Cum ne pregătim ca să nu răcim?

sfaturi impotriva racelii

Mai sunt câteva săptămâni și începe iar școala sau grădinița. Apoi urmează anotimpurile mai reci și, după cum probabil știți deja, vor începe mucii (pardon, nu-i frumos să le zic așa), răceala, tusea, febra, bronșiolitele și cine mai știe ce.

Acestea fiind spuse, vorbesc adesea cu mame care se întreabă cum pot ele preveni toate bolile astea. Ce pot face pentru a avea măcar senzația de puțin control asupra sănătății copilului. Sunt recomandate rapid tot felul de cure pentru ridicarea imunității, cu fel și fel de pastile și siropuri, despre care nu știm, de fapt, dacă vor funcționa sau nu. Eu o să vin astăzi cu alte sugestii și idei despre cum să ne protejăm copiii să nu mai răcească atât de des sau atât de rău. Și nu, n-o să scriu despre cum să închideți ușa, ca să nu se facă_”curent”, nici să nu-i mai dați înghețată ca să nu facă ”roșu-n gât” (mă scuzați, dar eu cred că_curentul trage doar pe cel care crede în el, valabil și pentru roșu în gât de la alimente reci).

1. Aer cu sare

Am planificat ca în vara asta copiii mei să inhaleze mult aer cu sare. Am fost în saline, stăm mai mult la mare. Știu că povestea cu salinele e cu dus și întors, pentru că unii medici nu le recomandă copiilor mici, iar alții da. Eu am ales să mergem, mai ales că nu mai am copii atât de mici (2 ani și jumătate și 4 ani și jumătate) și am simțit pe pielea mea cum m-a curățat pe interior aerul de acolo, deși nu simțeam nicio răceală. Am fost la salina de la Slănic și la cea de la Turda. După ce am urcat 14 etaje la Turda, cu aproape 14 de kg de copil mic în brațe, când am ajuns la suprafață am tras un strănut care m-a curățat până în, vărogsămăscuzaț, dos.

2. Controlul umidității

Scriam în alt articol că mama are aerul prea umed la ea acasă. Ei bine, la noi e invers. Aerul de la noi de acasă e prea uscat, ceea ce susține și încurajează orice răceală, viroză. Anatomia ne învață că avem secreții nazale tocmai pentru a filtra ceea ce intră pe nas. Atunci când aerul e foarte uscat, secrețiile se usucă (adică avem nasul uscat) și dispare bariera. Hop, iacătă cum trec crocobaurii la nivelul următor. Așa că e importantă umiditatea din casă. Ea trebuie să fie undeva între 40% și 60%, dar dacă simțiți că deja ați răcit, puteți crește și până la 70%. Umidificatorul nostru și-a dat obștescul sfârșit, așa că va trebui să începem anotimpul mohorât cu o investiție. Am găsit ceva interesant, dar scriu mai jos despre asta.

3. Igiena personală

Da, în perioadele astea puteți să încurajați copiii să se spele (și) mai des pe mâini. Acasă, la școală, pe drum, oriunde. E important și să știe să se spele corect pe mâini, chiar dacă sunt mici. Și să le explicați și de ce e atât de important, ce e o răceală, ce e un virus, ce e o bacterie.

4. Igiena casei

Și în casă puteți dezinfecta mai des suprafețele des folosite, clanțe, telefoane. E indicat să spălați și așternuturile mai des, iar hainele copiilor să și le schimbe imediat ce au venit de la școală/grădiniță. Noi ne luptăm la categoria asta și nu prea câștigăm, copiii adormind de multe ori în mașină, direct cu hainele de peste zi pe ei. Lucrăm să corectăm…

5. Purificator de aer

Scriam tot în articolul despre problemele pe care le are mama cu umiditatea din aerul apartamentului ei și despre cât de important e un purificator de aer. Dacă restul suprafețelor le putem curăța și dezinfecta, dacă putem spăla mai des țesăturile, dacă putem spăla pe jos cu un mop cu abur fierbinte, ei bine, la aer nu prea putem lucra. Sau putem, dar mai greu, cu ajutorul plantelor sau unor ”curățători de aer” cu lămpi UV. Dar nu e un flux continuu de curățare, iar cine are copii predispuși la diferite boli ale sistemului respirator (cum e Fip, care făcea luna și bronșiolita) sau cu diferite alergii, știe bine cât de important e un aer curat de bacterii. Eram invidioasă pe mama, că găsisem pentru ea un dezumidificator cu purificator inclus, dar m-am gândit apoi mai bine că dacă există dezumidificator cu purificator, de ce n-ar exista și umidificator cu purificator în el. Și iaca, el există. Ne depășește bugetul cu mult, dar dacă-i cu adevărat eficient și nu mai plimbăm crocobaurii între noi (iarna trecută am fost răcită încontinuu, de exemplu… luam de la copii, dădeam înapoi și tot așa), tai din alte părți și aia e.

6. Dormi

Da, nu glumesc. În somn, organismul tău intră în revizie. Dacă nu dormi suficient, nu repară tot ce are de reparat și, în concluzie, nu funcționează cum ar trebui. Ziceam că iarna trecută am fost într-o răceală continuă. Așa e. Pe lângă asta, iarna trecută dormeam câte 4 ore pe noapte… Așa că fă ce spune popa, nu ce face popa 🙂 Sau Diana.

7. Fă sex

Am citit pe site la BBC că dacă faci sex de câteva ori pe săptămână, crește nivelul imunoglobulinei A, care te ajută să te lupți cu răcelile. Vorba mamei, dacă mint ei, mint și eu.

Vrei să primești postările mele pe email?

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Mai sunt câteva săptămâni și începe iar școala sau grădinița. Apoi urmează anotimpurile mai reci și, după cum probabil știți deja, vor începe mucii (pardon, nu-i frumos să le zic așa), răceala, tusea, febra, bronșiolitele și cine mai știe ce....

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...

Cum să-ți alegi frigiderul

Cum să-ți alegi frigiderul

  Așa, la rece, pare simplu să-ți alegi frigiderul. Îți trebuie un dulap care răcește alimente. Ar fi și mai simplu dacă nu ai avea atât de multe opțiuni pe piață. Chiar, de ce or fi atât de multe opțiuni, dacă ceea ce cauți la un frigider e să răcească...

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

cum să speli copilul pe păr

 

Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai spăla cu acid și nu cu apă.
Motivele pot fi multe, de la teama de apă, sau poate că își amintește cum l-a supărat odată, cândva, în viața asta sau în alta, cum i-a intrat săpun în ochi, până la nevoia de a se face auzit, de a-și stabili singur limitele, de a fi acceptat (în ochii lui sau ai părintelui) ca individ separat de restul familiei, cu puteri depline și cu drept de veto.

Sigur că poți să-l obligi, să-l ții cu forța și să nu ții cont de protestele lui. Spălatul se face brutal, mecanic, iar la final copilul e curat și frumos mirositor. Dar de aici lipsește respectul față de el și atitudinea blândă, înțelegătoare, pe care eu una tot încerc să o împrăștii pe unde mă găsesc. Și sigur că poți și să renunți la spălatul pe păr până în momentul în care chiar nu se mai poate altfel, când e obligatoriu, când în capul copilului deja se dezvoltă alte civilizații, cu structuri sociale, construcții proprii, poate chiar mai multe autostrăzi decât are România.

Noi am fost și pe acolo, căci Fip a avut în cap un strat protector consistent compus din pământ, nisip și, probabil, particule cosmice. Cât a fost cu mâna în ghips (adică 3 săptămâni și 2 zile), spălatul pe păr a fost imposibil (încercam să limităm pe cât de mult contactul lui cu apa, pentru că și-așa era frustrant pentru el să nu poată lua parte la activitățile lui preferate: înotul și stropitul cu apă până la dezintegrare), așa că îi făceam zilnic dușuri scurte, rapide, pe care aproape să nu le conștientizeze. Dar, după astea 3 săptămâni, plus încă una în care n-a vrut să se spele și nici eu n-am vrut să-l mai stresez suplimentar, l-am tuns de tot. L-am tuns de tot pentru că am fost o familie de păduchioși (haha, da, puteți să râdeți. Gata? A, mai aveți puțin… Ok, citiți voi mai departe când ați terminat). Avantajul stratului protector a fost că Fip a confirmat teoria cum că păduchii își caută gazde curate. El a avut cel mai puțin păduchios cap din toată familia. În fine, după ce l-am tuns, am văzut capul lui rotund, ca o lună, și la rotunzime, dar și la structura solului. Praf gri, doar că lipsea steagul înfipt în el acum câteva decenii, când eu una nu existam.

Bun, introducere suficientă, iată soluțiile pe care le-am găsit eu, după ce am trecut cu amândoi copiii prin etapa ”Nu mă păl pe păl”.

1. Folosiți șamponul potrivit

Nu știu dacă e nevoie de sugestia asta, pentru că nu știu dacă mai există șampoane pentru copii care să-i usture la ochi, dar asigurați-vă că șamponul pe care îl folosiți nu îi deranjează la ochi. Îl puteți testa pe voi înainte să spălați copilul cu el.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

2. Oferiți explicații

La unii copii funcționează bine explicații. Explicații despre de ce e nevoie să se spele pe păr (știu că pentru noi, adulții, asta este evident, dar pentru ei, cu experiența lor de viață limitată, evidentul ăsta e mai puțin evident), explicații despre cum decurge procesul, poate și ceva filmulețe cu alți copii care se spală pe păr. Îi puteți lua cu voi la duș atunci când vă spălați și voi pe păr, ca să vadă că nu vine sfârșitul existenței lor, că nu se prăbușește universul atunci când pui șampon în cap și, mai ales, atunci când îl clătești.

3. Spălatul în joacă

La alți copii pot funcționa jocurile. Spălat pe cap păpuși sau mașinuțe, spălat pe cap în poziții amuzante, glume caraghioase în care părintele confundă un fund de copil cu un cap de copil, sau un șampon cu o telecomandă. ”Mami, cum să mă speli pe păr cu telecomanda? Haha, hihi.”
Cântecele, tot felul de altfel de joculețe, orice destinde atmosfera și relaxează copilul (și părintele).
La fel de amuzant poate fi și să spălați copilul în locuri mai puțin potrivite, poate în chiuveta de la bucătărie, poate într-o oală, poate într-o tigaie… Fiți creativi!

4. Faceți baie împreună

Pe unii copii îi ajută să facă baie împreună cu părinții. Pe Filip l-am spălat mult timp ținându-l în brațe, sub duș. Bine, asta era și pentru că era cam singura mea opțiune de a face cunoștință cu apa în fiecare zi, pentru că mic (și foarte mic) fiind, nu voia să stea cu nimeni deloc, așa că împușcam doi iepuri dintr-un foc. Mă spălam și eu și-l spălam și pe el.

 

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

5. Încercați o cască pentru protecția ochilor

De multe ori supărarea vine din faptul că atunci când îi spălam pe păr, le ajunge apa pe față și le intră în ochi. Puteți să încercați să-i obișnuiți să accepte apa de pe față, dar unii copii nu reușesc deloc să treacă peste asta. Ai mei fac înot, fac scufundări, sunt mereu cu capul în apă, dar, cu toate astea, la duș nu suportă apa să li se scurgă pe mutrițe. Așa că niște oameni au găsit o soluție, sub forma unui abajur pe care îl pui pe frunte copilului, iar apa se scurge pe abajurul respectiv, ocolind fața. Noi n-am luat, dar înțeleg că-s utile.

6. … sau ochelari de înot

Ce am făcut noi, în loc să folosim casca-abajur, a fost să utilizăm ochelarii de înot. A fost singura metodă 95% eficientă. Ochelarii pe ochi, etanșată zona, toată lumea fericită. Celelalte 5% le suplinim printr-un prosopel mic, pe care îl pun pe fața copilului neprotestatar 🙂
Adică, spălatul se face în felul următor: capul pe spate, ochelarii la ochi și un prosop mic pe față, care absoarbe toată apa.

7. Poate dopuri de urechi

Problema unor copii nu e apa care le intră în ochi sau care le curge pe față, ci apa care le intră în urechi. Așa că puteți proteja zona urechilor cu ajutorul unor dopuri de urechi.

8. Alegeți bine ora de baie

Mult timp l-am spălat pe Fip dimineața, pentru că seara era mereu prea obosit, suprastimulat de la activitățile zilnice, mult mai greu de liniștit și de calmat, mai puțin receptiv la explicații și la orice intervenție.

 

9. Puneți o oglindă

Pe unii copii îi ajută mult să vadă ce se întâmplă. Poate îi va mai și distra să se vadă cu capul plin cu spumă albă, ca de bezea. Dar important e să simtă că au puțin mai mult control, că văd ce li se face, că văd privirea relaxată a părintelui.

10. Acceptați emoțiile

Oricât de tare v-ați strădui, câteodată chiar nu se poate nici fără spălat și nici fără lacrimi. Acceptați supărarea copilului, acceptați că nu le place, că nu-s de acord, că e greu să nu poți face nimic să oprești adultul de lângă tine care îți face lucruri pe care nu le vrei, chiar dacă-s pentru binele tău. Nu le spuneți că nu au de ce să plângă, nu le spuneți că-s răi sau urâți, nu țipați la ei, nu-i pedepsiți pentru că au plâns și au protestat. Spuneți-le că îi înțelegeți că nu le-a plăcut. Și țineți-i în brațe. Iubiți-i și când plâng și când protestează.

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată? Fip: Da, nu vă sitați nisiodată? Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta? Eu: Wow, voi chiar ați mâncat...

Muzică pentru copii – Să cântăm despre valori

Muzică pentru copii – Să cântăm despre valori

Muzica dezvoltă creierul copiilor. Muzica dezvoltă creierul copiilor. Stimulează dezvoltarea creierului, îmbunătățește memoria și ajută la procesul de învățare, duce la rezultate școlare mai bune, contribuie la un IQ ridicat al copilului și viitorului adult. Despre...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și...

Din patul părinților în camera copilului – Mutarea copilului în camera lui

mutarea copilului în camera lui

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Intră în Shop.

 Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera lui?”

Unii părinți aleg ei pentru copiii lor când e vremea să se mute în camera lor, iar alți părinți așteaptă de la copii să ceară acest spațiu și această intimitate. Eu cred că ambele variante sunt bune, atâta timp cât copilul nu este grăbit, atâta timp cât i se respectă protestele, atâta timp cât nu este obligat, șantajat, abandonat la mutarea în noul pat și în noua cameră.

Mutarea copilului în camera lui trebuie făcută cu multă răbdare, tact și respect față de copil, pentru ca acesta să perceapă experiența ca pe o experiență pozitivă, iar camera îi sine să-i devină prietenă și nu închisoare.

Cât despre subiectul ”somn”… Ei bine, după cum știți, el e preferatul meu. La cât am citit și experimentat cu copiii ăștia doi ai mei cu ”probleme de somn”, aș putea scrie o lucrare de doctorat pe subiectul ăsta.

Pentru cititorii recenți ai acestui blog, mă simt datoare să fac un rezumat scurt, dar lung, al vieții noastre nocturne din ultimii mai bine de 4 ani și jumătate.

Ema a început somnul de noapte ca un copil model. Când era nou-născută, se trezea cam la 3 ore noapte de noapte. Pe măsură ce alți copii își ”scoteau mesele de lapte”, ea își tot adăuga, până am ajuns la apogeu. Treziri și din jumătate în jumătate de oră pentru supt, dar nu pașnic și liniștit, ca să pot adormi și eu la loc ca omul, ci cu dat din picioare, din mâini, din de toate. Adormea ea, adormeam și eu în 15 minute, dormeam 15 minute, apoi mă trezea din nou. În rest, adormea greu, stăteam cu ea seara și câte 2 ore, deși îi era somn cât să se culce, nu somn cât să fie ruptă de oboseală.

Toate astea au durat până când s-a înțărcat de noapte (spre un an și jumătate), când au continuat trezirile, dar nu mai mergea readormirea la sân, pentru că nu mai voia. Am început atunci cu fel și fel de alte metode, mult mai grele, mai obositoare și care durau și mai mult. Până la urmă, într-un final glorios, nici eu nu știu când, s-a stabilizat la o trezire sau două pe noapte. La vreo 3 luni după ce l-am născut pe Fip, a început să-l ceară pe V noaptea și are și acum, la 4 ani și jumătate, o trezire pe noapte în mai bine de jumătate din nopți.

Vrei să primești postările mele pe email?

Fip a fost diferit. Fip iubea somnul, ar fi dormit tot timpul. Dar… pe carne de om în mișcare. Nu exista să-l culc și să plec, exista doar să-l pun în wrap și să sar pe mingea de fitness. Așa îl adormeam și așa lucram seară de seară, când era liniște în casă. Peste noapte avea treziri cu duiumul. Inițial pașnice, de puteam adormi ușor la loc, dar apoi a devenit și el mai agitat, de mă trezeam dimineața mai obosită decât mă culcasem.

După 4 ani de așa tratament, am decis că a venit momentul să dorm și eu o noapte întreagă și am purces pe drumul înțărcării. Din fericire, după înțărcare cu el a fost mai ușor de readormit noaptea. Și acum se trezește, dar pentru apă și e suficient să mă întind lângă el și să-l iau în brațe și se culcă la loc.

Ei, în toată epopeea asta a noastră cu somnul, am trecut, la un moment dat (cu amândoi) din patul nostru în patul lor. Mutarea copiilor în camera lor a adus cu sine experiențe diferite, totuși similare și o să vi le scriu și vouă, că poate vă ajută.

Când am început mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

Emei i-am amenajat camera când avea 7 luni. Ea oricum dormea prost, după cum vă scriam mai sus (de fapt, mint; ea dormea bine, cum îi trebuia ei, doar eu dormeam prost, nu cum mi-ar fi trebuit mie), dar constatasem că dormea ȘI MAI prost atunci când eram toți trei în pat și făceam, probabil, mai mult zgomot.

Așa că am pus mâna la treabă și i-am făcut camera. Nu am cumpărat un pat de copii, ci o salteluță și am dormit cu ea în camera ei. La fel ca și acum, o adormeam seara, apoi ieșeam din cameră (dacă nu adormeam și eu) și mă duceam înapoi la prima strigare de noapte. Când n-am mai încăpul cu burtoiul împreună cu ea pe saltea, am luat o saltea mai mare și, apoi, când deja crescuse suficient, am luat un pat de o persoană (care se putea extinde și face pentru două persoane). Am continuat așa cu somnul până când l-a cerut pe ta-su și a preluat-o el noaptea.

Fip a dormit cu mine în pat din prima zi de viață. De fapt, nu cu mine în pat, ci pe mine, care câteodată mai eram și în pat, dar, de obicei, eram mai degrabă pe mingea de fitness. Când a mai crescut puțin, a acceptat să adoarmă în pat, la sân. Nu reușeam să mă mai ridic să plec, așa că eram legată de el. Deci, n-avea rost să mă chinui să-l mut în alt pat, când oricum nu mă ajuta la nimic.

Cu toate astea, la un moment dat, Ema a vrut pat supraetajat. Și pentru că și eu mă cam săturasem de jucării în toată casa, iar camera ei era prea micuță să le cuprindă pe toate, am decis să le facem camera ”lor”, unde să o mutăm pe Ema atunci și pe Fip mai târziu.

Am golit camera (care era de oaspeți înainte), am amenajat-o pentru copii, am cumpărat patul supraetajat și… Ema n-a vrut să doarmă acolo. Pentru că, citez, ”nu cunosc patul și nici camera”. A hotărât să doarmă acolo când o mai crește. Așa că dormea tot în vechea ei cameră, în vechiul ei pat, care acum era supra-aglomerată, un soi de mini-depozit.

Așa că am început, încet-încet, să facem cunoștință cu camera și cu patul. Tot procesul a durat câteva luni, asta ca să vă faceți o idee. Fip a acceptat-o imediat, deci povestea de mai jos este despre Ema.

 

Cum am făcut mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

1. Am amenajat-o împreună

Încercând să facem camera cât mai prietenoasă, am implicat pe cât de mult am putut copilul mare în amenajarea ei. Am șurubărit împreună, am ales împreună dulapurile, am căutat uși roz pentru el, am lăsat copiii să-și lipească stickere peste stickere pe pereți (mă ia de cap când le văd, fluturi peste dinozauri, o pisicuță kitschoasă, funde, un vulcan, aurora, niște pietre ”nestemate”, alți fluturi, alți dinozauri, toate fix fără nicio noimă). Dar… lor le plac, e munca lor acolo de care își amintesc măcar o dată pe zi (”Mai ții minte când am lipit sticluța asta roz care nu știu ce e aici pe perete?”)

2. Am folosit camera ca pe o cameră de joacă

Nu am mai insistat să doarmă acolo, doar mergeam acolo cu Fip, la joacă. O invitam și pe ea, venea, se juca și o vedeam că se simte bine. Seara dormea tot în vechea cameră, actualmente mini-depozit.

3. Am făcut cunoștință cu patul

Pe sistemul ”n-ai cum să te obișnuiești cu patul dacă te prefaci că nu există”, am insistat puțin să petrecem timp și în pat, chiar și fără somn. Ne jucam în el, citeam, l-am transformat în cort, în avion și în orice vă mai puteți imagina. Seara nu insistam, dormea în patul vechi.

4. Am invitat copii la joacă și la somn

Prima noapte în care Ema a acceptat patul cel nou a fost când au venit în vizită la ea Cristi și Andrei, băieții Alexandrei. Pentru că era foarte dornică să le arate camera ei și pentru că ei și-au dorit să doarmă în patul supraetajat, a acceptat. Dar nu în patul de sus, ci în patul de jos. Cum au dormit ei trei copii (unul de 6 ani și doi de 4 ani) într-un pat de lățime 90, nu știu. Cred că se întorceau toți trei odată de pe o parte pe alta.
De aici până la a dormi în patul ei n-a mai fost decât un pas.

5. L-am adus și pe Fip în patul supraetajat

După ce am văzut-o că s-a mai înmuiat, am mutat copilul mic la somn în patul de jos. Cu mine, desigur. Dimineața îi povesteam despre cum am dormit noi acolo, despre ce am visat, cu ce jucării s-a culcat Fip, etc.

6. Am împins-o de la spate

Când am simțit eu că doar obișnuința patului vechi din fosta cameră, actuală mini-depozit în care nici curățenie nu reușeam să fac cum trebuie, de aglomerată ce era, o mai ține pe loc am împins-o nițel de la spate. Într-o seară i-am propus să dormim toți trei, eu ea și Fip, în patul ei de sus. I-am zis că o să fim acolo cu ea, că lăsăm lumina aprinsă dacă vrea, că e în siguranță și că dacă nu-i place și nu-i place, e ok să se răzgândească și să se mute înapoi în depozit.
A acceptat. Pentru că era destul de obosită, a adormit repede. Și de-atunci acolo a rămas.

Acum dormim împărțiți. V o adoarme pe Ema în patul de sus, iar eu pe Fip în cel de jos, după ce, în prealabil, au citit toți trei o carte sau am ascultat toți 4 o poveste. Când adoarme Ema, V se mută la noi în pat, iar când adoarme Fip, mă mut și eu cu el. La primul apel, ne reîntoarcem în camera copiilor, în aceeași ordine: el la Ema, eu la Fip.

Chiar râdeam într-o seară că ne-am luat o casă mai mare ca să avem loc, dar noi dormim în 1,8 metri pătrați din toată casa și restul camerelor sunt bune de închiriat.

Mda. Cam asta a fost (și este, în continuare) trecerea blândă de la somnul copiilor noștri în patul nostru la somnul copiilor noștri în paturile lor.

Cheia succesului în mutarea copilului în camera lui? Pași mici și așteptări și mai mici.

Aici camera inițială a Emei, de când avea 7 luni: Camera Vandei Mici

Aici camera refăcută a Emei, de când mai crescuse: Camera Emei la 3 ani

Urmează articol despre camera lor actuală

 

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Mai sunt câteva săptămâni și începe iar școala sau grădinița. Apoi urmează anotimpurile mai reci și, după cum probabil știți deja, vor începe mucii (pardon, nu-i frumos să le zic așa), răceala, tusea, febra, bronșiolitele și cine mai știe ce....

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

Și eu am trăit în comunism

Și eu am trăit în comunism

  Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului. Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele. Sunt cel mai credul client sau potențial client (cel puțin client de cărți). La fiecare mail pe care îl primesc de la...

Arborele genealogic al copiilor mei

Arborele genealogic al copiilor mei

Ai mei au fost întotdeauna mândri de rădăcinile noastre ca familie. Nu exista eveniment, nuntă, botez, aniversare, Crăciun sau Paște, la care să nu se aducă vorba de Onkel Bubi, Onkel Didi sau celelalte personaje din istoria familiei Gheorghiu (numele meu de fată). De...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag...

Gustări sănătoase pentru copii

Gustări sănătoase pentru copii

- Maaaamiiii, avem ceva de mâncare în mașină? E al doilea lucru pe care îl aud de la copii, când îi iau de la grădiniță. Primul e ”bună mami”. Abia apoi urmează discuții despre cum le-a fost ziua, că se bucură să mă vadă sau că vor să-mi arate ce au lucrat în ziua...

Un mesaj de mulțumire și recunoștință

Un mesaj de mulțumire și recunoștință

Astăzi s-a mai încheiat o etapă din viața mea. Astăzi a fost ultima zi în care am mai lucrat la grădiniță, ziua în care ar fi trebuit să-mi iau la revedere de la copii, ziua în care drumurile noastre se despărțeau. De fapt, practic, ziua asta nu a fost ultima, pentru...

Părinți, e important să fiți sinceri cu copiii

Părinți, e important să fiți sinceri cu copiii

Pe mine mama m-a crescut diferit de cum îi cresc eu pe ai mei. Nu știu daca mai bine sau dacă mai rău, dar știu sigur că diferit. Diferit și pentru că erau alte vremuri, diferit și pentru că erau alte mentalități, dar, cel mai probabil, diferit și pentru că noi două...

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată? Fip: Da, nu vă sitați nisiodată? Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta? Eu: Wow, voi chiar ați mâncat...

Să ne întoarcem în timp

Să ne întoarcem în timp

Stați jos, vă rog. Am o veste importantă de dat, dar musai musai să stați jos. De fapt, nici nu știu cât de importantă și de șocantă e pentru voi, dar eu am rămas foarte surprinsă când am aflat. Poate că depinde și de generația din care veniți, câți ani aveți, etc....

Cursuri de engleză pentru copii la EKA – Experiența noastră

Acum câteva săptămâni am fost invitată cu copiii la un curs de engleză pentru copii, la o lecție deschisă de engleză la EKA (divizia de limba engleză a International House, centru de limbi străine cu sediul central în Londra și peste 158 de scoli în 50 de țări). M-am dus acolo neștiind la ce să mă aștept și ușor temătoare, gândindu-mă cum o să fie cu un copil deja obosit după o zi întreagă de grădiniță, fără somn la prânz.

Pe Fip nu l-am luat, fiind cu mâna proaspăt ruptă, ci am profitat de ocazie să petrec o după amiază ca între fete, doar cu Ema. Nu se întâmplă prea des să avem ocazia asta, așa că ne-am bucurat amândouă de timpul petrecut împreună. Chiar dacă asta a însemnat să-l petrecem fix la un curs de engleză (pentru copii, măcar atât).

Temerile mele au fost inutile, pentru că la lecția deschisă nu a fost deloc stresantă, obositoare sau mai știu eu cum m-aș fi așteptat să fie, deși Ema era trează de 12 ore deja, după o zi plină. Și asta pentru că oamenii de acolo chiar știu cum să-și facă treaba (și știți că-s pretențioasă în privința asta). Să vă zic.

O să vă povestesc despre cum e la grupele mici de vârstă, unde am rămas extrem de plăcut impresionată de mentalitate și abordare. La cele mari nu m-am interesat prea mult, plus că e cu testări și examene, iar pentru noi asta momentan nu-i direcția în care mergem (dar știu că suntem puțini care merg în direcția asta, așa că pentru voi s-ar putea să nu fie o problemă).

De la bun început mi-a atras atenția modul în care echipa lor a abordat copiii proaspăt veniți într-un loc necunoscut. Unii copii mai vorbăreți, alții mai timizi, știți cum sunt copiii… N-a strâmbat nimeni din nas, n-a încercat nimeni să scoată cu insistențe obositoare copilul din carapacea lui, atmosfera fiind deschisă, jucăușă și glumeață.

În al doilea rând, la cursurile deschise au fost invitați și părinții să participe și pentru a vedea cum decurg lucrurile, dar, mai ales, pentru a nu stresa copiii, știut fiind că un copil învață cel mai bine atunci când se simte în siguranță. Deci nu, nimeni n-a avut pretenția ca acești copii care erau acolo să se ducă la ”lecție” fără părinți, niciun copil nu a fost văzut ca fiind ”răsfățat”, nu am primit sfaturi să dezlipim copiii de noi că ni se urcă în cap, ci totul a decurs cu mult respect față de copii și părinții lor. Părinți care au fost invitați să participe și ei activ la activități, tocmai pentru a transmite copilului sentimentul de siguranță și a-l ajuta să se integreze în jocuri.

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

 

 

Desigur, nu trebuie să vă spun (sau da?) că învățarea s-a făcut prin joc la toate grupurile de vârstă, prin discuții sau bricolaj, cu copiii folosindu-și mâinile, corpurile, explorând, simțind, auzind și văzând. La cea mai mică grupă de vârstă un copilaș care avea în jur de un an, s-a băgat cu totul în ligheanul cu boabe de grâu. Am primit explicații despre cum tocmai asistăm la un episod de învățare senzorială, copilul a fost încurajat să exploreze, apoi plimbat cu ligheanul plin cu boabe prin sală.

Am asistat la două lecții deschise, pe vârste de grupe diferite.

Prima grupă de vârstă este gândită pentru copiii între 6 luni și 2 ani (Sing & Play). Lecția a mers pe ideea ”învățării” cu ajutorul simțurilor, după cum vă ziceam, iar toți copiii au participat fără insistențe, din proprie inițiativă, atrași fiind de muzică, de materialele folosite și de atmosferă, în general.
Cursul de engleză pentru copii Sing & Play stimulează dobândirea de noi abilități de mișcare și abilități lingvistice. Fiecare sesiune de curs  de engleză oferă o combinație de activități comune părinte-copil, oferind părintelui ocazia de a participa alături de copil la activitățile de mișcare, muzică, socializare și, în egală măsură, de a observa din umbră evoluția copilului. Cursul durează 12 luni, 2 ședințe pe săptămână, 60 minute/sedința. Copilul participă alături de un părinte sau însoțitor, iar înscrierea se poate face oricând în timpul anului.

A doua lecție deschisă a fost destinată copiilor cu vârste între 3 și 6 ani (Laugh & Learn). Fiecare lecție din acest curs de engleză pentru copii folosește deschiderea naturală a copilului către muzică, povești și joc imaginative, pentru introducerea primelor noțiuni de limbă engleză și pregătirea copilului pentru învățarea structurată a limbii străine. Cursul durează 12 luni, 2 ședințe pe săptămână, 60 minute/sedința. Copilul participă alături de un părinte sau însoțitor, iar înscrierea se poate face oricând în timpul anului.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

A doua lecție deschisă a fost destinată copiilor cu vârste între 3 și 6 ani (Laugh & Learn). Fiecare lecție din acest curs de engleză pentru copii folosește deschiderea naturală a copilului către muzică, povești și joc imaginative, pentru introducerea primelor noțiuni de limbă engleză și pregătirea copilului pentru învățarea structurată a limbii străine. Cursul durează 12 luni, 2 ședințe pe săptămână, 60 minute/sedința. Copilul participă alături de un părinte sau însoțitor, iar înscrierea se poate face oricând în timpul anului.

Ce m-a fascinat pe mine aici a fost că acest curs a fost ținut de un profesor, iar Ema nu a acceptat niciodată cu ușurință bărbații în viața ei. Fie că vorbim despre prieteni sau despre rude, profesori, instructori, ea se deschide greu în comunicarea cu bărbații (așa a fost de când era mică; la 6 luni plângea atunci când vorbea orice bărbat cu ea și avea nevoie de mai mult timp de adaptare decât cu o femeie). Drept urmare, n-am stresat-o și am căutat întotdeauna să învețe cu femei, ca să se simtă mai în siguranță. La înot, la grădiniță, pe unde am mai fost, am solicitat ca instructorul sau profesorul să fie, de fapt, o instructoare sau o profesoară. Abia recent, de vreo două săptămâni, a acceptat volens nolens, un instructor bărbat și acum îl place foarte mult. Dar, ca să revenim la cursurile de engleză, lecția deschisă pentru grupa ei de vârstă a fost ținută de un profesor, cu care copilul meu ”sălbatic”, a comunicat, căruia i-a răspuns la întrebări, cu care s-a simțit bine și… la final mi-a spus că ar vrea să învețe engleza cu el.

Postarea asta să știți că nu e plătită. E scrisă doar pentru că mi-a plăcut mult abordarea lor, mediul și felul în care au lucrat cu copiii, faptul că sunt la curent cu ideile astea ”moderne” în care respectăm copilul, în care nu-l forțăm, în care se ia în calcul dezvoltarea emoțională a copiilor, nu doar cea cognitivă, că, la grupele lor de vârstă, n-am strâmbat din nas nici măcar o dată.

După cum ziceam, Ema vrea să participe la cursurile de engleză de acolo, așa că din toamnă o să mă interesez pentru amândoi, să vedem cum ne putem organiza.

Cam așa a arătat cursul:

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.

Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

În fine… și ajungem acasă, cu primul gând să ne aruncăm în piscină, ca să mai uităm de drumuri, de căldură, de plânsete în mașină că ăla vrea o poveste, celălalt un cântec, certuri, supărări.

Cât ne pregăteam, se iscă cearta între copii. Ema e pe wc, Fip are un băț și se crede dinozaur. El face Rooooooaaaaar și o anunță pe Ema că e un dinozaur “sulios” (furios), iar ea îl înștiințează ca îl va arunca la gunoi. El se înfurie, îi dă una cu bățul peste degete și fuge sa se ascundă in pat.

Și de aici, lucrurile iau o turnură neașteptată…. adică bună. Zic, “ia să filmez eu copiii ăștia, cum își gestionează cearta, pentru că tare frumos o fac”. Până ajung eu la telefon, îmi trec pe lângă urechi multe mesaje asertive, de nu-mi vine să cred că se întâmplă asta complet fără medierea mea.

– Fip, să știi că am glumit când am zis că te arunc la gunoi. Nu o să te arunc la gunoi. Vino să vorbim!

Fip apare temător.

– Nu mi-a păcut să ziți tu că alunți a gunoi! M-am speliat.

– Îmi pare rău, Fip. Eu doar glumeam. Nu mai zic.

– Bine. Să nu mai ziți.

– Și nici tu să nu mă mai lovești cu bățul. M-a durut.

– Bine.

Ajung și eu, în sfârșit, la telefon și apăs să filmez. Prind asta:

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag...

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și...

Weekenduri in familia noastra

Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”. Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie...

Ghid de interactiune cu fratele/sora mai mare

Atunci când te duci în vizită la un bebeluș nou și proaspăt, dar care are un frate sau o soră mai mare, lucrurile devin mai complicate. Pe copilul mai mare îl știi deja, e foarte simpatic și foarte drăguț, dar tu acum vrei să vezi copilul mai mic. Întâmplător sau nu,...

Arborele genealogic al copiilor mei

arbore genealogic

Ai mei au fost întotdeauna mândri de rădăcinile noastre ca familie. Nu exista eveniment, nuntă, botez, aniversare, Crăciun sau Paște, la care să nu se aducă vorba de Onkel Bubi, Onkel Didi sau celelalte personaje din istoria familiei Gheorghiu (numele meu de fată). De fapt, istoria cunoscută de mine a familiei mele începe cu suita regelui Carol, în care se pare că se aflau Emma și Adolf, strămoșii mei, care au călătorit către România și s-au mutat aici. Au făcut mulți copii, care au mai făcut niște copii și așa a apărut bunica mea.

În paralel, bunicul meu patern (care, întâmplător, era rudă foarte foarte îndepărtată cu bunicul meu matern) îmi spunea mereu când venea vorba despre cum a descoperit el ceva grade de rudenie cu ceva sânge albastru grecesc. Dar asta părea să fie mai mult o legendă a familiei, decât ceva concret.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Concret este că eu n-am fost niciodată atentă la discuțiile astea. Toate numele îmi erau familiare, dar n-aș fi putut spune niciodată cine e mama cui, care e mătușa nu știu care și cine e văr cu cine. Știam că oricând am o curiozitate, mă duc și întreb.

Dar… A murit bunicul, apoi bunica, apoi și tata. Începeam să nu mai am pe cine să întreb. Când a murit și nașa mea (verișoara bunicii mele), mi-a fost clar că dacă n-o ascult acum pe mama, o să se facă pierdută toată istoria familiei. Și n-o să aflu niciodată dacă sunt înrudită cu vreo zeiță cu sanctuare în Elada sau nu.

De fapt, începusem acum vreo 2 ani să-mi fac arborele genealogic, dar mai timid așa. Mersesem 3 generații în sus și mă oprisem. Aflasem atunci multe despre mine, pentru că psihogenealogia e un domeniu fascinant (cel puțin pentru mine), dar era doar o picătură într-un ocean.

 

Mai citisem atunci despre importanța pe care o are pentru orice individ să-și cunoască rădăcinile. Despre cum a-ți cunoaște trecutul te ajută să te simți mai ancorat în prezent, să ai mai multă încredere în tine și să te simți mai valoros. Să nu fii o frunză în vânt, plimbată pe unde te duce curentul, ci să ai rădăcini puternice. Eu am refuzat mult timp ideea de a avea rădăcini. Mi-am dat seama apoi că mă speria ideea de a-mi accepta trecutul și a-mi asuma responsabilitatea pentru prezent. E mai confortabil să te ducă vântul pe unde crede, decât să-ți asumi călătoria ta.

Luând toate astea în calcul, duminică m-am pus la laptop și am rugat-o pe mama să-mi spună tot ce știa. Apoi și pe soacră-mea. Am început arborele genealogic al copiilor. Ne-am oprit la Emma și Adolf, iar acum documentarea va deveni mai dificilă. Vreau să merg tot mai sus, vreau să aflu dacă poveștile familiei erau adevărate sau nu. Îmi propun să încerc să aflu cât pot de multe. Dacă aveți idei ce aș putea face să-mi ușurez munca, vă rog să-mi scrieți.

În concluzie, vă sfătuiesc să le faceți acest cadou copiilor voștri: rădăcinile lor.

Ce se mai poartă în 2017 la mine în dulap?

Anul trecut pe vremea asta reușisem incredibilul: de-clutter de top-level pentru mine. Și anume, reușisem ceva ce niciodata n-am mai reușit și nici nu am văzut vreodată la mama acasă. Să îmi încapă toate hainele, fie ele de vară, fie ele de iarnă, de...