Ce se mai poartă în toamna anului 2018

Vine toamna, bine-mi pare! E momentul să dau iama în dulap și să văd ce-mi mai place și ce nu, ce rămâne și ce pleacă, pe principiul garderobei mele capsulă, căreia i-am atașat ideea de ”îmi place în sezonul ăsta și-mi iau, iar la anul n-o să-mi pară rău dacă dispare”. Știți, v-am mai zis de asta. Garderoba mea cu piese de rezistență care se combină ușor între ele, sunt de calitate, deci mai scumpe și le păstrez ani mai mulți la rând, căreia îi adaug în fiecare sezon câteva piese mortale (care arată bine și despre care știu sigur că n-au viață lungă, pentru că peste un an sau doi n-o să se mai poarte).

Dacă mă urmăriți pe facebook sau pe instagram, poate că ați observat că sunt mare fan Miniprix, de unde îmi cumpăr haine la prețuri extrem de decente. Chiar și V. merge câteodată cu mine și-și caută haine sau, cel mai des, încălțări.

Și, înainte să calc în Miniprix fac un mic studiu de caz, ca să mă gândesc ce vreau. Avantajul e că acolo sunt extrem de multe haine. Dezavantajul e că acolo sunt extrem de multe haine. Așa că trebuie să știu exact ce vreau. Mi-am făcut și anul ăsta cercetarea și am aflat ce  se mai poartă. Și vă spun și vouă, ca să știți, că poate vă întreabă cineva și să nu vă faceți de râs.

Rozul

E în mare trend rozul toamna asta. Și costumațiile întregi roze, ca bomboanele de primăvară. Ușor contraintuitiv, mai ales că am observat că nici nu prea sunt combinate cu culori mai de toamnă. Adică, un roz cu maro aș înțelege ca echipament de toamnă. Dar roz peste tot îmi e mai greu să vizualizez într-o zi mohorâtă de toamnă. De fapt, poate că asta e și ideea. Să transformăm zilele mohorâte de toamnă în bomboane fondante dulci.

image

Textilele ecosez

Iubirea mea, hainele ecosez, sau în carouri, ca de la școala de fete, vorba maică-mii. Haine din alea cumințele, pe care le asortezi la ceva îndrăzneț tare. Un ruj exagerat de roșu, un tatuaj mare. Chestii din astea. Îmi plac mult fustele plisate și paltoanele morocănoase, bej cu maro, toate ecosez. Îmi plac și vestele și sacourile

image

Argintiul

Văd că rămâne în trend și anul ăsta. Anul trecut l-am evitat cu grație, pentru că e prea mult pentru mine. Jachete lucitoare ca panourile metalice, acum văd și paltoane, genți, ce vreți voi. Argintiu cromat cuminte, sau cu reflexii curcubeu, fiecare după gustul propriu. Poate niște bocanci confortabili ar merge. Încă nu m-am decis.

image

image

Ciorapii colorați

N-am eu picioare de ciorapi colorați (sunt prea groase după gustul meu, ca să atrag atenția către ele), dar niște ciorapi muștar la un sarafan ecosez și niște ghete militare maro, ar arăta fantastic. O să mă rezum la dresuri verde închis sau bleumarin, care să meargă bine la cardiganul meu cuminte, verde, de lână merinos.

image

Imprimeurile animale

Încă se poartă imprimeurile animale și în toamnă. Nu-mi displac, doar că e foarte ușor de trecut linia între ”la modă” și ”vulgar”. Din fericire, din ce am văzut eu prin prezentările de modă, nu se poartă vulgarul. Minunat!

image

Sursă foto: Elle

Cum să avem grijă de noi toamna

Mai e puțin și putem spune că a trecut și vara asta. Poate o să vă întrebați la fel ca și mine: când? A trecut repede, cum trecea pe vremuri vacanța de vară. Parcă ieri căutam costumele de baie prin fundul dulapului, iar acum stau și mă întreb dacă am suficiente umbrele în casă.

”Iarna nu-i ca vara”, se zice din popor și, la fel, nici toamna nu-i ca vara. În special pentru pielea noastră, pentru păr, pentru tonusul nostru. Toamna e prea umedă sau prea uscată, toamna plouă mult, toamna bate vântul, toamna e mai puțin soare. Toamna ne pune să trecem prin multe schimbări. În plus, toamna ne pregătim de iarnă. Ziua începe să scadă, ne vede mai puțin soarele, gândurile încep să umble, vine melancolia peste noi, mai ales dacă pe timpul verii am epuizat resursele de energie cu o viață mai haotică, vacanțe cu program dat peste cap, etc.

Așa că, odată cu toamna, trebuie să ne revenim la viața noastră așezată. Reîncepem serviciul, copiii (re)încep școala sau grădinița. Libertatea de vară se strânge ușor în jurul nostru, în timp ce călcăm iar cămășile de birou și uniformele de școală, facem ghiozdane și ne căutăm iar, dimineața, cardiganul pe care l-am ascuns în fundul dulapului acum o lună, când a dat căldura peste noi.

Ce ne cere corpul nostru în timpul toamnei?

1. Să ne îngrijim de pielea noastră maltratată în timpul verii

În afară de situațiile în care ați purtat spf50 tot timpul verii, reînnoit la fiecare 2 ore și v-ați purtat părul acoperit prin soare cu baticuțe cu spf50, pielea și părul v-au fost maltratate în timpul verii. Soare prea mult, apă prea multă, clor prea mult sau sare prea multă, toate adunate le-au făcut să se usuce pe voi și să vă strângă, nu? E momentul să schimbați puțin foaia și să le oferiți ce au nevoie: hidratare, îngrijire, recuperare. Schimbați  cosmeticele, balsamurile, șampoanele. Faceți-vă timp pentru un ritual de îngrijire. Recuperați ce ați pierdut în vară și pregătiți-vă bine de iarnă, când vremea devine iar prea tare, prea rece, prea uscată pentru ten și păr.

2. Să ne îngrijim și de corpul nostru, uitat pe timpul verii

Știu, nu toată lumea uită de sport și sală pe timpul verii. Doar cei mai mulți dintre noi. Dacă ești de-al nostru sau de-a noastră, dacă vara ți-a fost prea cald să mai ieși să alergi în parc, dacă au avut copiii prea multă vacanță și n-ai mai ajuns la sală, dacă ai fost în vacanță la ol inclusiv, cu multe paste și clătite și înghețată, a venit vremea acum când poți recupera ce ai pierdut peste vară. Caută-ți echipamentul sau ia-ți altul, reînnoiește-ți abonamentul la sală sau găsește un partener de alergat prin parc, fii atent la ce are nevoie corpul tău și oferă-i asta. Nici nu mai e mult până vine vremea sarmalelor și salatelor boef și slăninelor și vinului fiert și frigului și tot așa.

3. Să ne bucurăm și de legumele și fructele de sezon

Toamna e abundentă. Ne oferă tot ce avem nevoie pentru a ne face plinul de vitamine. Știu, am mâncat multe legume și fructe și pe timpul  verii. Am mâncat salate și roșii cu brânză și pepene cu polonicul. Perfect. Acum e vremea ghiveciurilor și prunelor. E vremea dovleacului la cuptor. E vremea salatei de varză. Profităm încă de toamnă ca să ne facem plinul de vitamine.

4. Să privim curioși în jur

Începe să dispară verdele, încep să cadă frunzele. Încep să apară peisajele alea multicolore. Încep să apare reflecții în bălți. Începe să fie mai puțin praf atunci când plouă și mai mult praf atunci când a trecut ploaia. Natura are alte sunete. Alte foșnete. Prin minte ne trec alte gânduri. Să le urmărim pe toate cu curiozitate sinceră.

Voi cum vă pregătiți de toamnă?

Cum depozităm parfumurile

Primul parfum pe care l-am avut a fost o sticluță mică de Chanel No. 5, primită de la bunica. Nu-mi plăcea și nu era potrivit pentru vârsta mea, dar țineam de el cum ții de o butelcă de apă atunci când mergi prin deșert.

Ce greșeli mari am făcut atunci când am mobilat casa

Și nu suntem la prima casă pe care am mobilat-o, ci la a treia. La toate am făcut greșeli, care au ajuns să ne coste. Fizic, concret, financiar. Dacă ar fi să mobilez din nou, a patra casă, aș ține cont de ce am învățat primele dăți.

Infecțiile urinare

Pe vremea când eram eu tânără, fată la mama acasă, treceam aproape lună de lună prin infecții urinare. E una din cele mai răspândite afecțiuni în rândul doamnelor. Iar dacă sunteți doamnă sau domnișoară și citiți acum, sigur o să aveți măcar un flashback despre minunăția de a trece printr-o astfel de criză. Frisoane, usturime, dureri, incontinență urinară, durere de cap, stare de greață, și cine mai știe ce alte lucruri vă mai amintiți despre asta.

Eu îmi amintesc despre cum am făcut o dată pipi în lift, pentru că n-am reușit să mai rezist un minut, să ajung să intru în casă. Vorbeam cu o prietenă mai zilele trecute, iar pe ea a lovit-o în mașină, unde a făcut fix acolo unde era, în coloană pe DN1, pe scaunul din stânga față. Pentru că, probabil știți, criza evoluează rapid. Acum simt un ușor disconfort, în cel mult o oră sunt imersată în cadă, plâng de durere și am băut deja 3 litri de apă, ca să curățăm, cum s-ar zice, instalația.

Din fericire, vremurile de mult apuse s-au încheiat, pentru că infecțiile mele urinare s-au transformat din ”extrem de frecvente, un soi de alt tip de normalitate” în ”hai că parcă am pățit-o de două ori anul ăsta”, ceea ce, desigur, e complet din alt univers. Bine, acum o să vă spun un secret. Când mai mergeți la medic și vă prescrie aceleași antibiotice pe care trebuie să le luați țî zile, care nu vă iau durerea cu mâna și încă vă mai țin în pat sau în cadă măcar o zi după ce ați început tratamentul, întrebați-l dacă știe de antibioticul minune, care se administrează în doză unică și care vă face să fiți ca noi în cel mult o oră de la administrare. Îi spuneți că știți de la o doamnă, pe care a salvat-o de la recurente episoade depresive cauzate de infecția urinară a vieții și de șuvoaie de sudălmi. Doamna asta, pentru că, desigur, sunt o doamnă, a descoperit medicamentul minune când a apucat-o treaba cu infecția în concediu, în Spania, cu copii, cu căței, cu purcei și i s-a recomandat acolo. Apoi, a auzit un cor de îngeri într-o seară și l-a descoperit și în România. Dar șșșșt, rămâne secretul nostru.

Așadar, pentru că m-am îmbolnăvit de multe ori, destinul meu s-a intersectat deja cu destinele multor medici, de la care am învățat una-alta despre infecția urinară. În al doilea rând (în primul era ”cum scap de asta?” sau ”dați-mi ceva să mă țină până ajung la farmacie să-mi cumpăr scutece de adulți” – nu râdeți, am făcut-o și pe asta, cu scutecele care rămăseseră după ce a murit bunica) voiam neapărat să aflu ce provoacă infecțiile astea recurente în viața mea. Și-s multe variante. Eu am preferat-o pe prima, că na… it’s my job. Poate vă ajută să identificați și voi.

Somatizare

Acum 15 ani, când auzeam de somatizare, mi se părea așa un mumbo-jumbo, un fel de spirala absolutului, ceva foarte mistic, foarte abstract și complet ireal. Între timp m-am școlit și am experimentat multe. Și am înțeles și că somatizarea e departe de a fi ceva mistic, e ceva foarte concret și științific, așa cum îmi place mie să înțeleg lumea. Pe scurt, emoțiile se manifestă fizic în corpul nostru. Poate sunteți de acord cu mine, care am avut ieri o zi oribilă și m-am înfuriat și mi s-a făcut frică într-un context, așa că imediat m-au luat durerea de cap și durerea de burtă. Pentru că, în funcție de emoția pe care o simțim, emoția transmite câte un impuls corpului să acționeze într-un fel sau altul. Să fugă, să se lupte, să devină tăcut. Poate pentru că suntem deconectați de la corpurile noastre sau poate pentru că sunt atât de subtile mesajele astea, dar ajungem să nu le mai simțim. Decât atunci când ne provoacă durere. O emoție pe care o trăim des, din nou și din nou și din nou, o emoție care declanșează aceleași substanțe în corpul nostru, o emoție care ne fac să ne încordăm mereu și mereu aceiași mușchi, mereu aceiași, niciodată alții, poate provoca o boală, până la urmă. Un mușchi permanent încordat provoacă, până la urmă durere și cam așa e și cu somatizarea.

O vezică mereu presată, mereu încordată, nu va elimina toată urina, care se poate infecta (ajută mult și tractul urinar scurt pe care îl au femeile sau unele femei).

Alte cauze

În afară de preferata mea, somatizarea, cauzele pot fi multe altele, de exemplu:

  • Igiena precară sau exagerată,
  • contacte sexuale neprotejate,
  • pietre la rinichi, care se pare că se formează atunci când în organism se acumulează cantități mari de compuși chimici, cum ar fi calciul, amoniacul, sodiul, etc.,
  • utilizarea de produse necorespunzătoare pentru igiena intimă (șervețele umede, hârtie igienică parfumată, tampoane parfumate, săpunuri care dereglează ph-ul natural al zonei, etc.)
  • disfuncții și anomalii ale tractului urinar,
  • lipsa hidratării adecvate,
  • diabetul,
  • imunitatea scăzută,
  • schimbări hormonale,
  • intervenții medicale în zona genitală.

Ce e foarte important e să luați în serios afecțiunea. Bine, e și greu să n-o luați, pentru că e păcătoasă tare, dar mergeți la un medic (cu programare sau la urgență, în funcție de intensitatea episodului), faceți analizele recomandate și luați tratamentul recomandat de medic. Nu vă tratați infecțiile urinare după ureche, sau după ce a zis vecina sau o doamnă drăguță pe blog.

În plus, țineți minte:

  • să beți suficiente lichide,
  • să vă  spălați pe mâini și înainte de a merge la baie,
  • să evitați să folosiți absorbante zilnice, care mențin zona umedă și predispusă la dezvoltarea de crocobauri în zonă,
  • să înlocuiți hârtia igienică cu miros de flori de măr cu una simplă și nemirositoare,
  • să purtați chiloți de bumbac, care să nu fie tanga și care să nu vă strângă.

Hai să aveți un rest de vară încă frumos.

Ce faci dacă îți scapi telefonul în WC, ca mine

Acum un an, cam pe vremea asta, trântisem portbagajul peste telefon și îi mai schimbasem apoi ecranul de încă vreo trei ori (o dată îl scăpasem din patul supraetajat al copiilor, o dată îl scăpase un copil pe jos la grădiniță și o dată îmi crăpase pur și simplu în mână, în timp ce mă uitam la el). Apropos de asta, dacă vi se întâmplă, cum mi s-a întâmplat mie, să vă scăpați telefonul în cap din cine știe ce loc înalt sau să trântiți portbagajul pe el sau alte lucruri care nu doar că i-au spart display-ul, dar l-au și strâmbat cu totul, verificați să fie și îndreptat atunci când îl recuperați din service, pentru că dacă-i tot strâmb, atunci orice ecran i-ar pune, o să pleznească imediat.

Așa. Deci, după ce trecuse, dragul de el, prin atâtea intemperii și tot nu mă ura într-atât încât să dispară din viața mea, am comis-o pe cea mai gravă: m-am aplecat să scot rufele din mașina de spălat vase, în timp ce aveam telefonul mare îndesat bine în buzunarul mic din spatele pantalonilor mei. După câteva astfel de genoflexiuni (avantajul de a avea mașina de spălat rufe sub uscător: faci mișcare), telefonul a ieșit ușor-ușor din buzunar, până când am auzit FLEOȘC!

Am reacționat rapid, imediat, brusc. Am băgat instant mâna în WC, care era curat, din fericire! Zic ”din fericire”, pentru că, din păcate, copiii mei au un obicei minunat de a uita să tragă apa după ei, indiferent câte tehnici de educație pozitivă aș fi aplicat pe ei. Da, sunt niște copii minunați, înțelegători, cu care am fost într-o sală și am ascultat un discurs întreg al Monei Reu, în fine, niște copii absolut fantastici, dar!!! Care nu trag apa după ei!!! În fine, atunci apa era curată, eu am scos imediat telefonul din WC și l-am închis imediat.

Da, primul lucru pe care trebuie să-l faceți după ce vă cade telefonul în apă e să-l închideți. Mă rog, primul lucru e să-l scoateți. Apoi îl închideți. Cu toate că l-am scos rapid din WC, apa tot a intrat în el. Suficient de multă cât să nu mai meargă.

Dacă aveți cum (eu n-am că am iPhone, nu vreun samsung sau huawei, ca mama), îi scoateți repede bateria. Dacă aveți iPhone, îi scoateți măcar sim-ul. Și-l ștergeți și voi pe unde puteți.

 

Acum, ideea e că înainte să-l porniți din nou, trebuie să fie perfect uscat. Știți gluma aia bazată pe preconcepții și prejudecăți că atunci când îți cade telefonul în apă, e important să-l pui repede într-un borcan cu orez și să-l lași acolo peste noapte, ca să vină mulți chinezi mici și să ți-l repare. În fine, ideea ar fi că dacă îl băgați în orez, orezul o să absoarbă umezeala din el. L-am băgat și eu și ce am reușit a fost să constat ulterior că mufa pentru încărcare devenise casă primitoare pentru un bob de orez spart, pe care abia-abia l-am scos de acolo.

Altceva ce am încercat, a fost să-l bag în deshidratorul pornit pe 40 de grade. Lui V. i s-a părut amuzant.

L-am lăsat o vreme în orez, la deshidratare, pe un prosop prin bucătărie, dar probabil nu suficient, așa că, atunci când l-am pornit s-a aprins ecranul, apoi a dispărut pe vecie orice imagine. Și dus a fost. OK, exagerez. Nu chiar pe vecie. Între timp mi l-a dus un prieten într-un service bun și l-au reparat. Din păcate, asta s-a întâmplat după ce mi-am cumpărat un telefon nou.

Oh, well, cine are acum două telefoane utilizabile? Eu. Mai multe idei despre ce să faceți și ce să nu faceți atunci când vă scăpați telefonul în apă, găsiți și aici.

Voi ați pățit-o?

Cum depozităm parfumurile

Primul parfum pe care l-am avut a fost o sticluță mică de Chanel No. 5, primită de la bunica. Nu-mi plăcea și nu era potrivit pentru vârsta mea, dar țineam de el cum ții de o butelcă de apă atunci când mergi prin deșert.

3 lucruri pe care animalele de companie le fac pentru copilul tău

Diana mică și-a dorit mereu un animăluț pe care să îl aibă în casă, mereu aproape, căruia să-i poată împărtăși secretele, pe care să-l iubească și să-l îmbrățișeze, atunci când lumea de copil se prăbușește din motive mai mult sau mai puțin serioase pentru un adult. Un animal care să o accepte pe Diana mică și cu calitățile ei, dar, mai ales cu defectele ei, care s-o iubească și atunci când greșește, care să se bucure că există, indiferent de ziua săptămânii, de ora zilei sau de alți factori care pe oameni îi destabilizează câteodată.

Să fiu sinceră, Diana mică și-ar fi dorit un câine, dar ar fi acceptat și un pisoi, sau un hamster sau orice animal cu blană, care să pară că nutrește emoții. La un moment dat, Diana mică primi un acvariu cu pești. După ce trecu entuziasmul primei zile, Diana mică simți prima adevărată dezamăgire din viața ei.

OK. Și? Acum ce? Stau și mă uit prin geamul ăsta la ei. Ca la un televizor. 

Nu puteam să-i plimb, nu puteam să-i mângâi, nu puteam să-i îmbrățișez, să-i pup, să ne jucăm. Și devenisem destul de mare încât să nu mă mai pot preface prea bine că fac toate astea cu un cățel imens de pluș pe care îl aveam, a cărui blană plasticoasă o cunoșteam până în moleculele ei cu mulți CH. Când am mai crescut și aveam deja un salariu propriu și locuiam parțial singură, mi-am cumpărat un iepure mic și alb, care a rămas în grija mamei, atunci când m-am mutat cu V. Iar în familia mea nouă, primul lucru a fost să aducem un cățel mic în apartamentul mic.

Când am devenit mamă am ținut morțiș ca ai mei copii să crească în compania unui animal. Sigur, un animal sănătos psihic și fizic, care să nu-i pună în pericol. Avem acum un câine (isteric, dar foarte prietenos și blând cu copiii) și doi porcușori de Guineea. Cu iepurașul de la mama am avut ceva probleme, ce am înțeles că sunt tipice pentru ei: diaree (mai ales de la frunzele de salată, care se pare că sunt tratate cu nu știu ce prostii care îi dau peste cap) și insuficiență renală, ambele rezolvate cu niște tramente, perfuzii și plânsete. Dar iepurașul și-a revenit de fiecare dată, până când a murit de bătrânețe, la venerabila vârstă de aproape 10 ani.

Până acum, cu câinele nu am avut nicio problemă de sănătate, așa că în afară că am avut nevoie să-l tundem/toaletăm și să-i facem schema de vaccinare pentru câini, n-am văzut veterinarul la față (bine, el l-a văzut mai des în perioada în care tot fugea din curte și îl găsea veterinarul și îl ridicam de acolo; ne întâmpina mereu vesel, de parcă nu el ar fi plecat de acasă de bunăvoie).

Există mai multe motive pentru care am vrut animale în casa noastră cu copii, printre care, da!, și dezamăgirea mea de copil că n-am avut. Dar o să vă enumăr 3 motive principale pentru care e bine să vă creșteți copiii în compania animalelor.

1. Atașamentul față de animalele de acasă le schimbă în bine atitudinea față de animale în general

Trăim în niște vremuri în care, la nivel macro, ne-au dispărut compasiunea, iubirea și respectul față de natură și animale. Am transformat animalele în niște fabrici de producție pentru satisfacerea unor mofturi umane, fără să luăm în calcul durerile lor, emoțiile lor, viața și sănătatea lor. La nivel macro, vacile trăiesc în spații de 1 metru pătrat, produc lapte toată viața, sunt mulse de aparate. Nimănui nu-i pasă de anormalitatea practicilor, de durerile pe care le provocăm. Vacile au devenit niște sticle din care scurgem laptele. La nivel micro, duminică dimineața organizăm un grătar și cumpărăm 3 tone de carne, din care mâncăm fiecare câte o porție, apoi le mâncăm de-a sila, ca să nu le aruncăm sau le aruncăm în zilele următoare. Parcă am uitat că o bucată de carne nu e o roșie, nu provine din grădină, ci e o bucată dintr-o ființă vie, pe care cineva a măcelărit-o pentru grătarul nostru de duminică.

Putem, însă, să creștem niște viitori adulți mai cumpătați. Mai sensibili și mai puțin egocentrici. Care, ok, sunt în vârful lanțului trofic și mănâncă grătar, la fel ca vânător-culegătorii din care ne tragem. Dar o fac într-un mod cumpătat, fără a uita esența. Ema vrea, deja, să se ducă să abordeze oamenii în supermarketuri și să le explice de unde vine laptele din rafturi și untul și brânza. Să le spună că toate astea vin de la niște vaci nefericite și e convinsă că atunci când oamenii vor afla asta, vor căuta ferme unde vacile sunt văzute și ca animale, nu doar ca recipiente.

2. Viața cu animalele crește stima de sine a copiilor, scade nivelul de anxietate și de depresie

Studiile arată asta: că atunci când un copil sau un adolescent are în grijă un animal de companie, stima lui de sine crește. În special în perioada adolescenței și pre-adolescenței, când stima de sine a tinerilor fluctează foarte mult, animalele sunt importante în viața lor, oferindu-le sprijin emoțional, îndepărtează sentimentele de singurătate și de neadecvare. Iar comportamentul constant și consecvent al unui animal de companie e de neprețuit pentru un copil sau tănâr care trece prin fel și fel de schimbări (fizice, cognitive, emoționale, hormonale).

Și în cazul copiilor mici importanța e aceeași. Un animal de companie, pe care copilul să îl simtă aproape, la fel de constant și de consecvent, căruia copilul să-i poată împărtăși gânduri, planuri, secrete, crește stima de sine. Copilul interacționează cu animalul în termenii ambilor, începe sau continuă o interacțiune, se face ascultat, ajunge să înțeleagă și să cunoască animalul și îi crește, astfel, sentimentul de competență, care aduce cu sine, în timp, o imagine de sine adecvată realității și o stimă de sine crescută. Desigur, responsabilitatea față de animal îl aduce pe copil tot în zona emoțiilor legate de competență. Copilul devine, astfel, capabil să aibă grijă de el și de o altă ființă, prinde încredere în sine și pornește cu curaj în viață.

Pe lângă toate astea, ratele de depresie și anxietate sunt mult mai mici între copiii sau tinerii care au un animal de companie.

3. Animalele susțin dezvoltarea cognitivă a copiilor

Studiile mai arată și că animalele susțin dezvoltarea cognitivă a copiilor. Că, atunci când un copil învață să citească, ajutorul unui animal e de neprețuit. Copilul citește cu greutate la început, iar un câine, de exemplu, îi oferă copilului și publicul de care are nevoie, fără senzația de teamă că celălalt citește mai repede/îl corectează/n-are răbdare/etc. În aceeași măsură, e minunat atunci când copiii mai mari citesc copiilor mai mici.

La vârste mai mici, animalele de companie sunt minunați parteneri de conversație, provocând copilul la și mai multe dialoguri, și mai complexe, astfel încât cel mic exersează limbajul în prezența copilului, dezvoltându-și bagajul de cuvinte rapid, legându-le între ele și formând rapid propoziții, fraze, monologuri, dialoguri.

În plus, se crede că interacțiunea cu animalele poate oferi oportunități pentru dezvoltarea și îmbunătățirea funcțiilor executive (procese mentale care sunt baza pentru planificare, atenție, memorie și auto-control) prin reducerea stresului și oferirea de suport social. Se presupune că acesta ar putea fi unul din motivele pentru care prezența animalelor îmbunătățește în copii memoria, abilitățile de categorizare și de atenție.

Oricum ar fi, studiile arată că acei copii crescuți în prezența animalelor de companie au rezultate școlare mai bune. Desigur, vorbim despre statistici aici.

Doi copii și un câine cu chemarea naturii

 

Resurse:

Childhood Attachment to Pets: Associations between Pet Attachment, Attitudes to Animals, Compassion, and Humane Behaviour

Companion Animals and Child/Adolescent Development: A Systematic Review of the Evidence

 

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.