Cum ne lăsăm duși de nas

Cum ne lăsăm duși de nas

Scris de Diana Vijulie

 

<a href='https://www.freepik.com/photos/flower'>Flower photo created by nakaridore - www.freepik.com</a> Flower photo created by nakaridore – www.freepik.com

Dacă e ceva ce ne leagă de oamenii de acum 650 de ani, acel ceva nu e nici felul în care ne iubim, nici felul în care scriem și în care citim, nici felul în care ne creștem copiii. Ci faptul că ne dăm cu parfum. Acest ”parfum” a acompaniat omul în evoluția lui pe această planetă de sute de ani, ceea ce mie-mi transmite că îndeplinește mai mult decât o funcție pur ”decorativă” din punct de vedere olfactiv.

Mirosul e unul din modurile în care oamenii controlează natura. Natura în totul ei miroase într-un fel, însă omul a reușit să preia acest miros și să și-l însușească. Putem oricând să mirosim ca un trandafir, sau ca o floare de levănțică, chiar și în acele momente din an în care trandafirul nu mai are nici frunze, iar levănțica stă liniștită într-un colț de curte, așteptând primăvara și vara să-și lase parfumul să plutească în jurul său. Am putea să mirosim și a pământ dacă am vrea, dar în ce fel ne-am mai exprima noi puterea asupra naturii construind un parfum cu un miros al unui element care e mereu alături de noi, fie că-i iarnă sau că-i vară.

Mi-au venit gândurile de mai sus în timp ce-mi făceam ordine în bibliotecă. O dată la ceva vreme e musai să scot fiecare carte, s-o scutur puțin de praf și s-o bag înapoi, după ce am șters-o cu o cârpă. Iar atunci când fac asta, îmi amintesc despre fiecare carte separat: de când o am, de unde, unde am citit-o, cu cine, cum mirosea când o citeam, care era ceaiul meu preferat atunci și ce gânduri filosofice mi-am construit citind-o sau apoi. Una din cărțile din bilbioteca mea se numește ”Parfumul” (de Patrick Suesskind) și e o carte pe care am citit-o în două perioade foarte distincte din viața mea. Prima dată am citit-o în germană, când eram în școală. Și am înțeles din ea ceea ce eram pregătită să înțeleg.

A doua oară am citit-o în română, când eram adult. Și mi-am ridicat la fileu multe întrebări.

Am tras atunci concluzia că trăim niște vremuri în care depunem foarte multe eforturi să nu lăsăm mirosul nostru în urmă. Ne parfumăm pe noi, parfumăm casele în care locuim și mașinile în care mergem. Ne spălăm cu săpunuri parfumate și ne dăm cu creme parfumate. Nu mai lăsăm mirosul nostru să iasă, să fie mirosit, să fim recunoscuți. Poate nu ne simțim în siguranță, cine știe.

Apoi m-am gândit ce v-am scris mai sus. Că e un mod de a ne juca de-a zeitatea. În care nu ne facem parfumuri din mirosul altor oameni, ca în carte, însă… Ne transferăm asupra noastră niște mirosuri care nu ne aparțin. Decidem că nu e etic să clonăm animale (sau oameni), însă e OK să clonăm mirosurile și să ne îmbrăcăm cu ele. Am construit o modalitate nepericuloasă de a fi zeități.

Psihologic vorbind, însă, mirosurile au un mare impact asupra noastră, din multe puncte de vedere.

Însă acum nu vreau să scriu decât despre cel că ne influențează starea. Există suficient de multe studii care să confirme faptul că un miros ne poate influența viziunea despre o situație, despre un obiect, despre un om. Și fiecare dintre noi folosește această putere așa cum îi vine la îndemână.

Ca oameni poate că ne dăm cu parfumuri. Că vorbim despre un Tom Ford (după cum vă scriam și în alt articol, e singurul parfum pe care îl mai folosesc de vreo 2 ani, dacă nu chiar mai mult), că vorbim despre parfumurile Lattafa de femei (mă fascinează sticluțele lor; aș face colecție și le-aș pune în geam, să mă bucur de cum trece lumina prin ele), sau parfumurile Cacharel de femei (unul din primele parfumuri primite când eram mică a fost Anais Anais de la Cacharel; am ținut cu sfințenie de sticluță, pe care am umplut-o în repetate rânduri cu alcool alb după ce s-a terminat parfumul, ca să am impresia că nu l-am pierdut de tot 🙂 ), nici nu contează. Dar ne folosim de această putere fie pentru a ne crește nouă emoțiile plăcute (doar amintindu-mi de sticluța de Anais Anais și mi-am trântit un zâmbet imens pe față), fie pentru a ne face plăcuți de ceilalți.

În magazine, suntem atrași de mirosurile dispenserelor de parfumuri de cameră, astfel încât să ne simțim bine și să stăm mai mult timp acolo. În saloanele de masaj suntem relaxați de mirosurile blânde ale aromelor care plutesc în aer. În bucătărie ni se trezește pofta, atunci când simțim miros de plăcintă cu mere. Și există multe alte feluri de a ne crește starea de bine cu ajutorul mirosurilor.

În același timp, mirosurile pot provoca și emoții neplăcute, și este adevărat că și această latură a lor e utilizată. Mirosul gazului, care nu ne place, ne atrage atenția că e un pericol undeva, legat de o scurgere de gaze. Valabil și pentru alte substanțe toxice, care ne transmit că ceea ce miroase așa, nu e bun pentru noi. Cam ca și sconcsul, căci de unde să fi venit noi cu ideea, dacă nu din natură 😀

Pe scurt, ne lăsăm duși de nas, cum zice expresia și o facem și noi cu noi și cu ceilalți în același timp. Iar partea bună știți care e? Că atunci când vă simțiți low, down, când vă e greu, puteți folosi un miros care să vă ajute să aveți grijă de voi. La mine e mirosul de infuzie de fructe de pădure cu mirosul de pâine prăjită. Așa mirosea siguranța pentru mine, când eram mică.

 

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Cum ne lăsăm duși de nas

 

<a href='https://www.freepik.com/photos/flower'>Flower photo created by nakaridore - www.freepik.com</a> Flower photo created by nakaridore – www.freepik.com

Dacă e ceva ce ne leagă de oamenii de acum 650 de ani, acel ceva nu e nici felul în care ne iubim, nici felul în care scriem și în care citim, nici felul în care ne creștem copiii. Ci faptul că ne dăm cu parfum. Acest ”parfum” a acompaniat omul în evoluția lui pe această planetă de sute de ani, ceea ce mie-mi transmite că îndeplinește mai mult decât o funcție pur ”decorativă” din punct de vedere olfactiv.

Mirosul e unul din modurile în care oamenii controlează natura. Natura în totul ei miroase într-un fel, însă omul a reușit să preia acest miros și să și-l însușească. Putem oricând să mirosim ca un trandafir, sau ca o floare de levănțică, chiar și în acele momente din an în care trandafirul nu mai are nici frunze, iar levănțica stă liniștită într-un colț de curte, așteptând primăvara și vara să-și lase parfumul să plutească în jurul său. Am putea să mirosim și a pământ dacă am vrea, dar în ce fel ne-am mai exprima noi puterea asupra naturii construind un parfum cu un miros al unui element care e mereu alături de noi, fie că-i iarnă sau că-i vară.

Mi-au venit gândurile de mai sus în timp ce-mi făceam ordine în bibliotecă. O dată la ceva vreme e musai să scot fiecare carte, s-o scutur puțin de praf și s-o bag înapoi, după ce am șters-o cu o cârpă. Iar atunci când fac asta, îmi amintesc despre fiecare carte separat: de când o am, de unde, unde am citit-o, cu cine, cum mirosea când o citeam, care era ceaiul meu preferat atunci și ce gânduri filosofice mi-am construit citind-o sau apoi. Una din cărțile din bilbioteca mea se numește ”Parfumul” (de Patrick Suesskind) și e o carte pe care am citit-o în două perioade foarte distincte din viața mea. Prima dată am citit-o în germană, când eram în școală. Și am înțeles din ea ceea ce eram pregătită să înțeleg.

A doua oară am citit-o în română, când eram adult. Și mi-am ridicat la fileu multe întrebări.

Am tras atunci concluzia că trăim niște vremuri în care depunem foarte multe eforturi să nu lăsăm mirosul nostru în urmă. Ne parfumăm pe noi, parfumăm casele în care locuim și mașinile în care mergem. Ne spălăm cu săpunuri parfumate și ne dăm cu creme parfumate. Nu mai lăsăm mirosul nostru să iasă, să fie mirosit, să fim recunoscuți. Poate nu ne simțim în siguranță, cine știe.

Apoi m-am gândit ce v-am scris mai sus. Că e un mod de a ne juca de-a zeitatea. În care nu ne facem parfumuri din mirosul altor oameni, ca în carte, însă… Ne transferăm asupra noastră niște mirosuri care nu ne aparțin. Decidem că nu e etic să clonăm animale (sau oameni), însă e OK să clonăm mirosurile și să ne îmbrăcăm cu ele. Am construit o modalitate nepericuloasă de a fi zeități.

Psihologic vorbind, însă, mirosurile au un mare impact asupra noastră, din multe puncte de vedere.

Însă acum nu vreau să scriu decât despre cel că ne influențează starea. Există suficient de multe studii care să confirme faptul că un miros ne poate influența viziunea despre o situație, despre un obiect, despre un om. Și fiecare dintre noi folosește această putere așa cum îi vine la îndemână.

Ca oameni poate că ne dăm cu parfumuri. Că vorbim despre un Tom Ford (după cum vă scriam și în alt articol, e singurul parfum pe care îl mai folosesc de vreo 2 ani, dacă nu chiar mai mult), că vorbim despre parfumurile Lattafa de femei (mă fascinează sticluțele lor; aș face colecție și le-aș pune în geam, să mă bucur de cum trece lumina prin ele), sau parfumurile Cacharel de femei (unul din primele parfumuri primite când eram mică a fost Anais Anais de la Cacharel; am ținut cu sfințenie de sticluță, pe care am umplut-o în repetate rânduri cu alcool alb după ce s-a terminat parfumul, ca să am impresia că nu l-am pierdut de tot 🙂 ), nici nu contează. Dar ne folosim de această putere fie pentru a ne crește nouă emoțiile plăcute (doar amintindu-mi de sticluța de Anais Anais și mi-am trântit un zâmbet imens pe față), fie pentru a ne face plăcuți de ceilalți.

În magazine, suntem atrași de mirosurile dispenserelor de parfumuri de cameră, astfel încât să ne simțim bine și să stăm mai mult timp acolo. În saloanele de masaj suntem relaxați de mirosurile blânde ale aromelor care plutesc în aer. În bucătărie ni se trezește pofta, atunci când simțim miros de plăcintă cu mere. Și există multe alte feluri de a ne crește starea de bine cu ajutorul mirosurilor.

În același timp, mirosurile pot provoca și emoții neplăcute, și este adevărat că și această latură a lor e utilizată. Mirosul gazului, care nu ne place, ne atrage atenția că e un pericol undeva, legat de o scurgere de gaze. Valabil și pentru alte substanțe toxice, care ne transmit că ceea ce miroase așa, nu e bun pentru noi. Cam ca și sconcsul, căci de unde să fi venit noi cu ideea, dacă nu din natură 😀

Pe scurt, ne lăsăm duși de nas, cum zice expresia și o facem și noi cu noi și cu ceilalți în același timp. Iar partea bună știți care e? Că atunci când vă simțiți low, down, când vă e greu, puteți folosi un miros care să vă ajute să aveți grijă de voi. La mine e mirosul de infuzie de fructe de pădure cu mirosul de pâine prăjită. Așa mirosea siguranța pentru mine, când eram mică.

 

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Rugăciune pentru Cernobîl – Svetlana Aleksievici

Rugăciune pentru Cernobîl – Svetlana Aleksievici

Scris de Diana Vijulie

Anul trecut pe vremea asta citeam ”Rugăciune pentru Cernobîl”, o carte din raftul meu de cărți de istorie din bibliotecă. Cărțile de istorie pe care le citesc acum sunt foarte diferite de ceea ce aș fi definit ca pe o carte de istorie când eram la școală, drept urmare le citesc cu plăcere. Pe lângă ficțiune, pe care o citesc pentru imaginile emoționale pe care vreau să mi le provoc prin lectură și dezvoltare personală sau psihologie (pe care le citesc din perspectivă profesională, dar – recunosc!- am cam început să mă simt suprasaturată de ele), cărțile de istorie ocupă un loc important în lecturile mele. Mi se pare extrem de important să știm ce s-a întâmplat și să vedem consecințele întâmplărilor respective, ca să avem un punct de reper despre ceea ce vrem să se repete și ceea ce nu vrem să se repete.

Când ești în miezul unei istorii care tocmai se scrie, e greu să-ți dai seama care va fi outcome-ul. N-ai de unde să intuiești rezultatul, iar dacă ești extrem de blocat emoțional în ceea ce ți se întâmplă, e cu atât mai greu să observi tipare și detalii. În principiu, funcționezi pe pilot automat, iar la final poate că o să te uiți în urmă și o să zici ”Vai, dar cum de nu mi-am dat seama?!”. 

Să ne cunoaștem istoria ajută. Ajută să vedem ce s-a întâmplat după ce s-au întâmplat toate întâmplările. Să vedem care au fost consecințele unor acțiuni pe care omenirea le-a făcut pe pilot automat. Din istorie am învățat cât de rea e discriminarea și cât de ușor se poate face ea pe criterii care pot părea aleatorii. Uitându-ne în urmă, în istoria mai veche sau mai nouă, putem vedea toate aceste lucruri cu o mai mare claritate și ne putem pune întrebarea: dacă noi facem asta acum, oare n-o să repetăm o istorie?

Rugăciune pentru Cernobîl o cumpărasem înainte să vina pandemia și peste noi, aici unde locuim, la țară, lângă o autostradă și un lac. La țară. Comandasem cartea după ce Ema descoperise apa de parfum pentru femei și voise și ea să-și adauge un astfel de element în trusa personală. Niciodată o comandă de pe elefant nu a exclus și cel puțin o carte, așa că această carte a venit împreună cu cadoul pentru Ema și și-a așteptat cuminte rândul în raft, până în martie 2020, când între o panică de ”cum o să facem noi să transformăm viața noastră întreagă într-o tele-viață?” și o recunoștință ”ce bine că suntem sănătoși și că ne e bine împreună”, am început să o citesc. 

M-am întristat citind-o, pentru toate viețile pierdute din carte, care nu erau altceva decât vieți pierdute în mod stupid în realitate.
M-am înfuriat citind-o, pentru iresponsabilitatea oamenilor și felul în care s-au expus și și-au expus familiile (inclusiv copiii născuți sau nenăscuți încă) radiației pentru niște principii sau valori ireale pentru mine.
M-am speriat citind-o, pentru felul în care poate să te distrugă ceva ce nici măcar nu vezi că există.
Apoi m-am gândit. Dacă oamenii din carte n-ar mai fi ținut costumele radioactive în dulapuri, dacă oamenii din carte nu s-ar mai fi întors pe ascuns în zonele carantinizate, dacă oamenii din carte n-ar fi furat și vândut în toată zona ”curată” tot felul de obiecte contaminate, dacă oamenii din carte ar fi purtat echipamentele, dacă oamenii din carte și-ar fi protejat copiii, dacă oamenii ar fi respectat niște reguli și n-ar fi încercat să acopere un dezastru cu minciuni ca un văl transparent, viețile multora n-ar fi fost pierdute, distruse, mutilate.
 

Scriam atunci, în martie 2020 așa:

”Văzând ce e în jurul nostru acum, în lume/România/București în 2020, am prins curaj. Că pot face și eu ceva să mă protejez, așa cum ar fi putut face oamenii din carte. Că e în puterea mea și a familiei mele măcar o fărâmă din ce ni se întâmplă. Că e, în primul rând, treaba noastră să ne protejăm și să avem grijă de noi.”

 
Acum, un an mai târziu, când încă ducem o televiață și când încă ne apasă un inamic invizibil, însă real, ca și în carte, dar altfel, vă invit și pe voi să o citiți și, poate, să descoperiți modalități prin care să aveți grijă de voi și de noi. Să cunoaștem istoria înseamnă să nu mai avem prea multe scuze s-o repetăm. 
 
Cartea o simt de piatră, cea mai grea și rece carte din viața mea. Nu pentru cum a fost scrisă, ci pentru bolovanul din piept cu care am rămas după ce am citit-o.

 

Olga, de Bernhard Schlink – O părere despre cărți

Olga, de Bernhard Schlink – O părere despre cărți

Acum un an și ceva am început o nouă rubrică aici pe blog, și anume rubrica denumită ”O părere despre cărți”. În cadrul acestei rubrici, m-am gândit să vă spun părerea mea despre o parte din cărțile citite, pentru că știu cum e să ai nevoie de inspirație atunci când...

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

Soluția Schopenhauer – O părere

Soluția Schopenhauer – O părere

- Mi-e frică de moarte. Nu mi-e frică de momentul morții, dar mă îngenunchează neputința. Ceea ce-mi imaginez eu că e golul de după. Hăul. Nimicul. Negrul. Liniștea. Căderea. Mă tem de singurătatea morții. Când mă gândesc la moarte, mă gândesc la dor. La...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Scris de Diana Vijulie

”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești”

Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el (spun la plural, pentru că simt că și eu exersez răbdarea în același timp cu el) și tolerarea frustrării,  care este încă grea, pentru un băiețel de 6 ani, frate mai mic de soră mai mare. 

Am văzut zilele astea trailerul pentru un serial de desene animate de la Disney Junior și mi-a atras atenția exact replica de mai sus, mai puțin apelativul Fip:

Serialul despre care vă spun este Blue, iar pe 22 februarie, de la ora 18:30 începe un nou sezon la Disney Junior. Dacă nu știați, Blue e foarte fain. E un serial de comedie premiat cu Emmy®, pentru Australian Broadcast Corporation și BBC Studios, fiind cel mai vizionat serial din istoria ABC cu peste 100 de milioane de difuzări. Și înțeleg și de ce. Pentru mine, intră în categoria de seriale educative pentru copiii mai mari de 2 ani, care încep să poată corela ceea ce văd la televizor cu experiența lor directă de viață. 

M-am uitat apoi mai departe la trailer și-am început să identific situații în care am fost și încă mai suntem și noi. Nu, noi nu suntem o familie de căței, ca în serial, însă și copiii noștri, asemeni copiilor-căței din serial, au o imaginație extraordinară. Orice se poate transforma într-un joc, orice eveniment din viața familiei poate deveni un pretext pentru un joc de rol, pentru o provocare și pentru un moment de conectare. 

Discut adesea cu mame despre timpul de calitate petrecut cu copiii. Ce este timpul de calitate și cum ne putem face acest timp de calitate în viețile noastre aglomerate? 

”Diana, din 24 de ore efectiv nu-mi găsesc timp 30 de minute să stau cu el pe covor și să ne jucăm cu mașinuțele”.

Și e posibil să fie așa, însă în cele 24 de ore există atât de multe alte ocazii pentru a petrece timp de calitate cu copiii. Timpul petrecut în mașină, când dăm radioul încet și discutăm despre cum a fost prima jumătate din ziua noastră. Timpul petrecut la supermarket, când cumpărăturile se pot transforma într-o vânătoare de comori. Timpul petrecut așteptând să intrăm la un control la medic, când jucăm ”Fazan”. Timpul petrecut gătind, pregătind un tort pentru ziua de naștere a unuia dintre noi, sau doar amestecând într-o ciorbă. Toate acestea sunt ”timp de calitate” dacă sunt despre copil și despre noi.

Timp de calitate este și să proiectăm pe perete un episod de Blue, cu popcorn în castron, și să ne uităm împreună ca la cinematograf, să râdem și să ne ținem de mâini în timp ce urmărim și o altă familie care trece prin jocuri similare cu ale noastre. Și, dacă noi rămânem cumva vreodată în vreo pană de idei de joc, același episod poate deveni o sursă de inspirație pentru un părinte care simte că tolba lui cu activități s-a golit, dar care-și dorește să găsească metode de conectare cu copilul și de lucru cu emoțiile copilului… și ale sale, dacă tot e să vorbim cinstit. 

O activitate de familie pe care v-o recomand, e una mindful și distractivă în același timp este ”Plantatul emoțiilor”.

Aveți nevoie de 

– cel puțin un părinte
– cel puțin un copil
  semințe sau o plantă deja crescută, dacă e prea complex procesul de a planta din semințe
  un ghiveci frumos
– o etichetă și un marker
– O ”busolă a emoțiilor”

Am luat împreună această busolă a emoțiilor și ne-am uitat împreună pe ea. Copilul mare a citit și copilului mic și-apoi fiecare și-a ales o emoție principală sau una adiacentă și am decis să le îngrijim. Am discutat despre alegerile noastre, de ce această emoție și nu alta și ne-am făcut un plan despre cum să le creștem sau să le luăm în serios. 

În cazul nostru am ales să îngrijim următoarele emoții:

Teama – pentru că în familia noastră am tot avut parte de provocări în ultima vreme, am decis că avem nevoie să ne luăm teama mai în serios. Teama este o emoție care ne ajută să ne protejăm, cu condiția să o ascultăm. Teama ne spune ”nu ești în siguranță să faci asta așa”, apoi completează ”ai nevoie de protecție” sau ”trebuie să te oprești”. Am analizat puțin cum am fi putut să ne luăm teama în serios și cum ne-am fi putut ajuta de ea ca să ne protejăm în ultimele săptămâni. Acum, teama noastră stă pe pervazul de la bucătărie, unde o putem observa, îngriji și asculta în fiecare zi. Câteodată mai exagerează ea, dar și noi putem să-i spunem să mai tacă :))

Bucuria – Bucuria e emoția noastră cea mai plăcută. Vrem să simțim bucurie și ne ajutăm de toate celelelate emoții ca să ne întoarcem în această zonă atunci când simțim că ne-am îndepărtat. Ne-am amintit împreună tot felul de situații când am fost bucuroși împreună, de la lucruri simple (”Când ai venit pe neașteptate cu bomboane de Valentine’s Day” – Știut fiind faptul că eu sunt membra familiei care mereu se împotrivește dulciurilor) până la situații mai profunde (”Când am aflat că s-a născut Ana” – fetița prietenei noastre bune). 

Iubirea – Iubirea a fost o altă emoție aleasă, deși eu n-aș fi numit-o chiar emoție înainte să ajungem la concluzia că iubirea este o emoție care înseamnă ”suntem bucuroși împreună”, ceea ce reprezintă și pentru mine 90% din ceea că cred eu că înseamnă iubirea. Ceilalți 10% ar fi ”să avem grijă unii de ceilalți” și să ”ne respectăm reciproc limitele”, deci o combinație de 90% bucurie, cu 5% teamă și 5% furie. Ne iubim în familie toți 4, ba iubim și cățelul și porcușorul de Guineea. În curând, iubirea noastră o să umple de miros de zambile toată bucătăria și abia aștept.

Vă las și poza, ca să vă umpleți și voi de binele nostru <3