Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom
3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

feb. 26, 2021

Scris de Diana Vijulie

Vestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem. Acum, când scriu acest articol, eu aparțin unui grup de oameni care poartă blugi de damă, mom jeans și o bluză largă și confortabilă, în timp ce am unghiile făcute și port câteva bijuterii.

Dacă m-ați vedea, v-ați face o idee despre mine și mi-ați pune o etichetă. ”Diana intră în categoria X”.

Dacă mi-aș sufleca și mânecile, și mi-ați vedea tatuajele, poate că ați schimba categoria în care m-ați inclus inițial. Probabil, pentru că sunteți oameni în toată firea, n-ați spune mare lucru, însă poate că ați gândi ceva. De exemplu, ca o fetiță din vecini, care atunci când era mai mică și a venit într-o zi la noi în vizită, a turnat pe scaunul de la masă toate prejudecățile părinților ei față de această categorie de oameni în care eu fusesem încadrată: oamenii cu tatuaje.

Faptul că femeile poartă rochii sau fuste și bărbații pantaloni este un alt construct social, care comunică despre apartenența la un gen, dar și la o categorie socială. A purta fustă complică mult mișcările fizice și corporale, transmițând (pe vremuri) mesajul că o femeie nu are (ne)voie să facă astfel de mișcări ample 🙂

Așadar, atunci când băiețelul tău vrea să poarte o rochie de prințesă, de cele mai multe ori asta nu înseamnă decât că la cei 3-4-5 ani ai lui nu face decât să nu cunoască prea bine aceste constructe sociale sau să nu-i pese de ele. De ce i-ar păsa?

Multor părinți le e greu cu astfel de cereri ce pot veni din partea copilului, mai ales dacă acel copil este un băiat și mai ales dacă acel băiat vrea să poarte o fustă. În trecut părinții s-au lovit de dificultăți similare, când fiicele lor au început să poarte pantaloni, ceea ce în epoca noastră nu mai e, nici pe departe, ceva anormal.

Atunci când vă vine greu să ascultați cerința copilului băiat de a purta haine care sunt atribuite fetelor, puteți să vă amintiți de acest articol, în care o să vă prezint 3+1 țări în care bărbații poartă (și) fuste, iar asta e OK.

Scoția

Da, știu că erai sigur/ă că o să încep cu Scoția, pentru că e cel mai răspândit exemplu atunci când vorbim de bărbați îmbrăcați în fuste. În Scoția aceste fuste sunt un port oficial al bărbaților și se numesc Kilt, așa că la paradele importante, la nunți și la astfel de evenimente importante, o să-i vedeți îmbrăcați așa.

Grecia

O altă țară în care bărbații poartă (sau au purtat) fuste, e și Grecia. Fustanella e parte din portul militar și arată super cute, dacă mă întrebați pe mine.

A Brief Sartorial History Of The Greek Fustanella

Fiji

Și în Fiji bărbații poartă (mai nou) și fuste. De fapt, aceste fuste fuseseră inițial un semnal transmis care zicea ”Hei, eu m-am convertit la creștinism”. Aceste fuste se numesc Sulu și sunt purtate de femei și bărbați deopotrivă.

Sulu (skirt) - Wikipedia

România

Desigur, nici România nu e departe de un port popular cu bărbați îmbrăcați în fuste/rochii, deși am observat că la noi sunt privite mai mult din perspectiva: o cămașă mai lungă. Yeah, right. Sunt rochii în toată regula. Dar sunt drăguțe, nu?

 

(sursa pentru poze este google images, unde am căutat după denumirea fiecărui port)

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Emoțiile și sistemul imunitar

Emoțiile și sistemul imunitar

facebookinstagramyoutuberss Atunci când vorbim despre legătura dintre emoții și boli, am observat două tendințe extremiste: fie că nu există nicio legătură între lumea emoțională a fiecăruia și boli, fie că nu există boli, ci orice manifestare corporală e direct...

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?

facebookinstagramyoutuberss Bebelușii și copiii mici reacționează diferit în relație cu ecranele față de copiii mari. Într-o vreme, părinții au fost invitați să creadă că anumite programe de genul Baby Einstein, ar putea ajuta bebelușii și copiii mici să se dezvolte...

Și care e superputerea ta?

Și care e superputerea ta?

facebookinstagramyoutuberss Un băiețel în tricou roșu stă foarte concentrat la biroul lui din fața geamului. Pe geam sunt lipite orarul și planșa cu litere de tipar, care a trecut întâi pe la soră-sa și acum a ajuns la el. E foarte concentrat și taie cu multă răbdare...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Holul de la intrare prietenos cu copiii

facebookinstagramyoutuberss Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată...

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

facebookinstagramyoutuberss Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă - puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei...

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom
3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești