Când erau copiii mici am cam decis așa, de capul meu, că la fiecare ocazie de oferit cadouri copiilor, musai printre cadouri să fie și câte o carte. Carte pentru ziua de naștere, pentru Crăciun, pentru Paște. Am observat cum cărțile de zi cu zi, pe care le cumpăram pe vremuri când ajungeam într-o librărie pentru că ne-au plăcut sau pe care le-am comandat pentru că am primit recenzii bune pentru ele, nu au acel quelque chose pe care îl au cărțile primite de ocazii speciale. De exemplu, un Findus și Pettson primit de Crăciun anul trecut e mult mai citit decât acel Findus și Pettson primit random, pentru că am văzut eu că le place copiilor, așa că am cumpărat și alte cărți din colecție.

Provocarea mea, însă, este aceea de a oferi cu aceste ocazii cărți speciale, diferite de ceea ce cumpărăm în mod normal, parțial care să susțină interesul de moment al copilului și parțial care să-l scoată din zona de confort. Care e interesul de moment al copilului și care e zona lui de confort în cazul vostru veți identifica voi. Ce vă voi spune eu este cum fac eu să scot copiii mei din zona lor de confort: și anume, în relație. 

Cum vine asta? În decursul timpului am vrut să-i expun la cât mai multe direcții, informații și interese. Nu toate au fost câștigătoare, vă dați seama. Dar am vrut să ia contact cu ele, ca să poată decide ei înșiși pentru ei înșiși dacă le plac sau nu le plac. Mi-a fost ușor să observ ce îi interesa cu adevărat, pentru că aduceau apoi în joacă ceea ce experimentaseră cu ajutorul cărților. Și aici nu vorbesc (doar) despre cărți de povești. Cărți muzicale (de exemplu, Anotimpurile), cărți pentru scriere creativă, cărți de geografie/biologie/alte științe, cărți despre artă, etc. 

Copiii și părinții care citesc aceleași cărți

Unul din modurile în care am adus interesul strict pentru a le citi cu mintea deschisă a fost să facem și noi același lucru cu ei. Am observat în decursul timpului că modul în care prezint o informație poate fi deal breaker, indiferent care este informația cu pricina: dacă vine cu presiune și ”e important să faci asta”, sunt șanse mari să li se pară ceva plicticos și să refuze chiar și să deschidem cartea. Dacă vine și cu interes din relație, atunci există deschidere și din partea lor să exploreze noutatea. 

E interesant să afli lucruri despre Big Bang și cu cât informațiile vin pe un creier mai maleabil din punct de vedere structural, cu atât vor fi mai ușor de asimilat. Însă poate fi greu de înțeles pe alocuri, sau poate cam alambicat și-atunci poate apărea reticența chiar și de a începe. Dar, ce bine că există cărți de adulți și cărți pentru copii scrise de aceiași autori sau care abordează aceleași subiecte. Cum sunt, de exemplu, cărțile lui Stephen Hawking, asta apropos de Big Bang. Dau din casă, însă bine că nu-mi citește blogul ca să afle: cadoul de Moș Nicolae pentru V. este ”Scurtă istorie a timpului” și abia aștept să împărtășim fiecare ce a aflat din cărți similare despre cum funcționează spațiul.

 La fel am procedat cu Originea speciilor, cu Jurnalul Annei Frank sau cu Ferma Animalelor, pe care le-am studiat în paralel. Noi (eu) variantele pentru ”oameni mari” iar ei (ea) variantele pentru ”oameni care acum devin oameni mari”. Evident, nu toate cărțile sunt potrivite pentru orice vârstă și oricum, la vârste diferite copiii înțeleg lucrurile diferit. Dar cum îi zic și Emei, fiecare carte există în atâtea versiuni câte citiri are la activ. Nu doar că doi oameni care citesc aceeași carte vor avea 2 experiențe diferite cu ea, ci și același om care citește aceeași carte de două ori va avea experiențe diferite cu ea, ca și cum ar fi citit 2 cărți. În jurnalul Annei Frank au interesat-o, la o primă lectură, întrebările Annei despre viața ei adolescentă și mult mai puțin m-a întrebat despre război. Când o va citi a doua oară, cu siguranță altul va fi interesul. 

Discuțiile din casă se regăsesc și în cărți iar activitățile sunt pe toate planurile

Un alt mod prin care am încurajat ieșirea din zona de confort, a fost prin ”bombardarea” copiilor cu aceeași informație în mai multe moduri și din mai multe surse. Pentru că fiecare dintre noi are stilul său propriu de învățare și de asimilare a informațiilor, e importantă și calea prin care vine acea informație. Și nu doar că depinde de stilul de învățare al copilului, dar mai depinde și de ce anume învață copilul. Unele lucruri pot fi asimilate din cărți, pentru altele trebuie vizualizare în 3D, pentru altele trebuie input senzorial, iar cea mai bună cale este aceea de a le integra pe toate. Dacă vrem să aflăm mai multe despre spațiu, de exemplu, e util ca pe lângă carte să existe și machete cu planetele, o activitate de pictat universul, un filmuleț cu rachete care zboară prin spațiu, pozele făcute de Hubble, să gătim planete, să construim împreună un costum de astronaut, poate să citim Habarnam pe lună și să discutăm și noi, adulții, despre ce anume ni se pare interesant sau am înțeles sau n-am înțeles din acest subiect.

Puțină distracție nu strică niciodată

O altă activitate simpatică e să căutăm împreună și alte cărți sau jocuri pe aceeași temă și apoi să vedem dacă e chiar așa. De exemplu, Anna Todd are două cărți care se numesc Cele mai strălucitoare stele și Cea mai întunecată lună. Ne-am distrat să citim în descrierea cărților că nu sunt nici despre lună și nici despre stele, ci despre o fată și tatăl ei, care nu era niciunul astronaut. 

Voi cum faceți să scoateți copiii din zona de confort? Sau, mai bine zis, să extindeți zona lor de confort?