Pentru că trăim în familii-nucleu, izolate de familia extinsă din care ne tragem, nu prea avem ocazia să fim în compania diadei mamă-bebeluș decât atunci când devenim noi mamele și avem bebelușii noștri. Trecerea de la statutul de non-mamă la cel de mamă se face brusc, peste noapte și te trezești că ai în brațe 3 kg de responsabilitate de viață și nu știi de unde să pornești.
De-asta mamelor din vremurile noastre le e greu să alăpteze. Nu doar pentru că promovarea laptelui praf este extrem de violentă. Nu doar pentru că nici pediatrii nu încurajează alăptarea. Nu doar pentru că în filme bebelușul e calm și liniștit și doarme singur în pătuț toată noaptea. Sau toate astea prin atât de multă putere, pentru că lipsesc modelele din viața de zi cu zi.
Nu știu cum a fost procesul tău de alăptare, tu – mama care citești acum, dar gândește-te cum ar fi fost dacă ai fi văzut cu lejeritate femei alăptând de când te știi. Dacă ai fi crescut printre mame care își alăptează bebelușii, pe care îi vezi că sug mult, că se contorsionează la sân, că se trezesc des noaptea…
Dacă ai fi înțeles de pe-atunci că așa arată norma, că bebelușii nu-s niște păpuși, ci niște ființe vii, care trec printr-un proces de adaptare de la viața din uterul mamelor lor, la spațiul infinit în care s-au născut.
Care învață ce e o zi și ce e o noapte.
Care învață cum să respiri aer și nu să-ți iei oxigenul din lichidul amniotic.
Care învață că poți să-ți întinzi mâinile fără să ai un perete elastic ce opune rezistență.
Care învață că lumea asta are multe mirosuri diferite.
Care învață despre sunetele din lumea asta.
Care învață despre temperaturile din lumea asta.
Care învață să poarte haine.
Care învață că nu mereu viața e în contact cu altă persoană fizică.
Care învață că uneori e prea frig sau prea cald, că uneori burtica supără, că uneori laptele nu curge perfect, că uneori brațele mamei sunt înlocuite de o salteluță.
E un proces natural pentru bebeluși, ca etapă de dezvoltare. E un proces frustrant pentru bebeluș ca ființă unică pe pământ.
Deci, ce poți face tu – prietenă, mamă, soacră, mătușă, soț, partener, vecină, soră, etc. – atunci când vrei să ajuți o mamă care alăptează?
1. Nu da sfaturi care nu ți-au fost cerute, decât dacă acele sfaturi sunt încurajări, de fapt.
”Te descurci foarte bine”, ”Ai răbdare cu voi”, ”Câteodată e greu, îmi aduc aminte”, ”Sunt aici, dacă ai nevoie de mine”, ”Cu ce pot să ajut eu?”… Astea sunt niște încurajări bune.
”N-ai suficient lapte”, ”Mai bine îi dai un biberon”, ”Dar nu e, dragă, normal să plângă așa”, ”Mai lasă-l să și plângă”, etc. nu sunt de folos.
Când am venit acasă cu Ema din maternitate, tare mult îmi doream să o alăptez exclusiv, însă așa rău mă speriaseră cu ”n-aveți lapte” și cu comparația cât a supt din biberon (acum că mă uit în urmă, enorm pentru un nou-născut… anormal chiar) și cât putea să sugă de la mine, încât în primele 2 seri îi dădeam și câte un biberon de lapte praf, cu toată agitația din jurul biberonului, în care puneam tot stresul nostru de noi părinți.
Mama, care urmărea toată nebunia asta de seară, mi-a zis într-o doară că poate ar trebui să nu-i ma zăpăcim stomacul și cu lapte praf și cu laptele meu și să avem răbdare. N-a fost un speech de Netflix. Ci niște cuvinte spuse din tocul ușii, cu o naturalețe lipsită de presiune… Mi-am dat seama că avea dreptate. Că am putea încerca. Am încercat. N-a mai fost niciodată nevoie de lapte praf de atunci. Nici la al doilea copil.
2. Asigură-te că mama e hrănită și că are apă
Când copilul plânge că vrea la sân, de multe ori uiți de tine. Te așezi pe fotoliul ăla pe care alăptezi sau te pui în pat lângă copil și după ce copilul se liniștește, îți dai seama că n-ai lângă tine paharul de apă (pentru cine n-a alăptat: alăptarea provoacă o sete extraordinară) sau că ți-e foame (provoacă și foame, desigur). Șitu că mă simțeam tare prost că după ce mă apucam să alăptez îmi dădeam seama că n-am apă și rugam în jurul meu să-mi aducă cineva un pahar… Mi se părea că fac asta ostentativ. De fapt, nu era ostentativ. De fapt, atunci când nevoia copilului prima, eu dispăream. Și reapăream atunci când copilul era bine.
Dacă ești în casă cu o mamă care alăptează, adu-i un pahar cu apă când o vezi că alăptează. Vezi dacă i se luminează fața când vii către ea cu grija asta.
Din aceeași categorie, dacă îi aduci mâncare, adu-o tăiată în bucățele mici, ca s-o poată mânca ușor cu o singură mână. Se știe că mamele au o singură mână… Cealaltă e mereu a copilului.
3. Plimbă-te după ea prin casă cu kitul copilului
Dacă nu știi ce e un astfel de kit, îți zic imediat: e o tăviță sau o cutie în care mama își pune tot ce are nevoie pentru copil, ca să-i fie la îndemână. Șervețele umede și scutece, bavețici, cremă de fund, niște șervețele uscate, un prosopel, aleza, o suzetă (dacă folosește). La fel ca și la paharul cu apă, de multe ori mama își dă seama că toate astea, de care are nevoie, sunt în cealaltă cameră… doar după ce s-a așezat cu copilul pe canapea. Fă-i un bine și adu-o tu. Iar dacă nu le are organizate așa, vezi dacă ar ajuta-o să i le organizezi tu. Întreab-o ce să-i pui acolo și ocupă-te.
4. Întreabă dacă poți ieși cu copilul la plimbare, ca mama să aibă timp de un duș, un somn, un episod de ceva, orice.
Dacă ești tatăl, nu ți se aplică. Tu oricum mă aștept să iei copilul la plimbare. Dar dacă ești oricine altcineva, întreabă. S-ar putea ca unele mame să nu se simtă confortabil așa departe de bebeluș, însă întrebarea deschide o nouă cutie plină cu oportunități. E ceva ce se poate, ce posibil ca mama să nu fi luat niciodată în calcul până acum. E ca o sămânță, care va încolți în curând.
Dacă mama e de acord, respectă-i cu totul cerințele. Dacă ți-l dă în cărucior, ia-l în cărucior. Dacă ți-l dă în sistem de purtare, ia-l în sistem de purtare. Dacă te roagă să stai doar în fața blocului, stai doar acolo. Ca să fie de folos ce faci, oferă-ți ajutorul așa cum e nevoie de el, nu așa cum crezi tu că e nevoie de el.
Cred că dacă am învăța asta în relație cu mamele din jurul nostru – să ajutăm așa cum vor ele să fie ajutate, nu așa cum credem noi – am sări peste o generație care încă mai duce cu sine traumele trecutului.
5. Nu veni ca un musafir
Dacă nu locuiești în casă cu noua familie, ci vii doar în vizită, nu veni ca un musafir. Vino ca un ajutor. Vino cu mâncare, nu te aștepta să fii servit/ă. Da, poți veni cu un coș cadou de la Mega de sărbători, dacă vrei să fie pretty, dar pune lângă și o tavă de pui la cuptor cu piure, o supă cu găluște și o limonadă făcută de tine. Dacă ai mai făcut și un orez cu lapte, e grozav. Eventual întreabă înainte dacă mama sau bebelușul au ceva sensibilități și gătește în funcție de asta.
După ce tatăl pleacă la serviciu și proaspăta mamă rămâne singură acasă cu bebelușul, de multe ori prânzul este un sendviș… Până la urmă mama prinde ritmul și o să reușească să se hrănească mai bine, dacă toate decurg ok. Însă până atunci, puiul tău la cuptor poate fi salvator.
Și explică-le și prietenilor comuni același lucru…
Pe lângă toate astea, cel mai mult ajută să normalizăm experiența asta dificilă de la început.
Ea nu e dificilă pentru că nu are mama lapte sau pentru că bebelușul nu e bine. Nu. Ea e dificilă pentru că mama n-are sprijinul de care are nevoie. O mamă susținută de cei din jur, o mamă privită și tratată cu grijă, dar și cu respect, o mamă care e înconjurată de oameni care sunt ei siguri pe ei și pe ea, și nu anxioși, o să fie o mamă pentru care experiența aceasta e una bună, nu traumatică.