… sau ”Cartea de self-help care e mult mai mult decât o carte de self-help”

… sau ”Una din cărțile de psihologie din TOP 3-ul meu personal”

… sau ”Cea mai bună carte de self-help pe care ți-o pot recomanda”

Toate aceste titluri alternative sunt la fel de potrivite dacă vreau să descriu această carte despre care vă povestesc astăzi, o carte proaspăt tradusă în limba română, o carte pe care și eu, dar și colegele mele o așteptam de mult timp. 

”Orice ființă umană se naște ca fiind ceva nou, ceva care nu a existat niciodată. Venim pe lume cu capacitatea de a învinge în viață. […] Când considerăm că o persoană este învingătoare, nu ne referim la faptul că face pe altcineva să piardă. Pentru noi, un învingător este cel care răspunde autentic, fiind credibil, de încredere, receptiv și sincer atât ca individ, cât și ca membru al societății.”

Așa începe cartea ”Născut pentru a învinge”, scrisă de Muriel James și Dorothy Jongeward, o carte din categoria ”Psihologia pentru oricine e interesat să se dezvolte”, dar și pentru specialiștii interesați de psihoterapia Analizei Tranzacționale (AT) și/sau Gestalt.

Am descoperit cartea puțin după ce am descoperit și Analiza Tranzacțională, acum niște ani, iar la momentul respectiv amândouă (cartea, formarea mea în AT și terapia mea personală) m-au ajutat să mă cunosc mai bine, să-mi recunosc tiparele disfuncționale din relațiile cu cei din jur, dar și cu mine însămi, să-mi dau seama cine sunt și ce vreau, să-mi recunosc emoțiile, să le simt până la capăt și să aleg cum vreau să le folosesc, să pun limite, să devin (mai) flexibilă, să am grijă de mine, să îmi arăt și mie compasiune, să fiu autonomă, dar să o fac fără să ies din relații, să comunic, să mă văd pe mine ca fiind OK, dar și pe ceilalți ca fiind OK, să cer, să accept să primesc, să cresc și să redevin o ”învingătoare”. 

Am fost întotdeauna (sau, mai degrabă de când am început să fiu atentă la care e părerea mea) de părere că orice copil se naște ca fiind perfect, iar rolul părinților și adulților din jurul lui e foarte simplu: să nu-l strice. Copilul vine pregătit să se autoprogrameze pentru stadiul său viitor, acela de adult și ce îi trebuie nu e decât să fie sprijinit să o facă așa cum i se potrivește. N-am crezut niciodată în ideea că unui copil trebuie să-i fie modelată ”răutatea” în bunătate, ci că felul său de a fi nu trebuie să fie alterat către a deveni ”răutate” prin felul în care e crescut. 

Copilul sănătos, dintr-o familie sănătoasă, se naște cu dorință de viață, cu putere interioară. Trece prin etapele specifice vârstei cu deschidere și curiozitate, iar părintele are misiunea de a-l hrăni și nu de a-l schimba (poate doar de scutec sau de haine :)). Fizic și emoțional, de a-l hrăni cu iubire, cu lapte, cu încurajări, cu zâmbete, cu protecție, astfel încât copilul să nu aibă nevoie să se abată de la misiunea lui: aceea de a crește și a se dezvolta. Expunerea copilului la un mediu sigur și potrivit e tot ceea ce are nevoie un bebeluș pentru a-și dezvolta vederea, auzul, vorbitul, mersul, capacitatea de a gândi, de a relaționa, de a se cunoaște, de a se arăta.

Un copil mic sănătos nu are nevoie de un adult care să-l țină de mâini pentru a învăța să meargă, ci doar de un mediu în care să poată exersa, fără să fie oprit din a o face, atunci când e momentul său.
Un copil mic sănătos nu are nevoie de un specialist pentru a învăța să vorbească, ci de un mediu în care să fie expus la limbaj și posibilitatea de a-și antrena mușchii faciali ca să poată rosti sunetele apoi, când va veni vremea. 
Un copil mic sănătos nu are nevoie de pedepse sau recompense pentru a învăța să-și recunoască emoțiile, ci doar de un mediu în care să fie expus la exprimarea emoțiilor și permisiunea de a o face în fiecare zi din viața sa. 

Așa că niciun adult n-ar avea nevoie să învețe să fie un învingător, asta dacă nu cumva cineva l-a dezvățat în copilărie de a fi un invingător. Dacă nu cumva cineva (sau mediul cu totul) nu l-o fi învățat că el însuși nu e OK. Sau poate că ceilalți nu sunt OK. Sau poate că nici el și nici ceilalți nu-s OK. Dacă nu cumva o fi fost expus la experiențe din care a învățat nu să se susțină, ci să se critice. Nu să acționeze autonom și spontan, ci să reacționeze, fără să știe că există:

Un moment potrivit pentru a fi agresiv și un moment potrivit pentru a fi pasiv.
Un moment potrivit pentru a fi împreună cu cineva și un moment potrivit pentru a fi singur (-ă)
Un moment potrivit pentru a lupta și un moment potrivit pentru a lupta.
Un moment potrivit pentru a munci și un moment potrivit pentru a te relaxa.
Un moment potrivit pentru a plâmnce și un moment potrivit pentru a râde.
Un moment potrivit pentru a confrunta și un moment potrivit pentru a te retrage.
Un moment potrivit pentru a vorbi și un moment potrivit pentru a tăcea.
Un moment potrivit pentru a te grăbi și un moment potrivit pentru a aștepta. *

Doar că, în realitate, nu există mediu perfect, așa cum nu există nici părinți perfecți și nici copii perfecți și mulți dintre noi (toți?) vom ajunge să reînvățăm una și alta despre noi, ceilalți și lume, pentru a ne reîntoarce la statutul nostru de ”Învingător”. Cartea asta minunată, despre care vorbesc acum, e o resursă de aur în procesul de autocunoaștere. E scrisă cu responsabilitate, blândețe și confruntare, pe unde e nevoie. E plină de exerciții practice, pe care le poți face când vrei tu, pentru a te cunoaște mai bine și pentru a te înțelege mai bine, dar și pentru a schimba părți din viața ta care nu te mai mulțumesc. Din experiența mea (dar și a clienților cu care lucrez), astfel de cărți cu exerciții practice (sau cursuri) sunt foarte utile în primele etape ale procesului de dezvoltare personală. Sigur, de la un anumit punct creșterea nu se mai poate susține pe cont propriu, din motive evidente, două la număr: 

1. Mecanismele noastre de apărare au rolul de a ne ține departe de părțile dureroase ale experienței noastre, tocmai pentru a ne ține funcționali și în siguranță, păstrând în ”unghiul mort” părți din noi, amintiri sau experiențe cu totul.
2. Aceste mecanisme de apărare încep să se predea atunci când persoana începe să se simtă în siguranță… în relație. Pentru că suntem ființe sociale, învățăm să ne cunoaștem prin ochii celor din jurul nostru. În copilărie ne vedem așa cum ne vede mama prin ochii ei, ca într-o oglindă și păstrăm această imagine pe tot parcursul vieții, până când decidem să o schimbăm (dacă decidem să o schimbăm). Iar cel mai ușor de a face asta e tot în relație, pentru că prin relații creștem. Poate fi partenerul, care acum ne privește altfel și dacă ne dăm voie să ne vedem prin ochii lui, începem să ne creștem încrederea în noi. Sau poate fi un prieten sau o prietenă, sau poate fi un specialist, care să ne oglindească părțile bune din noi, care rămân și ele blocate în ”unghiul mort” de multe ori sau care să ne accepte în mod necondiționat, care să ne confrunte cu blândețe atunci când e cazul și care să ne susțină având încredere în noi. 

Însă, până în acest punct, până în unghiul mort, cărțile, exercițiile și introspecția sunt resurse minunate cu care să ne susținem creșterea. 

Pe lângă exerciții și invitația ghidată către introspecție, din această carte vei afla ideile teoretice de bază ale Analizei Tranzacționale, despre felul în care suntem construiți (Părintele, Adultul și Copilul interior), despre scenariile de viață, despre jocurile psihologice, despre stroke-uri și despre cum facem să le cerem/primim (despre stroke-uri am vorbit și eu în podcastul meu ”Podcast Cu Diana (Episodul 16)- Primești Complimentele Și Respingi Criticile?”), despre autonomie și despre multe altele. 

Sper că ți-am atras atenția asupra cărții și sunt convinsă că dacă o veii considera utilă pentru tine, o vei citi cu siguranță. Prietenele mele interesate de dezvoltare personală au primit-o, oricum, cadou de la mine :))

Iar dacă sunteți curioși care sunt celălalte două cărți ”minune” pentru mine din TOP 3-ul meu personal, ele sunt (nu neapărat în ordinea asta) ”Comunicarea Nonviolentă” de Marshall B. Rosenberg și ”Eu sunt OK, Tu ești OK” de Thomas A. Harris, care văd că a apărut în ediție nouă, cu o copertă foarte drăguță.

————————————————————————————————

(*citat din carte, pagina 19)