4 produse de machiaj ieftine și bune

4 produse de machiaj ieftine și bune

Scris de Diana Vijulie

De 6 luni nu mai merg la birou, ci lucrez de-acasă. Asta înseamnă că de 6 luni 85% dintre oamenii cu care interacționez, mă văd în spatele unui ecran, din intimitatea propriei mele case. În timpul ședințelor oricum port și ochelari, așa că n-am nevoie să mă fardez ca de nuntă. Nu că înainte aș fi făcut asta, dar în cele mai multe zile mă machiam când plecam în oraș sau la birou. Erau și zile când ieșeam cu fața nudă, dar nu prea multe.

Pentru tenul meu, astea 6 luni de pauză de machiaj zilnic a fost super. Am transformat rutina zilnică de machiat în rutina zilnică de curățare și îngrijire. După ce acum câțiva ani am trecut printr-un episod acneic în care arătam cum nu arătasem nici la 15 ani, mi-am concentrat atenția, pe rând, pe a scăpa de coșuri și apoi pe a nu le mai aduce înapoi. Nu știu nici acum exact ce am făcut greșit atunci, dar se pare că n-am mai repetat greșeala, pentru că sunt deja 2 ani și jumătate de când nu mi s-a mai întâmplat.

După ce m-am lămurit că am scăpat de ele și că nu s-au mai întors, m-am concentrat pe a readuce tenul la starea pre-acneică. Pentru că după tot episodul ăsta, pe fața mea au rămas semne. Puncte pigmentate și depigmentate, mici găurici, de care nu credeam să mai scap vreodată. Am scăpat și de ele testând până am găsit combinația magică, care, în cazul meu, a fost acidul glicolic, matryxil și niacinamide, plus vitamina C. Încet-încet am mai scos din ele, până când am decis că păstrez în rutina mea zilnică acidul glicolic (seara) și vitamina C (dimineața) și acidul hialuronic dimineața și seara, plus crema de zi și de noapte, cu colagen.

Lucrurile au decurs tare bine și am trecut de la fond de ten cu acoperire mare la un fond de ten cu acoperire medie, apoi la un fond de ten translucid, apoi la CC cream, iar acum o mai aplic doar în zona de sub ochi, pentru că și la anticearcăn am renunțat. Nu știu dacă am devenit eu mai tolerantă cu mine sau chiar tenul meu nu mai are nevoie să se ascundă sub straturi de machiaj, dar… dar mi se pare că într-adevăr n-are nevoie :))

Există o singură perioadă în lună când mai apare câte un coș, dar dacă sunt cuminte și nu mă apuc să-l zăpăcesc, trece repede.

În rest, să vă zic pe scurt cam ce produse de makeup folosesc. Le împărtășesc cu voi pentru că nu-s scumpe și pentru că-s bune (din punctul meu de vedere):

1. Mascara Bourjois Eye Catching

Costă undeva între 30 și 50 de lei (depinde de unde-l luați) și dați-i o săptămână de la deschidere până când își atinge potențialul maxim. Adică, la început este destul de lichid, însă după ce l-ați desfăcut (și folosit) timp de o săptămână, formula se îngroașă puțin și transformă genele naturale în ceva ce seamănă a extensii de gene. Un strat de suficient, hai și două dacă vreți ceva mai dramatic.
E printre cele mai bune pe care le-am folosit până acum (și bag aici și variantele low end, dar și variantele de mascara high end).

Vă las și o poză nu foarte clară (no idea why), unde am rimel într-un strat la ochiul din partea dreaptă și n-am deloc la ochiul din stânga. 

2. CC Cream Bourjois 123 Perfect

După ce am avut acest succes răsunător cu mascara de mai sus, am zis să le încerc și CC Cream-ul. Eram într-o seară în Carrefour, a doua zi trebuia neapărat să ajungem undeva unde ar fi fost frumos să fiu mai primenită și nu mai aveam nimic pentru ten prin cutia cu farduri. Înainte de asta mai foloseam CC Cream-ul de la La Roche Posay, dar acum n-aveam timp să mergem să căutăm.
L-am agățat din raft și l-am dus acasă. Exceptând că am ales un ton un pic cam prea deschis, îmi place mult. Nu-i bai, pun un strat extrem de subțire oricum și mai remediez pe ici pe colo cu bronzer, dacă e absolut necesar. Dar, cum îl folosesc eu mai mult în zona de sub ochi, e perfect că e mai deschis. Îmi place, aduce culoarea la același ton peste tot și lasă așa un vibe de prospețime și luminozitate.

3. Creionul dermatograf de la NYX și cel de la Miss Sporty

Amândouă îmi plac, dar servesc scopuri diferite. Cel de la NYX e foarte moale și cremos. Cu el îmi trasez o linie mai groasă pe pleoapa superioară, ca o linie de ochi de pisică, pe care încerc s-o estompez la marginea superioară. E super OK pentru asta, iar culoarea îmi pare că îmi complimentează foarte frumos și pistruii, dar și culoarea ochilor. Apoi, cu cel negru (care e mai tare și mai dur), trasez o linie micuță și subțirică, scurtă la baza genelor. Niciunul dintre ele nu mi se întinde pe față, ci rezistă eroic de dimineața până seara.

Bonus: Baza de machiaj L’Oreal Infaiilible

Nu-l mai am acum, pentru că nu mai folosesc. Dar pe vremuri, când foloseam fond de ten, descoperisem baza de machiaj de la L’Oreal Infaillible. Câteodată îmi venea să mă dau dimineața cu ea în loc de cremă :)) Nu pentru că mi-ar fi ajutat tenul în vreun fel, dar lasă un strat așa catifelat peste pielea normală, acoperă porii și luciul enervant. Dacă vă căutați așa ceva, puteți încerca, să vedeți cum vi se potrivește.

 

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?

Scris de Diana Vijulie

Citeam un articol pe un blog din State, scris de o mamă care suferea de endometrioză. Nu știu prea multe despre boala asta, dar ea zicea că atunci când îi e rău, păi îi e rău. Drept urmare și-a dezvoltat un sistem de alertare pe care să-l folosească copilul ei mic, dacă sunt doar ei acasă și ea poate că leșină de durere. Pare o boală îngrozitoare (găsiți aici mai multe informații despre endometrioză).

Apoi mai citisem ceva similar la o mamă care a luat rujeolă de la copil. Copilul 

Citind mi-am amintit de un episod din viața noastră, când Ema avea mai puțin de doi ani, iar eu eram însărcinată cu Fip. Eram doar noi două acasă. Abia ce ne mutaserăm în casa în care locuim acum și pentru că eram înconjurați de șantier, se întrerupea curentul foarte des. Îi lăsasem ei lanterna în sufragerie, unde era, iar eu luasem o lumânare după mine, să ajung în dormitorul de sus. Când să cobor scările înapoi în sufragerie, nu știu exact cum am făcut, dar am căzut. Suspectez că treptele casei noastre nu au chiar dimensiunile standard, eu purtam oricum șosete pufoase (și foarte alunecoase), plus că mi se mai întâmplă să cad sau să mă împiedic. De data asta eram singură acasă cu un copil de aproape 2 ani, însărcinată în aproape 40 de săptămâni și cu o lumânare în mână. Astea erau condițiile în care eu cădeam pe scări. În cele câteva secunde cât a durat până m-am oprit din căzut, am văzut că nu mi-am rupt nimic, că n-a fost o căzătură prea puternică totuși și că nici n-am dat foc la casă, mi-au trecut niște flashuri prin cap: ce face copilul ăsta dacă eu pățesc ceva acum?

Apoi mi-am amintit cât de rău mi-a fost când am avut febră 40 (când am făcut rujeolă ca adult), când aveam o gândire total incoerentă, ruptă de realitate și cum asta s-a întâmplat de la o oră la alta. Bine că atunci n-aveam pe nimeni în grijă, iar de mine s-au putut îngriji alții.

Mi-am dat seama atunci că n-aveam niciun plan. Ușă încuiată, iar ea nu ajungea să o deschidă, vecini alături nu cred că aveam încă, nu știa de 112. Bine că n-a fost nevoie. 

Dar sunt curioasă. Oare voi v-ați gândit la posibilitatea asta? Să pățiți ceva și copilul să nu știe ce să facă? Dacă da, împărtășiți cu noi. Dacă nu, vă las mai jos niște idei, pentru inspirație

1. Instalați aplicația ”Apel 112” și învățați copilul s-o folosească

După ce ați instalat-o și configurat-o, arătați-i copilului cum s-o deschidă și cum să apese butonul roșu. Chiar și un copil mic poate reține această succesiune, doar să știți să-l învățați înainte să deblocheze telefonul. Avantajul aplicației (pe lângă faptul că e ușor de folosit și de copii care nu știu cifre sau să citească), este că transmite și datele de localizare. Ema nu cred că ar fi reținut și nici că ar fi putut să redea adresa noastră exactă la nici 2 ani, așa că e de mare folos să nu fie nevoie să punem presiunea asta pe copil în momentele alea. 

2. Țineți legături strânse cu vecinii

La momentul acela abia ne mutaserăm. În fața noastră era șantier și nu locuia nimeni, în dreapta încă nu se mutaseră vecinii, iar la casele următoare încă nu știam pe nimeni. Vis-a-vis de casă era, însă, un post de pază BGS (care fie păzea șantierul, fie pe noi de șantier) și am învățat-o pe Ema să strige către el pentru ajutor. Dacă am fi avut vecini, ar fi fost mai simplu. Acum nu-mi mai fac griji, avem relații foarte bune cu vecinii, la 2 case de noi stă chiar o prietenă, iar dacă acum aș fi avut copii atât de mici, cred că aș fi instalat un sistem de alarmă între casele noastre. Cu un buton de panică sau ceva.

E important și să le arătați cum să poată deschide ușa de la intrare. Iar dacă sunt prea mici pentru asta, învățați-i să bată cu pumnii și cu picioarele în ușa de la intrare și să strige tare după ajutor.

3. Găsiți soluții și pentru când merg la bunici

În altă seară, când copiii erau la mama, am încercat de mai multe ori să sun, dar nu-mi răspundea nimeni. Cred că vreo 3 ore am tot sunat în diferite episoade, dar mama nu răspundea deloc. Pe Whastapp îmi arăta că nu mai intrase de la prânz, așa că am intrat în panică. Mama locuiește singură. Dacă i s-a făcut rău în casă?! Ne-am urcat în mașină pe la 10 seara și am gonit către ei. Mama era bine, doar că se distrase atât de bine cu ei, încât lăsase telefonul în geantă, în altă cameră și nu-l auzise și nici nu-l verificase.

După acea vizită am rugat bunicile să le arate copiilor care sunt codurile de deblocare pentru telefoane, ca să ne poată suna în caz că se întâmplă ceva. Sau și-au mai luat ceasurile GPS cu ei, ca să poată suna de pe ele dacă era nevoie. N-a fost niciodată, din fericire. 

 

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

Scris de Diana Vijulie

Mulți dintre părinții cu care lucrez se plâng de energia foarte mare pe care o au copiii lor. În special părinții de băieți, dar nu numai. Există și părinți de fete care se plâng de nivelul ridicat de energie și poate și agitație. Copiii par să-și dorească doar fugă și doar joacă, dar parcă nici joaca aia nu e chiar joacă, ci mai mult o nebunie agitată din care pare că nu înțelege nimeni nimic. Iar când părinții nu mai reușesc să facă față nivelului ridicat de energie al copilului, aici apar tantrumurile. Crizele de nervi. Rupturile în relații. Și-apoi de la capăt, cu și mai multă agitație, poate. 

 

Copilul care crește într-un mediu potrivnic

 

Vreau, ca măcar pentru o secundă, să vă ștergeți din minte eticheta de ”copil energic” sau ”copil agitat” și să o înlocuiți cu ”copil care crește într-un mediu potrivnic”. Și-acum o să vă supărați pe mine, știu. Pentru că ”mediu potrivnic” sună ca și cum voi ați face ceva greșit pentru copil, când nu-i așa, ci voi faceți tot ce puteți mai bine, în ciuda comportamentului antrenant și adeseori dificil al copilului. Nu. Nu voi ați creat ”mediul potrivnic” și nu e vina noastră. Nici măcar nu puteți controla prea multe elemente ale mediului potrivnic. ”Mediul potrivnic” a fost creat de societate cu totul, ca o consecință a istoriei și evoluției noastre. Mediul ăsta potrivnic nici măcar nu e neapărat ceva rău și îngrozitor, ci este pur și simplu un mediu greu pentru un copil. Toți copiii cresc în acest mediu potrivnic, doar că unora le e mai ușor să se supra-adapteze decât le e altora. 

 

Să vă explic. Copiii au niveluri foarte crescute de energie, care vine dintr-o mare curiozitate. Curiozitatea e motorul care-l face pe copil să crească. Curiozitatea e cea care vine din nevoile crescute ale creierului de a lega sinapse multe, ceea ce este treaba principală a unui copil. El se naște cu extrem de puțină informație despre mediu, pe care trebuie să o acumuleze în primii ani de viață, apoi să-și găsească locul în acest mediu, să se crească pe sine și toate astea se fac pornind de la un nivel crescut de energie (pentru că altfel n-ar avea cum). 

 

Oameni există pe planetă de zeci de mii de ani. Zeci de mii de ani copiii au crescut în natură și în mișcare. Au alergat și au țipat, au aruncat cu pietre, au vânat, s-au culcat când apunea soarele și s-au trezit când răsărea. Mediul în care copiii au crescut timp de zeci de mii de ani este extrem de diferit de mediul în care cresc copiii noștri. Sunt doar câteva sute de ani de când ne-am așezat în case, de când avem lumină seara, și chiar și mai puțin timp de când copiii merg la grădiniță sau la școală, își fac teme la birou și stau pe canapea și se uită la televizor. Creierul nostru uman nu a avut timp să se pregătească prea bine pentru așa o viață limitativă, iar pentru unii copii e greu să se adapteze.

 

Copiii zilelor noastre încep școala la ora 8, unde stau pe loc în calupuri de câte 35-45-40 de minute, apoi au 5-10-15 minute de pauză cu limite. E pauza de mers la pipi, pauza de spălat pe mâini, pauza de mâncat sendvișul. Mulți dintre acești copii ajung apoi la after sau acasă, unde se așază, din nou, la masă ca să mănânce, la birou ca să scrie, pe canapea pentru timpul de ecran, în fotoliu ca să citească. Timpul de alergat și urcat în copaci și aruncat cu pietre este foarte mic zi de zi. Chiar și pentru copiii de grădiniță limnitările sunt, de multe ori, mai multe decât poate copilul să tolereze. Micul dejun la masă, cercul de dimineață pe perne, activități la mese, gustare stând jos, joacă liberă o oră, apoi masă stând jos, somn în pat, apoi poate un club, un curs la masă, apoi vine seara și timpul de joacă liberă, de alergat și de zbierat e scurt. 

 

Drept urmare, ce le spun eu părinților cu copii plini de energie e că e OK. Nu-s copiii bolnavi, nu-s copiii agitați. Atâta doar că mediul nu este adaptat dezvoltării lor, iar ei au puține resurse (încă) de a se supra-adapta. Și că, dacă vor să-și ușureze viața și să le ușureze viața copiilor, au de făcut fiecare câte ceva. Părintele să înțeleagă normalitatea copilului și-apoi  să adapteze mediul pentru nevoile copilului pe cât se poate. Și-apoi abia îi poate cere copilului să se supra-adapteze și el și să domolească din energie în anumite momente ale zilei. 

 

Cum să adapteze părintele mediul pentru copilul plin de energie?

 

  1. Joacă liberă

     

    Primul lucru la care mă gândesc este joaca liberă. Dacă ai cum, oferă-i copilului în fiecare zi cât mai mult timp de joc nestructurat, liber, în natură, cu oportunități de cățărat, alergat, țipat, aruncat cu mingea. Știu că asta e foarte greu de făcut dacă stai la bloc sau n-ai o pădure aproape de casă. Ieșirea zilnică în parc nu trebuie ratată, indiferent de vreme (aproape), desigur asta în funcție de programul părintelui, care nu-i foarte permisiv de multe ori.

  2. Sport

     

    Apoi, dacă știi că n-ai timp sau energie sau unde să-l lași să se desfășoare energic, e foarte util să-i cauți un sport, unde să meargă și zilnic dacă-l țin resursele. Sportul structurat e o modalitate minunată de a vedea și el (copilul) cum își poate folosi energia asta întrăun mod pozitiv, cu efecte benefice pentru el pe termen scurt, mediu și chiar și lung. Înot, gimnastică, tenis, atletism, fotbal sau orice crezi că i s-ar potrivi, în funcție de cum vrei tu să prioritizezi și lucrul individual sau în echipă în viața lui. Pentru copiii mai mari poate fi bun și un ceas sport/de fitness, cu care să observe singur câtă mișcare a făcut, cum se simte, etc. 

     

  3. Aparate de fitness

     

    Există multe tipuri de aparate simple de fitness care nu-s neapărat scumpe și cu care poți umple camera copilului și casa cu totul. Mă gândesc la plăci de echilibru (noi am meșterit una foarte simplu, cumpărând dintr-un magazin de bricolaj o placă rotundă de lemn și o bilă pe care am tăiat-o pe jumătate și am prins-o cu șuruburi și lipici de placa de lemn fix în centru), mănuși de box și-un sac de box, mingi mari de fitnes, gantere, rolă pentru yoga, poate chiar și un spalier cu saltea de burete pe jos, etc. Sunt foarte multe astfel de accesorii (da, nu-s chiar aparate) pe care le puteți folosi într-un mod creativ și puteți încuraja copilul să le utilizeze atunci când nu are cum altfel să-și consume energia. 
    Mingea de fitness poate deveni un foarte bun înlocuitor pentru scaunul de la birou sau pentru fotoliu sau canapea. Și e chiar comod, știu ce zic. Primele luni din viața lui Fip n-am văzut scaun, ci doar o astfel de minge, care mă/ne ținea în mișcare în timp ce ”stăteam jos”. Și el era mulțumit, pentru că mă mișcam tot timpul și se relaxa, dar și eu eram mulțumită, pentru că puteam să scriu ceva la laptop, să mă uit la un film sau, pur și simplu, să nu mă plimb. 

 

Acum… Știu că o mare provocare a copiilor care se adaptează mai greu la mediul ăsta potrivnic o reprezintă școala sau grădinița. Unde ”doamna” poate înțelege lucrurile diferit, sau n-are resurse, sau n-are suficientă energie creativă pentru a găsi soluții sau poate simte fricile ei proprii și personale. Știu că atunci copilului îi e și mai greu să meargă la școală, să se concentreze, să fie cooperant sau să se supra-adapteze. Desigur, primul pas ar fi să-i găsești un mediu mai puțin potrivnic, poate o școală sau o grădiniță cu un alt stil de învățare. Dacă asta nu se poate, poate o discuție cu ”doamna” în care să-i povestești povestea din perspectiva familiei voastre, poate să vii cu soluții. Pentru multe ”doamne” e chiar o mare ușurare să audă că părintele nu se așteaptă de la ea să transforme copilul în alt copil. Dacă nici așa nu merge, atunci e important să reasigurați în familie copilul că nu este anormal și să-i satisfaceți acasă nevoia de mișcare. 

3 lucruri bune pe care le face copilul tău când se plictisește

3 lucruri bune pe care le face copilul tău când se plictisește

facebookinstagramyoutuberss După ce au trecut primele 2 zile de autoizolare, pline de entuziasmul copiilor de a face ceva inedit: adică de a nu merge la școală/grădiniță, ci de a sta multe zile la rând acasă cu mami (pe vremea aia tati încă mergea la birou), când...

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

Am pus termenul diminutival între ghilimele în titlu, ca să fie cât mai clar că în acest articol nu vorbesc despre abuzul fizic extrem, ci despre mult răspândita ”bătăiță” sau ”pălmuță” la fund. Pentru mine, cel puțin, diminutivarea acestor cuvinte e doar o încercare...

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

Scris de Diana Vijulie

Ehei, știți ce-mi place mie? Îmi plac multe. Serile, să joc Monopoly cu copiii, muzica, florile, ordinea, cărțile, o casă curată (dacă ar fi a mea, ar fi și mai bine :))), bocancii, verdele și fustele de balerine. 

Și-mi mai place și că, de când lucrez de-acasă, sunt mai flexibilă în felul în care îmi dau voie să mă îmbrac, mai ales pentru că de la talie în jos nu se vede cum arăt. Și nu, nu stau în pantaloni de pijama, așa cum poate că vă așteptați să spun, ci astăzi vreau să vă povestesc despre fusta mea preferată de … tulle. Și cum o potrivesc eu, ca să nu fiu prea Cenușăreasa mahmură după bal. 

Deci, cum poți purta o fustă tulle, fără să arăți ca și cum ai fi fost decupată dintr-o poveste siropoasă și plicticoasă cu prințese? Așa:

1. Fusta tulle cu pantaloni de trening

Ideea nu mi-a venit de la mine putere, ci am văzut la adidas o fustă de tulle cu cele trei dungi regulamentare pe lateral, pe care n-o poți purta singură, pentru că-i prea transparentă, ci trebuie s-o pui peste o pereche mai mulată de pantaloni de trening (sau colanți) și s-o potrivești frumușel cu niște adidași albi. Love it, n-am cumpărat fusta aia, ci am folosit-o pe-a mea, bleu-turcoaz, ca marea din Grecia (vai, ce dor mi-e de o vacanță ca lumea).

2. Fustă tulle pe sub altă fustă/rochie

Una din rochițele mele preferate ever a fost o rochiță de tafta verde smarald închis, ca scoasă din anii 50, sub care potriveam o jupă cu tul la bază. Sigur, pe vremea aia eram mai… conformistă, așa că o purtam cu niște încălțări ”cum trebuie” pe la evenimente speciale. Dar… de ce n-aș face asta și pe stradă? M-a inspirat poza de mai jos și am aplicat așa: am o rochie crem, dintr-un material mai bățos, care arată ca o rochie-trench coat cu capse. Sub ea am îndesat fusta de tulle bleu-turcoaz și mi-am pus în picioare niște adidași prețioși, albi cu auriu. Păcat că n-am avut și unde să merg așa îmbrăcată. Pentru minimarketul din cartier parcă era un pic prea … mult. 

 

3. Fustă tulle cu bocanci

Știu, e o combinație clasică, dar așa îmi place. Vai…Vă las mai jos cu singura poză pe care o am îmbrăcată așa, prost făcută și aia :)) Nici nu mai știu cine ne-a pozat. Sper că unul din copiii care erau super mici atunci :)) 
RIP bocancii din poză. Mi i-a mâncat Doni, când era mai mic 🙁

 

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

Scris de Diana Vijulie

Zilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu știu de ce, dar dacă pierd vremea prin magazine de haine, la final mă simt rău și am impresia că am pierdut un timp pe care n-o să-l mai recuperez niciodată, în schimb, dacă pierd vremea prin librării, la final simt o emoție foarte plăcută, de bucurie. Și mă simt relaxată, nicicum vinovată.

Mi-au atras atunci atenția două cărți, ambele despre psihologia culorilor. Și după ce o să termin de citit cărțile de pe raftul de bibliotecă ”în așteptare”, o să-mi aleg una dintre ele și sunt convinsă că o să aflu multe lucruri noi din ele.  

 

Când lucrez cu copiii și cu culorile, nu folosesc un standard

 

Acum, când lucrez cu copiii și cu culorile nu folosesc un etalon sau un standard în ceea ce reprezintă fiecare culoare în parte. Și nu fac asta, pentru că în cazul copiilor, mai ales celor mici, impactul societății asupra percepției culorilor e încă minimă. Pentru un copil mic, culoarea negru poate reprezenta ceva pozitiv, pentru că asocierea pe care o face el nu este una de doliu (poate nici nu știe încă faptul că în partea asta a lumii unde trăim noi, oamenii poartă negru atunci când își plâng moartea unei persoane apropiate), ci poate că asocierea este ”mama poartă mult negru și când mă ține în brațele ei cu bluze negre, eu mă simt în siguranță”. Așa că, înainte să mă apuc să analizez un desen făcut de un copil, un lucru cu pietricele, cu plastilină sau cu mai știu eu ce materiale colorate lucrăm, primul pas este să-mi calibrez paletarul de culori. Cum interpretează el culorile din cutia mea de culori. Care culoare e personajul negativ dintr-o poveste? Care culoare e personajul pozitiv? Care culoare e personajul blând? Care culoare e personajul puternic? Abia după ce am perspectiva lui, mă pot apuca să înțeleg ce a desenat el acolo și cum.
 

O casă albă poate fi ciudată, iar una neagră – normală

 

În cazul adulților, psihologia culorilor funcționează parțial așa, parțial diferit. Pentru că noi suntem deja aliniați tribului de care aparținem, care are anumite așteptări sociale de la culori. Iar așteptările astea pot diferi total de la o societate la alta. Țin minte că atunci când eram mică, bunica îmi povestea de cineva (nu mai știu cine) care și-a zugrăvit întreaga casă în negru, ca semn de tristețe într-un proces de doliu. Mi s-a părut extrem de ciudat, cu atât mai mult cu cât toată povestea spusă de ea era cu un iz de ”anormal”. Însă, pentru un locuitor din insulele Feroe, din sec XIX, n-ar fi fost nimic ieșit din comun să audă despre o casă neagră, căci casele lor tradiționale erau din lemn tratat cu smoală și apoi vopsit negru, pentru a absorbi și menține căldura. O casă albă ar fi fost complet ineficientă.

Culoarea verde reprezintă pentru o mare parte din culturile europene fie o culoare relaxantă (în funcție de luminozitate și intensitate), sau o culoare care inspiră energie și creativitate. Am observat că tot mai mulți oameni au accente vernil puternic în amenajarea bucătăriei și pot înțelege asta foarte bine: bucătăria adesea e primul loc din casă în care ne activăm dimineața, după ce ne trezim și facem un duș, așa că ne prinde bine să ne bem cafeaua sau să ne luăm micul dejun într-un spațiu plin de vitalitate. Însă și accente de verde salvie sunt potrivite pentru o bucătărie în care vrei să-ți recapeți suflul și să respiri adânc până la 10.

Noi avem suficientă vitalitate în viața noastră, așa că pentru bucătărie și pentru accesoriile din baie am ales tonuri pastelate de verde mentă spre turcoaz foarte foarte deschis, cu saturație mică (adică suficient de mult gri în compoziție), însă luminoase. Iar în amenajarea dormitorului, am combinat un perete gri mediu cu uși asemenea (le-am vopsit noi ulterior, când mă plictisisem de ele în nuanță de lemn natur) și așternuturi verde smarald închis, care mă invită la somn și vise și relaxare. Nu cunosc asocieri negative cu culoarea verde în spațiul nostru de existență, însă în Indonezia, de exemplu, tradiția descurajează purtarea culorii verzi, pentru că e asociată pericolului și morții (prin înec, în principal). Dacă aș trăi în indonezia poate că aș evita să pun exact culoarea asta în așternuturi.

 Cum reacționează mintea noastră la forme și culori 

Acum, să vă dau câteva tips and tricks despre cum funcționează mintea noastră și cum reacționează ea la forme și culori, în caz că vreți să vă reamenajați casa, ca să știți de unde să porniți.

Cum să amenajați un spațiu în care vreți să încurajați creativitatea

 

  1. Alegeți culori cu saturație mare și cu luminozitate asemenea, care invită la joacă și creație.
  2. Alegeți forme rotunde în spațiu, însă adăugați și linii. Formele rotunde (buline pe pereți, scaune rotunde, covoare rotunde, etc) încurajează joaca, însă doar astfel de forme dau la o parte zona de structură și pot invita la comportamente puerile. E logic, dacă stăm să ne gândim. Formele rotunde sunt percepute de creier ca fiind ”safe”, pentru că nu ne putem lovi de colțuri, nu ne accidentăm, etc. Însă prea multă relaxare în zona asta ne deconectează de la partea noastră structurantă, care ne oferă direcție, structură și limite.
  3. Adăugați și o experiență olfactivă spațiuluil. Mirosul de citrice se pare că încurajează foarte mult creativitatea, iar dacă n-aveți cum să puneți un mirositor de lămâie, nu-i bai. Adăudați într-un colț un lămâi într-un ghiveci sau o poză cu un lămâi. De multe ori creierul va simți mirosul de lămâie, chiar dacă el nu e acolo.

 

Cum să amenajați un spațiu care invită la gândire analitică

 

  1. Alegeți culori cu saturație mică și cu luminozitate mai mică, cu ajutorul cărora să accentuați zonele albe și luminoase. De exemplu, pereți albi și mobilier sau covoare gri închis, sau pereți albi și accesorii de lemn închis pe ei. Albul ne ajută să ne limpezim mintea, să ne structurăm ideile, pe când accentele închise delimitează spațiile, invitându-ne la a gândi structurat.
  2. Alegeți liniile drepte în detrimentul celor curbe, pentru că oglindesc în noi aceeași structură dreaptă, nerelaxată, care ne sprijină să gândim analitic.
  3. Adăugați tonuri profunde de miros de santal sau alte mirosuri ”joase”, dozate cu zgârcenie, care să mențină starea sobră.
  4. Mențineți răcoarea în spațiu.

 

Acum.. adevărul este că niciodată n-o să fie nevoie să fim exclusiv creativi și exclusiv analitici. Cele două nu se exclud deloc, așa că în orice spațiu putem să le includem pe amândouă, în diferite forme. Un pic așa, un pic așa, important e să o facem într-un mod fluid. Îmi place mult imaginea de mai jos, în care camera este amenajată cu hexagoane în loc de cercuri, pentru că ele sunt un amestec între ambele și sunt, practic, niște cercuri cu linii. Și, în plus, culorile sunt energice, dar nu extrem de saturate: 

 

 

Poate ați observat că multe din camerele de hotel care par să fi fost amenajate modern includ astfel de elemente în spațiul destinat celor care se cazează acolo, tocmai pentru că într-o cameră de hotel e posibil să te cazezi pentru că ești în vacanță, însă e la fel de posibil să te cazezi pentru că ești într-un business trip și-atunci ai nevoie de gândirea analitică sau de structură seara când îți rezolvi emailurile după o zi de lucru la birou.  Pentru mine, astfel de camere sunt de inspirație 

 

 

 

 

 

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

Ce și cât pot controla eu acum?

Ce și cât pot controla eu acum?

Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

N-am cunoscut până acum pe nimeni, niciodată, care să nu aibă o voce critică în capul propriu. Acea voce critică ce-i spune lucruri urâte despre sine. O știți? E o voce, e un gând, e o atitudine care știe foarte bine cum ”trebuie” să faci lucrurile și, mai ales, că nu...