În weekend am pregătit casa pentru Halloween. Da, ne-am grăbit puțin. La noi în cartier se practică preluata tradiție de ”Trick or Treat”, însă copiii sună doar la ușile caselor decorate de Halloween. La fel și de Crăciun. Așa că, dacă vrei să primești copii, să te minunezi de costumele lor și să le împarți covrigi, mere și nuci (glumesc; de fapt sunt bomboane, jeleuri și alte forme de diabet ambalat frumos), pui 3 pânze de păianjen pe casă (sau nu mai cureți geamurile cu câteva luni înainte de sărbătoare), sculptezi 2 dovleci și pui în ei niște beculețe, mai adaugi niște flori de toamnă la intrare și cam aia e.
Anii trecuți decoram casa cu o zi înainte de Trick or Treat, ca să știe copiii că avem susnumitele nuci, mere și covrigi (glumesc, din nou; avem pungi de bomboane și jeleuri și ciocolăți), dar anul ăsta ne prinde Halloweenul pe drumul de întoarcere din vacanță, așa că a trebuit să furăm startul.
Drept urmare, weekendul trecut am decorat. Și ca să fie treaba treabă, pe lângă faptul că am curățat casa, am decorat-o și am gătit prăjitură cu mere, ne-am mai uitat și la un film. Nu de groază, nu înspăimântător, ci … Mary Poppins. Pentru că eu sunt un suflet bătrân și nostalgic, ne-am uitat la varianta din 1967, cea cu Julie Andrews.
Iar copiilor le-a plăcut, ceea ce pe mine m-a surprins. N-am reușit să le mai mențin atenția atât de mult timp cu filme ”de pe vremea mea” (sau la care mă uitam eu când eram ca ei). De obicei îi speriau decorurile, nu înțelegeau de ce oamenii vorbesc altfel, îi plictisea dacă erau alb-negru sau nu erau suficient de antrenante.
Ei, Mary Poppins le-a plăcut, de la cum vorbeau, până la cum erau îmbrăcati și cum cântau.
Ceva ce le-a plăcut foarte mult, a fost scena cu coșarii care dansau și de-acolo am pornit o discuție despre felul diferit în care arată viața noastră acum, față de cum ar fi arătat acum 60 de ani.
Noi nu avem o casă așa mare ca în Mary Poppins, pentru că ori nu suntem la fel de bogați ca familia din film, ori valoarea terenurilor este mult mai mare în vremurile astea, pentru că suntem mai mulți oameni pe planetă, drept urmare ne-a rămas mai puțin spațiu pe care să-l ocupăm.
Noi nu avem o bucătăreasă și nici o menajeră, pentru că acum avem tot felul de aparate de gătit și curățenie, așa că treaba se face mult mai rapid și e mai puțină nevoie de așa ceva.
Noi nu avem o bonă, pentru că școala are program până când unul din părinți termină ziua de lucru.
Și, că de aici pornirăm, la noi în cartier nu există coșari, pentru că noi, la fel ca și vecinii noștri, avem centrală (care are coș de fum)și nu sobă cu horn, însă bunicii au. Drept urmare, copiii nu au văzut coșari plimbându-se pe acoperișurile caselor din vecini.
Viața noastră de acum este mai simplă, din punct de vedere practic. Încălzirea casei e automatizată prin termostat care anunță centrală când să dea drumul apei calde să se plimbe prin țevile de sub parchet, ca să nu ne fie frig (încă nu i-am dat drumul toamna asta). Deci n-avem nevoie să facem mare lucru ca să vedem cum ne pregătim pentru perioada rece, doar să punem termostatul pe temperatura corectă și să chemăm pe cineva să verifice centrala atunci când e nevoie.
Avem telefoane cu care putem suna pe oricine și ne sunt la îndemână oriunde am fi în casă sau în afara ei. Sunăm și vorbim direct și nu există să avem prieteni care să nu aibă telefon, la care să-i putem contacta.
Avem mașini cu care ne deplasăm mai repede și pe distanțe mai lungi, avem cuptor cu microunde care încălzește mâncarea repede și ușor, avem foarte mult confort.
Însă nu ne mai vorbim la fel de mult, pentru că petrecem mai puțin timp împreună, iar copiii petrec mai mult timp departe de casă.
Nu mai suntem în contact cu vecinii sau cu oamenii pe care i-am întâlni dacă n-am merge mai mult pe jos sau dacă am merge mai mult pe jos într-o comunitate mai mică și pe distanțe mai scurte.
Consumăm energie încercând să le facem pe toate: și job, și parenting, și treburi gospodărești.
Și parcă nu mai e timp de tabieturi pentru sine.
A fost o discuție interesantă cu copiii, despre echilibru, pentru că, făcând toate aceste comparații, ne-am dat seama ce am vrea să facem mai des toamna și iarna asta: să ne luăm mai mult timp pentru relațiile din familie, dar, în același timp, și pentru nevoile noastre, de indivizi… Devine din ce în ce mai ușor de înțeles asta și de copii.