8 sfaturi pentru tații de fete

 

Relația dintre părinți și copii e una foarte specială, din foarte multe puncte de vedere. Unul din motivele pentru care e foarte specială, este că ea pune bazele tuturor relațiilor interumane ale viitorului adult. Adică, așa cum ne purtăm noi cu copiii noștri, așa se vor aștepta ei să se poarte și ceilalți cu ei (de-asta femeile care stau în relații toxice/abuzive provin de cele mai multe ori din familii în care au avut parte de interacțiuni toxice și/sau abuzive).

Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre relația dintre tată și fiică și cum poate un tată să influențeze relațiile viitoarei adulte pe care acum o ține încă într-o mână. Și să le ofer taților câteva idei despre ce și cum ar putea face împreună cu fetițele lor.

1. Iubește-o pe mama ei

Primul exemplu despre cum ar trebui să arate o relație este cel de acasă. Ceea ce ea va vedea acasă la ea este ceea ce se va aștepta să primească în relațiile ei viitoare. Un tată iubitor față de mama ei îi transmite că așa e normal să stea lucrurile într-o relație.

2. Respect-o pe mama ei

În aceeași idee, arată-i respect mamei ei, iar ea va aștepta respect la rândul ei de la bărbații ce îi vor intra în viață. Când ești în dubiu dacă ceva din ceea ce faci tu în familie e bine sau nu e bine, ia o pauză și imaginează-ți că fetița ta ar avea un soț care să acționeze ca tine. Ar fi bine? N-ar fi bine? Dacă n-ar fi bine, acționează diferit.

 

3. Spală vasele

… sau dă cu aspiratorul, sau calcă, sau pune rufe la spălat, sau gătește și tu cina. Arată-i că nu doar femeile sunt cele responsabile de gospodărie. Am auzit la un moment dat un banc. O mamă care avea un băiat și o fată se plângea la o prietenă. ”Dragă, băiatul ăsta al meu s-a însurat tare prost. Are o nevastă care nu calcă și nu gătește. Bietul de el… își calcă singur cămășile și trebuie să gătească singur pentru amândoi! Imaginează-ți ce puturoasă și-a luat! Dar fata… Fata are un soț grozav. Ea nu poate să calce, pentru că o doare spatele foarte tare și nici să gătească, pentru că i se face rău de la miros. Și are un soț extraordinar, care o iubește și o respectă și a înțeles că dacă ea nu poate face astea, le poate face el. Și-au împărțit foarte frumos treburile casnice…”

4. Cine ești tu devine șablonul pentru relațiile ei viitoare

Cred că te-ai prins deja, dar prefer să zic totuși în cuvinte clare: Modelul tău va deveni modelul ei de bărbat pe care îl va căuta în viața ei mai târziu. Știi bancurile alea cu ”A crescut fata mea, acum trebuie să-mi iau pușcă”? N-o să ai nevoie de ele dacă vei fi un model bun de viitor partener. Pur și simplu, sunt mici șansele ca ea să ajungă într-o relație abuzivă sau în care nu e respectată, dacă acasă nu a văzut și nu a experimentat așa ceva.

5. Scoate-o la restaurant

Și învaț-o despre cum ar trebui să se comporte în societate. Care sunt bunele maniere în astfel de contexte? Ține-i ușa să intre în restaurant și trage-i scaunul ca să se așeze. Învaț-o să-și comande singură ceea ce își dorește să mănânce și explică-i că acum vei plăti tu, pentru că ai invitat-o în oraș, dar că atunci când va invita ea un bărbat la restaurant, va putea plăti ea.

6. Învaț-o să schimbe o roată

Da, scoate-o la restaurant și poartă-te delicat cu ea, dar mâine o poți învăța și să schimbe o roată la mașină. Sau cum funcționează un motor. Sau mergeți cu cortul la pescuit. E adevărat că, dacă privim antropologic, femeile au fost ”ținute acasă” de bărbații care plecau la vânătoare sau pescuit și protejate pentru a putea naște și avea grijă de puii familiei. Cu toate astea, femeile puteau și pot face și treburi dificile și murdare. Și își pot purta și singure de grijă. Deci da… trateaz-o ca pe o prințesă, dar apoi și ca pe o persoană normală, autonomă, întreagă și completă, care poate pune mâna și schimba un bec sau o roată la mașină.

 

7. Ține-te de promisiuni

Asta este valabil și pentru mame, și în relația cu băieții, dar am simțit nevoia să o expun aici clar și concis. Ține-te de promisiunile pe care i le faci. Nu uita, modelul tău este modelul interacțiunilor ei viitoare cu băieți și bărbați!

8. Renunță la misoginism

Posibil să zici ”OK, dar eu nu sunt misogin!”. Posibil să fie așa cum zici tu. Doar că, în societatea în care trăim, e atât de greu să nu fii misogin. Săptămânile trecute am primit un mesaj amuzant cu o reclamă. Era la o marcă de bere. Reclama era destul de explicită, cu un spate dezbrăcat de doamnă care stătea capră și se mișca ritmic înainte și înapoi. La un moment dat, o mână de bărbat pune o sticlă de bere pe spatele ei. Imediat, o altă mână de bărbat ia sticla și apare punch-ul reclamei: ”Împarte una cu un prieten”. Mi s-a făcut atât de silă, de nu vă puteți imagina. Discuția de apoi am purtat-o cu doi bărbați care nu se consideră misogini și care, în realitate, chiar își tratează cu respect și demnitate partenerele… Dar reclama asta în care femeia era obiectificată și ”deținută” i-a amuzat. Am pornit o discuție interminabilă. Niciunul dintre ei nu s-au gândit (conștient) în direcția ”femeia, proprietate a bărbatului”. Mi-au dat dreptate până la urmă.
Întrebarea se pune: Câte comentarii în direcția asta, involuntare ai făcut de față cu fetița ta? E un aspect la care să fii atent

Știi un tată căruia i-ar fi de folos sfaturile? Dă articolul mai departe, să ajungă la el!

8 sfaturi pentru tații de fete

Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre relația dintre tată și fiică și cum poate un tată să influențeze relațiile viitoarei adulte pe care acum o ține încă într-o mână. Și să le ofer taților câteva idei despre ce și cum ar putea face împreună cu fetițele lor.

De la a adormi cu mama la a adormi singură – o poveste de succes

Săptămânile trecute am lucrat în consiliere cu o mamă care avea nevoie să-și învețe fetița de 6 ani să adoarmă singură. Mama este însărcinată și aproape mereu singură la ora de somn cu copilul/copiii, așa că lucrurile ar fi mult mai ușoare pentru toată lumea dacă ar avea de culcat un singur copil seara – pe bebeluș. Fetița era destul de temătoare la auzul acestui plan. Nu credea că se poate descurca singură.

Pentru a nu deruta copilul mare foarte tare, mama a început procesul acesta destul de devreme în sarcină. Probabil că m-ați auzit spunând și sigur o să mă mai auziți spunând, că atunci când urmează ca familia să se mărească, cel mai bine este să nu faceți schimbări dramatice cu două-trei luni înainte de naștere. Dar, să revenim.

Okay. Deci, avem o fetiță de șase ani care încă adoarme cu mama și o mamă care și-ar dori ca lucrul acesta să se schimbe. Pentru că fetița este destul de mare și pentru că pe termen lung soluția ar fi de ajutor inclusiv pentru ea, ne-am propus să pornim la drum. Iar pentru asta, am făcut un plan prima și un set de reguli.

 

Prima regulă din acest set de reguli a fost să ne setăm niște așteptări foarte clare. Copiii nu sunt nici proiecte de management, nici roboței, așa că obiectivul nostru nu a fost de tip SMART (:))).

A doua regulă, care derivă cumva din prima, a fost să fim flexibile. Toate trei. Și apoi am început.

Pasul numărul unu: Mama a vorbit cu fetița ei

Mama i-a povestit fetiței cu ceva timp înainte ce urmează să se întâmple. I-a explicat de ce, i-a explicat unde va dormi ea, unde va dormi fetița, ce se va întâmpla dacă fetița se va trezi peste noapte, și așa mai departe. Explicațiile au venit de multe ori în multe zile la rând.

Pasul numărul doi: Mama și-a reasigurat fetița că o iubește

Să știți că deși pentru noi poate părea evident că ne iubim copiii, trebuie să o și punem în cuvinte. Cu atât mai mult în momente în care schimbăm o rutină. Mama asigurat-o pe fetiță că o iubește în continuare, indiferent unde se află, indiferent ce se întâmplă, indiferent unde dorm.

Pasul numărul trei: Mama a asigurat-o pe fetiță că este în siguranță

Asta înseamnă nu că i-a spus că nu există monștri sub pat, sau ca nu există deloc. Ci că indiferent unde ar dormi una sau cealaltă rolul mamei este de a se asigura ca fetița este în siguranță. Apoi au revenit la pasul numărul unu și-au reluat discuția despre cât de repede poate ajunge mama la ea în caz că un monstru roz cu solzii albaștri și ochii la subraț ar ieși de sub pat, să-i cânte un cântec enervant (E foarte important să ne păstrăm simțul umorului și să corelăm genul de umor pe care îl abordăm cu genul de umor pe care copilul l-ar aprecia în momentul respectiv – și includ aici chiar și glumele cu pipi, caca, pârț, dacă e nevoie)

 

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

Pasul numărul patru: Mama și fetița au făcut împreună un plan

Adică au hotărât împreună în ce seară vor începe și au făcut o listă de lucruri de care fetița ar avea nevoie pentru a adormi singură cît mai ușor: un ursuleț de pluș mai mare, o lampa de veghe și o carte nouă cu povești pentru seară. Cele două au mers împreună la un magazin de jucării de unde fetița și-a ales cel mai mare urs pufos posibil, au ales împreună unde pe un site două corpuri de iluminat Disney (o lămpiță mică de veghe cu prințese, pe care să o aibă pe noptieră lângă pat, care includea și un proiector, și o lanternă mică pe care fetița a hotărât că o va ține sub pernă ca să se simtă în siguranță și să o aibă la îndemână în caz că va avea nevoie de ea).
Mama s-a hotărât că nu va obiecta la nimic din ceea ce și-a ales fetița din selecția de lămpi de veghe și proiectoare poate mai potrivite unei vârste mai mici, chiar dacă poate lămpița cu prințesă era ușor puerilă, iar ceea ce încerca mama să facă era să treacă la o rutină de fetiță mai mare. În astfel de momente când copiii trebuie să lase în urmă o parte din copilăria mică și să treacă la nivelul următor au tendința de-a face un joc înainte-înapoi. Înainte ar fi ca fetița să adoarmă singura. Pasul înapoi a fost reprezentat de lampa de veghe. Cu alte cuvinte nimic îngrijorător. O regresie benignă.

Pasul numărul cinci: A început schimbarea rutinei de seară

Fetița s-a pregătit de somn, și-a luat ursul gigantic, a aprins lumina de veghe și s-a urcat în pat.

Prima seară: mama a stat pe marginea patului și i-a citit fetiței din noua carte de povești. A rămas lângă fetița până când aceasta a adormit.

Dacă te pot ajuta, programează o ședință de consiliere 

A doua seară: la fel.
A treia seară: mama a tras un scaun la marginea patului și a citit de-acolo cartea de povești. A rămas pe scaun până când fetița a adormit.
A patra seară: la fel.
A cincea seară: scaunul de pe care a citit mama nu a mai fost lângă pat, ci la câțiva pași distanță. A rămas pe scaun până când fetița a adormit.
A șasea seară: la fel.
A șaptea seară: mama a citit povestea, a mai stat un pic cu fetița, apoi a plecat înainte ca aceasta sa doarmă.
A opta seară: mama a citit povestea, apoi fetița a rugat-o să iasă. Voia să încerce să adoarmă singură mai repede. A reușit.
A noua seară: mama a citit povestea, i-a spus fetiței noapte bună și a plecat din cameră.

Pe tot parcursul procesului fetița s-a simțit foarte încurajată de ceea ce se întâmplă. Iar în dimineața ultimei zile, fetița părea că s-a schimbat foarte mult peste noapte. Și-a pregătit singura micul dejun și a verificat ghiozdanul să vadă dacă este pregătit pentru școală. Până atunci lucrurile acestea erau făcute de mama ei. Cu alte cuvinte, fetița și mama au ales momentul perfect pentru a face această trecere. Iar despărțirea de rutina de somn a copilăriei mici nu a fost un moment trist pentru fetița, ci un moment în care a prins puteri.

8 sfaturi pentru tații de fete

Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre relația dintre tată și fiică și cum poate un tată să influențeze relațiile viitoarei adulte pe care acum o ține încă într-o mână. Și să le ofer taților câteva idei despre ce și cum ar putea face împreună cu fetițele lor.

6 cărți despre frați

Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.

Ce să faci în loc să-ți obligi copilul să-și ceară scuze

În perioadele în care treceam prin episoadele astea de agresivitate, i-am ajutat mult să găsească alternative. E în regulă să fii furios și e în regulă să arăți asta, și nu e în regulă să rănești, să te rănești, sau să distrugi. Din fericire etapele au trecut mai repede decât mi s-a părut mie la momentul respectiv.

Cărți pentru copii care încurajează gândirea critică și perseverența

În afară de viața noastră de zi cu zi, în care îi încurajez să gândească, să încerce, să experimenteze, citim și cărți pe tema asta. Și, dacă acum două săptămâni v-am recomandat 3 cărți despre inteligența emoțională și emoții în general, astăzi vreau să vă recomand 3 cărți care încurajează gândirea critică și perseverența.

6 cărți despre frați

Acum vreo patru ani aflam că Ema va fi soră mai mare. Nu era chiar o veste neașteptată, ba chiar era o veste așteptată și foarte dorită. Cum eu am fost un copil singur la părinți, mi-a venit tare greu să-mi dau seama cum se face treaba asta de părinte de doi copii. Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.
Mă rog, până la urmă i-am dat eu de cap și acum nici nu mai țin minte cum era să fiu părinte doar de un singur copil. Despre cum încercăm să-l ajutăm pe fratele mai mare la noua configurație a familiei și alte peripeții ale noastre, mai amuzante sau mai puțin amuzante, am scris aici. Iar marți, pe 27 martie, de la ora 16.30 am programat și un webinar gratuit pe tema conflictelor dintre frați, pentru că mi-e clar că e nevoie de mult sprijin pe partea asta. Așa că, dacă aveți mai mult de un copil, vă invit să vă înscrieți, ca să participați. Sau poate aveți prieteni care trec prin dificultăți cu copiii lor și le-ar fi de folos puțin sprijin și puțin ajutor. Le puteți da mai departe linkul evenimentului.
Pe lângă multe alte chestii pe care le-am făcut pentru a ușura cât de cât adaptarea, am și căutat cărți care să abordeze situația asta. Cumva, doar a povesti nu-i era mereu suficient pentru a și vizualiza situația. Cu cărțile lucrurile deveneau mai ușoare. Între timp au mai apărut și alte cărți pe tema asta și mă gândesc că s-ar putea să vă fie utilă o astfel de listă.

Avem un bebeluș – Berta Garcia Sabates

Berta Garcia Sabates - Avem un bebelus! -
”Avem un bebeluș” a fost prima carte pe tema asta pe care am cumpărat-o. E o carte drăguță, curată și deschisă. Ce mi-a plăcut la ea a fost că aici am citit despre cum bebelușul nu va fi apt de joacă imediat ce se va naște, cum el va primi destul de multă atenție, cum în ciuda acestui fapt, nimeni nu încetează să-l iubească nici pe fratele mai mare și mult alte aspecte practice. În principiu, am evitat cărțile care prezintă doar partea frumoasă a apariției fratelui, pentru a nu crea așteptări nerealiste și ușor de a nu fi împlinite 🙂

Așteptând un frățior sau o surioară – Catherine Dolto

Catherine Dolto - Asteptand un fratior sau o surioara -
A doua carte pe care am avut-o pe tema asta a fost cartea lui Catherine Dolto, ”Așteptând un frățior sau o surioară”.
În această carte este, mai degrabă, vorba despre perioada sarcinii. Din cartea asta Ema a înțeles cum bebelușul din burta mea crește într-un balon cu lichid și se hrănește printr-un furtunel.
Cartea abordează și emoțiile pe care poate să le simtă copilul mare. Inclusiv furia lui, respingerea fratelui mai mic, șamd. Lucruri poate mai greu de citit de către părinți, care iau totul ad literam 🙂
E o carte echilibrată, care normalizează orice emoție ar simți copilul mare legat de fratele sau sora ce va veni. Ceea ce s-ar putea să-i ia o mare piatră de pe inimă 🙂

Te iubesc orice culoare ai avea – Mihaela Coșescu

Te iubesc, orice culoare ai avea
E o carte mai lungă, de citit cu copii mai mari, sau copii mici care au multă răbdare la citit. E o poveste frumoasă, a unei girafe care are nevoie să se simtă la fel de iubită ca și sora ei. Gigi trece printr-o întreagă aventură. Pentru copii poate fi foarte benefic să afle că și alții mai trec prin ceea ce trec ei, că și alții (copii sau girafe) au fel și fel de emoții și de reacții și că există o universalitate a situației, trăirilor și emoțiilor.
Desigur, Gigi află la final că este iubită în mod necondiționat de către părinții ei și de către sora ei și totul se încheie cu bine.

Am o surioară – Catherine Leblanc și Eve Tharlet

Am o surioara! - Catherine Leblanc, Eve Tharlet
E o poveste drăguță, a unui ursuleț (Martin) care tocmai a devenit frate. Ursulețul află acum ce înseamnă să fii frate mai mare, cum arată sora lui, ce trebuie să facă pentru și cu ea. Unele lucruri sunt plăcute, altele sunt mai puțin plăcute. Citez un pic din carte, ca să vă faceți o idee:
”Mama o ține în brațe ca pe o comoară. Și el ar vrea să se cuibărească lângă ea, dar nu îndrăznește să spună nimic.
– Hai, Martin, vino mai aproape să o vezi! spune tata.
– Doarme ca un îngeraș. Vrem să-i spunem Ana, tu ce părere ai?
Ursulețului nu prea-i pasă de cum se va numi ea. Vrea să ajungă la locul lui, lângă mama.”

Împreună

Impreuna - Ioana-Chicet Macoveiciuc
E adorabilă cartea asta. Îmi plac mult cărțile Ioanei, pentru că abordează fix situațiile de care ne lovim și noi. Avem cartea de bucate, din care gătim și discutăm despre alimentația sănătoasă, avem și prima ei carte, pe care a primit-o Ema de la o prietenă a mea, de ziua prieteniei, din care tot așa, pornesc mereu niște discuții interesante.
Recent am văzut-o și pe aceasta într-o librărie și Ema m-a anunțat imediat: ”Uite cartea aia despre fetița aia ca mine”, așa că am cumpărat-o. E foarte simpatică și caldă și a devenit parte a procesului nostru de a-i ajuta pe Ema și pe Filip să fie cu adevărat o echipă (despre asta un articol viitor). Are situații practice, soluții practice, confirmări, emoții și tot ce mai vreți.

Frozen/Regatul de Gheață

Biblioteca ilustrata Disney: Regatul de gheata - Editie de colectie
Pe lângă cărțile astea, Ema mi-a zis că și Frozen/Regatul de Gheață e tot o carte despre frați, așa că merită citită și din perspectiva asta. Recunosc că eu nu mă gândisem la asta.

6 cărți despre frați

Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.

Cărți pentru copii care încurajează gândirea critică și perseverența

În afară de viața noastră de zi cu zi, în care îi încurajez să gândească, să încerce, să experimenteze, citim și cărți pe tema asta. Și, dacă acum două săptămâni v-am recomandat 3 cărți despre inteligența emoțională și emoții în general, astăzi vreau să vă recomand 3 cărți care încurajează gândirea critică și perseverența.

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

Cum la noi acasă a venit vremea să facem o renaștere a bibliotecii copiilor, pentru care n-am mai cumpărat cărți de ceva vreme iar ei au crescut, m-am uitat și în direcția asta și vreau să vă recomand și vouă câteva cărți despre dezvoltarea emoțională sau despre emoții, pe care eu le-am găsit potrivite.

Ce să faci în loc să-ți obligi copilul să-și ceară scuze

Copiii mei sunt ca orice copil de pe lumea asta. Sunt bucuroși, țopăie, dansează, se joacă, fac ceea ce îi rog să facă, mănâncă, dorm, complotează, se supără, se înfurie, lovesc, țipă, se împing, au și mușcat, de toate. Am trecut cu ei prin tot felul de etape, normale toate, unele mai ușoare pentru mine, altele mai ușoare pentru ei, unele grele pentru toți.

Filip a încetat să lovească destul de recent. Anul trecut pe vremea asta Filip lovea și mai și musca atunci când era furios. Avea doi ani. Treceam deja doua oară prin etapa asta. Știam că va trece, însă cred că cea mai grea perioadă din viața unui părinte de copil mic este atunci când vezi cum copilul tău rănește pe altcineva, în ciuda faptului că a fost crescut cu blândețe, cu empatie, compasiune, fără niciun fel de violență. Există copii care nu trec prin etapa asta. Unii dintre ei nu trec pentru că așa e felul lor, alții nu trec din frică.

Oricât de mult aș fi înțeles motivul pentru care ei sunt agresivi cu alți copii, că e o etapă normală, că nu-i ajută creierul rațional să se controleze, că rolul meu este să îi ajut să se oprească, mi-a fost tare greu să depășim provocarea asta. În fine, am depășit cu bine etapa învățând din ea o lecție foarte importantă: aceea de a recunoaște emoțiile celuilalt, de a simți compasiune, de autocontrol. Cu alte cuvinte, motivul pentru care acum copiii mei nu mai lovesc și nu mai mușcă, este pentru că nu vor să facă rău altcuiva și pentru că asta-i mai important pentru ei decât furia de moment.

În perioadele în care treceam prin episoadele astea de agresivitate, i-am ajutat mult să găsească alternative. E în regulă să fii furios și e în regulă să arăți asta, și nu e în regulă să rănești, să te rănești, sau să distrugi. Din fericire etapele au trecut mai repede decât mi s-a părut mie la momentul respectiv. Pe când Ema și Filip erau agresivi cu alți copii, nu ieșeam în parc sau dacă o făceam, eram lipită de ei ca timbrul de scrisoare.

Cu toată presiunea pe care o simțeam, pentru că simțit că am o mare presiune și o mare responsabilitate (și o și aveam), e un lucru pe care nu l-am făcut niciodată. Bine, sunt mai multe lucruri pe care nu le-am făcut niciodată, iar astăzi o să vă povestesc despre unul. Și anume:

 

Nu mi-am obligat niciodată copiii să-și ceară scuze

Înainte ca ai mei copii să-și ceară scuze, mi s-a părut important să fac altceva. Și anume, să mă asigur că ei au înțeles ce s-a întâmplat și că le pare cu adevărat rău. Am simțit că nu ajută pe nimeni să mă duc la copilul care încă este furios și să-i spun: ”Uite, l-ai lovit. Acum cere-ți scuze.”

Mi s-a părut că prin intervenția asta, practic, învăț copilul să mintă. Poate el încă se simte îndreptățit să fi reacționat așa și nu crede că are de ce să-și ceară scuze. Că poate încă nu-i pare rău. În plus cred că nici cel rănit nu ar fi beneficiat suficient de pe urma scuzelor dacă ele veneau mecanic. Practic, și pe celălalt l-aș fi învățat același lucru. E OK să minți atunci când ai făcut o greșeală.

Așa că, în loc să trag copilul de acolo și să-i spun tare: ”Acum cere-ți scuze” sau ”Zi că-ți pare rău” am făcut altceva.

1. Am așteptat să se calmeze situația

În vâltoarea momentului oricum nimeni nu este receptiv. Copilul furios încă nu-și poate accesa pe deplin creierul rațional (pentru că, deh, e încă sub controlul emoțiilor), iar copilul agresat este speriat și poate și el furios, așa că și el este controlat tot de creierul emoțional, și nu de cel rațional. Cu alte cuvinte, amândoi protagoniștii conflictului se află într-o zonă roșie. Primul pas este să așteptăm ca amândoi să se întoarcă în zona verde, zona în care sunt receptivi la tot ce este rațional.

2. Nu mi-am făcut copiii de rușine

Atunci când ne apostrofăm copiii în public, îi facem să se simtă rușinați. Ceea ce transformă momentul și îl face să-și piardă din potențialul didactic. Ce vreau să spun este că atunci când ne facem copilul de rușine, atenția copilului se îndreaptă către sine și către rănile interioare provocate de situația în care este pus. Iar scopul nostru este acela de a învăța copilul despre cum se simt ceilalți atunci când el rănește. Nu vrem, în niciun caz, să schimbăm focusul. Și mai e un motiv, dintre multele alte motive, pentru care n-am aplicat rușinarea copilului:

3. Greșelile sunt oportunități de învățare

Asta e o lecție pe care o învăț alături de copilul meu. E greu să aplici la bătrânețe ceva ce nu ai învățat în tinerețe. Sau în copilărie. În copilăria în care cam toți am fost taxați pentru orice greșeală. Și se vede în viața noastră. Pentru mulți dintre noi e important ca atunci când identificăm o greșeală să identificăm și autorul ei. Vinovatul. Sau să ne scuzăm. Să ne eliberam de responsabilitate. Ne e frică să greșim. Ne e frică să ratăm. Deși, dacă stăm să gândim rațional și să ne răspundem la întrebarea ”OK, și ce se va întâmpla dacă voi greși?”, putem constata că răspunsul nu e nici pe departe atât de înfricoșător.

În fine. Pe copiii mei eu vreau să îi învăț de la bun început că greșelile sunt oportunități de învățare. Iar ca învățarea să se poată petrece, copilul nu trebuie să o asocieze cu o emoție așa neplăcută cum e rușinarea.

Ce poate învăța un copil dintr-un conflict cu alt copil? Ce poate învăța atunci când îl rănește pe celălalt? Poate învăța despre emoțiile celuilalt. Poate învăța despre ce simte el când vede că l-a rănit pe celălalt. Poate învăța despre cum se distrug relațiile. Poate învăța despre cum e să fii respins într-un grup care se teme de tine. Poate învăța despre cum se repară toate astea. Și dacă se pot repara.

 

4. Am identificat emoțiile copilului ”agresor”

Primul pas pe care îl facem în dialogul cu copilul nostru, e să-l ajutăm să-și identifice emoția proprie. Îl putem întreba pe copil ce a simțit înainte să lovească. Ce s-a întâmplat acolo și cum a dus asta către a-l face să se simtă în felul ăsta. Un copil mai mare poate descrie. Iar un copil mai mic poate arăta. Iar părintele poate pune în cuvinte ce a observat. ”Am observat că ai fost tare furios”, ajutându-l astfel pe copil să găsească un nume pentru emoția lui.

5. Am găsit legătura dintre emoții și comportament

E foarte important să facem clar legătura dintre emoție, acțiune și consecință, pentru ca lecția să fie cu adevărat utilă.

”Atunci când ai fost furios l-ai lovit, iar acum pe el îl doare și plânge. Ce crezi că mai simte în afară de durere?”

6. Am căutat să repare relația

Nu este suficient să identificăm emoții și să vorbim despre ele. Copilul trebuie să repare greșeala și să repare relația. E foarte important să lăsăm pe el să găsească soluții. ”Cum crezi că putem ajuta pe băiețel să se simte mai bine?”, ”Ce poți face pentru a repara ce s-a întâmplat?”

În cazul în care copilul este prea mic sau nu reușește să găsească singur o soluție, îl putem încuraja să-l întrebe pe celălalt ce are nevoie sau putem veni cu sugestii. Oricum ar fi, e foarte important să nu sărim etapa asta.

Ce ne facem atunci când copilul nu vrea să participe la repararea relației?

Sigur, nu putem obliga copilul.
Unul dintre motive este că el încă nu se află în zona verde despre care vorbeam mai sus. Și că mai are nevoie de timp.
Un alt motiv ar putea fi că el nu se simte înțeles și că nu simte că emoțiile lui contează. Un copil căruia nu i-a fost validată emoția se simte nedreptățit și atunci nu va coopera.
Alt motiv ar putea fi un disconfort fizic (foame, sete, somn, dureri).

În oricare situație s-ar afla copilul, momentul în care el se poate întoarce la joacă, va fi doar după ce va trece prin repararea relației. Dacă nu vrea și nu vrea, cu siguranță este momentul să mergeți acasă.

Iar dacă vă întreabă de ce, explicația este următoarea:

”Atunci când tu ai lovit copilul, el nu s-a mai simțit în siguranță la locul de joacă. Atunci când tu nu ai vrut să repari relația cu el, celălalt copil nu s-a simțit în siguranță lângă tine. Pentru ca el să se simtă în siguranță din nou, tu trebuie fie să repari, fie să pleci. Ai ales să pleci”

6 cărți despre frați

Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.

Cărți pentru copii care încurajează gândirea critică și perseverența

În afară de viața noastră de zi cu zi, în care îi încurajez să gândească, să încerce, să experimenteze, citim și cărți pe tema asta. Și, dacă acum două săptămâni v-am recomandat 3 cărți despre inteligența emoțională și emoții în general, astăzi vreau să vă recomand 3 cărți care încurajează gândirea critică și perseverența.

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

Cum la noi acasă a venit vremea să facem o renaștere a bibliotecii copiilor, pentru care n-am mai cumpărat cărți de ceva vreme iar ei au crescut, m-am uitat și în direcția asta și vreau să vă recomand și vouă câteva cărți despre dezvoltarea emoțională sau despre emoții, pe care eu le-am găsit potrivite.

Luptele pentru putere cu copiii și cum ieșim din ele?

 

– A trecut timpul pentru televizor. Te rog să-l închizi.
– Dar nu s-a terminat episodul. Pot să mă uit până se termină?
– Nu. Am zis o jumătate de oră. Jumătatea de oră a trecut. Te rog să-l închizi.
– Dar mai vreau să mă uit!
– Te rog să-l închizi acum!
– Nu vreau!
– Număr până la 3. 1….2….3….
– Nu vreau!
– Am zis ”Acum!”
– Nu. Mai vreau să mă uit.
– Dacă nu-l închizi acum, nu te mai las să te uiți la televizor niciodată!
– Dar vreau să mai văd doar episodul ăsta.
– Eeeeeei, asta-i bună! Dar tu chiar îți bați joc de mine? Ce-s eu în casa asta? Am zis să-l închizi ACUM, păi ACUM îl închizi!

Recunoașteți dialogul ăsta? Nu neapărat că l-ați fi purtat voi vreodată, dar sigur l-ați auzit la niște prieteni, prin parc sau la voi acasă atunci când erați mici. Ce e ăsta? E o luptă clasică pentru putere, care a pornit de la o intenție bună.

Ca să exemplific și mai clar, să vă povestesc un episod dintr-un parc, de pe vremea când era Ema mică, iar eu eram justițiara tuturor copiilor. O fetiță venise cu bona ei în parc și părea destul de neascultătoare. Nici bona nu părea prea conectată cu fetița, așa că vă puteți imagina… La un moment dat, fetița s-a apropiat de bicicleta unui alt copil, parcată la intrarea în parc. Bona a strigat din depărtare ”Ia mâna de pe ea!”, deși fetița încă nu o atinsese. În fine. Lucrurile au evoluat rapid, iar în câteva minute bona și fetița se băteau efectiv pe bicicletă. La propriu. Au început să tragă de ea până când bicicleta căzut sub ele, iar fetița o lovea pe bonă și bona lovea fetița.

Luptele pentru putere dintre copii și părinți nu apar de la începutul vieții lor. În general, luptele pentru putere încep să apară în al doilea an de viață al copilului. Și, ca să nu vă mai simțiți atât de rău și de neputincioși, aș vrea să vă spun că este o etapă normală și benefică în viața copilului. Pentru că, toată treaba asta ține de procesul său de individualizare. Cu alte cuvinte, copilul începe să înțeleagă pe el este un individ în lumea asta largă și încearcă să se afirme. Și nu doar să se afirme, ci și să descopere ce îi place și ce nu, ce îl face să se simtă bine și ce îl face să se simtă rău, cum reacționează ceilalți la ceea ce faci el, și așa mai departe. Drept urmare, este mai degrabă anormal decât normal să fie un copil atât de docil încât să ai impresia ca întotdeauna face ce îi cer părinții.

 

Cu toate astea, câteodată părinților le este greu să gestioneze astfel de lupte. Câteodată luptele de putere trezesc în părinți niște emoții vechi, grele, bine ascunse, care îi fac să reacționeze foarte diferit de cum și-ar dori. Câteodată luptele de putere sunt atât de intense încât parcă nu mai e loc și de altceva. Câteodată parcă oricât de normale ar fi, copilul întrece totuși o limită a suportabilității și a echilibrului. Și atunci ce facem?

Ce facem ca să evităm luptele de putere?

Luptele de putere aparatul când ambele părți au nevoie să aibă controlul. Important e să definim acum despre ce control vorbim. Ce putem controla și ce nu putem controla?

Nu-i putem controla pe ceilalți. Asta-i foarte clar. Implicit, nu-i putem controla nici pe copiii noștri. Cu cat înțelegem mai repede că nu ne putem controla copiii, cu atât ne va fi mai ușor nu doar să evităm luptele pentru putere ce și s-avem o viață mai fericită și mai liniștită.

Putem controla, însă, comportamentele noastre. Putem controla cum răspundem la stimuli. Putem controla cum răspundem la provocările copiilor. Iar când simțim că nu putem controla toate lucrurile astea, E momentul să facem ceva pentru noi. E momentul să căutăm sprijin. În familie, la prieteni, în terapie sau consiliere, oriunde simțim că putem prinde puteri.

Mai putem controla și mediul. Mediul în care crește copilul și în care se dezvoltă. Putem menține un mediu mai liniștit și cu mai puțini stimuli pentru copii care sunt foarte ușor stimulabili. Putem scoate televizorul din mediu, putem scoate vizitele în hipermarketurile zgomotoase din mediu, putem crea în familie un mediu blând, calm, liniștit. Din nou, când nu putem face asta, putem cere ajutor specializat.

Dacă simți că intri adesea în lupte pentru putere cu copilul tău, te provoc să privești la toate relațiile din viața ta. Pe care încerci sa le controlezi? Și de ce? Ce se va întâmpla atunci când nu le vei mai putea controla? Ce se va întâmpla cu relația? Ce se va-ntâmpla cu tine? Ce vei gândii atunci despre tine? Ce vei simți? 

Și o carte care abordează problematica luptelor pentru putere: Parenting Conștient, de Susan Stiffelman sau, și mai la obiect (dar netradusă în română): Parenting Without Power Struggles.

8 sfaturi pentru tații de fete

Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre relația dintre tată și fiică și cum poate un tată să influențeze relațiile viitoarei adulte pe care acum o ține încă într-o mână. Și să le ofer taților câteva idei despre ce și cum ar putea face împreună cu fetițele lor.

6 cărți despre frați

Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.

Cărți pentru copii care încurajează gândirea critică și perseverența

Trăim într-o lume în care oamenii nu mai au timp. Nu mai au timp și nu mai au răbdare, iar copiii noștri sunt expuși permanent la asta. Sunt expuși la nevoia de rezultate rapide, la șabloane, la toate lucrurile astea care nu-i încurajează să-și ia timp să gândească și să încerce până când reușesc.

Lumea evoluează în moduri pe care încă nu le putem intui. Drept urmare, habar n-avem ce e nevoie să ne învățăm copiii pentru viitorul lor. Habar n-avem dacă atunci va fi nevoie de medici sau de avocați sau de tinichigeri sau de psihoterapeuți. Ne îndreptăm cu pași repezi către automatizarea vieții noastre aproape întregi (știați că există psihoterapeuți roboți, da?). Și atunci? Pentru ce îi pregătim?

Eu am decis că-i important să le încurajez gândirea critică. Gândirea în afara cutiei. Dorința de a crea. Abilitatea de a prelua datele și de a face ceva cu ele. O fi bine, n-o fi bine. Om vedea.

În afară de viața noastră de zi cu zi, în care îi încurajez să gândească, să încerce, să experimenteze, citim și cărți pe tema asta. Și, dacă acum două săptămâni v-am recomandat 3 cărți despre inteligența emoțională și emoții în general, astăzi vreau să vă recomand 3 cărți care încurajează gândirea critică și perseverența. Și curajul, până la urmă.

1. Ceva ce nu s-a mai văzut

Ceva ce nu s-a mai vazut - Ashley Spires
O carte simpatică, despre o fetiță care voia neapărat să creeze ceva ce nu s-a mai văzut. Desigur, nu e ușor să creezi ceva ce nu s-a mai văzut, așa că fetița încearcă și tot încearcă. Exact când mai avea puțin și se dădea bătută, asistentul fetiței vine cu o idee genială pentru a o scoate din roata de hamster a ideilor în care se învârtea fără folos.

Nu vă spun dacă a reușit sau nu să facă ceva ce nu s-a mai văzut, pentru că vreau să vă las pe voi să descoperiți asta.

E o carte foarte potrivită mai ales pentru copiii cu toleranța scăzută la frustrare, dar nu doar pentru ei.

 

2. Ce poți face cu o idee?

Ce poti face cu o idee? - Kobi Yamada, Mae Besom
”Ce poți face cu o idee?” e o carte drăguță despre un băiețel urmărit de o idee. La început, băiețelul încearcă să scape de idee, deși ideea îl urmărește peste tot. Se teme de ce vor spune ceilalți despre ideea lui ciudată și puțin nebunească. Se preface că nu e a lui, dar ideea se ține scai de el. Ideea crește și tot crește, iar cei doi devin prieteni. Până la urmă, băiețelul se hotărăște să arate ideea asta și altor oameni, deși încă era temător din cauza părerii lor.

Nu vă spun mai multe. Da, unii oameni chiar au crezut că ideea era stupidă, dar mai departe citiți voi 🙂

Cumva, mi-a adus aminte de varianta pentru adulți a aceluiași principiu, din Lecții de Magie (Elizabeth Gilbert)

3. Rosie Revere, fetița inginer

Rosie Revere, fetita inginer - Andrea Beaty, David Roberts
Poate puteți ghici despre ce este această carte. Despre o fetiță care este pasionată de domeniul ingineriei. De fapt, Rosie e o inventatoare, care inventează tot felul de aparate mai mari sau mai mici. Până la urmă, Rosie construiește un aparat de zbor, care se prăbușește. Rosie e foarte supărată, mai ales că mătușa ei o privește și râde după ce observă cum se prăbușește aparatul.

De ce râdea mătușa? Vă las să aflați. La fel ca și voi (probabil), și Rosie a crezut că mătușa ei râdea de ea.

Mesajul cărții vine apoi spus răspicat în cuvinte: Eșecul vine doar atunci când încetezi să mai încerci.

 

 

Săptămâna viitoare (sau peste 2 săptămâni) promit să vin cu alte recomandări.

6 cărți despre frați

Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.

Cărți pentru copii care încurajează gândirea critică și perseverența

În afară de viața noastră de zi cu zi, în care îi încurajez să gândească, să încerce, să experimenteze, citim și cărți pe tema asta. Și, dacă acum două săptămâni v-am recomandat 3 cărți despre inteligența emoțională și emoții în general, astăzi vreau să vă recomand 3 cărți care încurajează gândirea critică și perseverența.

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

Cum la noi acasă a venit vremea să facem o renaștere a bibliotecii copiilor, pentru care n-am mai cumpărat cărți de ceva vreme iar ei au crescut, m-am uitat și în direcția asta și vreau să vă recomand și vouă câteva cărți despre dezvoltarea emoțională sau despre emoții, pe care eu le-am găsit potrivite.