Trusa de machiaj minimalistă din geantă

La școala la Ema au nevoie în mod obligatoriu să aibă zilnic la ei măști, dezinfectant și șervețele. Au, ceea ce s-a botezat printre elevi (și profesori) așa numitul ”penar sanitar”, care conține astfel de lucrușoare. În penarul sanitar al Emei am pus o sticluță cu pulverizator, în care combinăm jumătate de cantitate de dezinfectant gel și jumătate de cantitate de spirt, ca să-l poată folosi mai ușor și atunci când vrea să dezinfecteze suprafețe. Spirtul face soluția mai lichidă, ceea ce înseamnă că se împrăștie pe o suprafață mai mare, iar dezinfectantul face ca substanța să nu se evapore chiar așa repede. Asta ca un tips mic, în caz că nu v-ați gândit la asta (deși, după aproape un an de pandemie, probabil că nu e nicio noutate.)

Ei, sigur că situația cere să am și eu un astfel de penar sanitar în geantă. Care conține dezinfectant, mai conține șervețele, mască de schimb, pungă pentru pus masca folosită, în caz că am nevoie să o schimb și un set de 2 filtre de schimb, pentru că cine știe… Cu un umăr șubred, îmi mai rămâne un singur umăr pe care să car geanta și mi-am propus acum vreo 2 ani să nu-l distrug și pe cel rămas, așa că n-aș prea vrea să mai iau după mine toată casa. Sigur, pe vremea când viața mea din afara casei era mult mai dinamică decât este acum, aveam în geantă vrute și nevrute. Laptop, mini-proiector, materiale de cursuri pentru câte 6-8 cursanți, o carte de beletristică și una de specialitate, pixuri, portofel, farduri (nu prea apucam dimineața să mă mai fardez, așa că luam trusa după mine și o făceam în mașină, după ce lăsam copiii la timp la școală și grădiniță). Ba chiar o dată am găsit și o pereche de papuci de plajă, după ce fusesem cu o prietenă la piscină în urmă cu câteva zile.

De vara trecută am ajuns la concluzia că o geantă e la fel ca un dulap. Oricât ar fi de mare, se cere a fi umplută. O geantă mare o să fie o geantă plină. O geantă mică o să fie și ea tot o geantă plină. Așa că mi-am schimbat gențile și am ales unele mai mici.  Și umblam adesea cu 2 genți. Una cu laptop și cursuri și tot ce îmi mai trebuia, pe care o căram după mine doar punctual și care se transformase într-un ghiozdan, ce putea fi parcat la cabinet sau lăsat în mașină cu cursurile, pixurile, cărțile etc. și încă una cu chestiuni utile și mai puține.

Într-o geantă mică nu-mi mai încape toată casa, ci trebuie să o triez înainte să o bag acolo. Acum am portofelul sanitar de care ziceam, am un pix (în loc de un penar), am telefonul, cheile, portofelul (nu mai am unul care să fie el însuși cât o geantă) și o trusă de machiaj minimalistă. Mă ajută faptul că și machiajul meu în sine e destul de minimalist. Să vă spun ce am în el, poate vă inspiră mix and match-ul pe care l-am făcut.

  1. Un creion de buze pentru buze, ochi și obraji

    Pentru culoarea ochilor mei mi se pare că un soi de burgundy e o culoare foarte potrivită de machiaj. Ochii mei sunt un căprui deschis cu tente verzulii, iar acest burgundy de care zic scoate în evidență tentele verzui și îmi place mie cum arată.
    Nu mai umblu prea mult prin magazine cu produse de machiaj, așa că atunci când am rămas fără, m-am dus într-un DM și am luat de-acolo ce-am găsit. Și am găsit un creion de buze în acea nuanță. Creion de buze care își menține locul de onoare în trusa mea portabilă de machiaj, pentru că mă ajută:
    – să-mi corectez machiajul de la ochi, dacă e cazul (port un soi de cat-eyes cu acest burgundy în loc de negru, atunci când îmi pun ceva pe ochi),
    – îl pot folosi și în loc de ruj pentru a da o tentă mai roșiatică buzelor, pe sub strugurel  (nu că mi le-ar vedea cineva pe sub mască, dar poate vreau eu să mă simt pretty și am decis că rujul nu mai e o investiție bună în perioada asta :))
    – merge și în loc de blush, deși nici pomeții nu prea mi se mai văd pe sub mască…

  2. Un corector pentru mici imperfecțiuni, cearcăne, dar și machiaj de ochi

    Vă ziceam într-un articol anterior că nu mai folosesc fond de ten. Am un CC cream de la Bourjois care îmi place mult și pe care îl folosesc atunci când mai am câte o filmare sau poate chiar par șifonată într-o dimineață anume. Ține loc de fond de ten, de anticearcăn. Îmi place mult (aici v-am povestit despre el: 4 produse de machiaj ieftine și bune). Dar mai am ceva drăguț, ce țin după mine în trusa de machiaj: e un micuț creion crem, al cărui scop este de a ascunde micile imperfecțiuni ale pielii. Și îl am mai mereu după mine, pentru că ocupă puțin spațiu și dacă brusc observ că îmi apare ceva nedorit pe față, imediat mă ajută. Când mă fac ”priti”,  îmi mai place să-mi dau cu el pe arcadă, sub sprâncene, pentru că mi se pare că am o privire mai luminoasă cumva. Mi-a fost extrem de util în perioada în care aveam multe coșuri. Acum îl folosesc mai puțin.

  3. O cremă de mâini

    După atâta dezinfectat și iar dezinfectat și spălat și apoi iar dezinfectat, mâinile mele sunt praf. Mi-a luat-o razna și dermatita de pe brațe, pielea mea a ajuns la saturație cu covidul ăsta. Așa că am nevoie de cremă neapărat de fiecare dată ce mă dezinfectez, așa că oricât de mică ar fi geanta, am o cremă la mine neapărat.

  4. Balsam de buze

    În trusa minimalistă de machiaj mai am și un balsam de buze. Are o tentă rozalie și nu prea mai plec de-acasă fără el.

  5. Rimel și o pudră – dacă plec peste noapte de acasă

    Când se mai întâmplă să plec peste noapte de acasă, la trusa minimalistă de mai sus mai adaug un rimel și o pudră compactă. Ultima dată nici măcar pensula de pudră n-am mai luat-o după mine, pentru că era prea mare, așa că am folosit dischete demachiante ca să mi-o aplic. Dar nici pe asta n-o folosesc prea des, mai mult când am filmări, ca să nu lucesc ca un bec.

    Deci, cam așa arată trusa mea de machiaj: creion de buze, creion corector, cremă de mâini și balsam de buze. E mică, ușoară și mă ajută să mă recompun dacă e cazul să fie nevoie. Ah, da. Și sunt doar o mamă oarecare, nu mă aștept vreodată să arăt perfect. Ca să știți cum să vă calibrați așteptările de la trusa mea.

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

Scris de Diana Vijulie

Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă, unde e mai greu, e în ceea ce privește căldura din casă. Suntem foarte diferiți din punctul ăsta de vedere și e greu să coabităm. În mașină e mai ușor, pentru că unul dintre noi își închide ventilatorul, celălalt îl îndreaptă către sine și tot așa. Dar acasă, ce să facem, când unul ar vrea să fie în casă ca într-un iglu, celălalt ar vrea ca pe plajă în spania în miezul lui August, un al treilea vrea când așa, când așa, iar al patrulea vrea mereu pe dos de ce vrea al treilea?

Pentru că așa suntem. Pentru mine centrala e aproape redundantă și singurele 2 motive pentru care aș porni-o ar fi: apă caldă pentru baia cu spumă și pentru că îmi place să calc pe parchetul încălzit (avem încălzire în pardoseală), în rest, dacă-s 18 grade, mai pun un cardigan lălâu pe mine, fac un ceai și mă simt hygge. În celălalt colț al ringului, este domnul V., care la temperatura pe care eu o aleg în casă, în care stau cu șosete și o bluză cu mânecă lungă, el își pune hainele de piele de lână merinos, peste care pune pantaloni de trening, un polar, un hanorac, buff-ul și halatul de prosop. Iar copiii sunt când unul în chiloți în zăpadă și celălalt cu 7 straturi de haine groase pe el, când invers.

Avem termostat de centrală, dar care n-ajută, pentru că dacă pun eu temperatura pe el, mai supăr doi din casă, dacă pune el temperatura pe el, supără alți doi din casă. L-am luat, e acolo, ca să economisim, pentru că oprește centrala atunci când ajunge la o anumită temperatură (o altă bună investiție în perioada în care aveam fluctuații de tensiune, a fost și un stabilizator de tensiune pentru centrale termice). Ce ne-a mai ajutat (sau pe mine) a fost să oprim căldura de tot în una din camere, unde mă pot duce eu să mă simt bine când nu mai suport sauna din casă. Acum, nu vă imaginați că-i chiar saună, dar mie la 23 de grade mi-e extrem de cald și-aș deschide toate geamurile din casă. Și avem câteva, pe toate părțile (de se face curent 🙂 )

Acum, după toată introducerea asta despre valsul cu temperatura al familiei noastre, să ajungem la subiectul nostru și anume, la câte grade creștem un bebeluș în casa noastră? Și se pare că bebelușii sunt de-ai mei și nu de-ai domnului V., pentru că și ei au nevoie de temperaturi mai scăzute, și nu să crească într-un cuptor (știu, societatea în care trăim e oripilată de acest gând și când oi scrie aici de 18 grade, mă aștept să se închidă multe ferestre… de browser și nu numai).

AAP (Asociația Americană de Pediatrie) și alte asociații mari ce au în vedere sănătatea copiilor, vorbesc despre temperaturi mai scăzute într-o casă cu bebeluș. Ideal, pe timpul somnului unui bebeluș în cameră ar trebui să fie 18 grade, iar pe timpul zilei, undeva între 20-22 de grade. Nu sunt medic, nu e specialitatea mea să vă vorbesc despre motivele medicale pentru care nu e bine să supraîncălzim bebelușul (dar găsiți sigur multe explicații la pediatrul vostru sau căutând puțin pe google), vreau doar să vă explic puțin din punct de vedere psihoneurofiziologic de ce nu e bine să facem prea cald într-o cameră unde doarme un bebeluș.

Bebelușii sunt construiți diferit de adulți. Putem observa asta cu ochiul liber numai când ne uităm puțin la proporțiile copurilor lor, însă și în interior proporțiile sunt diferite. Poate cea mai mare diferență dintre un adult și un bebeluș o reprezintă vulnerabilitatea bebelușului. Bebelușul nu se poate apăra singur nici măcar un pic. Nu poate spune în cuvinte că e în pericol, nu se poate mișca din locul în care este, nu-și poate procura singur nici măcar o picătură de apă și, de multe ori, e atât de imobilizat, încât nici măcar privirea nu și-o poate feri atunci când nu vrea să se mai uite la ceva, sau îi bate un bec în ochi sau sunt prea mulți oameni care se uită la el.

În acest context, bebelușul are nevoie să fie conectat cu un adult puternic, care să facă toate aceste lucruri pentru el. Și cum face el asta? Păi, dacă adultul nu-i acolo lângă el, plânge. Plânge, iar adultul apare și verifică: Ce-l supără pe acest bebeluș? Și apoi repară.

Pe timp de zi, adulții sunt alerți, iar bebelușii pot dormi liniștiți, pentru că adultul e acolo, atent la el. Pe timpul nopții, însă, adultul adoarme și el. Și-atunci, pentru bebeluș e foarte important să se simtă mereu în siguranță. Și cum face el asta? Are un somn foarte superficial, din care se trezește des, ca să verifice dacă mai este în siguranță. Mai sunt în locul în care m-am culcat? Mai e lângă mine maimuța care era când am adormit? Dar mama mai e? Mai am în gură sânul sau suzeta cu care am adormit? Dacă răspunsul la toate întrebările este Da, atunci bebelușul adoarme la loc. Dacă răspunsul la una din aceste întrebări este Nu, bebelușul începe să plângă, ca să se asigure că se restabilește ordinea, pentru ca el să poată fi în siguranță.

În momentul în care facem în cameră 26 de grade, bebelușului îi e mult mai greu să păstreze acest somn superficial. O să vă bucurați, poate. Aha, deci așa îl fac să doarmă mai mult?! Nu. Pentru că unul din riscurile asociate cu somnul profund, este cel al morții subite. Bebelușul supraîncălzit nu se mai trezește să verifice dacă totul e ok în mediu, însă pentru că în mediu e foarte cald, el se deshidratează (bebelușii se deshidratează mult mai repede decât adulții și e foarte periculos la ei asta). Odată ce începe să se deshidrateze și nu se trezește să anunțe asta și să ceară sânul sau lapte sau apă (mai târziu, pentru bebelușii care au început deja diversificarea), creierul intră în stare de alertă și funcționează de pe modul de avarie. Trezitul implică utilizarea a multe resurse, pe care creierul decide că nu mai are de unde să le scoată și așa intră într-o stare de letargie, din care e foarte greu de scos.

Dacă 18 grade vi se pare puțin, faceți 20, dar nu-l înfofoliți pe copil. Nu-i verificați temperatura punând mâna pe mânuțe sau picioare, pentru că extremitățile unui bebeluș sunt adesea reci ”by default”, fără ca asta să însemne că îi e frig. Când era Ema mică am avut noroc că aveam problemele cu geamurile din dormitor și că, deși centrala mergea permanent, în cameră oricum nu se făceau mai mult de 18 grade pe timp de iarnă. A fost super. Iar când a apărut Fip, locuiam în altă parte, dar a fost scuza mea să dormim într-un dormitor răcoros, vorba aceea, pentru copil. Acum mi s-a înfundat. Nu mai dorm cu ei în cameră, iar pentru domnul V. e chinuitor să-l țin la 19 grade. Singura mea șansă ar fi să mai fac un copil…

 

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

facebookinstagramyoutuberssCel puțin o dată pe trimestru ne-apucăm să scoatem tot din camera copiilor și să vedem ce rămâne și ce pleacă din tot ce au. Scopul meu și scopul lor sunt foarte diferite, așa că în camera lor arată adesea ca și cum cele două scopuri ale...

Camera copilului – Spațiul fluid, care cere mai mereu modificări

Camera copilului – Spațiul fluid, care cere mai mereu modificări

Țin minte că în primul articol pe care l-am scris despre spațiile din casă destinate copiilor am spus cât de importantă e flexibilitatea părintelui în proces. Și să urmărească interesele copilului atunci când aranjează, structurează, decorează. Drept urmare, spațiile...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Camera copilului care crește <3

Camera copilului care crește <3

Scris de Diana Vijulie

În decursul celor aproape 8 ani de când scriu pe blog și am și copila dintâi, am tot scris articole despre camera sau spațiile destinate copiilor. M-am concentrat de la început să fie vorba despre spații flexibile și ușor de modificat, tocmai pentru că și nevoile copiilor sunt schimbătoare. Camera de bebeluș a fost cameră de bebeluș (mă rog, nu camera, ci spațiul, pentru că amândoi au împărțit camera cu noi când erau bebeluși), spațiul de bebeluș care merge deja de-a bușilea și e interesat să-și aleagă jucării dintr-o zonă a arătat altfel, apoi, pe măsură ce au crescut, au apărut unele spații și au dispărut altele.

Indiferent de cum era împărțit spațiul, am fost mereu concentrată pe organizarea jucăriilor și materialelor ca să le fie ușor de văzut și ales. Nu aveam cutia aia imensă în care se pun toate jucăriile și se răstoarnă pe covor, ci jucăriile își aveau locul în raft, cam cum îmi plăcea și mie să am ustensilele pe birou sau la bucătărie sau cărțile în bibliotecă. Să le văd, să pot alege ce-mi trebuie și să nu fie nevoie să scormonesc grăbită și furioasă după una sau alta.

În tot acest setup, trei lucruri au fost mereu prezente: jucăriile, cărțile și stickerele de pe pereți. Acum copiii au 6 și 8 ani (aproape) și simt că trecem într-o nouă etapă. În lockdownul trecut le-am reorganizat camera și, ce să vezi, am demontat unul din dulapurile cu jucării și l-am scos din uz. Aștept să reiau munca la cabinet, pentru că va fi un bun dulap pentru cărți sau materiale pentru masa cu nisip. Încă nu m-am decis. Stickerele pe pereți încă mai există (pentru că am încercat să le dau jos, dar se dau jos cu tot cu tencuială, deci acolo să rămână…), însă pe ușa de la cameră (pe care am vopsit-o cu vopsea metalică) a apărut prins cu un magnet un poster cu un super erou. Cărțile au devenit și ele mai mici, pentru că au mai puține poze și au mai multe litere, deci ocupă mai puțin spațiu. Camera lor e încă destul de copilărească (sunt păpuși și mașini și tot felul de prostioare), însă parcă începe să fie ușor mai adolescentină.

Adesea strâng de pe jos un binoclu, în loc de o mașină cu cheie. Și pe cutia cu sertar nu mai sunt mulți bebeluși înșirați, ci niște păpuși decorative de porțelan. Ema nu mai caută magazine cu jucării, ci cu decorațiuni interioare, ca să-și ia un suport mic pentru cercei, o vază în care să pună o floare, un bibelou sau o pernuță decorativă. Copiii cresc și odată cu ei începe să crească și spațiul (literally, pentru că e mai puțin ocupat de tot felul de mărunțișuri :)))

Așa că eu una abia aștept să le zugrăvim camera și să dăm jos stickerele de pe pereți, pe care să-i umplem de mesaje mai relevante pentru ei. De exemplu, afirmații potrivite vârstelor lor și etapelor lor de dezvoltare. Aveam gândul de mult timp, însă mi-a revenit în atenție când am înregistrat podcastul despre bullying, împreună cu Alexandra Iftode, pentru că ea a zis ceva foarte smart în podcast, pe la final (vă las în suspans și nu vă zic ce :)). Linkul unde puteți asculta podcastul este aici: Podcast cu Diana & Alexandra Iftode (Episodul 22) – Despre Bullying. 

Mesajele pe care le am în minte pentru Filip, care urmează să împlinească 6 ani:

Poți explora cine ești și poți afla cine sunt ceilalți

Poți să fii puternic/ă și poți cere ajutor în același timp

Poți testa roluri diferite și moduri diferite de a avea putere

Poți afla consecințele comportamentului propriu

Toate emoțiile tale sunt OK pentru mine

Poți învăța ce e real și ce e fantezie

Te iubesc pentru cine ești.

Iar mesajele pe care le am în minte pentru Ema, care urmează să împlinească 8 ani, sunt:

Poți gândi înainte să spui da sau nu și să înveți din greșeli

Poți avea încredere în intuiția ta pentru a decide ce vrei

Poți găsi un mod de-a face lucrurile care să ți se potrivească

Poți învăța regulile care te ajută să trăiești cu ceilalți

Poți învăța când și cum să contrazici

Poți gândi pentru tine și cere ajutor, în loc să-ți fie greu

Te iubesc chiar și când nu suntem de acord. Iubesc să cresc cu tine

 

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

De ce camera copiilor mei n-o s-arate niciodată ca pe Pinterest

facebookinstagramyoutuberssCel puțin o dată pe trimestru ne-apucăm să scoatem tot din camera copiilor și să vedem ce rămâne și ce pleacă din tot ce au. Scopul meu și scopul lor sunt foarte diferite, așa că în camera lor arată adesea ca și cum cele două scopuri ale...

Camera copilului – Spațiul fluid, care cere mai mereu modificări

Camera copilului – Spațiul fluid, care cere mai mereu modificări

Țin minte că în primul articol pe care l-am scris despre spațiile din casă destinate copiilor am spus cât de importantă e flexibilitatea părintelui în proces. Și să urmărească interesele copilului atunci când aranjează, structurează, decorează. Drept urmare, spațiile...

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

- Mami, ce-i aia inteligență emoțională? - Mai ții minte când am vorbit despre creierul cu care citești și creierul cu care lovești? - Da. Și despre neuronii oglindă. - Să știi cum și când să-ți folosești creierul cu care citești, ca să-l poți controla și pe ăla cu...

Cărți cu dinozauri pentru copii

Cărți cu dinozauri pentru copii

A fost odată ca niciodată un băiețel de vreo 4 ani, pe care l-am cunoscut într-un magazin de jucării. Eram cu Ema de mână și cu Fip în brațe. Iar băiețelul respectiv îmi spunea în română cum se numesc toți dinozaurii expuși în magazin. I-am spus că sunt sincer...

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Deși primesc aproape o dată la două zile câte o întrebare legată de recomandări de cărți de dezvoltare personală și/sau parentală, n-am mai scris de foarte multă vreme pe tema asta. Așa că e momentul. Bine, primesc întrebări și legate de când am timp să citesc atâtea...

Cum încurajăm copiii să se apropie de cărți

Cum încurajăm copiii să se apropie de cărți

- Nu stă, domne, să-i citesc. Încerc mereu, dar nici nu vine la mine. Sau, dacă vine, îmi ia cartea din mână și o aruncă. N-are răbdare. Nu știu ce să mă mai fac cu el! Sunt convinsă că multe dintre voi vă recunoașteți în propoziția de mai sus. Știu sigur, pentru că...

Carti de parenting

Carti de parenting

Nu pot sa spun ca am citit multe carti de parenting, nici putine, doar cateva. Nu am citit carti care sa-mi promita succes garantat in 2-3-5-100 de pasi (includ aici si cartile care promit un somn lin al bebelusilor daca se urmeaza nu stiu ce pasi, sau...

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Sunt căștile sigure pentru școala online?

Scris de Diana Vijulie

Zilele astea feedul meu de Facebook a fost plin de discuții despre școala și grădinița online, pentru că lucrurile se întâmplă iar fără cap în țara noastră și instituții care ar putea oferi educație și un nivel de siguranță medicală mai mare decât, de exemplu, multe alte entități care sunt deschise și frecventate de oameni, sunt închise. Ceea ce înseamnă, de exemplu, că toți copiii din București vor rămâne acasă în viitorul apropiat, căci școlile se închid. Sau, vor putea merge la ”after”, pentru că ”afterul” încă rămâne deschis, sau la mall, sau la cafenele ”în aer liber”. Dar asta e altă discuție.

Cert este că mulți copii din țară (nu doar din București) vor reveni la școala online în următoarea perioadă. Iar una din întrebările pe care ni le punem, ca părinți, în situația asta, e ce putem face să ușurăm puțin viața copiilor noștri și a noastră, în condițiile în care casa a redevenit (sau redevine treptat) locul în care muncim, învățăm, gătim, spălăm, ne jucăm, ne facem cumpărăturile, ne uităm la filme cu popcorn, facem sport și tot așa. 

Amintindu-mi de perioada martie-iunie, când amândoi copiii învățau de-acasă și noi doi lucram de-acasă, știu că mi-am pus multe întrebări despre cum aș putea atenua unele dintre efectele negative ale învățatului din fața ecranului. Tocmai pentru că eram recunoscătoare că există această învățare online (spre deosebire de ce auzeam în jurul meu), însă acceptam și că e greu. 

Am folosit imprimanta la adevărata ei valoare și ne-am blindat cu cartușe de încărcare (din fericire n-a fost nevoie să printăm extrem de multe fișe, dar eram pregătiți dacă ar fi fost). 
Ne-am dotat cu carduri de memorie și stickuri USB (acum că mă gândesc mai bine, nu știu exact ce mă gândeam să facem cu ele din perspectiva școlii online :)))
Am cumpărat scaune confortabile de birou, pentru că deja copila se plângea de dureri de spate, stând multe ore pe zi pe scaunul de birou potrivit pentru un copil care stă în el să-și facă o jumătate de oră de teme pe zi, nu pentru un copil care se conectează la școala online la 9 și se mai deconectează la 3 (cu pauze, desigur, însă 4 ore adunate tot erau, dacă nu chiar mai mult).
Am pus un monitor pe birou, pentru că laptopul avea un ecran mic (din fericire, între timp a revenit la școală, așa că încă n-a fost inaugurat de copilă).
Și ne mai gândeam să punem niște panouri de antifonare pe ușa de la birou, ca să fie ceva mai liniște (eu încă mă gândesc la asta, V. are alte idei)

Și-apoi, disputa familiei: ce le dăm copiilor, căști sau boxe? Când era un singur copil online (din fericire, nu prea li se suprapuneau orele), laptopul se conecta la o boxă portabilă JBL pe care o aveam pe birou, veneam periodic să o dau mai încet și închideam ușa camerei. Când, însă, erau amândoi în aceeași cameră și lucrau online, nu mai puteam folosi boxa, ci trebuia să recurgem la căști. Ei, și-atunci am început să-mi pun întrebări dacă sunt OK căștile pentru urechile lor mici. 

Și Ema și Filip aveau oricum câte o pereche de căști de copii, pe care le mai foloseau câteodată când voiau să asculte muzică diferită în aceeași cameră sau în avion, când călătoream. Însă nu se întâmpla prea des, pentru că în general au gusturi similare la muzică și pentru că nu călătoream zilnic cu avionul :)) Așa că eram relaxată.

Dar acum eram în altă postură. Așa că m-am apucat să fac research, așa cum îmi place mie să fac atunci când nu știu ce să mai fac. Am început să caut studii, să citesc și să mă informez. M-am speriat puțin când am citit un studiu din State, care zicea că 1/5 dintre adolescenți constată un anumit nivel de pierdere de auz. Cea mai mare parte din problemele legate de auz nu țin nici de genetică, nici de alte aspecte incontrolabile, ci (și) de expunerea la zgomote prea mari. Deci, bun. Cum facem atunci cu căștile, care iau tot sunetul și-l direcționează pe tot în urechi?

Vă las mai jos concluziile pe care le-am tras eu după documentarea de care vă ziceam și vă mai las aici și un document util al Organizației Mondiale a Sănătății, pe același subiect.

1. Căști pe ureche, nu în ureche

Sigur, ideea asta nici n-am cercetat-o inițial, pentru că mi s-a părut de bun simț. Dar m-am apucat apoi să și caut, în ideea de cum zice V. mereu ”Don’t leave any stone unturned”. Dacă era acolo ceva util, ce nu știam și puteam afla? Deci, avusesem dreptate. Căștile de pus în urechi nu sunt potrivite pentru copii din mai multe motive: motive legate de igienă, motive legate de dimensiuni (tocmai pentru că nu-s potrivite pentru ei, nici nu se prea fabrică pe mărimea urechilor lor), motive legate de faptul că sunetul se duce țintit în interiorul urechii și nu există nicio cale de a-l evita și mai sunt și altele. 
Dacă vreți să cumpărați căști pentru copii, alegeți unele care se pun pe urechi, care nu strâng foarte tare, care sunt moi pe toate părțile. 

2. Dați volumul jos

Una din problemele legate de căști e volumul ridicat, ce poate leza urechea. Așa că dați volumul la jumătate. Dacă nu există un buton de volum pe căști, limitați volumul din setările laptopului. E ușor să vă dați seama și dacă e prea tare volumul, pentru că se aude și la distanță sunetul care iese din căști. Nu-i bine așa. Deci, undeva la 50%-60% din volumul total ar trebui să fie OK și nu mai mult. Unele căști de copii limitează automat nivelul de volum, așa că vă puteți orienta și către acestea. 

3.  Limitați timpul de utilizare

Dacă aveți cum să limitați timpul de utilizare pentru copil, ar fi super să nu depășească o oră pe zi de utilizare. Noi foloseam pe rând căștile, în funcție de orele pe care le aveau copiii. O dată era Ema cu căști și Fip cu boxe, ora următoare erau invers, apoi, dacă mai aveau amândoi ore simultan, îi mutam în altă cameră, etc. Pentru adulți căștile nu-s la fel de nocive, așa că, desigur, când lucram din același spațiu, eram eu cu căștile pe urechi, ca să nu-i deranjez pe ei și ei fără. Învățaseră în perioada aceea și să utilizeze foarte bine butonul de mut :D. Dădeau drumul doar când aveau ceva de zis, așa că clasa lui Fip nu mai deranja clasa Emei 🙂 

Știu că ce am scris mai sus poate ține de … bun simț. Nu-i nimic revelator, însă când ai atât de multe întrebări și griji în minte, se mai întâmplă să ratezi chiar și unele chestii care par simple și evidente. Și dacă sunteți și voi ca și mine și vă place să fiți informați, măcar nu mai pierdeți vremea cu căutările și găsiți aici informația digerată deja, dar câteodată e OK și asta. Mai ridică din presiunea pe care o avem sau o punem pe noi. 

 

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Podcast Cu Diana (Episodul 19)- Creierul Și Neurotransmițătorii

Despre episodul de astăzi

Cum se formează emoțiile în creier?
Cum circulă emoțiile prin corpul nostru?
De ce ne simțim bine atunci când facem cumpărături compulsive, dar nu și când ajungem acasă cu ele?
De ce bărbații se uită mai mult la filme violente decât femeile?
De ce dormim mai mult noaptea și nu ziua?

Doar câteva dintre întrebările la care mi-am propus să răspund prin acest podcast, în care o să vă trec puțin prin anatomia creierului, sinapse și neurotransmițători, emoții, gânduri și comportamente și cum putem să le înțelegem și să le și schimbăm, dacă vrem.