4 produse de machiaj ieftine și bune

4 produse de machiaj ieftine și bune

Scris de Diana Vijulie

De 6 luni nu mai merg la birou, ci lucrez de-acasă. Asta înseamnă că de 6 luni 85% dintre oamenii cu care interacționez, mă văd în spatele unui ecran, din intimitatea propriei mele case. În timpul ședințelor oricum port și ochelari, așa că n-am nevoie să mă fardez ca de nuntă. Nu că înainte aș fi făcut asta, dar în cele mai multe zile mă machiam când plecam în oraș sau la birou. Erau și zile când ieșeam cu fața nudă, dar nu prea multe.

Pentru tenul meu, astea 6 luni de pauză de machiaj zilnic a fost super. Am transformat rutina zilnică de machiat în rutina zilnică de curățare și îngrijire. După ce acum câțiva ani am trecut printr-un episod acneic în care arătam cum nu arătasem nici la 15 ani, mi-am concentrat atenția, pe rând, pe a scăpa de coșuri și apoi pe a nu le mai aduce înapoi. Nu știu nici acum exact ce am făcut greșit atunci, dar se pare că n-am mai repetat greșeala, pentru că sunt deja 2 ani și jumătate de când nu mi s-a mai întâmplat.

După ce m-am lămurit că am scăpat de ele și că nu s-au mai întors, m-am concentrat pe a readuce tenul la starea pre-acneică. Pentru că după tot episodul ăsta, pe fața mea au rămas semne. Puncte pigmentate și depigmentate, mici găurici, de care nu credeam să mai scap vreodată. Am scăpat și de ele testând până am găsit combinația magică, care, în cazul meu, a fost acidul glicolic, matryxil și niacinamide, plus vitamina C. Încet-încet am mai scos din ele, până când am decis că păstrez în rutina mea zilnică acidul glicolic (seara) și vitamina C (dimineața) și acidul hialuronic dimineața și seara, plus crema de zi și de noapte, cu colagen.

Lucrurile au decurs tare bine și am trecut de la fond de ten cu acoperire mare la un fond de ten cu acoperire medie, apoi la un fond de ten translucid, apoi la CC cream, iar acum o mai aplic doar în zona de sub ochi, pentru că și la anticearcăn am renunțat. Nu știu dacă am devenit eu mai tolerantă cu mine sau chiar tenul meu nu mai are nevoie să se ascundă sub straturi de machiaj, dar… dar mi se pare că într-adevăr n-are nevoie :))

Există o singură perioadă în lună când mai apare câte un coș, dar dacă sunt cuminte și nu mă apuc să-l zăpăcesc, trece repede.

În rest, să vă zic pe scurt cam ce produse de makeup folosesc. Le împărtășesc cu voi pentru că nu-s scumpe și pentru că-s bune (din punctul meu de vedere):

1. Mascara Bourjois Eye Catching

Costă undeva între 30 și 50 de lei (depinde de unde-l luați) și dați-i o săptămână de la deschidere până când își atinge potențialul maxim. Adică, la început este destul de lichid, însă după ce l-ați desfăcut (și folosit) timp de o săptămână, formula se îngroașă puțin și transformă genele naturale în ceva ce seamănă a extensii de gene. Un strat de suficient, hai și două dacă vreți ceva mai dramatic.
E printre cele mai bune pe care le-am folosit până acum (și bag aici și variantele low end, dar și variantele de mascara high end).

Vă las și o poză nu foarte clară (no idea why), unde am rimel într-un strat la ochiul din partea dreaptă și n-am deloc la ochiul din stânga. 

2. CC Cream Bourjois 123 Perfect

După ce am avut acest succes răsunător cu mascara de mai sus, am zis să le încerc și CC Cream-ul. Eram într-o seară în Carrefour, a doua zi trebuia neapărat să ajungem undeva unde ar fi fost frumos să fiu mai primenită și nu mai aveam nimic pentru ten prin cutia cu farduri. Înainte de asta mai foloseam CC Cream-ul de la La Roche Posay, dar acum n-aveam timp să mergem să căutăm.
L-am agățat din raft și l-am dus acasă. Exceptând că am ales un ton un pic cam prea deschis, îmi place mult. Nu-i bai, pun un strat extrem de subțire oricum și mai remediez pe ici pe colo cu bronzer, dacă e absolut necesar. Dar, cum îl folosesc eu mai mult în zona de sub ochi, e perfect că e mai deschis. Îmi place, aduce culoarea la același ton peste tot și lasă așa un vibe de prospețime și luminozitate.

3. Creionul dermatograf de la NYX și cel de la Miss Sporty

Amândouă îmi plac, dar servesc scopuri diferite. Cel de la NYX e foarte moale și cremos. Cu el îmi trasez o linie mai groasă pe pleoapa superioară, ca o linie de ochi de pisică, pe care încerc s-o estompez la marginea superioară. E super OK pentru asta, iar culoarea îmi pare că îmi complimentează foarte frumos și pistruii, dar și culoarea ochilor. Apoi, cu cel negru (care e mai tare și mai dur), trasez o linie micuță și subțirică, scurtă la baza genelor. Niciunul dintre ele nu mi se întinde pe față, ci rezistă eroic de dimineața până seara.

Bonus: Baza de machiaj L’Oreal Infaiilible

Nu-l mai am acum, pentru că nu mai folosesc. Dar pe vremuri, când foloseam fond de ten, descoperisem baza de machiaj de la L’Oreal Infaillible. Câteodată îmi venea să mă dau dimineața cu ea în loc de cremă :)) Nu pentru că mi-ar fi ajutat tenul în vreun fel, dar lasă un strat așa catifelat peste pielea normală, acoperă porii și luciul enervant. Dacă vă căutați așa ceva, puteți încerca, să vedeți cum vi se potrivește.

 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

Scris de Diana Vijulie

Citeam un articol pe un blog din State, scris de o mamă care suferea de endometrioză. Nu știu prea multe despre boala asta, dar ea zicea că atunci când îi e rău, păi îi e rău. Drept urmare și-a dezvoltat un sistem de alertare pe care să-l folosească copilul ei mic, dacă sunt doar ei acasă și ea poate că leșină de durere. Pare o boală îngrozitoare (găsiți aici mai multe informații despre endometrioză).

Apoi mai citisem ceva similar la o mamă care a luat rujeolă de la copil. Copilul 

Citind mi-am amintit de un episod din viața noastră, când Ema avea mai puțin de doi ani, iar eu eram însărcinată cu Fip. Eram doar noi două acasă. Abia ce ne mutaserăm în casa în care locuim acum și pentru că eram înconjurați de șantier, se întrerupea curentul foarte des. Îi lăsasem ei lanterna în sufragerie, unde era, iar eu luasem o lumânare după mine, să ajung în dormitorul de sus. Când să cobor scările înapoi în sufragerie, nu știu exact cum am făcut, dar am căzut. Suspectez că treptele casei noastre nu au chiar dimensiunile standard, eu purtam oricum șosete pufoase (și foarte alunecoase), plus că mi se mai întâmplă să cad sau să mă împiedic. De data asta eram singură acasă cu un copil de aproape 2 ani, însărcinată în aproape 40 de săptămâni și cu o lumânare în mână. Astea erau condițiile în care eu cădeam pe scări. În cele câteva secunde cât a durat până m-am oprit din căzut, am văzut că nu mi-am rupt nimic, că n-a fost o căzătură prea puternică totuși și că nici n-am dat foc la casă, mi-au trecut niște flashuri prin cap: ce face copilul ăsta dacă eu pățesc ceva acum?

Apoi mi-am amintit cât de rău mi-a fost când am avut febră 40 (când am făcut rujeolă ca adult), când aveam o gândire total incoerentă, ruptă de realitate și cum asta s-a întâmplat de la o oră la alta. Bine că atunci n-aveam pe nimeni în grijă, iar de mine s-au putut îngriji alții.

Mi-am dat seama atunci că n-aveam niciun plan. Ușă încuiată, iar ea nu ajungea să o deschidă, vecini alături nu cred că aveam încă, nu știa de 112. Bine că n-a fost nevoie. 

Dar sunt curioasă. Oare voi v-ați gândit la posibilitatea asta? Să pățiți ceva și copilul să nu știe ce să facă? Dacă da, împărtășiți cu noi. Dacă nu, vă las mai jos niște idei, pentru inspirație

1. Instalați aplicația ”Apel 112” și învățați copilul s-o folosească

După ce ați instalat-o și configurat-o, arătați-i copilului cum s-o deschidă și cum să apese butonul roșu. Chiar și un copil mic poate reține această succesiune, doar să știți să-l învățați înainte să deblocheze telefonul. Avantajul aplicației (pe lângă faptul că e ușor de folosit și de copii care nu știu cifre sau să citească), este că transmite și datele de localizare. Ema nu cred că ar fi reținut și nici că ar fi putut să redea adresa noastră exactă la nici 2 ani, așa că e de mare folos să nu fie nevoie să punem presiunea asta pe copil în momentele alea. 

2. Țineți legături strânse cu vecinii

La momentul acela abia ne mutaserăm. În fața noastră era șantier și nu locuia nimeni, în dreapta încă nu se mutaseră vecinii, iar la casele următoare încă nu știam pe nimeni. Vis-a-vis de casă era, însă, un post de pază BGS (care fie păzea șantierul, fie pe noi de șantier) și am învățat-o pe Ema să strige către el pentru ajutor. Dacă am fi avut vecini, ar fi fost mai simplu. Acum nu-mi mai fac griji, avem relații foarte bune cu vecinii, la 2 case de noi stă chiar o prietenă, iar dacă acum aș fi avut copii atât de mici, cred că aș fi instalat un sistem de alarmă între casele noastre. Cu un buton de panică sau ceva.

E important și să le arătați cum să poată deschide ușa de la intrare. Iar dacă sunt prea mici pentru asta, învățați-i să bată cu pumnii și cu picioarele în ușa de la intrare și să strige tare după ajutor.

3. Găsiți soluții și pentru când merg la bunici

În altă seară, când copiii erau la mama, am încercat de mai multe ori să sun, dar nu-mi răspundea nimeni. Cred că vreo 3 ore am tot sunat în diferite episoade, dar mama nu răspundea deloc. Pe Whastapp îmi arăta că nu mai intrase de la prânz, așa că am intrat în panică. Mama locuiește singură. Dacă i s-a făcut rău în casă?! Ne-am urcat în mașină pe la 10 seara și am gonit către ei. Mama era bine, doar că se distrase atât de bine cu ei, încât lăsase telefonul în geantă, în altă cameră și nu-l auzise și nici nu-l verificase.

După acea vizită am rugat bunicile să le arate copiilor care sunt codurile de deblocare pentru telefoane, ca să ne poată suna în caz că se întâmplă ceva. Sau și-au mai luat ceasurile GPS cu ei, ca să poată suna de pe ele dacă era nevoie. N-a fost niciodată, din fericire. 

 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Top 5 al plantelor mele preferate de-acasă

Top 5 al plantelor mele preferate de-acasă

Scris de Diana Vijulie

Mă și mir că n-am scris articolul ăsta până acum, dar… Țineți-vă bine, astăzi vreau să vă povestesc despre plantele mele preferate. E că abia așteptați să aflați despre asta? Calitatea vieții voastre se va îmbunătăți considerabil odată ce veți afla despre preferințele mele în materie de botanică. De fapt, n-am scris nimic până acum pe tema asta, pentru că mi-a luat aproximativ 30 de ani să învăț să am grijă de ele, dar avem deja … mult timp… de când am omorât ultima plantă, așa că mă pot defini ca expertă deja, nu? :))

Deci, în ordine aleatorie, vă prezint Top 5 Plante de casă care-mi bucură ochii de fiecare dată când… basically, nu mor.

1. Monstera

Well, n-aș fi putut fi o iubitoare de plante în 2020 fără să am Monstera pe lista asta. Sunt ușor de întreținut, ușor de crescut și parcă învie din morți de fiecare dată când le agresez cu ceva (prea multă grijă, de obicei. La momentul actual mai am doar 5, dar asta doar pentru că pe celelalte le-am împărțit pe la prieteni. Cum le îngrijesc? Le țin pe terasa însorită unde avem cam 42 de grade acum, le pulverizez aproape zilnic cu un pulverizator foarte fin și le ud duminica. Am observat că nu le place în soare direct, pentru că li se ard frunzele. ȘI că preferă aerul umed (și de-asta le pulverizez periodic).

2. Triostar

Vai, cât am bălit la poze cu planta asta. Mi se pare atât, dar atât de frumoasă. Pe față, frunzele sunt bicolore, alb-crem cu verde, cu multe nuanțe de verde, multe. Iar pe spate, aceleași frunze sunt un roz-roșu foarte frumos. Și partea super la planta asta e că în funcție de momentul din zi și de unde e poziționată față de soare, își mișcă frunzele, așa că nu arată niciodată la fel. Ceea ce e super pentru nevoia mea de schimbare și de noutate. Mă completează. Acum, partea proastă cu planta asta e că e foarte instabilă emoțional. Dacă n-are umezeală constantă, temperatură constantă, lumină constantă (nici prea-prea, nici foarte-foarte), deci dacă n-are un mediu perfect, se tăvălește toată pe jos și face un tantrum în care i se pleoștesc frunzele, se usucă, pică, se ridică, etc. Așa că am pus-o într-o cameră în care mi-e și teamă să mai aerisesc, îi pulverizez frunzele cel puțin o dată pe zi și n-o mișc din loc nici să pice casa pe ea. Dar așa-i că e frumoasă?

3. Pilea Peperomioides

Am făcut o micuță (sau mai mare) obsesie cu plăntuța asta după ce mi-a arătat prietena mea, Andreea, niște poze frumoase de pe Instagram cu ea. Vai, dar ce frumoasă! Dar ce frunze interesante! Dar … o vreau! Și-am căutat-o multă vreme, până când am găsit-o, întâmplător, la Hornbach, cu eticheta altei plante pe ea. N-am mai găsit alta nicicând acolo, a fost the one and only. M-am temut că-i greu de crescut, din moment ce-am găsit-o atât de greu, dar am fost foarte surprinsă să constat că nu e nici pe departe greu de întreținut. Stă pe aceeași terasă cu 42 de grade, o ud duminica, o pulverizez din când în când. Într-o zi chiar s-a întâmplat să cadă Fip peste ea, dar frunzele pare că și-au revenit și că n-a pățit nimic, după cum se vede în poză. Ca să nu mai spun că face puiuți pe bandă rulantă, deci se și înmulțește ușor. O iubesc tare și pare că și ea pe noi.

4. Hoya Carnalis

E cea mai nouă membră a familiei Vijulienilor, provenită din familia mea de origine. Am calculat ieri cu mama, când am descurcat-o de pe balconul ei să o aduc acasă la mine, că planta asta are cam 50 de ani. E la a treia generație de femei din familia noastră și sper să ajungă și la Ema peste 20 de ani. Jumătate din ea a rămas încurcată pe balconul mamei, pentru că n-am mai reușit să o deznod, dar restul am reușit să descâlcesc și să o încolăcesc pe alt grilaj special pentru ea. Sper să se acomodeze bine, pentru că am cam stresat-o ieri. Abia o aștept să înflorească și să o înmulțesc. Am promis pui în trei familii diferite. Vă las poze cu înainte și după o oră și jumătate de bibilit la ea (un exercițiu lung de mindfulness :))
Nu-i place în soare direct, dar îi place lumina. Sora ei mai mică, o Hoya Australis, e pe pervazul de la bucătărie, și are soare dimineața și lumină toată ziua. Pentru că noua Hoya e condiționată de dimensiunile impresionante, n-am prea multe opțiuni pentru ea, așa că sper să-i placă la geam aici. De udat plănuiesc să o ud tot săptămânal, dar până o să ne cunoaștem mai bine, folosesc aparatul de măsurat umiditatea pământului, pe care mi l-a cumpărat soțul meu care mă sprijină în toate obsesiile mele… pardon, dorințele mele.

Hoya Carnalis Hoya Carnalis

5. Ficus elastica

Când eram eu mică, aveam în sufragerie, exact lângă fotoliul din dreapta, un ficus elastica, montat într-un ghiveci foarte creativ, care rosese covorul de sub el. Am poze greblând ficusul și îmi amintesc mereu cum puneam sâmburi de lămâi la baza lui, ca să vedem dacă putem crește un lămâi din ele. Ficus elastica e un simbol pentru viața mea de-acasă, de la mama. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, chiar am zis că o să o întreb pe mama unde a dispărut. Și mi-am dorit și eu unul pentru acasă la mine, așa că încerc să-l prind în ghivecelele din baie. Sper că o să iasă ceva din ele. Sunt acolo de vreo 2 luni și nu par să se fi uscat. Sper să facă rădăcini și să crească, dar știu cât de greu crește, așa că am răbdare. Momentan, e umezeală acolo, e lumină și îi ud duminica.

Pe lângă a admira plante, îmi place să admir și moduri de a le organiza prin casă, astfel încât să arate creativ. Caut ghivece speciale și care să le placă plantelor (cele de teracotă par să fie cele mai apreciate de toate plantele pe care le am), sisteme alternative în care să le cresc (farfurii și boluri, castroane, căni, pahare), și îmi place provocarea de a le aranja frumos prin casă și curte, în timp ce iau în calcul și nevoile lor. Un exercițiu de flexibilitate.

Voi aveți plante? Care sunt preferatele voastre?

La final vă las și cu Zamioculcas, care ar fi intrat în Top 6: ușor de întreținut, atâta timp cât o ud o dată la două săptămâni și nu mai des de atât…

Zamioculcas

 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

E OK să fii furios. Promit!

E OK să fii furios. Promit!

Scris de Diana Vijulie

 

Nu știu de ce vă duceți voi la psihoterapeut, coach sau consilier, dar multe persoane din cele cu care lucrez eu vin cu dorința de a putea să-și ”controleze” furia. De când aud asta, îmi imaginez că vor să o controleze în jos, adică să n-o mai exprime și nu să-i crească intensitatea. Dar nu presupun asta, tocmai pentru că suntem diferiți, însă cred că o singură dată s-a întâmplat ca cineva să-mi spună ”Măi, nu reușesc să intru în contact cu furia mea, parcă tot timpul sunt calmă, chiar și când îmi dau seama că n-ar trebui să fiu” (și am avut mult de lucru, pentru că nu-i un loc bun acela în care să nu simți și exprimi furia). Așa. Ziceam că nu presupun, ci întreb. Întreb ce înseamnă să-și controleze furia, cum arată furia aia controlată și ce sunt dispuși să facă pentru a-și ”controla” furia. Cel mai des oamenii vor să nu se mai înfurie, să nu mai țipe, să nu mai răbufnească, furia controlată arată ca un om care zâmbește în timp ce i se prăbușește blocul în față, iar ce sunt dispuși oamenii să facă pentru asta… Oh, multe. Să reprime, să fugă, să iasă din relații, dacă în relații nu se poate fără exprimarea furiei, să se pedepsească, să se critice, să facă multe lucruri distructive, doar ca să nu mai simtă furia.

Și-mi vine să le zic, de cum aud ce vor să taie din ei, îmi vine să le strig: ”E OK să fii furios, pe cuvânt că e. E bine să fii furios. Fii furios, dă-ți voie să fii așa cum ești, să simți ce simți, respiră cu tine și cu furia ta”. Dar nu zic nimic și întreb mai multe. Pentru că știu că dacă aș zice asta, oamenii mi-ar zice că nu-i bine. Nu, nu-i OK să fii furios, nici bine. Să fii furios înseamnă că distrugi, că țipi, că rănești. Iar oamenii nu vor asta. Așa că nu le zic că e OK să fie furioși, ci începem să lucrăm cu furia, să se împrietenească cu ea. Și oamenii lucrează cu furia și încep să o cunoască și, pe măsură ce trece timpul, încep să-și dea seama cum taie bucăți din ei atunci când resping furia. Când nu mai ești furios pierzi o parte din tine, acea parte care vrea să te protejeze, să aibă grijă de tine, să pună limite, să aibă grijă de oamenii dragi ție, de grupurile de oameni din sufletul tău. Când nu mai ești furios pierzi conexiunea cu tine, pierzi și iubirea de viață, pentru că din furie se naște energie. Iar oamenii văd asta, atunci când sunt atenți. Și-mi spun ”Știi, nu mi-e bine fără furie, nici nu știu ce să mai fac”.

Citește și:

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

 

Furia nu e despre țipat și nici despre urlat. Furia nu e despre a da cu pumnul în masă sau despre a-l acuza pe X că ți-a rătăcit ochelarii și pe Y că a uitat mâncarea afară din frigider și s-a acrit. Furia e una din emoțiile pe care le simt oamenii și are rostul ei în viețile noastre. Iar oamenii care vor să ”scape” de furie, nu fac diferența dintre comportamente și emoțiile de la care au comportamentele respective. Aici începe un alt dialog. Un dialog în care suntem de acord împreună că nu-i OK să urli și că nu-i OK să sperii, să rănești, să provoci durere și să destrami relații. Însă nici fără furie nu e bine, pentru că apare singurătatea, apare resemnarea, apare evitarea. Și-atunci, ce-i de făcut?

E de normalizat furia. Așa cum o facem, de multe ori mecanic, pentru copiii noștri, așa-i momentul să facem și pentru noi. Citim în cărți, vedem în conferințe, ne spun specialiștii ”Dă-i copilului spațiul să-și exprime furia”. Și ne adaptăm la ce auzim și-i dăm copilului spațiul să-și exprime furia. Apoi aflăm de la specialiști și că putem să-i spunem în cuvinte ”Puișor, e OK să fii furios și nu te las să mă lovești”. Și-i spunem și asta copilului, însă parcă fără să o auzim. Mama se reprimă pe sine ca să-i spună copilului că e OK să fie furios. Trage aer în piept și mai aude un tantrum, că, deh… așa zic specialiștii (da, recunosc că și eu tot asta zic).. Și când i-o spunem și copilu-i tot furios și parcă i-am dat toate bucățelele din noi și copilului tot nu-i e suficient, atunci vine comportamentul ăla. Ăla de care vrem să scăpăm, care zicem noi că-i furia. Dar n-am observat că tot furie era și de dimineață când copilul s-a trezut la 5 și noi am mai fi dormit măcar vreo 2 ore. N-am observat că furie era și la 7, când a vrut clătite, i-am făcut și nu i-au plăcut. N-am observat că furie era și la 9, când am pornit laptopul, dar nu ne mai găseam încărcătorul. Sau la 11, când ședința de la birou părea că nu se mai termină, iar noi aveam de făcut și un prânz. Furie a fost și pe la 2, când a venit curierul exact când adormeam copilul. Și tot furie era și aia de la 4, când s-a blocat inboxul. Nu le-am simțit pe niciuna, pentru că am învățat să ne deconectăm de la emoții și de la noi, ca să putem funcționa pentru ceilalți. Sunt șanse foarte mari să fi învățat asta încă din copilărie, când auzeam că n-ai motiv să fii furios, n-are de ce să-ți fie frică, lasă că îți dau eu plâns. Am învățat să ne luăm în seamă emoția doar atunci când ea e atât de mare, încât nu se mai lasă ignorată.

 

Citește și:

 

Și, încetul cu încetul, oamenii încep să identifice și furiile mici. Iritările de zi cu zi, supărările minore. Și să le ia în seamă, să vorbească despre ele, să împărtășească despre ce simt. Eu bodogăn dacă mă trezesc copiii dimineața la 5. Le spun că-s obosită și că tare mi-ar fi plăcut să mai dorm. Mi-au pus eticheta de leneșă de dimineață, dar pentru mine e OK să fim conștienți și unii și alții că funcționăm în feluri diferite. Dacă le fac clătite și nu le vor după ce le-am făcut, o să le spun mereu despre ce simt. Poate mai asertiv, poate nu. Poate le spun ”Știți, eu mă simt așa și pe dincolo dacă voi cereți ceva și-apoi nu apreciați efortul pe care l-am depus să vă ofer ce-ați cerut”, sau poate le spun ”Hai, mă, pe bune?! Acum nu le mâncați?! Pfff… Nu-mi place deloc așa”. Am împărtășit cu ei ce simt, poate am pus și o limită (”Data viitoare nu vă mai fac clătite la 7 dimineața. Le facem după amiaza dacă vreți”), poate doar am exprimat în relație ce și cum simt, fără să aștept ceva la schimb. Am lăsat să iasă fiecare furie mică atunci când a venit și mi-am dat voie să le las pe toate să iasă. Pentru că e OK să fiu furioasă și e OK să-mi exprim furia în relație. E autentic. Asta sunt eu, ăsta ești tu. Acum, ce facem cu noi?

Dacă ți-e greu cu tantrumurile tale, privește-te cu blândețe. E OK să fii puțin furios și e OK și să fii foarte furios și-odată ce o să integrezi asta, o să găsești și alte moduri de-a exprima emoția.

 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Un ritual de relaxare pe gustul meu

Când avea Filip vreo 6 luni am primit cadou de la V. un voucher la masaj și timpul aferent să mă duc acolo și să mă și întorc. Eram după mulți ani de cărat sarcini, bebeluși, toddler sau toate la un loc. Vai, a fost prima mea experiență de tip SPA care mi-a și plăcut. Până atunci n-avusesem niciodată răbdare să stau să mă las îmbăiată și masată. Mi se părea timp pierdut și a devenit atunci evident că, de fapt, n-avusesem nevoie cu adevărat de-așa ceva. 

Însă atunci tare bine mi-a prins. V. a luat copiii și eram singură pentru prima dată în mult timp. M-am îmbrăcat frumos, am plecat de-acasă fără vomă mică pe haine (Fip regurgita mult în perioada aia), fără bale pe umeri (tot de la Fip), fără iaurt în geantă și fără scutece în torpedou (bine, aveam scutece în torpedou la fel când aveam chiar și când nu mai purta copilul scutece :)) și-am ajuns la masaj, unde m-a întâmpinat o doamnă mică (dar extrem de puternică) din Bali, care m-a masat vreo 2 ore cum n-am mai experimentat niciodată în viața mea. Punctul culminant a fost când m-a ținut de picioare cu capul în jos, atârnată ca o rufă la uscat, de mi s-au întins toate vertebrele până am plecat de-acolo cu 3 cm în plus în înălțime :))

De-atunci n-am mai reușit să mă organizez să mai ajung la doamna mică și puternică, dar m-am tratat acasă, periodic, cu husa de scaun cu masaj, câte un SPA improvizat în baie, cu creme care miros frumos și cu lumânărele parfumate aprinse prin casă. Ceea ce a fost un punct în plus în pandemie, când doar a trebuit să-mi amintesc să mai fac asta când și când și n-am simțit lipsa îngrijirii mele în afara casei. 

Ce conține trusa mea de relaxare?

Da, mi-am făcut o trusă de relaxare, pe care a trebuit s-o ascund de copii. Nu de alta, dar ei când fac baie cu spumă, toarnă jumătate de sticlă de spumă și jumătate de borcan de sare și mă trezeam mereu că nu mai am cu ce să mă tratez. Așa că mi-am făcut kitul meu propriu, pe care l-am dosit mișelește în spatele raftului cu detergenți de curățat prin casă (nu se înghesuie nimeni să ia ceva de-acolo, așa că e cel mai sigur loc din casă :))). Am un coșuleț drăguț în care mi-am pus: 

  • spuma de baie de la Organic Kitchen, care mie-mi lasă pielea super fină și moale; n-am mai văzut efectul ăsta la nicio altă spumă din câte am încercat
  • o punguță cu sare de baie, peste care mai picur ulei esențial de lavandă, atunci când nu pun spumă 
  • o mască de curățat fața 
  • câteva produse de la Rituals, care-mi plac tare mult (un scrub pentru corp, o spumă de duș și o cremă de mâini)
  • un scrub pentru picioare
  • o lumânare parfumată și chibrituri (parcă n-are farmec s-o aprind cu bricheta)

Apoi am o ușă albă de la un dulap vechi, care arată foarte drăguț și acoperă cada de la o margine la alta. Pe această măsuță încropită are loc un pahar cu ceva bun, o carte sau kindle-ul. Dacă am cum, încerc să uit de mine, acolo în cadă, în apa care -mi place să fie fierbinte, cu geamul de la baie, care-mi place să fie deschis, îmbălsămată cu toate cele și mai ies doar când e absolută nevoie de mine sau m-am murat complet. 

La final, întind o loțiune de corp pe corp, o cremă de picioare pe picioare, pun un ulei de păr în păr, mă dau cu puțin, doar puțin, parfum și mă bag în pijamale. Somn de voie scrie pe mine. Ah, da. Înainte de a începe toată procedura de mai sus, îmi place să fi schimbat așternuturile patului. 

La voi cum arată ritualurile de relaxare?

Nu contează cât de mare e cadoul. Dacă e mai mic decât altul, e mic!

Vine perioada preferată a copiilor. Acele 2 luni din an care însumează o groază de ocazii să primești cadouri și să mănânci tort. Cadouri de Moșnicolae, de Ziuaemei, de Moșcrăciun, de ZiualuiFip, la care se mai adaugă încă două zile de tort (onomastica și ziua de naștere ale lui V). Cadouri de la noi, de la bunici, de la prieteni. Anul trecut au fost câteva stive. Anul acesta nu mai facem petrecerea nuntă, așa că vor fi mai puține. Dar, desigur, tot multe.

Ieri dimineață în mașină, copiii au început deja să-și facă planurile. Sunt destul de organizați. Ema m-a anunțat de mai bine de o lună ce cadou vrea de Crăciun (mi l-a arătat în magazin) și ce cadou vrea de ziua ei (vrea să fie o surpriză de ziua ei). Iar Fip pe dos. Vrea surpriză de Crăciun și ceva clar și concret de ziua lui. Am notat în carnețel, am dat docil din cap și m-am conformat. Însă, ca să revenim la ziua de ieri, Fip își dă seama că de Ziuaemei el n-a cerut nimic, așa că îmi zice senin:

– Să știi că dacă nu primesc și eu cadou de Ziuaemei, o să fiu supărat și o să plâng. 
– Deci vrei un cadou de Ziuaemei.
– Da, vreau un cadou. Dacă nu primesc cadou, o să fiu supărat și o să plâng. 
– Dar, Fip, dacă primești și tu cadou de ziua mea, înseamnă că nu mai e ziua mea specială, e ziua tuturor. Mie nu-mi convine deloc. 

De-aici a pornit o dezbatere aprinsă, presărată cu ”Dar, Ema, gândește-te cum o să mă simt eu când tu o să deschizi cadoul și eu o să am NI-MIC!” și ”Dar, Fip, tu o să primești de ziua ta. De ziua mea, eu sunt importantă”.

Când deja discuția nu mai era constructivă, pentru că se ciondăneau și plângeau și se victimizau amândouă, a intervenit coach-ul de copii (ergo eu), să-i scoată din starea de neputință și lipsă de speranță și să-i aduc înapoi pe calea căutării (și găsirii) de soluții. Până la urmă, Ema a găsit compromisul (unde, notați bine, vă rog: ”Compromis e acea soluție care mulțumește ambele părți implicate și nu care le nemulțumește în mod egal sau echitabil).

– Uite, Fip, facem așa. Eu primesc un cadou mai mare și mai important, pentru că e ziua mea. Și tu primești un cadou mai mic, pentru că nu-i ziua ta. Și de ziua ta, facem invers. Vrei?

Da, a vrut. Apoi, a început să-și macine mintea ”Ce să fie cadoul mic?”. L-a găsit. Un șarpe. Nu știu la voi acasă ce fel de jucării sunt împrăștiate și prin pat și prin duș și pe jos, dar la noi sunt șerpii. Șerpi mici, mari, de cauciuc, de silicon, de material textil. Cei mai mulți dintre ei sunt destul de fideli realității. Atât de fideli, încât ieri, în parc, 3 băieți de vreo 10-12 ani au fugit din toboganul tub ca din … gură de șarpe … atunci când au dat peste șerpii pe care Fip îi lăsase acolo să-i recupereze în coborâre. Deci, da. Are mulți șerpi. Și vrea și mai mulți șerpi. Deci, de Ziuaemei vrea un șarpe.

– Un șarpe mic, cum e ăla portocaliu al Clarei (n.r. cam 20 cm are)

apoi

– O cobră din aia cu guler, cum e ăla maro din poză (n.r. cam 50 cm are)

apoi

– O cobră din aia cum are Clara, roșie de plastic tare (n.r. cap 100 cm are)

Intervin

– Păi, stai așa… N-ai zis că tu primești un cadou mic și Ema unul mare? Cobra asta nu-i deloc mică. E foarte mare, chiar. Are un metru!

– N-are nimic, îi iei Emei un cadou de 2 metri.

Da. Nu contează cât de mare e cadoul, contează cu ce îl compari…