Copiii și educația sexuală

Fix ieri scriam pe Facebook despre o conferință care mie mi s-a părut foarte interesantă, care abordează sexualitatea la copii și pre-adolescenți.

Și scriam acolo că noi am avut o abordare destul de relaxată asupra subiectului. La Ema ne-a ajutat mult și faptul că după un an și ceva ai ei eu eram deja gravidă, deci întrebările au venit natural. A aflat atunci despre cum se face un bebeluș în uterul mamei sale, am văzut filmulețe pe youtube despre evoluția unui făt în uter de la stadiul de spermatozoid și ovul până la naștere, ne-am uitat pe cărțile corpului omenesc, am răspuns la toate întrebările.

Apoi, tot de ajutor ne-a fost și că frati-su a fost băiat și ea fată. S-au văzut întotdeauna dezbrăcați și n-a fost o surpriză pentru ei să afle că sunt diferiți. Băieții au penis, fetele au vulvă, lucrurile sunt diferite.

Am trecut și printr-o perioadă cu râsete infantile la cuvinte ”murdare”, accentuată și de curiozitățile prietenelor Emei. Care, deși erau mai mari, nu știau foarte multe și începeau să afle și să audă. Iar atunci când copiii încep să afle informațiile unii de la alții, ele vin distorsionate rău și apar tot felul de temeri, de jene, de griji, de gânduri magice și fantasme care de care mai ciudate.

Am reluat atunci subiectul citind (obsesiv o vreme) cartea Pișpirel, care povestește despre concursul vieții unui spermatozoid, până când subiectul s-a mai domolit.

Cu alte cuvinte, Ema știe că pentru a face un copil e nevoie de un bărbat și de o femeie, pentru că bărbatul are un spermatozoid și femeia un ovul și când astea două celule se întâlnesc, formează un bebelus, care crește în uterul mamei lui. Musai să fie bărbat și femeie și nu băiat și fată și pentru că e nevoie și de niște hormoni în povestea asta și e nevoie ca femeia să producă ovulul respectiv. În lunile în care ovulul nu se întâlnește cu un spermatozoid, el e eliminat cu puțin sânge și în perioada aia e posibil să te simți mai ciudat (să fii mai furioasă, sau mai tristă decât de obicei). Uterul e un fel de balon și în el e un lichid, iar bebelușul se hrănește cu ajutorul cordonului ombilical și placentei. Când îi vine vremea să se nască, el iese prin vagin sau, dacă nu se poate, medicul face o operație și îl scoate pe acolo.

 

Observați în povestea asta că nu există detaliul tehnic: cum ajung ovulul și spermatozoidul să se întâlnească… N-a întrebat, n-am considerat necesar să ofer detaliul. Până acum.

Ei bine… Ieri, după ce am scris pe Facebook despre evenimentul cu pricina, vedem pe jos doi gândăcei roșii cu buline albe, conectați unul la celălalt. Ema a venit cu întrebarea, eu am venit cu răspunsul. Fac pui. M-a corectat. Nu fac pui, fac ouă. OK. Și alte animale fac la fel? Da.

– Mami, și tu și tati ați făcut la fel?

Aha… iată întrebarea.

Am răspuns că da. Desigur, m-a întrebat: ”Cum?”

Moment în care a intervenit Fip cu o dilemă de viață și de moarte și subiectul a rămas în aer. Aseară l-am informat și pe ta-su că probabil va continua azi subiectul și să se pregătească (sufletește).

Pe lângă toate astea, am mai discutat despre zonele intime, pe care nu are nimeni voie să le atingă fără acordul ei, iar cu acordul ei pot să le atingă părinții, bunicii și, eventual, medicul, cu acordul părinților și al ei.

Așa că, acum jumătate de an, când o prietenă a ei a întrebat-o dacă și-a băgat vreodată ceva acolo și a invitat-o să-și bage o cariocă, Ema i-a făcut instructajul și a încheiat subiectul. Ca fapt divers, eu ascultam la ușă și m-am bucurat tare mult să o văd atât de sigură pe ea, deși prietena ei e mai mare cu câțiva ani decât ea și e un soi de Alfa în grupul lor de prietene. Inițial experiența asta m-a făcut să mă tem, dar apoi mi-am dat seama că nu era decât o curiozitate, pentru că, exact cum ziceam mai sus, și ea primise informații trunchiate de la colegii de la școală și avea nevoie de o discuție pe tema asta cu un adult. Presupun că a avut-o cu părinții, pentru că asta a fost ultima discuție pe tema asta pe care am prins-o între ele.

Pentru noi e important să avem niște copii care să cunoască detaliile astea. Pe lângă studii și experiența m-a învățat că dacă au mai multe informații, au mai puține curiozități nocive și folosesc informația în mod constructiv. Nu știu dacă știați, dar, în ciuda faptului că unii adulți propovăduiesc lipsa educației sexuale în rândul copiilor, ca să nu-i stricăm, în România cazurile de abuz sexual sunt în creștere.

Citeam un raport pe 2017 zilele trecute, pe subiectul abuzului sexual, făcut în SUA. Nu știu cum vă imaginați voi abuzatorii sexuali, dar raportul respectiv ne zice că abuzatorul sexual:

 

  • este singur/necăsători doar în 18% din cazuri
  • este șomer/nu are ocupație în doar 6.3% din cazuri
  • își cunoaște victimele pe internet în 51.3% din cazuri
  • poate avea orice vârstă, pentru că valorile pe axa vârstei sunt extrem de dispersate.

Sau, dacă vreți să știți mai multe despre copiii abuzați sexual din România, am adunat informații din mai multe surse și am compus infograficul de mai jos:

În contextul ăsta, vă invit să lăsăm la ușă rușinea și ideile preconcepute despre sexualitate și să ne susținem copiii să ia cele mai bune decizii pentru ei. Dacă vom continua să transformăm subiectul în tabu, copiii noștri vor rămâne, în continuare, prăzi ușoare ale abuzatorilor sexuali.

Apropos, încă una și mă duc. Știați care sunt efectele pe termen scurt și lung ale abuzului sexual? Vă dau doar câteva: depresie, anxietate, bulimie/anorexie/alte tulburări alimentare, tulburări de somn, stimă de sine scăzută, sidromul de stres post-traumatic. De asemenea, s-a constatat o corelare între abuzul sexual asupra minorilor și: crimă, suicit, alcoolism sau consum și dependență de droguri. Între 51% și 79% dintre copiii abuzați sexual prezinta aceste tulburări psihologice, pe lângă tulburările comportamentale imediate…

Hai, curaj. Purtați Discuția!

Despre conferință vreau să vă mai spun că moderator va fi Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană), iar invitații ei sunt: Diana Stanculeanu, Psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale, Mircea Toma, Doctor în psihologie și președinte ActiveWatch, Gabriel Brumariu, Coordonator programe tineret, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală, Adriana Radu, Pedagog pe teme de educație sexuală

Copiii și educația sexuală

Sau, dacă vreți să știți mai multe despre copiii abuzați sexual din România, am adunat informații din mai multe surse și am compus infograficul de mai jos:

8 sfaturi pentru tații de fete

Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre relația dintre tată și fiică și cum poate un tată să influențeze relațiile viitoarei adulte pe care acum o ține încă într-o mână. Și să le ofer taților câteva idei despre ce și cum ar putea face împreună cu fetițele lor.

Conflictele dintre frați

webinar (online) GRATUIT de parenting
CONFLICTELE DINTRE FRAȚI
Webinar online gratuit pentru părinții de frați/surori, din care o să înveți:

  • care sunt cele mai mari temeri ale părinților și cât de des se împlinesc ele sau nu;
  • cum gestionează copiii conflictele în funcție de vârstă;
  • când se ceartă mai des copiii și de ce;
  • ce învață copiii din conflictele lor;
  • care sunt cele două nevoi care îi fac pe copii să se certe;
  • ce au nevoie să primească de la părinți copiii atunci când se ceartă (s-ar putea să nu fie ce credeți);
  • când și cum trebuie să intervină părinții în certurile copiilor;
  • cum promovăm o relație frumoasă între frați;
VINERI, 25 MAI, 10.30-11.30

ce vei învăța din webinar

w

Gestionarea conflictelor

Cum gestionează copiii conflictele în funcție de vârstă și alte elemente cheie?
t

Motive

Care sunt motivele pentru care se ceartă frații? Care sunt motivele aparente și care sunt motivele reale?
f

Tipurile de conflicte

Care sunt cele trei tipuri de conflicte și ce reprezintă ele?
q

Lecția conflictelor

Învață ceva copiii din conflictele lor? Dacă da, ce învață ei și cum? Și cum îi putem ajuta?

Relația dintre frați

Ce și cum facem pentru a promova o relație frumoasă între frați?

Întrebări și răspunsuri

Scopul principal al acestui webinar este să îți ofer exact răspunsurile de care ai nevoie, așa că, pe lângă informația teoretică, în webinar îți voi răspunde și practic și concret la întrebările pe care le ai.

Nu ești singură!

Deși experiențele noastre sunt diferite, iar noi suntem diferiți, provocările de părinte sunt universale. Iată câteva concluzii ale unui chestionar trimis părinților – CE VOR PĂRINȚII:

%

vor să învețe să-și păstreze calmul

%

VOR SĂ ÎNVEȚE SĂ PUNĂ LIMITE

%

S-AU SĂTURAT DE LUPTE DE PUTERE

%

VOR SĂ ÎNVEȚE SĂ FIE ECHILIBRAȚI

  • Dezvoltare parentală
  • Dezvoltare personală
  • inteligenta emotionala
  • Dezvoltare în cuplu

CINE SUNT EU?

Bună, îmi pare bine de cunoștință. Eu sunt Diana Vijulie, mamă de doi copii, soție și persoană care studiază constant tot ce ține de dezvoltare personală și parentală. Sunt consilier pentru dezvoltare personală, instructor certificat în disciplină pozitivă, utilizez în lucrul meu și elemente de terapie prin artă, pe care le-am aprofundat în cadrul colaborării mele cu American Art Therapy Association, iar în prezent mă specializez ca psihoterapeut în direcția Analizei Tranzacționale și ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute.  De asemenea, am inclus în pregătirea mea și cursul legat de inteligența emoțională, Applied Emotional Intelligence, ținut de John Parr, MSc, CTA, Certifying Master Trainer pentru AEI și PCM. În mai puține cuvinte, sunt consilier pentru dezvoltare personală, consilier pentru dezvoltare parentală pozitivă și psihoterapeut în formare, bloggeriță și mă bucur să te cunosc.

Acest curs este pentru tine dacă…

… vrei să aplici o metodă consecventă pentru a-ți crește copiii, dacă vrei să vezi rezultate și pe termen lung, nu doar pe termen scurt cu copiii, dacă vrei să crești un viitor adult sănătos din punct de vedere emoțional.
Ce spun alte mame?
”Am aflat lucruri noi, am aflat ca nu ce i se potriveste primului copil, i se potriveste si celui de al doilea, ca pot lasa conflictele usoare sa fie rezolvate si de 2 partasi, sa fiu mai calma si relaxata in a rezolva conflictele celor 2! :)”

”Multumesc pentru webinar! A fost tare folositor si un refresh minunat pentru anumite informatii. Am invatat si lucruri noi, mai trebuie sa investighez exact cum sa le aplicam pe situatiile noastre precise.”

“Multumesc pentru acest webinar. Da, timpul a fost scurt dar a meritat. Eu apreciez foarte mult munca pe care ai depus-o ca sa iasa asa bine si bineinteles ca-l astept cu nerabdare pe urmatorul.”

“Mi-a placut faptul ca Diana a vorbit calm, pe un ton constant, s-a facut inteleasa, a avut cursivitate in exprimare si la raspunsuri, a fost deschisa sa raspunda si la intrebari. Imi place oricum vocea Dianei pentru ca este linistitoare si o poti asculta; nu e stridenta si e vesela. Legat de informatia din webinar, partial o cunosteam, dar mi-a placut ca a fost bine structurata si mi-am reamintit-o.”

vrei să mă întrebi ceva?Scrie-mi!

11 + 2 =

alte cursuri ale mele

Poți găsi la mine în magazinul virtual și alte cursuri de dezvoltare parentală sau personală. De exemplu:

Cum tratăm varicela?

Eram în clasa a zecea. Prietenul de pe-atunci tocmai venise la mine să-mi ofere un inel de logodnă. Vă dați seama ce însemna una ca asta pentru o adolescentă nesigură pe ea, care tocmai afla despre viață, iubire și relații. De fapt, nu era chiar un inel de logodnă care atesta că o să ne căsătorim în curând, ci o verighetă de logodnă, care nu anunța nicio nuntă, doar așa, să știe lumea că suntem “luați”. M-aș fi bucurat tare mult de inel dacă nu m-aș fi simțit oribil fix în momentul ăla. Îmi plesnea capul și abia mă ridicam de pe scaunul din clasă. Până la urmă m-a convins să merg la cabinetul școlii, unde am aflat că aveam febră 39,5, așa că am plecat acasă cu inel și ursulețul care îl acompania și tot.

Spre seară am început să descopăr niște bubițe care mă mâncau. Întâi după ureche, apoi și pe restul corpului. Aveam varicelă, pe care o luasem  de la bunica mea, care avusese zona zoster. Au urmat două săptămâni foarte grele, departe de noul meu logodnic oficial și cu febra spre 40, cu delir, cu bubițe peste tot (inclusiv pe interiorul pleoapelor și în gură). N-am fost eu foarte bolnavă la viața mea, dar asta le-a întrecut pe toate. M-aș opera de încă cinci ori la picior decât să mai trec o singură dată prin varicelă.

Mi-am amintit de asta săptămânile trecute, când la două săptămâni de la 3 cazuri confirmate de varicelă în grupa copiilor (la grădiniță), le-au apărut niște bubițe cu lichid în ele, care îi și mâncau. M-am gândit imediat că au luat-o și ei și mi-am făcut instructajul. L-am făcut degeaba. Erau niște amărâte de înțepături de insecte, fapt confirmat și de medic.

Dar acum sunt la curent cu ce am de făcut în caz că ajung să facă varicelă. Dezbatem, în familie, și ideea de vaccin și o să discutăm despre asta și cu medicii. Boala, în sine, nu e gravă, pe cât e de neplăcută. Grave pot fi complicațiile, care nu sunt atât de rare cum mi-aș fi imaginat (despre varicelă puteți citi mai multe aici).

Iată cum sună instructajul meu pe tema varicelei (nu o să scriu despre simptome și boală în sine; despre asta găsiți în linkul de mai sus).

Varicela e o boală foarte nesuferită, pentru că provoacă un disconfort foarte mare. Mâncărimi la nivelul pielii, iritație a gurii, a gâtului, a stomacului, febră, dureri de cap, moleșeală, etc.

Așa că e foarte important ce fel de haine poartă pacientul. Dacă se poate fără haine, și mai bine. Dacă-i musai cu haine, alegeți haine mari și moi, cât mai puțin restrictive.

Și mâncarea trebuie să fie la fel de moale și ușoară ca și hainele. Supe, piureuri, creme, Smoothie-uri. Toate astea sunt niște variante bune și pentru că nu zgârie pe gât (la fel ca și în cazul amigdalitei), dar și pentru hidratare. Pentru că varicela e o boală cu febră, e important să fiți atenți și la asta: să nu se deshidrateze copilul.

Apropos de febră, aveți grijă ce medicamente dați copilului. Ascultați bine și urmați recomandările medicului. Nu dați medicamente după ureche, pentru că ele pot interfera cu virusul și pot da reacții adverse grave. Aplicați și tratamente locale tot dintre cele recomandate de medic.

Din aceeași categorie, aveți grijă și ce puneți în apa de baie a copilului. Pe vremea mea (sau, cel puțin în familia mea), recomandarea era: fără baie. Ceea ce, pe lângă faptul că a fost horror, e și foarte stupid și periculos. Veziculele se pot infecta și tocmai de asta igiena serioasă trebuie să fie parte din tratament. Atâta doar că dacă puneți fel și fel de chestii în apă, despre care se zice că ar ameliora senzația neplăcută de mâncărime, puteți duce la infectarea rănilor. Instructajul meu zice: băi călduțe, doar cu apă, după care pielea nu trebuie ștear- cu prosopul, ci tamponată ușor, sau lăsată să se usuce la aer.

Nu uitați să le tăiați copiilor unghiile cât mai scurt posibil, pentru că vor avea tendința să se scarpine, mai ales în somn.

Una din cele mai mari provocări și pentru părinți și pentru copii e carantina. Să ții un copil închis în casă timp de două săptămâni, fără contact cu alți oameni, e extrem de greu, indiferent câte programe de desene animate ai pe tv, câte cărți, jocuri și alte cele aveți în bibliotecă. Atâta doar că nu-i musai să stați doar în casă (dacă aveți mașină sau prieteni care au avut varicelă și nu se tem să vă împrumute mașina sau să vă șofeze). Puteți merge în pădure, puteți face un picnic pe o pajiște goală, puteți ieși la pescuit undeva mai departe de civilizație.

Cam asta mi-am notat eu despre varicelă. Ați trecut prin asta? Cum a fost?

Semne că îți trebuie ochelari

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Idei de amenajare a scării interioare

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.
Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.
Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Dacă mã urmăriți pe Instagram, s-ar putea sa găsiți la mine și poze cu pahare cu alcool. Intr-o vreme mai multe, in alta vreme mai putine. Indiferent câte pahare de vin sau alte băuturi găsiți la mine, sa știți ca nu-s chiar mare băutoare. De fapt, am doar câteva băuturi pe care le beau: vin demidulce alb sau roze, vin spumant sau sampanie, 2-3 feluri de cocktailuri și sangria. Cocktailurile trebuie sa fie mai ușurele, pentru ca băuturi tari (cum ar fi absintul, de exemplu) nu beau.

Ziceam ca una din băuturile pe care le beau cu mare plăcere e și sangria.

Cum călătorim destul de des in Spania, am tot gustat sangria de prin toate zonele țării. Dar prima sangria adevarata am băut-o la un eveniment, pe vremea când făceam PR in corporation. De fapt, nu doar ca am băut-o, dar am și preparat-o. Atunci am învățat și câteva secrete și ma gândesc sa vi le spun și vouă, mai ales ca a venit vara peste noi și merge seara câte un păhărel de sangria făcut in propria bucătărie. Va dau, deci, rețeta și tips and tricks, care sa va fie de folos.

Ce este Sangria?

Sangria este o băutura tradiționala din Spania (sau Portugalia), care se face din vin roșu (deși exista și varianta cu vin alb) și fructe. De fapt, asta a fost rețeta originala. Ulterior, producătorii de sangria au inzceput sa adauge și alte ingrediente in băutura (de exemplu, zaharul). Gustul și fructele adăugate in băutura diferă de la zona la zona, așa ca dacă o sa beți sangria in nordul Spaniei, ea  a avea un gust diferit de cea băută in sudul Spaniei. (Dacă vreți, puteți sa citiți și mai multe despre istoria și alte detalii legate de sangria.)

Cum se prepară Sangria?

Ca sa va faceți propria sangria, va trebuie așa:

– o sticla de vin

– un pahar de suc de portocale proaspăt stors

– un pahar de limonada

– două portocale tăiate cubulețe (vă recomand portocalele roșii)

– un măr tăiat cubulețe.

Daca vreți să văsimțiți mai ca in sudul Spaniei, înlocuiți portocalele cu piersici și sucul de portocale cu suc de piersici. Sau, dacă va place un gust mai amărui, combinați sucul de portocale cu suc de grepfruit. Mai puteți adăuga mango, afine, pere sau alte fructe care vă plac.

Asa. Odată ce ați adunat toate ingredientele, turnați-le pe toate în aceeași carafă și puneți carafa în frigider, peste noapte. Serviți cu multă gheață și decorați cu fructe. E important să nu uitați să lăsați băutura peste noapte să i se așeze aromele.

Vă las și cu niște poze adunate de pe Pinterest, să vi se facă poftă.

Rețetă delicioasă de turtă dulce (fără zahăr)

Am încercat, de-a lungul vieții, multe rețete de turtă dulce. Unele mai bune, altele mai puțin bune, unele ieșeau mai frumoase, altele mai urâte. Am tot modificat la rețete, până am ajuns la asta. Marea câștigătoare dintre toate rețetele de turtă dulce din lume. Dacă o s-o faceți, poate o să-mi dați dreptate.

Rețetă ultrarapidă de tocăniță de vită

Așa, să revenim la tocănița de vită. E cu un minim de ingrediente, pentru că așa îi place Emei. Dar voi puteți să mai puneți și altele.

Ingrediente pentru tocănița de vită

3 morcovi
1-2 ardei
1-2 cepe

3 deserturi sănătoase cu… năut

Poate că ați intrat doar de curiozitate, convinși fiind că nu există așa ceva. Să faci dulciuri cu năut. Nu, titlul sigur e clickbait. Vrea să te facă nițel curios, apoi observi că articolul e cu totul altfel decât ce promitea. Rețete de torturi cu ciocolată și de bezele colorate. Nici urmă de năut.
Na, că nu m-ați prins.

De ce IOS-esc eu și nu Androidesc

Primul Iphone l-am avut acum vreo 8 ani. Era un Iphone 3G. Prima generație de Iphone am ratat-o. 3G a fost primul meu telefon fără tastatură, negru și bombat. L-am ținut vreo doi ani, apoi l-am înlocuit cu un Iphone 4. Mult mai subțirel și mai slim fit așa. De la 4 am trecut la  6 plus. Am sărit mereu peste generația ”S”, pentru că îmi schimbam telefonul la doi ani. Acum am un Iphone 7, cumpărat ceva mai devreme de 2 ani de la 6 plus, pentru că 6 plus a suferit nenumărate accidente (de la trântit portbagajul peste el, până la scăpat în WC) și am crezut că nu mai poate fi resuscitat. Ei bine, a putut fi resuscitat și încă merge bine (deși nu mai acceptă să i se încarce bateria mai mult de 80%… în afară de asta, funcționează fără cusur).

La tablete am fost mai cuminte. Am avut prima generație de ipad în 2011 și de atunci nu i-am mai făcut upgrade până de curând, pentru că n-am simțit nevoia. Tableta mergea bine merci de atâția ani. S-a rupt filmul când n-am mai putut să-i fac upgrade de sistem de operare, ceea ce a însemnat că, încet-încet n-am mai putut folosi anumite aplicații. Culminând cu a nu mai putea deschide nicio aplicație de editare de text, de exemplu. Momentan e o tabletă foarte potrivită pentru navigat pe net și pentru ascultat povești.

O să observați în evoluția asta a telefoanelor mele că mi-a lipsit Iphone 5. Da, în loc de Iphone 5 am decis să trec de la IOS la Android, pentru că e mai permisiv, mai flexibil, mai nu știu cum. Am avut primul și ultimul meu telefon cu android: un HTC One. Foarte drăguț, foarte permisiv, foarte flexibil. Până când a început să pice. Întâi și întâi a început să facă figuri camera. Am căutat pe net și se pare că era ceva comun la generația lui să aibă probleme cu camera (făcea poze șterse și foarte roz). Cumnata mea avea același tip de telefon și aceeași problemă. L-am dus în service. L-au ținut o lună, timp în care i-au dat niște reseturi la soft. Mi l-au dat înapoi.

Apoi au picat diverse alte chestii, desigur pentru că era permisiv și flexibil și probabil îmi băgam eu prea mult nasul în el. Am renunțat până la urmă la el, când după 2 minute de utilizare se încingea de nu mai puteam să-l țin în mână, dar nici cu husă nu puteam să-l țin, pentru că n-aveam semnal. Ah da, și când din 5 în 5 minute îmi mai apărea câte un soi de pop-up porno pe ecran, deși nu folosisem telefonul în scopuri din astea și deși cică n-avea viruși în el. În fine, cu toate astea, l-am folosit cam un an, mi-a plăcut și s-a încadrat complet în patternul meu de viață, ceva dus către sindromul Stockholm :))

Deși știu că e pur și simplu o preferință a mea, adică foarte subiectivă, după experiența asta, întrebarea ”android vs. ios?” pentru mine a căpătat un singur răspuns: nu mai plec niciodată de pe ios, unde niciun domn erect nu mi-a zâmbit niciodată de pe ecran, decât dacă l-am căutat eu neapărat.

Iar preferința asta mi s-a confirmat și răsconfirmat ieri.

De foarte mult timp îmi doream o tabletă (tot cu ios pe ea), pentru grafică. Dar, zgârcită cum sunt, n-aș fi dat niciodată atâția bani pe ea. Cum n-aș fi dat nici pe MacBook, deși mi-l doream mult, cum n-aș fi dat nici pe iphone 6 plus, dacă n-ar fi fost V drăguț să mi le ofere cadou de ziua mea. Sigur că m-am bucurat de ele, iar experiența laptopului care nu se blochează niciodată e fantastică. Dar mie tot exagerat de scumpe mi se par și n-aș fi dat banii ăștia pe ele. Tot V, la fel de drăguț, mi-a făcut cadou și tableta la care visam. Nu pe aia ieftină, pe care poate că m-aș fi încumetat și eu să dau banii, ci fix pe aia pe care o voiam, de fapt. A ajutat puțin și că a cumpărat-o din state, unde a costat infinit mai puțin decât la noi.

Încercând să scot maximum din toate ustensilele astea ale mele, în căutările mele googăliene, am aflat că, dacă deții un anume progrămel fantastic, poți transforma tableta într-un al doilea ecran pentru laptop. Wow, minunat! Și-așa voiam să-mi iau al doilea ecran, doar că nu știam cum să fac, pentru că parțial lucrez la birou, parțial acasă, parțial de unde nimeresc și nu-mi dădeam seama unde ar fi mai bine să-l pun. Asta era o variantă portabilă foarte mișto prin care puteam avea oriunde două ecrane. Să fie primit!

Ieri m-am apucat de mi-am instalat aplicația pe cele două dispozitive: pe laptop și pe tabletă. După ce s-a instalat ea fain frumos pe laptop, îmi cere să-i dau restart. Din care laptopul meu n-a mai vrut să pornească. Pentru prima dată în doi ani, s-a blocat. Și nu așa, ușurel. Ore în șir a rămas blocat, stând pe loc, cu bara de progres undeva pe la 80%. Am încercat tot e am știut eu să fac. Când am încercat să intru în safe mode, ciu-ciu, cum ar zice un mare IT-ist (mă, rog, cum aș zice eu, dacă aș fi mare IT-st). Până la urmă am reușit să întru în recovery mode, i-am dat să repare chestii, le-a reparat… tot ciu-ciu… Tot nu pornea. Bara de progres nu progresa deloc.

În final, pentru că deja trecuse jumătate de zi și mai aveam multe de făcut, m-am enervat și am făcut un calcul simplu. Pentru că a avea un cont pe icloud e extrem de ieftin, mi-am luat atunci când am început să folosesc laptoopul unul cu capacitate mai măricică și am toate fișierele mele acolo, ca să le pot accesa și de pe laptop, dar și de pe telefon sau tabletă. Așa că, îi dau să reinstaleze sistemul de operare și cu asta basta, că nu pierd nimic. Nu mai pierd nici măcar vremea. OK, îmi pierde presetările, tre să-mi reconfigurez iar una, două, șapte chestii, dar mi-o asum și aia e.

Dau să reinstaleze și mă mir că nu mă anunță pe nicăieri că acest proces va șterge toate datele și că e ireversibil. Ce contează. Next, next, next. O oră mai târziu, instalarea era gata. Bag parola, deschid laptopul și… Surpriză!

Se deschisese de acolo de unde rămăsesem cu multe ore în urmă, când aplicația de extensie de ecran făcuse prostioare. Tot e unde trebuie, setările mi-au rămas aceleași, viața noastră pur și simplu a continuat de acolo de unde o lăsasem. Laptopul și-a instalat doar partea lui tehnică, în treaba lui, cum aveam pe windows partițiile. Și mi-a lăsat treaba mea în pace, să-și vadă de ale ei.

Am rămas mută și perplexă și ce mai vreți voi. Și extrem de mulțumită 🙂

Deci da. Never again windows, never again android pentru mine!

Vă las și cu o poză cu colecția (telefonul negru e/a fost al lui V, dar l-am pus de dragul pozei).

Semne că îți trebuie ochelari

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Idei de amenajare a scării interioare

În decursul timpului am amenajat diferite spații sub scară.
Un locșor de citit, dar era dificil fără lumină și fără priveliște, plus că mereu dădeam cu capul de scară.
Apoi am făcut spațiul de joacă al copiilor, dar era problemă cu scările fără contratrepte: le pica mereu praful în cap și în jucării. Am mutat locul de joacă.