Decizia de a adopta

adoptie

Povestea noastră a început din inimă…

Ne aflam la finalul clasei a XII-a când drumurile noastre urmau să se separe, eu plecând la Braşov iar el la Iaşi. Eram convinşi de faptul că va fi foarte greu şi chiar de faptul că poate vom rezista, dar dacă iubirea noastră avea să rupă orice barieră, atunci: „Vom face un băiat şi vom adopta o fetiţă.”, zise el.

Am zâmbit, ne-am îmbrăţişat cu ochii în lacrimi şi am pornit fiecare în călătoria sa. O călătorie atât de frumoasă încât aceasta ar putea constitui o altă poveste însă, la finalul ei, povestea noastră reală abia atunci începuse de fapt.

Aveam doar 22 de ani când am început lupta cu infertilitatea. Aproape că nu îndrăzneam să cred că atât de tânără aş putea duce lupta consultaţiilor lunare, schemelor infinite de stimulări ovariene, injecţiilor în abdomen şi inseminărilor artificiale eşuate. La un moment dat însă, după ani de vise spulberate, am decis că lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult în viaţa asta este acela de a fi mamă şi nu neapărat de a da naştere unui pui de om.

Atunci, am decis să mergem pe calea adopţiei, bucurându-ne în tot acest timp şi de minunile pe care totuşi viaţa îndrăznea să ni le ofere zilnic.

La o lună după, am aflat că sunt însărcinată.

Fericirea şi entuziasmul pe care îl simţeam la vederea creşterii burticii, mă împlinea dar în acelaşi timp, ajungea să mă înspăimânte cu fiecare zi care trecea. Deseori făceam atacuri de panică la simplul gând că voi ajunge de la maternitate cu bebeluşul acasă şi mă voi trezi la uşă cu cei de la Protecţia Copilului, aducându-mi încă un copil.

Speriată şi nepregătită, am sistat procedurile adopţiei. Născând, mi-am dat seama că efectiv aşa le aşezase D-zeu, pentru că Teo a fost un bebeluş foarte plângăcios şi energic, necesitând foarte multă atenţie şi disponibilitate din partea noastră.

Când a împlinit 6 luni însă, într-o zi plăcută de vară, am ieşit la o plimbare oprindu-ne la o terasă. Acolo, în mod întâmplător, ne-am întâlnit cu nişte prieteni dragi care îşi serbau ziua de naştere. Ne-am îndreptat către ei să îi salutăm şi povestind despre noi, ne-au împărtăşit gândul lor de a adopta prezentându-ne fetiţa unei prietene, adoptată cu un an în urmă. Toată seara n-am contenit în a o admira şi a ne frământa. Acela a fost momentul când am realizat că ceea ce ne-ar împlini pe deplin şi ne-am mai dori, ar fi să adoptăm o fetiţă.

Cateva luni mai târziu, realizam prima consiliere şi depuneam dosarul în vederea adopţiei, mândrii şi împliniţi de noua filă a poveştii noastre.

Va continua…

Adriana

Adriana

www.nascutdininima.wordpress.com

Adriana, mamica a doua minuni: una nascuta din ea iar cealalta din inima ei!
Va invit sa descoperiti prin ea si de la ea tainele nedescifrabile ale adoptiei…
Adriana Zamfirescu
www.nascutdininima.wordpress.com