Organele femeilor nu sunt rușinoase: nici inima, nici uterul
Baby-proofing acasă, în funcție de cameră

3 lucruri bune pe care le trăiește copilul în tabără

ian. 5, 2022

Scris de Diana Vijulie

Taberele de vară sunt acele ocazii extraordinare pentru familii de a testa ”eliberarea copiilor în lume”. Părinții își pot trimite copiii într-un spațiu sigur, în care copiii să poată exersa responsabilitatea și grija pentru sine și pentru ceilalți,  iar  copiii/adolescentii ies din mediul controlat al familiei și se pot dezvolta liber. O tabără ”bună” oferă această ocazie, asigurându-se că cei mici (sau mai mari) sunt în siguranță să exerseze cum să fie pe cont propriu.

De obicei, în tabere este încurajată creșterea diferitelor abilități ale copiilor și este sprijinită dezvoltarea personală a copiilor. De aceea, șederea într-o tabără de vacanță poate fi o mare oportunitate. Există diferite motive pentru care este important ca cei mici (sau mai mari, cum ziceam) ar trebui sau trebuie să petreacă o parte din vacanță fără părinții lor. Și o să vi le scriu mai jos, cu liniuță de la capăt. 

Ca să vorbesc și din experiență personală, copiii mei au încercat două tipuri de tabere: tabăra cu grădinița/școala (unde toți adulții și copiii le erau cunoscuți și apropiați) și tabăra cu ”străini”. Recunosc, în tabăra cu grădinița/școala nu am avut emoții; aveam încredere în mediul în care-i trimiteam și aveam încredere și că n-o să fie ceva atât de diferit pentru ei: erau încă mult în zona de confort. 

Cu tabăra de ski în care au fost în săptămâna dinainte de Crăciun am avut ceva emoții: plecau la ski cu un grup de adulți pe care nu-l cunoșteam și cu o trupă de copii de vârste diferite, pe care nici ei nu-i cunoșteau. Aveam, desigur, recenzii bune despre organizatori și 3 copii din tabără totuși le erau cunoscuți: verișorii lor cu care se mai văzuseră pe la bunici. Dar fiți fără griji, totul a decurs minunat: și-au făcut prieteni noi acolo, s-au distrat, au skiat, nu și-au pierdut din lucruri, n-au venit subnutriți, cu purici sau cine știe ce.

Avantajele taberelor pentru copii: 

1. Copilul își face prieteni noi

Trebuie să fiți de acord cu mine: majoritatea părinților din generația noastră sunt mult prea implicați în prieteniile copiilor lor. Copiii zilelor noastre au destul de puțin spațiu de a explora limitele relaționale, atunci când intervin sau ar putea interveni conflicte. Ei bine, în tabere există mult spațiu pentru această explorare relațională. Iar aici se nasc prietenii autentice, nemediate de adulți.

Într-una din serile din tabără, Ema m-a sunat de pe telefonul verișoarei ei să mă anunțe că Fip a decis ca în acea noapte să doarmă în cameră cu alt copil, lăsându-l pe colegul lui de cameră singur. O experiență neplăcută, îmi imaginez, pentru acel copil. Dar n-aveam eu ce să fac de la București, prin telefon și, de fapt, nici n-am vrut să-i zic prin telefon ce să facă. Concluzia: când s-a întors l-am întrebat unde a dormit în acea noapte. Dormise în camera lui, pentru că și-a dat seama că nu voia să-l lase pe prietenul lui singur noaptea.

Amândoi au venit cu povești noi din tabără, unde și-au făcut prieteni noi, mai mari, diferiți de oamenii pe care-i cunoșteau, copii care au văzut lucruri diferite în ei. Ema îmi povestea, bucuroasă, că una din fetele din tabără i-a spus că e frumoasă. Ceea ce e ieșit din comun pentru ea, căci prietenii ei vechi o apreciază, de obicei, pentru faptul că este responsabilă sau deșteaptă. 

În plus, acești prieteni sunt reali, în carne și oase, iar interacțiunile au loc în carne și oase. În viața de zi cu zi, aproape toți copiii au acum telefoane, așa că interacțiunea este, adesea, mediată de un ecran, chiar și în cazul copiilor care nu au (încă) telefonul lor (au ceilalți). Dar în tabără, telefoanele erau strânse și ținute într-un dulap și oferite doar în timpul de ecran. În restul timpului, prietenia era face-to-face. Copiii noștri se pare că au fost singurii din tabără fără telefon, dar nici măcar n-a fost asta o problemă. Nu s-au plâns, iar de sunat ne-au sunat de pe telefonul colegei de cameră a Emei.

2. Copilul încearcă lucruri noi

Un alt avantaj al taberelor de vacanță este că poți încerca lucruri care nu sunt disponibile acasă. De exemplu, acum au fost în tabără de ski și au skiat. Acasă, evident, nu aveau cum face asta. Au învățat jocuri noi de cărți. Au învățat să joace leapșa în clăpari (Ema a zis că a fost tortură). Iar Fip a învățat să facă farse de tabără (a furat săpunul din toate băile copiilor). Toate au fost distractive. Chiar și farsele (iar o vreme lungă le-a făcut și acasă. Acum că s-a potolit, o să-l surprind și o să-i fac eu farse. Niște gantere mici, dar grele, înghesuite în ghiozdanul de școală mi se par o idee foarte bună :))))

3. Crește încrederea în sine a copilului

Acest avantaj este adesea subestimat, deși mi se pare cel mai important.. În tabăra de vacanță copiii învață să fie mai independenți și autonomi, iar încrederea în sine crește și ea în același ritm. Gândiți-vă numai că trebuie să decidă singuri cum să se îmbrace ca să nu înghețe pe pârtie. Păi acasă mama știe bine ce haine de piele să-i dea copilului pe sub salopeta de ski, că pentru salopeta de la Columbia trebuie hainele de piele mai subțiri, pentru că ține mai cald decât cea albastră și că șosetele alea verzi sunt potrivite pentru clăpari cu un număr mai mare, deci ar trebui ca la ski să le ia pe cele albastre, iar la joacă pe cele roșii. Mă rog, înțelegeți. Acolo trebuie să ia singuri aceste decizii… Și le iau. Sau dacă sunt greșite, îngheață. Consecințele sunt evidente.

Timpul petrecut în tabere contribuie la un maturizarea sănătoasă a copilului.  

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...