Vestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem. Acum, când scriu acest articol, eu aparțin unui grup de oameni care poartă blugi de damă, mom jeans și o bluză largă și confortabilă, în timp ce am unghiile făcute și port câteva bijuterii.

Dacă m-ați vedea, v-ați face o idee despre mine și mi-ați pune o etichetă. ”Diana intră în categoria X”.

Dacă mi-aș sufleca și mânecile, și mi-ați vedea tatuajele, poate că ați schimba categoria în care m-ați inclus inițial. Probabil, pentru că sunteți oameni în toată firea, n-ați spune mare lucru, însă poate că ați gândi ceva. De exemplu, ca o fetiță din vecini, care atunci când era mai mică și a venit într-o zi la noi în vizită, a turnat pe scaunul de la masă toate prejudecățile părinților ei față de această categorie de oameni în care eu fusesem încadrată: oamenii cu tatuaje.

Faptul că femeile poartă rochii sau fuste și bărbații pantaloni este un alt construct social, care comunică despre apartenența la un gen, dar și la o categorie socială. A purta fustă complică mult mișcările fizice și corporale, transmițând (pe vremuri) mesajul că o femeie nu are (ne)voie să facă astfel de mișcări ample 🙂

Așadar, atunci când băiețelul tău vrea să poarte o rochie de prințesă, de cele mai multe ori asta nu înseamnă decât că la cei 3-4-5 ani ai lui nu face decât să nu cunoască prea bine aceste constructe sociale sau să nu-i pese de ele. De ce i-ar păsa?

Multor părinți le e greu cu astfel de cereri ce pot veni din partea copilului, mai ales dacă acel copil este un băiat și mai ales dacă acel băiat vrea să poarte o fustă. În trecut părinții s-au lovit de dificultăți similare, când fiicele lor au început să poarte pantaloni, ceea ce în epoca noastră nu mai e, nici pe departe, ceva anormal.

Atunci când vă vine greu să ascultați cerința copilului băiat de a purta haine care sunt atribuite fetelor, puteți să vă amintiți de acest articol, în care o să vă prezint 3+1 țări în care bărbații poartă (și) fuste, iar asta e OK.

Scoția

Da, știu că erai sigur/ă că o să încep cu Scoția, pentru că e cel mai răspândit exemplu atunci când vorbim de bărbați îmbrăcați în fuste. În Scoția aceste fuste sunt un port oficial al bărbaților și se numesc Kilt, așa că la paradele importante, la nunți și la astfel de evenimente importante, o să-i vedeți îmbrăcați așa.

Grecia

O altă țară în care bărbații poartă (sau au purtat) fuste, e și Grecia. Fustanella e parte din portul militar și arată super cute, dacă mă întrebați pe mine.

Fiji

Și în Fiji bărbații poartă (mai nou) și fuste. De fapt, aceste fuste fuseseră inițial un semnal transmis care zicea ”Hei, eu m-am convertit la creștinism”. Aceste fuste se numesc Sulu și sunt purtate de femei și bărbați deopotrivă.

România

Desigur, nici România nu e departe de un port popular cu bărbați îmbrăcați în fuste/rochii, deși am observat că la noi sunt privite mai mult din perspectiva: o cămașă mai lungă. Yeah, right. Sunt rochii în toată regula. Dar sunt drăguțe, nu?

(sursa pentru poze este google images, unde am căutat după denumirea fiecărui port)

”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești”

Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el (spun la plural, pentru că simt că și eu exersez răbdarea în același timp cu el) și tolerarea frustrării,  care este încă grea, pentru un băiețel de 6 ani, frate mai mic de soră mai mare. 

Am văzut zilele astea trailerul pentru un serial de desene animate de la Disney Junior și mi-a atras atenția exact replica de mai sus, mai puțin apelativul Fip:

Serialul despre care vă spun este Blue, iar pe 22 februarie, de la ora 18:30 începe un nou sezon la Disney Junior. Dacă nu știați, Blue e foarte fain. E un serial de comedie premiat cu Emmy®, pentru Australian Broadcast Corporation și BBC Studios, fiind cel mai vizionat serial din istoria ABC cu peste 100 de milioane de difuzări. Și înțeleg și de ce. Pentru mine, intră în categoria de seriale educative pentru copiii mai mari de 2 ani, care încep să poată corela ceea ce văd la televizor cu experiența lor directă de viață. 

M-am uitat apoi mai departe la trailer și-am început să identific situații în care am fost și încă mai suntem și noi. Nu, noi nu suntem o familie de căței, ca în serial, însă și copiii noștri, asemeni copiilor-căței din serial, au o imaginație extraordinară. Orice se poate transforma într-un joc, orice eveniment din viața familiei poate deveni un pretext pentru un joc de rol, pentru o provocare și pentru un moment de conectare. 

Discut adesea cu mame despre timpul de calitate petrecut cu copiii. Ce este timpul de calitate și cum ne putem face acest timp de calitate în viețile noastre aglomerate? 

”Diana, din 24 de ore efectiv nu-mi găsesc timp 30 de minute să stau cu el pe covor și să ne jucăm cu mașinuțele”.

Și e posibil să fie așa, însă în cele 24 de ore există atât de multe alte ocazii pentru a petrece timp de calitate cu copiii. Timpul petrecut în mașină, când dăm radioul încet și discutăm despre cum a fost prima jumătate din ziua noastră. Timpul petrecut la supermarket, când cumpărăturile se pot transforma într-o vânătoare de comori. Timpul petrecut așteptând să intrăm la un control la medic, când jucăm ”Fazan”. Timpul petrecut gătind, pregătind un tort pentru ziua de naștere a unuia dintre noi, sau doar amestecând într-o ciorbă. Toate acestea sunt ”timp de calitate” dacă sunt despre copil și despre noi.

Timp de calitate este și să proiectăm pe perete un episod de Blue, cu popcorn în castron, și să ne uităm împreună ca la cinematograf, să râdem și să ne ținem de mâini în timp ce urmărim și o altă familie care trece prin jocuri similare cu ale noastre. Și, dacă noi rămânem cumva vreodată în vreo pană de idei de joc, același episod poate deveni o sursă de inspirație pentru un părinte care simte că tolba lui cu activități s-a golit, dar care-și dorește să găsească metode de conectare cu copilul și de lucru cu emoțiile copilului… și ale sale, dacă tot e să vorbim cinstit. 

O activitate de familie pe care v-o recomand, e una mindful și distractivă în același timp este ”Plantatul emoțiilor”.

Aveți nevoie de 

– cel puțin un părinte
– cel puțin un copil
–  semințe sau o plantă deja crescută, dacă e prea complex procesul de a planta din semințe
–  un ghiveci frumos
– o etichetă și un marker
– O ”busolă a emoțiilor”

Am luat împreună această busolă a emoțiilor și ne-am uitat împreună pe ea. Copilul mare a citit și copilului mic și-apoi fiecare și-a ales o emoție principală sau una adiacentă și am decis să le îngrijim. Am discutat despre alegerile noastre, de ce această emoție și nu alta și ne-am făcut un plan despre cum să le creștem sau să le luăm în serios. 

În cazul nostru am ales să îngrijim următoarele emoții:

Teama – pentru că în familia noastră am tot avut parte de provocări în ultima vreme, am decis că avem nevoie să ne luăm teama mai în serios. Teama este o emoție care ne ajută să ne protejăm, cu condiția să o ascultăm. Teama ne spune ”nu ești în siguranță să faci asta așa”, apoi completează ”ai nevoie de protecție” sau ”trebuie să te oprești”. Am analizat puțin cum am fi putut să ne luăm teama în serios și cum ne-am fi putut ajuta de ea ca să ne protejăm în ultimele săptămâni. Acum, teama noastră stă pe pervazul de la bucătărie, unde o putem observa, îngriji și asculta în fiecare zi. Câteodată mai exagerează ea, dar și noi putem să-i spunem să mai tacă :))

Bucuria – Bucuria e emoția noastră cea mai plăcută. Vrem să simțim bucurie și ne ajutăm de toate celelelate emoții ca să ne întoarcem în această zonă atunci când simțim că ne-am îndepărtat. Ne-am amintit împreună tot felul de situații când am fost bucuroși împreună, de la lucruri simple (”Când ai venit pe neașteptate cu bomboane de Valentine’s Day” – Știut fiind faptul că eu sunt membra familiei care mereu se împotrivește dulciurilor) până la situații mai profunde (”Când am aflat că s-a născut Ana” – fetița prietenei noastre bune). 

Iubirea – Iubirea a fost o altă emoție aleasă, deși eu n-aș fi numit-o chiar emoție înainte să ajungem la concluzia că iubirea este o emoție care înseamnă ”suntem bucuroși împreună”, ceea ce reprezintă și pentru mine 90% din ceea că cred eu că înseamnă iubirea. Ceilalți 10% ar fi ”să avem grijă unii de ceilalți” și să ”ne respectăm reciproc limitele”, deci o combinație de 90% bucurie, cu 5% teamă și 5% furie. Ne iubim în familie toți 4, ba iubim și cățelul și porcușorul de Guineea. În curând, iubirea noastră o să umple de miros de zambile toată bucătăria și abia aștept.

Vă las și poza, ca să vă umpleți și voi de binele nostru <3