Podcast Cu Diana (Episodul 16)- Primești Complimentele Și Respingi Criticile?
Un ritual de relaxare pe gustul meu

E OK să fii furios. Promit!

iul. 6, 2020

Scris de Diana Vijulie

 

Nu știu de ce vă duceți voi la psihoterapeut, coach sau consilier, dar multe persoane din cele cu care lucrez eu vin cu dorința de a putea să-și ”controleze” furia. De când aud asta, îmi imaginez că vor să o controleze în jos, adică să n-o mai exprime și nu să-i crească intensitatea. Dar nu presupun asta, tocmai pentru că suntem diferiți, însă cred că o singură dată s-a întâmplat ca cineva să-mi spună ”Măi, nu reușesc să intru în contact cu furia mea, parcă tot timpul sunt calmă, chiar și când îmi dau seama că n-ar trebui să fiu” (și am avut mult de lucru, pentru că nu-i un loc bun acela în care să nu simți și exprimi furia). Așa. Ziceam că nu presupun, ci întreb. Întreb ce înseamnă să-și controleze furia, cum arată furia aia controlată și ce sunt dispuși să facă pentru a-și ”controla” furia. Cel mai des oamenii vor să nu se mai înfurie, să nu mai țipe, să nu mai răbufnească, furia controlată arată ca un om care zâmbește în timp ce i se prăbușește blocul în față, iar ce sunt dispuși oamenii să facă pentru asta… Oh, multe. Să reprime, să fugă, să iasă din relații, dacă în relații nu se poate fără exprimarea furiei, să se pedepsească, să se critice, să facă multe lucruri distructive, doar ca să nu mai simtă furia.

Și-mi vine să le zic, de cum aud ce vor să taie din ei, îmi vine să le strig: ”E OK să fii furios, pe cuvânt că e. E bine să fii furios. Fii furios, dă-ți voie să fii așa cum ești, să simți ce simți, respiră cu tine și cu furia ta”. Dar nu zic nimic și întreb mai multe. Pentru că știu că dacă aș zice asta, oamenii mi-ar zice că nu-i bine. Nu, nu-i OK să fii furios, nici bine. Să fii furios înseamnă că distrugi, că țipi, că rănești. Iar oamenii nu vor asta. Așa că nu le zic că e OK să fie furioși, ci începem să lucrăm cu furia, să se împrietenească cu ea. Și oamenii lucrează cu furia și încep să o cunoască și, pe măsură ce trece timpul, încep să-și dea seama cum taie bucăți din ei atunci când resping furia. Când nu mai ești furios pierzi o parte din tine, acea parte care vrea să te protejeze, să aibă grijă de tine, să pună limite, să aibă grijă de oamenii dragi ție, de grupurile de oameni din sufletul tău. Când nu mai ești furios pierzi conexiunea cu tine, pierzi și iubirea de viață, pentru că din furie se naște energie. Iar oamenii văd asta, atunci când sunt atenți. Și-mi spun ”Știi, nu mi-e bine fără furie, nici nu știu ce să mai fac”.

Citește și:

Spune-mi ce te supără la copilul tău și o să-ți spun ce defecte ai

 

Furia nu e despre țipat și nici despre urlat. Furia nu e despre a da cu pumnul în masă sau despre a-l acuza pe X că ți-a rătăcit ochelarii și pe Y că a uitat mâncarea afară din frigider și s-a acrit. Furia e una din emoțiile pe care le simt oamenii și are rostul ei în viețile noastre. Iar oamenii care vor să ”scape” de furie, nu fac diferența dintre comportamente și emoțiile de la care au comportamentele respective. Aici începe un alt dialog. Un dialog în care suntem de acord împreună că nu-i OK să urli și că nu-i OK să sperii, să rănești, să provoci durere și să destrami relații. Însă nici fără furie nu e bine, pentru că apare singurătatea, apare resemnarea, apare evitarea. Și-atunci, ce-i de făcut?

E de normalizat furia. Așa cum o facem, de multe ori mecanic, pentru copiii noștri, așa-i momentul să facem și pentru noi. Citim în cărți, vedem în conferințe, ne spun specialiștii ”Dă-i copilului spațiul să-și exprime furia”. Și ne adaptăm la ce auzim și-i dăm copilului spațiul să-și exprime furia. Apoi aflăm de la specialiști și că putem să-i spunem în cuvinte ”Puișor, e OK să fii furios și nu te las să mă lovești”. Și-i spunem și asta copilului, însă parcă fără să o auzim. Mama se reprimă pe sine ca să-i spună copilului că e OK să fie furios. Trage aer în piept și mai aude un tantrum, că, deh… așa zic specialiștii (da, recunosc că și eu tot asta zic).. Și când i-o spunem și copilu-i tot furios și parcă i-am dat toate bucățelele din noi și copilului tot nu-i e suficient, atunci vine comportamentul ăla. Ăla de care vrem să scăpăm, care zicem noi că-i furia. Dar n-am observat că tot furie era și de dimineață când copilul s-a trezut la 5 și noi am mai fi dormit măcar vreo 2 ore. N-am observat că furie era și la 7, când a vrut clătite, i-am făcut și nu i-au plăcut. N-am observat că furie era și la 9, când am pornit laptopul, dar nu ne mai găseam încărcătorul. Sau la 11, când ședința de la birou părea că nu se mai termină, iar noi aveam de făcut și un prânz. Furie a fost și pe la 2, când a venit curierul exact când adormeam copilul. Și tot furie era și aia de la 4, când s-a blocat inboxul. Nu le-am simțit pe niciuna, pentru că am învățat să ne deconectăm de la emoții și de la noi, ca să putem funcționa pentru ceilalți. Sunt șanse foarte mari să fi învățat asta încă din copilărie, când auzeam că n-ai motiv să fii furios, n-are de ce să-ți fie frică, lasă că îți dau eu plâns. Am învățat să ne luăm în seamă emoția doar atunci când ea e atât de mare, încât nu se mai lasă ignorată.

 

Citește și:

 

Și, încetul cu încetul, oamenii încep să identifice și furiile mici. Iritările de zi cu zi, supărările minore. Și să le ia în seamă, să vorbească despre ele, să împărtășească despre ce simt. Eu bodogăn dacă mă trezesc copiii dimineața la 5. Le spun că-s obosită și că tare mi-ar fi plăcut să mai dorm. Mi-au pus eticheta de leneșă de dimineață, dar pentru mine e OK să fim conștienți și unii și alții că funcționăm în feluri diferite. Dacă le fac clătite și nu le vor după ce le-am făcut, o să le spun mereu despre ce simt. Poate mai asertiv, poate nu. Poate le spun ”Știți, eu mă simt așa și pe dincolo dacă voi cereți ceva și-apoi nu apreciați efortul pe care l-am depus să vă ofer ce-ați cerut”, sau poate le spun ”Hai, mă, pe bune?! Acum nu le mâncați?! Pfff… Nu-mi place deloc așa”. Am împărtășit cu ei ce simt, poate am pus și o limită (”Data viitoare nu vă mai fac clătite la 7 dimineața. Le facem după amiaza dacă vreți”), poate doar am exprimat în relație ce și cum simt, fără să aștept ceva la schimb. Am lăsat să iasă fiecare furie mică atunci când a venit și mi-am dat voie să le las pe toate să iasă. Pentru că e OK să fiu furioasă și e OK să-mi exprim furia în relație. E autentic. Asta sunt eu, ăsta ești tu. Acum, ce facem cu noi?

Dacă ți-e greu cu tantrumurile tale, privește-te cu blândețe. E OK să fii puțin furios și e OK și să fii foarte furios și-odată ce o să integrezi asta, o să găsești și alte moduri de-a exprima emoția.

 

2 Comentarii

  1. Andreea

    Off, la tanc am dat de articolul tau. Tocmai ce am avut eu un tantrum in seara asta dupa mai multe tantrumuri ale copiiilor. Fetita care are 4 ani o tine intr-o continua mataiala si nimic nu ii place. Ne dam peste cap si eu si sotul sa ii multumim si ei sunt tot maraiti. Efectiv nu le mai suport tipetele. Ma simt abuzata psihic de proprii copii.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam.  Dacă acest articol...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

Podcast Cu Diana (Episodul 16)- Primești Complimentele Și Respingi Criticile?
Un ritual de relaxare pe gustul meu