Jurnal de #StămAcasă – Săptămâna 3

Jurnal de #StămAcasă – Săptămâna 3

Scris de Diana Vijulie

Vine un moment în viața oricărei carantine când te oprești din numărat zile, apoi din numărat săptămâni, apoi din numărat luni. Sincer, sper că nu vom ajunge la scenariul în care ne vom opri din numărat luni, dar, în momentul de față, eu una m-am oprit din numărat zile. 

Știu, însă, că am încheiat săptămâna cu numărul 3 de când stăm în casă. 

 

Pentru noi, prima săptămână a fost mai ușoară. Ne-am ocupat timpul ca într-o vacanță. Și vremea a fost bună, copiii au făcut plajă, ne-am făcut planurile pentru următoarele săptămâni de stat acasă (estimam eu atunci vreo 6), am cusut, am gătit, am călcat, ne-am jucat și ne-am căutat echilibrul. În weekend am ieșit în pădure cu bicicletele și plănuiam să facem asta mai des, chiar și în cursul săptămânii. Avem, în zonă, suficiente locuri ”neturistice”, pe care voiam să le descoperim. O să le descoperim noi după ce trece asta.

În a doua săptămână ne-am pierdut echilibrul. Adică, mi l-am pierdut eu și după mine și copiii. Am depus eforturi mai mari ca să rămânem ”on track”. Copiii au văzut mai mult televizor și asta a fost ok pentru că a fost cea mai bună variantă la momentul respectiv, dar n-a fost ok, pentru că am văzut schimbări în comportamentul lor. Au devenit mai puțin cooperanți, mai puțin creativi și mult mai lipicioși față de noi. Ne-am pierdut răbdarea și eu și V pe rând, dar și împreună, în principiu din cauza nevoii copiilor de a sta fiecare minut din viețile lor lipiți de noi și vorbind încontinuu. 

 

I-am zis Emei că nu țin morțiș să-i știu absolut fiecare gând care-i trece prin cap și ea mi-a răspuns că da, dar ea e copil și îi e greu să nu-mi spună tot. Mi-am dat seama atunci că e normal pentru amândouă să ne fie așa. Mie greu să-i aud toate gândurile. Și ei să nu și le spună. Și că e OK așa cum e. Și o să ne găsim noi echilibrul. A fost de acord.

 

Mi-a mai fost greu și cu organizarea de dimineața cu teleșcoala și telegrădinița. Nu au intervale ca să se suprapună, așa că teleeducația începe la 9 și se termină la 3, cu singurul interval începând cu 12.30 și până la 13.00 în care ambii copii sunt liberi și pot mânca de prânz (bine, mai e și 11.30, dar e prea devreme pentru prânz), iar pentru mine a fost foarte foarte greu să mă organizez să mâncăm la timp.  

 

Eram toți deconectați, mai ales seara, când intervenea și oboseala. În weekend ne-am tras concluziile și în a treia săptămână am schimbat puțin macazul. 

 

Ce am făcut diferit? Am revenit la a mai tăia din timpul de televizor și n-am pus nimic în schimb. Adică, a revenit treaba copiilor să se organizeze în timpul în care noi lucrăm și nu-i televizor și nici vreun adult care să le dea/facă chestii. La început a fost o flendureală fără scop prin casă. Îi vedeam că nu le vine să se așeze și să facă nimic, iar mie îmi venea să-i iau și să-i pun la masă cu plastilină, sau acuarele sau să le dau să facă ceva concret. M-am abținut și, încetul cu încetul și-au găsit o grămadă de activități de făcut împreună.

 

 

Au jucat jocuri doar ei doi, s-au jucat cu porcușoarele de Guineea, dar și cu Doni, au desenat, Ema și-a amintit de un site de programare de la cursul de robotică și l-a căutat pe laptop, apoi i l-a explicat și lui Fip și a urmat mult ”left – left – right – up” din acel moment :D. A crescut nivelul de cooperare și de tolerare a plictiselii. Au gândit planuri, au făcut capcane, au prins muște, au săpat în curte, au făcut gimnastică, s-au mai certat, s-au mai împăcat, au făcut prostii, dar per total a fost mai bine.

Din planurile de familie n-am mai făcut multe. Nu știu de unde credeam eu că o să avem atâta timp cât să zugrăvim toată casa. Acum ne întrebăm dacă o să avem suficient timp să le zugrăvim măcar camera copiilor. Dar, aproape au reușit să termine cușca lui Doni (dacă vă întrebați, are izolare termică și prag la intrare). Mai lipsește intrarea (adică ușa) și să-i facem o perdeluță și să-i lipească Ema cuierul pe care l-a tăiat, lipit și vopsit. Un cuier în care să-și agațe Doni lesa. 

În a doua săptămână ne-am pierdut echilibrul. Adică, mi l-am pierdut eu și după mine și copiii. Am depus eforturi mai mari ca să rămânem ”on track”. Copiii au văzut mai mult televizor și asta a fost ok pentru că a fost cea mai bună variantă la momentul respectiv, dar n-a fost ok, pentru că am văzut schimbări în comportamentul lor. Au devenit mai puțin cooperanți, mai puțin creativi și mult mai lipicioși față de noi. Ne-am pierdut răbdarea și eu și V pe rând, dar și împreună, în principiu din cauza nevoii copiilor de a sta fiecare minut din viețile lor lipiți de noi și vorbind încontinuu. 

 

I-am zis Emei că nu țin morțiș să-i știu absolut fiecare gând care-i trece prin cap și ea mi-a răspuns că da, dar ea e copil și îi e greu să nu-mi spună tot. Mi-am dat seama atunci că e normal pentru amândouă să ne fie așa. Mie greu să-i aud toate gândurile. Și ei să nu și le spună. Și că e OK așa cum e. Și o să ne găsim noi echilibrul. A fost de acord.

 

Mi-a mai fost greu și cu organizarea de dimineața cu teleșcoala și telegrădinița. Nu au intervale ca să se suprapună, așa că teleeducația începe la 9 și se termină la 3, cu singurul interval începând cu 12.30 și până la 13.00 în care ambii copii sunt liberi și pot mânca de prânz (bine, mai e și 11.30, dar e prea devreme pentru prânz), iar pentru mine a fost foarte foarte greu să mă organizez să mâncăm la timp.  

 

Eram toți deconectați, mai ales seara, când intervenea și oboseala. În weekend ne-am tras concluziile și în a treia săptămână am schimbat puțin macazul. 

 

Ce am făcut diferit? Am revenit la a mai tăia din timpul de televizor și n-am pus nimic în schimb. Adică, a revenit treaba copiilor să se organizeze în timpul în care noi lucrăm și nu-i televizor și nici vreun adult care să le dea/facă chestii. La început a fost o flendureală fără scop prin casă. Îi vedeam că nu le vine să se așeze și să facă nimic, iar mie îmi venea să-i iau și să-i pun la masă cu plastilină, sau acuarele sau să le dau să facă ceva concret. M-am abținut și, încetul cu încetul și-au găsit o grămadă de activități de făcut împreună.

 

 

Au jucat jocuri doar ei doi, s-au jucat cu porcușoarele de Guineea, dar și cu Doni, au desenat, Ema și-a amintit de un site de programare de la cursul de robotică și l-a căutat pe laptop, apoi i l-a explicat și lui Fip și a urmat mult ”left – left – right – up” din acel moment :D. A crescut nivelul de cooperare și de tolerare a plictiselii. Au gândit planuri, au făcut capcane, au prins muște, au săpat în curte, au făcut gimnastică, s-au mai certat, s-au mai împăcat, au făcut prostii, dar per total a fost mai bine.

Din planurile de familie n-am mai făcut multe. Nu știu de unde credeam eu că o să avem atâta timp cât să zugrăvim toată casa. Acum ne întrebăm dacă o să avem suficient timp să le zugrăvim măcar camera copiilor. Dar, aproape au reușit să termine cușca lui Doni (dacă vă întrebați, are izolare termică și prag la intrare). Mai lipsește intrarea (adică ușa) și să-i facem o perdeluță și să-i lipească Ema cuierul pe care l-a tăiat, lipit și vopsit. Un cuier în care să-și agațe Doni lesa. 

Dacă aveți curte și vreți să le dați copiilor o activitate, noi am descoperit una foarte distractivă duminică. Am spălat cu furtunul cu presiune un covor pufos (adică extrem de hidrofil), iar pe copii i-am rugat să găsească soluții să-l scurgă. Au urmat vreo 40 de minute de: 

– țopăit pe covor
– patinat pe covor
– bătut covorul cu un băț

– trasă apa din covor cu un soi de pistol cu apă sub formă de seringă mare

– rulat covorul și țopăit pe el

– de la capăt.

Într-una din seri, copiii au făcut pe rând baie cu spumă și-așa o poftă mi-au făcut, că abia am așteptat să intre la somn cu V., ca să-mi vină și mie rândul la baie. Am pornit apa înainte ca ei să se culce, iar Ema s-a uitat mirată la ce se întâmpla acolo. ”Faci și tu baie cu spumă?! De când?!” Mi-am dat atunci seama că, de când erau ei mici, mi-am făcut un obicei din a mă ascunde când îmi iau timp pentru mine. Da, când erau mici avea sens, dar acum nu mai sunt mici și nici sens nu mai are.

Săptămâna trecută trăsesem eu concluzia că experiența carantinei e o lecție pentru mine, pentru cum să îmbin rolul de mamă și rolul profesional, dar pare că e o lecție despre a îmbina oricare dintre rolurile mele între ele.

Iar ăsta cred că va fi unul din răspunsurile la întrebarea pe care a pus-o cineva în grupul de suport pentru perioada pandemiei și care mi-a plăcut foarte mult. Și anume ”Cu ce rămânem după perioada de izolare?”

Ei, momentan cu asta. Și cu cușca lui Doni. Ah, da. Și cu pantalonii pentru păpușă, făcuți de Ema 😀

Voi?

Dacă aveți curte și vreți să le dați copiilor o activitate, noi am descoperit una foarte distractivă duminică. Am spălat cu furtunul cu presiune un covor pufos (adică extrem de hidrofil), iar pe copii i-am rugat să găsească soluții să-l scurgă. Au urmat vreo 40 de minute de: 

– țopăit pe covor
– patinat pe covor
– bătut covorul cu un băț

– trasă apa din covor cu un soi de pistol cu apă sub formă de seringă mare

– rulat covorul și țopăit pe el

– de la capăt.

Într-una din seri, copiii au făcut pe rând baie cu spumă și-așa o poftă mi-au făcut, că abia am așteptat să intre la somn cu V., ca să-mi vină și mie rândul la baie. Am pornit apa înainte ca ei să se culce, iar Ema s-a uitat mirată la ce se întâmpla acolo. ”Faci și tu baie cu spumă?! De când?!” Mi-am dat atunci seama că, de când erau ei mici, mi-am făcut un obicei din a mă ascunde când îmi iau timp pentru mine. Da, când erau mici avea sens, dar acum nu mai sunt mici și nici sens nu mai are.

Săptămâna trecută trăsesem eu concluzia că experiența carantinei e o lecție pentru mine, pentru cum să îmbin rolul de mamă și rolul profesional, dar pare că e o lecție despre a îmbina oricare dintre rolurile mele între ele.

Iar ăsta cred că va fi unul din răspunsurile la întrebarea pe care a pus-o cineva în grupul de suport pentru perioada pandemiei și care mi-a plăcut foarte mult. Și anume ”Cu ce rămânem după perioada de izolare?”

Ei, momentan cu asta. Și cu cușca lui Doni. Ah, da. Și cu pantalonii pentru păpușă, făcuți de Ema 😀

Voi?

Tu cu ce rămâi la final de Covid?

podcasturile mele

ascultă

Alte Articole

citește

Podcast Cu Diana (episodul 12) – Etapele Normale De Reacție În Situații De Criză

Season 2, Episode 4

Podcast Cu Diana (episodul 12) – Etapele Normale De Reacție În Situații De Criză

Despre episodul de astăzi

Astăzi vreau să vă povestesc puțin despre reacții de o nouă normalitate (care în alte situații ar putea fi considerate ca fiind ”iraționale”) pe care le avem într-o situație de criză și felul în care gândim, simțim și acționăm la nivel de societate ca răspuns la criza prin care trecem.
Veți auzi despre cele 6 etape prin care am trecut și vom trece în această perioadă, dar și despre cum am reacționat și cum e de așteptat să reacționăm de acum înainte.

Podcastul meu vreau să răspundă la unele întrebări pe care poate ni le punem în această perioadă.

– Ce ni s-a întâmplat?
– Ce ne mai așteaptă?
– Cum o să fie?
– De unde apar eroii?
– De ce unii oameni nu respectă recomandările?
– De ce unora pare că nu le pasă și de ceilalți?
etc.

La final, desigur, îndemnul să #StămAcasă și să ne protejăm pe noi și pe ceilalți (și) prin asta.

Podcast cu Diana (Episodul 6) – Tipuri de atașament în relații

Podcast cu Diana (Episodul 6) – Tipuri de atașament în relații

În episodul de astăzi al podcastului meu pentru dezvoltare personală discut despre tipurile de atașament și cum influențează ele relațiile noastre de iubire. Concret, cum ceea ce experimentăm în copilăria noastră mică ne îndeamnă către un anume partener și cum ne comportăm în relația cu el tot în urma experiențelor timpurii.

Jurnal de lucrat de-acasă

Da, nu vi se pare. E ”biroul” meu încropit în dulap…

Jurnal de lucrat de-acasă

Scris de Diana Vijulie

 

 E 8.30 dimineața. Ziua copiilor a început la ore inumane. Copiii mei funcționează pe bază de ceas interior, aș spune eu acum în cuvinte frumoase, pentru că se trezesc mereu la fix sau la :30. Dimineața mă exprim interior mai plastic și îmi imaginez că ceasul interior e un ceas în fund, care-i trezește mult prea devreme pentru lumea mea.

Știu, am avut perioade mai rele, când trezirea era pe la 5 dimineața. Din punctul ăsta de vedere, acum e parfum. Dar, ce nu-nțeleg eu, e: ”Cum de atunci când trebuia să plecăm la școală și să ne trezim la 7, trăgeam de ei în fiecare dimineață, iar acum, când școala e în camera de alături,  trag ei de noi?

În fine, cum-necum, e 8.30 dimineața și o tele-școală urmează să înceapă în 30 de minute. La fel și un tele-birou. Tele-biroul meu e programat să înceapă mai târziu puțin

Ora 9:

Copilul mare urcă în birou, se conectează pe Zoom și începe ora.
Tatălfamiliei se închide în bucătărie și dă drumul la treabă.
Cum copilul mic își consumă timpul de televizor, iar eu sunt în așteptarea nevoii de suport tehnic pentru copilul mare,  profit și eu și îmi deschid mailul la biroul de lângă Ema.

Ora 9 și 5, după ce m-am așezat:

Copilul mare: Maaaaaaamiiiiii, mi-e friiiiiig. Dă-mi și mie o bluză, ca să nu plec din oră.
Mă ridic, o iau, i-o dau. Mă așez la loc.

Ora 9 și 10:

Copilul mic: Maaaaaaaamiiiiiiii, mi-e foameeeeee. Îmi faci un sendviș (micul dejun cu nr. 2)
Mă ridic, mă duc la bucătărie, fac sendvișul, în timp ce Tatălfamiliei e și el într-un call. Mă străduiesc să nu fac gălăgie multă, deși câteodată mi se mai întâmplă să mă duc cu gândurile pe câmpiile libere doar gândurilor, nu și oamenilor carantinizați, și mă trezesc că dau drumul la robinet sau zdrăngăn niște oale care oricum nu-mi trebuiau atunci. Probabil că în terapie aș afla că e un mod indirect de a-mi exprima furia vis-a-vis de Tatălfamilie :))

Ora 9 și 20:

Nerăbdător, copilul mic intră în bucătărie, lovind cu un polonic într-o tigaie și cântând tare marșuri militărești.
Tatălfamiliei ne aruncă o privire de-aia, își ia laptopul și căștile și se ascunde în baia de jos (la sufragerie nu avem uși).
Termin sendvișul copilului și i-l dau.
Sunt, din nou, strigată.
”Maaaaaamiiiiiii, nu o mai aud pe miss!”
Urc, depanez tehnic, mă așez din nou la birou. Mai rezolv una-alta, cobor să-mi fac o cafea.

 

Ora 9.40

Copilul mic îmi dă de ales. Pot să joc folbal sau putem să ne luptăm cu săbiile. Uh, nici nu mi-am băut cafeaua. Îi cer răgaz să-mi fac și să gust o cafea. Intru în bucătărie, și mă învârt fără scop, așteptând să termine callul, ca să pot face gălăgie cu cafeaua mea. După multe minute și reamintiri ale copilului mic de promisiune, rog Tatălfamiliei să se pună pe mute, ca să dau drumul hardughiei zgomotoase de mașină de cafea.  Fac cafea, jucăm folbal. 

Ora 9.50

Coboară și copilul mare în pauză. Comentează meciul de folbal.

Ora 10

Când ne apropiem de ora 10, urcăm împreună. Ea în biroul ei, eu în biroul meu încropit din dormitor. Copilul mic rămâne jos și-și face de lucru.

Între ora 10 și ora 14.00 oscilez între ședințe și conectat/deconectat copiii de la școală. Ema are 2 ore de teleșcoală, apoi, cât are ea două ore de pauză de la teleșcoală, are Fip câte 2 jumătăți de oră de telegrădiniță, apoi are Ema, iar, alte 2 ore de teleșcoală.

Câteodată, copilul mic nu vrea la telegrădiniță, pentru că nu sunt acolo să-l anunț din timp că urmează să înceapă, ci cobor din dormitor și-l iau ca din oală ”E 11 fără 5, ai sport acum”, câteodată e mai ușor. Câteodată se face 12 și uităm toți să se reconecteze copilul. Sincer, aștept cu sufletul la gură momentul când vor avea amândoi 2 ore simultan și mai puține dileme tehnice. Probabil că vom avea când ajunge acolo în toată carantina asta.

Pe la 14.30 (dacă sunt suficient de bine organizată și avem o ciorbă pe masă, vorba aia), mâncăm împreună.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ora 15.00

Copiii au terminat cu maratonul de teleșcoală și telegrădiniță. ”Și-acum, ce facem?”

Jucăm, ne jucăm, îi mai îndemnăm să se joace și singuri. Sau, vor să vorbească pe messenger video cu prietenii lor. Acum începe distracția.
Ema se duce în birou și o conectez de pe laptop, iar Fip vrea de pe tabletă din sufragerie. Mulțumesc providenței pentru propria-mi procrastinare când a venit vorba să vindem laptopurile vechi. Avem, acum, datorită mecanismului meu de evitare, instrumente de lucru pentru toată lumea.

Urmează maratonul dintre: ”Mami, n-o mai văd pe Larisa” și ”Mami, unde a dispărut aplicația aia cu ochelarii?”, care se repetă la fiecare câteva minute când la unul, când la celălalt.

Creierit de urletele copilului mic, care se joacă pe video de-a intergalacticii cu prietenii lui și scoate sunete de luptă, Tatălfamiliei se mută în dormitorul nostru, unde-mi ia locul. Eu oricum gravitez în jurul copiilor, făcând o muncă de helpdesk (ce bine era dacă familiarizam copiii cu tehnologia de când aveau câteva luni… :))

Sigur că intru și peste el, ca să-mi recuperez laptopul și instrumentele, în naiva-mi așteptare că s-or potoli și-oi putea și eu să mai leg 2 gânduri. Nope.

Toate astea se petrec până pe la ora 17.00, când, după ce-au vorbit cu toți prietenii, copiii decid să gătească gustarea-desert.

 

Urmează ouă și făină prin bucătărie, miere lipicioasă și ce se mai poate pune într-o prăjitură făcută de copii. Din fericire, sunt bucătari suficient de buni să n-aibă nevoie de ajutor, așa că înghit în sec și îi las în voia lor. În apărarea talentelor lor de bucătari, pregătesc mai mereu o prăjitură combinație între clafoutis și pandișpan, căre e decent de bună, mai ales dacă îi pun fructe și nu exagerează cu făina.

Ora 18.00

La ora 18.00, când oficial Tatălfamiliei termină ziua de lucru, și eu tocmai mi-o reîncep (practic, ziua lui de lucru se termină înainte să se termine ziua calendaristică, dar na… aia e), respir, caut piesa de teatru de la Țăndărică și mă retrag în birou. Recunosc, mă retrag pe la fără un sfert, cu explicația că am nevoie de timp să mă pregătesc. De fapt, îmi aud gândurile pentru prima dată în multe ore și stau așa, privind în gol, minute în șir.

 

Ora 19.00

Copiii și Tatălfamiliei petrec timp de calitate împreună, în timp ce eu încă lucrez și n-am ieșit din cameră nici în pauză (mi-e frică, recunosc :))
Și aud chirăieli de bucurie de jos. Copiii ăștia, deși știu pe limba lor ce se întâmplă în lume, se bucură de viața asta închisă în casă, de parcă nici n-ar ști alta. Ce faini sunt. Nu se plâng, nu vor cu rolele afară, nu se supără că îi pasăm de la unul la celălalt, sunt plini de energie și de bucurie. Cândva în ora asta mănâncă și cina.

Ăsta e, adesea, și momentul în care mă felicit că am făcut 2 copii cu diferență mică de vârstă. Ne-a fost greu de tot o perioadă lungă, dar parcă merită 3-4 ani de haos pentru 3-4 luni de carantină :)) We did good, sunt mândră.

Ora 19.50

Cobor și alerg copiii la duș, pijamale, spălat pe dinți. Mai împachetez niște rufe curate, mai pun niște alte rufe la spălat. Dacă n-am apucat la prânz să strângem pe la bucătărie (și nu apucăm, de obicei), mă uit lung la bucătărie și îmi promit că o rezolv a doua zi.

După ce adorm copiii, după ora 21.00, respir, pun un The Crown pe Netflix și vegetez. Ce bine că am lucrat și mâncat și astăzi (da, mă urmărește întrebarea ”Ce o să mai gătim noi de x ori pe zi în următoarele x săptămâni/luni?!)

Pentru voi cum e? Și voi lucrați din dulap/baie/de pe masa de călcat?

cărți despre creșterea copilului:

citește

Alte Articole

citește

Viața e o aventură

Viața e o aventură

Ei bine, Fip e mult mai usor de impresionat. Practic, nu trebuie să depun eu niciun efort. El e pur si simplu impresionat de viață în sine. Viața e o aventură, atunci când stii din ce unghi s-o privesti.

Ce facem cu banii în criza Covid?

Dacă mă întrebați pe mine, urmează vremuri grele din punct de vedere financiar. Mă uitam așa în jurul meu și după 2 săptămâni de pandemie ajunsă în România, am văzut businessuri mici că deja se închideau. Antreprenorilor le e greu. Și companiilor mari le e greu, mai ales că impactul asupra lor nu e doar local. Adică, dacă vorbim de corporații, nu ne imaginăm că impactul asupra lor e doar de-aici, din România, de când ne-am ascuns prin case, adică de 2 săptămâni. Angajații primesc salarii mai mici, sau intră în șomaj tehnic.

Iar dacă perioada asta ne mai și prinde fără economii sau între joburi, sau dacă tocmai ne-am depus cererea de demisie de la jobul vechi și suntem în primele luni la un nou job, e și mai greu.

Finanțele nu-s chiar domeniul meu forte. În sensul că noi, ca familie, nu suntem foarte economi, ci ne cam place să cheltuim. Sau ne plăcea. De la o vreme, observând că dăm exagerat de mulți bani pe lucruri pe care apoi le adunam în saci și le donam, ne-am mai oprit. Am făcut un plan să economisim și ne-am regândit cumpărăturile și stilul de viață. Și a fost mai bine.

Și, pentru că finanțele nu-s chiar domeniul meu forte, nu vreau ca acest articol să fie un prețios ”Cum să faci să …”, ci doar să vă povestesc la ce m-am gândit eu că ne-ar putea fi nouă util să luăm în considerare în această perioadă sau ce am observat că am făcut diferit și a funcționat. 

1. Am revizuit venitul

Venitul nostru de acum nu se mai potriveste cu cel de acum 2 luni. Eu am anulat toate workshopurile pe care le țineam cu persoane juridice, așa că venitul meu s-a diminuat. Lucrul meu cu copiii a dispărut și el. Așa că venitul s-a mai diminuat puțin. Toate astea, plus altele, puse pe hârtie au schimbat tabloul general.

2. Am revizuit cheltuielile

Din fericire, și cheltuielile s-au diminuat. Cheltuieli legate de transport (motorina, metrou, etc.), legate de grădinița lui Fip (care și-a diminuat considerabil taxa), cu ieșirile în oraș, cu acele cheltuieli inutile, de care ziceam. Am descoperit teatrul online și ebookurile gratuite de la Humanitas (m-am felicitat că înainte de criză am investit într-un Kindle, în ciuda protestelor mele că nu e același lucru ca și cum ai citi o carte). Dacă situația se alterează și mai mult, mai avem de unde tăia și ce reduce. Abonamente de Netflix, PlayStation, redus abonamentul TV, reduse abonamentele de telefonie mobilă (de exemplu, țin unul ca rezervă de internet, dar pot trăi fără el foarte bine), diferite aplicații pentru care plătesc mici sau mai mari sume lunare, etc. Cursurile mele încă nu le-am redus, dar probabil va urma o pauză în această perioadă. Până la urmă, chiar și școala și grădinița, deși astea ar fi chiar ultimele din toate opțiunile pe care le-aș tăia.

3. Am aflat că există beneficii oferite de bănci sau de stat

Pentru că situația de criză nu-i doar la noi sau la voi în familie, ci e o stare globală, există și soluții pentru unele dintre probleme. De exemplu, amânarea plății ratelor. Sau diferite facilități oferite de stat. Căutați informații despre zona care vă interesează pe voi. Să nu mai fie nevoie să plătești rata la bancă timp de 3-6-9 sau câte luni or fi, e un mare ajutor. Există online calculatoare de salariu net, de șomaj tehnic, există avocați care scriu despre noutățile cu care vine statul referitor la reduceri sau amânări, șamd.        

4. Facem cumpărături pe mai puțini bani

Tocmai când funcționam bine pe un sistem de ”cumpăr azi ce mâncăm azi și nu altceva” și reduseserăm enorm risipa, trebuie să ne reprofilăm pe ceea ce făceam înainte și nu funcționa pentru noi: cumpărături masive, o dată la x zile, pe care să le consumăm pe rând. Dacă înainte adunam în frigider mâncăruri pe care nu apucam să le terminăm și ajungeau să se altereze, acum am regândit strategia.

Multe alimente, dar cât mai multe dintre ele să fie din cele care rezistă mult la frigider. Am fost și mult mai atenți la cum le depozităm în acest frigider burdușit și, ceea ce nu făceam înainte, am făcut o strategie de revizuire zilnică a conținutului 😀 Adică, mă uit des să văd ce mai e și ce nu mai e pe-acolo, ca să le consumăm înainte să se strice. Și, pentru că nu mai ieșim, le mâncăm pe toate pe rând, până se termină și nu mai apar nazurile noastre sau ale copiilor ”Ah, avem iaurt în frigider, dar eu aș mânca o sana…”. Aia avem, aia mâncăm

Cu această strategie, am redus cheltuielile pe mâncare de la (în medie) 80 de lei pe zi pentru 5 porții de prânz pe zi (4 pe care le mâncam toți seara și unul pentru mine la prânz, când ceilalți mâncau pe la școli și servicii), mic dejun și cină, plus masa de școală, grădiniță și corporație, la 450 de lei pe săptămână pentru toate mesele și gustările pentru toată lumea. Mare reducere de costuri, zic eu…

5. Folosim toate resursele pe care le avem din casă

Nu știu voi, dar noi când mai aveam puține acuarele în cutie, luam o cutie nouă, ca să nu rămânem fără… La final, rămâneam cu o cutie veche și neterminată și cu o cutie nouă, începută. Și așa la multe. Șampoane, mâncare, creme, haine. Ei, asta nu se mai întâmplă acum și e un exercițiu bun de cumpătare. Folosim până se termină tot, abia apoi mergem și luăm altceva. Sau, chiar dacă luăm în avans, depozităm separat, ca să le folosim pe rând. Și să facem economie de bani (și de spațiu, până la urmă).

În aceeași direcție, acum că stăm mai mult timp acasă, folosim mai mult unele lucruri. De exemplu, baterii pentru tot felul de jucării ale copiilor. Săbii, elicoptere, aparate fel de fel. Așa că am investit în acumulatori, de care înainte nu aveam nevoie, pentru că stăteam puțin pe acasă.
Sau mă mai gândesc la flori. Obișnuiam să-mi cumpăr flori de două ori pe săptămâni. Câte 2 sau 3 buchete de lalele pentru că sunt florile mele preferate. Și de ce să aștepți o ocazie specială ca să ai lalele în casă, nu? Acum nu mai ajung atât de des la cumpărături și parcă nici n-aș mai da banii pe ele. Drept urmare, am în casă puse în vază crenguțe de copaci, pe care le-am salvat de la uscare, pe vremea când mai ieșeam la padure. Cea din fața ochilor mei chiar e înflorită.

La final, vreau să știu că există într-un cont o sumă de bani din care am putea trăi o vreme, în scenariul cel mai sumbru, în care rămânem fără bani cu totul. Vedem ce-o mai fi.

Voi cum vă organizați? Hai să învățăm unii de la alții…

În altă ordine de idei, nu uitați să #StațiAcasă…

Poate funcționa relația dintre un bebeluș și un câine?

Poate funcționa relația dintre un bebeluș și un câine?

Sigur că poate funcționa. Multe lucruri pot funcționa, însă se întâmplă adesea că ele, deși pot funcționa, nu funcționează. Multe lucruri pot fi făcute, dar nu sunt. Eu pot mânca o singură înghețată pe săptămână, sau chiar niciuna, niciodată. Dar n-o fac, pentru că

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Cum să-ți albești dinții sau placebo – una din două

Așa că, în loc să mă accept, am încercat tot felul de soluții. Pastele de dinți pentru albire sau diferite ”tratamente naturiste”. Vă zic ce am încercat și cum a mers. N-am încercat aparate pentru albit dinții sau alte lucruri tehnologizate (dacă ați folosit voi, ziceți cum vi s-au părut).

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

7 idei de activități cu prosoape pentru copii

Scris de Diana Vijulie

martie 25, 2020

#StămAcasă.

 

2 săptămâni de autoizolare deja și tocmai am avut o discuție cu Fip, despre jucării:
”Când o să se termine carantina și se vor deschide magazinele, vreau să mergem să-mi cumpăr o dronă și niște alte jucării”.

 

Mă uit, așa în jurul meu, în camera lor, plină de suficiente jucării și apoi mă uit la ei doi, care lucrează cu un fierăstrău, două bucăți de lemn, una de fier și o plasă de sârmă (vor să construiască o casă pentru porcușoarele de Guineea).

 

”Nu, Fip, nu o să mergem să cumpărăm alte jucării pe care doar să le expui la tine în cameră, ca apoi să te joci fotbal cu o țeavă de plastic adunată de prin curte, sau popice cu deodorantul, sticla de șampon, sticla de apă de gură și ce alte lucruri interesante mai găsești prin baie. Dar, putem fi inventivi, așa cum ești și tu și putem descoperi împreună tot felul de jocuri interesante cu obiecte pe care deja le avem. Cu ce propui să începem?

 

Cum lângă el zăcea pe jos prosopul pe care stătuseră mai devreme porcușoarele de Guineea, în așteptarea casei din două bucăți de lemne, una de fier și  o plasă de sârmă, hotărârăm să găsim idei distractive pentru prosoapele din casă.

Hai să vă povestesc la ce ne-am gândit. 

 

Idei de activități cu prosopul de baie 🙂

1. Rochii din prosoape 

Desigur, prima idee a Emei a fost să creăm rochii de seară din prosoapele subțiri de microfibră. Ne-am amintit și cum făceam când erau mai mici, ”peruci” din prosoape, așa că am transformat ambii copii în prințese cu rochii lungi și păr lung din prosop (puneți prosopul subțire de microfibră pe capul copilului, apoi, la spate, îl prindeți cu un elastic de păr, astfel încât să arate ca o coadă lungă). Apoi au defilat.

2. Trasee cu prosoape

Trasee prin toată casa. Prosoape rulate și puse pe jos, iar ei sunt invitați să meargă pe aceste prosoape în echilibru, ca pe o bară. Le puteți alterna grosimea, înălțimea, lungimea. E distractiv și după ce prind șmecheria, își pot face apoi singuri traseele.

3. Cazemate

Nu cred că e nevoie să vă mai scriu despre asta. Cred că aproape toți copiii care acum sunt țintuiți în casă și-au făcut măcar o cazemată în perioada asta. Sub masă, între două scaune, sub canapea, sub masa de călcat sau uscătorul de rufe, fiecare cum poate.

4. Baschet cu prosopul

Am văzut zilele trecute un filmuleț pe instagram cu un tip care transformase un umeraș în coș de baschet. Mă refer la umerașe de sârmă, cum vin puse cămășile pe ele când le luăm de la curățătorie. Un astfel de umeraș se transformă ușor într-un cerc, pe care puteți prinde o sacoșică, iar umerașul să-l fixați cumva de ceva (noi am ales o ușă de dulap de 90 de cm). Puteți arunca mingiuțe în el, dacă vreți, sau, puteți transforma prosoape în mingi. Un prosop mic de mâini făcut bilă și prins cu multe elastice de cauciuc le dă copiilor o ocupație în procesul fabricării și-apoi o altă ocupație cât joacă basket.

5. Exerciții gospodărești

Când eram mică m-am folosit mult de prosoapele și batistele bunicii ca să exersez călcatul. M-am gândit să introduc asta și în viața copiilor și i-am invitat să-și exerseze călcatul cu ajutorul prosoapelor.

6. Animale din prosoape

Acum mulți ani, pe vremea când puteam circula liberi nu doar pe strada din fața casei (cu declarație), ci chiar și prin lume, ne-am cazat la un hotel unde ne așteptau pe pat niște prosoape împăturite în formă de lebede care se pupă cioc în cioc. Există pe lungul și largul internet tot felul de filmulețe care să ne învețe cum putem împături prosoape în diferite forme (la fel și șervete pentru mese festive)

7. Activitate pe care nu v-o recomand, dar vă povestesc de ea

Fip mai are o activitate preferată, pe care nu neapărat v-aș recomanda-o, dar musai să vă zic de ea. Își ia un prosop mare și gros pe care și-l pune sub fund. Îl ține bine strâns cu mâna între picioare și se dă pe scări ca și cum ar fi cu o sanie. În primul an când a făcut asta mi-a stat inima în loc de fiecare dată. Acum am depășit momentul :)) Câteodată înlocuiește prosopul cu câte un animal imens de pluș.

 

Ascultă Podcast cu Diana:

Alte articole

Jocul cu plastilina și idei de activități

Jocul cu plastilina și idei de activități

Plastilină. Aveți în casă, așa-i? Odată ce copilul n-a mai băgat cu poftă bucăți albastre și roșii de material modelabil, pe care tu nu l-ai mânca nici plătită, a început jocul.

5 idei de cadouri pentru micul constructor sau mica arhitectă

5 idei de cadouri pentru micul constructor sau mica arhitectă

Vă las jos câteva idei de materiale de construcție pentru copii, în caz că aveți și voi astfel de înclinații sau copiii prietenilor voștri au astfel de înclinații. Iar la final și un manual pentru micul meseriaș sau micuța constructoare. Să începem.

Pictura cu final deschis – Ce este? Care sunt beneficiile?

Pictura cu final deschis – Ce este? Care sunt beneficiile?

Însă, cel mai mult se dezvoltă copiii în timpul în care sunt liberi să creeze ce și cum își doresc ei. Și despre asta vreau să vă scriu astăzi. Voi lua pictura drept exemplu, dar puteți extinde aceleași principii în orice zonă de creație a copilului. Așadar, discutăm astăzi despre pictura cu final deschis.