Când fetițele mici devin fetițe mari - idei de cadouri și dezvoltare personală, desigur
Trusa de machiaj minimalistă din geantă

Copiii și Doni

nov. 26, 2020

Scris de Diana Vijulie

[Articol scris luni]

Ieri a fost duminică. O duminică frumoasă de toamnă târzie. Mai e o săptămână până în prima zi de iarnă, însă zilele sunt încă însorite în marea lor majoritate, ceea ce mie-mi place foarte mult. Nu prea apreciez nici ploaia și nici zăpada, ci îmi plac zilele însorite, în care intră raze de soare prin geam, trec prin paharele mele colorate și lasă urme vesele peste tot în jurul lor. Când eram mică, în după-amiezile cu soare, oglinda de la dulapul bunicii era plină de curcubeie pe muchiile înclinate de jur împrejurul ei și țin minte că le priveam cu uimirea cu care descoperă copiii lumea. Și-acum tot așa mă simt când am în geamul de la bucătărie o sticlă verde, în care am adunat niște flori de toamnă și le-am pus în apă, sau când îmi pun paharul de apă cu tente curcubeice pe o foaie de hârtie, iar în jurul său se desfășoară toate nuanțele perceptibile de ochiul uman.

Ieri a fost o zi frumoasă, una din cine știe câte vor mai fi până încep ploile și/sau ninsorile. Prima jumătate de zi am petrecut-o acasă, am făcut de-clutter în jucăriile copiilor și niște curățenie prin colțuri de mult timp ignorate de către mătură și mop, însă după amiază am vrut să ieșim din casă și să luăm aer. Duminica trecută făcuserăm un traseu mai ușurel pe munte. Ne-a plăcut și am zis că mai repetăm, doar că ieri ne lipsea timpul să ajungem până la munte. Așa că ne-am luat bicicletele, l-am luat pe Doni, ne-am îmbrăcat ca pentru urcat pe munte și am plecat pe câmpul din jurul cartierului.

Pe câmp ne-am făcut curaj și i-am dat lui Doni lesa jos. Pentru cei care mi-au deschis blogul mai târziu, Doni este acel câine plin de energie, care trăiește pentru câteva lucruri: să fie scărpinat după urechi sau să te tăvălești pe jos cu el, el să-ți ronțăie mâinile și tu să râzi până nu mai poți (abordare care sperie copiii care ne intră în casă, pentru că e mult prea ”pasional”, ca să zic așa, însă pentru Fip e jocul lui preferat), să mănânce (orice, de la orez crud până la ceapă sau orice găsește pe oriunde), sau să fugă de-acasă (unde se și întoarce apoi, pentru punctele 1 și 2). Din pricina celor 3 puncte, nu mai ieșim cu el fără lesă nici în pustietate. Însă ieri și-a făcut V curaj și i-a desfăcut lesa. Cred că a fost cea mai fericită zi din viața lui, să fie în miezul unui câmp fără limite, cu copiii ăștia doi pe care-i ronțăie și care-l scarpină după urechi. Dacă am fi avut și mâncare la noi, ar fi fost în delir. Atât au alergat toți trei și s-au jucat, că nici n-au prea vorbit cu noi măcar vreo 5 minut (ceea ce pentru copii e total ieșit din comun :))), iar când am ajuns acasă, Doni a adormit în primele 20 de minute și era evident că visează că aleargă, pentru că-și mișca ritmic în somn picioarele.

Sâmbătă seară vorbeam cu o prietenă despre animalele de casă și cumva mă plângeam de Doni că e atât de greu cu el câteodată, însă conexiunea asta care există între noi și el, deși suntem specii diferite, mi se pare incredibilă. Da, e important să avem multă grijă de aspecte cum ar fi deparazitarea internă și externă (ca să fie și el sănătos și nici să nu ne aducă în casă cine știe ce viermi, purici, etc.), e important să aibă toate vaccinurile făcute (din aceleași motive), să găsim un echilibru sănătos pentru toată lumea între a-l spăla și a nu-i abuza pielea și blana cu prea multă curățenie, și multe alte aspecte legate de igiena din casă, însă beneficiile de a avea așa o relație sunt infinite.

Mă uit la copii cum învață enorm de multe din relația cu Doni și știu că am mai scris și vorbit despre asta, dar chiar simt acum nevoia să o reiau.

Învață cum să fie blânzi când e nevoie și fermi când e nevoie. Îi spun Stop și Nu, atunci când devine prea agitat în joacă și-i rănește din greșeală, dar îl și scarpină pe cap atunci când îl văd că se oprește imediat și se temperează, îl ceartă dacă le fură mâncarea din mână, dar îi dau mâncare în castronul lui și-l scarpină pe urechi în timp ce mănâncă.

Învață să fie empatici și să citească semnele emoționale pe care le transmite un animal care, desigur, nu știe să vorbească și să transmită ce vrea și ce nu vrea, ce-i place și ce nu. Îl văd când e vesel, dar își dau seama și când e abătut sau trist (de obicei e așa dacă îl scoatem în curte, dar el vrea în casă, la noi, bineînțeles), și-l cheamă imediat la joacă.

Îi vâd când sunt furioși cum reușesc să se echilibreze fiind în relație cu câinele. Ema se calmează în timp ce-l ține în brațe și-l mângâie pe cap, iar el se pleoștește de tot în brațele ei. Iar Fip se calmează jucându-se cu el și râzând în hohote. Ca să nu mai spun cât de bine e că e Doni cu noi în pauzele de școală ale Emei, când și V și eu suntem în ședințe, iar ea se simte singură în casă. Doni e mereu acolo, dornic să stea și să se joace cu ea.

Învață să fie responsabili (să verifice starea de sănătate a lui – Ema a văzut când Doni a avut o dată o căpușă, Fip a observat o dată când părea că pe Doni îl doare fundul și era, de fapt, constipat (când vorbim de constipație la câini, e ceva foarte neplăcut, parol; adesea se întâmplă o interacțiune fizică mână de stăpân-fund de animal and it is not pretty :))), Ema și prietenele l-au prins de mai multe ori când a reușit să fugă de acasă, lui Fip îi place să-i dea mâncare, Ema îl verifică de apă. Iar seara, dacă ei s-au băgat în pat la somn, iar Doni a rămas pe-afară, Ema se asigură că nu uităm cumva de el prin curte, ci îl băgăm în casă. Sigur, nu-s consecvenți și nu se ocupă tot timpul doar ei de el, dar au 6 și 8 ani și știu că sunt în proces de învățare. Și învață mai greu câteodată, pentru că nici eu nu-s consecventă de multe ori, nu neapărat cu Doni, ci în general. Și-atunci ne echilibrăm bine unii pe ceilalți).

Deși ne-a făcut pipi pe covor, a rupt gardul (de mai multe ori), sare pe musafiri, ne-ar fura mâncarea și din gură dac-am sta gură cască și mi-e aproape imposibil să-l prind în poze (mai puțin în poza din acest articol, cu care mă mândresc de nu mai pot :)) , nu-mi imaginez familia noastră fără Doni, câinele umbră.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

Când fetițele mici devin fetițe mari - idei de cadouri și dezvoltare personală, desigur
Trusa de machiaj minimalistă din geantă