Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că atunci mâncăm cel mai des la restaurant, pentru că atunci stăm cel mai mult timp pe-afară și ne spălăm pe mâini mai rar, pentru că folosim mai multe băi publice, lifturi, pentru că ajungem în zone unde sunt mai multe insecte decât în casa noastră cu plase la geam și tot așa.

În ciuda faptului că toxiinfecția alimentară e la tot pasul (sau poate fi la tot pasul), ea poate fi și destul de serioasă, ba chiar gravă. Mai ales pentru persoane în vârstă sau copii sau alte persoane cu sistemul imunitar scăzut. Dar articolul acesta o să-l scriu din perspectiva de mamă de copii.

Cel mai liniștită am fost în vacanțele în care am putut găti în casă. Nu pentru că aș fi așa pasionată de gătit, ci pentru că așa știam că le ofer copiilor hrană preparată corect, despre care știam cam tot ce era nevoie să știu (cel puțin din punctul ăsta de vedere). Cel mai simplu ne-a fost cu multicookerul, pe care l-am aruncat în portbagaj și l-am folosit la destinație. Dar astea au fost vacanțele mai lungi, petrecute cu totul în același loc.

As we speak, vă scriu de pe un fotoliu foarte similar fotoliului meu din cabinet, însă din Sinaia. Suntem într-o vacanță în care n-am stat mai mult de 2 nopți în același loc. 4 adulți și 4 copii. Nu, nu am cărat multicookerul după noi, ci am mâncat mereu la restaurant. OK, am ales după recomandări, după cum ni s-a părut nouă că arată un restaurant de la care să nu plecăm cu toxiinfecție alimentară și ne-a ieșit. Deși știu că nu am controlat eu nimic, de fapt. E doar o iluzie.

Ce e toxiinfecția alimentară?

E simplu. În mediul nostru, în mâncare și chiar și în noi înșine există o grămadă de bacterii. Unele sunt benefice pentru sistemul nostru digestiv (și nu numai, dar despre el vorbim acum), iar altele nu. Atunci când cele care nu sunt benefice apar în mâncarea pe care o mâncăm, poate să apară toxiinfecția alimentară.

O recunoaștem după următoarele simptome:

  • greață
  • vomă
  • crampe abdominale
  • diaree
  • febră
  • dureri de cap

Cum ajungem să facem toxiinfecție alimentară

Prin apă contaminată

Acum mulți ani am călătorit în India. Primul sfat primit de la oricine mai fusese pe-acolo a fost: ”Ai grijă ce apă bei”. Trebuia să beau (și am și băut) strict apă îmbuteliată, dar nu îmbuteliată de orice îmbuteliator. Pe cât posibil, trebuia să caut ceva mai cunoscut ochilor și urechilor mele europene.
Valabil și pentru orice călătorie. Scrie pe un carton că apa de la izvorul de pe marginea drumului e potabilă? O fi, dar parcă tot nu le-aș da copiilor. Intră și la noi normalitatea apei la carafă? Tot nu le-aș da copiilor, temându-mă că multe restaurante nu respectă norme.
În plus, pe lângă apa pe care o bem, mă gândesc de două ori și la apa cu care spăl fructele pentru copii.

Prin mâini nespălate

Prima întrebare care-mi vine în minte atunci când mă servește cineva la restaurant e: ”Oare s-o fi spălat pe mâini după ce a fost la baie?”. Sigur, nu mă agăț de întrebarea asta, ci mi-o adresez mai mult cu o curiozitate infantilă, decât ca să mă stresez cu ea. Știu clar că e posibil să nu. Și că nu pot controla nicicum asta. Și că poate el s-o fi spălat, dar bucătarul nu.
Ce puteți face aici? Nu mare lucru.

Ce pot eu controla sunt mâinile proprii și mâinile copiilor proprii. Nu exagerez nici cu dezinfectantul, dar ne mai și dezinfectăm din când în când, mai ales dacă mi s-a părut mie că la baie săpunul era exagerat de îndoit cu apă. Sau dacă nu e apă deloc.

Prin depozitare necorespunzătoare

Asta se poate întâmpla și acasa, nu doar la restaurant. Chiar și fără să știm. Cumpăr de la supermarket ceva ce n-a fost depozitat corect, nu știu, mănânc, și iaca toxiinfecția alimentară în intimitatea propriei case.

Ce pot eu să fac e să citesc ambalajele produselor și să le depozitez în concordanță, să nu las mâncare gătită prin bucătărie, ci să folosesc frigiderul.

Prin suprafețe contaminate

Tocătoare, cuțite, farfurii, alte suprafețe de la bucătărie sau de la bar. Din nou, pot controla cumva asta? Nu. Ce pot controla e să comand mâncare bine preparată termic, în speranța că prin preparare dispar crocobaurii. Și evit să comand mâncare tăiată la bucătăria restaurantului după ce a fost preparată.

Cu ajutorul insectelor

OK, eu am depozitat corect alimentele, m-am și spălat pe mâini, am tăiat mâncarea cu cuțite curate după ce a fost gătită. Și mi se așază o muscă pe cartofi și gata-s contaminați. Da, știu. Exagerez. Probabil că nu se întâmplă într-o clipită. Dar ați înțeles ideea.

Ce pot face? Să nu mănânc mic dejun de la un hotel căruia i se pare o idee bună să expună bufetul suedez în curte, fără să acopere în niciun fel alimentele de pe platouri. Să acopăr la mine acasă mâncarea lăsată pe masă. Să comand mâncare bine preparată termic de la restaurant.

Dacă vedeți simptomele de mai sus la copii, chiar dacă ați respectat cu religiozitate toate recomandările pentru a evita toxiinfecția alimentară, supravegheați-i bine și țineți legătura, dacă puteți, cu medicul pediatru. Acum vorbesc din perspectiva mamei de copii de aproape 5 și aproape 7 ani, care au un sistem imunitar decent. Iar pentru copiii mai mici, fiți și mai pe fază, pentru că deshidratarea apare foarte rapid atunci când copilul vomită și are diaree și e posibil ca în câteva ore să-i pună deja viața în pericol. Știu, nu e ok să mergeți la spital pentru orice nimic. Toxiinfecția alimentară e departe de a fi ”orice nimic”.

Vine, vine primăvara

Vine, vine primăvara

Primăvara e anotimpul meu preferat, plin de speranță și iubire de viață. Îmi place să arunc din șubele de pe mine și îmi place să observ natura cum reînvie. 

3 lucruri pe care le face un psihoterapeut…

3 lucruri pe care le face un psihoterapeut…

câte altele mai facem. 
Însă, pe lângă astea, care par complet neieșite din comun, aș vrea să vă mai aduc în vedere 3 lucruri pe care le fac sau le-am făcut și cu care mi-am bătut nițel capul pe alocuri și la care nu m-aș fi gândit că sunt atât de importante, pe vremuri. 

Câți bani merită o femeie ”casnică”

Câți bani merită o femeie ”casnică”

No bun, și-atunci am putea să privim cu mai mult respect tot ceea ce fac femeile sau mamele? Despre spațiul lor mental, ocupat mereu cu taskuri peste taskuri, vorbesc în alt articol. Dar măcar să luăm la cunoștință efortul fizic depus zilnic și să le apreciem… Nu să ne ascundem în spatele idee că munca lor e ”de neprețuit”. Ba hai s-o prețuim.

De ce am ales un Schnauzer și cum să ai grijă de el

De ce am ales un Schnauzer și cum să ai grijă de el

  Familia noastră nucleu este compusă din 12 picioare. 8 de oameni (deci suntem 4) și 4 de cățel. Cățelul care trăiește în familia noastră de aproape 7 ani este un Schnauzer negru, foarte iubitor și extrem de energic.În acest articol o să vă povestesc nițel...

Ce legătură e între Skin care, piramida lui Maslow și recunoștință?

Ce legătură e între Skin care, piramida lui Maslow și recunoștință?

Recunosc că mie îmi place să am grijă de pielea mea. Știu și că dacă n-o fac, mi se declanșează dermatita, rozaceea o ia pe câmpii și cine știe ce mai pățesc, însă nu doar de asta o fac. Ci pentru că e un mod în care mă onorez pe mine și mă apreciez. Seara, când îmi pun serul sau crema pe față, e momentul în care mă văd fizic. Îmi văd ridurile vechi și noi, observ în oglindă cum trece timpul și e un moment de recunoștință al meu cu mine însămi, că fiecare rid pe care îl am pe față a apărut pentru că am trăit. Și e al meu și e dovada faptului că au trecut ani peste mine, prin mine și alături de mine. Și-s recunoscătoare pentru asta. 

Cu ce întrebare te las? Cu una simplă. Dacă-ți iei 5 minute să te analizezi în oglindă, ce vezi? Răspunde-ți cu sinceritate. 

Fit over function – Ceva despre mine

Fit over function – Ceva despre mine

PS: Pentru mine scrisul e un soi de terapie. Pe tine, cititor care ai ajuns până aici, te invit să iei parte la această bucățică de autoterapie pe care mi-am făcut-o și-apoi, poate, să te gândești la tine: cum e pentru tine, ce a rezonat cu tine și ce nu? Ce te-a bucurat din ce am scris? Ce te-a scos din sărite? Și de ce? Ce relevanță au emoțiile astea în procesul tău? 

3 lucruri pe care o să le vreau de la noua casă

3 lucruri pe care o să le vreau de la noua casă

Îmi doresc tare mult ca anul acesta să ne mutăm. Decizia asta vine și cu entuziasmul noului, și cu frica efortului, dar și cu tristețea faptului că dacă ne iese, vom lăsa în urmă casa în care s-a născut Filip și în care au crescut amândoi. Da, știu. Acasă este acolo unde suntem noi. Și, în același timp, îmi e confortabil și să mă uit la fiecare colțișor de casă și să am amintiri cu fiecare spațiu în parte.

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

După ce anul trecut câinele nostru, Doni, a trecut printr-o experiență foarte rea cu o căpușă, noi (oamenii lui) am învățat un pic mai multe despre cum să îl hrănim cât mai sănătos. Povesteam aici, pe blog, despre sperietura pe care am tras-o atunci cu el și despre...

3 lucruri ciudate care mă fascinau în copilărie

3 lucruri ciudate care mă fascinau în copilărie

Când eram mică, cei mai puternici oameni de pe lume (în afară de părinți și bunici) erau: doamna care cântărea la magazin, doamna farmacistă care ne dădea bonul pentru medicamente, medicul care putea să-ți dea un micuț nimic din cabinetul lui când terminai și controlorii din autobuze.

Toate aceste personaje mă fascinau. Mi se părea că fac ceva ce nu e la îndemâna muritorilor de rând.

Ce a facut fetita asta cand a primit tort de ciocolata? N-o sa-ti vina sa crezi!

Citeam azi un articol despre cum e bine să ai încredere în copii. De când se nasc, să ai încredere în ei. Că știu, că înțeleg, că pot aplica. Aud adesea cum copiii vin pe lume niște ”tabula rasa” și mi se pare atât de greșit să pornim de la premisa asta.

În fine, astăzi despre alimentație. Pe mine, alimentația copiilor m-a preocupat întotdeauna. Cu siguranță pentru că eu nu am avut niciodată o relație sănătoasă cu mâncarea, nici cu imaginea mea din oglindă. M-am zbătut toată viața să fiu ”slabă” (acum când mă uit la unele poze îmi dau seama că eram slabă, doar că nu o vedeam). Îmi era greu să mă abțin, mâncatul venea cu vinovăție la pachet. Nu înțelegeam cât de importantă e o alimentație sănătoasă. Nu înțelegeam că mâncarea e mai mult decât ”te îngrașă/nu te îngrașă”. Nici acum nu înțeleg, de multe ori.

N-am vrut ca și copiii mei să treacă prin asta. Mai ales Ema. Știu, idei preconcepute, dar e fată… Cum am fost și eu. Așa că mi-am făcut un scop în viață din alimentația ei în primii 2 ani de viață. Am evitat cât am putut eu alimentele pe care le consideram nesănătoase. La 2 ani plângea în magazin după mere și sana și trecea pe lângă Barni și Tedi fără să le bage în seamă.

”Lasa ca vezi tu, incepe gradinita, vorbeste cu prietenele si o sa se simta ostracizata ca ea nu mananca ciocolată si pufuleti si nu bea suc. O sa se infiga in ele de n-o s-o mai scoti de acolo. O sa vezi.”

Ah, de-aș avea un bănuț pentru fiecare afirmație din asta pe care am auzit-o… Mulți bănuți aș mai avea acum. Dar nu le-am băgat în seamă. Chiar și așa să fi fost, ce rost ar fi avut să bag eu cremvurști în ea la 1 an ca să o pregătesc pentru ăia pe care o să-i mănânce când o să aibă 4?

După 2 ani și ceva am încercat să mă mai relaxez. OK, avem o alimentație preponderent sănătoasă, de la care mai putem face și excepții. Așa a început să primească o dată la o viață câte un sfert de ou kinder. Apoi a primit, din greșeală, un cremvurșt. După 4 luni, în concediu, i-a recunoscut la micul dejun. A vrut. A primit. A făcut 3 ani. A vrut înghețată de la magazin. Am luat. A vrut să guste un baton cu cereale cumpărat din magazin. A gustat. A mâncat pentru prima dată pufuleți, primiți. Apoi, de atunci, am mai cumpărat și noi de 4 ori. A băut suc de mere natural (nu din concentrat, dar cumpărat), amestecat cu ”apă cu bule” și gheață. Ieri a gustat o pufarină. Mănâncă ocazional Pombar. Cam așa au evoluat lucrurile.

Pe măsură ce a crescut, am scăzut interdicțiile, dar am crescut numărul de explicații. Ce conțin unele alimente și de ce nu sunt sănătoase. Am luat cărți și cartonașe de anatomie, o machetă cu organele… Am discutat despre boli, despre zahărul din sânge, despre excitanți ai sistemului nervos. Despre pancreas și insulină. Despre ce e diabetul și cine îl are din familie. Despre cum se tratează și cu ce interdicții (definitive) vine el. Despre carii. Despre vitamine și minerale. Despre beneficiile unor alimente. Despre igiena alimentară. Am vorbit mult, am citit mult și i-am arătat multe. Apoi i-am dat libertatea de a alege.

Ce a urmat?

A fost în vizită (singură) la o prietenă unde a fost servită cu cele mai dulci și nesănătoase jeleuri și biscuiți cu ciocolată. A întrebat-o pe mama prietenei ei dacă au zahăr. Mult? Da. Atunci ia unul singur, pentru că nu-s sănătoase. Apoi a venit acasă și mi-a povestit.

La ziua altei prietene a primit tort. De ciocolată. A luat o linguriță. A mulțumit și l-a lăsat acolo.

Am fost la Starbucks cu prieteni și copii. Am umplut comanda de tort și biscuiți cu ciocolată. A vrut și Ema o gogoașă cu ciocolată. I-am luat-o, cam cu un nod în gât. I-am explicat ce conține. A luat o gură din ea și a lăsat-o pe masă. Apoi a mâncat fructe.

Și mă bucur atât de mult și-s atât de mândră de noi. De ea că face alegeri bune, că își permite câte o scăpare, dar că nu le transformă în obiceiuri. Că e suficient de calculată și are un autocontrol la care eu doar visez. Că e un exemplu pentru mine…

Și-s mândră și de mine. Că am ieșit din bula superprotecției. Că am mers corect, pe firul învățării, motivației intrinseci și i-am dat copilului aripi când era gata de zbor. Că nu am făcut-o să refuze o ciocolată pentru că așa vreau eu, ci pentru că așa vrea ea. Pentru că nu mă cramponez de mâncare atunci când construim amintiri, că pun alte lucruri (mult mai importante, din punctul meu de vedere) în prim plan. Apartenența, acceptarea, încrederea…

Și e mare lucru… Și îmi asum o parte din merit. Și-s mândră de mine.

16 lucruri pe care le gandeste mama unui copil mancacios

  1. 2013-07-04 18.39.51”Băi, nu se poate. Iar vrea de mâncare? A mâncat ciorbă, două porții de tocăniță și salată. Bine că mai am niște legume prin frigider”
  2. ”OK,  a mâncat și legumele. Pâine, brânză și un kefir. Nu cred că le poate mânca pe toate”.
  3. ”Uite că a putut. Sper că s-a săturat.”
  4. ”Nu s-a săturat. Plecăm la magazin.”
  5. ”Mi-e imposibil să fac un program de ieșit afară, pentru că… n-o pot ridica de la masă!”
  6. ”Dați-mi și mie, vă rog, 200 de grame de zmeură, două mere, trei prune și două piersici. Mă duc să o iau pe fie-mea de la grădiniță și am pregătit deja un porumb, două batoane cu fructe, o sticluță cu lapte, una cu apă și un smoothie. Dacă mai vrea ceva, ne oprim și mai luăm. A, nu, nu face foamea acolo. O iau proaspăt ridicată de la gustare.”
  7. ”O să pleznească, n-o să pleznească?”
  8. ”Copilul ăsta mănâncă mai mult decât mine!”
  9. ”Sigur că venim la voi în vizită. Dar mâncare aveți?”
  10. ”Nu-mi dau seama dacă ce mănâncă acum reprezintă prânzul, gustarea sau cina. Pentru că, de la prânz și până acum, nu s-a oprit din mâncat.”
  11. ”Nu vrea să se dea jos din leagăn. Ia să-i amintesc eu că acasă avem mâncare de mazăre.”
  12. ”E OK să le dai și celorlalți din caisele tale uscate. Sper că oricum nu poți mânca o pungă întreagă…”
  13. ”Ah… poți… Plus una de curmale… Și zici că ți-au făcut fomiță?”
  14. ”Plecăm până în colțul străzii. Stai puțin să-i fac pachețelul pentru drum.”
  15. ”Gătesc de azi de dimineață. Oare o să mai ies vreodată din bucătărie?”
  16. ”O fi OK să mănânce mure în timp ce face duș?”

19 lucruri pe care le gandeste mama unui copil nemancacios

  1. 2014-01-10 19.26.19”Hai să-i fac o porție mică, pentru că sigur nici nu se atinge de mâncare.”
  2. ”Nu pot să cred! A mâncat tot și mai vrea. Nu mai am de unde să-i dau!”
  3. ”De data asta o să fac mai multe porții, ca să nu mai pățesc ca data trecută.!
  4. ”Nu pot să cred! Nici nu s-a atins de mâncare. Și am făcut și mai multe porții…”
  5. ”Oare câte zile se poate hrăni exclusiv cu orez?”
  6. ”Am zis zile? Am vrut să spun săptămâni.”
  7. ”Ok, luni, nu săptămâni.”
  8. ”Stați așa, copilul mănâncă ceva. Opriți timpul, nu se mișcă nimeni, nu vorbește nimeni, nu respiră nimeni! COPILUL MEU MĂNÂNCĂ CEVAAAA!!!”
  9. ”La naiba, a auzit o muscă bâzâind și l-a deturnat de la masă, iar acum nu mai mănâncă…”
  10. ”Wow, cât mănâncă celălalt copil… Al meu transformă mâncatul unui măr în serial. În două săptămâni poate îl termină.”
  11. ”Băi, poate gătesc eu chiar atât de rău. Stai, nici la mama nu mănâncă, nici la mătușa, nici la vecina.”
  12. ”Mănâncă de pe jos. E ok, e mâncarea lui proaspătă, am aspirat ieri. Important e că mănâncă!”
  13. ”Oare cum o fi simțit fâșiuța aia de carne blenduită în ditai castronul cu piure de cartofi?”
  14. ”Oare pot să-i fac biscuiți cu legume și carne?”
  15. ”Mă gândesc să-i torn mâncare pe gât în timp ce doarme. O fi bine?”
  16. ”Sigur că poți să mănânci zmeură pe canapeaua albă. Poți să mănânci orice, oriunde, numai să mănânci!”
  17. ”Wow, vecina spunea că nu-i ok să mănânce portocală seara, pentru că fructele se mănâncă dimineața. Hahahahaa… Poate să o mănânce și la 2 dimineața, important e să o mănânce.”
  18. ”A mâncat mozarella!!! Du-te repede la magazin și cumpără 5 kile de mozarella, să avem. Uite, îi place!”
  19. ”Alarmă falsă. Îi plăcea ieri. Azi nu-i mai place…”

Autodiversificarea partea a doua

2015-07-04 14.24.55Și am început. Din nou. Nici pe Junior nu am reușit să-l țin departe de mâncare până la șase luni. Soră-sa a început să se agite la 5 luni și 3 săptămâni și a primit atunci, total inopinat, un buchețel fiert de broccoli și un măr copt.

De data asta am început și mai devreme. Pe la 5 luni Juniorul a început să prezinte interes față de mâncare. A început cu fascinația față de mestecat (mesteca lapte, își mesteca limba, mesteca aer), apoi a trecut la ritualul mesei (la care era și el parte pasivă seară de seară), apoi cred că a priceput cum e cu mâncarea. Nu am văzut niciodată atâta pasiune într-un om să ajungă la un bol cu orez.

Ce mănâncă

Am mai încercat eu să trag de timp, apoi m-am întrebat de ce să fac asta? Și cum nu am găsit un răspuns, pe la 5 luni și jumătate am adus scaunul de masă din depozit, l-am șters bine și i-am dat copilului bucăți de mâncare. Piersici, banane, pepene, avocado, morcovi, broccoli. I-am făcut și iaurt, și terci de pseudocereale. Toate i-au plăcut. Nu știu cum să vă spun, dar plânge între două lingurițe de iaurt (pe care el trebuie să le mânuiască, eu doar le încarc, altfel e jale) de zici că s-a terminat toată mâncarea de pe pământ.

De ce am început mai devreme?

De ce nu fix la 6 luni? Pentru că al meu copil era pregătit mai devreme, îndeplinea semnele:

– stătea în fund bine și nesusținut

– prezenta interes față de mâncare

– nu mai avea reflexul de a scuipa bucăți care îi intră în gură

– era capabil să apuce bucăți de pe tavă și să le ducă la gură.

Cum sunt mesele?

Nu avem încă un orar de masă bine stabilit. Am avut zile în care am mâncat împreună 3 mese și zile în care am luat doar cina împreună. Și asta pentru că au fost zile când nu am avut timp pentru că am fost pe drum sau el a preferat să doarmă foarte mult și zile când a miorlăit până i-am pus mâncarea pe masă.

Cel mai bun impuls e soră-sa, care mănâncă mai mereu (cel puțin după amiaza). E tragedie în 3 acte să mănânce ea ceva și să nu-i dea și pofticiosului. Un moment în plus în care mă felicit că nu mănâncă prostii și că aproape orice mănâncă ea poate primi și el (sau va putea primi în viitorul foarte apropiat).

Cum merge?

Acum încă e la capitolul la care învață să mestece. Încă rupe bucăți prea mari și le scuipă. Face mai multe gag-uri decât eram eu obișnuită de la soră-sa. Mi-a stat inima în loc la început de vreo două ori, apoi m-am relaxat. Apucă foarte bine alimentele și le bagă în gură. Scuipă coji, nu îi plac. Îi place să fie tava plină de mâncare, să aibă de unde apuca (soră-sa era pe dos… dacă erau mai multe bucăți, o bulversau).

O perioadă de acum înainte o să-i tot dau legumele una câte una, fără combinații. Ca să se învețe cu gustul lor, cu consistența lor, să vedem ce acceptă și ce refuză. Apoi o să trec la chestii mai complexe, dar mai e până atunci.

Deci, după cum preconizam, iată că fac BLW și cu al doilea…

Despre autodiversificare am mai scris aici

Alimentatia copilului meu

Aveam alt articol in plan pentru astazi, dar am citit de dimineata ce a scris Printesa Urbana si m-a inspirat total. Imi place la nebunie sa aud cum mai exista si alti oameni (multi) care tin la alimentatia copilului, care au inteles ca nu, zaharul si pufuletii chiar nu stau la baza piramidei nutritionale si ca poate nici nu e buna mentalitatea „las’ ca si noi am crescut cu ele si uite ca n-am mai murit”.

Asa ca, m-am gandit sa scriu si eu despre acelasi lucru astazi si sa va invit pe toti cei care sunteti de aceeasi parere sa lasati un comentariu sau (si mai bine) daca aveti blog, sa scrieti si voi un articol despre ce mananca ai vostri copii. Poate vazand ca mai exista copii (mai mari sau mai mici) pe lumea asta care nu stiu ca pufuletii sunt comestibili sau ca oul kinder inseamna mai mult decat surpriza din mijloc (da, Vanda Mica a descoperit surprizele, asa ca desface ciocolata, o arunca si isi vede de jucaria ei), mamele nu se vor mai descuraja pe principiul „cand vor intra in contact cu alti plozi oricum vor prelua toate obiceiurile nesanatoase, asa ca la ce sa ma mai agit?” (mai mult…)