Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Stateam in dimineata asta si ma gandeam: „Oare ce sa mai scriu eu pentru serialul vietii noastre?”

In ultima vreme, lucrurile au fost destul de asezate. Nu stiu cum, probabil pentru ca eu am fost mai asezata, probabil pentru ca eu am avut mai putine nevoi neimplinite, probabil pentru ca eu am fost mai echilibrata emotional. Asa au fost si copiii, cu exceptia situatiilor limita, care au loc in casele tuturor. Cel putin sper ca n-au loc doar la noi. Ma refer la dorinta copilului mic de a detine tot de pe lumea asta, de la aer pana la jucarii. Desigur, manifestarea acestei dorinte e intotdeauna foarte intensa. Siroaie de lacrimi se scurg atunci cand paltonul meu nu e al lui, ci al meu si atunci cand sora lui vrea sa coboare din masina pe aceeasi usa pe care a urcat el. Sau in alte situatii similare.

In fine…  Si cum conduceam eu azi dimineata spre gradinita si imi puneam acea intrebare in minte, ma trazneste.

Nu stiu daca ati vazut filmuletul cu mama urs panda, care a tot circulat saptamanile astea pe retelele de socializare. Daca nu l-ati vazut, vi-l descriu. O mama urs panda sta linistita in fund si mananca niste bambus. In spatele ei, un pui de urs panda isi face de lucru. La un moment dat, mama de urs panda este lovita de simtul responsabilizarii si pare sa-si aminteasca brusc despre existenta puiului. Se intoarce, bulversata, pentru a se asigura ca puiul e inca acolo. Imaginea e foarte amuzanta. Fix asa m-am trezit si eu din reverie.

Citește mai departe

Episodul 13: Diminetile cu doi copii

- Buna dimineata, Fip! Hai, trezeste-te! Azi mergi la piata cu colegii tai de la gradinita! - Daaaa, azi melg la piata cu coledzii mei de la gadanita. Ma tlezesc. Apinde lumina! - Hai sa te ajut sa te imbraci. Cu ce vrei sa te imbraci? - Veau sa ma blac...

Bagaje pentru vacanta

Plecatul ăsta în concediu de multe ori e mai obositor decât să stai acasă, atunci când ai copii. Sigur că e frumos să vezi lucruri noi, să mai schimbi puțin mediul și sigur că pentru copii e o ocazie minunată să învețe câte ceva, să se simtă bine, să se minuneze de...

Despre mine

Despre mine, cea de după copii Despre mine înainte de copii v-aș scrie multe, aș avea multe de împărtășit, dar nu mai are rost. Eu, înainte de copii, nu mai exist. Acum exist doar eu, cea de după copii. Da, înainte să am copii, nu aveam fire de păr albe în cap. Asta...

Intrați în jocul copiilor

Jocul copiilor e fascinant. E fascinant mai ales dacă privești mai departe de turnat nisip în sită și desenat cu creta pe trotuar.Jocul copiilor e metoda prin care ei învață despre lumea din jurul lor. Prin joc încearcă să înțeleagă, prin joc experimentează și tot...

Despre empatie

Poate vă aduceți aminte vreun episod din viața voastră când o pur și simplu ați izbucnit în plâns auzind durerea celui de lângă voi. Sau când un prieten v-a înțeles emoțiile atât de bine încât parcă nu vă venea să credeți că știe să vă citească gândurile. Poate ați trecut printr-un moment în care ați primit înțelegere și o îmbrățișare strânsă și cinci cuvinte care v-au făcut să simțiți căldura celuilalt: ”Simt că îți e greu”…

Episodul 8: 7 lucruri pe care le aduc acasa copiii mei

De cand au inceput gradinita, copiii mei aduc tot felul de lucruri acasa. Nu stiu daca si ai vostri fac la fel, dar eu trebuie sa ma duc sa ii iau de la gradinita cu o punguta dupa mine. Nu toate lucrurile pe care le aduc le pot baga in punguta si nu toate lucrurile...

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Vocea ta: Aşteptările maternităţii

Înainte să nasc primul copil, așteptările mele referitoare la ceea ce va urma erau destul de jos
Știu că vorbeam cu mama la telefon și ea îmi spunea că speră să fie un copil vesel și că, dacă am noroc, poate va fi la fel de cuminte cum fusesem eu.
”Un vis de copil”

Vocea Ta: Tu stai aici şi plângi – Joc de conectare

”Încă una care mă ia cu conectarea” Când nu suntem conectate e de rău. Ea plânge, eu clocotesc, ea trântește, eu pufnesc, ea țipă, eu mă iau de cap. Și când e așa, sigur sigur trebuie să ne conectăm. Știu că poate o să-ți dai ochii peste cap și o să te gândești ”Încă...

Școala – umilință, penumbră și tăcere

Parcă ieri, cam pe la ora dimineții, eram pe treptele facultății la o cafea, încercând să ne decidem ce facem vineri seară. Apoi, spre prânz parcă îmi aduc aminte cum mi-a spus prietena mea cea mai bună că urmează să se mărite. Și spre seară deja că așteaptă un bebe....

Episodul 14: Creierul meu furios

copil_nervos_se_strambaMai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.

Acum traiesc emisiunea asta zi de zi in casa cu copiii mei. Nu doar ca e minunat, dar Ema a devenit sursa mea de inspiratie pentru cursurile pe care le fac cu parintii.

Sa va dau un exemplu.

Zilele trecute am inceput o discutie despre o situatie de la gradinita.

Totul incepe pe un ton vesel:

– Mami, intr-o zi, Nadia ne-a facut o surpriza la gustare la gradinita. Ne-a dat nuca de cocos!

– Wow, super. A fost buna? Stiu ca tie iti place mult.

Brusc, bucuria dispare, iar Ema mea se incrunta mai expresiv decat cartonasele cu emotii pe care le folosim cand ne jucam.

– Eu nu am mancat, pentru ca eram la spaniola si nu ne-au pastrat si noua.

Citește mai departe

Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Nu stiu daca ati vazut filmuletul cu mama urs panda, care a tot circulat saptamanile astea pe retelele de socializare. Daca nu l-ati vazut, vi-l descriu. O mama urs panda sta linistita in fund si mananca niste bambus. In spatele ei, un pui de urs panda isi face de lucru. La un moment dat, mama de urs panda este lovita de simtul responsabilizarii si pare sa-si aminteasca brusc despre existenta puiului. Se intoarce, bulversata, pentru a se asigura ca puiul e inca acolo. Imaginea e foarte amuzanta. Fix asa m-am trezit si eu din reverie.

Episodul 14: Creierul meu furios

Mai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.

Episodul 13: Diminetile cu doi copii

- Buna dimineata, Fip! Hai, trezeste-te! Azi mergi la piata cu colegii tai de la gradinita! - Daaaa, azi melg la piata cu coledzii mei de la gadanita. Ma tlezesc. Apinde lumina! - Hai sa te ajut sa te imbraci. Cu ce vrei sa te imbraci? - Veau sa ma blac...

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Episodul 12: Viata noastra – intre deconectare si reconectare

Ei, iar lipsa asta a mea s-a resimtit la copii. Mai ales la Fip. I s-a golit cupa emotionala, iar eu n-am fost disponibila sa i-o umplu la loc. Timpul pe care l-am petrecut zilnic n-a fost suficient. Am decis ca e momentul sa iau masuri. Ii era greu, se controla greu, se infuria rapid din orice. Era ca o bomba fara ceas.

De ce nu mai vreau să fiu o mamă perfectă

Mult timp am căutat perfecțiunea. Cam în toate ariile din viața mea, dar, în special, în rolul meu de mamă. Să fiu mama perfectă, să fac lucrurile perfect. Ca multe dintre voi, ca multe dintre mamele noastre, ca multe dintre mamele lor.

Și e de înțeles. Mi-am dat seama mai târziu.

Crescute să fim perfecte

Dacă stau să mă uit puțin în spatele meu, în copilăria mea, în adolescența mea și chiar și în perioada mea de maturitate, așteptările de la mine au fost să fiu perfectă.

Copiii mei spun că îi bat, îi culc nemâncați și îi țin nespălați

Atunci când m-am apucat să-mi cresc copiii, mi-am setat și eu, ca orice mamă fost sau actual-corporatistă, niște scopuri. Ce urmăresc eu să fac cu treaba asta, unde vreau să ajungem… Da. Și m-am concentrat mai puțin pe rezultatele care urmau să vină pe termen scurt, mai degrabă concentrându-mă pe cele pe termen mediu și lung.

Episodul 11: Doi parinti scapati de acasa…

Ce facem acum fara copii?
Nu stiu sa spun despre mine daca sunt o persoana organizata sau nu (sincer va spun, ca nu stiu daca sunt cea mai organizata persoana de pe fata pamantului, ori ca poate sunt cea mai haotica… asta e un mister pentru mine), dar, in contextul dat, am considerat ca e absolut necesar sa fac un plan.
Se vor lua cei 5 ani din urma, in care nu am petrecut nicio noapte departe de copii, se va face o lista cu toate lucrurile pe care ne-am fi dorit sa le fi facut in perioada asta si se vor imparti toate aceste activitati pe urmatoarele 2 zile, pe care urma sa le petrecem doar noi doi.

Episodul 10: Senzorii copiilor mei

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber.

Episodul 9: Cizmarul fara pantofi si mama fara roluri

A fost odata un cizmar care n-avea cizme. Si un frizer care nu era tuns. O make-up artista care nu se machia. Si un medic mereu bolnav. Pe acelasi principiu, a mai fost odata, si inca mai e, ca daca n-ar fi, n-ar avea cine sa va povesteasca, o...

Episodul 13: Diminetile cu doi copii

dimineti_mama_copii

– Buna dimineata, Fip! Hai, trezeste-te! Azi mergi la piata cu colegii tai de la gradinita!
– Daaaa, azi melg la piata cu coledzii mei de la gadanita. Ma tlezesc. Apinde lumina!
– Hai sa te ajut sa te imbraci. Cu ce vrei sa te imbraci?
– Veau sa ma blac flumos. Stai sa fac acum pipi. Ma azuti?
– Da, stai ca iti aduc eu scarita. Cu ce vrei sa te imbraci frumos?
– Cu camasa ca tati.
– Bine, dar nu mai vorbi asa tare. O trezim pe mami…

In timpul asta, eu ma umflam de ras sub plapuma. I-am auzit cum au aprins lumina, cum au trantit usa de la dulap, cum au scapat din avion scarita de lemn pe gresia din baie, cum Fip striga dupa Ema sa-i scoata camasa si cum Ema ii tipa inapoi sa-i spuna exact ce camasa vrea. Are doar una. Dar, pana la urma, intentia conteaza. Sa nu vorbim tare, ca sa n-o trezim pe mami…

Citește mai departe

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

mame care judeca

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Așa o judecă lumea pe o mamă care alesese să fie receptivă la nevoile copilului ei. Nu că ar fi vrut să doarmă în pat cu copilul în fiecare zi la prânz (între noi fie vorba, nici măcar nu dormea de fiecare dată), dar știa că altfel copilul nu adoarme. Și nu era dispusă să chinuie copilul nici pentru o oală de mâncare, nici pentru gura lumii.
Doamna asta despre care povestesc eu, există. Nu sunt eu. Deși am fost și eu în locul ei mult timp și, deși sigur-sigur am fost și eu judecată la fel. Sunt convinsă că ai putea fi și tu în locul ei. Dar nu suntem noi. Fetița ei, care era mică pe vremea aia, este acum la facultate.

– Păi e simplu, dragă, lași liniștită copilul acasă cu bona și tu te duci înapoi la muncă. Acolo programul e program, pauza e pauză, poți să mănânci liniștită un sendviș și gata. A făcut copii ca să-i crească altcineva.

Citește mai departe

De ce nu mai vreau să fiu o mamă perfectă

Mult timp am căutat perfecțiunea. Cam în toate ariile din viața mea, dar, în special, în rolul meu de mamă. Să fiu mama perfectă, să fac lucrurile perfect. Ca multe dintre voi, ca multe dintre mamele noastre, ca multe dintre mamele lor.

Și e de înțeles. Mi-am dat seama mai târziu.

Crescute să fim perfecte

Dacă stau să mă uit puțin în spatele meu, în copilăria mea, în adolescența mea și chiar și în perioada mea de maturitate, așteptările de la mine au fost să fiu perfectă.

De-ale copilariei

Mă uit așa la ea și mă bucur și eu de copilăria ei, de bucuria ei, de noroiul ei de pe picioare. E copil. Un copil curios, un mic om de știință, un laborant sub cerul liber. Descoperă lumea acum și cum să o facă oare mai bine dacă nu prin toate simțurile? Cum altfel...

Cireșele

Au apărut cireșele. Dar eu, cum sunt zgârcită, refuz să le plătesc greutatea în aur și nu i-am cumpărat Vandei Mici (2 ani și 5 luni). Mama denaturată. Știu. O să primesc premiul de cea mai nasoală mamă a anului. Știu și asta. Mai ales că ei îi plac, ar tot mânca, dar...

Episodul 10: Senzorii copiilor mei

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber.

Ghid pentru alegerea gradinitei

E incredibil de greu procesul alegerii unei grădinițe. Multă presiune, multă responsabilitate. Mai ales dacă acasă încerci să crești un om și nu să dresezi un copil, variantele sunt destul de limitate. Dacă meniul e bun, există scaunul rușinii. Dacă nu există scaunul...

Despre mine

Despre mine, cea de după copii Despre mine înainte de copii v-aș scrie multe, aș avea multe de împărtășit, dar nu mai are rost. Eu, înainte de copii, nu mai exist. Acum exist doar eu, cea de după copii. Da, înainte să am copii, nu aveam fire de păr albe în cap. Asta...

Episodul 5: La bucatarie

Una dintre cele mai frumoase amintiri din copilaria mea se leaga de bucatareala. Bunica mea, o femeie micuta, cu parul mai alb decat rufele albe din reclamele la detergent si cu ochii mai albastri decat cerul intr-o zi senina de iulie, era mare experta la prajiturit....

Școala – umilință, penumbră și tăcere

Parcă ieri, cam pe la ora dimineții, eram pe treptele facultății la o cafea, încercând să ne decidem ce facem vineri seară. Apoi, spre prânz parcă îmi aduc aminte cum mi-a spus prietena mea cea mai bună că urmează să se mărite. Și spre seară deja că așteaptă un bebe....

Vocea Ta: Tu stai aici şi plângi – Joc de conectare

”Încă una care mă ia cu conectarea” Când nu suntem conectate e de rău. Ea plânge, eu clocotesc, ea trântește, eu pufnesc, ea țipă, eu mă iau de cap. Și când e așa, sigur sigur trebuie să ne conectăm. Știu că poate o să-ți dai ochii peste cap și o să te gândești ”Încă...

Somnul, metodă de tortură

Despre somn și despre copiii mei Vanda Mică urăște somnul. Bine, nici Juniorul nu e de pus în ramă la capitolul ăsta, dar el măcar doarme, odată ce reușești să-l culci. Mă rog, asta cu condiția să fie permanent în mișcare și pe carne de om. Noaptea e mai bine de la o...

Episodul 12: Viata noastra – intre deconectare si reconectare

Astazi discutam despre ceva serios. Daca m-ati mai citit pana acum, v-ati prins, sigur, ca sunt o persoana foarte amuzanta (multumesc, premiul o sa-l ridic mai tarziu). Asa ca azi imi permit sa fiu mai putin amuzanta.

Saptamanile trecute lucrurile s-au aliniat in asa fel ca am avut si mult de munca, dar si multe evenimente la care am participat, inclusiv in weekend. Plus ca intre toate astea s-a inserat si primul nostru weekend departe de copii, de care ne-am bucurat toti, pana la urma.

Toate astea s-a tradus prin mai putin timp petrecut cu copiii proprii. Lucru, desigur, regretabil, dar cumva inevitabil pentru un frilensăr. Avantaje si dezavantaje…

Ei, iar lipsa asta a mea s-a resimtit la copii. Mai ales la Fip. I s-a golit cupa emotionala, iar eu n-am fost disponibila sa i-o umplu la loc. Timpul pe care l-am petrecut zilnic n-a fost suficient. Am decis ca e momentul sa iau masuri. Ii era greu, se controla greu, se infuria rapid din orice. Era ca o bomba fara ceas.

Asa ca am planuit o serie de zile in care sa ma concentrez pe ei. La Ema nu se vedea mare lucru, dar nici ea nu cred ca avea cupa prea plina.

Am petrecut impreuna un weekend prelungit, in care am incercat sa fiu 90% din timp disponibila pentru ei.

Ce am facut in timpul asta, o sa ma intrebati? 

Mi-am urmat planul, pentru ca aveam un plan de reconectare cu copiii. Imi propusesem:

Episodul 10: Senzorii copiilor mei

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber.

Scrisoare către fetiţa mea

Dragă Vanda Mică, Deși ești încă mică, nu pot să nu mă gândesc la cum vei fi atunci când vei crește. Ce fel de adolescentă vei fi? Ce fel de tânără femeie? Oare vei fi mamă? Dacă da, cum te vei comporta cu ai tăi copii? Nu știu ce profesie îți vei alege, nici unde îți...

Vocea Ta: Tu stai aici şi plângi – Joc de conectare

”Încă una care mă ia cu conectarea” Când nu suntem conectate e de rău. Ea plânge, eu clocotesc, ea trântește, eu pufnesc, ea țipă, eu mă iau de cap. Și când e așa, sigur sigur trebuie să ne conectăm. Știu că poate o să-ți dai ochii peste cap și o să te gândești ”Încă...

Somnul, metodă de tortură

Despre somn și despre copiii mei Vanda Mică urăște somnul. Bine, nici Juniorul nu e de pus în ramă la capitolul ăsta, dar el măcar doarme, odată ce reușești să-l culci. Mă rog, asta cu condiția să fie permanent în mișcare și pe carne de om. Noaptea e mai bine de la o...

Bagaje pentru vacanta

Plecatul ăsta în concediu de multe ori e mai obositor decât să stai acasă, atunci când ai copii. Sigur că e frumos să vezi lucruri noi, să mai schimbi puțin mediul și sigur că pentru copii e o ocazie minunată să învețe câte ceva, să se simtă bine, să se minuneze de...

Despre mine

Despre mine, cea de după copii Despre mine înainte de copii v-aș scrie multe, aș avea multe de împărtășit, dar nu mai are rost. Eu, înainte de copii, nu mai exist. Acum exist doar eu, cea de după copii. Da, înainte să am copii, nu aveam fire de păr albe în cap. Asta...

Episodul 13: Diminetile cu doi copii

- Buna dimineata, Fip! Hai, trezeste-te! Azi mergi la piata cu colegii tai de la gradinita! - Daaaa, azi melg la piata cu coledzii mei de la gadanita. Ma tlezesc. Apinde lumina! - Hai sa te ajut sa te imbraci. Cu ce vrei sa te imbraci? - Veau sa ma blac...

Albastru pentru fetiţe, roz pentru băieţei

A intrat în mentalul colectiv treaba asta cu roz pentru fetițe și albastru pentru băieței Dacă vrei să anunți sexul viitorului moștenitor al familiei, e suficient să te pozezi cu un balon bleu și toată lumea va ști că urmează un domnișor. Sau, cum am anunțat eu, o...

Cireșele

Au apărut cireșele. Dar eu, cum sunt zgârcită, refuz să le plătesc greutatea în aur și nu i-am cumpărat Vandei Mici (2 ani și 5 luni). Mama denaturată. Știu. O să primesc premiul de cea mai nasoală mamă a anului. Știu și asta. Mai ales că ei îi plac, ar tot mânca, dar...

Episodul 14: Creierul meu furios

Mai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.

De ce nu mai vreau să fiu o mamă perfectă

mama perfecta

Mult timp am căutat perfecțiunea. Cam în toate ariile din viața mea, dar, în special, în rolul meu de mamă. Să fiu mama perfectă, să fac lucrurile perfect. Ca multe dintre voi, ca multe dintre mamele noastre, ca multe dintre mamele lor.

Și e de înțeles. Mi-am dat seama mai târziu.

Crescute să fim perfecte

Dacă stau să mă uit puțin în spatele meu, în copilăria mea, în adolescența mea și chiar și în perioada mea de maturitate, așteptările de la mine au fost să fiu perfectă.

Bebelușul perfect, care nu plânge noaptea, copilașul perfect, care nu face boacăne, școlarul perfect, care nu ia note proaste, adolescenta perfectă, care se ”ține” de școală.

Și poate mai știți și voi că, pe vremea noastră, teoria asta: ”fă diferența între om și comportament” era din categoria SF-uri.

Citește mai departe

Școala – umilință, penumbră și tăcere

Parcă ieri, cam pe la ora dimineții, eram pe treptele facultății la o cafea, încercând să ne decidem ce facem vineri seară. Apoi, spre prânz parcă îmi aduc aminte cum mi-a spus prietena mea cea mai bună că urmează să se mărite. Și spre seară deja că așteaptă un bebe....

Eu cresc oameni

Am început să citesc articolele publicate pe site-ul pe care acum și scriu pentru că mi-a plăcut numele. Creștem oameni… Cât adevăr! Și mi s-a părut că ne potrivim așa bine… Cam ca piesele din puzzle-ul Vandei Mici cu cei trei purceluși. Ne potrivim, pentru că și noi...

Episodul 10: Senzorii copiilor mei

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber.

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Episodul 13: Diminetile cu doi copii

- Buna dimineata, Fip! Hai, trezeste-te! Azi mergi la piata cu colegii tai de la gradinita! - Daaaa, azi melg la piata cu coledzii mei de la gadanita. Ma tlezesc. Apinde lumina! - Hai sa te ajut sa te imbraci. Cu ce vrei sa te imbraci? - Veau sa ma blac...

Somnul, metodă de tortură

Despre somn și despre copiii mei Vanda Mică urăște somnul. Bine, nici Juniorul nu e de pus în ramă la capitolul ăsta, dar el măcar doarme, odată ce reușești să-l culci. Mă rog, asta cu condiția să fie permanent în mișcare și pe carne de om. Noaptea e mai bine de la o...

Rooming-in dupa nastere

Eu am avut oportunitatea de a naște într-un spital ”prieten al copilului”, care încuraja mama să stea în rezervă alături de copil. Copilul nu era luat după naștere și ținut o zi la neonatologie, nu se aducea mamei la program de 3 ore, noaptea putea rămâne în rezervă...

Episodul 14: Creierul meu furios

Mai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.

Intrați în jocul copiilor

Jocul copiilor e fascinant. E fascinant mai ales dacă privești mai departe de turnat nisip în sită și desenat cu creta pe trotuar.Jocul copiilor e metoda prin care ei învață despre lumea din jurul lor. Prin joc încearcă să înțeleagă, prin joc experimentează și tot...

Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Nu stiu daca ati vazut filmuletul cu mama urs panda, care a tot circulat saptamanile astea pe retelele de socializare. Daca nu l-ati vazut, vi-l descriu. O mama urs panda sta linistita in fund si mananca niste bambus. In spatele ei, un pui de urs panda isi face de lucru. La un moment dat, mama de urs panda este lovita de simtul responsabilizarii si pare sa-si aminteasca brusc despre existenta puiului. Se intoarce, bulversata, pentru a se asigura ca puiul e inca acolo. Imaginea e foarte amuzanta. Fix asa m-am trezit si eu din reverie.