De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

Scris de Diana Vijulie

Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă, unde e mai greu, e în ceea ce privește căldura din casă. Suntem foarte diferiți din punctul ăsta de vedere și e greu să coabităm. În mașină e mai ușor, pentru că unul dintre noi își închide ventilatorul, celălalt îl îndreaptă către sine și tot așa. Dar acasă, ce să facem, când unul ar vrea să fie în casă ca într-un iglu, celălalt ar vrea ca pe plajă în spania în miezul lui August, un al treilea vrea când așa, când așa, iar al patrulea vrea mereu pe dos de ce vrea al treilea?

Pentru că așa suntem. Pentru mine centrala e aproape redundantă și singurele 2 motive pentru care aș porni-o ar fi: apă caldă pentru baia cu spumă și pentru că îmi place să calc pe parchetul încălzit (avem încălzire în pardoseală), în rest, dacă-s 18 grade, mai pun un cardigan lălâu pe mine, fac un ceai și mă simt hygge. În celălalt colț al ringului, este domnul V., care la temperatura pe care eu o aleg în casă, în care stau cu șosete și o bluză cu mânecă lungă, el își pune hainele de piele de lână merinos, peste care pune pantaloni de trening, un polar, un hanorac, buff-ul și halatul de prosop. Iar copiii sunt când unul în chiloți în zăpadă și celălalt cu 7 straturi de haine groase pe el, când invers.

Avem termostat de centrală, dar care n-ajută, pentru că dacă pun eu temperatura pe el, mai supăr doi din casă, dacă pune el temperatura pe el, supără alți doi din casă. L-am luat, e acolo, ca să economisim, pentru că oprește centrala atunci când ajunge la o anumită temperatură (o altă bună investiție în perioada în care aveam fluctuații de tensiune, a fost și un stabilizator de tensiune pentru centrale termice). Ce ne-a mai ajutat (sau pe mine) a fost să oprim căldura de tot în una din camere, unde mă pot duce eu să mă simt bine când nu mai suport sauna din casă. Acum, nu vă imaginați că-i chiar saună, dar mie la 23 de grade mi-e extrem de cald și-aș deschide toate geamurile din casă. Și avem câteva, pe toate părțile (de se face curent 🙂 )

Acum, după toată introducerea asta despre valsul cu temperatura al familiei noastre, să ajungem la subiectul nostru și anume, la câte grade creștem un bebeluș în casa noastră? Și se pare că bebelușii sunt de-ai mei și nu de-ai domnului V., pentru că și ei au nevoie de temperaturi mai scăzute, și nu să crească într-un cuptor (știu, societatea în care trăim e oripilată de acest gând și când oi scrie aici de 18 grade, mă aștept să se închidă multe ferestre… de browser și nu numai).

AAP (Asociația Americană de Pediatrie) și alte asociații mari ce au în vedere sănătatea copiilor, vorbesc despre temperaturi mai scăzute într-o casă cu bebeluș. Ideal, pe timpul somnului unui bebeluș în cameră ar trebui să fie 18 grade, iar pe timpul zilei, undeva între 20-22 de grade. Nu sunt medic, nu e specialitatea mea să vă vorbesc despre motivele medicale pentru care nu e bine să supraîncălzim bebelușul (dar găsiți sigur multe explicații la pediatrul vostru sau căutând puțin pe google), vreau doar să vă explic puțin din punct de vedere psihoneurofiziologic de ce nu e bine să facem prea cald într-o cameră unde doarme un bebeluș.

Bebelușii sunt construiți diferit de adulți. Putem observa asta cu ochiul liber numai când ne uităm puțin la proporțiile copurilor lor, însă și în interior proporțiile sunt diferite. Poate cea mai mare diferență dintre un adult și un bebeluș o reprezintă vulnerabilitatea bebelușului. Bebelușul nu se poate apăra singur nici măcar un pic. Nu poate spune în cuvinte că e în pericol, nu se poate mișca din locul în care este, nu-și poate procura singur nici măcar o picătură de apă și, de multe ori, e atât de imobilizat, încât nici măcar privirea nu și-o poate feri atunci când nu vrea să se mai uite la ceva, sau îi bate un bec în ochi sau sunt prea mulți oameni care se uită la el.

În acest context, bebelușul are nevoie să fie conectat cu un adult puternic, care să facă toate aceste lucruri pentru el. Și cum face el asta? Păi, dacă adultul nu-i acolo lângă el, plânge. Plânge, iar adultul apare și verifică: Ce-l supără pe acest bebeluș? Și apoi repară.

Pe timp de zi, adulții sunt alerți, iar bebelușii pot dormi liniștiți, pentru că adultul e acolo, atent la el. Pe timpul nopții, însă, adultul adoarme și el. Și-atunci, pentru bebeluș e foarte important să se simtă mereu în siguranță. Și cum face el asta? Are un somn foarte superficial, din care se trezește des, ca să verifice dacă mai este în siguranță. Mai sunt în locul în care m-am culcat? Mai e lângă mine maimuța care era când am adormit? Dar mama mai e? Mai am în gură sânul sau suzeta cu care am adormit? Dacă răspunsul la toate întrebările este Da, atunci bebelușul adoarme la loc. Dacă răspunsul la una din aceste întrebări este Nu, bebelușul începe să plângă, ca să se asigure că se restabilește ordinea, pentru ca el să poată fi în siguranță.

În momentul în care facem în cameră 26 de grade, bebelușului îi e mult mai greu să păstreze acest somn superficial. O să vă bucurați, poate. Aha, deci așa îl fac să doarmă mai mult?! Nu. Pentru că unul din riscurile asociate cu somnul profund, este cel al morții subite. Bebelușul supraîncălzit nu se mai trezește să verifice dacă totul e ok în mediu, însă pentru că în mediu e foarte cald, el se deshidratează (bebelușii se deshidratează mult mai repede decât adulții și e foarte periculos la ei asta). Odată ce începe să se deshidrateze și nu se trezește să anunțe asta și să ceară sânul sau lapte sau apă (mai târziu, pentru bebelușii care au început deja diversificarea), creierul intră în stare de alertă și funcționează de pe modul de avarie. Trezitul implică utilizarea a multe resurse, pe care creierul decide că nu mai are de unde să le scoată și așa intră într-o stare de letargie, din care e foarte greu de scos.

Dacă 18 grade vi se pare puțin, faceți 20, dar nu-l înfofoliți pe copil. Nu-i verificați temperatura punând mâna pe mânuțe sau picioare, pentru că extremitățile unui bebeluș sunt adesea reci ”by default”, fără ca asta să însemne că îi e frig. Când era Ema mică am avut noroc că aveam problemele cu geamurile din dormitor și că, deși centrala mergea permanent, în cameră oricum nu se făceau mai mult de 18 grade pe timp de iarnă. A fost super. Iar când a apărut Fip, locuiam în altă parte, dar a fost scuza mea să dormim într-un dormitor răcoros, vorba aceea, pentru copil. Acum mi s-a înfundat. Nu mai dorm cu ei în cameră, iar pentru domnul V. e chinuitor să-l țin la 19 grade. Singura mea șansă ar fi să mai fac un copil…

 

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

facebookinstagramyoutuberss Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă,...

Camera copilului care crește

Camera copilului care crește <3

facebookinstagramyoutuberss În decursul celor aproape 8 ani de când scriu pe blog și am și copila dintâi, am tot scris articole despre camera sau spațiile destinate copiilor. M-am concentrat de la început să fie vorba despre spații flexibile și ușor de modificat,...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Camera copilului care crește <3

Camera copilului care crește <3

Scris de Diana Vijulie

În decursul celor aproape 8 ani de când scriu pe blog și am și copila dintâi, am tot scris articole despre camera sau spațiile destinate copiilor. M-am concentrat de la început să fie vorba despre spații flexibile și ușor de modificat, tocmai pentru că și nevoile copiilor sunt schimbătoare. Camera de bebeluș a fost cameră de bebeluș (mă rog, nu camera, ci spațiul, pentru că amândoi au împărțit camera cu noi când erau bebeluși), spațiul de bebeluș care merge deja de-a bușilea și e interesat să-și aleagă jucării dintr-o zonă a arătat altfel, apoi, pe măsură ce au crescut, au apărut unele spații și au dispărut altele.

Indiferent de cum era împărțit spațiul, am fost mereu concentrată pe organizarea jucăriilor și materialelor ca să le fie ușor de văzut și ales. Nu aveam cutia aia imensă în care se pun toate jucăriile și se răstoarnă pe covor, ci jucăriile își aveau locul în raft, cam cum îmi plăcea și mie să am ustensilele pe birou sau la bucătărie sau cărțile în bibliotecă. Să le văd, să pot alege ce-mi trebuie și să nu fie nevoie să scormonesc grăbită și furioasă după una sau alta.

În tot acest setup, trei lucruri au fost mereu prezente: jucăriile, cărțile și stickerele de pe pereți. Acum copiii au 6 și 8 ani (aproape) și simt că trecem într-o nouă etapă. În lockdownul trecut le-am reorganizat camera și, ce să vezi, am demontat unul din dulapurile cu jucării și l-am scos din uz. Aștept să reiau munca la cabinet, pentru că va fi un bun dulap pentru cărți sau materiale pentru masa cu nisip. Încă nu m-am decis. Stickerele pe pereți încă mai există (pentru că am încercat să le dau jos, dar se dau jos cu tot cu tencuială, deci acolo să rămână…), însă pe ușa de la cameră (pe care am vopsit-o cu vopsea metalică) a apărut prins cu un magnet un poster cu un super erou. Cărțile au devenit și ele mai mici, pentru că au mai puține poze și au mai multe litere, deci ocupă mai puțin spațiu. Camera lor e încă destul de copilărească (sunt păpuși și mașini și tot felul de prostioare), însă parcă începe să fie ușor mai adolescentină.

Adesea strâng de pe jos un binoclu, în loc de o mașină cu cheie. Și pe cutia cu sertar nu mai sunt mulți bebeluși înșirați, ci niște păpuși decorative de porțelan. Ema nu mai caută magazine cu jucării, ci cu decorațiuni interioare, ca să-și ia un suport mic pentru cercei, o vază în care să pună o floare, un bibelou sau o pernuță decorativă. Copiii cresc și odată cu ei începe să crească și spațiul (literally, pentru că e mai puțin ocupat de tot felul de mărunțișuri :)))

Așa că eu una abia aștept să le zugrăvim camera și să dăm jos stickerele de pe pereți, pe care să-i umplem de mesaje mai relevante pentru ei. De exemplu, afirmații potrivite vârstelor lor și etapelor lor de dezvoltare. Aveam gândul de mult timp, însă mi-a revenit în atenție când am înregistrat podcastul despre bullying, împreună cu Alexandra Iftode, pentru că ea a zis ceva foarte smart în podcast, pe la final (vă las în suspans și nu vă zic ce :)). Linkul unde puteți asculta podcastul este aici: Podcast cu Diana & Alexandra Iftode (Episodul 22) – Despre Bullying. 

Mesajele pe care le am în minte pentru Filip, care urmează să împlinească 6 ani:

Poți explora cine ești și poți afla cine sunt ceilalți

Poți să fii puternic/ă și poți cere ajutor în același timp

Poți testa roluri diferite și moduri diferite de a avea putere

Poți afla consecințele comportamentului propriu

Toate emoțiile tale sunt OK pentru mine

Poți învăța ce e real și ce e fantezie

Te iubesc pentru cine ești.

Iar mesajele pe care le am în minte pentru Ema, care urmează să împlinească 8 ani, sunt:

Poți gândi înainte să spui da sau nu și să înveți din greșeli

Poți avea încredere în intuiția ta pentru a decide ce vrei

Poți găsi un mod de-a face lucrurile care să ți se potrivească

Poți învăța regulile care te ajută să trăiești cu ceilalți

Poți învăța când și cum să contrazici

Poți gândi pentru tine și cere ajutor, în loc să-ți fie greu

Te iubesc chiar și când nu suntem de acord. Iubesc să cresc cu tine

 

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

facebookinstagramyoutuberss Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă,...

Camera copilului care crește

Camera copilului care crește <3

facebookinstagramyoutuberss În decursul celor aproape 8 ani de când scriu pe blog și am și copila dintâi, am tot scris articole despre camera sau spațiile destinate copiilor. M-am concentrat de la început să fie vorba despre spații flexibile și ușor de modificat,...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața

Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața

facebookinstagramyoutuberss... sau ”Cartea de self-help care e mult mai mult decât o carte de self-help” ... sau ”Una din cărțile de psihologie din TOP 3-ul meu personal” ... sau ”Cea mai bună carte de self-help pe care ți-o pot recomanda” Toate aceste titluri...

Ce gust are cartea pe care o citești?

Ce gust are cartea pe care o citești?

”Povești fermecate rusești”... Îmi aduc aminte și acum felul în care lucea coperta cărții ăsteia, cum era roasă la colțul din dreapta jos, cum pe spate avea urme lăsate de un pix cu care măzgălisem (eu, sau poate altcineva?) pe o hârtie pusă peste carte, dar, mai...

3 cărți bune despre depresie pentru adulți

3 cărți bune despre depresie pentru adulți

Ați zice că un om care și-a mutat acasă editurile care tipăresc și vând cărți de psihologie ar putea scrie mai des articole despre astfel de cărți. Iaca, nu și eu. Mi se pare că atât de tare agasez oamenii cu cărțile mele, încât mi-am dat seama...

3 cărți pentru copii despre perspective

3 cărți pentru copii despre perspective

Vine un moment în viața oricărui copil în care are nevoie să afle despre perspectivele diferite ale celor din jur. Sună impresionant și, de fapt, ei fac asta în fiecare zi și din fiecare interacțiune din jurul lor. Din momentul în care mintea...

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

6 cărți despre frați

6 cărți despre frați

Acum vreo patru ani aflam că Ema va fi soră mai mare. Nu era chiar o veste neașteptată, ba chiar era o veste așteptată și foarte dorită. Cum eu am fost un copil singur la părinți, mi-a venit tare greu să-mi dau seama cum se face treaba asta de părinte de...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

Scris de Diana Vijulie

Zilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu știu de ce, dar dacă pierd vremea prin magazine de haine, la final mă simt rău și am impresia că am pierdut un timp pe care n-o să-l mai recuperez niciodată, în schimb, dacă pierd vremea prin librării, la final simt o emoție foarte plăcută, de bucurie. Și mă simt relaxată, nicicum vinovată.

Mi-au atras atunci atenția două cărți, ambele despre psihologia culorilor. Și după ce o să termin de citit cărțile de pe raftul de bibliotecă ”în așteptare”, o să-mi aleg una dintre ele și sunt convinsă că o să aflu multe lucruri noi din ele.  

 

Când lucrez cu copiii și cu culorile, nu folosesc un standard

 

Acum, când lucrez cu copiii și cu culorile nu folosesc un etalon sau un standard în ceea ce reprezintă fiecare culoare în parte. Și nu fac asta, pentru că în cazul copiilor, mai ales celor mici, impactul societății asupra percepției culorilor e încă minimă. Pentru un copil mic, culoarea negru poate reprezenta ceva pozitiv, pentru că asocierea pe care o face el nu este una de doliu (poate nici nu știe încă faptul că în partea asta a lumii unde trăim noi, oamenii poartă negru atunci când își plâng moartea unei persoane apropiate), ci poate că asocierea este ”mama poartă mult negru și când mă ține în brațele ei cu bluze negre, eu mă simt în siguranță”. Așa că, înainte să mă apuc să analizez un desen făcut de un copil, un lucru cu pietricele, cu plastilină sau cu mai știu eu ce materiale colorate lucrăm, primul pas este să-mi calibrez paletarul de culori. Cum interpretează el culorile din cutia mea de culori. Care culoare e personajul negativ dintr-o poveste? Care culoare e personajul pozitiv? Care culoare e personajul blând? Care culoare e personajul puternic? Abia după ce am perspectiva lui, mă pot apuca să înțeleg ce a desenat el acolo și cum.
 

O casă albă poate fi ciudată, iar una neagră – normală

 

În cazul adulților, psihologia culorilor funcționează parțial așa, parțial diferit. Pentru că noi suntem deja aliniați tribului de care aparținem, care are anumite așteptări sociale de la culori. Iar așteptările astea pot diferi total de la o societate la alta. Țin minte că atunci când eram mică, bunica îmi povestea de cineva (nu mai știu cine) care și-a zugrăvit întreaga casă în negru, ca semn de tristețe într-un proces de doliu. Mi s-a părut extrem de ciudat, cu atât mai mult cu cât toată povestea spusă de ea era cu un iz de ”anormal”. Însă, pentru un locuitor din insulele Feroe, din sec XIX, n-ar fi fost nimic ieșit din comun să audă despre o casă neagră, căci casele lor tradiționale erau din lemn tratat cu smoală și apoi vopsit negru, pentru a absorbi și menține căldura. O casă albă ar fi fost complet ineficientă.

Culoarea verde reprezintă pentru o mare parte din culturile europene fie o culoare relaxantă (în funcție de luminozitate și intensitate), sau o culoare care inspiră energie și creativitate. Am observat că tot mai mulți oameni au accente vernil puternic în amenajarea bucătăriei și pot înțelege asta foarte bine: bucătăria adesea e primul loc din casă în care ne activăm dimineața, după ce ne trezim și facem un duș, așa că ne prinde bine să ne bem cafeaua sau să ne luăm micul dejun într-un spațiu plin de vitalitate. Însă și accente de verde salvie sunt potrivite pentru o bucătărie în care vrei să-ți recapeți suflul și să respiri adânc până la 10.

Noi avem suficientă vitalitate în viața noastră, așa că pentru bucătărie și pentru accesoriile din baie am ales tonuri pastelate de verde mentă spre turcoaz foarte foarte deschis, cu saturație mică (adică suficient de mult gri în compoziție), însă luminoase. Iar în amenajarea dormitorului, am combinat un perete gri mediu cu uși asemenea (le-am vopsit noi ulterior, când mă plictisisem de ele în nuanță de lemn natur) și așternuturi verde smarald închis, care mă invită la somn și vise și relaxare. Nu cunosc asocieri negative cu culoarea verde în spațiul nostru de existență, însă în Indonezia, de exemplu, tradiția descurajează purtarea culorii verzi, pentru că e asociată pericolului și morții (prin înec, în principal). Dacă aș trăi în indonezia poate că aș evita să pun exact culoarea asta în așternuturi.

 Cum reacționează mintea noastră la forme și culori 

Acum, să vă dau câteva tips and tricks despre cum funcționează mintea noastră și cum reacționează ea la forme și culori, în caz că vreți să vă reamenajați casa, ca să știți de unde să porniți.

Cum să amenajați un spațiu în care vreți să încurajați creativitatea

 

  1. Alegeți culori cu saturație mare și cu luminozitate asemenea, care invită la joacă și creație.
  2. Alegeți forme rotunde în spațiu, însă adăugați și linii. Formele rotunde (buline pe pereți, scaune rotunde, covoare rotunde, etc) încurajează joaca, însă doar astfel de forme dau la o parte zona de structură și pot invita la comportamente puerile. E logic, dacă stăm să ne gândim. Formele rotunde sunt percepute de creier ca fiind ”safe”, pentru că nu ne putem lovi de colțuri, nu ne accidentăm, etc. Însă prea multă relaxare în zona asta ne deconectează de la partea noastră structurantă, care ne oferă direcție, structură și limite.
  3. Adăugați și o experiență olfactivă spațiuluil. Mirosul de citrice se pare că încurajează foarte mult creativitatea, iar dacă n-aveți cum să puneți un mirositor de lămâie, nu-i bai. Adăudați într-un colț un lămâi într-un ghiveci sau o poză cu un lămâi. De multe ori creierul va simți mirosul de lămâie, chiar dacă el nu e acolo.

 

Cum să amenajați un spațiu care invită la gândire analitică

 

  1. Alegeți culori cu saturație mică și cu luminozitate mai mică, cu ajutorul cărora să accentuați zonele albe și luminoase. De exemplu, pereți albi și mobilier sau covoare gri închis, sau pereți albi și accesorii de lemn închis pe ei. Albul ne ajută să ne limpezim mintea, să ne structurăm ideile, pe când accentele închise delimitează spațiile, invitându-ne la a gândi structurat.
  2. Alegeți liniile drepte în detrimentul celor curbe, pentru că oglindesc în noi aceeași structură dreaptă, nerelaxată, care ne sprijină să gândim analitic.
  3. Adăugați tonuri profunde de miros de santal sau alte mirosuri ”joase”, dozate cu zgârcenie, care să mențină starea sobră.
  4. Mențineți răcoarea în spațiu.

 

Acum.. adevărul este că niciodată n-o să fie nevoie să fim exclusiv creativi și exclusiv analitici. Cele două nu se exclud deloc, așa că în orice spațiu putem să le includem pe amândouă, în diferite forme. Un pic așa, un pic așa, important e să o facem într-un mod fluid. Îmi place mult imaginea de mai jos, în care camera este amenajată cu hexagoane în loc de cercuri, pentru că ele sunt un amestec între ambele și sunt, practic, niște cercuri cu linii. Și, în plus, culorile sunt energice, dar nu extrem de saturate: 

 

 

Poate ați observat că multe din camerele de hotel care par să fi fost amenajate modern includ astfel de elemente în spațiul destinat celor care se cazează acolo, tocmai pentru că într-o cameră de hotel e posibil să te cazezi pentru că ești în vacanță, însă e la fel de posibil să te cazezi pentru că ești într-un business trip și-atunci ai nevoie de gândirea analitică sau de structură seara când îți rezolvi emailurile după o zi de lucru la birou.  Pentru mine, astfel de camere sunt de inspirație 

 

 

 

 

 

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

facebookinstagramyoutuberssZilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare...

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

4 lucruri fără de care nu (mai) ies din casă

facebookinstagramyoutuberssPe la mijlocul pandemiei în care ne scăldăm și acum poate mai adânc decât acum aproape 6 luni, când ne gândeam că e prea mult ca școlile să rămână închise timp de 2 săptămâni, iar perioada de 6 săptămâni care se zvonea, părea ceva imposibil...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

Scris de Diana Vijulie

Cel puțin o dată pe trimestru ne-apucăm să scoatem tot din camera copiilor și să vedem ce rămâne și ce pleacă din tot ce au. Scopul meu și scopul lor sunt foarte diferite, așa că în camera lor arată adesea ca și cum cele două scopuri ale noastre s-au întâlnit acolo și au explodat împreună. Eu îmi doresc pentru ei o cameră aerisită, cu mai puține jucării, dacă s-ar putea, cu pereții curați și albi și cu mult spațiu liber și aerisit. Ei își doresc multe jucării (bine, mai ales Fip), multe decorațiuni (un fel de bibelouri și mileuri, iar astea îi plac mai mult Emei, care le aranjează conștiincios pe orice policioară găsește, în bibliotecă pe interior și pe exterior și pe noptiere), multe stickere pe pereți și pe tavan, și tot așa.

Da, știu. Am încercat în repetate rânduri să le povestesc cum ”Less is more” și am privit adesea în admirație camera proaspăt curățată, dar uimirea mea către divinitatea acestei camere ordonate și curate n-a fost, în niciun caz, împărtășită. Deși camera e plină de stickere, poze, desene, decorațiuni (fiecare alt model, altă paletă de culori, altceva), Ema mi-a reproșat că e prea albă camera, n-are culoare.

Dacă mi-ar plăcea să aibă o cameră ca alea pe care le găsesc eu pe Pinterest? Sigur că da. Mai ales că starea naturală a camerelor pozate și uploadate acolo pare să fie una lipsită de dâre, praf și zoaie, ceea ce la noi se întâmplă doar în ziua de curățenie.

Dar hai să desființez pe rând toate trendurile pe care le-am găsit pe Pinterest și să vă spun de ce nu se pot întâmpla la noi, deși eu mi-aș dori (câteodată) cu cerul și pământul.

1. Camere luminoase, în culori pastelate

Vai, ce-mi mai plac. Pereții complet albi, cu mobilă sau așternuturi diafane, în nuanțe delicate de roz prăfuit, piersicuță sau albastru ca o dimineață de vară la mare. Sunt absolut adorabile. La noi? Imposibil. Nu le plac culorile diafane. Am încercat cu perdelele, care sunt roz șters, iar lumina care trece prin ele e roz-difuză și învăluie toată camera într-un abur plăcut, care invită la zâmbete. ”Ăsta nu e roz, ăsta e un fel de alb; de ce ai zis că ai luat perdele roz?!”
N-ai cu cine, chiar n-ai 🙁

2. Monograme peste tot (dar mai ales pe perete, în dreptul patului lor)

Am vrut să branduiesc și eu camera lor cu inițialele lor sub formă de monograme. Îmi place să fiu creativă și artistică și îmi veniseră câteva idei foarte drăguțe. Dar parcă mai ai loc de monograme printre toți fluturii, prințesele, florile, cometele, dinozaurii și cifrele lipite peste tot prin cameră (pe toți pereții, mai puțin pe cei unde sunt paturile, pentru că acolo era patul cu etaj înainte; dar sunt pe tavan, pentru că acolo ajungea bine pișcoata mică atunci când era mai mică)? Apoi m-am gândit că poate pe așternuturi aș putea apela la servicii de broderie personalizată sau broderie computerizată, numai că, ce să vezi? Și așternuturile sunt cu Patrula Cățelușilor sau Sirene, super colorate și ele. Ok, nici acolo. Am renunțat la idee. E OK, știu amândoi cum îi cheamă, care e patul lor și care sunt lucrurile lor. Dar așa, o pozică de instagram parcă tot ar fi ieșit dacă aveam cu cine…

3. Jucării puține și de calitate

Ioi, ce-mi mai dădeam silința când era la mine toată puterea de decizie. Jucării de lemn, sau produse cu respect față de oameni și natură, jucării din alte materiale naturale, Mia – păpușa Waldorf cusută de mine, instrumente muzicale reale în loc de pianine cu butoane și baterii, bucătărie mică de lemn, curcubeul mic și curcubeul mare de lemn pictat cu vopsea nu știu de care, tot felul de cuburi de construit în tot felul de forme. Apoi? Apoi au început să aibă ei puterea de decizie. Ce-au vrut ei? Prințese de plastic și parcări de plastic, monster trucks cu telecomenzi, săbii de plastic (cele de lemn nu erau la fel de impresionante) și tot felul de kitschoșenii care mi-au mâncat nervii. Multe jucării să fie, multe. Și peste tot…

Am păstrat, mai mult pentru mine, niște cuburi de construcție hexagonale, floarea și curcubeul de lemn. Dacă aș topi tot plasticul care e la ei în cameră, aș mai construi o cameră, cred. Ce mă consolează e faptul că nu le distrug, așa că vor fi refolosite și de alți copii.

Și mă mai consolez cu gândul că la cărți am reușit să păstrăm o direcție sănătoasă de cărți ”de calitate”. Am scăpat de surplusul inutil, de cărțile cu imagini desenate în paint și am păstrat doar cărțile ilustrate frumos și romanele care încurajează frumosul în viața noastră.

Cât despre haine, aici am reușit să păstrez un echilibru, cu atât mai mult cu cât Fip are cel mult 10 piese vestimentare pe care le poartă, iar Ema e extrem de creativă cu ținutele ei, dar n-are nevoie de multe pentru a fi atât de creativă. De exemplu, are o pereche de pantaloni largi și evazați pe care-i îmbracă și ca pantaloni, dar și ca rochie cu o mânecă (își bagă corpul printr-un crac și o mână prin celălalt) sau rochie fără mâneci deloc (se bagă ea cu totul pe un crac, iar pe celălalt în bagă în interior). Două fuste pot fi ”fustă și bluză” și tot așa. Cu toate astea, cu toate că n-au multe haine, invariabil ele sunt peste tot. Desigur, când schimbi 5 outfituri pe zi devine obositor numai să te gândești să le mai pui și la loc. Partea bună e că ele mai ascund din tonele de jucării, care nu se mai văd de sub ele. Partea și mai bună e că de când a început școala, Ema își umple ghiozdanul cu … TOT. Jumătate din dulap e în ghiozdan (jumătatea cu hainele de școală. ”Dacă e frig? Dacă e cald? Dacă brusc am sport și n-am știut?”. Așa că are în ghiozdan tricouri de școală și de sport, pantaloni de sport lungi și scurți, șosete și chiloți, altă fustă, un cardigan, etc. Piese vestimentare care, de altfel, în mod normal ar fi zăcut pe podeaua camerei (și pe mobilierul din cameră :)))

4. Locșorul de citit

Când era Ema micuță, aveam locșorul de citit. Era un colț de cameră, în care pusesem o salteluță în formă de scaun și un baldachin frumușel. Stăteam acolo o grămadă și tot citeam. Îl mențineam liber și curat, ca să fie ca o invitație. Când am rearanjat camera lor pentru ultima dată, am pus lădița cu jucării în dreptul geamului. Ce frumos arăta acolo! Pe o latură era lipită de dulap, așa încât aveai și spătar. Cu o pernuță pentru moliceala fundulețului și cu 2 cărți aruncate grijuliu pe păturica de pe ea, pentru mine era un loc numai bun pentru lecturat. Sigur, priveliștea de pe geam nu era nici ea ca pe Pinterest. Casa de vis-a-vis e curată, dar nu-i ca și cum aș vedea munți și văi. Pe de altă parte, m-am gândit eu, dacă stai acolo să citești, oricum nu te poți uita pe geam la altceva, nu?
În fine. Cât credeți că a durat până s-a transformat într-un pat pentru păpuși? Da, nici eu nu mai știu exact, dar este fix timpul care i-a trebuit Emei ca să ajungă din sufragerie până în camera lor și să vadă minunea :)))

Dacă e să mă uit puțin în ce am scris mai sus, îmi dau seama că totul se rezumă la ”eu vreau puțin și ei vor mult”. Și accept asta, pentru că, deși eu aș vrea ceva diferit de ei, până la urmă e camera lor și nu a mea. În camera mea (a noastră) păstrez ideea de puțin și bun. Momentan n-avem altceva în ea decât un pat, un dulap lung de 2 metri, o comodă cu 3 sertare (la care vreau oricum să renunțăm) și o măsuță rotundă în loc de noptieră. Nici veioze nu mai avem, pentru că le-am atârnat din tavan. Am mai atârnat deasupra patului tabloul din dormitorul bunicii (un pastel în creion cu un peisaj de iarnă) și mai sunt plante prin camere. Și da, dacă vin copiii și-mi aduc lucruri aici pe care nu le vreau, sunt nemulțumită. Îmi imaginez că la fel de nemulțumiți ar fi și ei să le iau eu din camera lor din lucrurile pe care ei le vor acolo.

Vă las o poză și cu realitatea, ca să vă relaxați mintea privind-o. Nu suntem nici pe-aproape de pozele de mai sus. Așa arată camera după o sesiune mică de joacă. Dacă o să vă întrebați ce-i cu cutiile alea acolo, pot să vă răspund foarte scurt: deși camera geme de jucării (din punctul meu de vedere; adaug asta pentru că știu că se poate mult mult mai mult), cutiile rămân în top 3 chestii preferate de ei.

De ce am ales să nu-i ”controlez” eu și să nu-mi impun punctul de vedere, ci să-l accept pe-al lor?
Vă las să-mi ascultați podcastul ”De ce vrei să-ți controlezi copilul și ce să faci în schimb”

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

facebookinstagramyoutuberss Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă,...

Camera copilului care crește

Camera copilului care crește <3

facebookinstagramyoutuberss În decursul celor aproape 8 ani de când scriu pe blog și am și copila dintâi, am tot scris articole despre camera sau spațiile destinate copiilor. M-am concentrat de la început să fie vorba despre spații flexibile și ușor de modificat,...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Camera copilului – Spațiul fluid, care cere mai mereu modificări

Țin minte că în primul articol pe care l-am scris despre spațiile din casă destinate copiilor am spus cât de importantă e flexibilitatea părintelui în proces. Și să urmărească interesele copilului atunci când aranjează, structurează, decorează. Drept urmare, spațiile din casa noastră destinate copiilor au fost extrem de fluide și modificate foarte des.

Am pornit de la spațiul sufrageriei, unde aveam o cutie cu jucării, o salteluță de pus pe jos și o piscină cu bile, pe vremea când era Ema mică. Nu avea camera ei, că nici nu-i trebuia. Și nici multe jucării nu avea, că nici alea nu-i trebuiau. Când o puneam la somn, toate jucăriile ajungeau în cutie, iar cutia lângă canapea.

Apoi a mai crescut. A apărut camera ei, au apărut rafturile, din care își lua singură jucăriile, locul pentru cărți, cutia cu plușuri. În continuare nu avea multe jucării, pentru că nu-i trebuiau. Făceam în fiecare seară ordine înainte de somn, ca să primim dimineața în ordine mentală și fizică și să încheiem cumva, ritualic, ziua. Strângeam noi, părinții, mai participa și ea. Plus că aveam regula (EU aveam regula :)) Ta-su nu prea): După ce nu mai lucrăm cu un material, îl punem la loc.

Au apărut și rafturile din sufragerie și măsuța cu scaune, care și-a găsit cel mai bine locul în dreptul geamului.

Apoi, când eram foarte gravidă, ne-am mutat. I-am luat pat (înainte dormea pe salteluță) și rafturi mai multe. Jucăriile se înmulțiseră. Și, pentru că aveam casă cu living la parter și camera ei sus, era evident că n-o să petreacă prea mult timp singură în cameră, departe de noi. Așa că spațiul de joacă s-a mutat jos. Inițial lângă geamurile camerei, ca să aibă multă lumină naturală. Spațiul era frumos delimitat, avea, în continuare, rafturi pentru jucării și cărți, iar în cameră doar câteva jucării.

După ce am născut, am construit terasă acoperită în curte și iaca, nu mai intra prea mult soare pe geamurile camerei. Am mutat locul de joacă sub scară, unde lucrurile erau mai distractive. Au apărut și jucăriile lui frati-su. Sufrageria se aglomera din ce în ce mai mult.

Când a mai crescut și Fip, le-am făcut camera lor. Cameră cu paturi supraetajate, cu dulapuri cu uși pentru jucăriile lor și bibliotecă pentru cantitatea exagerată de cărți (mi-o asum ca o problemă personală și pot trăi cu ea, pentru că-mi aduce bucurie să văd rafturi întregi pline cu cărți). Am mutat aproape toate jucăriile sus. Apoi, le-am dus pe toate, pe toate.

Am coabitat bine cu patul supraetajat o vreme. Ema dormea sus, Fip dormea jos. La început Ema dormea sus cu V, iar Fip dormea jos cu mine. Apoi Ema a decis să doarmă singură, iar V a plecat din aranjament. Din păcate nu am decât o singură poză cu patul ăsta (deși l-am avut în casă 2 ani și jumătate) și nu e una bună, pentru că ulterior, scara aia din stânga a primit și o balustradă, de care să se țină atunci când urcă.

A dormit așa mai bine de doi ani, până astă vară, când a hotărât că vrea să doarmă cu Fip. Fip voia să doarmă și cu mine, și, desigur, nu încăpeam toți trei pe o saltea lată de 90 cm. Așa că am întins o saltea mare pe jos și am dormit acolo (provizoriu, credeam eu).

Pentru că provizoriul ăsta dura foarte mult, iar ei nu mai aveau loc de nimic în cameră, am dezasamblat patul pentru 3 luni și am păstrat doar salteaua. 3 luni s-au transformat în ”până intru la școală”, apoi în ”să știi că mie îmi e frică să mai dorm acolo sus și nu mai vreau deloc patul”. N-am reușit să descopăr de unde frica, sau ce e ea, de fapt. Însă am ales să nu insist, somnul fiind oricum un domeniu sensibil (nu doar la copii). E esențial să te simți în siguranță în locul în care dormi. Așa că am fost de acord să scoatem patul la vânzare și să-l înlocuim cu altceva.

Și am ajuns la nivelul următor, în care le-am luat copiilor două paturi mici, de dimensiunea lor, pe care le-am pus frumușel în cameră. Vai, ce le-a mai plăcut de paturile lor. Acum dorm acolo, fiecare în patul lui, iar eu la picioarele lui Filip, mângânindu-l pe gleznă ca s-adoarmă.

Însă ne așteaptă o nouă schimbare, pentru că, în curând, va fi nevoie de un birou de copii pentru viitoarea proaspătă școlăriță și de un scaun confortabil. Apoi, peste încă ceva vreme, de încă un scaun și încă un birou. Și-apoi, la un moment dat, probabil că vor dori să nu mai împartă aceeași cameră. Și-atunci vom modifica din nou.

Deci, din punctul meu de vedere, camera copiilor e un proces continuu, și nu un rezultat finit. Fluid, în funcție de nevoile lor. Însă, din toate experiențele astea am învățat ceva:

1. Importanța pieselor modulare

În decursul timpului am avut multe piese de mobilier modulare și foarte versatile, pe care le-am plimbat și aranjat și re-aranjat prin casă după cum a fost nevoie. Un raft gen Kallax e și un bun separator de cameră, pentru când și dacă o fi nevoie, ca să aibă fiecare un pic de intimitate.

2. Patul supraetajat de 3 persoane

Dacă ar fi să o iau de la capăt cu patul supraetajat, aș lua un pat supraetajat de 3 persoane, adică mai lat jos, în care să încapă amândoi copiii (și, eventual, și eu). Pentru că mai e o problemă cu patul ăsta: când le rămân prietenii peste noapte, e greu cu organizarea. Nu toți copiii vor să doarmă sus, unii vor să doarmă cu amândoi, sau vin și ei cu frații. L-am folosit așa cândva, când s-au înghesuit 3 copii în patul de jos, iar al patrulea a dormit cu mine (Fip, căci era micuț tare atunci). Dar nu vreau să mă gândesc cât au fost de înghesuiți. Practic, așa cum s-au culcat seara, așa s-au trezit și dimineața, pentru că n-au avut loc unul de celălalt să se întoarcă de pe o parte pe alta :))

3. Dulapuri separate

A fost o idee foarte bună să aibă hainele puse în dulapuri separate. Și să aibă, în general, și spații de depozitare care să nu fie la comun. Fiecare cu personalitatea lui, cu aranjamentul lui în dulap, fiecare după sufletul lui. 🙂

La voi cum decurg ostilitățile?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

Pentru mine centrala e aproape redundantă și singurele 2 motive pentru care aș porni-o ar fi: apă caldă pentru baia cu spumă și pentru că îmi place să calc pe parchetul încălzit (avem încălzire în pardoseală), în rest, dacă-s 18 grade, mai pun un cardigan lălâu pe mine, fac un ceai și mă simt hygge. În celălalt colț al ringului, este

Camera copilului care crește

Camera copilului care crește <3

Așa că eu una abia aștept să le zugrăvim camera și să dăm jos stickerele de pe pereți, pe care să-i umplem de mesaje mai relevante pentru ei. De exemplu, afirmații potrivite vârstelor lor și etapelor lor de dezvoltare. Aveam gândul de mult timp, însă mi-a revenit în atenție când am înregistrat podcastul despre bullying, împreună cu Alexandra Iftode

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

În cazul adulților, psihologia culorilor funcționează parțial așa, parțial diferit. Pentru că noi suntem deja aliniați tribului de care aparținem, care are anumite așteptări sociale de la culori. Iar așteptările astea pot diferi total de la o societate la alta. Țin minte că atunci când eram mică, bunica îmi povestea de cineva (nu mai știu cine) care și-a zugrăvit întreaga casă în negru.

Din patul părinților în camera copilului – Mutarea copilului în camera lui

mutarea copilului în camera lui

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Intră în Shop.

 Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera lui?”

Unii părinți aleg ei pentru copiii lor când e vremea să se mute în camera lor, iar alți părinți așteaptă de la copii să ceară acest spațiu și această intimitate. Eu cred că ambele variante sunt bune, atâta timp cât copilul nu este grăbit, atâta timp cât i se respectă protestele, atâta timp cât nu este obligat, șantajat, abandonat la mutarea în noul pat și în noua cameră.

Mutarea copilului în camera lui trebuie făcută cu multă răbdare, tact și respect față de copil, pentru ca acesta să perceapă experiența ca pe o experiență pozitivă, iar camera îi sine să-i devină prietenă și nu închisoare.

Cât despre subiectul ”somn”… Ei bine, după cum știți, el e preferatul meu. La cât am citit și experimentat cu copiii ăștia doi ai mei cu ”probleme de somn”, aș putea scrie o lucrare de doctorat pe subiectul ăsta.

Pentru cititorii recenți ai acestui blog, mă simt datoare să fac un rezumat scurt, dar lung, al vieții noastre nocturne din ultimii mai bine de 4 ani și jumătate.

Ema a început somnul de noapte ca un copil model. Când era nou-născută, se trezea cam la 3 ore noapte de noapte. Pe măsură ce alți copii își ”scoteau mesele de lapte”, ea își tot adăuga, până am ajuns la apogeu. Treziri și din jumătate în jumătate de oră pentru supt, dar nu pașnic și liniștit, ca să pot adormi și eu la loc ca omul, ci cu dat din picioare, din mâini, din de toate. Adormea ea, adormeam și eu în 15 minute, dormeam 15 minute, apoi mă trezea din nou. În rest, adormea greu, stăteam cu ea seara și câte 2 ore, deși îi era somn cât să se culce, nu somn cât să fie ruptă de oboseală.

Toate astea au durat până când s-a înțărcat de noapte (spre un an și jumătate), când au continuat trezirile, dar nu mai mergea readormirea la sân, pentru că nu mai voia. Am început atunci cu fel și fel de alte metode, mult mai grele, mai obositoare și care durau și mai mult. Până la urmă, într-un final glorios, nici eu nu știu când, s-a stabilizat la o trezire sau două pe noapte. La vreo 3 luni după ce l-am născut pe Fip, a început să-l ceară pe V noaptea și are și acum, la 4 ani și jumătate, o trezire pe noapte în mai bine de jumătate din nopți.

Vrei să primești postările mele pe email?

Fip a fost diferit. Fip iubea somnul, ar fi dormit tot timpul. Dar… pe carne de om în mișcare. Nu exista să-l culc și să plec, exista doar să-l pun în wrap și să sar pe mingea de fitness. Așa îl adormeam și așa lucram seară de seară, când era liniște în casă. Peste noapte avea treziri cu duiumul. Inițial pașnice, de puteam adormi ușor la loc, dar apoi a devenit și el mai agitat, de mă trezeam dimineața mai obosită decât mă culcasem.

După 4 ani de așa tratament, am decis că a venit momentul să dorm și eu o noapte întreagă și am purces pe drumul înțărcării. Din fericire, după înțărcare cu el a fost mai ușor de readormit noaptea. Și acum se trezește, dar pentru apă și e suficient să mă întind lângă el și să-l iau în brațe și se culcă la loc.

Ei, în toată epopeea asta a noastră cu somnul, am trecut, la un moment dat (cu amândoi) din patul nostru în patul lor. Mutarea copiilor în camera lor a adus cu sine experiențe diferite, totuși similare și o să vi le scriu și vouă, că poate vă ajută.

Când am început mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

Emei i-am amenajat camera când avea 7 luni. Ea oricum dormea prost, după cum vă scriam mai sus (de fapt, mint; ea dormea bine, cum îi trebuia ei, doar eu dormeam prost, nu cum mi-ar fi trebuit mie), dar constatasem că dormea ȘI MAI prost atunci când eram toți trei în pat și făceam, probabil, mai mult zgomot.

Așa că am pus mâna la treabă și i-am făcut camera. Nu am cumpărat un pat de copii, ci o salteluță și am dormit cu ea în camera ei. La fel ca și acum, o adormeam seara, apoi ieșeam din cameră (dacă nu adormeam și eu) și mă duceam înapoi la prima strigare de noapte. Când n-am mai încăpul cu burtoiul împreună cu ea pe saltea, am luat o saltea mai mare și, apoi, când deja crescuse suficient, am luat un pat de o persoană (care se putea extinde și face pentru două persoane). Am continuat așa cu somnul până când l-a cerut pe ta-su și a preluat-o el noaptea.

Fip a dormit cu mine în pat din prima zi de viață. De fapt, nu cu mine în pat, ci pe mine, care câteodată mai eram și în pat, dar, de obicei, eram mai degrabă pe mingea de fitness. Când a mai crescut puțin, a acceptat să adoarmă în pat, la sân. Nu reușeam să mă mai ridic să plec, așa că eram legată de el. Deci, n-avea rost să mă chinui să-l mut în alt pat, când oricum nu mă ajuta la nimic.

Cu toate astea, la un moment dat, Ema a vrut pat supraetajat. Și pentru că și eu mă cam săturasem de jucării în toată casa, iar camera ei era prea micuță să le cuprindă pe toate, am decis să le facem camera ”lor”, unde să o mutăm pe Ema atunci și pe Fip mai târziu.

Am golit camera (care era de oaspeți înainte), am amenajat-o pentru copii, am cumpărat patul supraetajat și… Ema n-a vrut să doarmă acolo. Pentru că, citez, ”nu cunosc patul și nici camera”. A hotărât să doarmă acolo când o mai crește. Așa că dormea tot în vechea ei cameră, în vechiul ei pat, care acum era supra-aglomerată, un soi de mini-depozit.

Așa că am început, încet-încet, să facem cunoștință cu camera și cu patul. Tot procesul a durat câteva luni, asta ca să vă faceți o idee. Fip a acceptat-o imediat, deci povestea de mai jos este despre Ema.

 

Cum am făcut mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

1. Am amenajat-o împreună

Încercând să facem camera cât mai prietenoasă, am implicat pe cât de mult am putut copilul mare în amenajarea ei. Am șurubărit împreună, am ales împreună dulapurile, am căutat uși roz pentru el, am lăsat copiii să-și lipească stickere peste stickere pe pereți (mă ia de cap când le văd, fluturi peste dinozauri, o pisicuță kitschoasă, funde, un vulcan, aurora, niște pietre ”nestemate”, alți fluturi, alți dinozauri, toate fix fără nicio noimă). Dar… lor le plac, e munca lor acolo de care își amintesc măcar o dată pe zi (”Mai ții minte când am lipit sticluța asta roz care nu știu ce e aici pe perete?”)

2. Am folosit camera ca pe o cameră de joacă

Nu am mai insistat să doarmă acolo, doar mergeam acolo cu Fip, la joacă. O invitam și pe ea, venea, se juca și o vedeam că se simte bine. Seara dormea tot în vechea cameră, actualmente mini-depozit.

3. Am făcut cunoștință cu patul

Pe sistemul ”n-ai cum să te obișnuiești cu patul dacă te prefaci că nu există”, am insistat puțin să petrecem timp și în pat, chiar și fără somn. Ne jucam în el, citeam, l-am transformat în cort, în avion și în orice vă mai puteți imagina. Seara nu insistam, dormea în patul vechi.

4. Am invitat copii la joacă și la somn

Prima noapte în care Ema a acceptat patul cel nou a fost când au venit în vizită la ea Cristi și Andrei, băieții Alexandrei. Pentru că era foarte dornică să le arate camera ei și pentru că ei și-au dorit să doarmă în patul supraetajat, a acceptat. Dar nu în patul de sus, ci în patul de jos. Cum au dormit ei trei copii (unul de 6 ani și doi de 4 ani) într-un pat de lățime 90, nu știu. Cred că se întorceau toți trei odată de pe o parte pe alta.
De aici până la a dormi în patul ei n-a mai fost decât un pas.

5. L-am adus și pe Fip în patul supraetajat

După ce am văzut-o că s-a mai înmuiat, am mutat copilul mic la somn în patul de jos. Cu mine, desigur. Dimineața îi povesteam despre cum am dormit noi acolo, despre ce am visat, cu ce jucării s-a culcat Fip, etc.

6. Am împins-o de la spate

Când am simțit eu că doar obișnuința patului vechi din fosta cameră, actuală mini-depozit în care nici curățenie nu reușeam să fac cum trebuie, de aglomerată ce era, o mai ține pe loc am împins-o nițel de la spate. Într-o seară i-am propus să dormim toți trei, eu ea și Fip, în patul ei de sus. I-am zis că o să fim acolo cu ea, că lăsăm lumina aprinsă dacă vrea, că e în siguranță și că dacă nu-i place și nu-i place, e ok să se răzgândească și să se mute înapoi în depozit.
A acceptat. Pentru că era destul de obosită, a adormit repede. Și de-atunci acolo a rămas.

Acum dormim împărțiți. V o adoarme pe Ema în patul de sus, iar eu pe Fip în cel de jos, după ce, în prealabil, au citit toți trei o carte sau am ascultat toți 4 o poveste. Când adoarme Ema, V se mută la noi în pat, iar când adoarme Fip, mă mut și eu cu el. La primul apel, ne reîntoarcem în camera copiilor, în aceeași ordine: el la Ema, eu la Fip.

Chiar râdeam într-o seară că ne-am luat o casă mai mare ca să avem loc, dar noi dormim în 1,8 metri pătrați din toată casa și restul camerelor sunt bune de închiriat.

Mda. Cam asta a fost (și este, în continuare) trecerea blândă de la somnul copiilor noștri în patul nostru la somnul copiilor noștri în paturile lor.

Cheia succesului în mutarea copilului în camera lui? Pași mici și așteptări și mai mici.

Aici camera inițială a Emei, de când avea 7 luni: Camera Vandei Mici

Aici camera refăcută a Emei, de când mai crescuse: Camera Emei la 3 ani

Urmează articol despre camera lor actuală

 

4 produse de machiaj ieftine și bune

4 produse de machiaj ieftine și bune

Lucrurile au decurs tare bine și am trecut de la fond de ten cu acoperire mare la un fond de ten cu acoperire medie, apoi la un fond de ten translucid, apoi la CC cream, iar acum o mai aplic doar în zona de sub ochi, pentru că și la anticearcăn am renunțat. În rest, să vă zic pe scurt cam ce produse de makeup folosesc. Le împărtășesc cu voi pentru că nu-s scumpe și pentru că-s bune (din punctul meu de vedere):

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

De data asta eram singură acasă cu un copil de aproape 2 ani, însărcinată în aproape 40 de săptămâni și cu o lumânare în mână. Astea erau condițiile în care eu cădeam pe scări. În cele câteva secunde cât a durat până m-am oprit din căzut, am văzut că nu mi-am rupt nimic, că n-a fost o căzătură prea puternică totuși și că nici n-am dat foc la casă, mi-au trecut niște flashuri prin cap: ce face copilul ăsta dacă eu pățesc ceva acum?

Top 5 al plantelor mele preferate de-acasă

Top 5 al plantelor mele preferate de-acasă

Mă și mir că n-am scris articolul ăsta până acum, dar… Țineți-vă bine, astăzi vreau să vă povestesc despre plantele mele preferate. E că abia așteptați să aflați despre asta? Calitatea vieții voastre se va îmbunătăți considerabil odată ce veți afla despre preferințele mele în materie de botanică.

E OK să fii furios. Promit!

E OK să fii furios. Promit!

Și-mi vine să le zic, de cum aud ce vor să taie din ei, îmi vine să le strig: ”E OK să fii furios, pe cuvânt că e. E bine să fii furios. Fii furios, dă-ți voie să fii așa cum ești, să simți ce simți, respiră cu tine și cu furia ta”. Dar nu zic nimic și întreb mai multe. Pentru că știu că dacă aș zice asta, oamenii mi-ar zice că nu-i bine.

Un ritual de relaxare pe gustul meu

Un ritual de relaxare pe gustul meu

Când avea Filip vreo 6 luni am primit cadou de la V. un voucher la masaj și timpul aferent să mă duc acolo și să mă și întorc. Eram după mulți ani de cărat sarcini, bebeluși, toddler sau toate la un loc. Vai, a fost prima mea experiență de tip SPA care mi-a și plăcut....

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

Casa e acolo la fel cum mama e pentru copilul mic, atât de mic încât nu știe nici că are mâini, sau gânduri sau vreme, sau că există. Fără casă, lumea n-ar exista. Fără mamă, copilul s-ar evapora, dus de vânt și presărat printre petale de margarete, fără tristețe sau cuvinte, în liniște și negru.

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

Si ce fac eu atunci când îmi vin gânduri din astea fanteziste? Le compar cu concretul realității. Drept urmare, mi-am scris o scrisoare. Când o să am acces la o masină a timpului, o s-o pun la curier si o să mi-o trimit. Până atunci, o pun aici.

Activități de vară anti-Pinterest

Activități de vară anti-Pinterest

Pe lângă joaca liberă, aveam și ”activități organizate”. Bine, nu vorbmin de activități gen Pinterest și nici nu le zicea activități. Le zicea doar ”n-o să stai toată ziua pe stradă, hai că îți ajunge; mai fă și altceva” sau ”toți copiii au treabă și nu pot ieși la joacă”. 

Planuri de weekend pe bicicletă

Planuri de weekend pe bicicletă

Alaltăieri dimineață mă întreabă V:

– Voi la ce oră ajungeți mâine acasă?

Uf, asta e o întrebare foarte bună. Mi-o adresez și eu, adesea. Și tot adesea n-am un răspuns la ea.

– Nu știu. De ce?

7 cărți de copii mari pe care le citim noi

7 cărți de copii mari pe care le citim noi

Vremea cărților cu multe poze și puțin text a cam apus pentru familia noastră. Copiii mei au 6 și 4 ani și am trecut la literatura mai serioasă. Sigur, stindardul l-a ridicat Ema, însă acum că a prins și Fip gustul romanelor, nici lui nu-i mai place să aleagă din…

Lecții pentru tabla înmulțirii

Lecții pentru tabla înmulțirii

Hmmm… Stă, se gândește. În mașină e liniște. Fip ronțăie și el mai încet, parcă, din chipsurile de mere, curios să vadă cât face 3 x 3, ca să poată spune și el numărul cu o fracțiune de secundă după Ema, apoi să-i scoată ochii ”Vezi, Ema, ți-am zis eu că atâta face”.

Despre purificatorul de aer și ce face el

Despre purificatorul de aer și ce face el

Aseară am ieșit în curte să-i servesc cățelului cina, când m-a lovit în față un aer tare și răcoros, ca de munte. Ploua torențial și era frig. Am închis ușa la loc, mi-am luat o jachetă pe mine și abia apoi am ieșit. Gata. Toamna nu mai e doar în gândurile mele. E...