Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra

Când eram eu în școală am aflat despre faptul că avem 5 simțuri. Bunica le tot repeta cu mine și îmi spunea că sunt importante și că e important să știu care e care și ce se face cu ele. Nu înțelegeam atunci foarte bine de ce, însă acum pricep. E modul în care învățam eu… lumea. Învățam despre cum funcționează ea, cream trasee neuronale, puneam bazele informațiilor ulterioare pe care urma să le acumulez. Cu alte cuvinte, să-mi folosesc cele 5 simțuri cât mai mult însemna că o să fiu… deșteaptă. Nu la nivel de IQ, ci la orice nivel, pentru că să fii ”deștept” înseamnă mult mai multe decât să poți recita Luceafărul. Ba chiar, de multe ori, să fii deștept poate însemna să refuzi să înveți Luceafărul :))

Între timp, cum zona mea de studiu chiar s-a dus în direcția despre importanța căreia îmi tot povestea bunica (periodic îmi amintesc despre frânturi de discuții cu ea despre Freud, despre Jung, despre Maslow, despre Pavlov) și am aflat că între timp știința discută despre mai mult de 5 simțuri. La momentul în care vă scriu articolul, ce știu eu este că sunt 8 simțuri prin care experimentăm lumea. Și nu știu dacă pe undeva e în dezbatere, dar mie și experiența de viață mi se pare un simț bun de luat în calcul, care modifică felul în care percepem și trăim realitatea. Modul în care simțim durerea, modul în care simțim gusturile, chiar și modul în care vedem sau auzim lucruri sunt (din punctul meu de vedere) enorm influențate de acest al nouălea simț… Cel al experienței de viață.

În fine, îmi propun să mai studiez perspectiva asta și până una alta să vă povestesc despre celelalte simțuri.

    • Simțul vizual

      Simțul vizual este responsabil, după cum bine îi spune și numele, cu văzutul. Ochii captează o imagine, forme, culori, lumină, mișcare și transmite informația către zone ale creierului care îi dau sens. Cam cum funcționa pe vremuri developatul pozelor de pe film, doar că în creier răspunsul este atât de rapid, încât nici nu ne dăm seama de el.
      Simțul vizual este extrem de important și în comunicare. Cu ajutorul simțului vizual percepem comunicarea non-verbală, de exemplu.

      Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului vizual:

      – jucați jocuri de memorie cu cartonașe (un set de cartonașe pe care copilul le vede și apoi dispar din raza lui vizuală, iar el trebuie să-și amintească ceea ce a văzut)
      – jucați jocuri de memorie cu găsit perechi (cartonașe sau cărți de joc puse cu fața în jos, iar copilul trebuie să întoarcă aceste cartonașe unul câte unul, pentru a descoperi cât mai repede perechile)

      – jucați jocuri de genul ”Who is Who”
      – folosiți lumina și oglinzile în jocul copiilor

      • Simțul gustativ

        Simțul gustativ sau papil-gustativ se referă la a simți gusturi. E important pentru siguranța personală să poți face diferența dintre gusturi, mai ales dacă e să privim în evoluția noastră, când un gust rău putea atrage atenția asupra unui aliment otrăvitor.
        Copiii încă și-au păstrat această reținere legată de mâncare și au tendința de a refuza gusturile noi, care sunt în afara zonei lor de confort.

        Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului gustativ:

        – organizați împreună degustări diferite; de fructe, legume
        – alternează gusturi dulci cu gusturi sărate sau amare și discutați despre intensitatea și modul în care sunt resimțite
        – încercați să aflați dacă e adevărat că anumite gusturi se simt în anumite zone ale limbii

      • Simțul tactil

        Simțul tactil se referă la ce anume simțim cu pielea noastră. Pielea noastră, acest organ lung și mare, care ne protejează interiorul. Drept urmare, e important ca pielea noastră să facă (desigur, cu ajutorul creierului) diferența dintre o atingere plăcută și una periculoasă.
        Atunci când o persoană are dificultăți în a procesa informațiile senzoriale legate de simțul tactil, această diferență nu se mai face atât de ușor, astfel încât fie crește foarte mult toleranța la durere, ceea ce poate fi periculos, fie crește foarte mult sensibilitatea, astfel încât orice atingere este dureroasă și/sau neplăcută din punct de vedere psihologic.

        Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului tactil:

        – alegeți împreună 10 obiecte pe care le puteți folosi pentru a atinge pielea (care să ofere experiențe senzoriale diferite). ”Cobaiul” este legat la ochi, iar ”omul de știință” pune obiectele respective, pe rând, în contact cu pielea cobaiului. Cobaiul trebuie să ghicească ce obiect l-a atins.
        – așezați în fața copilului două castroane mari. Unul din castroane conține apă caldă, iar celălalt apă rece. Invitați copilul să bage mâinile în castroane, numărați până la 5, apoi schimbați castroanele între ele (astfel încât, mâna care a stat în apă caldă să fie acum în apă rece și invers).
        – desenați copilului diferite forme geometrice în palmă (sau litere, dacă e un copil care deja știe bine să citească) și lăsați-l să ghicească ce anume ați desenat
        – invitați copilul să meargă desculț pe diferite suprafețe

      • Simțul vestibular

        Simțul vestibular se referă la poziționarea noastră în spațiu, la echilibru, la orientare. Informațiile sunt corelate cu imaginile și sunetele pe care le percepem și ajută la orientarea noastră fizică în lume. Simțul vestibular ne transmite și în ce poziție stăm (orizontal sau vertical sau cu capul în sus sau cu capul în jos) în funcție de cum e amplasat capul în raport cu forța gravitațională. Inteligent, nu?
        De exemplu, atunci când avem urechile înfundate, simțul vestibular funcționează cu dificultate.
        Atunci când o persoană are dificultăți legate de acest simț, pare mai împiedicată, cade ușor, îi e greu să facă sport.

        Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului vestibular:

        – mersul pe o bicicletă pentru copii sau pe o trotinetă pentru copii, sau pe role, sau pe skateboard
        – jocurile fizice, în care (în funcție de toleranța copilului) adultul îl transformă în avion, în elicopter, în săgeată, îl sucește și răsucește cu capul în sus, în jos, în toate felurile (util și pentru simțul proprioceptiv, vezi mai jos)
        – faceți astfel de activități în timp ce copilul este privat de simțul vizual și auditiv (legat la ochi și cu căști de antifonare la urechi); recomand activitatea aceasta cu copii mai mari. Cei mici tind să se sperie
        – sau… pur și simplu mergeți cu copilul în parc și lăsați-l să se urce pe toate jucăriile, să coboare, să stea cu capul în sus sau în jos, să sară, să-și țină echilibrul.

      • Simțul proprioceptiv

        Simțul proprioceptiv este foarte asemănător cu cel vestibular. Dacă simțul vestibular ne ajută să ne poziționăm în spațiu în funcție de cum și unde stă capul nostru, simțul proprioceptiv își ia informațiile de la mușchii noștri, de la ligamente și încheieturi. Copiii au nevoie de joacă liberă pentru a-și dezvolta acest simț. Adesea ei au comportamente care pe noi, adulții, ne enervează și-atunci îi oprim. Dar nu știm că îi oprim din a-și trezi și dezvolta acest simț foarte important.
        Când mai lucrez cu părinți care sunt iritați sau se tem pentru copiii lor care își mestecă gulerul de la hanorac, sau care pun mâna ”pe toate alea”, care se bâțâie permanent, care se joacă prin împins și-așa mai departe, le trimit, adesea, să urmărească acest filmuleț care explică toate aceste comportamente.
        Vă invit și pe voi să-l urmăriți. Iar la final o să vedeți câteva idei de activități/jocuri pe care să le inițiați cu copiii, sau pe care să nu le mai opriți atunci când copiii sunt antrenați în ele:

 

  • Simțul interoceptiv

    Simțul interoceptiv este cel mai nou simț despre care se discută și se referă la senzațiile pe care le simțim în corpul nostru. Foamea, setea, nevoia de a merge la toaletă, dureri, felul în care se simte o gură de apă rece alunecând pe gât în jos. Toate astea le simțim datorită simțului introceptiv.
    Din păcate, de multe ori sabotăm acest simț atunci când hrănim copilul neînfometat, atunci când îl invităm să folosească olița după programul pe care îl dictăm noi.
    Ca activități nu vă recomand mare lucru, decât să invitați copilul să asculte ce simte corpul lui. Să asculte dacă burtica lui îi spune că îi e foame, sau dacă pipi vrea să iasă afară, de exemplu.

Copiii și Doni

Copiii și Doni

Mă uit la copii cum învață enorm de multe din relația cu Doni și știu că am mai scris și vorbit despre asta, dar chiar simt acum nevoia să o reiau.

Învață cum să fie

– Diana, e adevărat ce zice Fip?

– Diana, e adevărat ce zice Fip?

– La mine la grădiniță e o legendă!
– Nu te cred. Nu are cum să fie o legendă la tine la grădiniță. Cred că minți.
– Nu, nu mint. Chiar e o legendă la mine la grădiniță.
– O s-o întreb pe mama ta, să-mi spună ea. O s-o întreb dacă e adevărat că e o legendă la tine la grădiniță.

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Piaget spune că punctul de plecare al dezvoltării copilului sunt reflexele (reflexul suptului, de apucare, etc.) cu care acesta se naște. Copilul vine la pachet cu aceste reflexe în primul rând pentru a putea supraviețui. Dar, odată cu trecerea timpului, bebelușul va sofistica reflexele primare și le va transforma până la urmă în acțiuni deliberate.

Jocul cu plastilina și idei de activități

Plastilină. Aveți în casă, așa-i? Odată ce copilul n-a mai băgat cu poftă bucăți albastre și roșii de material modelabil, pe care tu nu l-ai mânca nici plătită, a început jocul. Întâi ca experiență senzorială, copilul a atins și a modelat fără scop aparent materialul. Apoi a făcut șerpișori și bile, a apăsat în materia moale și flexibilă mașinuțe sau pietricele, degețele, diferite forme. Apoi a început să construiască mai clar și mai direct, să-și facă jocuri de rol și să pună în lucrul modelator trăiri, gânduri, comportamente, să și le proceseze și să le integreze, lăsând în fiecare formă o părticică mică din inconștientul la fel de maleabil ca și plastilina din mânuțe mici.

Cu ce combinăm plastilina?

Atunci când copilul este mic, e important să nu-l copleșim cu materiale multe. Frământarea plastilinei (sau unei bucăți de cocă, de ce nu?) e ceea ce are nevoie pentru a-și lucra atenția și mușchii și coordonarea. Iar, pe măsură ce se obișnuiește cu materialul, îi putem pune la dispoziție mai multe accesorii. Accesorii speciale pentru lucrul cu plastilina (există și din cele care ajută la jocurile de rol, dar și la exercițiul/modelajul plastilinei), dar și obiecte din casă.

Cum ar fi: 

  • capace
  • pietre (inclusiv pietricele de sticlă)
  • conuri de brad
  • cuburi de lemn
  • pene
  • paie
  • forme pentru biscuiți
  • scobitori sau chibrituri
  • nasturi
  • ricgle și echere
  • frunze, crenguțe
  • forme din puzzle incastrabil (inclusiv cifre, litere)
  • perie sau pieptăn
  • făcăleț
  • etc.

Ce dezvoltă plastilina (pe lângă ce vă spuneam în primul paragraf)?

Coordonarea mână-ochi

Sincer, cam orice material cu care lucrează copilul mic și care îi captează atenția lucrează acest tip de coordonare. Am spus despre coordonarea mână-ochi și când am vorbit despre puzzle, și despre lego și despre cam orice.

Motricitatea fină

E unul din materialele care dezvoltă cel mai bine acest aspect. E ca un fel de sală pentru mușchiuleți mici de mâini mici. Motricitatea fină îi ajută inițial să poată apuca obiecte mici, însă, pe termen lung e importantă pentru scris, pictat. Poate face diferența dintre ”nu sunt în stare să cos un nasture” și ”am sculptat orașul București în vârful unui creion mecanic” :))

Creativitatea

Dezvoltă creativitatea și imaginația, ca orice proces creativ. Și din cauza asta e și o activitate atât de apreciată de cei mai mulți copii.

Limbajul

Dacă stăm alături de copil și ne jucăm împreună cu el (sau dacă se joacă împreună cu alți copii), prin jocul cu plastilina își dezvoltă mult limbajul. Învață denumiri de forme, culori, consistențe, cere, oferă, etc. Trebuie să pună în cuvinte concrete unele lucruri ce par abstracte (de exemplu, îți va explica de ce bila maro de acolo e un câine).

Atenția și răbdarea

Mai ales dacă e vorba despre o activitate care să-i placă. Așa că vă las cu câteva idei de activități în lucrul cu plastilina. Sunt salvate de mine de pe Pinterest, pe tema Crăciunului. Sper să vă fie de folos. 

 

Activități de vară anti-Pinterest

Activități de vară anti-Pinterest

Pe lângă joaca liberă, aveam și ”activități organizate”. Bine, nu vorbmin de activități gen Pinterest și nici nu le zicea activități. Le zicea doar ”n-o să stai toată ziua pe stradă, hai că îți ajunge; mai fă și altceva” sau ”toți copiii au treabă și nu pot ieși la joacă”. 

5 idei de cadouri pentru micul constructor sau mica arhitectă

Aha, deci aveți și voi acasă un mic constructor sau o micuță arhitectă, nu-i așa? Ce-ar vrea să construiască? Blocuri? Case? Spitale subacvatice? Roboți? Orașe întregi? Am și eu așa niște mici constructori acasă.

Unul din cele mai frumoase cadouri pe care le-a primit Fip de la Buni a fost o cutie cu scule, pe dimensiunea lui. O cutie portocalie, cu capac și mâner, cu sertărașe pentru șuruburi și cu bormașină care se învârte și face zgomot, la fel ca una reală. Cu șurubelnițe și ciocane și clești și patent și tot ce i-ar trebui unui micuț meseriaș. A reparat cu ele tot din casă. A dezasamblat paturi, a reparat pereți și uși, a construit căsuțe pentru porcușoarele de Guineea și tot ce i-a mai apărut lui în imaginația bogată. Dar trusa asta de meseriaș mic nu poate fi folosită singură, la fel cum un meseriaș mare nu poate construi o casă doar cu o bormașină, ci are nevoie și de materiale.

Vă las jos câteva idei de materiale de construcție pentru copii, în caz că aveți și voi astfel de înclinații sau copiii prietenilor voștri au astfel de înclinații. Iar la final și un manual pentru micul meseriaș sau micuța constructoare. Să începem.

Piesele magnetice de construit

Acum mulți ani, când Ema era mică, priveam cu jiind la piesele astea de construcții, pentru că la noi nu se găseau. Mă uitam la ele pe amazon, apoi pe bloguri cu idei de activități. Erau așa frumoase și păreau să invite atât de mult la creativitate. Plus culorile lor, faptul că erau transparente, lăsând lumina să treacă prin ele. Aveam atât de multe idei de lucrat cu ele, însă nu le aveam pe ele însele. Acum se găsesc și la noi și online și în magazine. Modele diferite, forme diferite, firme diferite. Cu tot felul de accesorii și de piese speciale, ca să puteți construi orice. Copiii mei au un set de 100 de bucăți și mai au nevoie de încă cel puțin 100 pentru a-și dezlănțui creativitatea.

Copiii construiesc o căsuță pentru porcușoarele de Guineea

 

Piesele (de lemn) pentru construit

Știu nu vă zic nimic nou cu asta. Toată lumea știe că există cuburi de lemn pentru construit. Cuburi natur sau colorate, există și curcubeie de lemn și flori de lemn din bucăți și tot felul de alte materiale similare cu care se poate construit. Cuburile le-am avut și noi când eram mici și cam toți copiii le au. Dar ce-ar fi să le adăugați o șmecherie. Să nu mai construiți pe masă, ci pe o mare oglindă? Și să aveți oglinzi de jur împrejur? Și lanterne? Și folii colorate, transparente, prin care să lăsați lumina să treacă? Ce-ar fi să stimulați micuțul constructor în mai multe feluri. Sau să picurați un pic de ulei esențial de lavandă în cutia cu cuburi? Sau să înclinați puțin suprafața pe care urmează să construiască?
Sau ce-ar fi să înlocuiți piesele de lemn cu unele din plastic colorat, transparent?

Piesele tip Geomag

Bețișoare și bile cu magneți, pe care le puteți lipi în moduri infinite între ele, pentru a face fel și fel de construcții. Văd că între timp au apărut și cu micuțe panouri, ca să aibă micii constructori și mai multe variante. Noi încă nu le-am încercat, deși am multe idei cu ele, dar m-am temut pentru micul explorator, care simte o plăcere deosebită în a băga obiecte mici, cât mai mici, dar nu suficient de mici, în gură. Da, chiar și la aproape 4 ani. Sunt curioasă dacă le-am putea folosi împreună cu piesele noastre magnetice. Poate ne facem curaj de Crăciun să încercăm și un astfel de set.

Geomag - Geomag PRO-L, 110 piese -

Seturi de construcție din lemn sau cărămizi

Există acum și seturi de construcție care chiar sunt din panouri de lemn sau din cărămizi mici și mortar. Cărămizile mici m-au dat pe spate, recunosc.
Walachia - Set constructie lemn - Castel de vara -

Trefl - Brick Trick - Statia de pompieri, 130 caramidute ceramice -

Lego

Desigur, să nu uităm și de Lego, pe care copiii mei l-au redescoperit de curând. Ne-a făcut una din bunici un săculeț mare rotund, care se desface perfect pe masa din sufragerie, lucrăm pe el, apoi strângem șnurul și punem piesele la loc. Pe vremea mea, piesele lego (sau tip lego, sau cele pe care le aveam eu) erau mai restrictive și nu puteai să construiești chiar orice îți trecea prin minte cu ele. Însă, văd acum în seturile copiilor, că există tot felul de piese care se adaptează în fel și chip, astfel încât chiar poți face orice cu ele. Avem piese simple, avem seturi descompuse și recompuse, avem cabinetul veterinar și castele de prințese. Le amestecăm pe toate și iese un cabinet veterinar cu un castel de joacă în curte pentru animale și cu pistă de aterizare și avion în apropiere, pentru avionul de urgență. Sau fel și fel de astfel de combinații. Lui V. cred că i-ar plăcea un set cu Star Wars. Poate le iau copiilor de Crăciun sau ceva :))
Imagini pentru gangblog lego

Copiilor le place și documentarea. Și să se identifice cu personaje din cărți și să imite și să încerce și să joace roluri. Așa că s-ar putea să le placă și dacă în punga de cadou mai găsesc și o carte despre un alt constructor/arhitect ca ei. De exemplu: Iggy Peck, micul arhitect - Andrea Beaty, David Roberts

sau

Rosie Revere, fetita inginer - Andrea Beaty, David Roberts

Pictura cu final deschis – Ce este? Care sunt beneficiile?

Tuturor copiilor le place să fie creatori. Unii creează prin pictură, alții creează prin piese lego, alții creează prin cuvinte. Unii creează ordine, alții creează haos, unii creează liniște, alții creează zgomot. Până la urmă, una din diferențele dintre oameni și celelalte animale e capacitatea de a crea. Nu doar pentru a supraviețui, ci și pentru a trezi ceva în noi și în ceilalți.

Foarte mulți copii creează prin pictură. Sau prin lucrul de modelaj. Sau prin colaj. Mulți copii creează folosind foarfeca, alții folosind lipiciul. Alții creează folosind acuarele și carioci și pensule și creioane. Toți copiii pun o parte din lumea lor în ceea ce creează. O parte din bucuriile lor și din îngrijorările lor și din tristețile lor și din temerile lor. Arta nu e doar creativă, ci și eliberatoare. Terapia prin artă aduce libertate spiritului, emoțiilor, ființei.

Dar cum se poate elibera un copil, atunci când trebuie să urmeze reguli stricte ale picturii, de exemplu? Atunci când primește conturul unei flori și trebuie să coloreze în conturul respectiv, cu culori ”reale”? Sigur, și un astfel de desen are beneficiile sale. Copilul învață să-și coordoneze mâinile și ochii, astfel încât să nu depășească marginea conturului. Sigur, copilul învață să observe cu mare atenție mediul înconjurător, ca să știe exact cum să-l reproducă. Copilul poate folosi culori mai tari sau mai blânde, poate apăsa mai tare sau mai încet vârful creionului pe hârtie și, astfel, poate descărca o bucățică mică din bagajul emoțional.

Însă, cel mai mult se dezvoltă copiii în timpul în care sunt liberi să creeze ce și cum își doresc ei. Și despre asta vreau să vă scriu astăzi. Voi lua pictura drept exemplu, dar puteți extinde aceleași principii în orice zonă de creație a copilului (inclusiv jocul). Așadar, discutăm astăzi despre pictura cu final deschis sau pictura concentrată pe proces.

După cum îi spune numele, pictura cu final deschis sau pictura concentrată pe proces nu este interesată în procesul finit. Sau este interesată să-l observe întru analiză, după ce el a fost creat, respectând următoarele (ne)reguli:

(Ne)regulile picturii cu final deschis:

  • copilul nu primește instrucțiuni despre ce trebuie să picteze
  • copilul nu este corectat atunci când pictează
  • părintele oferă copilului ocazia să se concentreze pe proces, pe materiale și pe tehnicile folosite
  • procesul este ghidat în totalitate de către copil
  • se respectă limitele legate de siguranță și limitele generale ale casei (dacă în casa respectivă nu e ok să se picteze pe pereți sau pe mobilă, limita se păstrează; copilul nu are voie să bea acuarelele, în schimb poate alege dacă să picteze pe hârtia pusă în față sau poate pe mânerul pensulei)
Să vă dau și un exemplu, ca să fie mai clar.

Pentru a pregăti această activitate, aveți nevoie de acuarele, pensule, alte materiale pentru pictat (eventual cele din articolul meu despre tehnicile de pictură pentru copii, deși în articolul respectiv nu discut despre pictura cu final deschis, ci despre pictura cu scop), hârtie și alte suprafețe ce pot fi pictate, eventual o oglindă sau o lumină amplasată într-un loc interesant, care să permită copilului să experimenteze mediul în moduri diferite și, poate, un obiect sau o floare, ca motiv de inspirație. Părintele le va pune pe toate frumos, pe masa de lucru, apoi va aștepta să vadă ce urmărește copilul să facă.

În poza de mai jos o să vedeți o Ema de un an și jumătate, într-un astfel de proces. Avea pe masa de lucru foi, pensule, două culori (galben și albastru), un pahar pus pe o  oglindă, în care pusesem un con de brad, o piatră și niște floricele galbene.

Ce nu facem în timpul unei ”activități” de pictură cu final deschis

  • nu aducem copilul de mânuță la masă
  • nu-i spunem ce și cum trebuie să picteze
  • nu urmărim ca cel mic sau mare să ajungă la un produs finit prestabilit
  • nu corectăm (”vezi că ai depășit marginea” ”dar brazii nu sunt roșii” ”nu mai picta cu florile”)
  • nu intervenim, doar observăm

Beneficiile picturii cu final deschis

  • Copilul învață să se concentreze pe proces și nu doar pe rezultat
  • Încurajează creativitatea
  • Încurajează explorarea (materialelor, mediului, sinelui)
  • Oferă oportunitatea explorării senzoriale
  • Oferă spațiu pentru gândire liberă și planificare, rezolvarea problemelor întâmpinate
  • Oferă spațiu pentru exprimarea emoțiilor dificile (prin tehnică, prin culorile alese sau prin tema aleasă – copiii preferă exprimarea prin metode indirecte, în special în cazul emoțiilor prea puternice, pe care fie nu le pot pune în cuvinte, fie nu vor să le retrăiască povestindu-le)
  • Pictura devine o poveste (pe care chiar puteți să o scrieți, după ce copilul termină de pictat) din care puteți afla bucuriile și frământările copilului și devine un punct bun de plecare pentru discuțiile cu copilul

Și acum, ca să o zic pe-a dreaptă, pictura cu final deschis are aceleași beneficii (și altele în plus) și pentru adulți. Voi ați încerca-o?

Activități de vară anti-Pinterest

Activități de vară anti-Pinterest

Pe lângă joaca liberă, aveam și ”activități organizate”. Bine, nu vorbmin de activități gen Pinterest și nici nu le zicea activități. Le zicea doar ”n-o să stai toată ziua pe stradă, hai că îți ajunge; mai fă și altceva” sau ”toți copiii au treabă și nu pot ieși la joacă”. 

3 activități pe care și le pregătesc copiii

Îmi amintesc cu mare febră musculară la creier de perioadele în care eram datoare Emei cu organizat de activități, zilnic, mai multe pe zi.

Vedeți voi, nu că aș fi concurat eu la premiul ”mama anului” (desigur, l-am câștigat oricum), dar dacă nu-i dădeam de lucru, nu ne mai înțelegeam. Iar asta încă de pe vremea când era foarte mică, sub un an. Așa că, pentru că nu simțeam nevoia să înnebunesc de (mamă) tânără, aveam programul zilnic de activități, pe zile. Am ținut-o așa mult timp, până de curând, de fapt.
O vedeam și o simțeam cum are nevoie să-și pună mintea la contribuție și să afle/învețe/experimenteze mereu ceva nou. Altfel era nemulțumită, agitată, turbulentă. Ca atunci când era mică.

Fip s-a construit din alt material. El a fost diferit. El n-avea nevoie de activități. De dapt, nu doar că n-avea nevoie, dar îl și enervam atunci când îi propuneam. El avea nevoie de timp și spațiu și de materiale care să nu fie jucării.
El își lua o tavă de brioșe din dulap și băga și scotea chestii din ea. Eu plusam și-i aduceam castane, apoi mă retrăgeam.
El lua bețișoarele de urechi din dulap și le scotea, unul câte unul, din borcan, cu răbdare de chinez bătrân. Eu plusam nițel și-i găuream capacul, ca să le și bage la loc.
Eu veneam cu cărți, el se uita urât la mine și pleca.
Eu veneam cu puzzle, el îl arunca la 10 metri distanță și pleca.
Eu veneam cu cartonașe sau alte activități, el le lăsa acolo și pleca.
M-am potolit până la urmă și abia așteptam să ajungă și Ema în punctul ăsta. Și a ajuns.

După o perioadă agitată, în care fiecare minut de plictiseală se traducea în tăvălit pe canapea și scos vocale lungi pe gură, într-o miorlăială supremă, care se voia a fi tradusă în ”dar m-am plictisit, eu ce mai fac acum”, copilul ăsta mic și mare în același timp a început să prindă curaj în forțele proprii, în imaginația proprie, în ea însăși și să facă lucruri.

Iată 3 activități pe care le-a organizat împreună cu prietenele ei sau singură, extrem de educative, dacă mă întrebați pe mine, fără niciun fel de aport din partea mea.

1. Ierbarul

I-au plăcut mereu florile. Buchețele mici și mari de flori, de crengi, de frunze, de iarbă, plante în ghiveci, plante uscate și puse în vază. Opream mașina în cele mai imposibile locuri, pentru că ”uite, țe floli flumoase sunt acolo”.

De câteva zile s-a apucat să-și facă, împreună cu prietenele ei, ierbar. Își ia punguțe și pleacă la căutat de flori, apoi le sortează acasă și le lipește cu scotch pe hârtie. Dacă știe ce sunt, scrie sub ele numele. Dacă nu știe nici ea și nici noi, scrie sub ele o descriere. ”Frunză cu verde și cu roșu”. Sau ”Creangă cu bobițe”.

2. Modelaj în pământ

Era o vreme când căutam cele mai interesante materiale de modelat. Plastilină de un anume fel, ca să se lucreze ușor cu ea și să nu fie toxică. Lut alb. Lut roșu. Lut polimeric. Nisip kinetik. Cocă parfumată și colorată. Pastă de sare. Plastilină magnetică. Toate soiurile de plastilină. Zilele trecute s-a adunat cu prietenele ei, și-a luat lopățica de grădinărit și s-a apucat să sape în pământul din fața porții. Din pământul de acolo a modelat fel și fel de obiecte, le-a pictat, le-a lăsat la uscat. Un om de zăpadă, o brioșă, o pisică

3. La bucătărie

Bucătăritul e iar o activitate pe care și-o organizează singură. Se duce și își face o salată de roșii și i-ar plăcea să mai facă și alte lucruri, așa că m-am apucat să-i fac niște fișe cu rețete, pe care să i le las în bucătărie și să le poată lua și găti după ele. Se descurcă bine cu cuțitele și cu toate accesoriile din bucătărie, așa că poate pregăti singură orice nu necesită folosirea aragazului. Când e nevoie de aragaz, intervenim noi acolo.

Robotica la 5 și 7 ani

Robotica la 5 și 7 ani

Nu vă imaginați copii înșirați în fața unor ecrane, pe care apar scris 10 CIRCLE (90, 120)  20 RUN, ci copii care desfac mouse-uri în bucăți și le lipesc apoi pe planșe, copii care fac joculețe despre cum să dea directive colegilor, copii care trasează pe hârtie linii negre sau colorate, ce reprezintă coduri pentru roboțeii de lucru. 

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

recunoștință

– Uite, mami, e o doamnă care strânge gunoaiele de pe marginea drumului. Unii oameni nu sunt prea civilizați și le aruncă pe unde le vine. Nu respectă deloc natura.
– Da, al tlebui să aluncăm si noi gunoaiele la gunoi.
– Da, Fip. Să le aruncăm la gunoi, nu pe jos. 

Așa ne-am început noi călătoria către grădiniță în dimineața asta. Și mă gândeam: Ce bine că am niște copii care înțeleg cât de important e să fim oameni responsabili, să ne respectăm natura și pe noi înșine! De la dialogul de mai sus a început o discuție mai amplă. M-am gândit să plusez nițel și m-am băgat și eu în vorbă.

– Ce păcat că am trecut așa repede pe lângă ea. Ar fi fost frumos să-i mulțumim pentru că are grijă de natură și de orașul nostru și că strânge după noi…

Copiii m-au aprobat. Așa că am mers și mai departe.

– Și cui am putea să-i mai mulțumim? Suntem înconjurați de oameni care fac lucruri pentru ca nouă să ne fie viața mai ușoară și mai frumoasă.

Au stat ei și s-au gândit. Fip și-a trecut atenția către un excavator care turna niște pământ într-o remorcă. Dar Ema a rămas concentrată.

– Ar trebui să-i mulțumim Adrianei [educatoarea ei], pentru că are grijă mereu de noi. Și Simonei, pentru că mă învață spaniolă. Și Laviniei, pentru că are grijă de Fip. Ar mai trebui să-i mulțumim lui Gabi, pentru că ne trimite mereu miere, must și lucruri bune de mâncare. Și lui tataie, pentru că are grijă de stupi și de roșii. Și lui Buni, pentru că ne ajută când avem nevoie. Să-i mulțumim și Tiei, pentru că ne-a croșetat niște căciuli călduroase, ca să nu ne fie frig la iarnă. 

Și lista a mai continuat puțin.

– Ema, știi ce am făcut noi acum?
– Am vorbit?
– Da. Și am făcut un exercițiu de recunoștință.
– Cum e ăla?
– Păi cum am făcut noi acum, ne-am gândit cui putem să mulțumim și pentru ce. Atunci când punem creierul să se gândească la motive pentru care să fim recunoscători, el se simte foarte bine. E ca și cum l-am trimite într-o vacanță frumoasă.
– La mare? Pe plajă? Cu nisip și valuri?
– Da, cam așa e pentru el. Și atunci el produce niște substanțe care ne fac și pe noi să ne simțim bine, mai relaxați și mai veseli. 
– Aha, deci de-aia sunt eu așa veselă acum. Ar trebui să facem asta în fiecare dimineață… 
– Ai dreptate. Ne-am începe ziua mult mai frumos. 
– Diseară vreau să fac niște felicitări de mulțumire. 

Încă 4 activități prin care să exersați recunoștința cu copiii:

  1. Felicitări de mulțumire

    Ema a intuit foarte bine ce mă gândeam să-i propun să facem diseară. Niște felicitări prin care să transmitem celorlalți că le suntem recunoscători pentru toate lucrurile bune pe care le fac pentru noi. Apoi, să le și înmânăm personal, eventual împreună cu o îmbrățișare. Creștem încrederea copilului în forțele proprii, încurajăm interacțiunile sociale semnificative (sună mai bine în engleză ”meaningful”…), inducem o stare de bine, zâmbete și râsete.

  2. Borcanul cu mulțumiri

    Eu am ținut așa ceva într-un an, în care simțeam că îmi e greu să mă văd bună și frumoasă. Așa că am luat toate mesajele pozitive pe care le-am primit de la oameni cu care am interacționat (familie, prieteni, voi – comunitatea mea) și le-am scris pe hârtiuțe pe care le țineam într-un borcan de pe birou. Când mă simțeam jos de tot, le luam la citit. După 5 bilețele deja simțeam cum mă ridic de pe jos.
    Cu copiii vreau să fac ceva diferit. Și anume, de fiecare dată când avem de mulțumit cuiva, scriem pe un bilețel și punem în borcan. Apoi vom vedea, fizic, concret, cum se umple un borcan de fapte bune pe care le fac ceilalți pentru noi. Pentru că suntem minunați și contăm și suntem iubiți și suntem importanți.

  3. Copacul recunoștinței

    Anul trecut am făcut, împreună cu copiii de la grădiniță, un copac al iubirii. Fiecare copil a scris (cu intermediari :D) pe câte o piatră sau două oameni, lucruri sau activități pe care le iubesc. Le-am lipit apoi pe trunchiul unui copac.
    Vreau să fac ceva similar și cu copiii mei, doar că nu despre iubire, ci despre recunoștință. Pe fiecare piatră vom scrie lucruri pentru care suntem recunoscători. Apoi le vom lipi. Vă arăt poze când e gata.

  4. Albumul recunoștinței

    Emei îi place mult să facă poze și mă gândeam că am putea face un album al recunoștinței. Copiii să pozeze, împreună, oameni, activități, lucruri pentru care sunt recunoscători, apoi să le adăugăm în albumul recunoștinței, împreună cu un mesaj, care să ne amintească mai multe despre poză. Zilele astea o să mă duc să cumpăr un album și scoatem de la naftalină aparatul foto pe care l-a primit Ema anul trecut de ziua ei.

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.
 

 

Dacă v-au fost de folos ideile, dați și mai departe 🙂

,

Istoria periuței de dinți

Istoria periuței de dinți

Unii copii nu vor să se spele pe dinți. (Aproape) toți părinții vor ca ai lor copii să se spele pe dinți. De aici rezultă că o parte dintre părinți vor avea copii care nu vor să se spele pe dinți. Drept urmare, o parte din părinți vor trece printr-o serie...

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

Cum la noi acasă a venit vremea să facem o renaștere a bibliotecii copiilor, pentru care n-am mai cumpărat cărți de ceva vreme iar ei au crescut, m-am uitat și în direcția asta și vreau să vă recomand și vouă câteva cărți despre dezvoltarea emoțională sau despre emoții, pe care eu le-am găsit potrivite.

Nu mai creșteți victime și abuzatori

Nu mai creșteți victime și abuzatori

Nu obișnuiesc să scriu în momente de furie, tristețe maximă sau disperare. Deși știu sigur că pe mine m-ar ajuta, sunt convinsă că pe voi, cititorii mei, nu v-ar ajuta deloc. Așa că am așteptat să-mi revin puțin înainte de a aborda subiectul legat de violența...

Câinele-ninja

Câinele-ninja

Până să mă dau eu jos și să fug la baie, ca să închid apa, o aud pe soacră-mea că începe să râdă și să spună cea mai des auzită propoziție la noi în casă în ultimul an și ceva: ”Doni, nu!”. Copiii încep să râdă, Doni fuge pe hol și eu mă ridic. Ce se întâmplase? .

Copiii, engleza, mindset-ul și tehnologia

Copiii, engleza, mindset-ul și tehnologia

Din păcate, nici 30 de ani mai târziu mentalitatea asta nu a devenit norma. Sigur, oamenii sunt mai deschiși un pic decât în anii ’90, dar mai e mult până departe. Cu toate astea, sunt optimistă. Direcția zic eu că e bună, deși mi-ar plăcea să accelerăm puțin pasul.

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Feriți copiii de cuțite? Greșit!

Feriți copiii de cuțite? Greșit!

Copiii sunt niște ființe curioase. În principiu sunt așa pentru că sunt și ei oameni. Și, cu atât mai mult cu cât sunt niște oameni în formare. Iar oamenii în formare învață prin observație și experimentare. Cu alte cuvinte, copilul va observa că există un cuțit și că cineva îl folosește. Va observa și cum este folosit cuțitul, în ce contexte, de către cine, ca să facă ce?

Rețetă delicioasă de pui coquelet în 3 minute și 10 secunde

Rețetă delicioasă de pui coquelet în 3 minute și 10 secunde

Așa că, pentru că azi e vineri, m-am gândit să vă mai arăt o rețetă de-ale mele. Tot una din aia cu (pre)gătit rapid, pentru că n-are nimeni timp de pierdut în bucătărie. 3 minute și 10 secunde, cronometrat.
Vă prezint, deci, puiul coquelet la multicooker, un deliciu, nerefuzat de copiii mei.

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

M-am înfuriat. Sigur, scena e scoasă complet dintr-un context pe care nu-l cunosc și nu demonstrează nimic nici desprea ea, nici despre el, nici despre ei. Și, oricum, eu n-aveam nicio treabă cu niciunul din ei. Așa că, de unde furia?
Nu știu ce și câte știți voi despre mine și despre cum văd eu viața. Îmi place, în general, să mă dezic de curente pentru că istoria ne-a cam învățat că orice curent vine ca un răspuns exagerat la un alt curent.

Mami, mi-e frică de monștri și de drumul de pe câmp

Mami, mi-e frică de monștri și de drumul de pe câmp

Există niște frici standard, pe care le trăiesc copiii la anumite vârste. E interesant să le cunoști, ca să știi la ce să te aștepți. Sunt cam de bun simț, adică nu e nimic uimitor în lista asta, dar asta, mai degrabă dacă ai trecut deja prin ele. Pentru un părinte nou, mi se pare o listă destul de utilă. 

Așadar, fricile copiilor în funcție de vârste sunt:

Episodul 14: Creierul meu furios

Episodul 14: Creierul meu furios

Mai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.

Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!

Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!

E 7 și jumătate seara. Tocmai ne-am întors de la o petrecere de copii. Fip, copilul mic al familiei, a adormit deja. Ema, copilul mare al familiei, e plecată cu tatăl ei în vecini. Iar eu stau pe canapea și mă macină niște vinovății.

5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

Mi s-a părut întotdeauna o activitate înălțătoare, cumva. Doar că, studiind eu ale mele legate de psihologie, dezvoltarea copiilor, dezvoltare personală și alte cele, mi-am dat seama ce mare responsabilitate e treaba asta cu cititul cărților de copii. Știu, poate că o să vă dați ochii peste cap și o să vreți să închideți articolul. ”Hai mă, și asta e complicat?! Nici pe-asta n-am făcut-o cum trebuie?”