Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Scris de Diana Vijulie

Când ai un nou născut în brațe, te uiți la el și nu-ți poți crede ochilor cât e de mic și cât de fragil pare. Te gândești oare ce o înțelege el din lumea asta mare și poate te întrebi cum o face?

O face prin simțuri. Prin stimulare senzorială. Așa învață el, dragul de nou născut, cum e treaba asta cu lumea. Tot așa va învăța și mai târziu, bebeluș fiind, apoi copil mic, apoi copil mai mare. Va învăța folosindu-și cele 7 simțuri (văz, auz, miros, gust și tactil, proprioceptiv și vestibular) în situații create artificial pentru el de către adult pentru a-l stimula, sau în situații în care se va pune singur și va explora din inițiativă proprie.

Piaget spune că punctul de plecare al dezvoltării copilului sunt reflexele (reflexul suptului, de apucare, etc.) cu care acesta se naște. Copilul vine la pachet cu aceste reflexe în primul rând pentru a putea supraviețui. Dar, odată cu trecerea timpului, bebelușul va sofistica reflexele primare și le va transforma până la urmă în acțiuni deliberate. Piaget e de părere că asta nu e nimic altceva decât o extensie a asimilării senzorio-motorie.

Apoi, toate experiențele de învățare vin să completeze experiențele inițiale. Cu cât experiențele inițiale sunt mai multe, cu atât se pot adăuga înflorituri bogate, asemănătoare mandalelor complexe și frumos colorate.

După cum spuneam, nu e necesar ca adultul să stea să tot construiască diferite contexte pentru a stimula simțurile copilului. Copilul se va pune singur în astfel de situații, mediul înconjurător fiindu-i suficient pentru o stimulare de bază. Dar întotdeauna dorim mai multe pentru copiii noștri și atunci încercăm să facem tot ce e mai bine pentru ei.

Stimularea vizuală

La început noul născut nu vede foarte bine. Studiile spun că pe o rază de 20-30 cm el vede destul de clar, în rest mai nimic. Distinge culori încă de la naștere, dar preferă la început albul și negrul, contrastele mari. Privește la început contururile obiectelor, privirea și-o focalizează asupra muchiilor. Preferă figurile umane în detrimentul obiectelor, jucăriilor, oricât de colorate și frumoase ar fi ele. Pe măsură ce crește, văzul se rafinează, imaginile devin tot mai clare, încep să îl intereseze culorile și alte detalii.

Dacă pentru un nou născut e suficient să punem la dispoziție o imagine simplă în culori contrastante (Fipul era fascinat de wrapul zebră pe care îl aveam) sau să îl lăsăm să privească frunzele mișcându-se în vânt, pentru un copil de doi ani putem combina activități mai complexe. O masă cu lumini ar putea fi de folos, un teatru de păpuși cu umbre pe perete, prinzători de lumină agățați în geam, jocul cu lanterna și tot felul de activități care să stimuleze vizual copilul, activități prin care copilul va învăța foarte multe despre mediu.

Stimularea auzului

Stimularea auditivă începe dinainte ca bebelușul să se nască. În uterul mamei, bebelușul aude vocea acesteia și sunetele de fundal. După ce se naște, bebelușul preferă în mod evident vocea mamei. Îi plac și vocile altor femei, sunetele pițigăiate (da, știu… enervantele sunete pițigăiate) și recunoaște cântecele pe care mama le-a ascultat în timpul sarcinii.

Preferă sunetele albe și roz, apoi, după șase luni muzica în genul muzicii de meditație.

Stimularea auzului la un bebeluș mic se poate face cu jucării zornăitoare, mișcarea acestora de la o ureche la alta, prin cântecele cântate de mamă, tată, bunică, vecină. Emei îi plăceau, de exemplu, plicurile cu bule, care fâșâiau când băga mânuța micuță în interior. Ca să nu mai spunem că putea și ascunde lucrușoare mici înăuntru, pe care le putea căra după ea.

Până pe la 18 luni, bebelușii nu au funcția simbolurilor sau semiotică. Nefiind capabili să folosească simbolurile (cuvinte), gândirea lor e complet diferită de ce va urma. După descifrarea limbajului, stimularea auzului se poate face diferit, în direcția verbalizării.

Adulții pot vorbi mult cu copiii, pot denumi clar obiectele, pot citi copilului, povesti, explica. Pot oferi copilului instrumente muzicale cu care acesta să experimenteze, preferabil din categoria fără butoane, ”jucării pasive pentru copii activi”

Stimularea olfactivă

Și simțul olfactiv se dezvoltă tot atunci când bebelușul e în burta mamei. El poate simți mirosuri, dar și gusturi, apoi după naștere va recunoaște și prefera mirosul mamei lui. Tot după miros poate găsi și sânul din care va suge laptele. Tot mirosul îl ajută și să creeze o legătură (bonding) cu mama sa, din pricina asta e foarte important ca mama să evite după naștere produse cu miros puternic si persistent.

După 3-4 luni, când bebelușul începe să observe că în afară de mama și persoanele care îl au în grijă mai există și alți indivizi, el poate deveni circumspect și chiar plânge atunci când simte mirosul unui necunoscut. Simțul mirosului oricum este destul de bine dezvoltat, astfel încât orice miros puternic îl poate obosi și hiperstimula pe bebeluș (aviz celor care se parfumează înainte să ia copiii în brațe; ai mei au fost amândoi foarte sensibili la stimularea olfactivă).

Cu toate astea, stimularea olfactivă făcută cu măsură e de mare ajutor în dezvoltarea copilului. Unui bebeluș îi poate fi oferită spre mirosire o floare, o frunză de mentă, un baton de vanilie. Unui copil mai mare îi putem parfuma apa de baie cu o picătură de ulei esențial sau îi putem solicita ajutorul la bucătărie unde îi putem lăsa la îndemână borcanele cu condimente (niciodată nesupravegheat!).Cu copiii mei exersam recunoașterea mirosurilor cu ajutorul difuzoarelor de aromaterapie (le găsiți pe-aici, printre purificatoarele de aer): lavandă, mentă, trandafir, cam astea erau preferatele (și încă mai sunt).

Ce e foarte interesant e faptul că simțul mirosului se activează în aceeași regiune a creierului care e responsabilă cu memoria. Deci, un miros poate foarte ușor să ne trezească amintiri, ceea ce-mi amintește de scrierile lui Proust, dar asta e altă discuție.

Stimularea tactilă

Stimularea tactilă e foarte importantă, pentru că ajută bebelușul și copilul mic să fie cât mai autonom, iar pe copilul școlar îl ajută la scriere. Totul începe de la reflexul de apucare, mai apoi bebelușul va prinde din proprie inițiativă obiectele (una din marile achiziții), va învăța treptat să le mute dintr-o mână în alta, apoi se va specializa pe prinsul în pensetă, tinutul creionului, scrisul.

Pielea este cel mai mare organ al omului, iar bebelușul mic și-o folosește la maximum. Stimularea tactilă timpurie se poate referi la mângâieri, masaj, cu mâna, cu o pană, cu o eșarfă. Bebelușului îi poate fi oferit degetul ca să îl prindă, sau jucării cu mânere.

Bebelușul mai poate primi un coș cu materiale textile diferite, texturi diferite, poate testa cu apă caldă sau apă rece și așa mai departe.

Motricitatea fină se dezvoltă treptat, până când mișcările stângace ale copilului devin sigure și precise. Un bebeluș care mănâncă singur poate primi la masă de exemplu boabe de mazăre, un copil mai mare poate fi rugat să prindă rufele cu cleștele de rufe, să descuie singur ușa de la intrare, la vârsta potrivită poate tăia hârtie cu foarfeca, turna apă în pahar sau alte activități de transfer.

Stimularea gustului

Gustul se dezvoltă și el – ați ghicit!- tot in utero. Lichidul amniotic pe care îl degustă bebe amintește de alimentele pe care le savurează mama. Unii bebeluși se vor strâmba simțind gust de usturoi, alții vor plescăi fericiți.

Ulterior, la bebelușul alăptat, laptele matern va promova aceeași diversitate de gusturi. Iată un alt avantaj al alăptării!

Apoi, odată începută diversificarea, copilul va fi supus la mult mai multe gusturi, va dezvolta preferințe și aversiuni. Papilele gustative vor fi destul de bine dezvoltate cât să deosebească dulcele de amar sau de acru, experiența fiind, deci, una completă.

Să nu uităm că în primul an de viață cel puțin, sarea și zahărul sunt de evitat.

Activitățile cele mai interesante sunt cele care combină toate cele 5 simțuri, dar mare grijă la suprastimulare!

Mai multe idei despre cele 8 simțuri și idei de activități găsești și aici: 

Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

#StămAcasă.   2 săptămâni de autoizolare deja și tocmai am avut o discuție cu Fip, despre jucării: ”Când o să se termine carantina și se vor deschide magazinele, vreau să mergem să-mi cumpăr o dronă și niște alte jucării”.   Mă uit, așa în jurul meu, în...

Activități de vară anti-Pinterest

Activități de vară anti-Pinterest

A venit vacanța deja. Bine, nu știu câți copii mai au vacanța mare în anul 2019, dar dacă ai voștri sunt fericiții norocoși ai celor 3 luni de joacă, mă bucur și eu alături de ei. Sincer, nu știu cum vă organizați voi pentru cele 3 luni de vacanță, dar știu cum se...

Robotica la 5 și 7 ani

Robotica la 5 și 7 ani

Copiii noștri trăiesc în vremuri tare diferite de copilăriile noastre. Da, știu, copilăriile noastre erau libere, cu joaca la țară sau în fața blocului cu cheia de gât, cu hoarde de copii, rațele și vânătorii sau alte asemenea. Eu nu știu prea bine cum e asta, că nici...

4 jocuri pentru copii pe care le poți juca în mașină

4 jocuri pentru copii pe care le poți juca în mașină

Mai sunt câteva săptămâni până când se termină și mult așteptata vacanță de vară. Pe 9 septembrie reîncep grădinițele și școlile. Dacă aveți copii de grădiniță, asta nu o să vă afecteze neapărat planurile de vacanță, însă dacă aveți copii de...

Cum să folosești lego ca să nu mai cumperi alte jucării

Cum să folosești lego ca să nu mai cumperi alte jucării

Nu știu ai voștri cum sunt, dar copiii mei și-ar dori foarte multe jucării. Problema cu jucăriile astea, pe care și le-ar dori copiii mei... sunt două: Că se bucură de ele un timp foarte scurt (cât le scot din pachet și încă o zi după aceea) Că apoi toate...

Le cumpărăm sau nu le cumpărăm copiilor păpuși Barbie?

Le cumpărăm sau nu le cumpărăm copiilor păpuși Barbie?

Povestea păpușii Barbie începe puțin înaintea anului 1959, când o fetiță se juca în sufragerie cu păpușile ei cu fețe de copil și le atribuia roluri de adult. Mama ei a venit, astfel, cu ideea unei păpuși adult și-așa a apărut Barbie în 1959....

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

Scris de Diana Vijulie

martie 25, 2020

#StămAcasă.

 

2 săptămâni de autoizolare deja și tocmai am avut o discuție cu Fip, despre jucării:
”Când o să se termine carantina și se vor deschide magazinele, vreau să mergem să-mi cumpăr o dronă și niște alte jucării”.

 

Mă uit, așa în jurul meu, în camera lor, plină de suficiente jucării și apoi mă uit la ei doi, care lucrează cu un fierăstrău, două bucăți de lemn, una de fier și o plasă de sârmă (vor să construiască o casă pentru porcușoarele de Guineea).

 

”Nu, Fip, nu o să mergem să cumpărăm alte jucării pe care doar să le expui la tine în cameră, ca apoi să te joci fotbal cu o țeavă de plastic adunată de prin curte, sau popice cu deodorantul, sticla de șampon, sticla de apă de gură și ce alte lucruri interesante mai găsești prin baie. Dar, putem fi inventivi, așa cum ești și tu și putem descoperi împreună tot felul de jocuri interesante cu obiecte pe care deja le avem. Cu ce propui să începem?

 

Cum lângă el zăcea pe jos prosopul pe care stătuseră mai devreme porcușoarele de Guineea, în așteptarea casei din două bucăți de lemne, una de fier și  o plasă de sârmă, hotărârăm să găsim idei distractive pentru prosoapele din casă.

Hai să vă povestesc la ce ne-am gândit. 

 

Idei de activități cu prosopul de baie 🙂

1. Rochii din prosoape 

Desigur, prima idee a Emei a fost să creăm rochii de seară din prosoapele subțiri de microfibră. Ne-am amintit și cum făceam când erau mai mici, ”peruci” din prosoape, așa că am transformat ambii copii în prințese cu rochii lungi și păr lung din prosop (puneți prosopul subțire de microfibră pe capul copilului, apoi, la spate, îl prindeți cu un elastic de păr, astfel încât să arate ca o coadă lungă). Apoi au defilat.

2. Trasee cu prosoape

Trasee prin toată casa. Prosoape rulate și puse pe jos, iar ei sunt invitați să meargă pe aceste prosoape în echilibru, ca pe o bară. Le puteți alterna grosimea, înălțimea, lungimea. E distractiv și după ce prind șmecheria, își pot face apoi singuri traseele.

3. Cazemate

Nu cred că e nevoie să vă mai scriu despre asta. Cred că aproape toți copiii care acum sunt țintuiți în casă și-au făcut măcar o cazemată în perioada asta. Sub masă, între două scaune, sub canapea, sub masa de călcat sau uscătorul de rufe, fiecare cum poate.

4. Baschet cu prosopul

Am văzut zilele trecute un filmuleț pe instagram cu un tip care transformase un umeraș în coș de baschet. Mă refer la umerașe de sârmă, cum vin puse cămășile pe ele când le luăm de la curățătorie. Un astfel de umeraș se transformă ușor într-un cerc, pe care puteți prinde o sacoșică, iar umerașul să-l fixați cumva de ceva (noi am ales o ușă de dulap de 90 de cm). Puteți arunca mingiuțe în el, dacă vreți, sau, puteți transforma prosoape în mingi. Un prosop mic de mâini făcut bilă și prins cu multe elastice de cauciuc le dă copiilor o ocupație în procesul fabricării și-apoi o altă ocupație cât joacă basket.

5. Exerciții gospodărești

Când eram mică m-am folosit mult de prosoapele și batistele bunicii ca să exersez călcatul. M-am gândit să introduc asta și în viața copiilor și i-am invitat să-și exerseze călcatul cu ajutorul prosoapelor.

6. Animale din prosoape

Acum mulți ani, pe vremea când puteam circula liberi nu doar pe strada din fața casei (cu declarație), ci chiar și prin lume, ne-am cazat la un hotel unde ne așteptau pe pat niște prosoape împăturite în formă de lebede care se pupă cioc în cioc. Există pe lungul și largul internet tot felul de filmulețe care să ne învețe cum putem împături prosoape în diferite forme (la fel și șervete pentru mese festive)

7. Activitate pe care nu v-o recomand, dar vă povestesc de ea

Fip mai are o activitate preferată, pe care nu neapărat v-aș recomanda-o, dar musai să vă zic de ea. Își ia un prosop mare și gros pe care și-l pune sub fund. Îl ține bine strâns cu mâna între picioare și se dă pe scări ca și cum ar fi cu o sanie. În primul an când a făcut asta mi-a stat inima în loc de fiecare dată. Acum am depășit momentul :)) Câteodată înlocuiește prosopul cu câte un animal imens de pluș.

 

Ascultă Podcast cu Diana:

Alte articole

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

Când jucăriile au devenit desuete și e abia a doua săptămână de #StămAcasă din cine știe câte, vin și eu cu niște idei de activități pentru copii prin care să transformăm banalele prosoape de baie în ceva distractiv. Distractiv mai degrabă pentru copii, pentru că la final, tot nouă – adulților – ne rămâne sarcina de a le băga la spălat 🙂

Activități de vară anti-Pinterest

Activități de vară anti-Pinterest

Pe lângă joaca liberă, aveam și ”activități organizate”. Bine, nu vorbmin de activități gen Pinterest și nici nu le zicea activități. Le zicea doar ”n-o să stai toată ziua pe stradă, hai că îți ajunge; mai fă și altceva” sau ”toți copiii au treabă și nu pot ieși la joacă”. 

Jocul simbolic al copilului – O scurtătură către lumea lui interioară

Acasă am doi copii cu care lucrez de aproape 7 ani pentru dezvoltarea lor personală, pe care îi susțin să-și cunoască și să-și trăiască emoțiile, pe care îi îndrum pentru a crește din fiecare dintre experiențele lor. Iar pentru asta am nevoie să-i cunosc bine și să le cunosc la fel de bine și experiențele. Cu siguranță nu mă aștept de la ei să-mi descrie viața lor în cuvinte clare, mai ales că se întâmplă câteodată ca nici ei să nu fie conștienți de întrebările lor, de conflictele lor interioare, de emoțiile lor. Și-atunci cum fac?

În cabinet lucrez cu copiii altor părinți. Care intră în spațiul nostru de lucru cu alte griji, gânduri, nelămuriri, dificultăți. Cu alte și alte experiențe. Copii mai mici sau mai mari. Cum ar putea un băiețel de 2 ani și un pic să-mi spună în cuvinte că greutatea cea mai mare a vieții lui acum e să-și dea seama când trebuie să fie un copil mic și când trebuie să fie un copil mare?

Prin joc. Jocul e limbajul universal al copiilor (și adulților, până la urmă) și prin joc aflu de la copii de toate. Iar astăzi o să vă povestesc despre cum puteți face și voi asta acasă, cu copiii voștri.

De ce prin joc?

Cum ziceam, jocul e limbajul universal al copiilor. Jocul și realitatea sunt unul și același lucru în cazul copiilor, chiar dacă pot face diferența dintre real și imaginar, atunci când îi întrebăm. Prin intermediul jocului, copilul învață despre lumea din jurul lui și încearcă să-și găsească locul în ea. Prin intermediul jocului copilul poate testa, poate exersa, poate încerca. 

Uneori copiii trec prin experiențe adverse, mai mici sau mai mari. Unele dintre ele pot părea atât de irelevante, încât nu ne-am gândi niciodată că ar putea destabiliza copilul. Unele dintre ele sunt experiențe pozitive de viață, care și ele, la rândul lor, pot ridica dificultăți copilului în relația lui cu lumea din jur. 

Mă gândesc acum la cazul unei fetițe, care își schimbase foarte tare comportamentul, iar părinții nu mai știau de unde să înceapă să lucreze cu ea. Lucrând cu ea am descoperit că motivul schimbării comportamentului era unul pozitiv în viața familiei: mama își schimbase jobul pe unul care îi permitea să petreacă mai mult timp acasă, împreună cu fetița. Iar fetița avea nevoie să se adapteze la noua situație, având comportamente dificile. 

Toate acestea se întâmplă într-un spațiu sigur, în care există loc pentru greșeli și pentru încercări nenumărate. Copilul poate prelucra prin joc experiențele prin care a trecut, le poate înțelege mai bine, poate găsi soluții. 

De ce aveți nevoie?

Figurine și lumea lor

Atunci când mă gândesc la prelucrarea experiențelor copiilor prin intermediul jocului, prima mea opțiune e reprezentată de figurine. Miniaturi din viața de zi cu zi, oameni, animale, obiecte. Dar și miniaturi ”fantastice”, care să întrețină gândirea magică a copilului și care să-i dea copilului putere în relație cu sine, ceilalți și lumea din jurul său. 

Copiii au nevoi diferite și preferințe diferite, ceea ce înseamnă că vor reacționa diferit la jucării diferite. Acasă îmi știu bine copiii și știu cum pot lucra cu ei. Cel mai bine ne descurcăm cu seturile cu oameni și cu animale, de la Playmobil City. Am strâns, în decursul anilor, o cutie mare plină cu magazine, case, spitale, piscine, ferme, toate adunate în timp, în funcție de preferințele de moment ale copiilor. V-am făcut și un filmuleț, în care am inclus setul Playmobil City Life Hotelul animăluțelor și Playmobil City Life, Salon mobil pentru ingrijire catei, pentru că sunt cele mai noi din familia noastră. Cum să vă zic, primul set micuț l-am cumpărat când era Ema mai mică decât ar fi fost cazul și l-am luat mai mult pentru mine, decât pentru ea. Poate vi se întâmplă și vouă să vă cumpărați jucării pentru copiii din voi.

Doar că atunci când a mai crescut și ea, am văzut cât de ușor o pot cunoaște, doar observându-i lumea imaginară pe care o punea în joc ore în șir.

La cabinet am observat cum unii copii preferă să se exprime prin intermediul figurinelor oameni, identificând aproape rațional oamenii din jurul lor cu piesele mici alese. O păpușică tunsă scurt, care seamănă bine cu bunica, un băiețel care e vărul, mama, tata și o soră. 

Alți copii se deschid, mai degrabă, lucrând cu animale. Familia cailor, familia cățeilor. Un crocodil devine furia, un iepure reprezintă frica.

Simboluri

Pentru că există și copii care vor să lucreze abstract, am în cabinet și pietre, bucățele colorate de pietricele sticloase, scoici, cutiuțe, ghinde, bețe, tot felul de elemente naturale sau nu, prin intermediul cărora să cunosc mai bine lumea interioară a copilului. Astfel de piese își fac cel mai bine treaba atunci când copilul le folosește în cutia cu nisip, despre care vă zic mai jos.

Nisip

Nisipul e un instrument minunat de explorare, atât pentru copii, cât și pentru adulți. E un material senzorial, care-l ajută pe copil să se conecteze mai ușor la sine. Felul în care copilul lucrează cu nisipul îmi spune mie foarte multe despre lumea lui interioară, despre emoțiile dominante ale copilului, despre felul în care se raportează la lume. 

De cele mai multe ori, copiii aleg figurine sau simboluri, pe care le folosesc în cutia cu nisip. Le aruncă, le ascund, le acoperă și le descoperă. Dacă alegeți să introduceți și acasă în joc o cutie cu nisip, căutați un nisip fin și curat. Nu aveți nevoie de cutie de lemn, puteți foarte ușor folosi o cutie de plastic. Dacă găsiți una albastră, cu atât mai bine. Dimensiunea ar fi bine să fie proporționată cu aria vizuală a copilului. Adică, atunci când stă în picioare și se uită de sus la ea, s-o vadă pe toată dintr-o singură privire. 

Dacă aveți un copil mai mic, cutia poate sta pe jos. Pentru un copil mai mare, puteți pune cutia pe un suport sau pe o masă

Instrumente

Pe lângă figurine și/sau nisip, vă mai recomand și alte piese, care să-l ajute pe copil să experimenteze cu găsirea de soluții. De exemplu, eu am în cabinet mingi, o sanie, o scară, o cușcă. Din seturile de la Playmobil folosesc acasă, cu copiii mei, multe alte obiecte din viața de zi cu zi, care pot susține învățarea, experimentarea, soluțiile. 

Cum te joci cu copilul?

Aici vine cel mai des întrebarea: ”Păi, Diana, și cum să fac? Că tot nu-mi zice ce face el la grădiniță, orice aș face și oricum l-aș întreba.”

Hai să vă vând pontul și secretul: fără întrebări. Ce fac eu cu copiii mei și cu copiii din cabinet, e să-i invit la joacă și urmăresc jocul. Copilul arată mereu în joc cu ce probleme se confruntă. Are nevoie doar de spațiu pentru a o face. Și prin spațiu, mă refer și la spațiul fizic, în care să poată lucra cu figurinele, dar și un spațiu emoțional în care să poată exprima ce are el nevoie și nu ceva anume, prestabilit de părinte, care să fie așteptat de la el.

Vă las și câteva dintre dilemele pe care le au copiii la anumite vârste și, mai departe de a descoperi motivul concret pentru supărarea copilului, folosiți-le pentru a vă ghida relația cu el. Ce vreau să spun concret? Da, e important și să știi dacă și-a schimbat comportamentul pentru că cineva i-a spus ceva la grădiniță. La fel de important e și să afli în ce experiență generalizată din viața lui de acum poate fi inclusă situația de la grădiniță. Și-astfel, chiar dacă nu afli exact ce s-a întâmplat, cadru cu cadru, poți intra în lumea interioară a copilului tău și-i poți direcționa de-acolo.

Posibile conflicte pe care le poate avea copilul tău:

Încredere vs. neîncredere în ceilalți

Tema încrederii versus neîncredere este legată de dezvoltarea relațiilor de atașament ale copiilor în relație cu părinți, frați, alte figuri de autoritate și nu numai).
Atunci când nu există un blocaj în această zonă, puteți observa la jocul copiilor emoții ca: bucurie, curiozitate, optimism și speranță. Subtemele acestei etape includ: siguranță / protecție, îngrijire, confort, salvare, explorare, renaștere, speranță.

Atunci când apar dificultăți legate de atașament.
Emoțiile care însoțesc tema legată de neîncredere pot fi: tristețe, deznădejde, frică, furie, detașare emoțională, mâhnire și pierdere, ignorarea sau respingerea relației, haosul, ambivalența relațiilor,, moarte, etc. 

Autonomie / independență vs. rușine și îndoială

Această temă este legată de copiii care încep să dezvolte relații lor cu sine (ca individ valorizat) și cu ceilalți.
Caracteristicile pe care le puteți observa ca însoțind tema pozitivă a autonomiei includ sentimentul de eficiență proprie  și independența adecvate vârstei. Subtemele care par să se încadreze la această etapă includ puterea, măiestria, sentimentul de realizare, satisfacția.
Atunci când, însă apare rușinea, mai degrabă decât autonomia, puteți observa în jocul copilului neputință, furie și frustrare. Subtemele acestui blocaj pot fi: control / victimizare; slăbiciune / neputință; testarea limitelor, agresivitate, supra-adaptare la reguli și o nevoie ridicată de a primi aprobarea celor din jur, comportamente sfidătoare sau de dominare. 

Inițiativă vs. Vină

Această temă se referă la copiii care lucrează la a dezvolta un sentiment de moralitate sau conștiință, cu valori „bune” și „rele” în raport cu ei înșiși, cu alte ceilalți și cu lumea.
Atunci când nu există un blocaj al acestei etape, puteți observa în joc cum copiii sunt interesați să încerce noi activități și noi roluri pentru ei înșiși în relațiile sociale, precum și să înceapă să-și asume responsabilitatea corespunzătoare vârstei pentru acțiunile lor.
Emoțiile și atitudinile așteptate să însoțească tema inițiativei sunt creativitatea, curiozitatea și exprimarea liberă a emoțiilor. Subtemele în jocul copiilor în această etapă pot fi: bunătatea, vindecarea, ajutorul, asumarea riscurilor sănătoase, conformitatea cu regulile sociale explorarea rolurilor de adult.
Emoțiile și atitudinile care însoțesc adesea varianta disfuncțională a acestei etape sunt: vina, confuzia dintre fantezie și realitate la o vârstă la care copilul are capacitatea de a face această diferență, inhibarea gândurilor, emoțiilor sau comportamentelor, dar și a jocului imaginar. Puteți observa în joc rănirea de sine sau a altor persoane, deteriorarea bunurilor, nerespectarea regulilor sociale, preocuparea pentru siguranța proprie.

Competență vs. Inferioritate

Această temă se referă la acea etapă în viața copilului când acesta își dezvoltă propriile competențe.
 La polul pozitiv copiii învață să împărtășească interese, să rezolve probleme, să coopereze și să lucreze cu ceilalți, precum și să dezvolte propriile abilități în relații sociale, școală și distracție.
Emoțiile și atitudinile care pot însoți competența includ perseverența, toleranța ridicată la frustrare, gândirea logică și schimbul de interese cu ceilalți copii și cu adulții.
La polul negativ al acestei etape regăsim emoții și atitudini legate de inferioritate: percepția despre sine de a fi prost, inutil, incapabil să învețe sau să realizeze lucruri, incapabil să lucreze cu semenii sau cu adulții. Subtemele de la această rubrică includ: excesul de conformitate cu regulile și așteptările sociale, lipsa de perseverență la îndeplinirea sarcinilor, preocuparea de câștig, înstrăinarea copiilor și adulților, incapacitatea de a lucra în mod cooperativ sau de a cere ajutor, sentimente de valoare scăzută de sine. 

Acum că știți toate astea, spor la joacă!

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Piaget spune că punctul de plecare al dezvoltării copilului sunt reflexele (reflexul suptului, de apucare, etc.) cu care acesta se naște. Copilul vine la pachet cu aceste reflexe în primul rând pentru a putea supraviețui. Dar, odată cu trecerea timpului, bebelușul va sofistica reflexele primare și le va transforma până la urmă în acțiuni deliberate.

Activități de vară anti-Pinterest

A venit vacanța deja. Bine, nu știu câți copii mai au vacanța mare în anul 2019, dar dacă ai voștri sunt fericiții norocoși ai celor 3 luni de joacă, mă bucur și eu alături de ei. Sincer, nu știu cum vă organizați voi pentru cele 3 luni de vacanță, dar știu cum se organizau ai mei pe vremea mea. Stăteam cu bunicii din București până veneau ai mei de la serviciu, apoi plecam o vreme și la Ploiești, la bunica de la curte. Nu am avut vacanțe la țară (că n-aveam unde), dar la Ploiești aveam un vișin în care mă puteam urca (dar nu mă urcam, pentru că îmi era frică), vecinii aveau găini (noi nu) și erau copii pe stradă, cu care mă puteam juca. Scoteam o pătură la poartă, păpușile, hainele de păpuși, cărucioarele și mașinuțele și tare repede treceau zilele.

Pe lângă joaca liberă, aveam și ”activități organizate”. Bine, nu vorbmin de activități gen Pinterest și nici nu le zicea activități. Le zicea doar ”n-o să stai toată ziua pe stradă, hai că îți ajunge; mai fă și altceva” sau ”toți copiii au treabă și nu pot ieși la joacă”.

Așa că îmi amesteca bunica săpun cu apă, îmi dădea o macaroană cu gaură și făceam baloane.
Trăgeam la țintă cu praștia făcută de bunicul, pe care o foloseam cu muniția făcută din sârmă întoarsă în formă de U.
Trăgeam cu mingea la perete, ca în reclama aia de la radio cu doamna bătrână supărată că-i pică tencuiala.
Spălam pe jos cu furtunul.
Găteam sărățele cu cremă de ciocolată (oribilă combinație).
Culegeam pătrunjel pentru supă (deși nu-mi plăcea pătrunjelul în supă).
Desenam cerculețe cu apă în jurul furnicilor, ca să văd cum găsesc ieșirea din situația fără ieșire (aveam o seringă pentru această activitate).
Pictam pietre. Pictam paie. Pictam foi. Pictam pahare. Pictam bucăți de metal. Pictam… mă rog, v-ați prins. Pictam orice.
Și făceam haine păpușilor cu bucăți de material primite de la fina bunicii, care fusese croitoreasă și un capsator.
Jucam tabinet și macao cu bunica, un joc de-a cumpărăturile, fotbal cu nasturi, ascultam muzică la radio și făceam pâine prăjită cu unt pe reșou (erau mai bune decât cele pe aragaz).
Ah, da. Și mă fandoseam la oglindă, în casa din spatele curții unde era răcoare, dar (mai ales) eram singură.

Acum parcă mi-e și rușine să le pun copiilor în față așa niște activități simple. Dacă nu-mi ia 2 ore să le pregătesc, parcă nici nu merită să-i obosesc. Sigur că glumesc. Nu mai fac asta. Am depășit perioada cu vreo 4 ani. Și chiar dacă ai mei copii n-au vacanță de 3 luni, tot se mai întâmplă ca după amiaza, când suntem acasă, să nu fie prietenele și prietenii lor acasă. Sau să fie, dar să fie prea cald afară pentru zbenguit cu biciclete și trotinete sau prea soare pentru piscină. Deci, cum își petrec ei zilele de vară?

Își iau și ei o pătură, ghiozdanele și penarele, caiete și foi și se așază pe un petic de iarbă de vis a vis de casa noastră, care-i ascuns între niște brazi. Și-au făcut acolo locul secret. Au întins o sfoară, de care au agățat niște inimioare și steluțe tăiate din hârtie colorată și alte câteva nimicuri drăguțe cu care au decorat spațiul. Își iau fructe și clătite, sticluțe de apă sau suc și fac picnic, se uită la nori, se ceartă, se împacă.

Pictăm împreună, așa cum pictam și eu când eram mică. Ne așezăm la masa de afară sau din casă (în funcție de cât e de cald) și pictăm. Eu pictez obsesiv galaxii, valuri și mări. Ei pictează roboți, pisici sau chestii abstracte. Puse în rame foto sunt un cadou foarte frumos pentru prieteni sau bunici, de exemplu.

Ne jucăm cu mingea sau cu un frizbi sau cu un disc cu arici, cu care prinzi o minge (nu știu cum îi zice). Urmează să începem cu badmintonul. Toate astea în fața casei, unde trec destul de puține mașini. Jucăm în 3 sau în 4, depinde câți suntem acasă.

Facem baloane de săpun, care sunt distractive la orice vârstă (și a mea, și a lor). Culegem mentă pentru limonadă sau pătrunjel pentru porcușoarele de Guineea. Nu chinuim furnici, pentru că am mai multă minte acum. Gătim chestii comestibile, pentru că sunt acolo lângă ei să le spun că sărățelele și crema de ciocolată nu fac casă bună împreună. Praștie n-avem (și nici nu vreau s-avem :)), dar avem pistoale cu apă cu care ne alergăm prin curte (mă rog, curtea noastră e mică. Ei aleargă, eu nu prea am loc :))

Practic, facem împreună lucrurile pe care eu le făceam fie cu bunicii, fie singură. Tot practic, simt că îmi retrăiesc copilăria. Și voi faceți activități simple cu copiii și vă bucurați de ele?

Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra

Când eram eu în școală am aflat despre faptul că avem 5 simțuri. Bunica le tot repeta cu mine și îmi spunea că sunt importante și că e important să știu care e care și ce se face cu ele. Nu înțelegeam atunci foarte bine de ce, însă acum pricep. E modul în care învățam eu… lumea. Învățam despre cum funcționează ea, cream trasee neuronale, puneam bazele informațiilor ulterioare pe care urma să le acumulez. Cu alte cuvinte, să-mi folosesc cele 5 simțuri cât mai mult însemna că o să fiu… deșteaptă. Nu la nivel de IQ, ci la orice nivel, pentru că să fii ”deștept” înseamnă mult mai multe decât să poți recita Luceafărul. Ba chiar, de multe ori, să fii deștept poate însemna să refuzi să înveți Luceafărul :))

Între timp, cum zona mea de studiu chiar s-a dus în direcția despre importanța căreia îmi tot povestea bunica (periodic îmi amintesc despre frânturi de discuții cu ea despre Freud, despre Jung, despre Maslow, despre Pavlov) și am aflat că între timp știința discută despre mai mult de 5 simțuri. La momentul în care vă scriu articolul, ce știu eu este că sunt 8 simțuri prin care experimentăm lumea. Și nu știu dacă pe undeva e în dezbatere, dar mie și experiența de viață mi se pare un simț bun de luat în calcul, care modifică felul în care percepem și trăim realitatea. Modul în care simțim durerea, modul în care simțim gusturile, chiar și modul în care vedem sau auzim lucruri sunt (din punctul meu de vedere) enorm influențate de acest al nouălea simț… Cel al experienței de viață.

În fine, îmi propun să mai studiez perspectiva asta și până una alta să vă povestesc despre celelalte simțuri.

    • Simțul vizual

      Simțul vizual este responsabil, după cum bine îi spune și numele, cu văzutul. Ochii captează o imagine, forme, culori, lumină, mișcare și transmite informația către zone ale creierului care îi dau sens. Cam cum funcționa pe vremuri developatul pozelor de pe film, doar că în creier răspunsul este atât de rapid, încât nici nu ne dăm seama de el.
      Simțul vizual este extrem de important și în comunicare. Cu ajutorul simțului vizual percepem comunicarea non-verbală, de exemplu.

      Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului vizual:

      – jucați jocuri de memorie cu cartonașe (un set de cartonașe pe care copilul le vede și apoi dispar din raza lui vizuală, iar el trebuie să-și amintească ceea ce a văzut)
      – jucați jocuri de memorie cu găsit perechi (cartonașe sau cărți de joc puse cu fața în jos, iar copilul trebuie să întoarcă aceste cartonașe unul câte unul, pentru a descoperi cât mai repede perechile)

      – jucați jocuri de genul ”Who is Who”
      – folosiți lumina și oglinzile în jocul copiilor

      • Simțul gustativ

        Simțul gustativ sau papil-gustativ se referă la a simți gusturi. E important pentru siguranța personală să poți face diferența dintre gusturi, mai ales dacă e să privim în evoluția noastră, când un gust rău putea atrage atenția asupra unui aliment otrăvitor.
        Copiii încă și-au păstrat această reținere legată de mâncare și au tendința de a refuza gusturile noi, care sunt în afara zonei lor de confort.

        Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului gustativ:

        – organizați împreună degustări diferite; de fructe, legume
        – alternează gusturi dulci cu gusturi sărate sau amare și discutați despre intensitatea și modul în care sunt resimțite
        – încercați să aflați dacă e adevărat că anumite gusturi se simt în anumite zone ale limbii

      • Simțul tactil

        Simțul tactil se referă la ce anume simțim cu pielea noastră. Pielea noastră, acest organ lung și mare, care ne protejează interiorul. Drept urmare, e important ca pielea noastră să facă (desigur, cu ajutorul creierului) diferența dintre o atingere plăcută și una periculoasă.
        Atunci când o persoană are dificultăți în a procesa informațiile senzoriale legate de simțul tactil, această diferență nu se mai face atât de ușor, astfel încât fie crește foarte mult toleranța la durere, ceea ce poate fi periculos, fie crește foarte mult sensibilitatea, astfel încât orice atingere este dureroasă și/sau neplăcută din punct de vedere psihologic.

        Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului tactil:

        – alegeți împreună 10 obiecte pe care le puteți folosi pentru a atinge pielea (care să ofere experiențe senzoriale diferite). ”Cobaiul” este legat la ochi, iar ”omul de știință” pune obiectele respective, pe rând, în contact cu pielea cobaiului. Cobaiul trebuie să ghicească ce obiect l-a atins.
        – așezați în fața copilului două castroane mari. Unul din castroane conține apă caldă, iar celălalt apă rece. Invitați copilul să bage mâinile în castroane, numărați până la 5, apoi schimbați castroanele între ele (astfel încât, mâna care a stat în apă caldă să fie acum în apă rece și invers).
        – desenați copilului diferite forme geometrice în palmă (sau litere, dacă e un copil care deja știe bine să citească) și lăsați-l să ghicească ce anume ați desenat
        – invitați copilul să meargă desculț pe diferite suprafețe

      • Simțul vestibular

        Simțul vestibular se referă la poziționarea noastră în spațiu, la echilibru, la orientare. Informațiile sunt corelate cu imaginile și sunetele pe care le percepem și ajută la orientarea noastră fizică în lume. Simțul vestibular ne transmite și în ce poziție stăm (orizontal sau vertical sau cu capul în sus sau cu capul în jos) în funcție de cum e amplasat capul în raport cu forța gravitațională. Inteligent, nu?
        De exemplu, atunci când avem urechile înfundate, simțul vestibular funcționează cu dificultate.
        Atunci când o persoană are dificultăți legate de acest simț, pare mai împiedicată, cade ușor, îi e greu să facă sport.

        Activități pe care să le faci cu copilul pentru dezvoltarea simțului vestibular:

        – mersul pe o bicicletă pentru copii sau pe o trotinetă pentru copii, sau pe role, sau pe skateboard
        – jocurile fizice, în care (în funcție de toleranța copilului) adultul îl transformă în avion, în elicopter, în săgeată, îl sucește și răsucește cu capul în sus, în jos, în toate felurile (util și pentru simțul proprioceptiv, vezi mai jos)
        – faceți astfel de activități în timp ce copilul este privat de simțul vizual și auditiv (legat la ochi și cu căști de antifonare la urechi); recomand activitatea aceasta cu copii mai mari. Cei mici tind să se sperie
        – sau… pur și simplu mergeți cu copilul în parc și lăsați-l să se urce pe toate jucăriile, să coboare, să stea cu capul în sus sau în jos, să sară, să-și țină echilibrul.

      • Simțul proprioceptiv

        Simțul proprioceptiv este foarte asemănător cu cel vestibular. Dacă simțul vestibular ne ajută să ne poziționăm în spațiu în funcție de cum și unde stă capul nostru, simțul proprioceptiv își ia informațiile de la mușchii noștri, de la ligamente și încheieturi. Copiii au nevoie de joacă liberă pentru a-și dezvolta acest simț. Adesea ei au comportamente care pe noi, adulții, ne enervează și-atunci îi oprim. Dar nu știm că îi oprim din a-și trezi și dezvolta acest simț foarte important.
        Când mai lucrez cu părinți care sunt iritați sau se tem pentru copiii lor care își mestecă gulerul de la hanorac, sau care pun mâna ”pe toate alea”, care se bâțâie permanent, care se joacă prin împins și-așa mai departe, le trimit, adesea, să urmărească acest filmuleț care explică toate aceste comportamente.
        Vă invit și pe voi să-l urmăriți. Iar la final o să vedeți câteva idei de activități/jocuri pe care să le inițiați cu copiii, sau pe care să nu le mai opriți atunci când copiii sunt antrenați în ele:

 

  • Simțul interoceptiv

    Simțul interoceptiv este cel mai nou simț despre care se discută și se referă la senzațiile pe care le simțim în corpul nostru. Foamea, setea, nevoia de a merge la toaletă, dureri, felul în care se simte o gură de apă rece alunecând pe gât în jos. Toate astea le simțim datorită simțului introceptiv.
    Din păcate, de multe ori sabotăm acest simț atunci când hrănim copilul neînfometat, atunci când îl invităm să folosească olița după programul pe care îl dictăm noi.
    Ca activități nu vă recomand mare lucru, decât să invitați copilul să asculte ce simte corpul lui. Să asculte dacă burtica lui îi spune că îi e foame, sau dacă pipi vrea să iasă afară, de exemplu.

– Diana, e adevărat ce zice Fip?

– Diana, e adevărat ce zice Fip?

– La mine la grădiniță e o legendă!
– Nu te cred. Nu are cum să fie o legendă la tine la grădiniță. Cred că minți.
– Nu, nu mint. Chiar e o legendă la mine la grădiniță.
– O s-o întreb pe mama ta, să-mi spună ea. O s-o întreb dacă e adevărat că e o legendă la tine la grădiniță.

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Piaget spune că punctul de plecare al dezvoltării copilului sunt reflexele (reflexul suptului, de apucare, etc.) cu care acesta se naște. Copilul vine la pachet cu aceste reflexe în primul rând pentru a putea supraviețui. Dar, odată cu trecerea timpului, bebelușul va sofistica reflexele primare și le va transforma până la urmă în acțiuni deliberate.

Mișcare pentru copii statici

Mișcare pentru copii statici

Dar, întrebarea de la care am pornit acest articol nu era legată de beneficiile sportului, nici de instrumente de sport, ci a pornit de la una din ședințele mele de ieri, unde am gândit, împreună cu o clientă, un plan de mișcare pentru copil. Nu-s profesoară de sport, nici instructoare de fitnes, însă, scopul nostru comun era să scoatem copilul dintr-o zonă de nemișcare, apărută odată cu izolarea în casă, și să-i redăm energia și relația cu propriul corp.

Jocul cu plastilina și idei de activități

Plastilină. Aveți în casă, așa-i? Odată ce copilul n-a mai băgat cu poftă bucăți albastre și roșii de material modelabil, pe care tu nu l-ai mânca nici plătită, a început jocul. Întâi ca experiență senzorială, copilul a atins și a modelat fără scop aparent materialul. Apoi a făcut șerpișori și bile, a apăsat în materia moale și flexibilă mașinuțe sau pietricele, degețele, diferite forme. Apoi a început să construiască mai clar și mai direct, să-și facă jocuri de rol și să pună în lucrul modelator trăiri, gânduri, comportamente, să și le proceseze și să le integreze, lăsând în fiecare formă o părticică mică din inconștientul la fel de maleabil ca și plastilina din mânuțe mici.

Cu ce combinăm plastilina?

Atunci când copilul este mic, e important să nu-l copleșim cu materiale multe. Frământarea plastilinei (sau unei bucăți de cocă, de ce nu?) e ceea ce are nevoie pentru a-și lucra atenția și mușchii și coordonarea. Iar, pe măsură ce se obișnuiește cu materialul, îi putem pune la dispoziție mai multe accesorii. Accesorii speciale pentru lucrul cu plastilina (există și din cele care ajută la jocurile de rol, dar și la exercițiul/modelajul plastilinei), dar și obiecte din casă.

Cum ar fi: 

  • capace
  • pietre (inclusiv pietricele de sticlă)
  • conuri de brad
  • cuburi de lemn
  • pene
  • paie
  • forme pentru biscuiți
  • scobitori sau chibrituri
  • nasturi
  • ricgle și echere
  • frunze, crenguțe
  • forme din puzzle incastrabil (inclusiv cifre, litere)
  • perie sau pieptăn
  • făcăleț
  • etc.

Ce dezvoltă plastilina (pe lângă ce vă spuneam în primul paragraf)?

Coordonarea mână-ochi

Sincer, cam orice material cu care lucrează copilul mic și care îi captează atenția lucrează acest tip de coordonare. Am spus despre coordonarea mână-ochi și când am vorbit despre puzzle, și despre lego și despre cam orice.

Motricitatea fină

E unul din materialele care dezvoltă cel mai bine acest aspect. E ca un fel de sală pentru mușchiuleți mici de mâini mici. Motricitatea fină îi ajută inițial să poată apuca obiecte mici, însă, pe termen lung e importantă pentru scris, pictat. Poate face diferența dintre ”nu sunt în stare să cos un nasture” și ”am sculptat orașul București în vârful unui creion mecanic” :))

Creativitatea

Dezvoltă creativitatea și imaginația, ca orice proces creativ. Și din cauza asta e și o activitate atât de apreciată de cei mai mulți copii.

Limbajul

Dacă stăm alături de copil și ne jucăm împreună cu el (sau dacă se joacă împreună cu alți copii), prin jocul cu plastilina își dezvoltă mult limbajul. Învață denumiri de forme, culori, consistențe, cere, oferă, etc. Trebuie să pună în cuvinte concrete unele lucruri ce par abstracte (de exemplu, îți va explica de ce bila maro de acolo e un câine).

Atenția și răbdarea

Mai ales dacă e vorba despre o activitate care să-i placă. Așa că vă las cu câteva idei de activități în lucrul cu plastilina. Sunt salvate de mine de pe Pinterest, pe tema Crăciunului. Sper să vă fie de folos. 

 

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Importanța stimulării senzoriale a copiilor

Piaget spune că punctul de plecare al dezvoltării copilului sunt reflexele (reflexul suptului, de apucare, etc.) cu care acesta se naște. Copilul vine la pachet cu aceste reflexe în primul rând pentru a putea supraviețui. Dar, odată cu trecerea timpului, bebelușul va sofistica reflexele primare și le va transforma până la urmă în acțiuni deliberate.