Când ai un nou născut în brațe, te uiți la el și nu-ți poți crede ochilor cât e de mic și cât de fragil pare. Te gândești oare ce o înțelege el din lumea asta mare și poate te întrebi cum o face?
O face prin simțuri. Prin stimulare senzorială. Așa învață el, dragul de nou născut, cum e treaba asta cu lumea. Tot așa va învăța și mai târziu, bebeluș fiind, apoi copil mic, apoi copil mai mare. Va învăța folosindu-și cele 7 simțuri (văz, auz, miros, gust și tactil, proprioceptiv și vestibular) în situații create artificial pentru el de către adult pentru a-l stimula, sau în situații în care se va pune singur și va explora din inițiativă proprie.
Piaget spune că punctul de plecare al dezvoltării copilului sunt reflexele (reflexul suptului, de apucare, etc.) cu care acesta se naște. Copilul vine la pachet cu aceste reflexe în primul rând pentru a putea supraviețui. Dar, odată cu trecerea timpului, bebelușul va sofistica reflexele primare și le va transforma până la urmă în acțiuni deliberate. Piaget e de părere că asta nu e nimic altceva decât o extensie a asimilării senzorio-motorie.
Apoi, toate experiențele de învățare vin să completeze experiențele inițiale. Cu cât experiențele inițiale sunt mai multe, cu atât se pot adăuga înflorituri bogate, asemănătoare mandalelor complexe și frumos colorate.
După cum spuneam, nu e necesar ca adultul să stea să tot construiască diferite contexte pentru a stimula simțurile copilului. Copilul se va pune singur în astfel de situații, mediul înconjurător fiindu-i suficient pentru o stimulare de bază. Dar întotdeauna dorim mai multe pentru copiii noștri și atunci încercăm să facem tot ce e mai bine pentru ei.
Stimularea vizuală
La început noul născut nu vede foarte bine. Studiile spun că pe o rază de 20-30 cm el vede destul de clar, în rest mai nimic. Distinge culori încă de la naștere, dar preferă la început albul și negrul, contrastele mari. Privește la început contururile obiectelor, privirea și-o focalizează asupra muchiilor. Preferă figurile umane în detrimentul obiectelor, jucăriilor, oricât de colorate și frumoase ar fi ele. Pe măsură ce crește, văzul se rafinează, imaginile devin tot mai clare, încep să îl intereseze culorile și alte detalii.
Dacă pentru un nou născut e suficient să punem la dispoziție o imagine simplă în culori contrastante (Fipul era fascinat de wrapul zebră pe care îl aveam) sau să îl lăsăm să privească frunzele mișcându-se în vânt, pentru un copil de doi ani putem combina activități mai complexe. O masă cu lumini ar putea fi de folos, un teatru de păpuși cu umbre pe perete, prinzători de lumină agățați în geam, jocul cu lanterna și tot felul de activități care să stimuleze vizual copilul, activități prin care copilul va învăța foarte multe despre mediu.
Stimularea auzului
Stimularea auditivă începe dinainte ca bebelușul să se nască. În uterul mamei, bebelușul aude vocea acesteia și sunetele de fundal. După ce se naște, bebelușul preferă în mod evident vocea mamei. Îi plac și vocile altor femei, sunetele pițigăiate (da, știu… enervantele sunete pițigăiate) și recunoaște cântecele pe care mama le-a ascultat în timpul sarcinii.
Preferă sunetele albe și roz, apoi, după șase luni muzica în genul muzicii de meditație.
Stimularea auzului la un bebeluș mic se poate face cu jucării zornăitoare, mișcarea acestora de la o ureche la alta, prin cântecele cântate de mamă, tată, bunică, vecină. Emei îi plăceau, de exemplu, plicurile cu bule, care fâșâiau când băga mânuța micuță în interior. Ca să nu mai spunem că putea și ascunde lucrușoare mici înăuntru, pe care le putea căra după ea.
Până pe la 18 luni, bebelușii nu au funcția simbolurilor sau semiotică. Nefiind capabili să folosească simbolurile (cuvinte), gândirea lor e complet diferită de ce va urma. După descifrarea limbajului, stimularea auzului se poate face diferit, în direcția verbalizării.
Adulții pot vorbi mult cu copiii, pot denumi clar obiectele, pot citi copilului, povesti, explica. Pot oferi copilului instrumente muzicale cu care acesta să experimenteze, preferabil din categoria fără butoane, ”jucării pasive pentru copii activi”
Stimularea olfactivă
Și simțul olfactiv se dezvoltă tot atunci când bebelușul e în burta mamei. El poate simți mirosuri, dar și gusturi, apoi după naștere va recunoaște și prefera mirosul mamei lui. Tot după miros poate găsi și sânul din care va suge laptele. Tot mirosul îl ajută și să creeze o legătură (bonding) cu mama sa, din pricina asta e foarte important ca mama să evite după naștere produse cu miros puternic si persistent.
După 3-4 luni, când bebelușul începe să observe că în afară de mama și persoanele care îl au în grijă mai există și alți indivizi, el poate deveni circumspect și chiar plânge atunci când simte mirosul unui necunoscut. Simțul mirosului oricum este destul de bine dezvoltat, astfel încât orice miros puternic îl poate obosi și hiperstimula pe bebeluș (aviz celor care se parfumează înainte să ia copiii în brațe; ai mei au fost amândoi foarte sensibili la stimularea olfactivă).
Cu toate astea, stimularea olfactivă făcută cu măsură e de mare ajutor în dezvoltarea copilului. Unui bebeluș îi poate fi oferită spre mirosire o floare, o frunză de mentă, un baton de vanilie. Unui copil mai mare îi putem parfuma apa de baie cu o picătură de ulei esențial sau îi putem solicita ajutorul la bucătărie unde îi putem lăsa la îndemână borcanele cu condimente (niciodată nesupravegheat!).Cu copiii mei exersam recunoașterea mirosurilor cu ajutorul difuzoarelor de aromaterapie (le găsiți pe-aici, printre purificatoarele de aer): lavandă, mentă, trandafir, cam astea erau preferatele (și încă mai sunt).
Ce e foarte interesant e faptul că simțul mirosului se activează în aceeași regiune a creierului care e responsabilă cu memoria. Deci, un miros poate foarte ușor să ne trezească amintiri, ceea ce-mi amintește de scrierile lui Proust, dar asta e altă discuție.
Stimularea tactilă
Stimularea tactilă e foarte importantă, pentru că ajută bebelușul și copilul mic să fie cât mai autonom, iar pe copilul școlar îl ajută la scriere. Totul începe de la reflexul de apucare, mai apoi bebelușul va prinde din proprie inițiativă obiectele (una din marile achiziții), va învăța treptat să le mute dintr-o mână în alta, apoi se va specializa pe prinsul în pensetă, tinutul creionului, scrisul.
Pielea este cel mai mare organ al omului, iar bebelușul mic și-o folosește la maximum. Stimularea tactilă timpurie se poate referi la mângâieri, masaj, cu mâna, cu o pană, cu o eșarfă. Bebelușului îi poate fi oferit degetul ca să îl prindă, sau jucării cu mânere.
Bebelușul mai poate primi un coș cu materiale textile diferite, texturi diferite, poate testa cu apă caldă sau apă rece și așa mai departe.
Motricitatea fină se dezvoltă treptat, până când mișcările stângace ale copilului devin sigure și precise. Un bebeluș care mănâncă singur poate primi la masă de exemplu boabe de mazăre, un copil mai mare poate fi rugat să prindă rufele cu cleștele de rufe, să descuie singur ușa de la intrare, la vârsta potrivită poate tăia hârtie cu foarfeca, turna apă în pahar sau alte activități de transfer.
Stimularea gustului
Gustul se dezvoltă și el – ați ghicit!- tot in utero. Lichidul amniotic pe care îl degustă bebe amintește de alimentele pe care le savurează mama. Unii bebeluși se vor strâmba simțind gust de usturoi, alții vor plescăi fericiți.
Ulterior, la bebelușul alăptat, laptele matern va promova aceeași diversitate de gusturi. Iată un alt avantaj al alăptării!
Apoi, odată începută diversificarea, copilul va fi supus la mult mai multe gusturi, va dezvolta preferințe și aversiuni. Papilele gustative vor fi destul de bine dezvoltate cât să deosebească dulcele de amar sau de acru, experiența fiind, deci, una completă.
Să nu uităm că în primul an de viață cel puțin, sarea și zahărul sunt de evitat.
Activitățile cele mai interesante sunt cele care combină toate cele 5 simțuri, dar mare grijă la suprastimulare!
Mai multe idei despre cele 8 simțuri și idei de activități găsești și aici:
