Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că atunci mâncăm cel mai des la restaurant, pentru că atunci stăm cel mai mult timp pe-afară și ne spălăm pe mâini mai rar, pentru că folosim mai multe băi publice, lifturi, pentru că ajungem în zone unde sunt mai multe insecte decât în casa noastră cu plase la geam și tot așa.

În ciuda faptului că toxiinfecția alimentară e la tot pasul (sau poate fi la tot pasul), ea poate fi și destul de serioasă, ba chiar gravă. Mai ales pentru persoane în vârstă sau copii sau alte persoane cu sistemul imunitar scăzut. Dar articolul acesta o să-l scriu din perspectiva de mamă de copii.

Cel mai liniștită am fost în vacanțele în care am putut găti în casă. Nu pentru că aș fi așa pasionată de gătit, ci pentru că așa știam că le ofer copiilor hrană preparată corect, despre care știam cam tot ce era nevoie să știu (cel puțin din punctul ăsta de vedere). Cel mai simplu ne-a fost cu multicookerul, pe care l-am aruncat în portbagaj și l-am folosit la destinație. Dar astea au fost vacanțele mai lungi, petrecute cu totul în același loc.

As we speak, vă scriu de pe un fotoliu foarte similar fotoliului meu din cabinet, însă din Sinaia. Suntem într-o vacanță în care n-am stat mai mult de 2 nopți în același loc. 4 adulți și 4 copii. Nu, nu am cărat multicookerul după noi, ci am mâncat mereu la restaurant. OK, am ales după recomandări, după cum ni s-a părut nouă că arată un restaurant de la care să nu plecăm cu toxiinfecție alimentară și ne-a ieșit. Deși știu că nu am controlat eu nimic, de fapt. E doar o iluzie.

Ce e toxiinfecția alimentară?

E simplu. În mediul nostru, în mâncare și chiar și în noi înșine există o grămadă de bacterii. Unele sunt benefice pentru sistemul nostru digestiv (și nu numai, dar despre el vorbim acum), iar altele nu. Atunci când cele care nu sunt benefice apar în mâncarea pe care o mâncăm, poate să apară toxiinfecția alimentară.

O recunoaștem după următoarele simptome:

  • greață
  • vomă
  • crampe abdominale
  • diaree
  • febră
  • dureri de cap

Cum ajungem să facem toxiinfecție alimentară

Prin apă contaminată

Acum mulți ani am călătorit în India. Primul sfat primit de la oricine mai fusese pe-acolo a fost: ”Ai grijă ce apă bei”. Trebuia să beau (și am și băut) strict apă îmbuteliată, dar nu îmbuteliată de orice îmbuteliator. Pe cât posibil, trebuia să caut ceva mai cunoscut ochilor și urechilor mele europene.
Valabil și pentru orice călătorie. Scrie pe un carton că apa de la izvorul de pe marginea drumului e potabilă? O fi, dar parcă tot nu le-aș da copiilor. Intră și la noi normalitatea apei la carafă? Tot nu le-aș da copiilor, temându-mă că multe restaurante nu respectă norme.
În plus, pe lângă apa pe care o bem, mă gândesc de două ori și la apa cu care spăl fructele pentru copii.

Prin mâini nespălate

Prima întrebare care-mi vine în minte atunci când mă servește cineva la restaurant e: ”Oare s-o fi spălat pe mâini după ce a fost la baie?”. Sigur, nu mă agăț de întrebarea asta, ci mi-o adresez mai mult cu o curiozitate infantilă, decât ca să mă stresez cu ea. Știu clar că e posibil să nu. Și că nu pot controla nicicum asta. Și că poate el s-o fi spălat, dar bucătarul nu.
Ce puteți face aici? Nu mare lucru.

Ce pot eu controla sunt mâinile proprii și mâinile copiilor proprii. Nu exagerez nici cu dezinfectantul, dar ne mai și dezinfectăm din când în când, mai ales dacă mi s-a părut mie că la baie săpunul era exagerat de îndoit cu apă. Sau dacă nu e apă deloc.

Prin depozitare necorespunzătoare

Asta se poate întâmpla și acasa, nu doar la restaurant. Chiar și fără să știm. Cumpăr de la supermarket ceva ce n-a fost depozitat corect, nu știu, mănânc, și iaca toxiinfecția alimentară în intimitatea propriei case.

Ce pot eu să fac e să citesc ambalajele produselor și să le depozitez în concordanță, să nu las mâncare gătită prin bucătărie, ci să folosesc frigiderul.

Prin suprafețe contaminate

Tocătoare, cuțite, farfurii, alte suprafețe de la bucătărie sau de la bar. Din nou, pot controla cumva asta? Nu. Ce pot controla e să comand mâncare bine preparată termic, în speranța că prin preparare dispar crocobaurii. Și evit să comand mâncare tăiată la bucătăria restaurantului după ce a fost preparată.

Cu ajutorul insectelor

OK, eu am depozitat corect alimentele, m-am și spălat pe mâini, am tăiat mâncarea cu cuțite curate după ce a fost gătită. Și mi se așază o muscă pe cartofi și gata-s contaminați. Da, știu. Exagerez. Probabil că nu se întâmplă într-o clipită. Dar ați înțeles ideea.

Ce pot face? Să nu mănânc mic dejun de la un hotel căruia i se pare o idee bună să expună bufetul suedez în curte, fără să acopere în niciun fel alimentele de pe platouri. Să acopăr la mine acasă mâncarea lăsată pe masă. Să comand mâncare bine preparată termic de la restaurant.

Dacă vedeți simptomele de mai sus la copii, chiar dacă ați respectat cu religiozitate toate recomandările pentru a evita toxiinfecția alimentară, supravegheați-i bine și țineți legătura, dacă puteți, cu medicul pediatru. Acum vorbesc din perspectiva mamei de copii de aproape 5 și aproape 7 ani, care au un sistem imunitar decent. Iar pentru copiii mai mici, fiți și mai pe fază, pentru că deshidratarea apare foarte rapid atunci când copilul vomită și are diaree și e posibil ca în câteva ore să-i pună deja viața în pericol. Știu, nu e ok să mergeți la spital pentru orice nimic. Toxiinfecția alimentară e departe de a fi ”orice nimic”.

Amenajarea dormitorului mic al copilului tău

Amenajarea dormitorului mic al copilului tău

Primul pas este să iei în considerare personalitatea unică a copilului tău. Fiecare copil are preferințe și interese diferite, iar dormitorul lor trebuie să reflecte această individualitate. Întreabă-ți copilul despre culorile și temele preferate (s-ar putea să te surprindă răspunsurile lui) și include-l în procesul de planificare. Nu subestima puterea deciziilor luate în echipă!

Cronicile lacului de unghii: Aventurile în Țara Părinților EXTREM de Amuzanți

Cronicile lacului de unghii: Aventurile în Țara Părinților EXTREM de Amuzanți

Astăzi sunt plină de energie și vreau să vă împărtășesc o poveste palpitantă despre întâlniri neașteptate cu gelul de unghii. Înainte de a crede că acest articol este despre manichiură, vă asigur că este vorba despre partea comică a vieții de părinte. Da, nu pot să glumesc pe seama manichiurii mele prost făcute – de când cu pandemia, împinsă de la spate de o prietenă care a scos pe gură cuvintele magice ”Cât de greu poate să fie să ne facem acasă unghiile cu semipermanentă?!” n-am mai trăit mai mult de 2 zile cu unghii ca nescoase din cutie. Dar pot să mă amuz pe seama neîndemănării mele la momente nepotrivite, așa că pregătiți-vă să vă îmbarcați amuzați într-o călătorie plină de degete lipicioase, jocuri imaginative și, desigur, gel de unghii!

Găzduiește un muzeu de artă în livingul tău: Unde să pui creațiile fantastice ale copiilor tăi?

Găzduiește un muzeu de artă în livingul tău: Unde să pui creațiile fantastice ale copiilor tăi?

Ați fost vreodată martorii unei explozii artistice în livingul vostru? Da, vorbesc despre momentele când copiii voștri își transformă în adevărate capodopere fiecare colț al casei, de la frigider până la cutia de pantofi primită recent. Nu-mi răspundeți. Sunt convinsă că da. Sper doar că n-a fost și sclipiciul implicat. 

Așa. Șterg din amintiri momente în care am găsit sclipici în locuri în care niciodată nimeni nu ar trebui să găsească sclipici, și trecem mai departe.

Știai asta despre înmatricularea mașinii?

Știai asta despre înmatricularea mașinii?

Dacă n-am toate temele astea, mă aștept ca autoritatea să fie imprevizibilă, iar eu să mă blochez și să nu mai știu ce să spun, apoi să ajung acasă cu numărul de înmatriculare IF-nuștiucât-PLM, pe care sigur sigur nu-l voiam așa. 

7 motive pentru care ar trebui să încurajați copiii să facă sport

7 motive pentru care ar trebui să încurajați copiii să facă sport

Indiferent de vârsta lor, copiii beneficiază în mod semnificativ de practicarea sportului și de implicarea în activități fizice regulate. Să-i încurajăm pe copii să facă sport poate fi o provocare, dar beneficiile sunt numeroase și cred că merită efortul. De fapt, și studiile ne spun că merită efortul. Mișcarea fizică are multe beneficii asupra corpului uman, de la dezvoltarea inteligenței cognitive, până la starea de bine de zi cu zi. 

Cum își aleg femeile și bărbații parfumul

Cum își aleg femeile și bărbații parfumul

În multe culturi, parfumul este considerat un aspect important al frumuseții și al atracției feminine. Femeile sunt adesea încurajate să își dezvolte un stil personal și să experimenteze cu diferite arome, pentru a-și exprima individualitatea și a-și atrage partenerii. În contrast, bărbații sunt mai puțin încurajați să își exprime personalitatea prin intermediul parfumului, ci sunt mai degrabă încurajați să își demonstreze fizic puterea și masculinitatea.

Rochiile și psihologia

Rochiile și psihologia

Rochiile nu sunt doar bucăți de material, cusute frumos în piese de îmbrăcăminte. Rochiile au puterea de a evoca o serie de emoții (ha! mi-am amintit expresia asta de când învățam pe de rost comentarii literare la română) și pot avea un impact semnificativ asupra...

Mașina și psihologia

Mașina și psihologia

Deținerea unei mașini poate avea un impact semnificativ asupra psihologiei unui individ. De la sentimentul de libertate și independență pe care deținerea unei mașini îl poate aduce până la stresul și anxietatea care pot veni cu întreținerea și reparațiile, deținerea...

Autodiversificarea partea a doua

2015-07-04 14.24.55Și am început. Din nou. Nici pe Junior nu am reușit să-l țin departe de mâncare până la șase luni. Soră-sa a început să se agite la 5 luni și 3 săptămâni și a primit atunci, total inopinat, un buchețel fiert de broccoli și un măr copt.

De data asta am început și mai devreme. Pe la 5 luni Juniorul a început să prezinte interes față de mâncare. A început cu fascinația față de mestecat (mesteca lapte, își mesteca limba, mesteca aer), apoi a trecut la ritualul mesei (la care era și el parte pasivă seară de seară), apoi cred că a priceput cum e cu mâncarea. Nu am văzut niciodată atâta pasiune într-un om să ajungă la un bol cu orez.

Ce mănâncă

Am mai încercat eu să trag de timp, apoi m-am întrebat de ce să fac asta? Și cum nu am găsit un răspuns, pe la 5 luni și jumătate am adus scaunul de masă din depozit, l-am șters bine și i-am dat copilului bucăți de mâncare. Piersici, banane, pepene, avocado, morcovi, broccoli. I-am făcut și iaurt, și terci de pseudocereale. Toate i-au plăcut. Nu știu cum să vă spun, dar plânge între două lingurițe de iaurt (pe care el trebuie să le mânuiască, eu doar le încarc, altfel e jale) de zici că s-a terminat toată mâncarea de pe pământ.

De ce am început mai devreme?

De ce nu fix la 6 luni? Pentru că al meu copil era pregătit mai devreme, îndeplinea semnele:

– stătea în fund bine și nesusținut

– prezenta interes față de mâncare

– nu mai avea reflexul de a scuipa bucăți care îi intră în gură

– era capabil să apuce bucăți de pe tavă și să le ducă la gură.

Cum sunt mesele?

Nu avem încă un orar de masă bine stabilit. Am avut zile în care am mâncat împreună 3 mese și zile în care am luat doar cina împreună. Și asta pentru că au fost zile când nu am avut timp pentru că am fost pe drum sau el a preferat să doarmă foarte mult și zile când a miorlăit până i-am pus mâncarea pe masă.

Cel mai bun impuls e soră-sa, care mănâncă mai mereu (cel puțin după amiaza). E tragedie în 3 acte să mănânce ea ceva și să nu-i dea și pofticiosului. Un moment în plus în care mă felicit că nu mănâncă prostii și că aproape orice mănâncă ea poate primi și el (sau va putea primi în viitorul foarte apropiat).

Cum merge?

Acum încă e la capitolul la care învață să mestece. Încă rupe bucăți prea mari și le scuipă. Face mai multe gag-uri decât eram eu obișnuită de la soră-sa. Mi-a stat inima în loc la început de vreo două ori, apoi m-am relaxat. Apucă foarte bine alimentele și le bagă în gură. Scuipă coji, nu îi plac. Îi place să fie tava plină de mâncare, să aibă de unde apuca (soră-sa era pe dos… dacă erau mai multe bucăți, o bulversau).

O perioadă de acum înainte o să-i tot dau legumele una câte una, fără combinații. Ca să se învețe cu gustul lor, cu consistența lor, să vedem ce acceptă și ce refuză. Apoi o să trec la chestii mai complexe, dar mai e până atunci.

Deci, după cum preconizam, iată că fac BLW și cu al doilea…

Despre autodiversificare am mai scris aici

Cum arata un copil autodiversificat la 21 de luni

2014-08-04 20.42.49Oamenii din jurul meu in continuare ridica o spranceana cand le spun ca Vanda Mica nu a gustat inca pufuleti sau prajituri, nu mananca biscuiti, bomboane, nu stie ce gust are ciocolata. Trec peste „dar nu o s-o poti tine asa la nesfarsit”, de parca as tine-o cu legata cu forta in fata unei mese pline cu zaharuri in diferite forme. Nu, nu fac asta, evit doar contextele in care ar putea vedea si cere cate un deliciu din asta pe care eu il consider nesanatos.

Daca vad ca se deschide punga de pufuleti la locul de joaca cu un cor de ingeri deasupra, ne indreptam atentia catre alte colturi, unde nu-s pufuleti si putem face alte activitati pana se goleste punga (din fericire, copiii au o viteza sporita la mancat asa ceva, asa ca punga ramane rapid goala). Iar daca un baietel foarte bine intentionat ii intinde un chips cu savoare de shaorma (true story, ca o paranteza, mi s-a parut un gest atat de frumos din partea lui, doar a vazut-o, a bagat mana in punga si i-a dat cel mai mare chips care era acolo… nu-i ceruse nimeni nimic, era singur, nu era insotit, nu o facuse ca sa impresioneze pe nimeni; nice), ii multumesc baietelului respectiv, apoi ii explic domnisoarei ce e de explicat (ca orice mancare pe care o primeste de la straini trece intai pe la mine), domnisoara imi da chipsul, eu il dosesc bine, no harm done.  (mai mult…)

Ce mananca Vanda Mica

DSC_3124Ma tot intreaba lumea in ultima vreme cum ne merge cu autodiversificarea, cu scutecele textile si cum ne intelegem cu Luna. Asa ca eu tot povestesc, dar ma gandesc ca in afara de mamele care ma intreaba direct, poate mai sunt si altele care au anumite dileme si ca n-ar strica sa va spun cum ne descurcam noi.  Azi va spun despre autodiversificare, iar zilele urmatoare vorbim si despre scutece si Luna. E bine asa?

Nu mai reiau teoria autodiversificarii, pe care am descris-o in detaliu aici, ci trec la practic. (mai mult…)

Autodiversificare – BLW – diversificarea „dictata” de bebelus

Ehei, dragii mosului si au trecut si cele 6 luni de alaptare exclusiva (pentru ca nu-i asa?, alaptam pana la 6 luni exclusiv si apoi ne-exclusiv pana la 2 ani si chiar si peste) si iata ca incepem sa mancam. Cred ca nici pentru BAC n-am studiat cat am studiat pentru diversificarea Vandei Mici. Practic, de vreo 3 luni sunt intr-un studiu intens. Invat anatomie, nutritie, psihologia sugarului, CPR, chimie, biologie; cred ca as putea sa-mi scriu lucrarea de doctorat pe tema asta. (mai mult…)