– La mine la grădiniță e o legendă!
– Nu te cred. Nu are cum să fie o legendă la tine la grădiniță. Cred că minți.
– Nu, nu mint. Chiar e o legendă la mine la grădiniță.
– O s-o întreb pe mama ta, să-mi spună ea. O s-o întreb dacă e adevărat că e o legendă la tine la grădiniță.
– Poți s-o întrebi cât vrei, mama mea doar mă duce la grădiniță și mă lasă acolo, nu știe ea ce se întâmplă în timpul zilei. Știe doar cu ce materiale lucrez, ce mănânc și în rest doar dacă vreau eu să-i povestesc ceva. Și de legendă nu i-am povestit. 
– Nu. E mama ta, știe orice. Eu o întreb. Dianaaaaa, e adevărat ce zice Fip? E adevărat că la el la grădiniță e o legendă?

Mă regăsesc adesea în postura asta între copiii mei și prietenii lor, în care sunt invitată să girez pentru una din părți sau pentru cealaltă, deși încerc să le evit pe cât se poate. Dar e greu tare să tot evit, pentru că Ema și Fip au mulți prieteni, care vin la ei în vizită la joacă, iar casa noastră este, în cea mai mare parte din zi, plină de copii. Ca număr nu-s neapărat mulți, dar sunt expansivi și ne întâlnim peste tot. Filip are 3 prieteni băieți, Ema are 3 prietene fete dintre vecini, care, laolaltă, dizlocă din casă un spațiu mult mai mare decât masa lor.

Acestea fiind spuse și gândindu-mă că acum sunt încă foarte aproape de înălțimea de un metru, și nu de un metru 80, cum presupun că se va întâmpla cu prietenii lor peste câțiva ani, când vor dizloca și mai multă masă de spațiu locativ din casă, visul meu pe termen scurt și mediu e să ne mai construim o mansardă peste casă, pe care să o amenajăm ca dormitor pentru oamenii mari, unde să am spațiul meu cât ocupă ei toată casa (am căutat câteva idei despre amenajarea mansardei și amenajarea dormitorului și mi-au atras atenția primele poze din linkurile anterioare: ideea de geam în tavan, cum are o prietenă, prin care să văd cum plouă și să văd cum cad stele și să văd luna, dar și peretele verde din al doilea link). Dar, am divagat. Să ne întoarcem la aici și acum, când nu avem încă mansarda, iar copiii sunt peste tot prin casă, deci eu sunt acolo, lângă ei, să mă tragă în întrebări ca cea de mai sus, pe care se așteaptă să le arbitrez.

Când primesc astfel de întrebări mă regăsesc în fața unei dileme morale. Știu care e mesajul ambelor părți din spatele acelui dialog de mai sus.

Fip vrea să spună ”Eu știu lucruri interesante, mai interesante decât soră-mea, vreau să te impresionez, ascultă aici!” iar prietena lui vrea să spună ”Eu sunt isteață și nu pic în capcanele astea și o să-ți demonstrez că eu am dreptate și tu nu”, apoi începe o luptă de putere pentru cine va ocupa locul de mai isteț/mai interesant dintre ei doi.

Dacă o să căutăm mai profund, el vrea să spună ”Uite, vreau să-ți povestesc ceva ce știu că ai povesti tu în mod normal, pentru că vreau să mă placi și să aparțin în relația asta dintre noi doi, așa că o să încerc să fiu ca tine”, iar ea vrea să spună ”Nu, n-o să-mi iei tu locul! Eu spun poveștile astea creative de obicei, nu poți să mă excluzi și să-mi iei tu rolul.” Pentru amândoi e important să aparțină și-atunci mă pun pe mine să jurizez.

Dilema mea morală e că … Știu că ea are dreptate. Nu, nu e nicio legendă cu dragoni care mănâncă în fiecare zi câte un om de la Fip de la grădiniță. Și că dacă i-aș da lui dreptate, aș minți-o pe ea. Pe de altă parte, sunt mama lui, iar dacă i-aș da ei dreptate, el s-ar simți trădat. Sunt mama lui și rolul meu acum și pururea e să fiu de partea lui orice ar face. Dar cum să facem asta, fără să-i rănim pe ceilalți? Cum pot face eu să nu decid care dintre ei e exclus?

E simplu și greu în același timp: ascult mesajele din spatele frazelor pe care și le spun și caut să-i îndrum să-și găsească alte moduri de a-și rezolva problema de bază. Problemă care e mereu aceeași. Fip mereu va dori să fie plăcut și acceptat de prietenii lui, mulându-se pe stilul lor pentru a reuși (e un skill de viață pe care, adesea, frații mai mici îl cunosc bine), iar ea va avea mereu problema ei, aceeași. Astăzi le-am spus ce mi-a sugerat Fip. Că eu îl las dimineața la grădiniță și nu știu exact ce se întâmplă acolo. Ar putea exista o legendă, o poveste, o carte, orice. Sigur că ar putea, nu e exclus.

Apoi au ieșit în fața casei să înalțe zmeie. Poate că-s zmeie dragoni, în urma cărora 2 copii vor țese în complicitate o legendă înfricoșătoare. Unul dintre ei va fi bine primit în relația de prietenie, iar celuilalt i se va confirma că nu i-a luat nimeni locul. Sau poate că nu-s și fiecare dintre ei va căuta alte modalități să-și vindece rănile mici, pe care le duc cu ei.