3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă
Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Psihologia spațiului și a culorii

sept. 23, 2020

Scris de Diana Vijulie

Zilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu știu de ce, dar dacă pierd vremea prin magazine de haine, la final mă simt rău și am impresia că am pierdut un timp pe care n-o să-l mai recuperez niciodată, în schimb, dacă pierd vremea prin librării, la final simt o emoție foarte plăcută, de bucurie. Și mă simt relaxată, nicicum vinovată.

Mi-au atras atunci atenția două cărți, ambele despre psihologia culorilor. Și după ce o să termin de citit cărțile de pe raftul de bibliotecă ”în așteptare”, o să-mi aleg una dintre ele și sunt convinsă că o să aflu multe lucruri noi din ele.  

 

Când lucrez cu copiii și cu culorile, nu folosesc un standard

 

Acum, când lucrez cu copiii și cu culorile nu folosesc un etalon sau un standard în ceea ce reprezintă fiecare culoare în parte. Și nu fac asta, pentru că în cazul copiilor, mai ales celor mici, impactul societății asupra percepției culorilor e încă minimă. Pentru un copil mic, culoarea negru poate reprezenta ceva pozitiv, pentru că asocierea pe care o face el nu este una de doliu (poate nici nu știe încă faptul că în partea asta a lumii unde trăim noi, oamenii poartă negru atunci când își plâng moartea unei persoane apropiate), ci poate că asocierea este ”mama poartă mult negru și când mă ține în brațele ei cu bluze negre, eu mă simt în siguranță”. Așa că, înainte să mă apuc să analizez un desen făcut de un copil, un lucru cu pietricele, cu plastilină sau cu mai știu eu ce materiale colorate lucrăm, primul pas este să-mi calibrez paletarul de culori. Cum interpretează el culorile din cutia mea de culori. Care culoare e personajul negativ dintr-o poveste? Care culoare e personajul pozitiv? Care culoare e personajul blând? Care culoare e personajul puternic? Abia după ce am perspectiva lui, mă pot apuca să înțeleg ce a desenat el acolo și cum.
 

O casă albă poate fi ciudată, iar una neagră – normală

 

În cazul adulților, psihologia culorilor funcționează parțial așa, parțial diferit. Pentru că noi suntem deja aliniați tribului de care aparținem, care are anumite așteptări sociale de la culori. Iar așteptările astea pot diferi total de la o societate la alta. Țin minte că atunci când eram mică, bunica îmi povestea de cineva (nu mai știu cine) care și-a zugrăvit întreaga casă în negru, ca semn de tristețe într-un proces de doliu. Mi s-a părut extrem de ciudat, cu atât mai mult cu cât toată povestea spusă de ea era cu un iz de ”anormal”. Însă, pentru un locuitor din insulele Feroe, din sec XIX, n-ar fi fost nimic ieșit din comun să audă despre o casă neagră, căci casele lor tradiționale erau din lemn tratat cu smoală și apoi vopsit negru, pentru a absorbi și menține căldura. O casă albă ar fi fost complet ineficientă.

Culoarea verde reprezintă pentru o mare parte din culturile europene fie o culoare relaxantă (în funcție de luminozitate și intensitate), sau o culoare care inspiră energie și creativitate. Am observat că tot mai mulți oameni au accente vernil puternic în amenajarea bucătăriei și pot înțelege asta foarte bine: bucătăria adesea e primul loc din casă în care ne activăm dimineața, după ce ne trezim și facem un duș, așa că ne prinde bine să ne bem cafeaua sau să ne luăm micul dejun într-un spațiu plin de vitalitate. Însă și accente de verde salvie sunt potrivite pentru o bucătărie în care vrei să-ți recapeți suflul și să respiri adânc până la 10.

Noi avem suficientă vitalitate în viața noastră, așa că pentru bucătărie și pentru accesoriile din baie am ales tonuri pastelate de verde mentă spre turcoaz foarte foarte deschis, cu saturație mică (adică suficient de mult gri în compoziție), însă luminoase. Iar în amenajarea dormitorului, am combinat un perete gri mediu cu uși asemenea (le-am vopsit noi ulterior, când mă plictisisem de ele în nuanță de lemn natur) și așternuturi verde smarald închis, care mă invită la somn și vise și relaxare. Nu cunosc asocieri negative cu culoarea verde în spațiul nostru de existență, însă în Indonezia, de exemplu, tradiția descurajează purtarea culorii verzi, pentru că e asociată pericolului și morții (prin înec, în principal). Dacă aș trăi în indonezia poate că aș evita să pun exact culoarea asta în așternuturi.

 Cum reacționează mintea noastră la forme și culori 

Acum, să vă dau câteva tips and tricks despre cum funcționează mintea noastră și cum reacționează ea la forme și culori, în caz că vreți să vă reamenajați casa, ca să știți de unde să porniți.

Cum să amenajați un spațiu în care vreți să încurajați creativitatea

 

  1. Alegeți culori cu saturație mare și cu luminozitate asemenea, care invită la joacă și creație.
  2. Alegeți forme rotunde în spațiu, însă adăugați și linii. Formele rotunde (buline pe pereți, scaune rotunde, covoare rotunde, etc) încurajează joaca, însă doar astfel de forme dau la o parte zona de structură și pot invita la comportamente puerile. E logic, dacă stăm să ne gândim. Formele rotunde sunt percepute de creier ca fiind ”safe”, pentru că nu ne putem lovi de colțuri, nu ne accidentăm, etc. Însă prea multă relaxare în zona asta ne deconectează de la partea noastră structurantă, care ne oferă direcție, structură și limite.
  3. Adăugați și o experiență olfactivă spațiuluil. Mirosul de citrice se pare că încurajează foarte mult creativitatea, iar dacă n-aveți cum să puneți un mirositor de lămâie, nu-i bai. Adăudați într-un colț un lămâi într-un ghiveci sau o poză cu un lămâi. De multe ori creierul va simți mirosul de lămâie, chiar dacă el nu e acolo.

 

Cum să amenajați un spațiu care invită la gândire analitică

 

  1. Alegeți culori cu saturație mică și cu luminozitate mai mică, cu ajutorul cărora să accentuați zonele albe și luminoase. De exemplu, pereți albi și mobilier sau covoare gri închis, sau pereți albi și accesorii de lemn închis pe ei. Albul ne ajută să ne limpezim mintea, să ne structurăm ideile, pe când accentele închise delimitează spațiile, invitându-ne la a gândi structurat.
  2. Alegeți liniile drepte în detrimentul celor curbe, pentru că oglindesc în noi aceeași structură dreaptă, nerelaxată, care ne sprijină să gândim analitic.
  3. Adăugați tonuri profunde de miros de santal sau alte mirosuri ”joase”, dozate cu zgârcenie, care să mențină starea sobră.
  4. Mențineți răcoarea în spațiu.

 

Acum.. adevărul este că niciodată n-o să fie nevoie să fim exclusiv creativi și exclusiv analitici. Cele două nu se exclud deloc, așa că în orice spațiu putem să le includem pe amândouă, în diferite forme. Un pic așa, un pic așa, important e să o facem într-un mod fluid. Îmi place mult imaginea de mai jos, în care camera este amenajată cu hexagoane în loc de cercuri, pentru că ele sunt un amestec între ambele și sunt, practic, niște cercuri cu linii. Și, în plus, culorile sunt energice, dar nu extrem de saturate: 

 

 

Poate ați observat că multe din camerele de hotel care par să fi fost amenajate modern includ astfel de elemente în spațiul destinat celor care se cazează acolo, tocmai pentru că într-o cameră de hotel e posibil să te cazezi pentru că ești în vacanță, însă e la fel de posibil să te cazezi pentru că ești într-un business trip și-atunci ai nevoie de gândirea analitică sau de structură seara când îți rezolvi emailurile după o zi de lucru la birou.  Pentru mine, astfel de camere sunt de inspirație 

 

 

 

 

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 lucruri care ne-au fost foarte utile în ultimul an

5 lucruri care ne-au fost foarte utile în ultimul an

facebookinstagramyoutuberss Și gata. Trecu și aniversarea unui an de pandemie în România. Voi vă mai aduceți aminte cât de stresați eram toți când au anunțat că se vor închide școlile pentru 2 săptămâni? Și eu. Acum mă amuz teribil, când au trecut 50 de săptămâni, nu...

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

2 lucruri frivole pe care le-am învățat în 2020

2 lucruri frivole pe care le-am învățat în 2020

facebookinstagramyoutuberss Știu, știu. V-ați săturat să tot auziți de 2020 că a fost un an ”special”. Sau un an ”diferit”: Un an ”greu”. Un an ”altfel”. Un an ”despre pierderi”. Un an ”provocator”. Un an... whatever. Sigur că a fost așa și ne-am plictisit să tot...

Cum își aleg femeile și bărbații parfumul

Cum își aleg femeile și bărbații parfumul

Atunci când vine vorba de alegerea unui parfum, bărbații și femeile pot avea abordări diferite. Diferențele culturale și de gen În multe culturi, parfumul este considerat un aspect important al frumuseții și al atracției feminine. Femeile sunt adesea încurajate să își...

Rochiile și psihologia

Rochiile și psihologia

Rochiile nu sunt doar bucăți de material, cusute frumos în piese de îmbrăcăminte. Rochiile au puterea de a evoca o serie de emoții (ha! mi-am amintit expresia asta de când învățam pe de rost comentarii literare la română) și pot avea un impact semnificativ asupra...

Mașina și psihologia

Mașina și psihologia

Deținerea unei mașini poate avea un impact semnificativ asupra psihologiei unui individ. De la sentimentul de libertate și independență pe care deținerea unei mașini îl poate aduce până la stresul și anxietatea care pot veni cu întreținerea și reparațiile, deținerea...

Tipuri de cafea și legătura lor cu bunăstarea emoțională

Tipuri de cafea și legătura lor cu bunăstarea emoțională

Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din lume. Eu, ca mamă, pot să înțeleg foarte bine de ce...  Fie că este vorba de o dimineață după o noapte lungă, de o pauză de prânz cât doarme copilul sau de o sesiune de lucru seara târziu, cafeaua a devenit un...

Câți bani merită o femeie ”casnică”

Câți bani merită o femeie ”casnică”

Mi se pare că pandemia ne-a readus în prim plan un aspect pe care femeile au încercat să-l schimbe în decursul timpului: ”gospodarizarea” femeii. Un soi de revenire la tradițiile patriarhale, pe care nu prea le-am părăsit niciodată de tot, ci doar le-am îndulcit...

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă
Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump