Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

Scris de Diana Vijulie

Zilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu știu de ce, dar dacă pierd vremea prin magazine de haine, la final mă simt rău și am impresia că am pierdut un timp pe care n-o să-l mai recuperez niciodată, în schimb, dacă pierd vremea prin librării, la final simt o emoție foarte plăcută, de bucurie. Și mă simt relaxată, nicicum vinovată.

Mi-au atras atunci atenția două cărți, ambele despre psihologia culorilor. Și după ce o să termin de citit cărțile de pe raftul de bibliotecă ”în așteptare”, o să-mi aleg una dintre ele și sunt convinsă că o să aflu multe lucruri noi din ele.  

 

Când lucrez cu copiii și cu culorile, nu folosesc un standard

 

Acum, când lucrez cu copiii și cu culorile nu folosesc un etalon sau un standard în ceea ce reprezintă fiecare culoare în parte. Și nu fac asta, pentru că în cazul copiilor, mai ales celor mici, impactul societății asupra percepției culorilor e încă minimă. Pentru un copil mic, culoarea negru poate reprezenta ceva pozitiv, pentru că asocierea pe care o face el nu este una de doliu (poate nici nu știe încă faptul că în partea asta a lumii unde trăim noi, oamenii poartă negru atunci când își plâng moartea unei persoane apropiate), ci poate că asocierea este ”mama poartă mult negru și când mă ține în brațele ei cu bluze negre, eu mă simt în siguranță”. Așa că, înainte să mă apuc să analizez un desen făcut de un copil, un lucru cu pietricele, cu plastilină sau cu mai știu eu ce materiale colorate lucrăm, primul pas este să-mi calibrez paletarul de culori. Cum interpretează el culorile din cutia mea de culori. Care culoare e personajul negativ dintr-o poveste? Care culoare e personajul pozitiv? Care culoare e personajul blând? Care culoare e personajul puternic? Abia după ce am perspectiva lui, mă pot apuca să înțeleg ce a desenat el acolo și cum.
 

O casă albă poate fi ciudată, iar una neagră – normală

 

În cazul adulților, psihologia culorilor funcționează parțial așa, parțial diferit. Pentru că noi suntem deja aliniați tribului de care aparținem, care are anumite așteptări sociale de la culori. Iar așteptările astea pot diferi total de la o societate la alta. Țin minte că atunci când eram mică, bunica îmi povestea de cineva (nu mai știu cine) care și-a zugrăvit întreaga casă în negru, ca semn de tristețe într-un proces de doliu. Mi s-a părut extrem de ciudat, cu atât mai mult cu cât toată povestea spusă de ea era cu un iz de ”anormal”. Însă, pentru un locuitor din insulele Feroe, din sec XIX, n-ar fi fost nimic ieșit din comun să audă despre o casă neagră, căci casele lor tradiționale erau din lemn tratat cu smoală și apoi vopsit negru, pentru a absorbi și menține căldura. O casă albă ar fi fost complet ineficientă.

Culoarea verde reprezintă pentru o mare parte din culturile europene fie o culoare relaxantă (în funcție de luminozitate și intensitate), sau o culoare care inspiră energie și creativitate. Am observat că tot mai mulți oameni au accente vernil puternic în amenajarea bucătăriei și pot înțelege asta foarte bine: bucătăria adesea e primul loc din casă în care ne activăm dimineața, după ce ne trezim și facem un duș, așa că ne prinde bine să ne bem cafeaua sau să ne luăm micul dejun într-un spațiu plin de vitalitate. Însă și accente de verde salvie sunt potrivite pentru o bucătărie în care vrei să-ți recapeți suflul și să respiri adânc până la 10.

Noi avem suficientă vitalitate în viața noastră, așa că pentru bucătărie și pentru accesoriile din baie am ales tonuri pastelate de verde mentă spre turcoaz foarte foarte deschis, cu saturație mică (adică suficient de mult gri în compoziție), însă luminoase. Iar în amenajarea dormitorului, am combinat un perete gri mediu cu uși asemenea (le-am vopsit noi ulterior, când mă plictisisem de ele în nuanță de lemn natur) și așternuturi verde smarald închis, care mă invită la somn și vise și relaxare. Nu cunosc asocieri negative cu culoarea verde în spațiul nostru de existență, însă în Indonezia, de exemplu, tradiția descurajează purtarea culorii verzi, pentru că e asociată pericolului și morții (prin înec, în principal). Dacă aș trăi în indonezia poate că aș evita să pun exact culoarea asta în așternuturi.

 Cum reacționează mintea noastră la forme și culori 

Acum, să vă dau câteva tips and tricks despre cum funcționează mintea noastră și cum reacționează ea la forme și culori, în caz că vreți să vă reamenajați casa, ca să știți de unde să porniți.

Cum să amenajați un spațiu în care vreți să încurajați creativitatea

 

  1. Alegeți culori cu saturație mare și cu luminozitate asemenea, care invită la joacă și creație.
  2. Alegeți forme rotunde în spațiu, însă adăugați și linii. Formele rotunde (buline pe pereți, scaune rotunde, covoare rotunde, etc) încurajează joaca, însă doar astfel de forme dau la o parte zona de structură și pot invita la comportamente puerile. E logic, dacă stăm să ne gândim. Formele rotunde sunt percepute de creier ca fiind ”safe”, pentru că nu ne putem lovi de colțuri, nu ne accidentăm, etc. Însă prea multă relaxare în zona asta ne deconectează de la partea noastră structurantă, care ne oferă direcție, structură și limite.
  3. Adăugați și o experiență olfactivă spațiuluil. Mirosul de citrice se pare că încurajează foarte mult creativitatea, iar dacă n-aveți cum să puneți un mirositor de lămâie, nu-i bai. Adăudați într-un colț un lămâi într-un ghiveci sau o poză cu un lămâi. De multe ori creierul va simți mirosul de lămâie, chiar dacă el nu e acolo.

 

Cum să amenajați un spațiu care invită la gândire analitică

 

  1. Alegeți culori cu saturație mică și cu luminozitate mai mică, cu ajutorul cărora să accentuați zonele albe și luminoase. De exemplu, pereți albi și mobilier sau covoare gri închis, sau pereți albi și accesorii de lemn închis pe ei. Albul ne ajută să ne limpezim mintea, să ne structurăm ideile, pe când accentele închise delimitează spațiile, invitându-ne la a gândi structurat.
  2. Alegeți liniile drepte în detrimentul celor curbe, pentru că oglindesc în noi aceeași structură dreaptă, nerelaxată, care ne sprijină să gândim analitic.
  3. Adăugați tonuri profunde de miros de santal sau alte mirosuri ”joase”, dozate cu zgârcenie, care să mențină starea sobră.
  4. Mențineți răcoarea în spațiu.

 

Acum.. adevărul este că niciodată n-o să fie nevoie să fim exclusiv creativi și exclusiv analitici. Cele două nu se exclud deloc, așa că în orice spațiu putem să le includem pe amândouă, în diferite forme. Un pic așa, un pic așa, important e să o facem într-un mod fluid. Îmi place mult imaginea de mai jos, în care camera este amenajată cu hexagoane în loc de cercuri, pentru că ele sunt un amestec între ambele și sunt, practic, niște cercuri cu linii. Și, în plus, culorile sunt energice, dar nu extrem de saturate: 

 

 

Poate ați observat că multe din camerele de hotel care par să fi fost amenajate modern includ astfel de elemente în spațiul destinat celor care se cazează acolo, tocmai pentru că într-o cameră de hotel e posibil să te cazezi pentru că ești în vacanță, însă e la fel de posibil să te cazezi pentru că ești într-un business trip și-atunci ai nevoie de gândirea analitică sau de structură seara când îți rezolvi emailurile după o zi de lucru la birou.  Pentru mine, astfel de camere sunt de inspirație 

 

 

 

 

 

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

Scris de Diana Vijulie

Cel puțin o dată pe trimestru ne-apucăm să scoatem tot din camera copiilor și să vedem ce rămâne și ce pleacă din tot ce au. Scopul meu și scopul lor sunt foarte diferite, așa că în camera lor arată adesea ca și cum cele două scopuri ale noastre s-au întâlnit acolo și au explodat împreună. Eu îmi doresc pentru ei o cameră aerisită, cu mai puține jucării, dacă s-ar putea, cu pereții curați și albi și cu mult spațiu liber și aerisit. Ei își doresc multe jucării (bine, mai ales Fip), multe decorațiuni (un fel de bibelouri și mileuri, iar astea îi plac mai mult Emei, care le aranjează conștiincios pe orice policioară găsește, în bibliotecă pe interior și pe exterior și pe noptiere), multe stickere pe pereți și pe tavan, și tot așa.

Da, știu. Am încercat în repetate rânduri să le povestesc cum ”Less is more” și am privit adesea în admirație camera proaspăt curățată, dar uimirea mea către divinitatea acestei camere ordonate și curate n-a fost, în niciun caz, împărtășită. Deși camera e plină de stickere, poze, desene, decorațiuni (fiecare alt model, altă paletă de culori, altceva), Ema mi-a reproșat că e prea albă camera, n-are culoare.

Dacă mi-ar plăcea să aibă o cameră ca alea pe care le găsesc eu pe Pinterest? Sigur că da. Mai ales că starea naturală a camerelor pozate și uploadate acolo pare să fie una lipsită de dâre, praf și zoaie, ceea ce la noi se întâmplă doar în ziua de curățenie.

Dar hai să desființez pe rând toate trendurile pe care le-am găsit pe Pinterest și să vă spun de ce nu se pot întâmpla la noi, deși eu mi-aș dori (câteodată) cu cerul și pământul.

1. Camere luminoase, în culori pastelate

Vai, ce-mi mai plac. Pereții complet albi, cu mobilă sau așternuturi diafane, în nuanțe delicate de roz prăfuit, piersicuță sau albastru ca o dimineață de vară la mare. Sunt absolut adorabile. La noi? Imposibil. Nu le plac culorile diafane. Am încercat cu perdelele, care sunt roz șters, iar lumina care trece prin ele e roz-difuză și învăluie toată camera într-un abur plăcut, care invită la zâmbete. ”Ăsta nu e roz, ăsta e un fel de alb; de ce ai zis că ai luat perdele roz?!”
N-ai cu cine, chiar n-ai 🙁

2. Monograme peste tot (dar mai ales pe perete, în dreptul patului lor)

Am vrut să branduiesc și eu camera lor cu inițialele lor sub formă de monograme. Îmi place să fiu creativă și artistică și îmi veniseră câteva idei foarte drăguțe. Dar parcă mai ai loc de monograme printre toți fluturii, prințesele, florile, cometele, dinozaurii și cifrele lipite peste tot prin cameră (pe toți pereții, mai puțin pe cei unde sunt paturile, pentru că acolo era patul cu etaj înainte; dar sunt pe tavan, pentru că acolo ajungea bine pișcoata mică atunci când era mai mică)? Apoi m-am gândit că poate pe așternuturi aș putea apela la servicii de broderie personalizată sau broderie computerizată, numai că, ce să vezi? Și așternuturile sunt cu Patrula Cățelușilor sau Sirene, super colorate și ele. Ok, nici acolo. Am renunțat la idee. E OK, știu amândoi cum îi cheamă, care e patul lor și care sunt lucrurile lor. Dar așa, o pozică de instagram parcă tot ar fi ieșit dacă aveam cu cine…

3. Jucării puține și de calitate

Ioi, ce-mi mai dădeam silința când era la mine toată puterea de decizie. Jucării de lemn, sau produse cu respect față de oameni și natură, jucării din alte materiale naturale, Mia – păpușa Waldorf cusută de mine, instrumente muzicale reale în loc de pianine cu butoane și baterii, bucătărie mică de lemn, curcubeul mic și curcubeul mare de lemn pictat cu vopsea nu știu de care, tot felul de cuburi de construit în tot felul de forme. Apoi? Apoi au început să aibă ei puterea de decizie. Ce-au vrut ei? Prințese de plastic și parcări de plastic, monster trucks cu telecomenzi, săbii de plastic (cele de lemn nu erau la fel de impresionante) și tot felul de kitschoșenii care mi-au mâncat nervii. Multe jucării să fie, multe. Și peste tot…

Am păstrat, mai mult pentru mine, niște cuburi de construcție hexagonale, floarea și curcubeul de lemn. Dacă aș topi tot plasticul care e la ei în cameră, aș mai construi o cameră, cred. Ce mă consolează e faptul că nu le distrug, așa că vor fi refolosite și de alți copii.

Și mă mai consolez cu gândul că la cărți am reușit să păstrăm o direcție sănătoasă de cărți ”de calitate”. Am scăpat de surplusul inutil, de cărțile cu imagini desenate în paint și am păstrat doar cărțile ilustrate frumos și romanele care încurajează frumosul în viața noastră.

Cât despre haine, aici am reușit să păstrez un echilibru, cu atât mai mult cu cât Fip are cel mult 10 piese vestimentare pe care le poartă, iar Ema e extrem de creativă cu ținutele ei, dar n-are nevoie de multe pentru a fi atât de creativă. De exemplu, are o pereche de pantaloni largi și evazați pe care-i îmbracă și ca pantaloni, dar și ca rochie cu o mânecă (își bagă corpul printr-un crac și o mână prin celălalt) sau rochie fără mâneci deloc (se bagă ea cu totul pe un crac, iar pe celălalt în bagă în interior). Două fuste pot fi ”fustă și bluză” și tot așa. Cu toate astea, cu toate că n-au multe haine, invariabil ele sunt peste tot. Desigur, când schimbi 5 outfituri pe zi devine obositor numai să te gândești să le mai pui și la loc. Partea bună e că ele mai ascund din tonele de jucării, care nu se mai văd de sub ele. Partea și mai bună e că de când a început școala, Ema își umple ghiozdanul cu … TOT. Jumătate din dulap e în ghiozdan (jumătatea cu hainele de școală. ”Dacă e frig? Dacă e cald? Dacă brusc am sport și n-am știut?”. Așa că are în ghiozdan tricouri de școală și de sport, pantaloni de sport lungi și scurți, șosete și chiloți, altă fustă, un cardigan, etc. Piese vestimentare care, de altfel, în mod normal ar fi zăcut pe podeaua camerei (și pe mobilierul din cameră :)))

4. Locșorul de citit

Când era Ema micuță, aveam locșorul de citit. Era un colț de cameră, în care pusesem o salteluță în formă de scaun și un baldachin frumușel. Stăteam acolo o grămadă și tot citeam. Îl mențineam liber și curat, ca să fie ca o invitație. Când am rearanjat camera lor pentru ultima dată, am pus lădița cu jucării în dreptul geamului. Ce frumos arăta acolo! Pe o latură era lipită de dulap, așa încât aveai și spătar. Cu o pernuță pentru moliceala fundulețului și cu 2 cărți aruncate grijuliu pe păturica de pe ea, pentru mine era un loc numai bun pentru lecturat. Sigur, priveliștea de pe geam nu era nici ea ca pe Pinterest. Casa de vis-a-vis e curată, dar nu-i ca și cum aș vedea munți și văi. Pe de altă parte, m-am gândit eu, dacă stai acolo să citești, oricum nu te poți uita pe geam la altceva, nu?
În fine. Cât credeți că a durat până s-a transformat într-un pat pentru păpuși? Da, nici eu nu mai știu exact, dar este fix timpul care i-a trebuit Emei ca să ajungă din sufragerie până în camera lor și să vadă minunea :)))

Dacă e să mă uit puțin în ce am scris mai sus, îmi dau seama că totul se rezumă la ”eu vreau puțin și ei vor mult”. Și accept asta, pentru că, deși eu aș vrea ceva diferit de ei, până la urmă e camera lor și nu a mea. În camera mea (a noastră) păstrez ideea de puțin și bun. Momentan n-avem altceva în ea decât un pat, un dulap lung de 2 metri, o comodă cu 3 sertare (la care vreau oricum să renunțăm) și o măsuță rotundă în loc de noptieră. Nici veioze nu mai avem, pentru că le-am atârnat din tavan. Am mai atârnat deasupra patului tabloul din dormitorul bunicii (un pastel în creion cu un peisaj de iarnă) și mai sunt plante prin camere. Și da, dacă vin copiii și-mi aduc lucruri aici pe care nu le vreau, sunt nemulțumită. Îmi imaginez că la fel de nemulțumiți ar fi și ei să le iau eu din camera lor din lucrurile pe care ei le vor acolo.

Vă las o poză și cu realitatea, ca să vă relaxați mintea privind-o. Nu suntem nici pe-aproape de pozele de mai sus. Așa arată camera după o sesiune mică de joacă. Dacă o să vă întrebați ce-i cu cutiile alea acolo, pot să vă răspund foarte scurt: deși camera geme de jucării (din punctul meu de vedere; adaug asta pentru că știu că se poate mult mult mai mult), cutiile rămân în top 3 chestii preferate de ei.

De ce am ales să nu-i ”controlez” eu și să nu-mi impun punctul de vedere, ci să-l accept pe-al lor?
Vă las să-mi ascultați podcastul ”De ce vrei să-ți controlezi copilul și ce să faci în schimb”

Decizia de a adopta

Decizia de a adopta

Povestea noastră a început din inimă... Ne aflam la finalul clasei a XII-a când drumurile noastre urmau să se separe, eu plecând la Braşov iar el la Iaşi. Eram convinşi de faptul că va fi foarte greu şi chiar de faptul că poate vom rezista, dar dacă iubirea noastră...

Aparatul care ne trezește dimineața într-o cameră ordonată

Aparatul care ne trezește dimineața într-o cameră ordonată

Înainte Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat....

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Camera copilului – Spațiul fluid, care cere mai mereu modificări

Țin minte că în primul articol pe care l-am scris despre spațiile din casă destinate copiilor am spus cât de importantă e flexibilitatea părintelui în proces. Și să urmărească interesele copilului atunci când aranjează, structurează, decorează. Drept urmare, spațiile din casa noastră destinate copiilor au fost extrem de fluide și modificate foarte des.

Am pornit de la spațiul sufrageriei, unde aveam o cutie cu jucării, o salteluță de pus pe jos și o piscină cu bile, pe vremea când era Ema mică. Nu avea camera ei, că nici nu-i trebuia. Și nici multe jucării nu avea, că nici alea nu-i trebuiau. Când o puneam la somn, toate jucăriile ajungeau în cutie, iar cutia lângă canapea.

Apoi a mai crescut. A apărut camera ei, au apărut rafturile, din care își lua singură jucăriile, locul pentru cărți, cutia cu plușuri. În continuare nu avea multe jucării, pentru că nu-i trebuiau. Făceam în fiecare seară ordine înainte de somn, ca să primim dimineața în ordine mentală și fizică și să încheiem cumva, ritualic, ziua. Strângeam noi, părinții, mai participa și ea. Plus că aveam regula (EU aveam regula :)) Ta-su nu prea): După ce nu mai lucrăm cu un material, îl punem la loc.

Au apărut și rafturile din sufragerie și măsuța cu scaune, care și-a găsit cel mai bine locul în dreptul geamului.

Apoi, când eram foarte gravidă, ne-am mutat. I-am luat pat (înainte dormea pe salteluță) și rafturi mai multe. Jucăriile se înmulțiseră. Și, pentru că aveam casă cu living la parter și camera ei sus, era evident că n-o să petreacă prea mult timp singură în cameră, departe de noi. Așa că spațiul de joacă s-a mutat jos. Inițial lângă geamurile camerei, ca să aibă multă lumină naturală. Spațiul era frumos delimitat, avea, în continuare, rafturi pentru jucării și cărți, iar în cameră doar câteva jucării.

După ce am născut, am construit terasă acoperită în curte și iaca, nu mai intra prea mult soare pe geamurile camerei. Am mutat locul de joacă sub scară, unde lucrurile erau mai distractive. Au apărut și jucăriile lui frati-su. Sufrageria se aglomera din ce în ce mai mult.

Când a mai crescut și Fip, le-am făcut camera lor. Cameră cu paturi supraetajate, cu dulapuri cu uși pentru jucăriile lor și bibliotecă pentru cantitatea exagerată de cărți (mi-o asum ca o problemă personală și pot trăi cu ea, pentru că-mi aduce bucurie să văd rafturi întregi pline cu cărți). Am mutat aproape toate jucăriile sus. Apoi, le-am dus pe toate, pe toate.

Am coabitat bine cu patul supraetajat o vreme. Ema dormea sus, Fip dormea jos. La început Ema dormea sus cu V, iar Fip dormea jos cu mine. Apoi Ema a decis să doarmă singură, iar V a plecat din aranjament. Din păcate nu am decât o singură poză cu patul ăsta (deși l-am avut în casă 2 ani și jumătate) și nu e una bună, pentru că ulterior, scara aia din stânga a primit și o balustradă, de care să se țină atunci când urcă.

A dormit așa mai bine de doi ani, până astă vară, când a hotărât că vrea să doarmă cu Fip. Fip voia să doarmă și cu mine, și, desigur, nu încăpeam toți trei pe o saltea lată de 90 cm. Așa că am întins o saltea mare pe jos și am dormit acolo (provizoriu, credeam eu).

Pentru că provizoriul ăsta dura foarte mult, iar ei nu mai aveau loc de nimic în cameră, am dezasamblat patul pentru 3 luni și am păstrat doar salteaua. 3 luni s-au transformat în ”până intru la școală”, apoi în ”să știi că mie îmi e frică să mai dorm acolo sus și nu mai vreau deloc patul”. N-am reușit să descopăr de unde frica, sau ce e ea, de fapt. Însă am ales să nu insist, somnul fiind oricum un domeniu sensibil (nu doar la copii). E esențial să te simți în siguranță în locul în care dormi. Așa că am fost de acord să scoatem patul la vânzare și să-l înlocuim cu altceva.

Și am ajuns la nivelul următor, în care le-am luat copiilor două paturi mici, de dimensiunea lor, pe care le-am pus frumușel în cameră. Vai, ce le-a mai plăcut de paturile lor. Acum dorm acolo, fiecare în patul lui, iar eu la picioarele lui Filip, mângânindu-l pe gleznă ca s-adoarmă.

Însă ne așteaptă o nouă schimbare, pentru că, în curând, va fi nevoie de un birou de copii pentru viitoarea proaspătă școlăriță și de un scaun confortabil. Apoi, peste încă ceva vreme, de încă un scaun și încă un birou. Și-apoi, la un moment dat, probabil că vor dori să nu mai împartă aceeași cameră. Și-atunci vom modifica din nou.

Deci, din punctul meu de vedere, camera copiilor e un proces continuu, și nu un rezultat finit. Fluid, în funcție de nevoile lor. Însă, din toate experiențele astea am învățat ceva:

1. Importanța pieselor modulare

În decursul timpului am avut multe piese de mobilier modulare și foarte versatile, pe care le-am plimbat și aranjat și re-aranjat prin casă după cum a fost nevoie. Un raft gen Kallax e și un bun separator de cameră, pentru când și dacă o fi nevoie, ca să aibă fiecare un pic de intimitate.

2. Patul supraetajat de 3 persoane

Dacă ar fi să o iau de la capăt cu patul supraetajat, aș lua un pat supraetajat de 3 persoane, adică mai lat jos, în care să încapă amândoi copiii (și, eventual, și eu). Pentru că mai e o problemă cu patul ăsta: când le rămân prietenii peste noapte, e greu cu organizarea. Nu toți copiii vor să doarmă sus, unii vor să doarmă cu amândoi, sau vin și ei cu frații. L-am folosit așa cândva, când s-au înghesuit 3 copii în patul de jos, iar al patrulea a dormit cu mine (Fip, căci era micuț tare atunci). Dar nu vreau să mă gândesc cât au fost de înghesuiți. Practic, așa cum s-au culcat seara, așa s-au trezit și dimineața, pentru că n-au avut loc unul de celălalt să se întoarcă de pe o parte pe alta :))

3. Dulapuri separate

A fost o idee foarte bună să aibă hainele puse în dulapuri separate. Și să aibă, în general, și spații de depozitare care să nu fie la comun. Fiecare cu personalitatea lui, cu aranjamentul lui în dulap, fiecare după sufletul lui. 🙂

La voi cum decurg ostilitățile?

Din patul părinților în camera copilului – Mutarea copilului în camera lui

mutarea copilului în camera lui

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Intră în Shop.

 Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera lui?”

Unii părinți aleg ei pentru copiii lor când e vremea să se mute în camera lor, iar alți părinți așteaptă de la copii să ceară acest spațiu și această intimitate. Eu cred că ambele variante sunt bune, atâta timp cât copilul nu este grăbit, atâta timp cât i se respectă protestele, atâta timp cât nu este obligat, șantajat, abandonat la mutarea în noul pat și în noua cameră.

Mutarea copilului în camera lui trebuie făcută cu multă răbdare, tact și respect față de copil, pentru ca acesta să perceapă experiența ca pe o experiență pozitivă, iar camera îi sine să-i devină prietenă și nu închisoare.

Cât despre subiectul ”somn”… Ei bine, după cum știți, el e preferatul meu. La cât am citit și experimentat cu copiii ăștia doi ai mei cu ”probleme de somn”, aș putea scrie o lucrare de doctorat pe subiectul ăsta.

Pentru cititorii recenți ai acestui blog, mă simt datoare să fac un rezumat scurt, dar lung, al vieții noastre nocturne din ultimii mai bine de 4 ani și jumătate.

Ema a început somnul de noapte ca un copil model. Când era nou-născută, se trezea cam la 3 ore noapte de noapte. Pe măsură ce alți copii își ”scoteau mesele de lapte”, ea își tot adăuga, până am ajuns la apogeu. Treziri și din jumătate în jumătate de oră pentru supt, dar nu pașnic și liniștit, ca să pot adormi și eu la loc ca omul, ci cu dat din picioare, din mâini, din de toate. Adormea ea, adormeam și eu în 15 minute, dormeam 15 minute, apoi mă trezea din nou. În rest, adormea greu, stăteam cu ea seara și câte 2 ore, deși îi era somn cât să se culce, nu somn cât să fie ruptă de oboseală.

Toate astea au durat până când s-a înțărcat de noapte (spre un an și jumătate), când au continuat trezirile, dar nu mai mergea readormirea la sân, pentru că nu mai voia. Am început atunci cu fel și fel de alte metode, mult mai grele, mai obositoare și care durau și mai mult. Până la urmă, într-un final glorios, nici eu nu știu când, s-a stabilizat la o trezire sau două pe noapte. La vreo 3 luni după ce l-am născut pe Fip, a început să-l ceară pe V noaptea și are și acum, la 4 ani și jumătate, o trezire pe noapte în mai bine de jumătate din nopți.

Vrei să primești postările mele pe email?

Fip a fost diferit. Fip iubea somnul, ar fi dormit tot timpul. Dar… pe carne de om în mișcare. Nu exista să-l culc și să plec, exista doar să-l pun în wrap și să sar pe mingea de fitness. Așa îl adormeam și așa lucram seară de seară, când era liniște în casă. Peste noapte avea treziri cu duiumul. Inițial pașnice, de puteam adormi ușor la loc, dar apoi a devenit și el mai agitat, de mă trezeam dimineața mai obosită decât mă culcasem.

După 4 ani de așa tratament, am decis că a venit momentul să dorm și eu o noapte întreagă și am purces pe drumul înțărcării. Din fericire, după înțărcare cu el a fost mai ușor de readormit noaptea. Și acum se trezește, dar pentru apă și e suficient să mă întind lângă el și să-l iau în brațe și se culcă la loc.

Ei, în toată epopeea asta a noastră cu somnul, am trecut, la un moment dat (cu amândoi) din patul nostru în patul lor. Mutarea copiilor în camera lor a adus cu sine experiențe diferite, totuși similare și o să vi le scriu și vouă, că poate vă ajută.

Când am început mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

Emei i-am amenajat camera când avea 7 luni. Ea oricum dormea prost, după cum vă scriam mai sus (de fapt, mint; ea dormea bine, cum îi trebuia ei, doar eu dormeam prost, nu cum mi-ar fi trebuit mie), dar constatasem că dormea ȘI MAI prost atunci când eram toți trei în pat și făceam, probabil, mai mult zgomot.

Așa că am pus mâna la treabă și i-am făcut camera. Nu am cumpărat un pat de copii, ci o salteluță și am dormit cu ea în camera ei. La fel ca și acum, o adormeam seara, apoi ieșeam din cameră (dacă nu adormeam și eu) și mă duceam înapoi la prima strigare de noapte. Când n-am mai încăpul cu burtoiul împreună cu ea pe saltea, am luat o saltea mai mare și, apoi, când deja crescuse suficient, am luat un pat de o persoană (care se putea extinde și face pentru două persoane). Am continuat așa cu somnul până când l-a cerut pe ta-su și a preluat-o el noaptea.

Fip a dormit cu mine în pat din prima zi de viață. De fapt, nu cu mine în pat, ci pe mine, care câteodată mai eram și în pat, dar, de obicei, eram mai degrabă pe mingea de fitness. Când a mai crescut puțin, a acceptat să adoarmă în pat, la sân. Nu reușeam să mă mai ridic să plec, așa că eram legată de el. Deci, n-avea rost să mă chinui să-l mut în alt pat, când oricum nu mă ajuta la nimic.

Cu toate astea, la un moment dat, Ema a vrut pat supraetajat. Și pentru că și eu mă cam săturasem de jucării în toată casa, iar camera ei era prea micuță să le cuprindă pe toate, am decis să le facem camera ”lor”, unde să o mutăm pe Ema atunci și pe Fip mai târziu.

Am golit camera (care era de oaspeți înainte), am amenajat-o pentru copii, am cumpărat patul supraetajat și… Ema n-a vrut să doarmă acolo. Pentru că, citez, ”nu cunosc patul și nici camera”. A hotărât să doarmă acolo când o mai crește. Așa că dormea tot în vechea ei cameră, în vechiul ei pat, care acum era supra-aglomerată, un soi de mini-depozit.

Așa că am început, încet-încet, să facem cunoștință cu camera și cu patul. Tot procesul a durat câteva luni, asta ca să vă faceți o idee. Fip a acceptat-o imediat, deci povestea de mai jos este despre Ema.

 

Cum am făcut mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

1. Am amenajat-o împreună

Încercând să facem camera cât mai prietenoasă, am implicat pe cât de mult am putut copilul mare în amenajarea ei. Am șurubărit împreună, am ales împreună dulapurile, am căutat uși roz pentru el, am lăsat copiii să-și lipească stickere peste stickere pe pereți (mă ia de cap când le văd, fluturi peste dinozauri, o pisicuță kitschoasă, funde, un vulcan, aurora, niște pietre ”nestemate”, alți fluturi, alți dinozauri, toate fix fără nicio noimă). Dar… lor le plac, e munca lor acolo de care își amintesc măcar o dată pe zi (”Mai ții minte când am lipit sticluța asta roz care nu știu ce e aici pe perete?”)

2. Am folosit camera ca pe o cameră de joacă

Nu am mai insistat să doarmă acolo, doar mergeam acolo cu Fip, la joacă. O invitam și pe ea, venea, se juca și o vedeam că se simte bine. Seara dormea tot în vechea cameră, actualmente mini-depozit.

3. Am făcut cunoștință cu patul

Pe sistemul ”n-ai cum să te obișnuiești cu patul dacă te prefaci că nu există”, am insistat puțin să petrecem timp și în pat, chiar și fără somn. Ne jucam în el, citeam, l-am transformat în cort, în avion și în orice vă mai puteți imagina. Seara nu insistam, dormea în patul vechi.

4. Am invitat copii la joacă și la somn

Prima noapte în care Ema a acceptat patul cel nou a fost când au venit în vizită la ea Cristi și Andrei, băieții Alexandrei. Pentru că era foarte dornică să le arate camera ei și pentru că ei și-au dorit să doarmă în patul supraetajat, a acceptat. Dar nu în patul de sus, ci în patul de jos. Cum au dormit ei trei copii (unul de 6 ani și doi de 4 ani) într-un pat de lățime 90, nu știu. Cred că se întorceau toți trei odată de pe o parte pe alta.
De aici până la a dormi în patul ei n-a mai fost decât un pas.

5. L-am adus și pe Fip în patul supraetajat

După ce am văzut-o că s-a mai înmuiat, am mutat copilul mic la somn în patul de jos. Cu mine, desigur. Dimineața îi povesteam despre cum am dormit noi acolo, despre ce am visat, cu ce jucării s-a culcat Fip, etc.

6. Am împins-o de la spate

Când am simțit eu că doar obișnuința patului vechi din fosta cameră, actuală mini-depozit în care nici curățenie nu reușeam să fac cum trebuie, de aglomerată ce era, o mai ține pe loc am împins-o nițel de la spate. Într-o seară i-am propus să dormim toți trei, eu ea și Fip, în patul ei de sus. I-am zis că o să fim acolo cu ea, că lăsăm lumina aprinsă dacă vrea, că e în siguranță și că dacă nu-i place și nu-i place, e ok să se răzgândească și să se mute înapoi în depozit.
A acceptat. Pentru că era destul de obosită, a adormit repede. Și de-atunci acolo a rămas.

Acum dormim împărțiți. V o adoarme pe Ema în patul de sus, iar eu pe Fip în cel de jos, după ce, în prealabil, au citit toți trei o carte sau am ascultat toți 4 o poveste. Când adoarme Ema, V se mută la noi în pat, iar când adoarme Fip, mă mut și eu cu el. La primul apel, ne reîntoarcem în camera copiilor, în aceeași ordine: el la Ema, eu la Fip.

Chiar râdeam într-o seară că ne-am luat o casă mai mare ca să avem loc, dar noi dormim în 1,8 metri pătrați din toată casa și restul camerelor sunt bune de închiriat.

Mda. Cam asta a fost (și este, în continuare) trecerea blândă de la somnul copiilor noștri în patul nostru la somnul copiilor noștri în paturile lor.

Cheia succesului în mutarea copilului în camera lui? Pași mici și așteptări și mai mici.

Aici camera inițială a Emei, de când avea 7 luni: Camera Vandei Mici

Aici camera refăcută a Emei, de când mai crescuse: Camera Emei la 3 ani

Urmează articol despre camera lor actuală

 

4 produse de machiaj ieftine și bune

4 produse de machiaj ieftine și bune

Lucrurile au decurs tare bine și am trecut de la fond de ten cu acoperire mare la un fond de ten cu acoperire medie, apoi la un fond de ten translucid, apoi la CC cream, iar acum o mai aplic doar în zona de sub ochi, pentru că și la anticearcăn am renunțat. În rest, să vă zic pe scurt cam ce produse de makeup folosesc. Le împărtășesc cu voi pentru că nu-s scumpe și pentru că-s bune (din punctul meu de vedere):

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

De data asta eram singură acasă cu un copil de aproape 2 ani, însărcinată în aproape 40 de săptămâni și cu o lumânare în mână. Astea erau condițiile în care eu cădeam pe scări. În cele câteva secunde cât a durat până m-am oprit din căzut, am văzut că nu mi-am rupt nimic, că n-a fost o căzătură prea puternică totuși și că nici n-am dat foc la casă, mi-au trecut niște flashuri prin cap: ce face copilul ăsta dacă eu pățesc ceva acum?

Top 5 al plantelor mele preferate de-acasă

Top 5 al plantelor mele preferate de-acasă

Mă și mir că n-am scris articolul ăsta până acum, dar… Țineți-vă bine, astăzi vreau să vă povestesc despre plantele mele preferate. E că abia așteptați să aflați despre asta? Calitatea vieții voastre se va îmbunătăți considerabil odată ce veți afla despre preferințele mele în materie de botanică.

E OK să fii furios. Promit!

E OK să fii furios. Promit!

Și-mi vine să le zic, de cum aud ce vor să taie din ei, îmi vine să le strig: ”E OK să fii furios, pe cuvânt că e. E bine să fii furios. Fii furios, dă-ți voie să fii așa cum ești, să simți ce simți, respiră cu tine și cu furia ta”. Dar nu zic nimic și întreb mai multe. Pentru că știu că dacă aș zice asta, oamenii mi-ar zice că nu-i bine.

Un ritual de relaxare pe gustul meu

Un ritual de relaxare pe gustul meu

Când avea Filip vreo 6 luni am primit cadou de la V. un voucher la masaj și timpul aferent să mă duc acolo și să mă și întorc. Eram după mulți ani de cărat sarcini, bebeluși, toddler sau toate la un loc. Vai, a fost prima mea experiență de tip SPA care mi-a și plăcut....

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

Casa e acolo la fel cum mama e pentru copilul mic, atât de mic încât nu știe nici că are mâini, sau gânduri sau vreme, sau că există. Fără casă, lumea n-ar exista. Fără mamă, copilul s-ar evapora, dus de vânt și presărat printre petale de margarete, fără tristețe sau cuvinte, în liniște și negru.

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

Si ce fac eu atunci când îmi vin gânduri din astea fanteziste? Le compar cu concretul realității. Drept urmare, mi-am scris o scrisoare. Când o să am acces la o masină a timpului, o s-o pun la curier si o să mi-o trimit. Până atunci, o pun aici.

Activități de vară anti-Pinterest

Activități de vară anti-Pinterest

Pe lângă joaca liberă, aveam și ”activități organizate”. Bine, nu vorbmin de activități gen Pinterest și nici nu le zicea activități. Le zicea doar ”n-o să stai toată ziua pe stradă, hai că îți ajunge; mai fă și altceva” sau ”toți copiii au treabă și nu pot ieși la joacă”. 

Planuri de weekend pe bicicletă

Planuri de weekend pe bicicletă

Alaltăieri dimineață mă întreabă V:

– Voi la ce oră ajungeți mâine acasă?

Uf, asta e o întrebare foarte bună. Mi-o adresez și eu, adesea. Și tot adesea n-am un răspuns la ea.

– Nu știu. De ce?

7 cărți de copii mari pe care le citim noi

7 cărți de copii mari pe care le citim noi

Vremea cărților cu multe poze și puțin text a cam apus pentru familia noastră. Copiii mei au 6 și 4 ani și am trecut la literatura mai serioasă. Sigur, stindardul l-a ridicat Ema, însă acum că a prins și Fip gustul romanelor, nici lui nu-i mai place să aleagă din…

Lecții pentru tabla înmulțirii

Lecții pentru tabla înmulțirii

Hmmm… Stă, se gândește. În mașină e liniște. Fip ronțăie și el mai încet, parcă, din chipsurile de mere, curios să vadă cât face 3 x 3, ca să poată spune și el numărul cu o fracțiune de secundă după Ema, apoi să-i scoată ochii ”Vezi, Ema, ți-am zis eu că atâta face”.

Despre purificatorul de aer și ce face el

Despre purificatorul de aer și ce face el

Aseară am ieșit în curte să-i servesc cățelului cina, când m-a lovit în față un aer tare și răcoros, ca de munte. Ploua torențial și era frig. Am închis ușa la loc, mi-am luat o jachetă pe mine și abia apoi am ieșit. Gata. Toamna nu mai e doar în gândurile mele. E...

Aparatul care ne trezește dimineața într-o cameră ordonată




Înainte

Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat.

Ordine, rufe, vase, gătit, totul se făcea doar cu acompaniament. Și asta indiferent cât timp petrecuserăm împreună în ziua respectivă.

Chiar mă uitam într-o zi la toate rafturile cu jucării frumos expuse de la ei din cameră și mă gândeam că dacă mâine ar dispărea toate, nu s-ar schimba nimic în viața lor de copii. Oricum nu le foloseau. Iar când intram la ei în cameră, simțeam cum picau toate pe mine, deși erau bine organizate în rafturi sau cutii, ca să le fie la îndemână și să știe cum să și le găsească.

Așa că am zis că dacă oricum nu le atrag atenția așa aranjate și afișate, mai bine pun uși la rafturile respective, măcar să nu mai am impresia că mă înghit de vie atunci când intru la ei în cameră (și intru des :))). Am fost frumos la magazin, am cumpărat uși albe, le-am ținut în casă o lună până când a avut V. un pic de timp să le instaleze, a trecut luna, le-a instalat și brusc camera părea mai mare, mai luminoasă, mai îmbietoare. Am reorganizat puțin rafturile din interiorul noilor dulapuri, am mai strâns de prin cameră, am făcut puțin curat și…

După

La 5 minute după povestea asta, Ema a luat macheta cu corpul uman (la care nu se mai uitase de cel puțin jumătate de an), cartonașele cu organe și m-a invitat să-i arăt care e creierul reptilian. De la asta am ajuns la o activitate de asociere a tuturor organelor cu cartonașele aferente, a desfăcut macheta bucată cu bucată, apoi a pus-o la loc. Mi-a cerut telefonul să pozeze macheta. La final și-a luat o carte despre corpul uman și s-a pus singură la masă să citească. Eram bulversată.

În timp ce ea citea din carte, apare și Fip. Fip vede singurele două păpuși pe care le mai lăsasem în cameră și se bucură, vorba aceea, ca un copil.

– Ute, Ema, bebelusii. Ăta e putu mine si ăta e putu tine.

El îl ia pe Cătălin, iar Emei i-o oferă pe Yukiko. Se așază toți 4 la masă. Ema începe să le explice diverse din cartea cu corpul uman. Când termină, închid cartea, o pun la loc și pleacă împreună să-și culce bebelușii. Joc liber încă o vreme… vreme în care eu eram și mai bulversată.

Aparatul Emei

Bine, se încheie și jocul ăsta, mănâncă amândoi, apoi se apropie ora de somn (cel puțin pentru Ema, care nu dormise la prânz 4 ore și ceva, cum dormise Fip). Fip pleacă la plimbare, iar eu rămân acasă cu Ema. Îi propun să urcăm în cameră.

– Da, e o idee foarte bună. Vreau să construiesc un aparat care să ne ajute dimineața să ne trezim.

– Bine, dar să știi că eu mă simt tare obosită și nu am energie să te ajut.

– N-are nimic. Tu îți iei o carte, iar eu lucrez la aparat.

Zis și făcut. Eu mă pun în patul lui Fip cu o carte în mână, iar ea își adună de prin cameră materiale pentru aparat. În mintea mea eram: POFTIM?! Le duce la masă, apoi mă anunță:

– Întâi fac schița, să știi.

Face schița, apoi mi-o arată. Este extrem de gândită, corespunde exact cu materialele pe care le adunase. Sunt suprinsă, pentru că mă așteptam la ceva mai fantasmagoric.

– Acum mă apuc de treabă. Mi-am luat și scotch, mi-am luat și foarfecă. 

Și lipește și dezlipește și iar lipește. Eu, în pat, o tot priveam pe deasupra cărții… Așteptam momentul ăla în care mă cheamă la joacă și se supără că nu vin mai repede.

– Mami, nu reușesc să-l termin azi. Mai e mult de muncă la el și mai bine îl fac mai încet, dar iese bine, decât să-l fac repede și să nu iasă cum trebuie. 

– Bine. Vrei să ne așezăm în pat și să ascultăm o poveste? Eu  m-aș mai relaxa nițel.

– Eu nu m-aș relaxa…

Hait, stai să vezi că s-a spart bula de puf roz în care mă ținuse. Acum o să înceapă circul, pentru că e obosită, pentru că ta-su nu e acasă să doarmă cu el, vai de mine și de mine…

Continuă fraza:

– Eu nu m-aș relaxa, pentru că mi-e somn. Eu aș vrea să mă culc. Pui povestea cu Alice?

Mă gândeam dacă nu cumva am ajuns și eu în vreo țară a minunilor. Oi fi alergat de dimineață după vreun iepure alb și am dat de fetița asta care se joacă singură și cere la culcare atunci când i se face somn.

N-am zis prea multe. De fapt, n-am zis nimic, sperând să nu spulber vraja. Am tras draperiile în liniște, am coborât la bucătărie să-i pun un pahar cu lapte, m-am întors în cameră, am dat drumul la cd-player, m-am urcat la ea în pat. A ascultat cântecul cu care începea povestea, apoi a adormit. S-a trezit de dimineață:

– Aparatul meu e tot acolo, ce bine că nu l-ai strâns. Îl termin diseară. Acum, hai repede jos. Ne pregătim să plecăm la grădiniță!

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele.

Temperatura in camera bebelusului

bebelus-infofolit

Unul din cele mai mari stresuri ale mele de când era Ema mică a fost temperatura în casă. La Fip eram deja rodată, dar la Ema fu complicat tare.

Nu mai avusesem niciodată un copil, cu atât mai mult nu mai avusesem niciodată un nou născut. La câte grade trăiește un nou născut? Dacă era să mă iau după unele poze cu unii dintre noi în copilăria și perioada noastră bebelușească, aș fi putut crede că un bebeluș nu este și el o ființă umană, ca toți ceilalți din jurul său, ci un mic extraterestru care trebuie marinat bine înainte să apuce să iasă în lume. Poate aveți și voi poze cu voi de când erați mici în care fix o șubă vă mai lipsea, dar persoana care vă ținea în brațe era în tricou, iar dacă făceați un calcul simplu vă dădea: ”Aha, deci eu aveam aici 3 luni și-s născut în aprilie, deci era iulie în poză?!?”

Măi, dar nu știu, parcă ceva în sinea mea îmi spunea că și bebelușul ăla e tot ca mine, că are piele și mușchi și șunculițe, vase de sânge, organe și oase, deci probabil funcționează pe principii similare cu ale mele. Bine, probabil ceva-ul ăla din sinea mea își mai amintea episoade din copilăria proprie și personală. ”Pune-ți căciula, e decembrie!” ”Mamă, dar sunt 43 de grade afară. Ai uitat de încălzirea globală?” ”N-are a face, e iarnă! Pune-ți căciula”. Și, preferata mea, ”Vremea e înșelătoare acum”. Da, acum când sunt 25 de grade afară.

Așa. Deci, având în vedere cele spuse mai sus, parcă nu-mi venea să încotoșmănez copilul. Dar, în primele ei săptămâni de viață a fost mama la noi să ne ajute. Mama, care este extrem de friguroasă și care refuză cu obstinație să se pună în pielea altuia când vine vorba de frig.

 

Ajunsesem în asemenea stres, încât aveam câte un termometru în fiecare cameră (găsisem unul care mergea și în apă și în casă, era de la Philips, dar parcă arăta altfel decât cel din link. Oricum, tare bun, îl țineam în baie). Cum intram în sufragerie, mă uitam direct la termometru. În dormitor la fel. După cum spuneam, aveam și în baie. Parcă nici nu mai eram capabilă să simt temperatura cu pielea proprie. Eram leșinată de căldură, dar mama insista că trage. Sau că lângă perete, unde era canapeaua, era mult mai frig. Țin minte și acum că i-am lăsat-o pe Ema pentru câteva minute (15-20) și am găsit-o cu body, pijama, vestă tricotată, înfășurată în pătură, la mama strâns în brațe, iar mama se chinuia să o bage în vesta ei. În cameră erau 24 de grade. Desigur, pe canapeaua de lângă perete, erau probabil -15, altfel nu-mi explic.

Acum, dacă n-aș fi avut câte un termometru în fiecare cameră, cred că aș fi luat-o razna (mai mult decât o luasem deja). Da, încă refuzam să pun copilului maieu și căciulă la 24 de grade, ba chiar insistam să facem mai frig decât atât, dar parcă nu eram suficient de convinsă. Îmbrăcatul copilului și temperatura în casă îmi creaseră deja un soi de psihoză, erau momente când nu te mai puteai înțelege cu mine. Am și plâns în hohote de deznădejde în câteva rânduri, pentru că nu mai puuuuteeeeeaaaaam cu temperatura aia și cu căciula aia și cu maieul/vesta/pătura/plapuma aia. Simțeam că nu voi mai ieși niciodată din isteria frigului în casă.

Și ca să mă conving că nu-s nebună și că nu-i cazul să sune careva la protecția copilului, că nu-l țin în frig să-l omor cu zile, m-am apucat (desigur) să mă documentez. Și am aflat de la medici următoarele:

  1. Pentru bebelusi e foarte periculoasa supraincalzirea

    Când sunt mici se pare că nu se pot termoregla foarte bine. Și nici nu sunt capabili să se dezbrace sau să se dezvelească atunci când le este cald. Dacă nu se pot termoregla, asta înseamnă că atunci când le este prea cald, se deshidratează. Puteți observa asta prin buzele uscate ale bebelușului (și pielea la fel), fontanela lăsată în jos, moliciune. Temperatura recomandată la somn este între 16 – 20 de grade (ideal 18), iar în timpul zilei 20-22. Confirm că Ema dormea mult mai bine când era frig. Confirm și pentru Fip. Da, știu, e împotriva a tot ce am experimentat noi până acum, dar ne putem ”repara” și noi dacă în fiecare iarnă scădem temperatura în casă cu câte un grad. Ne călim.

  2. Extremitatile copiilor pot fi reci fara sa le fie frig

    … și asta e perfect normal. Dacă vrem să verificăm dacă unui bebeluș îi este frig, nu e relevant să vedem dacă are mâinile sau picioarele reci, ci verificăm ceafa sau pieptul. Dacă zonele acestea sunt reci, înseamnă că îi este frig.

  3. Supraincalzirea este legata de SMS (Sindromul Mortii Subite)

    Se spune că supraîncălzirea bebelușului e corelată cu SMS, mai ales în perioadele reci când părinții tind să-și îmbrace bebelușii prea gros. Și nu doar atât, dar să le pună și căciulă pe cap, când capul este zona prin care bebelușul își reglează temperatura corpului, iar punând un ”dop”, împiedicăm asta.

Știu că v-au speriat alea 16-20 de grade de la punctul 1, dar luați în seamă ce vă spun. Citez un medic cu care am vorbit: ”Unui bebeluș mai bine să-i fie prea frig decât prea cald.”

Voi ce povești amuzante aveți legate de înfofolirea copilului? Câți binevoitori v-au oprit pe stradă să vă tragă la răspundere că țineți copilul prea subțire îmbrăcat? Hai să auzim.

 

Shake de banane cu lapte de soia si pudra de roscove

Care a fost micul meu dejun pe ziua de azi? Minunatul shake de banane cu lapte de soia si pudra de roscove, care e bun de te lingi pe degete. Am folosit asa: - 2 banane - jumatate de pahar de lapte de soia - 3 lingurite de pudra de roscove (o alternativa buna la...

Am ascultat un tantrum

De când s-a născut Juniorul, timpul meu doar cu Vanda Mică a scăzut enorm. Încă suntem nedespărțite, dar acum mai e și el cu noi. Care el o fi mic și drăguț, mereu în sling, deci am mâini libere, dar asta nu înseamnă cu nu a intervenit între mine si ea. Nu mai pot sta...

Norocul ei e că e simpatică

Profit că Domnul Vanda e plecat ca să dau din casă. Nu că ar citi când nu e plecat, dar am un plus de siguranță că acum chiar nu are deloc deloc timp să vadă ce scriu despre el. Că azi nu-i de bine. Mă plângeam la un moment dat pe facebook de gusturile vestimentare...

Cum crestem femei puternice

M-am tot lovit zilele astea de un subiect extrem de dureros: partenerii abuzatori. Știu că există și femei care sunt în rolul ăsta, dar eu acum aș vrea să discutăm despre bărbații care își abuzează partenerele. Tortura psihică, abuz fizic, lovituri, înjurături, viol....

Dulciuri pentru pici mici si mame slabe – Panna Cotta

Vanda Mica, domnisoara care de ceva vreme nu pune gura pe chestii gen iaurt, smantana, branza, etc. e mare fan panna cotta, asa ca ii fac de cateva ori pe saptamana si-i incantata tare.  Deci, reteta: 300 ml lapte (data viitoare o sa incerc cu lapte de cocos, ma...

De ce sa-mi citesti blogul, domnule Vanda

Discutie intre domnul Vanda si mine: Eu (catre Vanda Mica): Si asa e ca la 6 luni cand o sa primesti direct bucatele de  morcov sau mar o sa-ti placa si o sa le mananci asa? Domnul Vanda: Pai cum? N-o sa primeasca si ea supe si piure? Ii dam direct bucatele de...

Calarasii, aceasta capitala a tarii

Scurta poveste pe care urmeaza s-o cititi nu mi s-a intamplat mie, ci mi-a fost relatata prin viu grai de catre tatal meu. Cica se facea ca actiunea se petrecea candva prin anii '80, inainte ca subsemnata sa scoata nasul in lume. Tata venea de la Calarasi la Bucuresti...

Creste sau nu creste unde da mama?

Dragi mamici, tatici, bunici, va puteti rupe 20 de secunde din timpul vostru ca sa-mi raspundeti si mie la poll-ul de mai jos? Chestionarul e anonim, deci va puteti desfasura. Multumesc in avans :)[poll id="3"]

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

FDA suspenda licenta Johnson & Johnson

Eu cand ziceam ca nu vreau sa-i iau copilei produse cosmetice de supermarket (Johnsons, Nivea, Sanosan, blablabla), lumea imi zicea ca-s mama nebuna si exagerata. Eh, voila.