De când îmi aduc aminte de mine, am o pasiune pentru rechizite: caiețele, pixuri, carioci, acuarele, pensule, agrafe de birou, capse, etc. Sunt născută în 1989, iar asta înseamnă că deși aveam o pasiune atunci când eram copil, ea nu prea era satisfăcută.

Da, recunosc, eram și un pic norocoasă. Bunica călătorea o dată într-o lună albastră (mi-ar plăcea mult să avem și noi expresia asta în română: ”once in a blue moon”; îmi place mai mult decât ”din an în Paște”) la Viena și îmi aducea de acolo un set mare de carioci. Wow, erau fantastice, dar le puteam folosi cu program, pentru că altele nu mai erau. Iar până să ajung să le folosesc pe toate, ajungeau să se usuce în dulapul ei (îmi imaginez că îmi lua unele carioci mai ieftine, fiindcă, știți voi, acasă era comunism, deci nu ne dădeau banii afară din casă… au contraire). Doar că atât cât ajungeam să le folosesc, erau extraordinar de extraordinare. 

Apoi a trecut comunismul și a venit perioada de tranziție, sau cum îi zicea, când am început să adun în cutii dreptunghiulare de înghețată ustensile de scris și desenat. Aveam două imense în sertarul de la birou, pe lângă penar, ce mai era aruncat aiurea în ghiozdan, ce mai era prin alte suporturi pe la bunici, ce mai era separat în materie de acuarele și pensule. 

Da, știam tot felul de tactici pentru a le prelungi viața (tactici pe care le văd acum prezentate artistic în scurtele filmulețe de pe Instagram sau Facebook): de exemplu să scoți cu o pensetă vârful cariocii și să-l pui invers. Sau să injectezi spirt în interiorul grăsan și pufoșel al cariocii, ca să mai scoată și ultimele picături de culori. Știam că dacă dai cu picul peste unele carioci, se schimbă culoarea cu care ai desenat. Încercam să stăpânesc tehnici de watercolor, învățate de la mama (adică pictatul ud pe ud, ca să se îmbine frumos culori diferite), dar n-aveam priceperea ei, așa că ajungeam să creez un mare maro pe foaia de desen, pe care o îmbibam atât de tare de apă, încât începea să se cojească (știți voi, micii ”gozomeți” pe care îi face hârtia atunci când o uzi prea tare și dai și obsesiv cu pensula pe ea). Acum știu că depinde și de tehnică, dar că mai depinde și de hârtie.

Pasiunea asta m-a urmat și-n școală, și-n facultate, și la serviciu și încă o am cu mine. Știu că e era tehnicii și că dacă ai un laptop, nu-ți mai trebuie nimic. Dar eu încă am pe hârtie agenda planificare a ședințelor. Da, era foarte util când foloseam varianta tehnologizată, pentru că aveam calendarul unificat pe telefon/laptop/tabletă și acces la programul meu de oriunde. Daaaaar… tot prefer pe hârtie. 

Notițele pe care mi le iau în ședințe am încercat să mi le iau pe ipad, cu creionul. Era foarte util, pentru că aveam totul la îndemână, nu-mi mai trebuia dulap cu cheie unde să le stochez (din motive de confidențialitate), capsator să le prind între ele, dosare unde să le împart în funcție de diferite criterii, aveam acces la ele și la planurile de tratament oricând și oriunde. Daaaaar… tot mai bine îmi e cu ele pe hârtie. Parcă le văd mai bine și parcă pot să mă concentrez mai bine.

Pe lângă asta, mai am o agendă cu de toate. Chestii pe care le mai am de făcut și despre care nu vreau să uit. Liste de participanți pe la cursurile mele. Idei despre alte workshopuri și ce să pun în ele. Chestii care mi-au plăcut și pe care nu vreau să le uit (mai un citat, mai o poezie), liste de cărți pe care le-am citit/vreau să le citesc, etc. Desigur, aceste informații pot fi stocate mult mai ușor undeva online, dar aici pot să desenez, să colorez, să scriu caligrafic, să pun stickere, să o fac drăguță, pentru sufletul meu. Când mă uit în ea știu că mă reprezintă felul în care arată. And I love it. 

Ok, introducere foarte lungă pentru niște sfaturi scurte, care vor urma. 

Unde voiam să ajung este că și la venerabila vârstă de 36 de ani încă am o colecție impresionantă de creioane colorate, carioci, pixuri colorate, acuarele, pensule, agrafe de birou, stickere și tot felul de alte chestiuțe. Iar articolul aș vrea să-ți fie util chiar dacă tu nu împărtășești pasiunea, ci o face copilul tău. Pentru că vreau să-ți dau 3 idei de a le organiza, ca să nu mai fie zăpăceală printre ele. 

Deci, cum stocăm și organizăm tonele de instrumente de scris și desenat și pictat?

Iată ce soluții am găsit eu:

Cutia de scule 

Această cutie de scule este extraordinară pentru adunat creioane și carioci, gume de șters, ascuțitoare, o sticluță mică cu dezinfectant de mâini (foarte util în trusa de desen: pentru curățat mâinile, suprafețele după ce ai terminat de lucrat și poate ai făcut mizerie, pentru umezit vârfurile cariocilor, etc.) și tot ce mai aveți. 

Separatoarele roșii se scot, așa că puteți organiza spațiul cum vreți voi. Eu am împărțit creioanele și cariocile pe care le am în funcție de lungime și am creat spații de lungimi potrivite pentru ele. Iar în spațiile rămase, acolo am pus micuțele accesorii. 

E o soluție extraordinară și pentru copii, pentru că o pot muta prin casă pe unde au nevoie de ea, apoi cariocile sunt ușor de strâns și pus la loc, iar cu foarte puțin efort, e genul de cutie în care nu mai apare haosul. Pentru copii mai mici, puteți alege cutii mai mici. A mea e imensă, iar copiii mei de 7 și 9 ani o pot plimba prin casă. Dacă ar fi avut 3 și 5 ani, aș fi folosit o cutie mai mică. 

De unde am luat-o? Nici nu mai știu exact, doar știu că de la unul din marile magazine de bricolaj. 

Cealaltă cutie de scule

În cutia de la prima recomandare nu am reușit să fac în așa fel încât să fie prietenoasă și cu instrumentele de pictură. Așa că pentru asta am ales altceva:

Aici, în această cutie, am pus pensule și stilouri de caligrafie și ce mai am în spațiul destinat șurubelnițelor, penițele de caligrafie au ajuns în spațiile pentru șuruburi și alte cele, iar în partea mare a cutiei, am pus acuarelele și paharele pentru apă. Din nou, e foarte ușor de mutat, de desfăcut și de strâns. Atât pentru mine, cât și pentru copii

3. Organizarea hârtiei în…

Aici trebuie să recunosc: încă nu am găsit sistemul ideal. Pentru cele două de mai sus simt că am făcut-o. De mulți ani caut soluții pentru ele și nimic n-a funcționat cu adevârat până la cele două cutii: ori erau prea greu de pus la loc în ordine, ori nu erau ușor de mutat de colo colo, ori le era copiilor greu să aibă acces la ele sau să le pună la loc, ori nu erau suficient de organizate, așa că nu mai găseam nimic pe nicăieri, ori erau stocat în picioare (ceea ce pentru carioci e o idee proastă: cu vârful în jos vor absorbi în vârf prea multă culoare, și se vor consuma mai ușor, iar cu vârful în sus vă asigurați că se usucă vârful și că se strică mai repede carioca; ideal: stocați-le în plan orizontal).

Momentan oscilez între a folosi un suport normal de hârtii sau o cutie ca cea de la punctul 1, din care am scos toate separatoarele. Dar cred că îmi trebuie o cutie mai mare, pentru foile mai mari pe care le am. 

Dacă aveți idei, le aștept cu drag