Ce si cum sunt parintii toxici

România în care au crescut și trăit părinții noștri e fascinantă. O perioadă grea și sumbră a istoriei noastre, greu de dus, dar foarte interesantă ca studiu de caz din punct de vedere sociologic și psihologic. Părinții noștri au dus-o rău, greu, au fost manipulați, au fost lipsiți de putere, au fost îndoctrinați, înfrigurați, înfometați, terorizați. Citeam o carte despre experimentul Stanford (vă las la final un filmuleț pe tema asta, trailer la ecranizarea experimentului) și parcă era ecranizarea a câteva decenii de istorie românească. Unde unii au primit o putere și i-au îngenunchiat pe ceilalți. Când puteai fi ”turnat” pentru că asculți Michel Jackson sau că ai un element în plus la calorifer (true story).

O astfel de societate, cam ce fel de indivizi ar putea să crească? Niște indivizi care au găsit mecanisme de supraviețuire, de salvare a pielii proprii, pe care le-au aplicat în toate aspectele vieții lor. Inclusiv în familiile lor, cu copiii lor. Și-așa s-au născut părinții toxici.

parinti toxici

De ce au fost și sunt ei toxici? Pentru că n-au putut mai bine. Pentru că n-au știut/avut cum să-și gestioneze altfel traumele, fie ele din copilărie, fie ele din viața de adult. Pentru că așa a știut creierul lor să supraviețuiască și pentru că pe vremea aia, doar un nebun ajungea la psihiatru/psiholog. Într-o lume în care abia îți împlineai nevoile de bază (mâncare, căldură, siguranță), nu era nimeni interesat să crească din punct de vedere emoțional…

Copiii n-au avut nicio vină să crească în casă cu așa părinți. Au îndurat comportamentele părinților toxici și le-au dus mai departe, în viața lor. Le-a fost trunchiată personalitatea, remodelată, înrăită. Au găsit și ei mecanismele lor de supraviețuire, asemeni părinților lor, sau total diferite. Unii dintre ei au conștientizat și au început să se vindece la un moment dat. Au căutat ajutor, au citit, au găsit sprijin terapeutic. Alții n-au știut că e ceva de conștientizat și au dus modelul mai departe copiilor lor. Și acolo tiparul continuă. Unii dintre ei se vor rupe de tipar, iar alții îl vor propaga. Că așa-i viața…

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății. Și că orice ai face, nu poți schimba copilăria ce ți-a fost răpită…

Cum știi că ai/ai avut un părinte toxic?

Părinții toxici bifează niște caracteristici standard. Le pot bifa pe toate, sau doar unele dintre ele. Intensitatea poate fi mai mare sau mai mică. Sigur, nu există părinți perfecți. Toți părinții greșesc, chiar și cei mai minunați dintre cei mai minunați. Și tu greșești față de copiii tăi și eu greșesc față de copiii mei. Dar este o diferență între părinții imperfecți (adică normali) și părinții toxici.

Părinții toxici:

Își pun în mod constant nevoile și dorințele pe primul loc, înainte de orice nevoie și dorință a copilului.

Copilul devine doar o reflecție a lor, așa că trebuie să pară perfect în ochii lumii. Nu văd copilul ca pe un individ separat, ci ca pe un obiect, ca pe un premiu sau ca pe o rușine personală.

Par să nu înțeleagă conceptul de limite și spațiu personal. Nu există să bată la ușă înainte să intre peste tine în baie sau să accepte că nu vrei o îmbrățișare.

Nu sunt interesați de ceea ce are de spus copilul și nu ascultă niciodată. De multe ori nici nu aud, ce să mai și asculte…

Se folosesc de rușinare și învinovățire, pentru a face copilul să se comporte într-un anume fel, inclusiv (sau mai ales) în situațiile în care copilul oricum nu are nicio responsabilitate. Copilul devine responsabil pentru fericirea părinților, pentru sănătatea lor și pentru orice ține de ei. ”Din cauza ta m-am îmbolnăvit” sau ”Stacu cu tac-tu pentru tine” sunt genul de replici pe care un copil cu părinți toxici le aude foarte des.

Sunt ei înșiși niște copii, ce trebuie îngrijiți. Astfel intervine un schimb de roluri în familie, când copilul devine părintele părintelui său.

Sunt extrem de critici la adresa copilului și pare că nimic nu îi poate mulțumi. Adesea, criticile se transformă în jigniri, mai ales la adresa inteligenței copilului care aude că e ”prost”, ”tâmpit”, ”idiot”. Desigur, numărul și tipul jignirilor e foarte larg…

Își ridiculizează copilul și emoțiile acestuia, care oricum nu prezintă niciun pic de interes. Părintele toxic râde de un copil furios, îl pârăște străinilor că a făcut pipi în pat, șamd.

Multe din comportamentele părinților toxici vin din nevoia de a fi puternic și de a avea control. Și aici revenim la ce ziceam mai sus, la istoria pe care au trăit-o, când singura relație interumană în care puteau fi puternici era față de copil și, poate, soț/soție.

parinti toxici

Abuzează copilul fizic și/sau psihic. Copilul primește bătaie și/sau este înjurat, scuipat, etc. Și nu mă refer aici doar la bătăile crunte cu furtunul de la mașina de spălat…

Sunt geloși pe copil și pe succesele acestuia. Și aici intervine comportamentul dual al părintelui toxic, care îl derutează și mai tare pe copil. Pe de-o parte îl impulsionează pe copil să poată și să facă mai bine, pentru că, ziceam mai sus, copilul este un obiect, o reflecție a părintelui, dar… pe de altă parte, orice succes al copilului îi reamintește de insuccesele proprii.

Toate comportamentele astea țin copilul într-un mare stres, chiar și când pare că acesta s-a obișnuit și că le tolerează. Frica în care trăiesc astfel de copii cu părinți toxici este constantă și crește nivelul hormonilor de stres (adrenalina și cortizolul). Studiile au arătat că atunci când aceste niveluri sunt crescute în mod constant, intervin schimbări fizice la nivelul creierului. Dacă înțelegeți engleza, vă invit să vizionați filmulețul de mai jos, sau să citiți articolul acesta.

Dar ce poți să mai faci acum?

Cu siguranță nu mai poți schimba ce a fost. Dar ce poți schimba este ce este acum. Și cum te raportezi tu la ce a fost.

Asta într-un articol viitor…

Experimentul Stanford:

Ce si cum sunt parintii toxici

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății.

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Citesc tot felul de cărți, dar, în general mă cam feresc de cărți autosuficiente, care îți promit bunăstare, bogăție, fericire și o viață în rai în 5-7-9-10 pași simpli sau mai complicați. Cu alte cuvinte, n-o să prea găsiți în recomandările mele bestselleruri care să ne îmbunătățească viața.

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos. Nu-s eu prea organizată și nu-mi displace asta, dar… până la urmă, trebuie să mâncăm, să dormim să ajungem la treburile noastre. Așa că mi-am propus ca săptămâna asta să mă pun din nou pe picioare.

Am stat și m-am gândit ce trebuie să fac și am ajuns la următoarele idei.

1. Să intru în rutină

Asta e problema mea principală. Că mi-am ieșit din ritm și din rutină. Am stat acasă cu copiii, ne-am făcut de cap, am avut mult mai mult timp liber decât am acum și mi-am permis să mai pierd din el. Acum nu-mi mai permit, așa că trebuie să-mi reintru în rutină. V-am zis că urăsc rutina, da? Pe de altă parte, trebuie să fiu o mamă responsabilă, iar fără ea nu pot. Deci, scopul e să-mi fac rutina cât mai plăcută.

Așa că, neapărat în rutina zilnică o să includ cititul și pictatul. In your face, rutină plictisitoare!

2. Meniul săptămânal

Parte din rutina în care trebuie să reintru e și meniul săptămânal. Nu știu cum sunteți voi, dar eu am fără meniul ăsta sunt cam ca o muscă beată. Așa că, duminică dimineață am făcut planul de bătaie pentru săptămâna asta. Doar pentru gustări și cină, pentru că în rest nu suntem acasă. Luni mâncăm paste de fasole mung cu scoici și sos de portocale, marți am în plan o mazăre cu pui, miercuri mâncăm o chestie cu orez și lipie, pe care am inventat-o, dar n-am și denumit-o, joi mâncam puiul coquelet cu cartofi dulci și vineri seară n-o să fim acasă, așa că n-am planificat masa.

Am făcut și cumpărăturile pentru meniul ăsta, ca să nu mai am nicio scuză.

3. Iubirea mea, multicookerul

Și revin la iubirea mea, la multicooker. Unde pun ingredientele dimineața, îl programez să pornească gătitul, iar după amiaza când venim, mâncarea e gata. Dacă vă interesează rețete rapide, haideți și în comunitatea mamelor care gătesc la multicooker sau slowcooker.

4. Cumpărături online

Nu am încercat încă să cumpăr mâncare online, dar văd că îmi tot apare pe blog o reclamă la așa ceva :)) Și m-am gândit că dacă vine de la mine recomandarea, o fi bună. Glumesc. Dar am prietene care comandă mâncare de la hipermarketuri și le văd mereu mulțumite. Vreau să încerc și eu, din mai multe motive. Primul este, evident, din cauza timpului. Câștig cel puțin o oră. În al doilea rând, făcând cumpărături online, cu lista în față, sunt mai puțin tentată să cumpăr multe alte lucruri pe lângă.
Vă țin la curent cu experimentul meu.

5. Pregătiri în avans

Înainte de vacanță, când eram eu mai organizată, pregăteam multe chestii în avans. De exemplu, micul dejun al copiilor. Îl pregăteam seara, după ce se culcau ei, ca să nu mai stau dimineața să fac lapte cu pudră de roșcove și ce mai mâncau ei. Poate pe voi nu vă încântă ideea, dar eu funcționez foarte încet/deloc/morocănos dimineața, așa că era perfect pentru mine să nu fac dimineața decât să le scot din frigider, eventual să le încălzesc nițel (deși ai mei preferă toată mâncarea rece și se întâmplă rar să-mi ceară ceva încălzit). Vreau să revin la obiceiul ăsta.

6. Proactivitate

Ca să funcționăm cum trebuie nu-i suficient să pregătesc 2-3 chestii în avans, ci să fiu, cu adevărat proactivă. Să gândesc cu 2-3 pași înaintea copiilor mei, ca să le anticipez nevoile și să fiu pregătită atunci când cer/spun/le trebuie. În vacanță am lăsat-o mai moale cu proactivitatea, pentru că am fost 2 adulți la 2 copii și era mai ușor să ne completăm unul pe celălalt. Acum îs iar doar eu. Și-i musai să fiu proactivă. Am gustări în geantă, jocuri în mașină, haine de schimb în portbagaj, etc.

7. Program de curățenie

La fel ca și la meniul zilnic, dacă nu am un program de curățenie, nu reușesc să mă apuc. Pentru că nu-mi place, tot amân. Lasă că fac mai târziu, lasă că fac mâine. Nu e ok. Revenim la programul de curățenie. În ziua cutare, de la ora cutare la ora cutare fac ce am de făcut. Dacă nu termin atunci, termin apoi, dar știu că măcar m-am pus pe treabă. Ah, da. Și abuzez de aparatura de curățenie pe care o am, ca să-mi fie viața mai ușoară (aspiratorul robot când nu suntem acasă, aspiratorul vertical în fiecare seară, mopul cu lavetă și spray mereu la intrare și în bucătărie, etc.)

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

8. Dulapuri mai goale și mai simple

Aici mă știți, că eu sunt nebuna cu declutteringul. Dar, serios, habar n-aveți cât timp câștig de când am de ales din mai puține lucruri, de când dulapul meu e mai aerisit și de când văd ce e în el. Tot încerc și tot nu-mi iese să aplic aceeași strategie pentru dulapurile de la bucătărie, pentru debarale, pentru toate dulapurile din casă. În fine, e un proces de durată. Îl rezolv eu 🙂

Organizarea dulapului
Garderoba capsulă

9. Sport cu copiii

Îmi tot apare în feedul de facebook o mamă care face tot felul de exerciții cu copiii. Dau mereu scroll repede, să nu care cumva să-mi vină vreo idee să mă apuc și eu :)) Apoi, m-am gândit mai bine. Nu ne-ar strica 15 minute de exerciții fizice în fiecare dimineață. Trebuie doar să reușesc să le includ în rutina de dimineață.

10. Ritualul pentru ten

Seara câteodată îmi e atât de lene să mai stau să pun creme și măști, iar dimineața abia apuc să mă spăl pe dinți. Știu, ar trebui să mă trezesc înaintea copiilor, dar copiii mei mă simt și dacă m-am dat jos din pat, în 5 minute sunt după mine. Așa că mai bine dormim mai mult. Dar, am găsit soluția și la asta, ca să nu mă mai culc cu tenul plin de praf și machiaj. Am în duș o lavetă de microfibră și săpunul pentru față. Și mă demachiez direct acolo, în timp ce îmi curge apa pe spate. Apoi am o cremă antirid (deja am ajuns la vârsta aia) pe noptieră și mă dau repede înainte să mă culc. Sigur, rutina mea e mult mai lungă și trebuie să mă țin de ea, altfel iar mă umplu de bubițe, dar pentru cazuri extreme, soluția asta funcționează de minune.

Iar dimineața, pentru că n-am timp și de cremă și de fond de ten, pun un bb cream și gata. 2 în 1.

Bine, există mult mai multe idei de organizare. Cum ar fi, de exemplu, să-ți organizezi hainele (și pe ale tale, dar și pe ale copiilor) de duminică seara, pentru fiecare zi în parte. Dar asta e un pic cam prea mult pentru mine. Dacă pentru tine nu e, go for it.

Acum, dacă voi credeți că vă ajută, am compus un soi de planificator zilnic. E o foaie, pe care o printați (dacă sunteți organizați, printați duminică seara pentru toată săptămâna :)) ), notați ce aveți de făcut în ziua respectivă și urmăriți-o toată ziua.
Sigur, conține și chestii de dezvoltare personală, că altfel ce rost ar avea? 😀

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Cum organizezi o petrecere de revelion într-un apartament mic

La noi acasă, oricare casă ar fi fost, fie că apartamentul mic de care scriam mai sus, fie că vorbim despre casa mai încăpătoare în care stăm acum, protocolul a fost mereu ”open house”. Cu alte cuvinte, prietenii noștri sunt bineveniți întotdeauna la noi acasă și sunt invitați să se simtă ca la ei acasă (la prima noastră vizită la noi, se va face turul casei, incluzând ”aici sunt paharele, aici sunt tacâmurile, aici sunt farfuriile, aici ținem mâncarea și băutura; aici e baia, aici sunt gelurile de duș, șampoanele și cremele, aici prosoapele; te rog să te servești oricând, cu orice”.
Așa era și în cei 30 și ceva de metri pătrați, iar atunci aveam chiar mai mulți prieteni decât acum. Deci, cum faci să organizezi o petrecere de revelion într-un spațiu mic, oamenii să se simtă bine și să nu se sufoce nimeni?

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Deși primesc aproape o dată la două zile câte o întrebare legată de recomandări de cărți de dezvoltare personală și/sau parentală, n-am mai scris de foarte multă vreme pe tema asta. Așa că e momentul.

Bine, primesc întrebări și legate de când am timp să citesc atâtea cărți, dar aici nu știu dacă vă pot fi de folos. Toate cărțile astea cam vin la pachet cu somn puțin și dureri de cap dimineața (și acum am, pentru că aseară am ținut morțiș să nu mă culc până când nu termin de citit o carte care mi-a plăcut mult), așa că nu vă recomand asta. Atâta doar că pentru mine cititul e aproape una din nevoile de bază. Știu că n-o să mor dacă nu citesc într-o zi, sau mai multe zile la rând, cu toate astea, de multe ori prefer să mai citesc 10 pagini decât să mă ridic și să-mi pun ceva de mâncare atunci când îmi este foame.

Citesc tot felul de cărți, dar, în general mă cam feresc de cărți autosuficiente, care îți promit bunăstare, bogăție, fericire și o viață în rai în 5-7-9-10 pași simpli sau mai complicați. Cu alte cuvinte, n-o să prea găsiți în recomandările mele bestselleruri care să ne îmbunătățească viața.

Unele din cărțile de aici sunt mai simple și ușor de citit. Altele sunt mai complicate și poate au nevoie de ceva background pentru a putea fi înțelese și digerate. O să le împart în două categorii, ca să vă fie mai ușor să alegeți. Categoriile astea sunt subiective și o să vă rog să le treceți prin filtrul gândirii. Ceva ce mie mi se pare complicat, ție ți s-ar putea părea simplu. Și viceversa.

Acestea fiind spuse, să purcedem. Iată top 10 cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit în ultima vreme (și nu numai).

Cărți mai ușurele:

1. Will I Ever Be Good Enough? – Karyl McBride, Ph.D.  (tradusă în română: Voi fi vreodată suficient de bună? Editura Trei)

Will I ever be good enoughCartea asta am găsit-o, întâmplător, pe Amazon anul trecut, când eram în vacanță în Spania. Când ajung acolo îmi fac, de obicei, stocul de cărți. Pentru că Amazon și Amazon Prime și vin a doua zi la ușă cărți la care în România nici nu visez (nu, nu-mi place să citesc de pe telefon, tabletă, Kindle; sunt mai oldschool așa). A fost mindblowing pentru mine. Este despre mamele narcisiste și ce se întâmplă cu un copil care provine dintr-o astfel de familie. Ce metode de a supraviețui dezvoltă, cum îi influențează ele viața de adult, ce poate face pentru a se rupe din relația toxică cu o astfel de mamă. Am descoperit apoi, întâmplător, că a fost tradusă și în română. Era pe un raft, printre alte cărți. Eu aș fi pus-o pe un suport cu beculețe, muzică și alte tactici de atragere a atenției…

Cartea pune degetul punctual pe multe răni pe care le au femeile cu mame narcisiste și e o lectură fantastică pentru aceste femei. E mișto să ți se confirme că nu e vina ta, să vezi că unele tipare sunt universale și că n-au legătură cu tine, că ești suficient de bună, indiferent ce ai auzit în copilărie… Must read dacă ați avut mame (sau părinți) narcisiști, în jurul cărora s-a învârtit mereu toată viața voastră.

 

2. Copilul invizibil – Gaspar Gyorgy

E o carte frumoasă, caldă, primitoare, amuzantă și deschisă, scrisă în stilul lui Gaspar (btw, dacă n-ați fost pe la evenimentele la care e speaker, musai să mergeți. Îl urmăresc de ceva vreme și îmi place mult și ce mesaje transmite și cum o face). Copilul invizibil e o carte despre noi, despre emoții, despre asumare, despre dezvoltare, despre înțelegere, despre conștientizare. E structurată minunat, informațiile sunt foarte utile, scrise într-un stil prietenos și fluid. E o carte care invită la introspecție și la meditație. La finalul cărții te simți ușor, dar îți dai seama câte lucruri noi ai aflat.

Din punctul meu de vedere, dacă n-ați mai citit cărți de dezvoltare personală până acum, asta e o carte bună cu care să începeți. Eu am oferit-o cadou de Crăciun unor prietene ale mele. Atât de utilă mi se pare.

3. The Paradox of Choice. Why More is Less – Barry Schwartz

Impropriu zis că e o carte de dezvoltare personală. E mai degrabă o carte de sociologie, care analizează interiorul și exteriorul uman și evoluția societății din perspectiva alegerilor pe care le facem. Cum ne influențează ele viața și cum influențează viața noastră alegerile. Ce se întâmplă când trebuie să luăm prea multe decizii sau când avem prea multe opțiuni. Vorbește despre emoții, dar este o carte pragmatică, conține studii și concluzii multe, e foarte ancorată în realitatea noastră.

E o lectură bună și o lectură interesantă. O recomand mai degrabă persoanelor pragmatice, poate mai business oriented, mai puțin concentrate pe introspecții și meditație.

4. Comunicarea Non Violentă – Marshall Rosenberg

Comunicarea Non Violentă e o carte de căpătâi, din punctul meu de vedere. E o carte care nu doar că ne învață să comunicăm, ci ne schimbă mindsetul cu totul. După ce ai citit cartea, s-ar putea să-ți dai seama de ce nu reușești deloc să-ți transmiți mesajele, de ce nu ești ascultat/ă sau de ce nu ești luat/ă în serios.

CNV e un stil de viață, mai degrabă decât un stil de comunicare. El se uită la interiorul nostru și la interiorul interlocutorului nostru, vorbește despre emoții și trăiri, despre empatie și despre compasiune. Nu este o metodă de manipulare în luarea deciziilor, ci de înțelegere și apropiere de cel de lângă noi. O recomand cu căldură oricui. Mie mi-a schimbat viața și chiar nu obișnuiesc să spun asta prea des despre cărți, oameni sau evenimente.

(Cartea e împrumutată. N-am poză)

 

5. Plecarea de acasă – David P Celani

E o carte despre ieșirea din relațiile nesănătoase de dependență cu familia. Cum să pleci de la tine de acasă și să fii pe picioarele tale. Cum să te comporți față de tine și de părinții tăi, atunci când te simți ca și cum ai fi etern un copil de 5 ani, incapabil să se descurce fără mama sau tata. E o abordare de self-help în cazul în care te confrunți cu problema asta.

Dacă ai avut părinți narcisiști, citește întâi ”Voi fi vreodată suficient de bună?”, apoi ”Plecarea de acasă”. Probabil că n-o să reușești să vindeci singur/ă tot doar cu ajutorul cărților, dar va fi un foarte bun punct de conștientizare și pornire.

(Cartea e împrumutată. N-am poză)

6. Curajul de a fi vulnerabil – Brene Brown

curajul de a fi vulnerabilO carte minunată despre acceptarea de sine, despre acceptarea emoțiilor, despre iubire de sine, empatie și compasiune. ”Curajul de a fi vulnerabil” prezintă vulnerabilitatea dintr-o cu totul altă perspectivă, una în care nu doar e normal să fii vulneragil, ba chiar e bine. O carte despre rușine și de ce ne sabotează ea viața, despre vină și despre tot felul de mituri pe care le cărăm după noi și care încurajează cultura nemulțumirii. Dacă o citiți cu ochii și cu sufletul deschise, o să vă dea viața peste cap.

7. Mindset – Carol Dweck

mindsetDin punctul meu de vedere, cartea e un musai de citit de toți părinții. Apoi, eu una recomand să o transformați într-o poveste și să o povestiți și copiilor. Carol Dweck povestește în carte despre două tipuri de ”mindset” (tipuri de mentalitate). Despre cea rigidă și despre cea flexibilă. Nu vreau să dau mai multe detalii. Pe Carol Dweck o găsiți și pe youtube cu multe speechuri interesante. Inclusiv la TED.

Se citește repede și e extrem de interesantă.

 

Cărți mai dificile

8. Games People Play – Eric Berne (tradusă: Jocurile noastre de toate zilele, tot editura Trei)

games people playO carte care a fost bestseller la vremea ei. Nu vă speriați, nu-i chiar așa grea (duh, a fost vândută în peste 5 milioane de exemplare) doar că mai conține, pe alocuri, concepte din Analiza Tranzacțională, poate mai greu de priceput la o primă citire. Dacă treceți peste aspectele astea tehnice, cartea e un compendiu de comportamente umane cu sursele și soluțiile lor. Totul e frumos, structurat, ușor de înțeles. Așa că, dacă observați că un anumit comportament sau o anumită situație se tot repetă în viața voastră, sigur sigur o s-o găsiți în cartea asta și s-ar putea să pricepeți mai multe despre voi. Plus că vă ajută să-i înțelegeți și pe ceilalți, nu doar pe voi înșivă. O recomand cu drag…

 

 Urmărește-mă pe facebook

9. Te urăsc – Nu mă părăsi – Jerold J. Kreisman

te urasc nu ma parasiÎn esență, cartea este scrisă pentru înțelegerea personalității borderline. Practic, multe multe din ideile din carte se aplică persoanelor dificile din viața noastră, persoanelor narcisiste alături de care alegem să funcționăm, și așa mai departe. Cartea e, de fapt, un ghid de interacțiune cu astfel de persoane. E scrisă de un psihiatru, dar stilul e ușor de digerat.

10. Simbioză și autonomie – Franz Ruppert

Simbioza si autonomieAsta e una din cărțile mele de suflet. E despre… ați ghicit! Relațiile simbiotice. De ce ne implicăm în ele, de ce le întreținem, cum ne influențează relațiile astea părinții, despre relațiile simbiotice în cupluri. Tot ce vreți pe tema asta, găsiți în carte. Inclusiv idei despre ce puteți să faceți pentru a ieși dintr-o traumă simbiotică. E minunată. Eu am citit-o de multe ori. Arată jalnic, dar e o carte iubită, care a devenit o parte din mine.

Bonus

La toate astea adăugăm bonus ”Sapiens”, de Yuval Noah Hararhi, care nu-i musai o carte despre dezvoltare personală, ci o carte despre dezvoltarea culturii și societății noastre. Vine cu niște idei interesante, pe care nu prea le-am mai auzit până acum. Nu e o carte scurtă, dar are un limbaj foarte accesibil și niște idei atât de interesante, că nu-ți mai vine să o lași din mână. Am văzut că mai există și continuarea ei, Homo Deus, dar încă n-a fost tradusă în română. La noi în casă o citește toată lumea acum. Eu am citit-o pe hârtie, V. și-a luat audiobookul, copiilor le-am citit eu.

Și cam atât… Pe voi ce cărți v-au impresionat tare? Mie mi-a fost extrem de greu să mă limitez la 10… Probabil va urma continuarea articolului :))

 

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

Ce si cum sunt parintii toxici

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății.

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Citesc tot felul de cărți, dar, în general mă cam feresc de cărți autosuficiente, care îți promit bunăstare, bogăție, fericire și o viață în rai în 5-7-9-10 pași simpli sau mai complicați. Cu alte cuvinte, n-o să prea găsiți în recomandările mele bestselleruri care să ne îmbunătățească viața.

Ghid de supraviețuire pentru proaspetele mame – 10 sfaturi utile!

 

Vorbeam zilele trecute cu niște prieteni despre cum eram când s-a născut Ema. Nu mai fusesem niciodată mamă până atunci și habar n-aveam de unde să încep cu asta. Țin minte cât eram de nepricepută în maternitate. Am vrut, la un moment dat, să-i schimb eu scutecul Emei, moment în care a început să se scurgă meconiul din ea. Am paralizat de frică. Și eu și V. Era și un prieten cu noi, care ne-a ajutat mult. A scos telefonul și a filmat momentul de panică.

Să vină o asistentă și să schimbe copilul!

Pentru că ele știau mai bine și puteau mai bine. Să vină și să ia copilul ăsta murdar și să mi-l aducă înapoi curat, cu scutec nou! Așa am funcționat în primele zile. Pierdută în spațiu. De fapt, ce zic eu… Nu în primele zile, ci în primele săptămâni. Nu eram deloc sigură pe mine. Și cum aș fi putut să fiu? Când habar n-aveam să fiu mamă, când copilul ăsta se născuse fără instrucțiuni de folosire și când instrucțiunile pe care le primeam de la alții nu erau universale? Mi-am intrat, ușor-ușor, în ritm. Dar la început a fost greu. Ce mi-ar fi plăcut atunci să știu, ca să-mi fie viața mai ușoară?

1. Viața nu trebuie să fie ca înainte, dar poate fi. E OK și așa, dar și așa

Auzeam în jurul meu despre mame model, care arătau la fel ca înainte de sarcină, imediat ce născuseră. Îmi aminteam de o tipă pe care o întâlnisem la salon, pe vremea când eram însărcinată. Venise să-și facă unghiile, iar manichiurista era uimită de cât de bine arăta. ”Păi, când ai născut?” ”Acum 5 zile” Wow… după 5 zile ea era ca scoasă din cutie, la manichiură? Și nu e vorba aici doar despre cum arăta, ci și despre ce făcea. Putea să iasă din casă la 5 zile de la naștere, fără copil, fără nimic? Oare chiar s-o fi simțit așa de bine cum spunea? Nu îi era dor de bebeluș? Nu era îngrijorată că plânge după ea? Poate da… Poate nu… Poate așa îi era ei ok. Poate așa credea ea că trebuie să-i fie ok. Esențial e că nici măcar nu era treaba mea.  Și tot esențial e că ce e ok pentru alții, nu e musai ok și pentru mine. Că e ok dacă eu la 5 zile de la naștere încă simt dureri mari. Că e ok dacă nu reușesc să ajung la salon. Că e ok inclusiv să nu-mi doresc să ajung la salon. Că e ok să fiu nepieptănată și să mă concentrez doar pe bebeluș. Sau că e ok să le fac pe amândouă, imperfect, cât să fim sănătoși mental amândoi. Tot ce vă face pe voi, pe tine și pe bebeluș, fericiți (sau ”nu nefericiți”) e perfect. Mai ales pentru perioada asta. Copiii cresc și timpurile alea, parcă demult apuse, revin. Copiii vor la bunici, în tabere, să doarmă la prieteni. Dă-ți timp și nu te grăbi să ajungi acolo. Nu pune presiune pe tine să poți face imediat ce ai născut tot ceea ce puteai face înainte. E minunat dacă poți să le faci. Dar e minunat și dacă nu poți să le faci…

2. Nu te izola

Faptul că am născut și că am mereu un copil după mine nu înseamnă că trebuie acum să mă izolez de specia umană. Am suferit mult pe tema asta, o vreme. Când toată ziua nu socializam decât cu doamna de la supermarket, iar când venea seara V. eram atât de nevorbită și de nesocializată, că îl zăpăceam…

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

Îmi era greu din punct de vedere logistic. E complicat cu căruciorul după tine, pentru că e greu pe borduri, pe scări, în zone înguste, în unele magazine. E complicat cu alăptatul, atunci când ți-e rușine să o faci în public. E complicat să pleci cu tot arsenalul după tine. Doar ai văzut peste tot că trebuie să fii super organizată ca mamă și să ai o geantă de cărucior de dimensiunile unei mașini mici.

După câteva luni (și – mai ales – la al doilea copil), am prioritizat diferit. Am lăsat căruciorul greoi și am pus copilul în wrap. Am învățat să alăptez din wrap, ca să nu mă mai stresez cu asta. Am selectat din arsenalul recomandat și am plecat cu o gentuță mică, dar suficientă, după mine. Cu ocazia asta, am reînceput să socializez. Am reînceput să ies la cafele (ce bine că nu se mai fumează în spațiile publice!), să mă plimb aiurea pe străzi, să mă văd cu prietenele fără copii, să bat librăriile și mallurile, să văd oameni, să-mi fac prieteni noi.

3. Pune-ți mintea la contribuție

De multe ori, faptul că centrul universului nostru e acum bebelușul, ne face să simțim că ne plafonăm. Dacă nu e cazul tău, mergi la punctul următor. Dar dacă e, dacă simți că ți-e dor de discuții inteligente, dacă simți că te ofilești intelectual sau practic, pune mâna și fă ceva. Învață limbi străine, fă cursuri de mărgelit, citește despre antropologie, economie sau ce te interesează pe tine. Citește în timp ce doarme bebelușul, sau în timp ce te plimbi prin parc, pune-ți cursurile audio în căști sau în boxele mașinii (când va mai crește copilul s-ar putea să nu mai fie de acord să asculte despre strategii de marketing, așa că profită acum, cât poți), caută audio-bookuri

Sunt multe cursuri pe care le poți face de acasă, în ritmul tău. Dacă simți că te plafonezi, nu te mai plafona!

4. Dormi

OK, asta e overrated. Și știu că după ce adoarme bebelușul ai nevoie de timpul tău. Dar… îl folosești eficient? Dacă faci ceva util pentru tine, care îți bucură sufletul, e ok. Dar dacă e ceva gol de sens, care nu face decât să treacă timpul și nu-ți aduce niciun beneficiu, oprește-te și culcă-te.

Energie primești din somn sau din lucrurile relevante pentru tine pe care le faci. Nu din scrollat obsesiv feedul de facebook și instagram timp de o oră.

5. Copilul nu ”trebuie”

Serios, fiecare copil e diferit și nu trebuie decât iubit și respectat. Dă foc tuturor cărților care îți propun soluții magice pentru o noapte de somn neîntreruptă, un bebeluș ”ascultător” sau mai știu eu ce. Nu există soluții magice. Există soluții care pot funcționa, dar cu mult efort din partea ta, deci frustrante. Și, de cele mai multe ori, afectând dezvoltarea naturală a copilului.

 

Atunci când îți e greu cu ceva, a schimba bebelușul nu e cea mai bună soluție (sunt delicată… aș vrea să spun că asta nu e o soluție deloc). Caută soluțiile în altă parte, caută ajutor, caută sprijin, schimbă mediul, schimbă rutina, schimbă așteptările.

6. Poartă-ți copilul

Multe din problemele tinerelor mame se rezumă la ”bebelușul nu stă deloc singur, iar eu nu apuc deloc să spăl rufe/gătesc/fac curat/altele”

Asta e problema cel mai simplu de rezolvat. Cere ajutor să înveți să porți un wrap/sling/ssc și pune bebelușul acolo. Poți găti cu el în sistem, poți da cu aspiratorul, poți face orice. Reticența multor mame vine din motive ce nu au nicio legătură cu purtatul în sine, ci mai degrabă cu așteptările pe care ea le are de la copil și viața ei. E adevărat, am fost crescuți diferit, vedem la televizor modele diferite de copii, unii care stau și se joacă singuri, dorm singuri după ce mama a stins lumina și se mai trezesc dimineața, dar asta nu e norma. Astea sunt, mai degrabă, excepțiile.

Nu vrei să-ți porți bebelușul în brațe? De ce? Ia o pauză și gândește-te, pe bune. Te doare spatele? Sau te temi de cuplul malefic Senvață Înbrațe? Gândește rațional. Până la ce vârstă te temi că va cere să fie purtat? Ce o să se întâmple dacă n-o să mai vrea jos din brațe? Toate temerile au soluții. Te temi că o să fie nevoie să-l porți în brațe până când o să fie prea greu? Ok. Atunci, când o să fie prea greu, o să-l dezveți, dacă va fi nevoie. Te temi că n-o să mai vrea să stea și cu altcineva? E perfect normal să te prefere pe tine. Cu toate astea, în ciuda purtatului în brațe, copilul poate dezvolta o relație și cu alt adult, nu?

Caută bine temerea reală. Și caută-i și soluția. Te provoc: soluția să fie diferită de ”nu-l port, mai bine îl învăț să stea și singur” 🙂

7. Renunță la pijamale

Știu, sunt confortabile. În primele săptămâni de viață ale copilului sunt o uniformă minunată. Dar, să petreci 2 ani în pijamale e cam mult. Chiar dacă stai mult timp pe acasă, cumpără-ți niște haine de casă drăguțe. Ia copilul la baie cu tine, poartă-l dacă e nevoie și piaptănă-te. Pune-ți și un rimel pe gene, dacă reușești. Dacă nu, e ok. Dar ieși din pijamale!

Poartă fusta aia de piele care îți place. Poartă tutu-ul ăla turcoaz. Ce-o să se întâmple? Se vor murdări dacă te tăvălești pe jos cu copilul? Foarte bine. De-asta avem mașină de spălat și servicii de curățenie.

Pune ceva pe tine care să te facă să zâmbești atunci când te uiți în oglindă sau când îți faci un selfie cu bebelușul.

 

8. Încearcă să alăptezi

Știu că poate părea dificil și dureros și complicat și obositor. Dar poate să nu fie așa. Poate să fie chiar mai simplu decât hrănitul cu biberon. Pe lângă faptul că așa e natural să facem și că asta e cea mai sănătoasă variantă pentru bebeluș și pentru tine, poate chiar să-ți fie și ție mai simplu. Gândește-te: nu ai biberoane de spălat, nu trebuie să cumperi lapte praf, când pleci în oraș nu trebuie să iei termosuri cu tine, nu trebuie să te întorci acasă pentru că ai uitat sau nu-ți mai ajunge laptele praf/apa, în concedii e de vis, noaptea nu trebuie să fugi până la bucătărie șamd.

Dacă simți că e dureros, să știi că nu așa trebuie să fie. Deci, dacă e dureros, ceva nu se întâmplă ok acolo. Cheamă un consultant în alăptare (certificat IBCLC) să te ajute. 

9. E OK să nu le poți face pe toate

Nu, pe bune. Chiar e OK. Și cine nu e de acord cu asta, să fie sănătos. Dar, în primul rând, tu trebuie să fii de acord cu asta. Și să stabilești niște limite. Știu că soțul vrea o ciorbă caldă când ajunge seara acasă și că mama vrea să-i primești pe verii nu știu care, ca să vadă copilul, și că soacra se așteaptă să ai perdelele și geamurile curate și că prietenii vor să-i primești cu prăjituri și suc. Spune-le că nu poți. Și cere-le ajutorul. Nu reușești să gătești o ciorbă. Soțul vrea musai? Găsiți alte soluții. Să gătească altcineva pentru voi o vreme. Să o mănânce la restaurant. Să o comandați acasă. Să o pregătească el… Fă-te auzită! ”Nu pot! Ajutați-mă!”

10. Include și tatăl

Știu, nu schimbă scutecul la fel de bine ca tine, nu-i ține capul suficient de bine, deranjează tot sertarul de haine atunci când caută o pijama… Lasă-l să încerce. Lasă-l să se implice. Lasă-l să învețe. Nici tu nu schimbai scutecul la fel de repede ca acum. Și nici nu-i țineai capul prea bine. Și intrai în panică atunci când nu găseai ceva ce-ți trebuia. Dar, pentru că petreci atâtea ore cu bebelușul și pentru că ai exercițiu, le faci mult mai repede și mai bine acum. Lasă-l și pe el să exerseze.

De multe ori, clientele mele se plâng de soți. Că nu ajută, că nu petrec timp cu copilul. Dar, când ne întoarcem la perioada de după nașterea bebelușului, aflăm că tații au fost excluși din uniunea mamă-bebe… Nu ajunge acolo. Iar dacă îl vezi că evită, ei bine… află că și lui îi e frică. Și că cea mai bună metodă să scape de frică e să vadă că poate. Încurajează-l, oferă-i ocazii, susține-l. Nu-l opri, nu-l încurca, nu-l critica. Nu uita, sunteți în aceeași echipă 😉

Iar ASTA este pentru tați…

Rezoluții pe 2018

rezoluții 2018

Eu nu funcționez cu ”rezoluții”. Mă rog, ca paranteză, m-am uitat și în DEX, iar în limba română, cuvântul ”rezoluție” nu-i tot aia cu ”resolution”-ul americănesc. Îl folosim în mod corect, doar dacă deciziile noastre pentru anul următor sunt luate ”în urma unor dezbateri colective”. Eu îmi asum că deciziile nu le iau în niciun colectiv, așa că voi folosi greșit cuvântul și eu. Mea culpa, dar e la modă și nu vreau să ratez moda.

Ziceam că eu nu funcționez cu ”rezoluții”. Nu funcționez nici cu planuri și nici să-mi propun lucruri nu mai vreau. Poate că vă sună ciudat, poate voi sunteți genul care tocmai de planuri se ajută pentru a fi fericiți și pentru a reuși. Eu nu sunt așa.

Când am decis că voi fi freelancer, m-am pus frumușel la masă și am început să mă gândesc de unde și cum să încep. Google îmi propunea o mie de soluții magice, toate cursurile pe care le-am ascultat propuneau aceleași soluții la fel de magice, cărțile pe care le citeam îmi propuneau aceleași soluții magice. Stabilește-ți un scop, împarte-l în etape, stabilește pașii pentru fiecare etapă. Totul fain frumos și structurat. Ta-daaa. Nu uita de timp. În cât timp îți propui să-ți atingi scopul?

M-a demoralizat inițial. Ce scop am eu? Că nu-l găseam să fie cuantificabil. Sau nu știam să-l cuantific. OK, dacă am decis că voi fi freelancer, trebuie să produc bani. Dar câți? S-o luăm pas cu pas și să îmi propun să produc mai puțini la început, iar apoi să cresc? Sau să-mi propun mulți de la bun început, ca să pornesc la drum cu mindsetul ”corect”? Și până când s-o fac? De câți followerși am nevoie? De câte vizite unice pe zi? Cât e mult și cât e puțin? Deja eram pierdută în spațiu. Am încercat să-mi fac un plan, o listă, să identific etapele și pașii din fiecare etapă. Dar mă uitam în foaia aia la fel de încrezătoare ca un șoarice la o mașină de curse.

 

Unde era pasiunea? Unde era magia? Unde era plăcerea? Unde era dorința? O foaie simplă, rece și urâtă se uita la mine de pe masă. Am renunțat. Apoi m-au apucat dubiile. Poate de-asta n-o să reușesc, pentru că nu-mi propun. Așa că mi-am propus. Să ajung, până la finalul anului, la 10000 de followeri pe facebook. N-am ajuns. Pentru că nu m-am putut ține de plan, de etape și de pași. Pentru că n-am simțit.

Eu nu pot cu planuri. Eu trebuie să simt pe moment, să-mi placă atunci, să-mi bucure inima. Nu pot să-mi pregătesc hainele de seara, pentru că nu știu dacă o să simt a doua zi să mă îmbrac fix cu ele sau cu totul altceva. Nu reușesc să planific articole pentru blog, pentru că simt că se pierde esența pasiunii mele pentru scris dacă le scriu azi, conform unui grafic bine stabilit la începutul lunii. Nu pot. Pentru a face ceva cu adevărat, trebuie să simt puterea care-mi vine din interior. Energia și dorința. Iar eu pe astea le pierd pe o hârtie cu litere pe ea, așteptând să treacă zile din calendar până când să reușesc să le eliberez.

Și cum? Vine anul nou și nu-mi propun nimic? Ba da. Îmi propun și eu ceva. Îmi propun să am așteptări mai puține. De la mine, de la ceilalți și de la viață. Cu cât am așteptări mai mari, cu atât sunt mai mari șansele să fiu dezamăgită. E o lecție pe care am învățat-o mereu luându-mi pământ în freză. Prefer să mă las surprinsă. De multe ori știu sigur că suprinderea va fi una plăcută. Iar când nu va fi, e suficient să mă gândesc la intențiile bune ale tuturor celor din jurul meu. Toți avem intenții bune, greșelile se pot corecta, relațiile se pot repara, totul trece.

 

Și, în același ton, îmi mai propun să trăiesc AICI și ACUM. Nu acolo și ieri și nici dincolo și mâine. Să mă bucur de clipa de acum, fără să mă gândesc cu teamă la ce va urma și fără să mă gândesc cu tristețe la ce a fost. Inclusiv fără să mă proiectez într-un prezent paralel, unde ”cum ar fi fost dacă”.

Le iau pe toate așa cum sunt. De la a fi mamă, trecând prin a fi soție, a fi fiică, a fi proprie angajată, a fi prietenă, până la a fi Diana, mă las surprinsă de toate, încercând aproape în fiecare clipă din viața mea să dau tot ce pot eu mai bun. Mai puțin în momentele în care voi fi obosit să dau tot ce-i mai bun și voi mai ține și pentru mine tot ce-i mai bunul ăsta, mulțumindu-mă să dau ceva mediocru în exterior. Și e ok așa.

E ok să nu fiu perfectă nici în 2018 și mă bucur că nici nu-mi mai propun să fiu. E ok să n-am un plan pentru 2018, ci să văd unde mă duce. E ok să știu ce vreau, chiar dacă nu pot cuantifica asta. E ok. Eu sunt ok. Viața mea e ok. Toți suntem ok.

Așa că e ok și ca voi să aveți planuri pentru 2018, dacă așa funcționați voi. Să aveți liste și etape și scopuri și pași clari pentru a vi-i atinge. Ce încerc să spun e că nu toți funcționăm așa. Și e perfect!

Mi-ar plăcea să-mi spui dacă ești și tu la fel… Sper că nu sunt singura așa 🙂

Ce si cum sunt parintii toxici

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății.

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Citesc tot felul de cărți, dar, în general mă cam feresc de cărți autosuficiente, care îți promit bunăstare, bogăție, fericire și o viață în rai în 5-7-9-10 pași simpli sau mai complicați. Cu alte cuvinte, n-o să prea găsiți în recomandările mele bestselleruri care să ne îmbunătățească viața.

Amân lucrurile. Și tu?

inspiratia zilei

 

E ora 11.30. Am ajuns la birou acum o oră și jumătate și de atunci am deschisă în față coala asta albă, virtuală, care așteaptă să fie scrisă. Era prioritatea pentru dimineața asta. Ce am făcut, în schimb? Mi-am pus cremă pe față, am dat 14 mailuri, dintre care nu toate urgente, am căutat pe google numele stră-străbunicilor mei, curioasă de ce o să mai găsesc, am dezbătut o teorie cu colega mea de birou, am citit și m-am implicat activ în niște discuții referitoare la importanța Regelui Mihai I în istoria recentă și mai puțin recentă a țării noastre, am tras de o cafea, am vorbit la telefon.

Foaia, a rămas tot goală, în ciuda mea, în fața mea. Vorba bunică-mii, ”tai, tai, și tot mic rămâne”. Așa și eu. ”Amân, amân și tot nu se scrie singură”.

Amânarea asta mi-a mâncat sufletul o bună parte din viața mea. Aveam ceva de făcut? Amânam până când trebuia să fac totul în stres, ca să termin fix cu o secundă înainte de deadline. Sau amânam până când mai era nițel și îmi bătea careva obrazul că n-am făcut.

 

Ce lucruri amân?

Am stat și m-am gândit. Ce amân? Că doar nu amânam lucrurile care îmi făceau plăcere, nu? Nu pe toate. Într-adevăr, nu amânam atunci când era ceva de schimbat lumea. De luptat cu cineva sau cu ceva. De apărat o idee, o valoare. De construit. De ajutat. De îmbunătățit. În general, lucruri care îmi aduceau satisfacție emoțională, pe alea nu le amânam.

Dar amânam restul. Să mănânc. Să dau un email. Să scriu un text. Să mă ridic din pat. Să sun pe cineva. Invariabil ajungeam să uit, să amân prea mult, să se adune prea multe și să simt că nu le mai fac față. Era clar că nu mai puteam funcționa așa, ba chiar mă întrebam cum de am funcționat vreodată așa.

 

De ce amân lucrurile?

Am identificat în primul și în primul rând de unde vine amânarea asta. Ce o generează și ce generează ea mai departe. Care sunt tiparele, de unde vin ele. N-o să vi le dezvălui, pentru că fiecare dintre noi are tiparul său. Poți să amâni ceva pentru că n-ai învățat niciodată inițiativa, poți să amâni ceva pentru că ți-e teamă că o să dai greș sau poți să amâni ceva pentru că ți-e teamă că o să reușești. Sau alte ”poți să”. Motive sunt multe.

Deci da. Mi-am dat seama de unde vine. M-a ajutat asta cu ceva? Parțial. M-a ajutat să-mi dau seama că nu sunt eu o nasoală care amână din rele intenții și mi-am putut acorda nițică autocompasiune. Dar mai departe de atât nu s-a întâmplat nimic.

Am amânat în continuare, conștientă de unde vine amânarea și ce se întâmplă cu mine atunci când amân. Până într-o dimineață când m-am trezit la viață. ”Măi, dar nu mai pot așa. Îmi e greu să funcționez așa, e prea multă presiune. Și, în plus, ce lecție îi învăț eu pe copiii mei. Acum e momentul să schimb”.

 

Ce-am făcut ca să nu mai amân lucrurile?

Și mi-am propus ca din acel moment, de fiecare dată când constat că amân, să mă ridic fain frumos de pe scaun și … să fac. Pur și simplu așa, împotriva voinței mele, sau din pura mea voință.

A funcționat? Da! A fost greu? Nu foarte. Mai uit câteodată? Da. Ca azi dimineață.

Așa că dacă și tu amâni, încearcă să-ți dai seama de unde vine amânarea asta. Dar, mai presus decât asta, pune mâna și fă! Just like that. Fără scuze și fără justificări! Ridică-te de pe scaun, pune un zâmbet pe față (sau trage o înjurătură, dacă simți că te ajută asta) și pune mâna și fă.

Atât. Și iaca, am făcut și eu azi ce aveam de făcut. Să vedem ce e următorul lucru pe listă…

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

A fost odată ca niciodată o fetiță. Nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă, nici blondă, nici brunetă. O fetiță ca toate fetițele, atâta doar că fetița noastră era foarte colorată. Pielea ei arăta ca paleta de culori a unui pictor ce știa să se bucure de viață. Pete roșii și albastre, galbene și portocalii… Toată pielea ei era o nebunie de culori.

Asta a fost atunci; acum e altfel – Cum sa te bucuri de viata în 5 pasi

Cristina nu mai e, deși și-ar fi dorit enorm să mai fie, să se mai bucure de viață și de copiii ei minunați, să facă socată și deliciosul cheesecake pe care și eu am învățat să-l fac de la ea. Dar cel mai mult am învățat de la ea să lupt și să mă bucur de viață. Pentru că asta a fost Cristina până în ultimul ei minut de viață, fie ea și artificială.

Ți-ai scris deja povestea vieții?

Povestea ta de viață a fost scrisă deja. Nu, nu mă refer la soartă, nici la ”ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, ci la faptul că fiecare dintre noi și-a scris singur deja povestea de viață.
Cu toții am început să ne scriem povestea de viață atunci când ne-am născut, sau chiar mai devreme. Unii specialiști au demonstrat prin studii că povestea vieții noastre începe să fie scrisă încă de când pluteam în lichidul amniotic din uterul mamei noastre.

Organizarea dulapului și dezvoltare personală – De-clutter

Nu mi-am dat seama de la început cât de mult îmi afectează viața de zi cu zi un dulap plin cu lucruri care nu îmi trebuie sau pe care nu mai știu că le am. Mi se părea normal să fie așa, doar asta văzusem și acasă și în jur. Doar că, la un moment dat (nici nu mai știu care), am conștientizat că nu e normal. Și că nu mi-e bine așa.

Amân lucrurile. Și tu?

Amânarea asta mi-a mâncat sufletul o bună parte din viața mea. Aveam ceva de făcut? Amânam până când trebuia să fac totul în stres, ca să termin fix cu o secundă înainte de deadline. Sau amânam până când mai era nițel și îmi bătea careva obrazul că n-am făcut.

Despre comunicare

Între timp am mai născut, am mai crescut copii, am început să mă caut. Am regăsit bucăți din mine și am început să mă interesez despre cum aș putea face să-mi pot exprima durerile, nevoile, pentru că îmi dădusem seama că atunci când nu îmi place ceva, nu trebuie să tac și să îndur ca o martiră. Și nici să isc un iureș și să scot din gură reproșuri pe bandă rulantă.

5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

Mi s-a părut întotdeauna o activitate înălțătoare, cumva. Doar că, studiind eu ale mele legate de psihologie, dezvoltarea copiilor, dezvoltare personală și alte cele, mi-am dat seama ce mare responsabilitate e treaba asta cu cititul cărților de copii. Știu, poate că o să vă dați ochii peste cap și o să vreți să închideți articolul. ”Hai mă, și asta e complicat?! Nici pe-asta n-am făcut-o cum trebuie?”

Vocea ta: Aşteptările maternităţii

Înainte să nasc primul copil, așteptările mele referitoare la ceea ce va urma erau destul de jos
Știu că vorbeam cu mama la telefon și ea îmi spunea că speră să fie un copil vesel și că, dacă am noroc, poate va fi la fel de cuminte cum fusesem eu.
”Un vis de copil”

Ce si cum sunt parintii toxici

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății.

Arborele genealogic al copiilor mei

În paralel, bunicul meu patern (care, întâmplător, era rudă foarte foarte îndepărtată cu bunicul meu matern) îmi spunea mereu când venea vorba despre cum a descoperit el ceva grade de rudenie cu ceva sânge albastru grecesc. Dar asta părea să fie mai mult o legendă a familiei, decât ceva concret.