Semne că îți trebuie ochelari

De câteva luni sunt mândră purtătoare de ochelari de vedere. Universul m-a protejat și nu mi-a dat ochelari de distanță, ca să nu mai pot eu purta ochelari de soare când și de care îmi trăznește (tocmai bălesc la vreo 3 perechi de aici din outletul ăsta de ochelari – fapt pentru care vreau să nu-i mulțumesc Simonei, care m-a întrebat de unde ne luăm ochelari ok, la prețuri decente și m-am pus pe căutat, DEȘI nu mă gândisem până atunci că vreau…) Așa. Să revenim… Ziceam că nu-i nevoie de ochelari de distanță ci că port ochelarii doar când scriu, citesc, pictez. Adică, am ochelari de apropiere. Deși dioptriile mele nu-s mari deloc, timp de 10 zile cât așteptam să fie gata ochelarii greu am putut funcționa.

Într-o zi de miercuri m-am trezit cu o mare durere de ochi. Simțeam că mă dor mușchii din centrul capului și nu puteam vedea cum trebuie nici aproape, nici departe. Dacă stăteam o vreme cu ei închiși, era mai bine. Apoi o luam de la capăt. Lumina mă ucidea încet. Singurul lucru care părea mai ușor de făcut, era să privesc în zare, fără să mă concentrez pe nimic. Greu, greu de făcut, atunci când ai și copii și s-a nimerit și extrem de rău, într-o perioadă în care V era peste mări și țări.

Am zis că oi fi obosită, n-am mai stat cu ochii în laptop decât strictul necesar (sau chiar mai puțin decât atât), m-am culcat seara mai devreme, mi-am pus comprese reci pe ochi. Joi dimineața eram la fel. Am pus mâna pe telefon și mi-am făcut programare la medic. Primul loc liber la primul medic liber fu a doua zi.

Vineri dimineața eram la medic, unde am fost controlată peste tot. Se pare că, deși eu aș fi crezut că o să am nevoie de ochelari bifocali (că doar nu vedeam nici departe, nici aproape) aveam nevoie de ochelari de apropiere, iar toată nebunia asta se declanșase de la o sinuzită cu care trăsesem ceva înainte s-o ia razna mușchii mei oculari. Am primit rețetă de ochelari și de lacrimi artificiale și mi-am dat comanda de ochelari. A durat o săptămână până când au fost gata (grea de tot săptămâna) și de atunci totul e ok.

 

Partea proastă e că având dioptrii mici (+50), văd bine și fără ei când lucrez, așa că e posibil să uit să-i port. Dacă uit să-i port, o iau de la capăt cu toate de mai sus. Așa că Ema îmi poartă de grijă și îmi atrage mereu atenția să-mi iau ochelarii atunci când mă vede cu nasul în cărți, laptop, tabletă. Și l-am rugat și pe Fip să facă la fel. Așa că sunt pe mâini bune acum.

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Semne că ai nevoie de ochelari

Te adaptezi greu de la întuneric la lumină

Cel mai evident e atunci când conduci noaptea. Pe mine mă deranjau de multă vreme farurile ce apăreau din zare, dar nu le-am băgat în seamă. Țin minte că la un moment dat eram convinsă că toți conduc cu faza lungă și îi bombăneam în gând.

Ai dureri de cap frecvente

Pe asta o știam din ”Ani de liceu” și tot am trecut-o cu vederea. Am pus-o în seama sinusurilor mele veșnic inflamate și altor chestii ce îmi cauzează frecvent dureri de cap. Deci, dacă aveți și voi dureri de cap frecvente, dați o tură pe la oftalmolog. Posibil să fie de la asta.

Ai dureri musculare undeva în spatele ochilor

În general se pare că asta semnalează glaucom. Dar eu le-am avut și n-am glaucom.

Vezi în ceață lucrurile apropiate de tine

… sau lucruri din depărtare

Vezi lucrurile dublat

Vezi obiectele luminoase ca înconjurate de un halou

Recomandările pe care le-am primit eu

Pe lângă ochelari, medicul oftalmolog mi-a mai spus să folosesc lacrimile artificiale atunci când lucrez mult cu ochii (adică mai mereu) – când citesc mult, lucrez mult la laptop, pe tabletă, pe telefon, când conduc mult, când conduc noaptea.

Apoi, o dată la 30 de minute să iau o pauză oculară și să-mi ridic nasul cu tot cu ochii de deasupra lui din monitor și să privesc în zare, peste mări și țări timp de un minut.

Și, la fel de important, să clipesc des atunci când stau cu ochii în monitor.

Mergeți la medic la primele semne. E cel mai sigur așa.

Ah da. În dimineața când mergeam la medic, îmi spune Ema în mașină:

 

– Mi-ar plăcea să-ți iei ochelari roz.

– Da, ar fi drăguți roz și cred că o să-mi iau ceva mai sobru puțin.

Am dezbătut ce înseamnă sobru, apoi a fost de acord cu mine.

Când am ales ramele, cumva le-am ales pe astea (nu pentru culoare, ci pentru formă). Ema approves, cum s-ar zice:

Semne că îți trebuie ochelari

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Idei de amenajare a scării interioare

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.
Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.
Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.

Idei de amenajare a scării interioare

Nu știu cine a făcut designul interior al casei în care locuim, dar de multe ori am vrut să-i transmit niște gânduri nu tocmai de bine.

Cea mai mare problemă a mea legată de casă o reprezenta scara. Scara ce duce de la parter la etajul 1. O scară de lemn, fără contratrepte, cu o balustradă cromată, ca de administrația financiară. Urâtă cu spume. Și nu doar atât, nu doar că era urâtă cu spume. Ci era și în mijlocul sufrageriei.

Ca să vă faceți o idee, când intrați la noi în casă, intrați într-un hol mic, apoi deschideți o ușă și sunteți în living. În partea stângă, în living, e scara. Arăta cam așa:

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.

Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.

Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.

Am pus mochetă pe scări, care mai și acoperea găurile dintre trepte (o să vă întrebați de ce nu puneam contratrepte… Nu știu :)) Tot căutam soluția perfectă și n-o găseam):

Și mi-am făcut un birou. Drăguț, până când mi-am amenajat biroul în camera de sus.

Doar că oricum am fi făcut, scara aia tot oribil arăta. Balustrada aia îmi stătea pe creier. Aveam fantezii sadice cu ea. Așa că am luat decizia să facem ceva.

Prima dată ne-am gândit că punem până la urmă contratrepte și schimbăm balustrada. Punem una de lemn sau de fier forjat. Ceva geometric, select, drăguț. Și, eventual, o piatră falsă pe peretele pe care era scara.

Dar asta nu rezolva problema mea cu scara în mijlocul casei noastre, cu mobilă nefuturistă.

 

Așa că am luat decizia în jurul căreia mă tot învârteam de când ne mutaserăm, idee respinsă de soțul meu pe motiv de claustrofobie și că nu mai puteam face fotosinteză pe scară: să construim un perete. Să dispară scara și să apară peretele, iar sub scară să ne depozităm (ziceam eu pe vremea aia) mopul și aspiratorul, pe care n-aveam unde le ține. Între timp, spațiul de sub scară a devenit un fel de gaură neagră.

Da, steagul României e tot acolo, doar că acum nu se mai vede de ușă:

 

Asta este varianta aleasă de noi, dar în decursul timpului am mai analizat și alte variante de depozitare sau alte chestii de făcut sub scară. În caz că nu mă urmăriți pe Pinterest, vi le las mai jos. Și niște linkuri drăguțe către modele de scări interioare. Și încă unul, util, despre strategia montării rigipsului. Privind din exterior, părea destul de simplă construcția peretelui. V. s-ar putea să nu fie de acord, având în vedere că munca a făcut-o el :))

 

Semne că îți trebuie ochelari

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Idei de amenajare a scării interioare

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.
Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.
Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.

Ce întrebări sunt ilegale la un interviu de angajare?

Una din cele mai mari provocări ale femeilor se leagă de momentul reîntoarcerii în câmpul muncii, mai ales în cazul în care ”a stat acasă” mai mulți ani la rând din motive de 1, 2, 3 copii.

În foarte multe cazuri, maternitatea te schimbă din multe puncte de vedere. Te ajută să-ți reorganizezi prioritățile și să-ți redefinești valorile după care îți conduci viața. Câteodată asta duce la decizia: ”Hei, eu n-aș mai putea niciodată lucra acolo unde lucram înainte de copil”. Și atunci, mamele caută alte variante. Poate își deschid o afacere proprie, poate caută alt domeniu de lucru.

Ce e important să știe orice mamă, tată, femeie, bărbat, este că atunci când te prezinți la un interviu, intervievatorul nu are voie să pună orice întrebare îi trece prin minte. Pentru că, nu-i așa, trăim într-o societate cât de cât supusă regulilor, așa că atunci când simțiți că întrebările sunt discriminatorii, vociferați (non-violent și asertiv, desigur).

Codul Muncii spune așa:

Art. 29. [verificarea aptitudinilor] 
(3) Informatiile cerute, sub orice forma, de catre angajator persoanei care solicita angajarea cu ocazia verificarii prealabile a aptitudinilor nu pot avea un alt scop decat acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv, precum si aptitudinile profesionale.

Art. 5. [egalitatea de tratament]
(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.

Cu alte cuvinte, semnalați la interviuri că nu e ok să fiți întrebate, printre altele, nici:

  • Câți copii aveți?
  • Câți ani au?
  • Sunt la școală/grădiniță?
  • Mai vreți și alți copii?
  • Sunteți însărcinată?
  • și altele din aceeași categorie

Atunci când intervievatorul pune astfel de întrebări la un interviu de angajare, e important să identifici în primul rând intenția din spatele întrebării. E doar intenția de a crea o legătură și de a discuta pe un subiect comun (de exemplu ”Ah, și eu am doi copii și nu găsesc deloc o școală bună pentru ei în zona în care locuiesc”).

 

Sau, poate intenția nu e atât de onorabilă, iar angajatorul chiar ar prefera să angajeze pe cineva fără prea multe responsabilități familiale. Pentru că se poate întâmpla și asta. Ce faci în cazul ăsta?

1. Decizi dacă într-adevăr vrei să te angajezi într-o echipă/companie unde angajații sunt discriminați.

E important să te gândești pe termen lung despre abordarea pe care o are o asemnea companie sau un asemenea manager la adresa angajaților. Cât de bine o să te simți în acest context, cum o să poți lucra împreună cu oameni care au astfel de viziuni, cât de bine o să te poți integra.

2. Dă răspunsurile în mod asertiv sau pune întrebări suplimentare

Deși este destul de neplăcut să-ți dai seama că sunt foarte rare situațiile în care un bărbat ar fi întrebat câți copii are acasă, ce face cu ei atunci când sunt răciți și dacă îl vor incomoda copiii în eventualele călătorii de afaceri pe care le va face, nu-i chiar cazul să printezi articolele de mai sus din Codul Muncii, să le pui într-un plic și să i le trântești intervievatorului pe birou. Poți adresa problema și în mod asertiv, ceea ce ar putea chiar să fie un plus: diplomația cu care abordezi un subiect sensibil.

De exemplu, îi poți spune intervievatorului că nu îți dai seama care este legătura dintre întrebare și jobul pentru care ai fost chemată la interviu.

”Nu reușesc să văd cum ar putea influența vârsta copiilor mei rolul acesta din companie.”

Sau, poți identifica temerea din spatele întrebării, răspunzându-i direct la ea:

”Cu siguranță copiii mei nu vor influența activitatea mea în cadrul companiei”, plusând pe ideea de responsabilitate, planificare, prioritizare, etc.

Sau, poți răspunde direct la întrebări spunând ceea ce simți și gândești (mai ales dacă ai decis că nu dorești să lucrezi într-o companie care face astfel de discriminări)

”Simt că aceste întrebări sunt discriminatorii și nu au legătură cu abilitățile necesare rolului pentru care am aplicat. Mi-aș dori să discutăm despre acele abilități și calități pe care le-aș folosi la birou.

Semne că îți trebuie ochelari

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Idei de amenajare a scării interioare

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.
Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.
Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.

Idei de amenajare a băii – Oglinda

Baia e una din cele mai folosite camere din casă. Când eram mică (și simțeam probabil nevoia de intimitate) mă gândeam și visam cum ar fi să-mi transform baia într-o casă proprie. Puteam dormi în cadă, dacă lăsam capacul la veceu îl puteam folosi drept scaun, puteam pune un birou mic în fața lui, în deloc de mașina de spălat puteam pune un frigider, iar după ușă un dulăpior în care să-mi țin hainele și alte lucruri.

Drept urmare, baia pentru mine a fost un spațiu foarte plăcut. Primul apartament în care m-am mutat după ce am plecat de-acasă a venit cu baia parțial mobilată. Am cumpărat o oglindă (de fapt, un dulap cu oglindă) și mașina de spălat. Al doilea apartament în care ne-a mutat am venit și el cu băile mobilate. Al treilea loc în care ne-am mutat, și anume casa în care locuim acum, și ea la rândul ei venit cu băile pregătite. Nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit vreuna din băile astea. Erau banale.

Așa că, anul trecut ne-am apucat de mici redecorări. Nu am dat jos faianța de pe pereți și nici nu am înlocuit gresia cu parchet (încă), dar am reușit să schimbăm mobilierul din două dintre ele. Și, pentru prima oară, le-am ales pe gustul meu.

 

Bine, e mult spus că le-am ales, pentru că în una dintre băi mobila a fost construită de soțul meu cel priceput. Și pentru că mobila este ușor deosebită în baia aceea, la fel trebuia să fie și oglinda. Iar pentru asta am apelat, desigur, la prietenul meu Pinterest, unde am găsit multe idei bune și ușor de realizat. Sigur că găsiți oglinzi frumoase direct să le cumpărați, dar nimic din ce găsisem nu mi se pare că se privește la noi.

Vă las mai jos câteva idei pe care mi le-am salvat de pe Pinterest, iar la final poza cu ce am ales noi.

Oglinda aceasta rotundă mi-a plăcut cel mai mult. Cred că ar trebui sudate două inele în lateralul ei, apoi adăugată sfoara și atârnată în cui. N-am ales-o pe ea, dar încă nu e vremea trecută. Mai avem baia mică de amenajat și cred că s-ar potrivi frumos acolo:

oglinda baie

Ca o variațiune de la complicățenia sudurii, ar mai fi oglinda de mai jos, unde sfoara vine lipită de jur împrejurul ei.oglindă baie

Mi-a plăcut foarte mult și ideea unei rame bleu/turcoaz, într-o baie cu mobilier inchis la culoare, de gen Farmhouse, cum e în baia noastră:

oglindă baie

O altă variantă care mi-ar fi placut a fost oglinda cu ramă de mozaic. În principiu, aș fi vrut să delimitez spațiul căzii cu un mozaic albastru închis sau argintiu, în genul ăsta:

Atunci ar fi mers, cu siguranță, o ramă din același mozaic. Până la urmă n-am mai amenajat și zona căzii, așa că am renunțat și la ideea oglinzii:

oglindă baie

Până la urmă am ales o oglindă cu o ramă argintie, asemănătoare cu un brâu argintiu care există pe peretele opus din baie. Am ales să nu agățăm oglinda în perete, ci să o sprijinim pe blat, în spatele chiuvetei. Urmează ca între ramă și chiuvetă să apară un ghiveci lung de flori (care să mascheze spatele chiuvetei, ce nu e foarte încântător din punct de vedere estetic), în care să plantez… iarbă.
Îmi doresc să schimbă, și bateria și să alegem una cu un aer vintage.

Sunt foarte încântată de cum a ieșit baia, iar oglinda îi împrumută un farmec special. Vorba aceea, nu că-i a mea :))

oglindă baie

Și dacă sunteți în căutare de mai multe idei de amenajare a băii (amenajare mai serioasă), găsiți aici.

Semne că îți trebuie ochelari

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Idei de amenajare a scării interioare

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.
Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.
Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.

Idei îndrăznețe de amenajare a holurilor

Sunt o mare iubitoare de holuri. Îmi plac mult holurile lungi și întortocheate, holurile înguste, holurile largi, toate tipurile de holuri. N-am avut noroc în viața asta de o casă cu holuri, dar încă mai sper. Deși am zis că în următorii 20 de ani nu mă mai mut de aici, visez în secret la o casă cu multe holuri.

În casa în care locuim am două holuri. Unul la intrare, care are vreo 2 metri pătrați. Și unul la etaj, care are tot vreo 2 metri pătrați. Hai, poate 3. Când am cumpărat casa, ea era împărțită în felul următor: Intrai în ea (în holul de 2 metri pătrați), din care ajungeai, printr-o ușă, într-o cameră imensă care era living, bucătărie și din care pornea și scara către etaj. Urcai pe scară și ajungeai într-un hol mic, cu puțin perete între cele 4 uși. Al patrulea perete nu exista, pentru că acolo era o balustradă. Și asta era tot.

Nu mi-a plăcut. Prea mult hău, prea mult spațiu liber. Am compartimentat parterul, în sensul că am separat bucătăria de living. Apoi am construit și un perete în locul în care era balustrada scării, ca să nu mai am scară în sufragerie. Sau măcar să n-o mai văd eu. Așa a mai apărut un holișor micuț, deschis. Dacă ar fi după mintea mea, aș tăia din spațiul de living ca să mai adaug un perete și să transform holul micuț în unul luuuuung, care să includă și scara. V. n-ar fi în veci de acord cu asta, el fiind adeptul spațiilor largi. Foarte largi. El nu înțelege de ce nu-mi place mie hăul și de ce am nevoie de pereți și holuri. Eu aș face așa, ca în poza de mai jos și ziceți voi de n-arată bine. Ușa din fundal ar fi ușa prin care intri din holul mic în casă. În dreapta ar fi scara, pentru că acolo și e. Iar în stânga ar fi livingul (mult mai mic decât e acum, e adevărat. Dar, vai, cum aratăăăăă:

Sus a fost de acord să transformăm balustrada în perete, dar din rațiuni practice (să izoleze fonic). Am trântit un raft și niște poze pe noul perete. Dar simt că pot face mai mult cu și din el.

Pentru amenajarea holului de la intrare am atât de multe idei… Dar n-am loc. Acolo avem 3 uși pe 3 pereți, iar pe al patrulea un pantofar și oglinzi. Un cuier sus pentru adulți și unul jos pentru copii și s-a terminat holul. Mi-ar plăcea să arate cu totul altfel… Holul de la intrare e primul contact al oricărui om cu casa ta. În casa noastră ar trebui să fie cald, dar îndrăzneț. Să fie primitor ca o îmbrățișare pufoasă, dar și provocator în același timp. Aș pune un scaun sau un fotoliu clasic, pufos și cuminte și un tapet îndrăzneț. Sau un soi de parchet mai ieșit din comun. Sau un covor jucăuș. Sau un element WOW

De exemplu:

Foyer

Choosing Paint For An Open Floor Plan - striped foyer, entryway, black and white

Reading Is My Hustle

Bold Patterns - The Family Love Tree

În holul de sus spațiu nu este. Doar aș putea face ceva cu pereții (v-am zis că sunt fan tapet, da?)

Wallpaper. Feature wall. Bold entrance. Contrast design. Foyer

Imagini pentru hallway decorating wallpaper

Imagini pentru hallway statement

Imagini pentru hallway statement wallpaper

Într-o viață viitoare sigur o să am mai multe holuri în casă…

Sursa foto: Pinterest

Cum să îți alegi terapeutul

cum îți alegi terapeutul

Să decizi că vrei să mergi la terapeut e un pas mare pentru dezvoltarea ta personală. E, de fapt, primul pas din mai mulți, până când vei ajunge, de fapt, să și faci terapie, să schimbi ce îți dorești să schimbi, să descoperi ceea ce nu știi despre tine și despre viața ta și să faci lucurile să fie ”altfel” (unde ”altfel” ăsta trebuie foarte bine definit, altfel e posibil să nu reușești mare lucru).

Deci, da. Să decizi că ai nevoie de terapie și că vrei să mergi la terapeut e primul pas. Apoi e posibil să te copleșească un gând: Unde găsesc eu terapeutul? Să fim compatibili, să mă înțeleagă, să mă ajute, să mă vindece. Să nu mă judece, să asculte și să-mi dea dreptate… Așa că începi să întrebi în dreapta și în stânga.

 

”Cunoaște cineva un terapeut bun?”

Dacă ai în jurul tău oameni care merg la terapie, o să primești, probabil, câteva recomandări și câteva contra-recomandări. Xulescu e minunat și ascultă și e empatic și găsește soluții. Ygreculescu a fost nasol, pentru că după 5 ședințe de terapie era mai rău decât înainte. Altul e mișto, pentur că e amuzant. Altul e nasol pentru că nu vorbește prea mult. Sau pentru că e prea obsedat de bani. Și tot așa.

Dar, ce înseamnă un terapeut bun? Cum îl definești? Atunci când ceri recomandări oamenilor din jurul tău, gândește-te dacă toți oamenii se înțeleg cu aceeași tipologie de oameni. Dacă toți cei din jurul tău au o impresie bună despre un anumit personaj, oricine ar fi el. Din păcate, să-ți alegi terapeutul nu e ca atunci când îți alegi chirurgul. Care are o rată de succes de 98%, pentru că taie, repară, coase la loc. În terapie e ceva care contează foarte mult, la fel de mult cum contează calitatea bisturiului unui chirurg. Pentru că un chirurg bun cu un bisturiu care nu taie, nu poate opera.

În psihoterapie, bisturiul ăla poate fi reprezentat de mai multe aspecte. Cel mai important fiind:

Conexiunea cu terapeutul

Intri în cabinetul de terapie și în primele secunde ai dat un verdict, chiar dacă fără să fii conștient de el. Îți place sau nu-ți place terapeutul. E ceva din el care te face să te simți confortabil și în siguranță, sau e ceva care te face să te simți nelalocul tău… Atunci când nu te simți confortabil și compatibil cu terapeutul tău, progresele vor fi minime. Pentru că n-o să te poți deschide. Pentru că rezistența la terapie va fi maximă și nu veți putea lucra împreună.

 

Unul din motivele pentru care te simți confortabil în prezența unui terapeut, este că îl asociezi cu cineva minunat din viața ta. Cu cineva care te face să te simți în siguranță. Cu un părinte iubitor, cu o mătușă, cu un bunic. Vă mai spuneam eu că asocierile sunt unul din instrumentele creierului nostru, de care el se folosește pentru a funcționa rapid rapid. Cu cine îl asociază creierul pe terapeut?

Rezistența la terapie

Odată începută terapia, creierul tău (dacă tot vorbeam despre el), poate începe să se teamă. Și atunci va opune rezistență. Știi clar că urmează o mare schimbare în viața ta, atunci când ajungi la rezistența asta… Iar creierul îți găsește o mie de motive să nu te mai lase să mergi la schimbare. Nu mai ai timp, ai fost la nu știu câte ședințe și te simți mai rău decât la început (ăsta e unul din cele mai clare semne), pui bani la saltea pentru o vacanță, ești obosit/ă, etc.

Sau, poate asocierea de la punctul 1 se schimbă. Transferi pe altcineva în papucii terapeutului și brusc parcă îți vorbește ca mama ta, care ți-a stricat viața. Sau ca bunica ta, de care ți-era frică atunci când erai mic/ă.

Rezistă rezistenței și vezi unde ajungi cu terapia.

1. Tipul de terapie

Există mai multe tipuri de terapie și e important să te gândești cu ce ai putea lucra mai bine. Există terapii care dau rezultat mai repede, dar sapă mai puțin adânc în tine, la fel cum există tipuri de terapii care ajung până în străfundurile tale, dar rezultatele vin mai târziu. Există terapie mai pragmatică, mai spirituală. Există orice, îți rămâne doar să alegi ce simți că ți se potrivește.

Aici ia în calcul și dacă vrei să rezolvi ceva punctual sau să te schimbi din temelii. Și mai ia în calcul și că te poți duce cu o problemă, care poate dezvălui rapid o altă problemă și tot așa, până când ajungi ca de la ceva punctual să rezolvi ceva imens și profund. Și de la o ședință, să ajungi la câțiva ani de terapie.

2. Sexul terapeutului

Gândește-te bine cu ce fel de terapeut simți că ai lucra mai bine. Cu UN terapeut sau cu O terapeută? Cum sunt relațiile din viața ta? Ai lucra bine cu un terapeut de același sex cu tine, sau simți că ai intra în conflict/cruciadă/competiție? Ai lucra bine cu un terapeut de sex opus, sau simți că te-ar face să te simți inconfortabil?

Dacă acum începi terapia, alege sexul cu care te-ai simți mai bine.

 

3. Vârsta terapeutului

La fel ca și la punctul 2, gândește-te ce ai prefera și ce te-ar face să te simți confortabil.

4. Live? Online?

Ce variantă preferi? Dacă ești în același oraș cu terapeutul, poți merge la cabinetul lui pentru ședințele de terapie. Dar, dacă locuiești într-un oraș unde există mai puțini terapeuți, sau unde nu există o anumită abordare, vezi dacă nu găsești pe cineva care poate lucra online.

5. Tarif

Cât ești dispus să plătești pentru o ședință de terapie? Prețurile variază și îți poți alege terapeutul și în funcție de buget (deși nu e cel mai relevant indicator, doar că e un indicator foarte practic).

Ce e foarte important să reținem, e că procesul terapeutic e un… proces. Care poate fi de lungă durată, de foarte multe ori. Și care, tot de foarte multe ori, e dureros. Și poate scoate la suprafață traume de care nici măcar nu știam. Și te poate face să atingi fundul mării la un moment dat. Să plângi râuri și râuri de lacrimi. Să suferi tare, tare de tot. Să dărâmi castelele de nisip pe care ți le-ai construit cu atâta migală. Să te lupți, să obosești, să nu mai poți. Și apoi, ca de nicăieri, să vezi lumina de pe luciul apei. Și să urci, să tot urci, până la oxigen, la soare și la o căldură plăcută și sigură. Să începis să dărâmi zidurile din jurul tău și să construiești cu ele un castel real, rezistent și puternic…

Și că e un proces al nostru, nu al terapeutului. Că el nu ne dă soluția magică, nici nu face el lucrurile pentru noi. Că nu trebuie să ne dea dreptate. Ci că trebuie să ne ghideze și să ne fie alături în călătoria noastră.

Abia aștept să ajung și eu acolo 🙂

 

Semne că îți trebuie ochelari

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Idei de amenajare a scării interioare

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.
Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.
Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.