Atunci când începuseră să apară știrile cu variola maimuțelor, Ema tocmai făcea varicelă. Filip, care își imaginează imediat fel și fel de povești, care e un povestitor desăvârșit, un mare imaginator și narator, a tras imediat concluzia că soră-sa suferă de variola maimuțelor și mai avea puțin și se baricada în camera lui pentru cel puțin 2 săptămâni. Dacă ar fi avut cheie la ușă, s-ar fi închis acolo și n-ar mai fi ieșit.
În ziua în care am constatat că Ema are varicelă, am sunat medicul de familie și am întrebat-o ce facem cu frati-su? în 2 săptămâni, cât ar fi avut el nevoie să facă și el varicelă, urma să plecăm în vacanță și tare mi-aș fi dorit să n-o ratăm. Medicul ne-a zis atunci că dacă reușim să găsim rapid vaccinul și să mergem la ea să-l vaccinăm, are șanse să scape. Zis și făcut. Din pământ, din piatră seacă, a apărut vaccinul, copilul a fost vaccinat de urgență și a scăpat.
În acea perioadă am și discutat despre virusuri, și cum există multe pe planeta asta, nu doar Covid. Existe multe virusuri mai puțin periculoase, așa cum există și unele tipuri de virusuri periculoase. De 2 ani și jumătate, un sfert din viața copiilor mei, urechile lor n-au mai auzit de gripă sau de varicelă sau de alte virusuri, ci doar de covid. Ajunseseră amândoi să aibă impresia că pe planetă există doar câte un virus, care se desfășoară, trece și-apoi vine altul. A fost covid și-acum se temeau că vine variola maimuțelor și reluăm teleșcoala, telemunca, izolarea și carantina, străzile pustii și călătoritul disperat cu mașina cu geamurile închise.
M-am bucurat că au dat cu nasul și de un alt virus, care a echilibrat puțin viziunea despre lume.
Dar haideți să venim la motivul pentru care vă scriu acest articol.
Eu am făcut varicelă când eram în clasa a zecea. A fost oribil. A durat 2 săptămâni; am avut bube de varicelă peste tot, inclusiv pe interiorul pleoapelor. În acele vremuri, mama mi-a interzis dușuri și băi, de teama că se rup cojile, rămân semne, ba poate chiar se mai și infectează. În schimb, aveam soluția mentolată. Și statul în casă. 2 săptămâni. Am avut febră mare, m-am plictisit teribil, nu m-am spălat (mă mai spălam pe ascuns, dar shhhhh), era cald și eram lipicioasă, ajusesem să urăsc viața de la un virus amărât și comun, care a dispărut așa cum a și apărut, după ce mi-a mâncat zilele.
În 2022 lucrurile stau altfel și vă scriu asta ca să știți că nu e nevoie să treceți copilul prin aceleași suplicii prin care am trecut noi atunci când eram bolnavi.
De la medic, am aflat următoarele.
În varicelă dușurile și băile sunt chiar recomandate.
Da, dacă și tu ai suferit ca mine și n-ai aflat între timp, s-ar putea să te mire tare chestia asta. Dar are sens. Băile și dușurile ajută și cu mâncărimile și cu starea generală de disconfort. Și, în plus, dacă te speli, ai șanse mai mici să se infecteze bubițele de pe corp.
În varicelă înghețata e ce trebuie.
Da, nici înghețată n-aveam voie, dar acum e voie. Înghețata ajută dacă ai bubițe în gură sau pe gât, pentru că amorțește și nu te mai deranjează atât de tare. Și-n plus, înghețata ajută să scadă și febra, în caz că ai.
În varicelă alege crema cea mai eficientă împotriva mâncărimilor.
Pe vremea mea poate că era doar soluția aia mentolată, care ajută pe moment, dar acum sunt mult mai multe opțiuni la farmacie. Mergeți, întrebați, încercați și vedeți care folosește. Un astfel de gel a făcut diferența dintre o copilă care dormea în genunchi lângă pat, cu capul pe pernă, ca să nu se atingă cu burta sau cu spatele de pat (ufffff, greu să-ți vezi copilul chinuit așa) și o copilă care stătea omenește în pat și se simțea confortabil.