Copiii mei spun că îi bat, îi culc nemâncați și îi țin nespălați


Atunci când m-am apucat să-mi cresc copiii, mi-am setat și eu, ca orice mamă fost sau actual-corporatistă, niște scopuri. Ce urmăresc eu să fac cu treaba asta, unde vreau să ajungem… Da. Și m-am concentrat mai puțin pe rezultatele care urmau să vină pe termen scurt, mai degrabă concentrându-mă pe cele pe termen mediu și lung.

Sigur, vreau, ca orice părinte să am niște copiii care să se transforme în adulți sănătoși (fizic și emoțional) și fericiți. Iar, ca să ajung aici, am ales niște metode pe care să le aplic în mod consecvent și consistent.

Și, ca să renunțăm la limbajul de lemn, o să zic în niște cuvinte mai simple și mai de zi cu zi. Adică, m-am gândit eu că e bine să le urmez interesele, să-i susțin să facă ce cred ei că li se potrivește, sa îi învăț cum să-și identifice și să-și gestioneze emoțiile, să-i ajut să-și dezvolte stima de sine, să „promovez” anumite valori, să ne cultivăm (împreună) bunul simț, respectul față de noi și alții și așa mai departe. Printre toate astea, am ales și să-i încurajez să-și dezvolte imaginația. Mi s-a părut mie important.

Ei, acum trag ponoasele… Pentru că, ai mei copii, cu imaginația bogată, văd (și povestesc) lucrurile diferit de cum le văd eu. Dacă o să vorbiți cu ei, o să aflați că:

Citește mai departe

Episodul 11: Doi parinti scapati de acasa…

parinti scapati de acasa

Prima data e cel mai greu. Sigur ati mai auzit asta in varii contexte din viata voastra. Asa e si cand petreci primul weekend departe de copii.

M-am temut eu degeaba ca se activeaza senzorii copiilor nostri. Nu s-a activat niciun senzor, ba chiar, mai mult, a trebuit sa ne rugam de ei sa vina sa-si ia la revedere de la noi inainte sa plecam. Asa e cand vin ambele bunici in vizita, se pare.

Am reusit, pana la urma, sa adunam cei doi copii intr-un singur loc, sa-i pupam, sa-i reasiguram ca ne intoarcem curand, ca o sa ne fie dor de ei si ca totul o sa fie bine. N-a avut nimeni nicio treaba cu noi. Ne-au usuit ca doi adolescenti pe care ii deranjam

Asa ca, intr-o frumoasa zi de vineri, pe la orele 14.00 trecute fix, ne-am urcat fain frumos in masina si am plecat. Destinatia noastra principala era Iasi.

Ce facem acum fara copii?

 

Nu stiu sa spun despre mine daca sunt o persoana organizata sau nu (sincer va spun, ca nu stiu daca sunt cea mai organizata persoana de pe fata pamantului, ori ca poate sunt cea mai haotica… asta e un mister pentru mine), dar, in contextul dat, am considerat ca e absolut necesar sa fac un plan.

Se vor lua cei 5 ani din urma, in care nu am petrecut nicio noapte departe de copii, se va face o lista cu toate lucrurile pe care ne-am fi dorit sa le fi facut in perioada asta si se vor imparti toate aceste activitati pe urmatoarele 2 zile, pe care urma sa le petrecem doar noi doi.

Citește mai departe

 Urmărește-mă pe facebook

Episodul 8: 7 lucruri pe care le aduc acasa copiii mei

De cand au inceput gradinita, copiii mei aduc tot felul de lucruri acasa. Nu stiu daca si ai vostri fac la fel, dar eu trebuie sa ma duc sa ii iau de la gradinita cu o punguta dupa mine. Nu toate lucrurile pe care le aduc le pot baga in punguta si nu toate lucrurile...

Episodul 10: Senzorii copiilor mei

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber.

Bagaje pentru vacanta

Plecatul ăsta în concediu de multe ori e mai obositor decât să stai acasă, atunci când ai copii. Sigur că e frumos să vezi lucruri noi, să mai schimbi puțin mediul și sigur că pentru copii e o ocazie minunată să învețe câte ceva, să se simtă bine, să se minuneze de...

Somnul, metodă de tortură

Despre somn și despre copiii mei Vanda Mică urăște somnul. Bine, nici Juniorul nu e de pus în ramă la capitolul ăsta, dar el măcar doarme, odată ce reușești să-l culci. Mă rog, asta cu condiția să fie permanent în mișcare și pe carne de om. Noaptea e mai bine de la o...

Episodul 12: Viata noastra – intre deconectare si reconectare

Ei, iar lipsa asta a mea s-a resimtit la copii. Mai ales la Fip. I s-a golit cupa emotionala, iar eu n-am fost disponibila sa i-o umplu la loc. Timpul pe care l-am petrecut zilnic n-a fost suficient. Am decis ca e momentul sa iau masuri. Ii era greu, se controla greu, se infuria rapid din orice. Era ca o bomba fara ceas.

Despre empatie

Poate vă aduceți aminte vreun episod din viața voastră când o pur și simplu ați izbucnit în plâns auzind durerea celui de lângă voi. Sau când un prieten v-a înțeles emoțiile atât de bine încât parcă nu vă venea să credeți că știe să vă citească gândurile. Poate ați trecut printr-un moment în care ați primit înțelegere și o îmbrățișare strânsă și cinci cuvinte care v-au făcut să simțiți căldura celuilalt: ”Simt că îți e greu”…

Cireșele

Au apărut cireșele. Dar eu, cum sunt zgârcită, refuz să le plătesc greutatea în aur și nu i-am cumpărat Vandei Mici (2 ani și 5 luni). Mama denaturată. Știu. O să primesc premiul de cea mai nasoală mamă a anului. Știu și asta. Mai ales că ei îi plac, ar tot mânca, dar...

Vocea ta: Aşteptările maternităţii

Înainte să nasc primul copil, așteptările mele referitoare la ceea ce va urma erau destul de jos
Știu că vorbeam cu mama la telefon și ea îmi spunea că speră să fie un copil vesel și că, dacă am noroc, poate va fi la fel de cuminte cum fusesem eu.
”Un vis de copil”

Ghid pentru alegerea gradinitei

E incredibil de greu procesul alegerii unei grădinițe. Multă presiune, multă responsabilitate. Mai ales dacă acasă încerci să crești un om și nu să dresezi un copil, variantele sunt destul de limitate. Dacă meniul e bun, există scaunul rușinii. Dacă nu există scaunul...

Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Nu stiu daca ati vazut filmuletul cu mama urs panda, care a tot circulat saptamanile astea pe retelele de socializare. Daca nu l-ati vazut, vi-l descriu. O mama urs panda sta linistita in fund si mananca niste bambus. In spatele ei, un pui de urs panda isi face de lucru. La un moment dat, mama de urs panda este lovita de simtul responsabilizarii si pare sa-si aminteasca brusc despre existenta puiului. Se intoarce, bulversata, pentru a se asigura ca puiul e inca acolo. Imaginea e foarte amuzanta. Fix asa m-am trezit si eu din reverie.

Episodul 10: Senzorii copiilor mei

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber. Imi imaginez ca sunt mici si rotunzi, plati, nu sferici. Mi-am propus de cateva ori sa-i iau pe copii la pipait, doar-doar oi observa pe unde sunt ascunsi. Dar mi-am dat seama ca si daca-i descopar, ce-o sa fac? Asta e, traiesc in casa cu doi copii si senzorii lor.

Prima data cand am simtit ca exista „ceva” acolo a fost in a treia zi de viata a Emei. Tocmai venisem acasa de la maternitate, iar mama ma astepta cu mancarea calda. Ema adormise in scoica din masina, asa ca n-am deranjat-o. Am contemplat-o noi cat am contemplat-o, dar cum dormea profund, zic „hai sa mananc si eu ceva”. Aveam supa de pui, facuta de mama, din pui, apa si iubire de proaspata bunica. Ma asez la masa, iau lingura in mana si cand sa o duc la gura… se trezeste copilul.

Pe masura ce au crescut, senzorii s-au tot activat, in diferite situatii. Senzori de dus, de ieseam ca o zaluda cu sampon in cap si imi rupeam gatul pe gresia alunecoasa, senzori de momente romantice cu tatal lor, denumiti si „senzorii moartea pasiunii”, senzori cand ma gandeam doar sa ma ridic de langa ei din pat si multi alti senzori.

[citește mai departe aici]

Episodul 9: Cizmarul fara pantofi si mama fara roluri

A fost odata un cizmar care n-avea cizme. Si un frizer care nu era tuns. O make-up artista care nu se machia. Si un medic mereu bolnav.

Pe acelasi principiu, a mai fost odata, si inca mai e, ca daca n-ar fi, n-ar avea cine sa va povesteasca, o doamna, consilier pentru dezvoltare personala, care le explica doamnelor cu care lucreaza despre importanta rolurilor pe care le avem in viata, dar care n-avea decat doua: de mama si de om.

Asa se face ca de 5 ani de zile, doamna asta despre care va povestesc, care … aham aham… nu-s eu, ci e o … prietena, n-a mai reusit sa intre in rolul de sotie decat cand rolul de mama se ducea la culcare, seara, dupa o zi de alergat dupa copii mici cu energie multa. S-ar mai fi gasit timp si pe parcursul zilei, dar pe parcursul zilei, sotul dansei avea [citește mai departe aici]

Vrei să primești postările mele pe email?

Cum am construit noi un cort pentru copii (și poze cu alte lucruri pe care le-am mai meșterit)

Vă scriam aici despre cum aș visa eu să ne amenajăm curtea. Între timp, suntem la mijlocul verii și am reușit să facem un cort pentru copii (teepee) . Pentru că ocupă cam jumătate de curte și pentru că noi încă mai avem chestii de amenajat la terasă, ne-am oprit la...

Baton cu nuci si fructe pentru copii

Cum le fac, așa dispar. Sunt foarte bune batoanele astea cu nuci și fructe pentru copii, atât de bune încât mănâncă inclusiv Fip din ele, iar Fip nu prea se înțelege cu mâncarea de felul lui. Le fac, în general, ca să le iau la mine când o iau pe Ema de la grădiniță,...

Calendarul Emei

”Mami, astăzi e mâine?”, mă întreba Ema într-o zi când plecam de la grădiniță spre casă. E drept. ”Ieri” îi spusesem ca ”mâine” va ploua. Deci da, cumva avea o logică și cumva astăzi chiar era mâine. Așa că încet încet am început să discutăm despre timp. Despre zilele...

Episodul 8: 7 lucruri pe care le aduc acasa copiii mei

De cand au inceput gradinita, copiii mei aduc tot felul de lucruri acasa. Nu stiu daca si ai vostri fac la fel, dar eu trebuie sa ma duc sa ii iau de la gradinita cu o punguta dupa mine. Nu toate lucrurile pe care le aduc le pot baga in punguta si nu toate lucrurile imi sunt pe plac, dar ce sa facem… Daca tot ii cresc cu respect, s-o fac pana la capat, chiar daca asta inseamna ca avem casa/masina/geanta/buzunarele/altele pline de:

1. Pietre

Asta a fost prima pasiune a copiiilor mei. Ema a iubit intotdeauna cititul. Avem o biblioteca impresionanta de carti si nu stiu ce a fost in capul meu cand am ales ca una din cartile din biblioteca sa fie o carte despre un caine care aduna pietre, le duce acasa, le spala, le ingrijeste si le face culcusuri. In momentul prezent [citește mai departe aici]

Episodul 5: La bucatarie

tort raw vegan

Una dintre cele mai frumoase amintiri din copilaria mea se leaga de bucatareala. Bunica mea, o femeie micuta, cu parul mai alb decat rufele albe din reclamele la detergent si cu ochii mai albastri decat cerul intr-o zi senina de iulie, era mare experta la prajiturit. Cu supele si mancarurile nu se dadea ea prea mult in stamba (numai cand am scris cuvantul „supa” si mi-a aparut in fata ochilor jumatatea de ceapa fiarta pe care o aveam in farfurie la ora pranzului, motiv pentru care mi-au mai luat vreo 20 de ani sa apreciez supele si ciorbele la adevarata lor valoare). Dar la prajituri, torturi, patiserie, era experta.

Desertul copilariei

De ziua mea, invariabil, facea … [citește mai departe aici]

Vrei să primești postările mele pe email?