Cum îți pregătești casa pentru iarnă
Niciun cadou fără o carte, sau ”cum să extinzi zona de confort a copilului?”

3 lucruri pe care le învață copiii atunci când renunță la scutec

nov. 27, 2020

Scris de Diana Vijulie

Atunci când un copil trece de la a purta scutec la a face pipi la oliță sau la toaletă, sunt multe lucruri pe care el trebuie să le învețe ca să-i reușească. Și e un proces natural, pe care-l învață orice copil tipic, cu sau fără ajutor din partea adulților din jurul lui. Ce pot face adulții din jurul acestui copil este să grăbească foarte puțin procesul în cazul în care copilul este deja pregătit sau să-l încetinească atunci când îi pune piedici copilului (fie prea multă presiune, fie prea puțină încredere în el).

Despre renunțatul la scutec și trecutul la oliță am mai scris și vorbit eu. De exemplu, aici:

Cum să-mi învăț copilul să folosească olița – 6 sfaturi utile

sau în acest episod din podcastul ”Răspunsuri pentru Părinți”:

Astăzi vreau să vă atrag atenția doar asupra a trei lucruri, pe care poate că nu le luăm în seamă sau nu le înțelegem importanța, atunci când susținem copilul în acest demers: de a renunța la scutec și la a folosi olița. Iată cele trei lucruri esențiale pe care copilul are nevoie să le învețe atunci când renunță la scutec:

1. Să-și dea seama când se întâmplă

Când ești bebeluș, nu se așteaptă nimeni de la tine să te ții până ajungi la toaletă. Nici nu poți și, din fericire, nici nu are nimeni așteptarea asta de la tine (zic ”din fericire” pentru că avem multe alte așteptări nerealiste de la copiii noștri, însă aceasta nu e una dintre ele). Apoi, când mai crești, ai deja un scutec pe tine care te ține cât de cât uscat, chiar dacă faci pipi. Nu trebuie să te oprești din ce făceai ca să faci pipi, e suficient ca el să vină și să dispară în scutec, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum n-ar fi existat. Copiii care poartă scutec, nu știu cum arată acest pipi, că-i lichid și că le curge dintre picioare. Deci, ca să poată trece de la scutec la oliță sau toaletă, primul pas e să învețe asta: cum arată, de unde vine și unde se duce, dacă nu-i un scutec care să-l facă să dispară.
Și pentru că ce am scris la punctul 2 (citește mai jos după ce termini de citit ce am scris la punctul 1), mulți copii nu vor accepta să facă cunoștință cu acest pipi direct stând în poziție șezut pe toaletă sau oliță.

Un prim pas pe care-l recomand părinților cu care lucrez, este acela de a găsi un alt spațiu în casă, în care copilul să poată face pipi din ce poziție vrea el, și să poată urmări vizual și simți ce se întâmplă cu acest magic lichid, denumit pipi. De cele mai multe ori, acest loc agreat de toată lumea este… cada de duș, unde copilului îi e și ușor să intre singur și autonom. Bine, asta depinde și ce fel de cădiță de duș aveți, pentru că am văzut că există o mie de feluri de cădițe de duș și dacă-mi amintesc de cea pe care o aveam acum câțiva ani în baie, era la fel de înaltă cum e și cada normală și nu s-ar fi putut urca în ea copilul singur (evident că n-o să vă apucați acum să redecorați baia, să schimbați cada și dacă tot schimbați cada, să căutați și alte seturi de mobilier de baie și să mai și schimbați faianța și să zugrăviți,  ca să poată face copilul pipi în cădița de duș pentru 2 săptămâni… deși e un imbold bun, dacă oricum n-aveați ce face de sărbători și oricum făceați Crăciunul tot pe zoom :))

E doar o etapă intermediară, puteți să-i și spuneți asta copilului, ei înțeleg foarte bine lucrurile astea și se comportă ca atare. Ce e important să-i mai spuneți este că după ce face pipi acolo, să vă anunțe ca să puteți curăța. Tocmai pentru că în mod normal nu facem pipi în duș și trebuie să curățăm și să dezinfectăm bine, pentru că pipi nu face bine pielii, desigur.

2. Să facă pipi dintr-o singură poziție

Scriu aici mai mult de pipi, pentru că e mai greu de observat de copii atunci când au scutec și se joacă. Pentru pipi n-au nevoie să se oprească din joacă și curge ușor și rapid și poate că nici nu-și dau seama că s-a întâmplat. Pipi în scutec pot face în timp ce stau în picioare, în timp ce aleargă, în timp ce stau pe burtă. Câteodată poate observă, câteodată nu, însă de întâmplat se întâmplă indiferent de poziție. Ei, atunci când renunță la scutec și trec la oliță sau la WC, pipi se întâmplă într-o singură poziție (OK, băieții au două): stând în fund pe toaletă sau în picioare, cum scriam mai sus.

Ei bine, după ce văd ei și află mai multe despre funcționalitățile acestui pipi, următorul lucru pe care să-l învețe este să-l și facă acolo unde îl fac și împărații: nu în duș, ci stând jos, pe toaletă sau la oliță. Iar aici e nevoie, din nou, de răbdare. Sigur că unii copii înțeleg imediat ce au de făcut și le și iese din prima. Alții vor tot exersa sus-jos-sus-jos și tot așa până când reușesc.

3. Că e responsabilitatea lor să știe când le vine să facă pipi

Nu e treaba nimănui să le asculte corpul, ci e treaba lor. Iar asta e una din sarcinile pe care le învață toți copiii atunci când trec de la a purta scutec la a purta chiloți. E adevărat că procesul e mai dificil pentru copiii pentru care gândesc foarte mult părinții, tocmai pentru că nu sunt obișnuiți cu această responsabilitate față de propriul corp. Mama îi dă de mâncare, înainte ca el să apuce să simtă foamea, tata vine cu sticla cu apă înainte ca el să apuce să simtă setea, a scos un sunet ce ar putea însemna ”vreau aia” și a primit imediat. Copilul învață atunci că altcineva e responsabil să știe pentru el când îi e foame, când îi e sete, când îi e somn, când vrea ceva. E tricky, pentru că rolul părintelui e să și știe toate cele, tocmai ca să poată avea grijă de copil. Și-atunci e important și pentru părinte și pentru copil ca amândoi să lucreze în direcția: copilul să afle cum să-și asculte corpul, să și-l asculte și-apoi să ceară ce are nevoie.

În loc de ”hai să mănânci, pentru că eu știu că e ora mesei”, copilul poate primi întrebarea ”oare ce zice burtica ta, ia ascult-o, face ghiorț? Zice că îi e foame?” (și-apoi copilul are nevoie de un timp în care să se adapteze să asculte cu adevărat ce zice burtica, sigur n-o să-i iasă din prima”. Sau în loc de a-i oferi copilului imediat ce intuim c-ar vrea, să-l invităm să ceară. Iar acestea să ducă spre ”E corpul tău, el știe când face pipi și când trebuie să-l scoată. Eu nu pot simți ce face corpul tău, doar tu simți. Ascultă-l și vezi ce zice. Vrea să scoată pipi?”

 

 

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 lucruri bune pe care le face copilul tău când se plictisește

3 lucruri bune pe care le face copilul tău când se plictisește

facebookinstagramyoutuberss După ce au trecut primele 2 zile de autoizolare, pline de entuziasmul copiilor de a face ceva inedit: adică de a nu merge la școală/grădiniță, ci de a sta multe zile la rând acasă cu mami (pe vremea aia tati încă mergea la birou), când...

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

Am pus termenul diminutival între ghilimele în titlu, ca să fie cât mai clar că în acest articol nu vorbesc despre abuzul fizic extrem, ci despre mult răspândita ”bătăiță” sau ”pălmuță” la fund. Pentru mine, cel puțin, diminutivarea acestor cuvinte e doar o încercare...

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Cum îți pregătești casa pentru iarnă
Niciun cadou fără o carte, sau ”cum să extinzi zona de confort a copilului?”