Experiența noastră cu detectorul de gaz – nu foarte fericită

De când am copiii sunt (mult) mai atentă la siguranța noastră. Lucruri pe care înainte nu le observam, acum nu doar că îmi trec prin minte, dar le și gândesc până la cel mai mic detaliu. V. a fost întotdeauna mai precaut, dar eu am învățat asta pe parcurs. Încercăm, pe cât posibil, să avem grijă de noi. Plătim lunar asigurări medicale, de viață, pensii private, circulăm cu centura iar copiii în scaunele lor, încercăm să mâncăm sănătos, fără să facem o obsesie din asta (degeaba mănânc sănătos, dacă produc mult cortizol în timp ce-o fac :))), și-așa mai departe.

Siguranța casei e un alt aspect la care ne gândim. Avem extinctor, facem reviziile la timp, în principiu toate lucrurile sunt ținute sub observație. Doar că, la un moment dat când eram însărcinată (și aveam mirosul extrem de fin), am simțit miros de gaze în bucătărie. Am chemat toată lumea să-și dea cu părerea. Nimeni n-a simțit nimic. Detectorul de gaze n-a zis nici el pâs. Dar am insistat. Și cum eram gravidă, oamenii mi-au făcut hatârul, deși erau convinși că exagerez. Nimeni altcineva nu simțea niciun miros de gaz.

După ce-au verificat bine bine de tot, au găsit ceea ce căutau. Pe la plita de la aragaz erau pierderi printr-un mic furtunel care se deplasase. Și-atunci m-am gândit că nu-i suficient să-ți pui detector de gaze, pentru că așa-ți cere legea. Ci trebuie să fii foarte atent ce anume alegi.

Există două feluri de detectoare de gaze: portabil și fix (cu electrovalvă, care opresc alimentarea cu gaz atunci când detectează o problemă). Cel portabil e util atunci când ai impresia că există vreo scurgere pe undeva. Îl iei și măsori cu el. Iar celălalt pentru siguranța generală a casei.

Atunci când îl alegeți, trebuie să aveți următoarele în vedere:

– că se montează la 1-3 metri distanță de sursa de gaz și că e posibil să aveți nevoie de mai multe, dacă aveți mai multe surse de gaz
– că nu se montează în spații închise mici (de exemplu în dulapul centralei)
– că există diferențe între ele în funcție de sensibilitatea senzorului (sensibilitate între 5% și 25%). Cu cât procentul e mai mic, cu atât e mai eficient aparatul, pentru că identifică o cantitate mai mică de gaz în aer. Probabil că al nostru avea un procent de sensibilitate mai ridicat și era nevoie de mai mult gaz în aer până să reacționeze și el. Unele aparate au senzori reglabili
– că e important și numărul de decibeli ai alarmei, mai ales dacă aveți o distanță mai mare (sau multe uși) între locul unde e montat și dormitorul, de exemplu. Unele dispozitive pot trimite notificări și pe telefon. Bun venit în viitor.
– că nu-l puteți monta voi, ci că e nevoie de o persoană specializată care s-o facă
– că o dată pe an trebuie să chemați o firmă specializată care să-l verifice

Mi-a venit ideea să vă povestesc despre pățania noastră ajungând pe un site cu schimbătoare de căldură, vane de gaz și alte cele. Acum mă apuc să caut informații despre dosarul tehnic al instalației de gaze. Dacă vă întrebați de ce, vă răspund imediat: ca să pot avea apă caldă la cabinet :)) Așa că cine știe cu ce idee de articol mai vin după ce mă lămuresc ce trebuie să fac. De fapt, știu: 3 lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să încep psihoterapia. Merge mână în mână cu instalația de gaze, nu credeți?

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult.

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Când eram mică, gospodinele familiei aveau planul lor zilnic de îngrijit casa. Nu mai țin minte în detaliu cum se organiza fiecare bunică, știu doar că joia era zi de spălat rufe pentru una dintre ele, iar pentru cealaltă era zi de aspirat. Iar mama gătea vinerea iar sâmbătă dimineața făcea curat în casă și duminica se ocupa de călcat.

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult. Poate că v-ați dat seama din primele 2 fraze că nu-s anti-vaxxer și adaug acum că nici nu vreau să fiu. Vreau să iau în calcul date medicale și vreau să iau în calcul copiii mei fizici și nevoile lor de moment și pe termen lung.

Săptămâna internațională a vaccinării a fost sărbătorită pentru prima dată la nivel internațional în 2012 și de-atunci există câte o campanie anuală, în ultima săptămână a lunii aprilie, legată de vaccinuri.

Temele alese pentru fiecare an în parte au fost:

2012 – Imunizarea salvează vieți

În 2012 OMS spunea despre această campanie că ”imunizarea este una dintre cele mai reușite și rentabile intervenții din domeniul sănătății”. Anual sunt prevenite cu ajutorul imunizării între 2 și 3 milioane de decese, care ar putea proveni din boli cum ar fi difteria, hepatita A și B, rujeola, varicela, oreionul, boala pneumococică, poliomielita, diaree provocată de rotavirus, tetanos, meningită etc.

2013 – Protejează-ți lumea. Vaccinează-te

În 2013 punctul central al campaniei a fost imunitatea de grup.

În 2013, procentul copiilor din întreaga lume vaccinați complet cu vaccinul difteric-tetanos-pertussis era de aproximativ 83% (între timp procentul a crescut până la 85%). Deși numărul copiilor vaccinați e mare, spune OMS că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a proteja întreaga lume de boli ce pot fi prevenite de vaccinare.

O frază care mi-a rămas în minte după ce am citit informațiile din campania din 2013 a fost: ”În 2008, aproape 17% din cele 8,8 milioane de decese la copii sub cinci ani ar fi putut fi prevenite de vaccin.” Adică aproape 1 milion și jumătate din copiii cu vârste sub 5 ani ar fi putut să nu moară. România e și ea în coada clasamentului în ceea ce privește rata de vaccinare. Și, ca să preiau o temere generală, în ciuda faptului că suntem în coada clasamentului la vaccinare,1 din 51 dintre copiii români e diagnosticat cu autism. Spre deosebire de media europeană, care e 1 la 64.

2014 – Sunteți la zi?

Punctul central al campaniei din 2014 au fost părinții care nu reușesc să mențină vaccinarea copilului la zi. Într-o viață stresantă și tumultoasă, e posibil să uiți de vaccinuri, de data la care trebuie să le faci copilului, de ordinea în care ele trebuie făcute. Așa că OMS a dezvoltat o aplicație pentru telefoanele mobil care să le vină părinților în ajutor. Nu știu cum și dacă a fost folosită în România, dar planurile inițiale ale OMS spuneau că România va fi între primele țări care o vor folosi în regim de episod-pilot. Eu nu am auzit de ea, deși trăiesc în România și aveam un copil deja în 2014.

2015-2016 – Eliminați decalajele de imunizare

Deși vaccinarea previne morțile a 2-3 milioane de oameni (mici sau mari), dacă ar crește rata de vaccinare, încă 1.5 milioane de oameni (mici sau mari) ar putea fi protejați. În 2015-2016 poliomielita mai era prezentă în doar 2 țări din lume, Pakistan și Afganistan.

Despre poliomielită am aflat următoarele de pe site-ul OMS:

  • Poliomielita) afectează în principal copiii sub 5 ani.
  • 1 din 200 de infecții duce la paralizie ireversibilă. Dintre cei paralizați, între 5% și 10% mor atunci când mușchii respirației devin imobilizați. Aici am un caz concret în familie. Fratele bunicii mele a suferit toată viața lui în urma poliomielitei, până când și-a făcut curaj și s-a sinucis în a doua parte a vieții lui. Mă bucur enorm că nu mai trăim (momentan) cu frica asta (cel puțin în România). Era născut prin 1920, deci acum aproape 100 de ani.
  • Cazurile provocate de poliovirusul sălbatic au scăzut cu peste 99% din 1988 până în 2018, de la aproximativ 350 000 de cazuri la 33 (1) cazuri raportate în 2018.
  • Atâta timp cât un singur copil rămâne infectat, copiii din toate țările sunt expuși riscului de a contracta poliomielita. Neputința de a eradica poliomielita în aceste ultime două țări rămase ar putea duce la 200 000 de cazuri noi în fiecare an, în decurs de 10 ani, în întreaga lume.

2017 – Vaccinurile funcționează

Discuția centrală s-a legat de problema: cum putem ajuta ca vaccinurile să funcționeze pentru toți copiii?

Multe conversații au sărbătorit realizările vaccinurilor, dar au fost abordate și teme legate de motivele pentru care încă există ezitări, o problemă care merită pusă și ea pe tapet mai des. Pe de altă parte, am văzut aseară filmul ”Brexit” cu V și mi s-a părut că în anumite aspecte, campania pro Brexit s-a potrivit puțin cu toate campaniile anti-vaxxer care apar în jurul nostru. Merită să vedeți filmul și să vă gândiți la asta când o să-l auziți pe Rory Kinnear că se plânge: ”E ca și cum ei ar aprinde un foc aici și noi ne-am duce să-l stingem, apoi ar aprinde altul acolo și noi am fugi să-l stingem și-apoi încă unul dincolo și noi am fugi să-l stingem și pe ăla”. Focurile erau zvonurile pe care ei încercau să le stingă cu date și cifre și chestii reale și palpabile.

2018 – Protejați împreună

Campania de anul trecut a urmărit să sublinieze că protejarea întregii comunități cu vaccinuri protejează pe toată lumea, astfel încât tema campaniei din 2018 a fost „Protejați împreună” și hashtagul #VaccinesWork

Și-aici eu mă întorc cu gândul la poliomielită și la eradicarea ei completă din aproape toate țările din lume…

2019 – Protejați împreună: Vaccinurile funcționează!

Ce se întâmplă anul ăsta puteți urmări pe pagina oficială a OMS, și anume aici.

Nu îmi doresc neapărat o dezbatere ”vaccinăm vs. nu vaccinăm”, mai ales că nu-s cadru medical s-o pot susține. Dar eu una sărbătoresc faptul că nu mai am nevoie să mă tem că ai mei copii s-ar putea îmbolnăvi de ceea ce a suferit fratele bunicii mele.

 

Copiii și importanța alfabetizării digitale

Însă copiii nu vor putea anticipa pericolele la care se expun. Așa cum le explicăm copiilor despre cum să nu primească acadele de la străini, tot așa trebuie să le vorbim și despre siguranța online. Faptul că abuzuri se întâmplă în mediul virtual nu înseamnă că

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Când eram mică, gospodinele familiei aveau planul lor zilnic de îngrijit casa. Nu mai țin minte în detaliu cum se organiza fiecare bunică, știu doar că joia era zi de spălat rufe pentru una dintre ele, iar pentru cealaltă era zi de aspirat. Iar mama gătea vinerea iar sâmbătă dimineața făcea curat în casă și duminica se ocupa de călcat.

Nu sunt eu atât de organizată și știu că o rutină atât de strictă n-ar face decât să mă susțină în procesul meu de a … pune presiune pe mine (nu cred că știți despre ce e vorba aici, cred că e doar problema mea), însă ceva ceva tot trebuie să structurez, pentru că nici a trăi în dezordine și mizerie nu mă bucură prea mult.

Așa că am găsit calea de mijloc: un plan de care mă țin când pot. Sună ciudat, știu. Dar îmi dă structură și libertate în același timp (cred că nici nu v-ați gândit vreodată la cât de compicată e experiența interioară a unei gospodine, nu-i așa?)

Planul l-am făcut pentru mine, dar vi-l pun și vouă. Poate vă ajută. Și… N-o să găsiți în el nimic legat de spălatul hainelor, pentru că n-am simțit nevoia să văd în plan faptul că spăl zilnic. E cam prea mult.

Ah, da. Și nu știu voi cum sunteți la capitolul aspirat și spălat pe jos, dar la noi se întâmplă cam zilnic, doar că doar o dată pe săptămână dau mobila la o parte și fac dezmăț de curățenie.

Luni

– Lunea e important să mă bag în bucătărie. După un weekend acasă, poate cu prieteni, poate cu mâncare de la prietenii noștri care gătesc bine, nu mai știu mare lucru din ce e prin dulapuri și prin frigider. Și pentru că, după cum vă spuneam, anul ăsta vreau să mă concentrez pe a nu mai risipi mâncare, așa că-i musai ca lunea să mă asigur că știu ce avem și ce n-avem pentru săptămâna în curs. Și asta vine la pachet cu toată bucătăria, pentru că, nu știu cum faceți voi, dar noi acolo ne ținem mâncarea.

Deci, da. După weekend, cel mai bine îmi prinde să mă ocup lunea de bucătărie. Obisnuiam să mă ocup de celelalte camere (le-am încercat pe rând, dar așa are cel mai mult sens pentru mine)

Marți

– Ei, da. Marți e ziua în care mă ocup de sufragerie. Săraca de ea, trece prin foarte multe în weekend, așa că își merită locul în fața celorlalte camere. Cu un cățel în casă și doi porcușori (de Guineea, nu copiii), plus doi adulți și cel puțin doi copii (de obicei mult mai mulți), se adună pe sub dulapuri praf și chestii care arată ca în vestul sălbatic și nu ne plac la noi în casă. Am reușit, cu mare greutate, să strâng și toate lucurile de pe singurul dulap înalt din living, așa că vreau să vă declar, foarte mândră de mine, că reușesc să șterg săptămânal praful de pe el. E o mare reușită personală, trust me.

 

Miercuri

– Ok, și băile stăteau la rând. Îmi permit să le las abia pe miercuri pentru că oricum le șterg în fiecare zi, dar nu cu atâta conștiinciozitate. Una din supărările mele cu cele 3 doamne pe care le-am avut la curățenie în decursul anilor de când sunt mamă era că nu ștergeau faianța din băi. Că nu lucea baia și că nu mirosea a chimicale curate, cum vedeam prin alte case. Na… Acum le înțeleg. E greu să faci asta săptămânal. E greu și să cureți (sau îmi e greu mie) petele de calcar de pe ușile cabinei de duș. Da, le înțeleg. Dar ce frumos lucesc acum pereții din băi <3

Joi

– E ziua cea mai ușoară. Dormitorul nostru e destul de aerisit. Un pat cu picioare înalte, sub care se aspiră ușor, nu avem scaune și alte chestii pe care să se adune lucruri (da, exact de-aia nici nu avem :)) ), așa că termin repede ce am de făcut. Dacă o să vă întrebați de ce nu intră în ziua asta și camera copiilor e pentru că sunt suficient de mari să fie independenți și autonomi și nu mai au nevoie de mine. Ha-ha. Nu chiar, doar că la 6 ani Ema deja e capabilă să aspire singură, să spele pe jos și să-și șteargă praful în cameră. În avantajul ei vine și faptul că e o bună coordonatoare de echipă, așa că îl direcționează bine și pe frati-su, care șterge impecabil ușa de la intrarea în camera lor până la nivelul de 1 m și aspiră prin locurile unde ea n-are chef să aspire.

Ce nu-mi place aici e partea cu schimbat așternuturile. Ele sunt prea mari și eu sunt prea mică. Când pot, abuzez de soțul meu (nu în modul ăla) și le schimbă el, până la urmă. Pfiu. Și spăl suplimentar. Dar, ca să fiu sinceră, vă zic un secret. Doar vara schimb toate așternuturile săptămânal. În rest, prin rotație. O dată ale noastre, o dată ale copiilor.

Vineri

– Da. Vinerea e o zi ușoară, dar mai strictă. Adică țin de ea, ca să nu intru în weekend cu panică. Și ca să țin minte când schimb prosoapele mari. Altfel nu mai știu dacă-s noi, vechi, curate murdare.

Calc puțin (spre deloc, dacă ar fi după mine), pentru că mi se pare că îmi ia prea mult timp. Poate nu mă ajută nici fierul pe care îl avem, nu știu. Poate că viața mi-ar fi mai simplă cu o stație de călcat (vă las aici un ghid complet pentru a alege stația de călcat, după citirea căruia, informațiile acumulate au intrat într-un mare conflict de interes cu dezinteresul meu pentru călcat. Sunt pierdută în idei… Să vreau, să nu vreau? Prea multă presiune!)

Vă las și lista mea aici. Poate vă ajută. Poate nu. Voi cum vă organizați?

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult.

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Când eram mică, gospodinele familiei aveau planul lor zilnic de îngrijit casa. Nu mai țin minte în detaliu cum se organiza fiecare bunică, știu doar că joia era zi de spălat rufe pentru una dintre ele, iar pentru cealaltă era zi de aspirat. Iar mama gătea vinerea iar sâmbătă dimineața făcea curat în casă și duminica se ocupa de călcat.

Cum îți dezvolți creierul mergând pe bicicletă

Puteam fi mult mai inteligentă decât sunt, dar n-am știut că pot deveni și că e atât de simplu.

La asta m-am gândit zilele trecute, când am dat peste niște studii care legau mersul pe bicicletă de dezvoltarea creierului. Când eram mică, mergeam mai mereu cu tata cu bicicleta. El nu mai avea bicicletă, doar eu aveam. Așa că ieșeam la plimbare eu pe bicicleta mea portocalie, iar tata pe jos, în urma mea. Era unul din momentele mele preferate în familie (și nu numai). Din păcate, când mi-a rămas mică n-am mai primit alta. Probabil că erau alte cheltuieli, altă direcție a familiei. Nu știu. Am fost tristă o vreme, apoi am mers înainte și fără bicicletă. Și m-am deșteptat altfel, cine știe.

Dar, să revenim la studiile despre care vă ziceam că am citit, pentru că se pare că atunci când mergem mult pe bicicletă se întâmplă niște lucruri minunate.

În primul rând, creierul primește mult sânge, ceea ce înseamnă că primește și mult oxigen. Unul din studii arată că în urma acestei activități și mixului dintre efort fizic și mental (pentru menținerea echilibrului, ca să nu picăm pe o ureche de pe bicicletă) crește substanța cenușie a creierului. Pentru acuratețe, substanța cenușie a creierului e o parte a sistemului nervos central, compusă (în mare) din corpurile neuronilor și are printre funcțiile sale controlul muscular, percepția senzorială a văzului, auzului, se ocupă și cu partea vorbirii, auto-controlului, memorie, etc. Deci, tragem concluzia că toate acestea se pot îmbunătăți în urma mersului pe bicicletă. Ce tare!

Dar stați, că mai am. Pe lângă materia cenușie, bicicleta și pedalatul cresc și substanța albă (substanța albă se compune din prelungirile nervoase ale neuronilor despre care ziceam mai sus și transmite informația unde are ea nevoie să ajungă) din creier, declanșează producția de serotonină (”hormonul fericirii”) și a altor neurotransmițători care să ne facă să ne simțim bine și scade producția de cortizol (”hormonul stresului”). Yuhu!

Atunci când ne simțim bine, creierul nostru înflorește și acumulează și mai multă informație, așa că nu-i de mirare că există școli în lume unde au fost înlocuite scaunele cu biciclete staționare (ca în poza de mai sus). Sunt utile nu doar pentru copiii kinestezici, ci pentru toți copiii. Pentru că, dacă stăm să punem la un loc toate beneficiile de mai sus, o să ajungem la următoarea concluzie.

În timp ce merge pe bicicletă sau după ce a încheiat o plimbare cu bicicleta, creierul copilului suferă (sau se bucură de) următoarele modificări:

– creierul său primește mai mult oxigen

– prin combinarea dintre efortul fizic și cel mental (legat de menținerea în echilibru), substanța cenușie a creierului se dezvoltă

– se nasc noi neuroni și se construiesc noi legături între neuroni (am explicat aici mai pe larg de ce e asta important)

– informația circulă mai rapid (copilul gândește mai repede)

– informația este memorată mai ușor și se păstrează pe termen lung

Acestea fiind spuse, data viitoare când mai ieșiți cu copilul în parc, priviți asta ca pe o activitate academică. Și, dacă vreți să testați informațiile pe care vi le-am dat, încercați să învățați copilul o poezie după o plimbare cu bicicleta (sau în timp ce pedalează) și observați dacă a reținut mai ușor decât o face de obicei.

Și, ca să fie și mai receptiv la ce-i spuneți voi, faceți asta în timp ce pedalați pe lângă el și creați, astfel, o conexiune cu el. Desigur, nu uitați de casca de bicicletă, ca să protejați căpșorul în care se dezvoltă creierul cu tot cu substanțele lui colorate. Și, deși se aplică aceleași modificări și adulților, dacă simțiți că aveți mult mai puțină energie decât copilul, puteți încerca o bicicletă electrică sau, ceea ce habar n-aveam până astăzi că există, un skateboard electric.

Și iac-așa, aveți o activitate academică, detensionantă, conectantă în familie. Doar cu două biciclete (sau ce device vreți voi), niște căști și vreme frumoasă afară. Ah, stați… M-am uitat pe geam… Nu îndeplinim toate criteriile 🙁 Hai cu primăvara aia, vă rog!

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult.

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Când eram mică, gospodinele familiei aveau planul lor zilnic de îngrijit casa. Nu mai țin minte în detaliu cum se organiza fiecare bunică, știu doar că joia era zi de spălat rufe pentru una dintre ele, iar pentru cealaltă era zi de aspirat. Iar mama gătea vinerea iar sâmbătă dimineața făcea curat în casă și duminica se ocupa de călcat.

Cum învățăm copiii să schieze din sufragerie?

Eu nu știu să schiez. Mi-ar plăcea, dar nu știu. Și nici nu mai am disponibilitate să învăț. E unul din lucrurile alea pe care mi-am asumat că nu le știu și pot trăi împăcată cu ele. Însă, îmi doresc să am copii care să știe. Poate o să le placă, poate nu. Poate o să învețe acum și poate o să renunțe mai târziu. Poate nu, om vedea.

Așa. Și cum eu nu știu să schiez, n-am nici echipament de schi, nu le pot fi de mare ajutor. Oricum, am înțeles că și dacă știi, mai bine nu insiști să-i înveți tu și lași un expert să o facă. Așa că, ajunși la munte, căutăm un instructor, închiriem schiuri și clăpari și îi lăsăm să învețe.

Și… Totuși, poți face ceva și tu, ca părinte. De acasă, chiar, ca să-i ajuți în procesul lor de învățare. Am discutat cu un instructor de ski de copii, pe care l-am abordat mișelește și l-am întrebat ce și cum să facem. Și mi-a dat 4 teme pentru acasă, 4 exerciții pe care să le facem în intimitatea propriei sufragerii sau curți, ca să-i ajute în momentul în care se vor pune pe schiuri.

1. Exerciții de echilibru

Exercițiile de echilibru sunt foarte utile copiilor nu doar dacă plănuiți să-i învățați să schieze, ci pentru dezvoltarea lor generală (exercițiile de echilibru lucrează și creierul rațional al copiilor, ceea ce înseamnă că îi va ajuta inclusiv în momentele în care au crize de furie, de exemplu. Știu, ciudate căi are creierul nostru). Mers pe o coardă (pusă pe jos, nu vă sfătuiesc acum să-i transformați în acrobați), trasee prin casă cu perne, bare, ce mai găsiți, un wobble board dacă aveți, un disc de echilibru (dacă nu aveți, găsiți la decathlon și dacă vreți să meșteriți singuri, vă trebuie un disc de lemn de la magazinele de bricolaj, pe centrul căruia să lipiți o jumătate de sferă de lemn, pe care o găsiți în zona cu scări, bare pentru scări, etc.). Copiii pot face traseele cu ochii deschiși, cu ochii închiși, cu căști de antifonare, puteți pune pe jos materiale cu diferite texturi, ca să-i încurajați să simtă cu picioarele goale (o experiență senzorială minunată) și-așa mai departe.

2. Exerciții de cădere

Când se vor pune pe schiuri, e foarte posibil să pice pe jos în primele minute. E important să nu se teamă de căderile astea. Atunci când cad, unii copii se ridică de pe jos și își văd pur și simplu de treabă, în timp ce alții sunt afectați tare de eveniment. Dacă aveți un copil din prima categorie, puteți să-l lăsați în pace. Dar, dacă aveți un copil din a doua categorie, faceți exerciții de cădere. Pe pat, pe canapea, afară în zăpadă. Căderi, ridicări, vă maimuțăriți, vă distrați. Din ce am observat și din ce mi-a spus și instructorul de care zic, în scurtul timp pe care îl au copiii într-un weekend să învețe să schieze, nu prea mai rămâne disponibilitate și să-i învețe să cadă sau să normalizeze procesul. Așa că puteți face asta de acasă.

3. Patinaj

Experiența patinajului îi ajută mult pe copii. Sigur, patinele nu sunt ca schiurile și patinajul nu-i ca schiatul. Dar, și în patinaj e vorba despre menținerea echilibrului și alunecarea pe suprafețe reci. Există patinoare mai peste tot, chiar și în malluri și e plin de copii acolo. Înainte de a merge la schi, mergeți de câteva ori la patinaj. Bonus: și-acolo s-ar putea să cadă. Super!

4. Joaca în zăpadă

Știu, e redundant punctul ăsta. Mai ales că și-avem așa o iarnă frumoasă, cu multă zăpadă, în care copiii profită la maximum de joaca afară. Dar, am zis totuși să zic. Să ieșiți mult afară, la zăpadă și la frig, să vă loviți cu bulgări, să vă împingeți în zăpada albă și pufoasă, să faceți îngerași de zăpadă și să vă rostogoliți la vale. Faceți asta împreună. Indiferent dacă apoi mai mergeți sau nu la schi, distracția rămâne.

Voi, mai ales dacă aveți copii care deja au învățat să schieze, mai aveți idei pentru novicii ca noi? Mulțumesc 🙂

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult.

Planul săptămânal (și – mai ales – flexibil) de curățenie

Când eram mică, gospodinele familiei aveau planul lor zilnic de îngrijit casa. Nu mai țin minte în detaliu cum se organiza fiecare bunică, știu doar că joia era zi de spălat rufe pentru una dintre ele, iar pentru cealaltă era zi de aspirat. Iar mama gătea vinerea iar sâmbătă dimineața făcea curat în casă și duminica se ocupa de călcat.

Chiuveta de la baie – Piece de resistance

Mai mult decât cum arată restul casei, baia spune multe multe despre persoana care o folosește. Cel puțin, îmi spune mie. Dacă e să mă uit la băile pe care le avem noi, pot să confirm. Nu mă refer aici doar la curățenie, ci și la modul în care e decorată și aranjată baia. Despre noi spune că suntem inconsecvenți, că avem ceva simț artistic și pricepere, că nu ducem lucrurile la capăt, că suntem dezordonați și haotici, dar și jucăuși și veseli.

De exemplu, în baia de jos n-am modificat nimic altceva decât că am mutat provizoriu un dulap care nu-mi place. Provizoriu. Acum 3 ani. În rest, avem în baia asta chiuveta suspendată pe care au pus-o constructorii, care nici ea nu-mi place și care nu se potrivește cu ce mai avem prin casă. De 3 ani zic să-i facem ceva. Oh well…

În baia ”matrimonială” am dat frâu liber imaginației și a ieșit ceva drăguț. Am schimbat mobila cu una care îmi place și care se potrivește cu ce avem în restul casei, mobilier alb, cottage-classic cumva. Însă, ca să iasă puțin din plictiseala albului și cumințeniei, am trântit în baia respectivă o cabină de duș cu margini din metal negru, cu faianță cromată peste tot, care contrastează perfect cu ”clasicul”. Dacă ar fi fost ceva mai mare baia, chiar ar fi arătat de revistă 🙂 Însă, deși a trecut ceva vreme de când am terminat lucrul la ea, am pus potpourri și prosoape asortate, spoturile încă nu există, iar becurile atârnă din tavan. Oh well…

Despre baia cu cadă v-am mai povestit. Acolo a făcut V. mobilierul și arată cum ne-am imaginat. În plus, ditamai blatul e suportul perfect pentru peștii, bărcile, dinozaurii și alte obiecte plutitoare și scufundătoare ce se spală în fiecare seară, odată cu copiii care-și lasă seară de seară nisipul de peste tot pe fundul căzii (așa-i că și voi ați sperat că odată cu venirea frigului poate că n-o să mai aduceți acasă tot nisipul de la locul de joacă?). Desigur, după atâta timp, ghiveciul cu iarbă tot n-a apărut și nici bateria n-am schimbat-o. Dar aici avem spoturi. Oh well…

Așa. Acum caut idei pentru baia de jos, care e foarte mică. Nu avem în ea decât o chiuvetă mică și un wc mic. Și un dulap mic. Și atât. Cum primul lucru pe care-l vezi când deschizi ușa (și singurul, pentru că e atât de mică, încât nu vezi altceva decât dacă intri) e chiuveta, mi-am propus să fie ea piece de resistance. Dacă tot m-am documentat, zic să împărtășesc și cu voi, că poate vă interesează.

Tipuri de chiuvete

Întâi și întâi, să vedem ce tipuri de chiuvete de baie există, ca să știm de la ce pornim.

Avem așa:

1. Chiuveta cu picior sau cu picioare

– chiuveta e montată pe un picior care o susține sau pe un cadru format din 4 picioare care să o susțină. Cam așa:

E preferata mea. N-am putut să o aleg în celelalte băi, pentru că acolo aveam nevoie și de dulapuri sub ea. Pentru că, deși frumoasă de pică dacă alegi una care să fie făcută cu simț estetic (ok, recunosc, n-ar fi chiar bine să pice), are marele dezavantaj că-i lipsește de sub ea spațiul de depozitare. Locul în care ții fardurile sau produsele de curățenie sau ce mai ține fiecare în baia proprie. Cum baia noastră e atât de mică încât oricum n-aș avea ce să depozitez în ea, chiuveta cu picior mi se pare alegerea perfectă. Vă las să vedeți câteva modele care mi-au plăcut mult. Sunt găsite pe Pinterest și salvate pentru posteritate în telefonul meu.

2. Chiuveta cu mască

Cred că e cea mai răspândită variantă de chiuvetă. Avem chiuveta montată în perete, iar sub ea există un dulap de depozitare, sau chiuveta montată pe dulap. Dulapul poate fi și el montat în perete și suspendat, la fel ca și chiuveta, sau se poate sprijini pe picioare.

3. Chiuveta pe/cu blat

Fie e o chiuvetă inclusă într-un blat, fie o chiuvetă montată pe un blat. E varianta cea mai bună, din punctul meu de vedere, pentru băile mari sau pentru anumite situații, cum e a noastră, cu baia destul de mică, în care am vrut să mascăm într-un fel sau altul atât uscătorul de rufe, cât și mașina de spălat, așa că am montat chiuveta pe un blat lung care le acoperă pe amândouă și am rezolvat treaba. Blatul nostru e din lemn, pentru că așa mi-a plăcut mie să arate.

Voi cum aveți?