Verde la educație pentru circulație – o campanie utilă pentru copii, dar și părinți

Acum jumătate de an am rămas fără permis. Era o zi de sâmbătă și conduceam către unul din grupurile de dezvoltare personală pe care le țin. Mai era și prima întâlnire. Am ajuns târziu și despletită, complet neprofesional. A fost rău de tot. În fine, boacăna făcută fusese că, zice polițistul, am trecut pe roșu. Și eu, dar și domnul din fața mea, care părea la fel de surprins. Nu l-am contrazis, pentru că nu sunt sigură că n-avea dreptate. Nu m-am uitat la semafor în milisecunda în care am trecut. Mă uitasem înainte, când era, într-adevăr, verde. M-am gândit că n-avea de ce să mă oprească dacă eu aș fi trecut regulamentar, așa că mi-am asumat greșeala și aia a fost. O lună am fost pieton și nici măcar nu mi-a prins așa rău.

Desigur, mesajul a ajuns și la copii, pe care i-am informat docil ce greșeală făcusem și care fusese consecința. Aia e, am greșit, plătesc. Bine că n-a pățit nimeni nimic (asta mi-a spus și polițistul prietenos care m-a oprit: ”stați, doamnă, liniștită; bine că n-a pățit nimeni nimic”) și siguuuur de-acum înainte o să mă uit de o mie de ori înainte să trec pe la semafor. Ceea ce e foarte adevărat, chiar verific de o mie de ori să fie verde ca să fiu sigură că trec în siguranță acum. Sigur, luni, când i-am luat de la grădiniță, toți colegii de clasă și educatorii știau că mi-a luat poliția permisul. Priviri compătimitoare, zâmbete șugubețe, arătat cu degetul și râs (de la copii, nu de la adulți :))) , le-am primit pe toate cu deschidere și-am făcut haz de necaz.

De-atunci discutăm mult despre regulile de circulație. Despre semne, despre marcajele de pe jos (chiar în fața școlii Emei e linie dublă continuă, dar mulți fac stânga peste ea, ca să ajungă mai repede la școală), despre prioritate, despre de ce ne face polițistul semn să trecem, deși e roșu? E un test? Ce se întâmplă dacă nu traversăm pe la trecere? Dar dacă mergem pe stradă, pentru că nu există trotuar, sau e ocupat de mașini? Sau multe alte întrebări.

La unele dintre întrebări au răspunsuri. Din ce au învățat de la noi, din ce au învățat la grădiniță. Dar la unele nu au. Mai ales la întrebarea: ”De ce se fac cursuri de conducere doar pentru șoferi. Pietonii nu trebuie să știe și ei regulile?” (Asta m-a întrebat Ema). Nu prea am știut ce să-i zic. Dar acum știu, pentru că am auzit la radio despre o campanie organizată de Lidl și mi-am amintit că am mai văzut-o și am mai auzit de ea și în anii trecuți. Anul acesta e a șaptea ediție a evenimentului național pentru siguranța în trafic a copiilor ”Verde la educație pentru circulație”, organizat de Lidl și Poliția Română.

Ediția de anul acesta are loc sâmbătă, 28 septembrie, începând cu ora 11:00, în parcările a 180 de magazine Lidl din țară. Lista magazinelor în care va avea loc evenimentul este disponibilă pe site-ul lidl.ro , iar la eveniment sunt așteptați toți copiii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani

Noutatea evenimentului „Verde la educație pentru circulație” de anul acesta constă în jocul „Surprize sau amenzi?”, care îi va ajuta pe cei mici să asimileze, prin joc și premii, regulile de circulație explicate de reprezentanții Poliției Române.

Copiii vor învăța cum să fie pietoni responsabili, căci proiectul are ca scop, totodată, formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicați, cu vină, cei mici, să se reducă. Astfel, an de an, copiii învață de la polițiști regulile de circulație necesare pentru a fi în siguranță ca pietoni în trafic.

Lecția interactivă de sâmbătă va cuprinde două sesiuni: prima parte va fi informativă, iar cea de-a doua practică, astfel încât cei mici să aplice noțiunile învățate. Așadar, în cadrul sesiunii informative, copiii vor afla de la polițiști cât de important este să fie atenți la trafic și vor primi toate informațiile despre cele mai importante reguli de circulație pentru ei.

Cea de-a doua parte, dedicată educației prin joc, vine anul acesta cu o nouă componentă practică: jocul Surprize sau amenzi?. Astfel, după ce polițistul le va explica copiilor și părinților regulile de circulație, le va adresa participanților întrebări. Acesta va aprecia răspunsurile printr-o pancartă cu „Surpriză” pentru cei care oferă informațiile corecte și cu „Amendă” pentru cei care trebuie să mai recapituleze regulile, încurajându-i pe cei mici să revină cu răspunsul bun. La finalul lecției, toți copiii vor primi premii și vor fi declarați „absolvenți” ai cursului.

Nu știu dacă prin subiectele acoperite se numără și obligația de a transporta copiii în mașină în scaune potrivite vârstei lor, dar o să aflu sâmbătă. Iar dacă nu e, vreau să le propun organizatorilor să se gândească să includă acest subiect pe viitor în demersuri.

Așadar, sâmbătă, Lidl, învățăm să fim pietoni responsabili. Și după aia noi mergem în magazin să-mi cumpăr un buchet de trandafiri mici. E viciul meu, recunosc.

Ce faci dacă îți scapi telefonul în WC, ca mine

Ce faci dacă îți scapi telefonul în WC, ca mine

Acum un an, cam pe vremea asta, trântisem portbagajul peste telefon și îi mai schimbasem apoi ecranul de încă vreo trei ori (o dată îl scăpasem din patul supraetajat al copiilor, o dată îl scăpase un copil pe jos la grădiniță și o dată îmi crăpase pur și simplu în mână, în timp ce mă uitam la el)

Cum depozităm parfumurile

Cum depozităm parfumurile

Primul parfum pe care l-am avut a fost o sticluță mică de Chanel No. 5, primită de la bunica. Nu-mi plăcea și nu era potrivit pentru vârsta mea, dar țineam de el cum ții de o butelcă de apă atunci când mergi prin deșert.

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Am crescut cu multe stresuri legate de aspectul meu fizic. Toate induse. Mi-a fost rușine de degetele mele de la picioare, de sânii prea mari (habar n-aveam cât de mici erau până când n-am rămas însărcinată prima dată și-așa am rămas – nu însărcinată, ci cu două numere în plus la sutien), de ochii prea migdalați, de părul prea nu știu cum. Și de dinții prea galbeni. Căci da, lăsând și presiunea și toate cele într-un colț de cameră, la sfârșitul zilei, când mă uit în oglindă, îi văd.

I-a văzut și dentista la care m-a dus mama să ne spună ce să facem. ”Ce să facem, doamnă, n-avem ce să facem. Smalțul dinților e subțire (confirm, chiar e… îl simt la fiecare ceai cald și înghețată rece), drept urmare mult prea translucid”. Acum X ani, când nu știu ce fel de tratamente existau față de ce-o exista azi, a refuzat să-mi facă tratamente de albire, pe motivul că ar sensibiliza și mai mult dinții și nu mi-a rămas decât să mă spăl bine și să mă accept așa cum sunt. Greu, nene. Greu.

Așa că, în loc să mă accept, am încercat tot felul de soluții. Pastele de dinți pentru albire sau diferite ”tratamente naturiste”. Vă zic ce am încercat și cum a mers. N-am încercat aparate pentru albit dinții sau alte lucruri tehnologizate (dacă ați folosit voi, ziceți cum vi s-au părut).

1. Frecat dinții cu sare

Mama insista ca de două ori pe săptămână să-mi frec dinții cu sare grunjoasă. Udam periuța și o băgam în cutia albă cu capac, de lângă aragaz. Acum că mă gândesc înapoi, îmi dau seama cât de neigienic procedam (toată lumea mânca ciorbă cu saliva mea de pe periuță, bleahs), dar atunci nu mă gândeam așa de departe. Sarea e abrazivă și curăță dinții, așa că ar trebui să-i curețe, iar pe termen lung să-i și albească. Nu-mi dau seama dacă e placebo sau nu, dar chiar păreau mai albi. Și, adevărat, se simțeau foarte curați după un astfel de periaj.

2. Frecat dinții cu bicarbonat

Asta am urât cu pasiune. Tot mama mi-a propus, dar n-am suportat niciodată gustul ăla oribil de bicarbonat. Câteodată mi-l amesteca în sare, ca să nu-l mai simt, dar tot îl simțeam. Nu știu să vă zic efectele pe termen lung, pentru că mă fofilam cât puteam de la practica asta, de a-mi băga în gură periuța cu bicarbonat. Oribil. Daaaaar, dacă n-aveți grețuri din astea, chiar sunt curioasă dacă la voi se vede ceva.

3. Periuță de dinți electrică cu program de albire

Noi suntem toți fani periuțe electrice. E chiuveta noastră plină de periuțe electrice pentru adulți (eu am două, pentru că cea veche nu dorește să-și dea duhul, după mulți mulți ani de utilizare, V are una, iar copiii au și ei două periuțe electrice pentru copii) Am încercat, dar era prea agresivă pentru dinții mei sensibili, așa că am revenit la programul pentru dinți sensibili. Dar, până să ajungă să mă doară dinții, simțeam că mi-i curăță până la rădăcină :))

4. Periat cu turmeric

Ei, pe-asta n-o mai știu de la mama, care gătea românește și nu chinezește sau indian. Pe-asta am descoperit-o, desigur, pe facebook, așa că am și încercat-o, de ce nu? Și am încercat cele două variante: în ulei de cocos sau simplu. Cu ulei de cocos mi s-a părut grețos și scârbos și n-am putut. Dar simplu, pe periuță, a mers bine. Mi-a curățat dinții și, poate că a fost doar o iluzie optică pe care o ai după ce îți clătești bine dinții complet galbeni, dar apoi au părut mai albi (mai ales după mai multe utilizări).

Voi ce-ați încercat?

Săptămâna internațională a vaccinării

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult.

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Când eram mică, gospodinele familiei aveau planul lor zilnic de îngrijit casa. Nu mai țin minte în detaliu cum se organiza fiecare bunică, știu doar că joia era zi de spălat rufe pentru una dintre ele, iar pentru cealaltă era zi de aspirat. Iar mama gătea vinerea iar sâmbătă dimineața făcea curat în casă și duminica se ocupa de călcat.

Cum îți dezvolți creierul mergând pe bicicletă

Cum îți dezvolți creierul mergând pe bicicletă

Puteam fi mult mai inteligentă decât sunt, dar n-am știut că pot deveni și că e atât de simplu.

La asta m-am gândit zilele trecute, când am dat peste niște studii care legau mersul pe bicicletă de dezvoltarea creierului. Când eram mică,

Cu bicicleta la plimbare toamna

Azi dimineață mi-am luat botinele în picioare. La 6 și jumătate, când m-am trezit complet morocănoasă, cu o moacă de parcă peste noaptea întreruptă de nu spun ce copil mic al familiei (care nici măcar nu mai e așa mic) mi se înecaseră toate comorile cu oxitocină, dopamină și serotonină, era frig. Am scos nasul pe geam și l-am băgat repede înapoi. Copilul mic, care dormise mult mai bine decât mine, în ciuda celor un miliard și jumătate de treziri (dacă ați deschis blogul mai târziu și nu știți, are 4 ani și 8 luni, damn it!), a plecat în goană către debara, să-și caute mânușile de polar și gulerul de munte. Erau vreo 10 grade. Între timp, s-au făcut mai multe. Pe la prânz chiar vreo 20, vreme încă bună de sandale…

În fine. Dar, cu toate cele 20 de grade de la prânz, a venit toamna. Încet, să nu ne dăm seama, dar nu mai e mult până când o să-mi trag niște șosete mai groase pe sub botine și un paltonaș subțire peste vesta care-mi acoperă șalele și până când o să fie extrem de important să nu-mi mai uit umbrela acasă (deși știu că o s-o uit și o să plec iar de la cabinet înfășurată în saci (curați) de gunoi – been there, done that, nu-i așa rău cum sună.

Eu m-aș băga în casă când începe vremea asta și-aș mai ieși la aer primăvara, când a înflorit Forsythia. Sigur, nu se poate. Sigur, într-o zi cu multe bălți copiii vor vrea cu bicicletele. Sigur, într-o zi cu vânt slab, dar rece, vom ieși la drumeții. Sigur, de ce nu?

Și-atunci, cum facem să nu ne punem viața on hold de toamna până primăvara? Ne echipăm corespunzător, sigur că da!

1. Haine de ploaie

Să-i dea universul sănătate cui a inventat hainele de ploaie și noroi pentru copii. Pantalonii/salopetele subțirele, pe care poți să le tragi peste hainele normale și jachetele care acopera trunchiuri, brațe și capete de copii. Cizme în picioare și dacă nu e furtună, putem ieși în liniște (sau în țipete, cântece, râsete și ce-o mai fi, doar liniște nu) la plimbare cu bicicletele.

2. Haine în straturi

Exact cum ziceam, azi dimineață erau 8 grade, acum sunt 20. Din fericire, m-am îmbrăcat în straturi de haine pe care le pot pune și da jos de pe mine în funcție de cum crește și/sau scade temperatura de afară. Așa și cu copiii și de-asta mă bucur că am descoperit hainele de ploaie foarte subțiri, pe sub care pot pune straturi mai multe sau mai puține de haine. Atunci când pedalezi, e nevoie să ai opțiuni, pentru că te încălzești mai repede, dar dacă te oprești, ți se face răcoare, la fel și dacă începe o ploaie sau un vânt. Deci, pe biciclete cu haine multe și ușoare.

3. Suporturi impermeabile

Ei, schimburile și toate lucrurile astea trebuie să stea și ele undeva la loc sigur, departe de ploaie. Fie că le pui într-un rucsac pe sub protecția ta de ploaie, fie că ai o geantă a bicicletei, ambele soluții sunt bune. Atenție doar ca geanta bicicletei să fie și ea impermeabilă.

4. Atenție la alunecat

Totul pare simplu, atenție doar să nu alunecați. Asta nu se controlează din haine și nici nu există protecții impermeabile pentru asfalt, ci din multă atenție, mai ales la curbe, unde mai fuge o roată. O zic din proprie experiență, nu din altceva. Mi-am făcut genunchiul pilaf în primăvară, cu noua mea bicicletă înaltă cât o casă cu 2 etaje (nu e așa înaltă, e normală, doar eu mă simt ca la circ pe ea, după ce multă vreme am mers pe o bicicletă cu roți de 16).

5. Atenție și la frâne

În vara asa am fost la un curs defensiv de conducere și am experimentat cum e cu frâna pe apă la 50 kmh și la 55 kmh. Dacă sunteți curioși, la spațiul de frânare s-au adăugat câțiva zeci de metri doar de la 5 kmh în plus. La fel, și bicicletele frânează mai greu pe apă, așa că exersați înainte să vă aventurați. Și voi, dar învățați și copiii cum să frâneze pe apă, lăsați-i să exerseze până plecați și insistați să-și coreleze viteza de deplasare cu starea carosabilului (știu, sună bine, nu? :D)

6. Cască și când e frig

Nu, casca nu poate fi înlocuită de căciulă. Există soluții de căciuli care pot fi purtate sub cască, căutați cea mai bună variantă pentru voi 🙂

În afară de toate aceste puncte, aveți grijă să curățați temeinic bicicletele de noroi când ajungeți acasă, ca să le țineți în formă bună. Și-atât. Da, mi-ar plăcea mie să stau în casă până la primăvară, dar asta probabil pentru că o fi fost vreo perioadă în viața mea când exact asta se întâmpla, dar copiii sunt modelați diferit. Bicicletele, locul de joacă, plimbările și drumețiile sunt acolo în toate anotimpurile. Trebuie doar noi să ne adaptăm la vreme, nu vremea să se adapteze la noi 🙂

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Așa că, în loc să mă accept, am încercat tot felul de soluții. Pastele de dinți pentru albire sau diferite ”tratamente naturiste”. Vă zic ce am încercat și cum a mers. N-am încercat aparate pentru albit dinții sau alte lucruri tehnologizate (dacă ați folosit voi, ziceți cum vi s-au părut).

Cu bicicleta la plimbare toamna

Cu bicicleta la plimbare toamna

Eu m-aș băga în casă când începe vremea asta și-aș mai ieși la aer primăvara, când a înflorit Forsythia. Sigur, nu se poate. Sigur, într-o zi cu multe bălți copiii vor vrea cu bicicletele. Sigur, într-o zi cu vânt slab, dar rece, vom ieși la drumeții. Sigur, de ce nu?

Experiența noastră cu detectorul de gaz – nu foarte fericită

De când am copiii sunt (mult) mai atentă la siguranța noastră. Lucruri pe care înainte nu le observam, acum nu doar că îmi trec prin minte, dar le și gândesc până la cel mai mic detaliu. V. a fost întotdeauna mai precaut, dar eu am învățat asta pe parcurs. Încercăm, pe cât posibil, să avem grijă de noi. Plătim lunar asigurări medicale, de viață, pensii private, circulăm cu centura iar copiii în scaunele lor, încercăm să mâncăm sănătos, fără să facem o obsesie din asta (degeaba mănânc sănătos, dacă produc mult cortizol în timp ce-o fac :))), și-așa mai departe.

Siguranța casei e un alt aspect la care ne gândim. Avem extinctor, facem reviziile la timp, în principiu toate lucrurile sunt ținute sub observație. Doar că, la un moment dat când eram însărcinată (și aveam mirosul extrem de fin), am simțit miros de gaze în bucătărie. Am chemat toată lumea să-și dea cu părerea. Nimeni n-a simțit nimic. Detectorul de gaze n-a zis nici el pâs. Dar am insistat. Și cum eram gravidă, oamenii mi-au făcut hatârul, deși erau convinși că exagerez. Nimeni altcineva nu simțea niciun miros de gaz.

După ce-au verificat bine bine de tot, au găsit ceea ce căutau. Pe la plita de la aragaz erau pierderi printr-un mic furtunel care se deplasase. Și-atunci m-am gândit că nu-i suficient să-ți pui detector de gaze, pentru că așa-ți cere legea. Ci trebuie să fii foarte atent ce anume alegi.

Există două feluri de detectoare de gaze: portabil și fix (cu electrovalvă, care opresc alimentarea cu gaz atunci când detectează o problemă). Cel portabil e util atunci când ai impresia că există vreo scurgere pe undeva. Îl iei și măsori cu el. Iar celălalt pentru siguranța generală a casei.

Atunci când îl alegeți, trebuie să aveți următoarele în vedere:

– că se montează la 1-3 metri distanță de sursa de gaz și că e posibil să aveți nevoie de mai multe, dacă aveți mai multe surse de gaz
– că nu se montează în spații închise mici (de exemplu în dulapul centralei)
– că există diferențe între ele în funcție de sensibilitatea senzorului (sensibilitate între 5% și 25%). Cu cât procentul e mai mic, cu atât e mai eficient aparatul, pentru că identifică o cantitate mai mică de gaz în aer. Probabil că al nostru avea un procent de sensibilitate mai ridicat și era nevoie de mai mult gaz în aer până să reacționeze și el. Unele aparate au senzori reglabili
– că e important și numărul de decibeli ai alarmei, mai ales dacă aveți o distanță mai mare (sau multe uși) între locul unde e montat și dormitorul, de exemplu. Unele dispozitive pot trimite notificări și pe telefon. Bun venit în viitor.
– că nu-l puteți monta voi, ci că e nevoie de o persoană specializată care s-o facă
– că o dată pe an trebuie să chemați o firmă specializată care să-l verifice

Mi-a venit ideea să vă povestesc despre pățania noastră ajungând pe un site cu schimbătoare de căldură, vane de gaz și alte cele. Acum mă apuc să caut informații despre dosarul tehnic al instalației de gaze. Dacă vă întrebați de ce, vă răspund imediat: ca să pot avea apă caldă la cabinet :)) Așa că cine știe cu ce idee de articol mai vin după ce mă lămuresc ce trebuie să fac. De fapt, știu: 3 lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să încep psihoterapia. Merge mână în mână cu instalația de gaze, nu credeți?

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Așa că, în loc să mă accept, am încercat tot felul de soluții. Pastele de dinți pentru albire sau diferite ”tratamente naturiste”. Vă zic ce am încercat și cum a mers. N-am încercat aparate pentru albit dinții sau alte lucruri tehnologizate (dacă ați folosit voi, ziceți cum vi s-au părut).

Cu bicicleta la plimbare toamna

Cu bicicleta la plimbare toamna

Eu m-aș băga în casă când începe vremea asta și-aș mai ieși la aer primăvara, când a înflorit Forsythia. Sigur, nu se poate. Sigur, într-o zi cu multe bălți copiii vor vrea cu bicicletele. Sigur, într-o zi cu vânt slab, dar rece, vom ieși la drumeții. Sigur, de ce nu?

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult. Poate că v-ați dat seama din primele 2 fraze că nu-s anti-vaxxer și adaug acum că nici nu vreau să fiu. Vreau să iau în calcul date medicale și vreau să iau în calcul copiii mei fizici și nevoile lor de moment și pe termen lung.

Săptămâna internațională a vaccinării a fost sărbătorită pentru prima dată la nivel internațional în 2012 și de-atunci există câte o campanie anuală, în ultima săptămână a lunii aprilie, legată de vaccinuri.

Temele alese pentru fiecare an în parte au fost:

2012 – Imunizarea salvează vieți

În 2012 OMS spunea despre această campanie că ”imunizarea este una dintre cele mai reușite și rentabile intervenții din domeniul sănătății”. Anual sunt prevenite cu ajutorul imunizării între 2 și 3 milioane de decese, care ar putea proveni din boli cum ar fi difteria, hepatita A și B, rujeola, varicela, oreionul, boala pneumococică, poliomielita, diaree provocată de rotavirus, tetanos, meningită etc.

2013 – Protejează-ți lumea. Vaccinează-te

În 2013 punctul central al campaniei a fost imunitatea de grup.

În 2013, procentul copiilor din întreaga lume vaccinați complet cu vaccinul difteric-tetanos-pertussis era de aproximativ 83% (între timp procentul a crescut până la 85%). Deși numărul copiilor vaccinați e mare, spune OMS că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a proteja întreaga lume de boli ce pot fi prevenite de vaccinare.

O frază care mi-a rămas în minte după ce am citit informațiile din campania din 2013 a fost: ”În 2008, aproape 17% din cele 8,8 milioane de decese la copii sub cinci ani ar fi putut fi prevenite de vaccin.” Adică aproape 1 milion și jumătate din copiii cu vârste sub 5 ani ar fi putut să nu moară. România e și ea în coada clasamentului în ceea ce privește rata de vaccinare. Și, ca să preiau o temere generală, în ciuda faptului că suntem în coada clasamentului la vaccinare,1 din 51 dintre copiii români e diagnosticat cu autism. Spre deosebire de media europeană, care e 1 la 64.

2014 – Sunteți la zi?

Punctul central al campaniei din 2014 au fost părinții care nu reușesc să mențină vaccinarea copilului la zi. Într-o viață stresantă și tumultoasă, e posibil să uiți de vaccinuri, de data la care trebuie să le faci copilului, de ordinea în care ele trebuie făcute. Așa că OMS a dezvoltat o aplicație pentru telefoanele mobil care să le vină părinților în ajutor. Nu știu cum și dacă a fost folosită în România, dar planurile inițiale ale OMS spuneau că România va fi între primele țări care o vor folosi în regim de episod-pilot. Eu nu am auzit de ea, deși trăiesc în România și aveam un copil deja în 2014.

2015-2016 – Eliminați decalajele de imunizare

Deși vaccinarea previne morțile a 2-3 milioane de oameni (mici sau mari), dacă ar crește rata de vaccinare, încă 1.5 milioane de oameni (mici sau mari) ar putea fi protejați. În 2015-2016 poliomielita mai era prezentă în doar 2 țări din lume, Pakistan și Afganistan.

Despre poliomielită am aflat următoarele de pe site-ul OMS:

  • Poliomielita) afectează în principal copiii sub 5 ani.
  • 1 din 200 de infecții duce la paralizie ireversibilă. Dintre cei paralizați, între 5% și 10% mor atunci când mușchii respirației devin imobilizați. Aici am un caz concret în familie. Fratele bunicii mele a suferit toată viața lui în urma poliomielitei, până când și-a făcut curaj și s-a sinucis în a doua parte a vieții lui. Mă bucur enorm că nu mai trăim (momentan) cu frica asta (cel puțin în România). Era născut prin 1920, deci acum aproape 100 de ani.
  • Cazurile provocate de poliovirusul sălbatic au scăzut cu peste 99% din 1988 până în 2018, de la aproximativ 350 000 de cazuri la 33 (1) cazuri raportate în 2018.
  • Atâta timp cât un singur copil rămâne infectat, copiii din toate țările sunt expuși riscului de a contracta poliomielita. Neputința de a eradica poliomielita în aceste ultime două țări rămase ar putea duce la 200 000 de cazuri noi în fiecare an, în decurs de 10 ani, în întreaga lume.

2017 – Vaccinurile funcționează

Discuția centrală s-a legat de problema: cum putem ajuta ca vaccinurile să funcționeze pentru toți copiii?

Multe conversații au sărbătorit realizările vaccinurilor, dar au fost abordate și teme legate de motivele pentru care încă există ezitări, o problemă care merită pusă și ea pe tapet mai des. Pe de altă parte, am văzut aseară filmul ”Brexit” cu V și mi s-a părut că în anumite aspecte, campania pro Brexit s-a potrivit puțin cu toate campaniile anti-vaxxer care apar în jurul nostru. Merită să vedeți filmul și să vă gândiți la asta când o să-l auziți pe Rory Kinnear că se plânge: ”E ca și cum ei ar aprinde un foc aici și noi ne-am duce să-l stingem, apoi ar aprinde altul acolo și noi am fugi să-l stingem și-apoi încă unul dincolo și noi am fugi să-l stingem și pe ăla”. Focurile erau zvonurile pe care ei încercau să le stingă cu date și cifre și chestii reale și palpabile.

2018 – Protejați împreună

Campania de anul trecut a urmărit să sublinieze că protejarea întregii comunități cu vaccinuri protejează pe toată lumea, astfel încât tema campaniei din 2018 a fost „Protejați împreună” și hashtagul #VaccinesWork

Și-aici eu mă întorc cu gândul la poliomielită și la eradicarea ei completă din aproape toate țările din lume…

2019 – Protejați împreună: Vaccinurile funcționează!

Ce se întâmplă anul ăsta puteți urmări pe pagina oficială a OMS, și anume aici.

Nu îmi doresc neapărat o dezbatere ”vaccinăm vs. nu vaccinăm”, mai ales că nu-s cadru medical s-o pot susține. Dar eu una sărbătoresc faptul că nu mai am nevoie să mă tem că ai mei copii s-ar putea îmbolnăvi de ceea ce a suferit fratele bunicii mele.

 

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Când eram mică, gospodinele familiei aveau planul lor zilnic de îngrijit casa. Nu mai țin minte în detaliu cum se organiza fiecare bunică, știu doar că joia era zi de spălat rufe pentru una dintre ele, iar pentru cealaltă era zi de aspirat. Iar mama gătea vinerea iar sâmbătă dimineața făcea curat în casă și duminica se ocupa de călcat.

Nu sunt eu atât de organizată și știu că o rutină atât de strictă n-ar face decât să mă susțină în procesul meu de a … pune presiune pe mine (nu cred că știți despre ce e vorba aici, cred că e doar problema mea), însă ceva ceva tot trebuie să structurez, pentru că nici a trăi în dezordine și mizerie nu mă bucură prea mult.

Așa că am găsit calea de mijloc: un plan de care mă țin când pot. Sună ciudat, știu. Dar îmi dă structură și libertate în același timp (cred că nici nu v-ați gândit vreodată la cât de compicată e experiența interioară a unei gospodine, nu-i așa?)

Planul l-am făcut pentru mine, dar vi-l pun și vouă. Poate vă ajută. Și… N-o să găsiți în el nimic legat de spălatul hainelor, pentru că n-am simțit nevoia să văd în plan faptul că spăl zilnic. E cam prea mult.

Ah, da. Și nu știu voi cum sunteți la capitolul aspirat și spălat pe jos, dar la noi se întâmplă cam zilnic, doar că doar o dată pe săptămână dau mobila la o parte și fac dezmăț de curățenie.

Luni

– Lunea e important să mă bag în bucătărie. După un weekend acasă, poate cu prieteni, poate cu mâncare de la prietenii noștri care gătesc bine, nu mai știu mare lucru din ce e prin dulapuri și prin frigider. Și pentru că, după cum vă spuneam, anul ăsta vreau să mă concentrez pe a nu mai risipi mâncare, așa că-i musai ca lunea să mă asigur că știu ce avem și ce n-avem pentru săptămâna în curs. Și asta vine la pachet cu toată bucătăria, pentru că, nu știu cum faceți voi, dar noi acolo ne ținem mâncarea.

Deci, da. După weekend, cel mai bine îmi prinde să mă ocup lunea de bucătărie. Obisnuiam să mă ocup de celelalte camere (le-am încercat pe rând, dar așa are cel mai mult sens pentru mine)

Marți

– Ei, da. Marți e ziua în care mă ocup de sufragerie. Săraca de ea, trece prin foarte multe în weekend, așa că își merită locul în fața celorlalte camere. Cu un cățel în casă și doi porcușori (de Guineea, nu copiii), plus doi adulți și cel puțin doi copii (de obicei mult mai mulți), se adună pe sub dulapuri praf și chestii care arată ca în vestul sălbatic și nu ne plac la noi în casă. Am reușit, cu mare greutate, să strâng și toate lucurile de pe singurul dulap înalt din living, așa că vreau să vă declar, foarte mândră de mine, că reușesc să șterg săptămânal praful de pe el. E o mare reușită personală, trust me.

 

Miercuri

– Ok, și băile stăteau la rând. Îmi permit să le las abia pe miercuri pentru că oricum le șterg în fiecare zi, dar nu cu atâta conștiinciozitate. Una din supărările mele cu cele 3 doamne pe care le-am avut la curățenie în decursul anilor de când sunt mamă era că nu ștergeau faianța din băi. Că nu lucea baia și că nu mirosea a chimicale curate, cum vedeam prin alte case. Na… Acum le înțeleg. E greu să faci asta săptămânal. E greu și să cureți (sau îmi e greu mie) petele de calcar de pe ușile cabinei de duș. Da, le înțeleg. Dar ce frumos lucesc acum pereții din băi <3

Joi

– E ziua cea mai ușoară. Dormitorul nostru e destul de aerisit. Un pat cu picioare înalte, sub care se aspiră ușor, nu avem scaune și alte chestii pe care să se adune lucruri (da, exact de-aia nici nu avem :)) ), așa că termin repede ce am de făcut. Dacă o să vă întrebați de ce nu intră în ziua asta și camera copiilor e pentru că sunt suficient de mari să fie independenți și autonomi și nu mai au nevoie de mine. Ha-ha. Nu chiar, doar că la 6 ani Ema deja e capabilă să aspire singură, să spele pe jos și să-și șteargă praful în cameră. În avantajul ei vine și faptul că e o bună coordonatoare de echipă, așa că îl direcționează bine și pe frati-su, care șterge impecabil ușa de la intrarea în camera lor până la nivelul de 1 m și aspiră prin locurile unde ea n-are chef să aspire.

Ce nu-mi place aici e partea cu schimbat așternuturile. Ele sunt prea mari și eu sunt prea mică. Când pot, abuzez de soțul meu (nu în modul ăla) și le schimbă el, până la urmă. Pfiu. Și spăl suplimentar. Dar, ca să fiu sinceră, vă zic un secret. Doar vara schimb toate așternuturile săptămânal. În rest, prin rotație. O dată ale noastre, o dată ale copiilor.

Vineri

– Da. Vinerea e o zi ușoară, dar mai strictă. Adică țin de ea, ca să nu intru în weekend cu panică. Și ca să țin minte când schimb prosoapele mari. Altfel nu mai știu dacă-s noi, vechi, curate murdare.

Calc puțin (spre deloc, dacă ar fi după mine), pentru că mi se pare că îmi ia prea mult timp. Poate nu mă ajută nici fierul pe care îl avem, nu știu. Poate că viața mi-ar fi mai simplă cu o stație de călcat (vă las aici un ghid complet pentru a alege stația de călcat, după citirea căruia, informațiile acumulate au intrat într-un mare conflict de interes cu dezinteresul meu pentru călcat. Sunt pierdută în idei… Să vreau, să nu vreau? Prea multă presiune!)

Vă las și lista mea aici. Poate vă ajută. Poate nu. Voi cum vă organizați?

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Așa că, în loc să mă accept, am încercat tot felul de soluții. Pastele de dinți pentru albire sau diferite ”tratamente naturiste”. Vă zic ce am încercat și cum a mers. N-am încercat aparate pentru albit dinții sau alte lucruri tehnologizate (dacă ați folosit voi, ziceți cum vi s-au părut).

Cu bicicleta la plimbare toamna

Cu bicicleta la plimbare toamna

Eu m-aș băga în casă când începe vremea asta și-aș mai ieși la aer primăvara, când a înflorit Forsythia. Sigur, nu se poate. Sigur, într-o zi cu multe bălți copiii vor vrea cu bicicletele. Sigur, într-o zi cu vânt slab, dar rece, vom ieși la drumeții. Sigur, de ce nu?