Cel puțin o dată pe trimestru ne-apucăm să scoatem tot din camera copiilor și să vedem ce rămâne și ce pleacă din tot ce au. Scopul meu și scopul lor sunt foarte diferite, așa că în camera lor arată adesea ca și cum cele două scopuri ale noastre s-au întâlnit acolo și au explodat împreună. Eu îmi doresc pentru ei o cameră aerisită, cu mai puține jucării, dacă s-ar putea, cu pereții curați și albi și cu mult spațiu liber și aerisit. Ei își doresc multe jucării (bine, mai ales Fip), multe decorațiuni (un fel de bibelouri și mileuri, iar astea îi plac mai mult Emei, care le aranjează conștiincios pe orice policioară găsește, în bibliotecă pe interior și pe exterior și pe noptiere), multe stickere pe pereți și pe tavan, și tot așa.

Da, știu. Am încercat în repetate rânduri să le povestesc cum ”Less is more” și am privit adesea în admirație camera proaspăt curățată, dar uimirea mea către divinitatea acestei camere ordonate și curate n-a fost, în niciun caz, împărtășită. Deși camera e plină de stickere, poze, desene, decorațiuni (fiecare alt model, altă paletă de culori, altceva), Ema mi-a reproșat că e prea albă camera, n-are culoare.

Dacă mi-ar plăcea să aibă o cameră ca alea pe care le găsesc eu pe Pinterest? Sigur că da. Mai ales că starea naturală a camerelor pozate și uploadate acolo pare să fie una lipsită de dâre, praf și zoaie, ceea ce la noi se întâmplă doar în ziua de curățenie.

Dar hai să desființez pe rând toate trendurile pe care le-am găsit pe Pinterest și să vă spun de ce nu se pot întâmpla la noi, deși eu mi-aș dori (câteodată) cu cerul și pământul.

1. Camere luminoase, în culori pastelate

Vai, ce-mi mai plac. Pereții complet albi, cu mobilă sau așternuturi diafane, în nuanțe delicate de roz prăfuit, piersicuță sau albastru ca o dimineață de vară la mare. Sunt absolut adorabile. La noi? Imposibil. Nu le plac culorile diafane. Am încercat cu perdelele, care sunt roz șters, iar lumina care trece prin ele e roz-difuză și învăluie toată camera într-un abur plăcut, care invită la zâmbete. ”Ăsta nu e roz, ăsta e un fel de alb; de ce ai zis că ai luat perdele roz?!”
N-ai cu cine, chiar n-ai 🙁

2. Monograme peste tot (dar mai ales pe perete, în dreptul patului lor)

Am vrut să branduiesc și eu camera lor cu inițialele lor sub formă de monograme. Îmi place să fiu creativă și artistică și îmi veniseră câteva idei foarte drăguțe. Dar parcă mai ai loc de monograme printre toți fluturii, prințesele, florile, cometele, dinozaurii și cifrele lipite peste tot prin cameră (pe toți pereții, mai puțin pe cei unde sunt paturile, pentru că acolo era patul cu etaj înainte; dar sunt pe tavan, pentru că acolo ajungea bine pișcoata mică atunci când era mai mică)? Apoi m-am gândit că poate pe așternuturi aș putea apela la servicii de broderie personalizată sau broderie computerizată, numai că, ce să vezi? Și așternuturile sunt cu Patrula Cățelușilor sau Sirene, super colorate și ele. Ok, nici acolo. Am renunțat la idee. E OK, știu amândoi cum îi cheamă, care e patul lor și care sunt lucrurile lor. Dar așa, o pozică de instagram parcă tot ar fi ieșit dacă aveam cu cine…

3. Jucării puține și de calitate

Ioi, ce-mi mai dădeam silința când era la mine toată puterea de decizie. Jucării de lemn, sau produse cu respect față de oameni și natură, jucării din alte materiale naturale, Mia – păpușa Waldorf cusută de mine, instrumente muzicale reale în loc de pianine cu butoane și baterii, bucătărie mică de lemn, curcubeul mic și curcubeul mare de lemn pictat cu vopsea nu știu de care, tot felul de cuburi de construit în tot felul de forme. Apoi? Apoi au început să aibă ei puterea de decizie. Ce-au vrut ei? Prințese de plastic și parcări de plastic, monster trucks cu telecomenzi, săbii de plastic (cele de lemn nu erau la fel de impresionante) și tot felul de kitschoșenii care mi-au mâncat nervii. Multe jucării să fie, multe. Și peste tot…

Am păstrat, mai mult pentru mine, niște cuburi de construcție hexagonale, floarea și curcubeul de lemn. Dacă aș topi tot plasticul care e la ei în cameră, aș mai construi o cameră, cred. Ce mă consolează e faptul că nu le distrug, așa că vor fi refolosite și de alți copii.

Și mă mai consolez cu gândul că la cărți am reușit să păstrăm o direcție sănătoasă de cărți ”de calitate”. Am scăpat de surplusul inutil, de cărțile cu imagini desenate în paint și am păstrat doar cărțile ilustrate frumos și romanele care încurajează frumosul în viața noastră.

Cât despre haine, aici am reușit să păstrez un echilibru, cu atât mai mult cu cât Fip are cel mult 10 piese vestimentare pe care le poartă, iar Ema e extrem de creativă cu ținutele ei, dar n-are nevoie de multe pentru a fi atât de creativă. De exemplu, are o pereche de pantaloni largi și evazați pe care-i îmbracă și ca pantaloni, dar și ca rochie cu o mânecă (își bagă corpul printr-un crac și o mână prin celălalt) sau rochie fără mâneci deloc (se bagă ea cu totul pe un crac, iar pe celălalt în bagă în interior). Două fuste pot fi ”fustă și bluză” și tot așa. Cu toate astea, cu toate că n-au multe haine, invariabil ele sunt peste tot. Desigur, când schimbi 5 outfituri pe zi devine obositor numai să te gândești să le mai pui și la loc. Partea bună e că ele mai ascund din tonele de jucării, care nu se mai văd de sub ele. Partea și mai bună e că de când a început școala, Ema își umple ghiozdanul cu … TOT. Jumătate din dulap e în ghiozdan (jumătatea cu hainele de școală. ”Dacă e frig? Dacă e cald? Dacă brusc am sport și n-am știut?”. Așa că are în ghiozdan tricouri de școală și de sport, pantaloni de sport lungi și scurți, șosete și chiloți, altă fustă, un cardigan, etc. Piese vestimentare care, de altfel, în mod normal ar fi zăcut pe podeaua camerei (și pe mobilierul din cameră :)))

4. Locșorul de citit

Când era Ema micuță, aveam locșorul de citit. Era un colț de cameră, în care pusesem o salteluță în formă de scaun și un baldachin frumușel. Stăteam acolo o grămadă și tot citeam. Îl mențineam liber și curat, ca să fie ca o invitație. Când am rearanjat camera lor pentru ultima dată, am pus lădița cu jucării în dreptul geamului. Ce frumos arăta acolo! Pe o latură era lipită de dulap, așa încât aveai și spătar. Cu o pernuță pentru moliceala fundulețului și cu 2 cărți aruncate grijuliu pe păturica de pe ea, pentru mine era un loc numai bun pentru lecturat. Sigur, priveliștea de pe geam nu era nici ea ca pe Pinterest. Casa de vis-a-vis e curată, dar nu-i ca și cum aș vedea munți și văi. Pe de altă parte, m-am gândit eu, dacă stai acolo să citești, oricum nu te poți uita pe geam la altceva, nu?
În fine. Cât credeți că a durat până s-a transformat într-un pat pentru păpuși? Da, nici eu nu mai știu exact, dar este fix timpul care i-a trebuit Emei ca să ajungă din sufragerie până în camera lor și să vadă minunea :)))

Dacă e să mă uit puțin în ce am scris mai sus, îmi dau seama că totul se rezumă la ”eu vreau puțin și ei vor mult”. Și accept asta, pentru că, deși eu aș vrea ceva diferit de ei, până la urmă e camera lor și nu a mea. În camera mea (a noastră) păstrez ideea de puțin și bun. Momentan n-avem altceva în ea decât un pat, un dulap lung de 2 metri, o comodă cu 3 sertare (la care vreau oricum să renunțăm) și o măsuță rotundă în loc de noptieră. Nici veioze nu mai avem, pentru că le-am atârnat din tavan. Am mai atârnat deasupra patului tabloul din dormitorul bunicii (un pastel în creion cu un peisaj de iarnă) și mai sunt plante prin camere. Și da, dacă vin copiii și-mi aduc lucruri aici pe care nu le vreau, sunt nemulțumită. Îmi imaginez că la fel de nemulțumiți ar fi și ei să le iau eu din camera lor din lucrurile pe care ei le vor acolo.

Vă las o poză și cu realitatea, ca să vă relaxați mintea privind-o. Nu suntem nici pe-aproape de pozele de mai sus. Așa arată camera după o sesiune mică de joacă. Dacă o să vă întrebați ce-i cu cutiile alea acolo, pot să vă răspund foarte scurt: deși camera geme de jucării (din punctul meu de vedere; adaug asta pentru că știu că se poate mult mult mai mult), cutiile rămân în top 3 chestii preferate de ei.

De ce am ales să nu-i ”controlez” eu și să nu-mi impun punctul de vedere, ci să-l accept pe-al lor?
Vă las să-mi ascultați podcastul ”De ce vrei să-ți controlezi copilul și ce să faci în schimb”