea să-și pună o agrafă în păr și i-a pus-o Ema și că l-a mai și inspirat pe frati-su să facă o faptă bună, împărțind pufuleții prietenilor noștri cu el. Așa, să revenim la misiunea de astăzi.

Îi iau de la grădiniță. Fip are un coleg pe care Ema îl iubește foarte mult. Să zicem că îl cheamă I.  Adesea, înainte să plecăm, Ema îl îmbrățișează și îl pupă pe I, el îi răspunde la fel și sunt simpatici foc. Când vrea și Fip să-l ia în brațe, I nu vrea, ceea ce generează o cascadă de lacrimi. E adevărat că e neplăcut să te simți respins, dar dragoste cu sila nu se poate. În ultima vreme și-a îndreptat și el afecțiunea către alți colegi, dar câteodată revine tristețea că I nu vrea îmbrățișare. În zilele astea, în care Fip vrea îmbrățișare iar I nu vrea, plecarea se face într-o mare de plânsete. Plânsetele nu se opresc nici la mașină, nici când îl urc în scaun. Supărarea trece ea când o trece. Nu la comandă.

Ei, miercuri Ema s-a decis să-l ajute și să se folosească de super-puterea ei de a face copiii supărați să nu mai fie supărați, ci chiar să râdă. Cu Fip îi iese mai greu, pentru că el ne informează mereu că e supărat, că are de plâns, sau că a terminat și că e bine. Dar de data asta cred că și-a dat mai mult silința și a reușit (să-i distragă atenția, până la urmă… sau poate terminase și el ce avea de plâns. Nu știu). S-a maimuțărit în toate felurile și când și-a mai și atins nasul cu limba, ei bine… Asta a pus capac și s-au hlizit amândoi de n-au mai știut de ei.

– Te simți mai bine, Fip? Te-am făcut să râzi?

– Da. Mă simt mai bine. Nu mai sunt supălat acum. Nu mai plâng. Acum sunt buculos. Uite, lâd!

Îmi venea să-i mănânc…

Cum a fost pentru noi să trecem prin toate misiunile astea? A fost frumos. A fost o oportunitate bună să căutăm ocazii pentru a face fapte bune și a nu trece cu vederea ocaziile astea. Ne-a ajutat, de fapt, să fim mai atenți la ce e în jurul nostru. Și cred că e o idee bună să încercăm în fiecare zi din viața noastră să bifăm cel puțin una din misiunile astea sau altele. Chiar mi-am propus să fac un tabel, să-l laminez și să-l lipesc la ei în cameră. Câteodată avem tendința să trecem ca omul invizibil prin zilele noastre și prin viețile noastre. Mi-a plăcut să fim mai conștienți de ce-i în jurul nostru… Na, că nu credeam să o zic, dar mulțumesc unor desene animate pentru copii mici de așa o conștientizare 😀

Vă las aici și calendarul, poate vreți să-l folosiți și voi.

Femeia cu masca pe față

Simt așa, că interesele cititorilor mei încep să se schimbe. Și e normal. Multe dintre voi mă citiți de pe vremea când era Ema mică și aveți copii de vârstă cu ea. E normal ca acum să nu vă mai intereseze chestii legate de bebelușeală, ci să fi trecut în etapa următoare, în care deja simțiți nevoia să mai faceți și lucruri interesante pentru voi. Sunt în aceeași barcă și eu. După 5 ani în care copiii au fost aproape singurele interese, simt acum că mă redescopăr.

De fapt, poate ar fi mai bine să spun că mă descopăr, nu că mă re-descopăr. Pentru că eu, cea de acum, nu mai sunt eu, cea de acum 5 ani. Chiar vorbeam cu o prietenă zilele trecute cât de mișto e viața la 30 de ani. Când ești încă tânără, dar mult mai matură din punct de vedere emoțional, mult mai hotărâtă, știi ce vrei, ai și ceva experiență de viață din care ai învățat diverse… Ce să mai, e o vârstă frumoasă.

Doar că, odată cu vârsta asta frumoasă, alte lucruri încep să se resimtă în corp. Din fericire sunt încă sănătoasă. Nu am încă nevoie de ochelari, nu am boli, nu iau tratamente, nu mă simt bătrână. Doar părul și pielea mea cred diferit. Au început să-mi răsară din ce în ce mai multe fire de păr albe, iar tenul meu, după cum vă spuneam de foarte multe alte ori până acum, se resimte.

E adevărat că nici n-am avut cine știe ce grijă de el și acum s-o fi săturat, bietul. Așa că-i musai să îi acord mai multă atenție.

Și dacă îmi pare mie că și pe voi vă interesează aspectul ăsta (toate articolele mele de beauty și îngrijire sunt foarte citite), am zis să experimentăm împreună. Astăzi o să încerc o mască pe care o am în dulap de ceva vreme, pe care am luat-o special pentru a o testa pe blog, dar nu mi-am făcut curaj până astăzi. Cum azi e ziua în care îmi ies din zona de confort (:D), zic s-o încercăm.

E vorba de o mască pentru față, de la Sephora, pe care mi-a recomandat-o o prietenă. Se numește Lotus face mask, iar ea era foarte încântată de efectele pozitive pe care le-a văzut după ce a folosit masca. O s-o folosesc și eu și vă spun cum mi se pare. Tot ea mi-a recomandat și Advanced Night Repair Eye Concentrate Matrix de la Estee Lauder, dar momentan îmi depășește cu muuuult bugetul. Când o fi mai stringentă problema poate mâ gândesc să reprioritizez cheltuielile 🙂

Pun imediat camera pe mine și… să începem:

 

Acum văd că nu se vede în filmuleț ce trusă de machiaj e… Era vorba despre una de la urban decay. Acum înțeleg de ce o folosește toată lumea 😀

Teatru magnetic pentru copii și un concurs

De bine ce ziceam că n-am luat jucării după noi în vacanța asta, până la urmă, copiii mei tot au primit ceva. Și pentru că nu v-am mai scris demult despre jucării interesante, e o ocazie bună să o fac acum.

Ema trece acum printr-o perioadă în care una-două, organizează spectacole. Îl ia pe frati-su de mână și încep organizarea. Amenajează scena, trag lumini, aranjează locurile spectatorilor, aduc farfurii cu gustări și pahare cu băuturi. Apoi se apucă să exerseze, să pregătească ei spectacolul. Sau, cum zice Fip, ”pestacolul”.

Pe scurt, asta înseamnă că ea face ceva, iar el imită tot ce face ea.

Putem să fim invitați la un concert de muzică, și atunci își cară din birou instrumentele, le expun pe jos în living, unde e și scena, și cântă la ele. Sau poate că vizionăm un spectacol de dans.

Dar, cel mai des, urmărim teatru de păpuși. Mai precis, Masha și Ursul, așa cum au văzut ei la Sala Palatului, acum un an, când au fost. Ema își manevrează păpușa de pe lumea cealaltă… ăăăă… pardon, pe Masha, care arată așa:

… iar Fip are un tigru, care e ursul.

Se ascund după canapea și le auzim doar vocile și hlizeala. Și pe Fip, că el vrea să fie parte din decor.

La un moment dat, le făcuse V chiar și o scenă, frumoasă, de lemn, pe semicerc, de montat în colț. Dar avem nevoie de o casă mai mare pentru asta, așa că am dus-o la grădiniță. Momentan, ne descurcăm cu scenele improvizate.

Ei, și pe fondul ăsta, de viitori artiști, vă puteți imagina cum a fost când au primit într-un pachețel special pentru ei un teatru magnetic, de la Naturici. Teatrul ăsta include scena, decorul și personajele, pe care le poți mișca pe scenă cu ajutorul unor bețe care au un magnet în capăt. Așa că au început poveștile.

teatru magnetic scufița roșie

Au pornit de la Scufița Roșie și au ajuns la cu totul și cu totul altceva, la fetițe care pleacă pe lună cu racheta, la bunicuțe care le scot la cofetărie și la lupi furioși, care se transformă în câini blânzi. Din păcate, nu am decât ciotul ăsta de filmuleț, pe care l-am făcut imediat ce au deschis pachetul.

Între timp a învățat și Fip să mânuiască bețele și se descurcă amândoi mult mai bine. Îi mai las să exerseze nițel, apoi o să filmăm o poveste cap coadă și o să o transformăm în film, pe care îl vom proiecta apoi pe perete. Cu generic și tot ce trebuie.

Un alt joc pe care l-au primit în același pachet e un set cu piese magnetice cu cifre pe ele. Acasă, la țară unde stăm noi, Ema își ține cu mare mândrie un caiet de matematică pe birou. Acolo a făcut ea matematică împreună cu ta-su. A învățat-o cum se fac adunările și cum se redau ele grafic. Are pagini întregi cu adunări până la 10, scrise cu marker negru pe caietul cu pătrățele.

Când se împrietenește ea bine cu cineva, nu uită să menționeze că ea știe și matematică, ba chiar are un caiet de matematică, așa cum au copiii la școală. În caietul ăla a învățat ea matematicA. Adică nu matematică, așa pur și simplu. Ci matematica, pe toată. I-au sclipit ochii atunci când a văzut a doua surpriză.

Am împărțit tăblița în două, pentru că ”Filip nu știe el matematica, așa ca mine. El doar înșiră piesele și mă încurcă”. Ea făcea calcule sus, iar el punea piesele jos. La 8+7 s-a încurcat. A zis că-i prea greu, că n-are suficiente degete și că oricum sunt mari cifrele și uită ce adună cu ce. Poate când o să fie la grupa mare.

Jocul îl găsiți tot pe site la Naturici, mai precis aici.

Și acum vine partea care vă interesează pe voi. Avem un concurs, cu două premii drăguțe.

Pe cel mai mic o să-l știți. Pe celălalt trebuie să-l ghiciți (iată că v-am dat și un indiciu 😉 ) Concursul îl găsiți la mine pe grup (click pe poza de mai jos). Dați join, dacă nu sunteți deja acolo. Și după ce ați răspuns, dați și tag cuiva care ar putea fi interesat de premiu (eventual și add, dacă nu e. Iar dacă nu-i place grupul, poate ieși apoi).

 

Succes!