Sunt convinsă că nu mai puteți de curiozitate să aflați ce mai face Doni. Dacă mai e zălud, dacă mai fuge, dacă mai roade lucruri pe care n-ar trebui să le roadă, dacă mai face pipi în locuri în care n-ar trebui să facă, dacă mai sare compulsiv pe copii, ca să se joace cu ei, dacă mai face toate prostiile pe care le făcea până acum.

Dacă mă întrebați asta după ce tocmai m-a scos din sărite, o să vă răspund că nu, nu s-a schimbat nimic. Are comportamente la fel de enervante ca și până acum și e tare greu de coabitat cu el.

Dacă mă întrebați asta când trecem printr-o zi bună, în care n-a mai uitat niciun copil poarta deschisă, deci n-a mai fugit, o zi în care l-am plimbat suficient, deci n-a mai făcut pipi pe canapeaua din curte și nici pe flori, o zi în care  l-am ținut lângă mine când am avut copii în vizită, deci n-a mai sărit pe ei, o să vă răspund că încă e zălud și energic, dar nu la fel de rău ca înainte. Și, între noi fie vorba, probabil că așa și este, în realitate. Este zălud, dar nu la fel ca pe vremuri. De exemplu, spre deosebire de cum era pe vremuri, acum a înțeles să nu mai facă pipi pe canapeaua din curte, dar nu și pe covorul din living, pe care a durat fix o lună să-l curățăm de mirosul de pipi.

Sigur că-i vina noastră că nu ne înțelegem cu el. De fapt, eu n-am fost de acord cu dresajul, de la bun început, pentru că l-am considerat pe Doni o parte din familie și doar nu ne dresăm niciun membru al familiei, nu? Doar că pentru el lucrurile au fost diferite. Pentru el, noi eram haita, nu familia, iar casa trebuia, desigur, protejată și marcată bine de tot, să nu ne cotropească alte haite de câini. Bravo, Doni, am fost în siguranță datorită ție! Acum, ca să fiu sinceră, dacă i-aș fi cunoscut personalitatea, probabil că nu m-aș mai fi arătat împotriva dresajului. Doar că eu una m-am raportat la ideea de ”câine, membru al familiei cu drepturi depline” pornind de la Pimpi și Mao, doi câini complet diferiți, care chiar și nedresați puteau merge civilizat pe stradă, nu fugeau de-acasă, veneau când îi chemam și, odată priceput că nu se face pipi în casă, nu mai făceau și gata.

În comparație, pe Doni l-am luat cândva cu noi la terasă, cu lesa pusă frumos și, la un moment dat, îl vedem zburdând prin parcare. Își rosese lesa și se eliberase. I-am înnodat-o și 5 minute mai târziu era din nou ca o gazelă printre mașini. Atunci am căutat zgărzi și lese pentru câini exagerat de iubitori de libertate și ne-am oprit la o lesă de lanț. Vă dați seama ce periculos pare cu lanțul prins de zgardă și cu urechile fluturându-i în vânt :))

Așa că fac această postare ca să-mi pun cenușă în cap, pentru că acum aș vrea să-l dresăm, dar l-am zăpăcit pe cățel tare de tot până acum, încât nu cred că mai reușim să ieșim din cercul ăsta fără ajutor (ajutor în care, momentan, nu vrem să investim financiar, ca să fiu sinceră). Ce greșeli am făcut?

1. Nu l-am învățat nicio comandă când era mic

   Aici am greșit prima dată. Când era mic l-am tratat ca pe un pui de om sau ca pe un pui de câine care nu trăiește într-o casă de oameni. Din păcate, nu avea nici exemplul unei haite, nici limitele puse de un câine mai puternic decât el, așa că a crescut zălud și despletit, cum vi l-am prezentat mai sus. Însă, cu o mare iubire de viață și de oameni. Prea mare :))

    

2. Când l-am învățat comenzi, l-am zăpăcit de cap toți odată
   
   Nu exista să-i zică cineva ”stai” sau ”hai” ca să nu apară altcineva în peisaj care să repete imediat comanda, înainte să apuce bietul câine să priceapă ce vrem de la el. Asta n-a fost deloc bine, pentru că l-am încurajat să fie zălud și zăpăcit și cu deficit de atenție. Iar atunci când a învățat să facă ce-l rugasem, faptul că primea comanda de 3-4-5 ori înainte să apuce s-o execute, a învățat să nu reacționeze din prima la ce-i spunem să facă. Ceea ce pe mine m-a dus la punctul 3.

    

    

3. Am lucrat cu el când eram frustrată

   Frustrată și foarte frustrată. Nope, n-a funcționat să încerc să-l dresez când eram nervoasă, pentru că nu era nicio plăcere pentru nimeni. Nici pentru el, nici pentru mine. Apoi m-am dresat eu pe mine însămi să asociez încercările de dresaj cu frustrarea mea și acum mă enervez imediat, de la primul refuz al lui.

    

4. Am asociat comenzile cu chestii care nu-i plac

   De exemplu, i-am zis ”Vino” atunci când tocmai fugise de acasă și n-avea niciun gând de a se întoarce prea curând, deci îl puneam să facă ceva ce nu-i plăcea. Nu i-am zis ”vino” când îi dădeam mâncare sau când eram cu mingea în mână. Și am făcut asta și cu alte comenzi, așa încât l-am învățat să fugă de ele, nu să le execute ca să ne distrăm împreună. 

Probabil că am făcut și multe alte greșeli, nu doar cele de mai sus. Dar le-am scris pe astea, poate vă sunt de folos. Dacă aveți tips and tricks, le accept cu deschidere.

Iar despre cum să-ți dresezi câinele, în timp ce nu faci greșelile mele, poți citi în articolul din link. 

(poza am pus-o la derută, să nu vă agite în timp ce-mi citiți articolul :)))