3 lucruri pe care le învață copiii atunci când renunță la scutec

3 lucruri pe care le învață copiii atunci când renunță la scutec

Scris de Diana Vijulie

Atunci când un copil trece de la a purta scutec la a face pipi la oliță sau la toaletă, sunt multe lucruri pe care el trebuie să le învețe ca să-i reușească. Și e un proces natural, pe care-l învață orice copil tipic, cu sau fără ajutor din partea adulților din jurul lui. Ce pot face adulții din jurul acestui copil este să grăbească foarte puțin procesul în cazul în care copilul este deja pregătit sau să-l încetinească atunci când îi pune piedici copilului (fie prea multă presiune, fie prea puțină încredere în el).

Despre renunțatul la scutec și trecutul la oliță am mai scris și vorbit eu. De exemplu, aici:

Cum să-mi învăț copilul să folosească olița – 6 sfaturi utile

sau în acest episod din podcastul ”Răspunsuri pentru Părinți”:

Astăzi vreau să vă atrag atenția doar asupra a trei lucruri, pe care poate că nu le luăm în seamă sau nu le înțelegem importanța, atunci când susținem copilul în acest demers: de a renunța la scutec și la a folosi olița. Iată cele trei lucruri esențiale pe care copilul are nevoie să le învețe atunci când renunță la scutec:

1. Să-și dea seama când se întâmplă

Când ești bebeluș, nu se așteaptă nimeni de la tine să te ții până ajungi la toaletă. Nici nu poți și, din fericire, nici nu are nimeni așteptarea asta de la tine (zic ”din fericire” pentru că avem multe alte așteptări nerealiste de la copiii noștri, însă aceasta nu e una dintre ele). Apoi, când mai crești, ai deja un scutec pe tine care te ține cât de cât uscat, chiar dacă faci pipi. Nu trebuie să te oprești din ce făceai ca să faci pipi, e suficient ca el să vină și să dispară în scutec, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum n-ar fi existat. Copiii care poartă scutec, nu știu cum arată acest pipi, că-i lichid și că le curge dintre picioare. Deci, ca să poată trece de la scutec la oliță sau toaletă, primul pas e să învețe asta: cum arată, de unde vine și unde se duce, dacă nu-i un scutec care să-l facă să dispară.
Și pentru că ce am scris la punctul 2 (citește mai jos după ce termini de citit ce am scris la punctul 1), mulți copii nu vor accepta să facă cunoștință cu acest pipi direct stând în poziție șezut pe toaletă sau oliță.

Un prim pas pe care-l recomand părinților cu care lucrez, este acela de a găsi un alt spațiu în casă, în care copilul să poată face pipi din ce poziție vrea el, și să poată urmări vizual și simți ce se întâmplă cu acest magic lichid, denumit pipi. De cele mai multe ori, acest loc agreat de toată lumea este… cada de duș, unde copilului îi e și ușor să intre singur și autonom. Bine, asta depinde și ce fel de cădiță de duș aveți, pentru că am văzut că există o mie de feluri de cădițe de duș și dacă-mi amintesc de cea pe care o aveam acum câțiva ani în baie, era la fel de înaltă cum e și cada normală și nu s-ar fi putut urca în ea copilul singur (evident că n-o să vă apucați acum să redecorați baia, să schimbați cada și dacă tot schimbați cada, să căutați și alte seturi de mobilier de baie și să mai și schimbați faianța și să zugrăviți,  ca să poată face copilul pipi în cădița de duș pentru 2 săptămâni… deși e un imbold bun, dacă oricum n-aveați ce face de sărbători și oricum făceați Crăciunul tot pe zoom :))

E doar o etapă intermediară, puteți să-i și spuneți asta copilului, ei înțeleg foarte bine lucrurile astea și se comportă ca atare. Ce e important să-i mai spuneți este că după ce face pipi acolo, să vă anunțe ca să puteți curăța. Tocmai pentru că în mod normal nu facem pipi în duș și trebuie să curățăm și să dezinfectăm bine, pentru că pipi nu face bine pielii, desigur.

2. Să facă pipi dintr-o singură poziție

Scriu aici mai mult de pipi, pentru că e mai greu de observat de copii atunci când au scutec și se joacă. Pentru pipi n-au nevoie să se oprească din joacă și curge ușor și rapid și poate că nici nu-și dau seama că s-a întâmplat. Pipi în scutec pot face în timp ce stau în picioare, în timp ce aleargă, în timp ce stau pe burtă. Câteodată poate observă, câteodată nu, însă de întâmplat se întâmplă indiferent de poziție. Ei, atunci când renunță la scutec și trec la oliță sau la WC, pipi se întâmplă într-o singură poziție (OK, băieții au două): stând în fund pe toaletă sau în picioare, cum scriam mai sus.

Ei bine, după ce văd ei și află mai multe despre funcționalitățile acestui pipi, următorul lucru pe care să-l învețe este să-l și facă acolo unde îl fac și împărații: nu în duș, ci stând jos, pe toaletă sau la oliță. Iar aici e nevoie, din nou, de răbdare. Sigur că unii copii înțeleg imediat ce au de făcut și le și iese din prima. Alții vor tot exersa sus-jos-sus-jos și tot așa până când reușesc.

3. Că e responsabilitatea lor să știe când le vine să facă pipi

Nu e treaba nimănui să le asculte corpul, ci e treaba lor. Iar asta e una din sarcinile pe care le învață toți copiii atunci când trec de la a purta scutec la a purta chiloți. E adevărat că procesul e mai dificil pentru copiii pentru care gândesc foarte mult părinții, tocmai pentru că nu sunt obișnuiți cu această responsabilitate față de propriul corp. Mama îi dă de mâncare, înainte ca el să apuce să simtă foamea, tata vine cu sticla cu apă înainte ca el să apuce să simtă setea, a scos un sunet ce ar putea însemna ”vreau aia” și a primit imediat. Copilul învață atunci că altcineva e responsabil să știe pentru el când îi e foame, când îi e sete, când îi e somn, când vrea ceva. E tricky, pentru că rolul părintelui e să și știe toate cele, tocmai ca să poată avea grijă de copil. Și-atunci e important și pentru părinte și pentru copil ca amândoi să lucreze în direcția: copilul să afle cum să-și asculte corpul, să și-l asculte și-apoi să ceară ce are nevoie.

În loc de ”hai să mănânci, pentru că eu știu că e ora mesei”, copilul poate primi întrebarea ”oare ce zice burtica ta, ia ascult-o, face ghiorț? Zice că îi e foame?” (și-apoi copilul are nevoie de un timp în care să se adapteze să asculte cu adevărat ce zice burtica, sigur n-o să-i iasă din prima”. Sau în loc de a-i oferi copilului imediat ce intuim c-ar vrea, să-l invităm să ceară. Iar acestea să ducă spre ”E corpul tău, el știe când face pipi și când trebuie să-l scoată. Eu nu pot simți ce face corpul tău, doar tu simți. Ascultă-l și vezi ce zice. Vrea să scoată pipi?”

 

 

 

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

3 cărți ușurele de vacanță

3 cărți ușurele de vacanță

În alți ani aș fi fost deja sătulă de soare și mare până la finalul lunii iulie. Sătulă de nisipul fin din geanta de plajă, sătulă de pielea uscată de la sare, sătulă de părul încâlcit, dar care așa frumos arată a vacanță. Sau, în cel mai rău caz, sătulă de clorul din...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Voiam să scriu un articol despre cărțile mele preferate din anul 2019 și am intrat puțin pe elefant.ro, să verific ceva. Nu știu voi cum sunteți, dar eu când n-am ce face, mai intru la ei pe site, și nu știu cum se întâmplă, că după câteva zile, bate un curier la ușă...

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie înseamnă să am multe creme în baie, multe tipuri de șampoane și geluri de duș, oje și parfumuri.Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie o reprezintă dilema ”în ce ordine să-mi dau cu toate cremele astea pe față” și...

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Vi s-a întâmplat vreodată să vă vină să ziceți ”Băi, nu mai pot cu sfaturile de a crește reziliența copiilor la orice”? Sau ”Măi, dar ideea asta de reziliență sună a-i ajuta pe copii să se adapteze la situații nedrepte. Oare doar asta vreau pentru ei”? Sau ”E minunată...

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Psihologia ne învață multe, însă nu-i suficient că citim și învățăm. Acum mulți ani am citit, pentru prima dată, într-o carte ”serioasă” că ne supără la ceilalți exact lucrurile care ne supără la noi, de fapt. La o primă citire, m-am răzvrătit. Mă rog, mai...

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

Urmează ziua mea luna asta. Uitasem de asta, că vine acus acus, dar mi-a amintit Fip aseară, când încerca să-si facă el ordine în gânduri. “Deci, după ziua Emei e ziua mea. Si după ziua mea, e ziua lui tati. Si ziua ta când e?” Uite că e imediat după colț. Asteaptă...

Niciun cadou fără o carte, sau ”cum să extinzi zona de confort a copilului?”

Niciun cadou fără o carte, sau ”cum să extinzi zona de confort a copilului?”

Scris de Diana Vijulie

Când erau copiii mici am cam decis așa, de capul meu, că la fiecare ocazie de oferit cadouri copiilor, musai printre cadouri să fie și câte o carte. Carte pentru ziua de naștere, pentru Crăciun, pentru Paște. Am observat cum cărțile de zi cu zi, pe care le cumpăram pe vremuri când ajungeam într-o librărie pentru că ne-au plăcut sau pe care le-am comandat pentru că am primit recenzii bune pentru ele, nu au acel quelque chose pe care îl au cărțile primite de ocazii speciale. De exemplu, un Findus și Pettson primit de Crăciun anul trecut e mult mai citit decât acel Findus și Pettson primit random, pentru că am văzut eu că le place copiilor, așa că am cumpărat și alte cărți din colecție.

Provocarea mea, însă, este aceea de a oferi cu aceste ocazii cărți speciale, diferite de ceea ce cumpărăm în mod normal, parțial care să susțină interesul de moment al copilului și parțial care să-l scoată din zona de confort. Care e interesul de moment al copilului și care e zona lui de confort în cazul vostru veți identifica voi. Ce vă voi spune eu este cum fac eu să scot copiii mei din zona lor de confort: și anume, în relație. 

Cum vine asta? În decursul timpului am vrut să-i expun la cât mai multe direcții, informații și interese. Nu toate au fost câștigătoare, vă dați seama. Dar am vrut să ia contact cu ele, ca să poată decide ei înșiși pentru ei înșiși dacă le plac sau nu le plac. Mi-a fost ușor să observ ce îi interesa cu adevărat, pentru că aduceau apoi în joacă ceea ce experimentaseră cu ajutorul cărților. Și aici nu vorbesc (doar) despre cărți de povești. Cărți muzicale (de exemplu, Anotimpurile), cărți pentru scriere creativă, cărți de geografie/biologie/alte științe, cărți despre artă, etc. 

Copiii și părinții care citesc aceleași cărți

Unul din modurile în care am adus interesul strict pentru a le citi cu mintea deschisă a fost să facem și noi același lucru cu ei. Am observat în decursul timpului că modul în care prezint o informație poate fi deal breaker, indiferent care este informația cu pricina: dacă vine cu presiune și ”e important să faci asta”, sunt șanse mari să li se pară ceva plicticos și să refuze chiar și să deschidem cartea. Dacă vine și cu interes din relație, atunci există deschidere și din partea lor să exploreze noutatea. 

E interesant să afli lucruri despre Big Bang și cu cât informațiile vin pe un creier mai maleabil din punct de vedere structural, cu atât vor fi mai ușor de asimilat. Însă poate fi greu de înțeles pe alocuri, sau poate cam alambicat și-atunci poate apărea reticența chiar și de a începe. Dar, ce bine că există cărți de adulți și cărți pentru copii scrise de aceiași autori sau care abordează aceleași subiecte. Cum sunt, de exemplu, cărțile lui Stephen Hawking, asta apropos de Big Bang. Dau din casă, însă bine că nu-mi citește blogul ca să afle: cadoul de Moș Nicolae pentru V. este ”Scurtă istorie a timpului” și abia aștept să împărtășim fiecare ce a aflat din cărți similare despre cum funcționează spațiul.

 La fel am procedat cu Originea speciilor, cu Jurnalul Annei Frank sau cu Ferma Animalelor, pe care le-am studiat în paralel. Noi (eu) variantele pentru ”oameni mari” iar ei (ea) variantele pentru ”oameni care acum devin oameni mari”. Evident, nu toate cărțile sunt potrivite pentru orice vârstă și oricum, la vârste diferite copiii înțeleg lucrurile diferit. Dar cum îi zic și Emei, fiecare carte există în atâtea versiuni câte citiri are la activ. Nu doar că doi oameni care citesc aceeași carte vor avea 2 experiențe diferite cu ea, ci și același om care citește aceeași carte de două ori va avea experiențe diferite cu ea, ca și cum ar fi citit 2 cărți. În jurnalul Annei Frank au interesat-o, la o primă lectură, întrebările Annei despre viața ei adolescentă și mult mai puțin m-a întrebat despre război. Când o va citi a doua oară, cu siguranță altul va fi interesul. 

Discuțiile din casă se regăsesc și în cărți iar activitățile sunt pe toate planurile

Un alt mod prin care am încurajat ieșirea din zona de confort, a fost prin ”bombardarea” copiilor cu aceeași informație în mai multe moduri și din mai multe surse. Pentru că fiecare dintre noi are stilul său propriu de învățare și de asimilare a informațiilor, e importantă și calea prin care vine acea informație. Și nu doar că depinde de stilul de învățare al copilului, dar mai depinde și de ce anume învață copilul. Unele lucruri pot fi asimilate din cărți, pentru altele trebuie vizualizare în 3D, pentru altele trebuie input senzorial, iar cea mai bună cale este aceea de a le integra pe toate. Dacă vrem să aflăm mai multe despre spațiu, de exemplu, e util ca pe lângă carte să existe și machete cu planetele, o activitate de pictat universul, un filmuleț cu rachete care zboară prin spațiu, pozele făcute de Hubble, să gătim planete, să construim împreună un costum de astronaut, poate să citim Habarnam pe lună și să discutăm și noi, adulții, despre ce anume ni se pare interesant sau am înțeles sau n-am înțeles din acest subiect.

Puțină distracție nu strică niciodată

O altă activitate simpatică e să căutăm împreună și alte cărți sau jocuri pe aceeași temă și apoi să vedem dacă e chiar așa. De exemplu, Anna Todd are două cărți care se numesc Cele mai strălucitoare stele și Cea mai întunecată lună. Ne-am distrat să citim în descrierea cărților că nu sunt nici despre lună și nici despre stele, ci despre o fată și tatăl ei, care nu era niciunul astronaut. 

Voi cum faceți să scoateți copiii din zona de confort? Sau, mai bine zis, să extindeți zona lor de confort?

 

6 cărți despre frați

6 cărți despre frați

Acum vreo patru ani aflam că Ema va fi soră mai mare. Nu era chiar o veste neașteptată, ba chiar era o veste așteptată și foarte dorită. Cum eu am fost un copil singur la părinți, mi-a venit tare greu să-mi dau seama cum se face treaba asta de părinte de...

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

- Mami, ce-i aia inteligență emoțională? - Mai ții minte când am vorbit despre creierul cu care citești și creierul cu care lovești? - Da. Și despre neuronii oglindă. - Să știi cum și când să-ți folosești creierul cu care citești, ca să-l poți controla și pe ăla cu...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Voiam să scriu un articol despre cărțile mele preferate din anul 2019 și am intrat puțin pe elefant.ro, să verific ceva. Nu știu voi cum sunteți, dar eu când n-am ce face, mai intru la ei pe site, și nu știu cum se întâmplă, că după câteva zile, bate un curier la ușă...

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie înseamnă să am multe creme în baie, multe tipuri de șampoane și geluri de duș, oje și parfumuri.Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie o reprezintă dilema ”în ce ordine să-mi dau cu toate cremele astea pe față” și...

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Vi s-a întâmplat vreodată să vă vină să ziceți ”Băi, nu mai pot cu sfaturile de a crește reziliența copiilor la orice”? Sau ”Măi, dar ideea asta de reziliență sună a-i ajuta pe copii să se adapteze la situații nedrepte. Oare doar asta vreau pentru ei”? Sau ”E minunată...

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Psihologia ne învață multe, însă nu-i suficient că citim și învățăm. Acum mulți ani am citit, pentru prima dată, într-o carte ”serioasă” că ne supără la ceilalți exact lucrurile care ne supără la noi, de fapt. La o primă citire, m-am răzvrătit. Mă rog, mai...

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

Urmează ziua mea luna asta. Uitasem de asta, că vine acus acus, dar mi-a amintit Fip aseară, când încerca să-si facă el ordine în gânduri. “Deci, după ziua Emei e ziua mea. Si după ziua mea, e ziua lui tati. Si ziua ta când e?” Uite că e imediat după colț. Asteaptă...

Când fetițele mici devin fetițe mari – idei de cadouri și dezvoltare personală, desigur

Când fetițele mici devin fetițe mari – idei de cadouri și dezvoltare personală, desigur

Scris de Diana Vijulie

<a href='https://www.freepik.com/vectors/banner'>Banner vector created by stockgiu - www.freepik.com</a>

Când cresc fetițele mici și devin fetițe mari, descoperă o nouă lume. Sau redescoperă o lume veche, însă cu ochi noi.

Când fetițele mici erau fetițe foarte mici, copiau foarte multe din ceea ce făcea mama. Fetițele foarte mici luau crema de mâini a mamei și se dădeau cu ea nu pentru cremă, ci pentru mama. Pentru că mama se dădea cu ea, fetițele mici se dădeau și ele cu aceeași cremă (nu cu alta!). Fetițele mici purtau brățări cu mărgeluțe colorate pentru mărgeluțe și pentru culori. Fetițele mici se dădeau cu strugurel pentru miros și gust și, poate, pentru că și mama se dădea cu ruj.

Fetițele mici făceau toate cele de mai sus (probabil și băiețeii). Însă atunci când fetițele mici au crescut și au devenit fetițe mari, au început să le facă din altă perspectivă. Fetițele mari au început să se dea cu cremă pe mâini pentru mâini și corpul lor, nu pentru mama. Și, de multe ori, pentru fetițele mari e important tocmai să NU aibă aceeași cremă ca mama, ci o cremă diferită, doar a lor. Fetițele mari poartă brățări pentru brațele lor și poartă cercei pentru urechile lor și pentru imaginea lor din oglindă. Și tot fetițele mari se dau cu strugurel pentru că li s-au crăpat buzele sau pentru că le place imaginea lor în oglindă cu buzele lucioase. Pe lângă toate acestea, fetițelor mari le place să aibă autonomia de a avea grijă de corpul lor așa cum aleg ele să o facă pentru ele și nu exclusiv imitativ. Fetițele mari vor să descopere ce le place lor, să exploreze toate aceste lucruri pe care le fac femeile, cu concentrarea pe rezultat, nu pe proces, cum făceau când erau mici.

Așa că și plaja ide idei de cadouri de Crăciun, de exemplu (pentru că tot vine Crăciunul în mai puțin de-o lună) se lărgește. Și fetițele mari pot primi în continuare jucării și poate încă pot primi cărți cu imagini, însă pot primi și obiecte de fetițe mari. Iată câteva dintre ele, potrivite pentru fetițe mici devenite mari:

1. Un kit de self-care

Relația cu propriul corp e una din cele mai importante relații pe care le avem în viața noastră. Felul în care ne purtăm cu el, felul în care-l vedem și felul în care relaționăm cu el pune bazele tuturor relațiilor din viața noastră. O relație de rușine cu propriul corp se poate traduce în rețineri de relaționare cu alții. De exemplu, n-o să pot să mă deschid în fața cuiva care mi se pare că are un corp mai frumos decât al meu, pentru că mie îmi e rușine cu el. Ca părinți responsabili, avem mare grijă de sănătatea corpului copiilor noștri: le oferim mâncare sănătoasă, în cantități potrivite, limităm accesul la ecrane, care obosesc organele și țin corpul în nemișcare, provocăm la sport și la mișcare liberă, îmbrăcăm corpurile copiilor noștri cu haine potrivite, astfel încât să nu sufere de frig sau de cald, mângâiem pielea fină a corpurilor bebelușilor noștri și facem cu ei contact piele-pe-piele. Și… modelăm relația copiilor cu corpurile lor prin relația noastră cu corpurile noastre.

A oferi unui copil (fată sau băiat, asta contează mai puțin) un kit care conține produse de îngrijire și răsfăț pentru corpul său, îi oferă permisiunea de a-și explora și atinge pielea, membrele, burta, genunchii, de a exprima direct și natural grijă și curiozitate. Un astfel de kit poate să conțină o cremă mică pentru corp, cu ingrediente cât mai naturale (sau un borcănel de unt de shea, până la urmă), o cremă mică de mâini, un balsam pentru buze, un ulei pentru cuticule și instrucțiuni de folosire pentru toate. O rutină de a le aplica, o permisiune de a intra în contact cu corpul nu doar pentru a-l curăța, ci și pentru a-l bucura cu texturi și mirosuri frumoase.

2. O bijuterie frumoasă

Fetițele mici devenite mari apreciază cadourile de fetițe mari. Se bucură să primească inele, coliere dintr-un metal prețios, sau o pereche de cercei care să nu fie cu buburuze sau sirene, ci care să semene cu ceea ce poartă deja femeile mari din jurul lor. Deși tentația e mare să le oferim copiilor noștri tot ce e mai bun (și mai scump), aici aș face diferența între a-i oferi copilului o pereche de cercei pe care să-i poarte toată ziua, în fiecare zi și un colier de purtat ”la ocazii”. Observ în jurul meu copii care poartă zi de zi bijuterii foarte valoroase, pentru care părinții sunt adesea îngrijorați, iar presiunea este mare și pe unii și pe ceilalți. Să nu uităm că fetițele mici, devenite mari, sunt nu doar mari, ci încă mai sunt și mici. Și e foarte posibil ca în joaca lor să-și piardă un cercel sau să-și rupă un colier, așa că oferiți-le ceea ce pot purta atunci când pot purta și explicați-le clar aceste limite, pentru a nu crea așteptări greșite și frustrări din partea lor.

3. Cărți potrivite

Dacă mă cunoașteți probabil că ați intuit deja că n-o să închei acest articol fără să includ aici și ideea de carte. Oferiți-le fetițelor mici devenite mari cărți potrivite pentru curiozitățile lor. Cărți potrivite care să le explice despre viața în care urmează să pășească, poate cărți cu fetițe ca ele, care devin din mici mari, care încă mai iubesc câteodată păpușile, dar câteodată ar vrea să iasă afară machiate. Fetițe care pierd din limitele vechi puse de părinți și primesc mai multă libertate pe o parte, însă pentru care încep să existe dorințe noi, deci și limite noi și (poate) frustrante. Fetițe care trec prin procese similare, cu părinți care trec și ei prin aceleași dificultăți. Nu vreau să fac aici recomandări, pentru că ceea ce înseamnă carte ”potrivită” pentru mine, poate e extrem de ”nepotrivită” pentru altcineva, dar când o mai trece pandemie, dați o tură printr-o librărie, întrebați unde sunt cărțile pentru copii de 8 ani+, răsfoiți-le pe cele cu personaje feminine și alegeți ceea ce vreți să afle fetițele mici devenite fetițe mari.

 

Încă 30 de idei de cadouri care nu sunt jucării (partea a II-a)

Încă 30 de idei de cadouri care nu sunt jucării (partea a II-a)

Săptămânile astea copiii au tot primit cadouri cu diferite ocazii. Cadouri de care s-au bucurat foarte mult atunci când le-au primit și când le-au deschis, dar care au rămas să aștepte apoi nemurirea prin dulapuri. I-am și văzut. Atunci când deschid dulapul cu cutii...

30 de idei de cadouri care nu sunt jucării (partea I)

30 de idei de cadouri care nu sunt jucării (partea I)

  Copiii mei sunt născuți iarna, nu foarte departe de Crăciun. De fapt, cam toată familia mea își serbează zilele de naștere sau de nume începând cu octombrie-noiembrie și până la final de decembrie. Asta înseamnă că din noiembrie începând și până pe 23 ianuarie,...

Idei de cadouri pentru bărbați – 10+ idei de gadgeturi

Idei de cadouri pentru bărbați – 10+ idei de gadgeturi

De fiecare dată când simt că se apropie luna decembrie, intru în panică. Începând cu 5 decembrie și până la începutul lui ianuarie sărbătorim așa: moș Nicolae, ziua Emei, moș Crăciun, ziua de naștere a lui V, ziua de naștere a lui Fip și onomastica lui V. Cu copiii...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Voiam să scriu un articol despre cărțile mele preferate din anul 2019 și am intrat puțin pe elefant.ro, să verific ceva. Nu știu voi cum sunteți, dar eu când n-am ce face, mai intru la ei pe site, și nu știu cum se întâmplă, că după câteva zile, bate un curier la ușă...

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie înseamnă să am multe creme în baie, multe tipuri de șampoane și geluri de duș, oje și parfumuri.Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie o reprezintă dilema ”în ce ordine să-mi dau cu toate cremele astea pe față” și...

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Vi s-a întâmplat vreodată să vă vină să ziceți ”Băi, nu mai pot cu sfaturile de a crește reziliența copiilor la orice”? Sau ”Măi, dar ideea asta de reziliență sună a-i ajuta pe copii să se adapteze la situații nedrepte. Oare doar asta vreau pentru ei”? Sau ”E minunată...

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Psihologia ne învață multe, însă nu-i suficient că citim și învățăm. Acum mulți ani am citit, pentru prima dată, într-o carte ”serioasă” că ne supără la ceilalți exact lucrurile care ne supără la noi, de fapt. La o primă citire, m-am răzvrătit. Mă rog, mai...

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

Urmează ziua mea luna asta. Uitasem de asta, că vine acus acus, dar mi-a amintit Fip aseară, când încerca să-si facă el ordine în gânduri. “Deci, după ziua Emei e ziua mea. Si după ziua mea, e ziua lui tati. Si ziua ta când e?” Uite că e imediat după colț. Asteaptă...

Copiii și Doni

Copiii și Doni

Scris de Diana Vijulie

[Articol scris luni]

Ieri a fost duminică. O duminică frumoasă de toamnă târzie. Mai e o săptămână până în prima zi de iarnă, însă zilele sunt încă însorite în marea lor majoritate, ceea ce mie-mi place foarte mult. Nu prea apreciez nici ploaia și nici zăpada, ci îmi plac zilele însorite, în care intră raze de soare prin geam, trec prin paharele mele colorate și lasă urme vesele peste tot în jurul lor. Când eram mică, în după-amiezile cu soare, oglinda de la dulapul bunicii era plină de curcubeie pe muchiile înclinate de jur împrejurul ei și țin minte că le priveam cu uimirea cu care descoperă copiii lumea. Și-acum tot așa mă simt când am în geamul de la bucătărie o sticlă verde, în care am adunat niște flori de toamnă și le-am pus în apă, sau când îmi pun paharul de apă cu tente curcubeice pe o foaie de hârtie, iar în jurul său se desfășoară toate nuanțele perceptibile de ochiul uman.

Ieri a fost o zi frumoasă, una din cine știe câte vor mai fi până încep ploile și/sau ninsorile. Prima jumătate de zi am petrecut-o acasă, am făcut de-clutter în jucăriile copiilor și niște curățenie prin colțuri de mult timp ignorate de către mătură și mop, însă după amiază am vrut să ieșim din casă și să luăm aer. Duminica trecută făcuserăm un traseu mai ușurel pe munte. Ne-a plăcut și am zis că mai repetăm, doar că ieri ne lipsea timpul să ajungem până la munte. Așa că ne-am luat bicicletele, l-am luat pe Doni, ne-am îmbrăcat ca pentru urcat pe munte și am plecat pe câmpul din jurul cartierului.

Pe câmp ne-am făcut curaj și i-am dat lui Doni lesa jos. Pentru cei care mi-au deschis blogul mai târziu, Doni este acel câine plin de energie, care trăiește pentru câteva lucruri: să fie scărpinat după urechi sau să te tăvălești pe jos cu el, el să-ți ronțăie mâinile și tu să râzi până nu mai poți (abordare care sperie copiii care ne intră în casă, pentru că e mult prea ”pasional”, ca să zic așa, însă pentru Fip e jocul lui preferat), să mănânce (orice, de la orez crud până la ceapă sau orice găsește pe oriunde), sau să fugă de-acasă (unde se și întoarce apoi, pentru punctele 1 și 2). Din pricina celor 3 puncte, nu mai ieșim cu el fără lesă nici în pustietate. Însă ieri și-a făcut V curaj și i-a desfăcut lesa. Cred că a fost cea mai fericită zi din viața lui, să fie în miezul unui câmp fără limite, cu copiii ăștia doi pe care-i ronțăie și care-l scarpină după urechi. Dacă am fi avut și mâncare la noi, ar fi fost în delir. Atât au alergat toți trei și s-au jucat, că nici n-au prea vorbit cu noi măcar vreo 5 minut (ceea ce pentru copii e total ieșit din comun :))), iar când am ajuns acasă, Doni a adormit în primele 20 de minute și era evident că visează că aleargă, pentru că-și mișca ritmic în somn picioarele.

Sâmbătă seară vorbeam cu o prietenă despre animalele de casă și cumva mă plângeam de Doni că e atât de greu cu el câteodată, însă conexiunea asta care există între noi și el, deși suntem specii diferite, mi se pare incredibilă. Da, e important să avem multă grijă de aspecte cum ar fi deparazitarea internă și externă (ca să fie și el sănătos și nici să nu ne aducă în casă cine știe ce viermi, purici, etc.), e important să aibă toate vaccinurile făcute (din aceleași motive), să găsim un echilibru sănătos pentru toată lumea între a-l spăla și a nu-i abuza pielea și blana cu prea multă curățenie, și multe alte aspecte legate de igiena din casă, însă beneficiile de a avea așa o relație sunt infinite.

Mă uit la copii cum învață enorm de multe din relația cu Doni și știu că am mai scris și vorbit despre asta, dar chiar simt acum nevoia să o reiau.

Învață cum să fie blânzi când e nevoie și fermi când e nevoie. Îi spun Stop și Nu, atunci când devine prea agitat în joacă și-i rănește din greșeală, dar îl și scarpină pe cap atunci când îl văd că se oprește imediat și se temperează, îl ceartă dacă le fură mâncarea din mână, dar îi dau mâncare în castronul lui și-l scarpină pe urechi în timp ce mănâncă.

Învață să fie empatici și să citească semnele emoționale pe care le transmite un animal care, desigur, nu știe să vorbească și să transmită ce vrea și ce nu vrea, ce-i place și ce nu. Îl văd când e vesel, dar își dau seama și când e abătut sau trist (de obicei e așa dacă îl scoatem în curte, dar el vrea în casă, la noi, bineînțeles), și-l cheamă imediat la joacă.

Îi vâd când sunt furioși cum reușesc să se echilibreze fiind în relație cu câinele. Ema se calmează în timp ce-l ține în brațe și-l mângâie pe cap, iar el se pleoștește de tot în brațele ei. Iar Fip se calmează jucându-se cu el și râzând în hohote. Ca să nu mai spun cât de bine e că e Doni cu noi în pauzele de școală ale Emei, când și V și eu suntem în ședințe, iar ea se simte singură în casă. Doni e mereu acolo, dornic să stea și să se joace cu ea.

Învață să fie responsabili (să verifice starea de sănătate a lui – Ema a văzut când Doni a avut o dată o căpușă, Fip a observat o dată când părea că pe Doni îl doare fundul și era, de fapt, constipat (când vorbim de constipație la câini, e ceva foarte neplăcut, parol; adesea se întâmplă o interacțiune fizică mână de stăpân-fund de animal and it is not pretty :))), Ema și prietenele l-au prins de mai multe ori când a reușit să fugă de acasă, lui Fip îi place să-i dea mâncare, Ema îl verifică de apă. Iar seara, dacă ei s-au băgat în pat la somn, iar Doni a rămas pe-afară, Ema se asigură că nu uităm cumva de el prin curte, ci îl băgăm în casă. Sigur, nu-s consecvenți și nu se ocupă tot timpul doar ei de el, dar au 6 și 8 ani și știu că sunt în proces de învățare. Și învață mai greu câteodată, pentru că nici eu nu-s consecventă de multe ori, nu neapărat cu Doni, ci în general. Și-atunci ne echilibrăm bine unii pe ceilalți).

Deși ne-a făcut pipi pe covor, a rupt gardul (de mai multe ori), sare pe musafiri, ne-ar fura mâncarea și din gură dac-am sta gură cască și mi-e aproape imposibil să-l prind în poze (mai puțin în poza din acest articol, cu care mă mândresc de nu mai pot :)) , nu-mi imaginez familia noastră fără Doni, câinele umbră.

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

Jurnal de #StămAcasă – Săptămâna 3

Jurnal de #StămAcasă – Săptămâna 3

Vine un moment în viața oricărei carantine când te oprești din numărat zile, apoi din numărat săptămâni, apoi din numărat luni. Sincer, sper că nu vom ajunge la scenariul în care ne vom opri din numărat luni, dar, în momentul de față, eu una m-am oprit din numărat...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Cum ajungi de la un ceas la o decizie nouă de viață

Voiam să scriu un articol despre cărțile mele preferate din anul 2019 și am intrat puțin pe elefant.ro, să verific ceva. Nu știu voi cum sunteți, dar eu când n-am ce face, mai intru la ei pe site, și nu știu cum se întâmplă, că după câteva zile, bate un curier la ușă...

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Când parfumul nu e doar miros, ci e dezvoltare personală

Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie înseamnă să am multe creme în baie, multe tipuri de șampoane și geluri de duș, oje și parfumuri.Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie o reprezintă dilema ”în ce ordine să-mi dau cu toate cremele astea pe față” și...

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Vi s-a întâmplat vreodată să vă vină să ziceți ”Băi, nu mai pot cu sfaturile de a crește reziliența copiilor la orice”? Sau ”Măi, dar ideea asta de reziliență sună a-i ajuta pe copii să se adapteze la situații nedrepte. Oare doar asta vreau pentru ei”? Sau ”E minunată...

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

Psihologia ne învață multe, însă nu-i suficient că citim și învățăm. Acum mulți ani am citit, pentru prima dată, într-o carte ”serioasă” că ne supără la ceilalți exact lucrurile care ne supără la noi, de fapt. La o primă citire, m-am răzvrătit. Mă rog, mai...

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

Urmează ziua mea luna asta. Uitasem de asta, că vine acus acus, dar mi-a amintit Fip aseară, când încerca să-si facă el ordine în gânduri. “Deci, după ziua Emei e ziua mea. Si după ziua mea, e ziua lui tati. Si ziua ta când e?” Uite că e imediat după colț. Asteaptă...

Trusa de machiaj minimalistă din geantă

La școala la Ema au nevoie în mod obligatoriu să aibă zilnic la ei măști, dezinfectant și șervețele. Au, ceea ce s-a botezat printre elevi (și profesori) așa numitul ”penar sanitar”, care conține astfel de lucrușoare. În penarul sanitar al Emei am pus o sticluță cu pulverizator, în care combinăm jumătate de cantitate de dezinfectant gel și jumătate de cantitate de spirt, ca să-l poată folosi mai ușor și atunci când vrea să dezinfecteze suprafețe. Spirtul face soluția mai lichidă, ceea ce înseamnă că se împrăștie pe o suprafață mai mare, iar dezinfectantul face ca substanța să nu se evapore chiar așa repede. Asta ca un tips mic, în caz că nu v-ați gândit la asta (deși, după aproape un an de pandemie, probabil că nu e nicio noutate.)

Ei, sigur că situația cere să am și eu un astfel de penar sanitar în geantă. Care conține dezinfectant, mai conține șervețele, mască de schimb, pungă pentru pus masca folosită, în caz că am nevoie să o schimb și un set de 2 filtre de schimb, pentru că cine știe… Cu un umăr șubred, îmi mai rămâne un singur umăr pe care să car geanta și mi-am propus acum vreo 2 ani să nu-l distrug și pe cel rămas, așa că n-aș prea vrea să mai iau după mine toată casa. Sigur, pe vremea când viața mea din afara casei era mult mai dinamică decât este acum, aveam în geantă vrute și nevrute. Laptop, mini-proiector, materiale de cursuri pentru câte 6-8 cursanți, o carte de beletristică și una de specialitate, pixuri, portofel, farduri (nu prea apucam dimineața să mă mai fardez, așa că luam trusa după mine și o făceam în mașină, după ce lăsam copiii la timp la școală și grădiniță). Ba chiar o dată am găsit și o pereche de papuci de plajă, după ce fusesem cu o prietenă la piscină în urmă cu câteva zile.

De vara trecută am ajuns la concluzia că o geantă e la fel ca un dulap. Oricât ar fi de mare, se cere a fi umplută. O geantă mare o să fie o geantă plină. O geantă mică o să fie și ea tot o geantă plină. Așa că mi-am schimbat gențile și am ales unele mai mici.  Și umblam adesea cu 2 genți. Una cu laptop și cursuri și tot ce îmi mai trebuia, pe care o căram după mine doar punctual și care se transformase într-un ghiozdan, ce putea fi parcat la cabinet sau lăsat în mașină cu cursurile, pixurile, cărțile etc. și încă una cu chestiuni utile și mai puține.

Într-o geantă mică nu-mi mai încape toată casa, ci trebuie să o triez înainte să o bag acolo. Acum am portofelul sanitar de care ziceam, am un pix (în loc de un penar), am telefonul, cheile, portofelul (nu mai am unul care să fie el însuși cât o geantă) și o trusă de machiaj minimalistă. Mă ajută faptul că și machiajul meu în sine e destul de minimalist. Să vă spun ce am în el, poate vă inspiră mix and match-ul pe care l-am făcut.

  1. Un creion de buze pentru buze, ochi și obraji

    Pentru culoarea ochilor mei mi se pare că un soi de burgundy e o culoare foarte potrivită de machiaj. Ochii mei sunt un căprui deschis cu tente verzulii, iar acest burgundy de care zic scoate în evidență tentele verzui și îmi place mie cum arată.
    Nu mai umblu prea mult prin magazine cu produse de machiaj, așa că atunci când am rămas fără, m-am dus într-un DM și am luat de-acolo ce-am găsit. Și am găsit un creion de buze în acea nuanță. Creion de buze care își menține locul de onoare în trusa mea portabilă de machiaj, pentru că mă ajută:
    – să-mi corectez machiajul de la ochi, dacă e cazul (port un soi de cat-eyes cu acest burgundy în loc de negru, atunci când îmi pun ceva pe ochi),
    – îl pot folosi și în loc de ruj pentru a da o tentă mai roșiatică buzelor, pe sub strugurel  (nu că mi le-ar vedea cineva pe sub mască, dar poate vreau eu să mă simt pretty și am decis că rujul nu mai e o investiție bună în perioada asta :))
    – merge și în loc de blush, deși nici pomeții nu prea mi se mai văd pe sub mască…

  2. Un corector pentru mici imperfecțiuni, cearcăne, dar și machiaj de ochi

    Vă ziceam într-un articol anterior că nu mai folosesc fond de ten. Am un CC cream de la Bourjois care îmi place mult și pe care îl folosesc atunci când mai am câte o filmare sau poate chiar par șifonată într-o dimineață anume. Ține loc de fond de ten, de anticearcăn. Îmi place mult (aici v-am povestit despre el: 4 produse de machiaj ieftine și bune). Dar mai am ceva drăguț, ce țin după mine în trusa de machiaj: e un micuț creion crem, al cărui scop este de a ascunde micile imperfecțiuni ale pielii. Și îl am mai mereu după mine, pentru că ocupă puțin spațiu și dacă brusc observ că îmi apare ceva nedorit pe față, imediat mă ajută. Când mă fac ”priti”,  îmi mai place să-mi dau cu el pe arcadă, sub sprâncene, pentru că mi se pare că am o privire mai luminoasă cumva. Mi-a fost extrem de util în perioada în care aveam multe coșuri. Acum îl folosesc mai puțin.

  3. O cremă de mâini

    După atâta dezinfectat și iar dezinfectat și spălat și apoi iar dezinfectat, mâinile mele sunt praf. Mi-a luat-o razna și dermatita de pe brațe, pielea mea a ajuns la saturație cu covidul ăsta. Așa că am nevoie de cremă neapărat de fiecare dată ce mă dezinfectez, așa că oricât de mică ar fi geanta, am o cremă la mine neapărat.

  4. Balsam de buze

    În trusa minimalistă de machiaj mai am și un balsam de buze. Are o tentă rozalie și nu prea mai plec de-acasă fără el.

  5. Rimel și o pudră – dacă plec peste noapte de acasă

    Când se mai întâmplă să plec peste noapte de acasă, la trusa minimalistă de mai sus mai adaug un rimel și o pudră compactă. Ultima dată nici măcar pensula de pudră n-am mai luat-o după mine, pentru că era prea mare, așa că am folosit dischete demachiante ca să mi-o aplic. Dar nici pe asta n-o folosesc prea des, mai mult când am filmări, ca să nu lucesc ca un bec.

    Deci, cam așa arată trusa mea de machiaj: creion de buze, creion corector, cremă de mâini și balsam de buze. E mică, ușoară și mă ajută să mă recompun dacă e cazul să fie nevoie. Ah, da. Și sunt doar o mamă oarecare, nu mă aștept vreodată să arăt perfect. Ca să știți cum să vă calibrați așteptările de la trusa mea.