Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.

Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

În fine… și ajungem acasă, cu primul gând să ne aruncăm în piscină, ca să mai uităm de drumuri, de căldură, de plânsete în mașină că ăla vrea o poveste, celălalt un cântec, certuri, supărări.

Cât ne pregăteam, se iscă cearta între copii. Ema e pe wc, Fip are un băț și se crede dinozaur. El face Rooooooaaaaar și o anunță pe Ema că e un dinozaur “sulios” (furios), iar ea îl înștiințează ca îl va arunca la gunoi. El se înfurie, îi dă una cu bățul peste degete și fuge sa se ascundă in pat.

Și de aici, lucrurile iau o turnură neașteptată…. adică bună. Zic, “ia să filmez eu copiii ăștia, cum își gestionează cearta, pentru că tare frumos o fac”. Până ajung eu la telefon, îmi trec pe lângă urechi multe mesaje asertive, de nu-mi vine să cred că se întâmplă asta complet fără medierea mea.

– Fip, să știi că am glumit când am zis că te arunc la gunoi. Nu o să te arunc la gunoi. Vino să vorbim!

Fip apare temător.

– Nu mi-a păcut să ziți tu că alunți a gunoi! M-am speliat.

– Îmi pare rău, Fip. Eu doar glumeam. Nu mai zic.

– Bine. Să nu mai ziți.

– Și nici tu să nu mă mai lovești cu bățul. M-a durut.

– Bine.

Ajung și eu, în sfârșit, la telefon și apăs să filmez. Prind asta:

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Mușcatul

Când am adus Juniorul acasă, Vanda Mică era pașnică. L-a plăcut de la bun început și nu l-a chinuit niciodată (prea tare). Când se mai enerva pe noi mai țipa la el. L-a jumulit de vreo două ori de oboseală și l-a mușcat o dată de genunchi, dar mușcătură de drag, nu de...

Aducerea acasă a fratelui mai mic

Scrisesem aici despre cum am abordat treaba asta cu pregătirea copilului mare pentru venirea copilului mic. Dar aia a fost partea ușoară. Treaba complicată a început abia după ce am născut. De fapt, după ce m-am internat ca să nasc. Îmi amintesc și acum cum eram...

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Pregătirea Vandei Mici pentru sosirea Juniorului a început de când ni s-a confirmat viabilitatea sarcinii la ecografia de primul trimestru. Eram deja pățită cu sarcina pierdută, așa că am preferat să amânăm să-i spunem că va avea un frate sau o soră până când va fi...

Noapte în 4

Suntem încă destul de dezorganizați în ale somnului. Nu atât de grav cum m-aș fi așteptat, dar dorința copilului mic de a dormi numai și numai pe carne de om ne dă puțin peste cap aranjamentele. Adică, lucrurile se petrec aproximativ așa: Pe la ora 8, 8 și ceva...

Și eu am trăit în comunism

Și eu am trăit în comunism

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele.

Da, mă înregistrez

Sunt cel mai credul client sau potențial client (cel puțin client de cărți). La fiecare mail pe care îl primesc de la ”Simona de la Elefant” cu câte o reducere, mai fac câte o comandă ușurică de cărți (între 2 și o bibliotecă de cărți).

Săptămâna trecută, pregătindu-mă de concediu, am zis că nu-mi mai iau cărți de psihologie, dezvoltare personală, parenting sau alte misticități, ci vreau ceva ușor, să pot citi în mașină sau când/dacă mai dorm copiii. Am căutat să văd ce-a mai scris Ioana Pârvulescu (am citit ”Inocenții” și mi-a plăcut foarte mult) și am dat peste o carte care se numește ”Și eu am trăit în comunism”, a cărei editor e Ioana Pârvulescu.

Pentru că și eu am trăit puțin în comunism și, mai ales, pentru că sunt conștientă că nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat atunci cu adevărat (tindem să mai uităm și să glorificăm anumite aspecte care erau, poate pozitive), mi-am comandat-o.

Și am citit-o pe nerăsuflate. Pentru cineva care n-a trăit cu adevărat perioada respectivă (ca mine, de altfel, care aveam 4 ani și jumătate la revoluție), pare o carte de ficțiune, cu povestiri dintr-o vreme și o societate care nu poate exista în realitate. Povestioarele sunt scurte și pe alocuri amuzante, dar e un soi de umor negru, sumbru, parțial resemnat, parțial al învingătorului învins (sau invers?)

 

Frigul permanent în lunile de iarnă, foamea permanentă, indiferent de anotimp, lipsa de control, starea generală de teamă, absurdul situațiilor, nedreptățile… Sunt vremuri în care au trăit părinții noștri.

Să citesc această carte m-a făcut să înțeleg multe din comportamentele generației părinților mei, comportamente care câteodată mă scot din sărite.

Mă gândeam cum o fi să trăiești zilnic cu același fel de mâncare, dictat de alții, să te culci poate nemâncat, să ai nevoie de pile, relații și intervenții ca să-ți cumperi minimumul necesar, lupte și cozi ca să prinzi 10 ouă de Paște, să nu găsești o ceapă sau o cafea, să nu ți se vândă decât pâine veche… Oare nu e normal ca după ce ai trăit vremurile alea să iți vinzi și sufletul pentru o masă ”bogată” de Crăciun? Oare n-o fi normal să îi cumperi nepotului o plasă de dulciuri când te duci în vizită, că doar copilului n-ai avut de unde să-i iei? Oare n-o fi normal să vrei să ai 30 de grade în dormitor când te culci și să fii sensibil la orice adiere de vânt? Cu siguranță e normal și să-ți faci stocuri de alimente prin cămară, pivniță sau dulapuri, deși ai minimarket la parterul blocului. Și e normal și să ai nevoie de control în viața ta, chiar dacă asta înseamnă să vrei cu orice preț să-i controlezi pe toți cei dragi.

În fine… Vă recomand cartea, chiar dacă e amară și dureroasă și urlă de nedreptate. Din fericire, noi putem alege să o citim sau nu. Părinții noștri n-au avut de ales și au trăit-o!

Vă las cu câteva poze din ea. După cum ziceam, o găsiți pe elefant, la cărți:

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Mai sunt câteva săptămâni și începe iar școala sau grădinița. Apoi urmează anotimpurile mai reci și, după cum probabil știți deja, vor începe mucii (pardon, nu-i frumos să le zic așa), răceala, tusea, febra, bronșiolitele și cine mai știe ce....

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de "circuit" care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă. Tensionați pentru că, desigur,...

Și eu am trăit în comunism

  Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului. Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele. Sunt cel mai credul client sau potențial client (cel puțin client de cărți). La fiecare mail pe care îl primesc de la...

Arborele genealogic al copiilor mei

Ai mei au fost întotdeauna mândri de rădăcinile noastre ca familie. Nu exista eveniment, nuntă, botez, aniversare, Crăciun sau Paște, la care să nu se aducă vorba de Onkel Bubi, Onkel Didi sau celelalte personaje din istoria familiei Gheorghiu (numele meu de fată). De...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

 Urmărește-mă pe facebook De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag...

Gustări sănătoase pentru copii

- Maaaamiiii, avem ceva de mâncare în mașină? E al doilea lucru pe care îl aud de la copii, când îi iau de la grădiniță. Primul e ”bună mami”. Abia apoi urmează discuții despre cum le-a fost ziua, că se bucură să mă vadă sau că vor să-mi arate ce au lucrat în ziua...

Un mesaj de mulțumire și recunoștință

Astăzi s-a mai încheiat o etapă din viața mea. Astăzi a fost ultima zi în care am mai lucrat la grădiniță, ziua în care ar fi trebuit să-mi iau la revedere de la copii, ziua în care drumurile noastre se despărțeau. De fapt, practic, ziua asta nu a fost ultima, pentru...

Părinți, e important să fiți sinceri cu copiii

Pe mine mama m-a crescut diferit de cum îi cresc eu pe ai mei. Nu știu daca mai bine sau dacă mai rău, dar știu sigur că diferit. Diferit și pentru că erau alte vremuri, diferit și pentru că erau alte mentalități, dar, cel mai probabil, diferit și pentru că noi două...

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată? Fip: Da, nu vă sitați nisiodată? Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta? Eu: Wow, voi chiar ați mâncat...

Să ne întoarcem în timp

Stați jos, vă rog. Am o veste importantă de dat, dar musai musai să stați jos. De fapt, nici nu știu cât de importantă și de șocantă e pentru voi, dar eu am rămas foarte surprinsă când am aflat. Poate că depinde și de generația din care veniți, câți ani aveți, etc....

Arborele genealogic al copiilor mei

arbore genealogic

Ai mei au fost întotdeauna mândri de rădăcinile noastre ca familie. Nu exista eveniment, nuntă, botez, aniversare, Crăciun sau Paște, la care să nu se aducă vorba de Onkel Bubi, Onkel Didi sau celelalte personaje din istoria familiei Gheorghiu (numele meu de fată). De fapt, istoria cunoscută de mine a familiei mele începe cu suita regelui Carol, în care se pare că se aflau Emma și Adolf, strămoșii mei, care au călătorit către România și s-au mutat aici. Au făcut mulți copii, care au mai făcut niște copii și așa a apărut bunica mea.

În paralel, bunicul meu patern (care, întâmplător, era rudă foarte foarte îndepărtată cu bunicul meu matern) îmi spunea mereu când venea vorba despre cum a descoperit el ceva grade de rudenie cu ceva sânge albastru grecesc. Dar asta părea să fie mai mult o legendă a familiei, decât ceva concret.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Concret este că eu n-am fost niciodată atentă la discuțiile astea. Toate numele îmi erau familiare, dar n-aș fi putut spune niciodată cine e mama cui, care e mătușa nu știu care și cine e văr cu cine. Știam că oricând am o curiozitate, mă duc și întreb.

Dar… A murit bunicul, apoi bunica, apoi și tata. Începeam să nu mai am pe cine să întreb. Când a murit și nașa mea (verișoara bunicii mele), mi-a fost clar că dacă n-o ascult acum pe mama, o să se facă pierdută toată istoria familiei. Și n-o să aflu niciodată dacă sunt înrudită cu vreo zeiță cu sanctuare în Elada sau nu.

De fapt, începusem acum vreo 2 ani să-mi fac arborele genealogic, dar mai timid așa. Mersesem 3 generații în sus și mă oprisem. Aflasem atunci multe despre mine, pentru că psihogenealogia e un domeniu fascinant (cel puțin pentru mine), dar era doar o picătură într-un ocean.

 

Mai citisem atunci despre importanța pe care o are pentru orice individ să-și cunoască rădăcinile. Despre cum a-ți cunoaște trecutul te ajută să te simți mai ancorat în prezent, să ai mai multă încredere în tine și să te simți mai valoros. Să nu fii o frunză în vânt, plimbată pe unde te duce curentul, ci să ai rădăcini puternice. Eu am refuzat mult timp ideea de a avea rădăcini. Mi-am dat seama apoi că mă speria ideea de a-mi accepta trecutul și a-mi asuma responsabilitatea pentru prezent. E mai confortabil să te ducă vântul pe unde crede, decât să-ți asumi călătoria ta.

Luând toate astea în calcul, duminică m-am pus la laptop și am rugat-o pe mama să-mi spună tot ce știa. Apoi și pe soacră-mea. Am început arborele genealogic al copiilor. Ne-am oprit la Emma și Adolf, iar acum documentarea va deveni mai dificilă. Vreau să merg tot mai sus, vreau să aflu dacă poveștile familiei erau adevărate sau nu. Îmi propun să încerc să aflu cât pot de multe. Dacă aveți idei ce aș putea face să-mi ușurez munca, vă rog să-mi scrieți.

În concluzie, vă sfătuiesc să le faceți acest cadou copiilor voștri: rădăcinile lor.

Maria și apele roz de mătase

A fost odată ca niciodată o fetiță, pe care o chema Maria. Maria avea 2 luni și locuia împreună cu mama, cu tatăl și cu fratele ei. Pentru că Maria era atât de mică, ea nu știa încă să vorbească și să le spună părinților ei atunci când îi e frig sau cald, când îi e...

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

jocuri între frați

 Urmărește-mă pe facebook

De foarte multe ori frații mai mari nu știu cum să se joace cu frații lor mai mici. Mai ales atunci când cei mici sunt foarte mici, extrem de mici, mici de tot. Și atunci îi surprindem că se cațără pe frații mai mici, că îi trag de mâini, că le mai trântesc o jucărie în cap, că le urlă în ureche sau că îi invită la lupte de stradă cu un câștigător sigur. I-ar ajuta foarte mult să știe cum să se joace cu ei. Iată câteva idei de jocuri între frați.

Pe lângă faptul că prin jocurile pe care vi le propun s-ar evita situațiile în care fratele mai mare îl lovește sau îl supără pe cel mai mic, astfel de jocuri facilitează și conectarea între ei, stabilirea de legături frumoase, încurajează încrederea între ei și cooperarea.

1. Cucu-bau

Deși poate părea un joc banal pentru noi, adulții, pe bebeluși un astfel de joc îi învață multe. Cel mai important lucru pe care îl învață un bebeluș atunci când joacă acest joc, este că oamenii pleacă, dar nu dispar, nu se evaporă în neant, ci se reîntorc. Având în vedere că ei încă nu cunosc conceptul de permanență a obiectelor, fiecare revenire a surorii sau fratelui din spatele mâinilor sau a păturicii este o surpriză. Surpriză care îl ajută pe bebeluș să prelucreze temerea legată de abandon. Din perspectiva mea, e unul dintre cele mai importante jocuri între frați.

2. Ascunde jucăria

Funcționează pe același principiu cu Cucu-bau, dar cu obiecte și poate fi ”setat” nivelul de dificultate în funcție de vârsta bebelușului. La început, fratele/sora mai mare poate ascunde o jucărie sub pătură, pentru ca apoi, tot el/ea să o dezvălui celei mici/celui mic. Pe măsură ce sora/fratele mai mic/ă va crește, jucăria poate fi descoperită de cel/cea mică. Puteți lucra mai târziu cu jucării care cântă, pe care fratele sau sora mai mare să o ascundă în perimetrul bebelușului, iar bebelușul să o descopere după sunet.

3. Jocul cu mingea

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Jocul cu mingea poate fi un alt joc interesant pentru copii de toate vârstele. Poate fi jucat odată ce bebelușul poate sta în fund și devine cu atât mai distractiv atunci când bebelușul învață să se deplaseze. Fratele mai mare îi rostogolește mingea sau îl încurajează pe bebeluș să pornească după ea. Pe lângă legătura dintre ei care se formează atunci când se simt bine, e încurajată și motricitatea fină la bebeluș, apoi cea grosieră. Și învață și să prindă încredere unul în celălalt (eu îți ofer ceva – tu îmi oferi înapoi). E unul dintre cele mai versatile jocuri între frați.

4. Concertul

Profităm de faptul că celor mari le place să le facă demonstrații celor mici și că celor mici le place să-i observe pe cei mari și îi putem invita pe cei mari să le organizeze concerte celor mici.
E suficient să le oferim un instrument muzical zdrăngănitor sau o muzicuță și să le propunem să le cânte celor mici. Dacă acel cântat vine cu mutrele aferente, care îi distrează enorm pe bebeluși, aveți râsete garantate în casă.

5. Fă-l să zâmbească

Atunci când bebelușul e micuț de tot și încă nu poate juca alte jocuri, îi puteți încuraja pe copiii mai mari să încerce să smulgă zâmbete de la cei mici. Pot face orice fel de mutre, de sunete sau de schelămbăieli, așteptând zâmbetul de la bebeluș. E cu atât mai distractiv cu cât puteți pune la dispoziția copiilor și o oglindă, pentru ca și cel mare să se poată observa cu arată atunci când se strâmbă.

6. Limba bebelușească

Asta o să le placă mult copiilor mai mari. Îndemnați-i să repete sunetele pe care le scoate bebelușul, fiind cât mai fideli în reproducerea lor. Pentru bebeluș acest joc se traduce prin ”dialog”. El se va simți apreciat și ascultat, va învăța astfel protocolul comunicării și, cine știe, poate chiar îl va învăța pe fratele mai mare limbajul bebelușesc 🙂

7. Construiți-demolați-construiți

Unul din cele mai frustrante lucruri care i se întâmplă unui frate mai mare e atunci când fratele lui mai mic îi demolează tot ce construiește. Și, din păcate, ăsta nu e un lucru pe care să-l convingem pe bebe să nu-l mai facă, pentru că este o etapă în dezvoltarea lui. Dar este un lucru pe care îl putem transforma în joc. Copilul mai mare poate construi ceva din pahare de plastic sau de hârtie, sau din cuburi moi, iar bebelușul le poate dărâma. Din nou și din nou și din nou.

(Bonus) 8. Citește-i

Ăsta era jocul favorit al copiilor mei atunci când era Fip mic. Ema își lua o carte și se punea pe spate, în pat, lângă Fip. Cum își știa toate cărțile pe de rost, îi recita lui Fip frază cu frază toate poveștile. În plus, îi arăta poze, compunea și ea povești, iar el era ochi și urechi și la ea, dar și la carte.

Desigur, aceste activități le poți face și tu împreună cu copilul tău.

 

Mușcatul

Mușcatul

Când am adus Juniorul acasă, Vanda Mică era pașnică. L-a plăcut de la bun început și nu l-a chinuit niciodată (prea tare). Când se mai enerva pe noi mai țipa la el. L-a jumulit de vreo două ori de oboseală și l-a mușcat o dată de genunchi, dar mușcătură de drag, nu de...

Aducerea acasă a fratelui mai mic

Aducerea acasă a fratelui mai mic

Scrisesem aici despre cum am abordat treaba asta cu pregătirea copilului mare pentru venirea copilului mic. Dar aia a fost partea ușoară. Treaba complicată a început abia după ce am născut. De fapt, după ce m-am internat ca să nasc. Îmi amintesc și acum cum eram...

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Pregătirea Vandei Mici pentru sosirea Juniorului a început de când ni s-a confirmat viabilitatea sarcinii la ecografia de primul trimestru. Eram deja pățită cu sarcina pierdută, așa că am preferat să amânăm să-i spunem că va avea un frate sau o soră până când va fi...

Noapte în 4

Suntem încă destul de dezorganizați în ale somnului. Nu atât de grav cum m-aș fi așteptat, dar dorința copilului mic de a dormi numai și numai pe carne de om ne dă puțin peste cap aranjamentele. Adică, lucrurile se petrec aproximativ așa: Pe la ora 8, 8 și ceva...

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

conflictele între copii

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.


Acum o să vă povestesc doar unul dintre conflicte, nici primul și, cu siguranță, nici ultimul pe ziua respectivă. Să începem:

Ema își ia cartea și o întreb dacă ar vrea să-i citească lui Fip o poveste.

– Fip, dar să știi că durează. Eu citesc mai încet, pentru că pot să citesc repede doar cuvintele scurte.
– Bine.

Și se așază împreună pe canapea. Profit de liniște, îmi fac repede un capuccino și ies în curte, să-l savurez în liniște.

Când mai aveam o gură de cafea de băut, aud urlete sfâșietoare din casă. Intru ca o leoaică, să văd cine mi-a atacat și sfâșiat de vii puii. Puii mei sunt întregi pe canapea, dar plâng amândoi în hohote. Mă așez și eu lângă ei și încerc să aflu ce urgie a cauzat așa o panică generală. Aflu de la Fip că:

– Ema m-a mâncat pe mine!

Aflu și de la Ema că:

– Fip s-a așezat pe mine și n-a vrut să se dea la o parte, așa că l-am mușcat de ceafă. Apoi m-a pocnit cu bățul și acum plângem amândoi.

 

 Urmărește-mă pe facebook

Stau în continuare între ei și investigăm mai departe de unde a pornit conflictul între ei.

– Cum așa că l-ai mușcat, Ema? Cred că a fost foarte dureros. Fip, te-a durut?
– Da, Ema a dulut pe mine. A mâncat pe mine și a dulut tale tale.
– Da, l-am mușcat, dar nu rău. Hai să vedem dacă are semn.

N-avea semn, deci nu l-a mușcat tare.

– Tot a dulut pe mine, Ema.
– Păi l-am mușcat că știi că el nu înțelege dacă îi spun. Voia să-mi ia cartea și după aia s-a și așezat cu fundul pe burta mea și m-a sufocat. Puteam să mor!
– Și așa a înțeles?
– Nu știu dacă a înțeles, dar s-a dat la o parte…
– Am înțeles. O fi fost bine cum ai procedat?
– Nu…

Trecem la următorul inculpat.

– Fip, tu? Ai lovit-o pe Ema cu bățul. Crezi că a durut-o?
– Da, a dulut-o. Am lovit io cu bățu și a dulut-o
– O fi fost bine?
– Fip, n-a fost bine, că m-ai lovit și m-a durut.
– Mda, Ema… A dulut pe tine.

 

Trecem la soluții pentru a rezolva conflictul între ei, copiii mei:

– Eu văd că nu vă simțiți bine niciunul. Oare ați putea face ceva să vă simțiți mai bine?
– Păi am putea să ne cerem scuze…
– Ați putea, dar doar dacă simțiți că e cazul de cerut scuze. Dacă vă cereți scuze doar ca să audă celălalt, nu are niciun efect.
– Păi eu vreau să-mi cer scuze, că n-a fost bine să-l mușc. Scuze, Fip.
– Scuze, Ema. Scuze că a dulut…
– Vă simțiți mai bine acum?
– Da.
– Da.
– Oare mai e nevoie și de altceva?
– Eu aș avea nevoie de o îmbrățișare și de un pupic.

Se îmbrățișează și se pupă.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Trecem la soluții pentru viitor:

– Data viitoare ce ați putea face diferit, ca să evitați să vă loviți și să vă mușcați?
– Ooo, păi avem multe soluții…
– Ce soluții? I le spui tu și lui Fip? Poate el nu le știe. Sau, dacă le știe, e bine să i le reamintim.
– Păi… Atunci când ne vine să lovim sau să mușcăm, putem să ne oprim și să ne gândim. Sau putem să ne oprim și să respirăm de trei ori. Sau putem să numărăm până la 10… sau până la cât știm noi.
– Sau putem să punem TOP [stop] – Da, cum zice Fip. Putem să spunem STOP. Trebuie să ne controlăm creierul înainte să lovim.
– Cred că sunt niște soluții foarte bune. Oare o să poți să-i reamintești și lui Fip, dacă ți se pare că uită?
– Da, că el e mai mic. Eu mă controlez mai ușor câteodată. Uite, l-am mușcat fără să-i las semn.

Aprob că e o mare reușită. Coboară de pe canapea și își iau amândoi bebelușii să-i îngrijească. Ema îi aduce lui Fip o altă carte și acum, amândoi citesc povești bebelușilor.

Eu îmi mai fac o cafea. Pentru că merit…

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și...

Weekenduri in familia noastra

Înainte ca limbile ceasului să treacă de 7 (de obicei chiar 6 și jumătate), copilul mic face ochii mari. ”Bună dimineața, mami”, ar zice el dacă ar ști cuvinte. ”M-am trezit ca să fac caca”. Buimacă, iau rapid un scutec nou și schimb copilul, ca să nu se împăștie...

Ghid de interactiune cu fratele/sora mai mare

Atunci când te duci în vizită la un bebeluș nou și proaspăt, dar care are un frate sau o soră mai mare, lucrurile devin mai complicate. Pe copilul mai mare îl știi deja, e foarte simpatic și foarte drăguț, dar tu acum vrei să vezi copilul mai mic. Întâmplător sau nu,...