Timp și spațiu pentru mine în pandemie
Podcast cu Diana (episodul 15) - Tu ce permisiuni îți dai ca să ți crești încrederea în tine?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

iun. 12, 2020

Scris de Diana Vijulie

Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia consumată pe lângă ele. 

La fel ca multe alte mame și eu încă lucrez de-acasă, din sânul familiei, dintre copii și bărbat, mutându-mă dintr-o cameră în alta ca o frunză pe furtună. Și bărbatu’ face la fel și, din când în când, și copiii se mai mută ca popoarele migratoare, pentru că avem fiecare, pe rând, nevoie de spațiu de lucru, de liniște, de intimitate sau de cine mai știe ce. Copiii mei sunt 2 și-au prieteni, pentru care am început, încet-încet să ne deschidem casa. Fip vine cu băieții, Ema cu fetele și-așa se adună câte 6-8 copii în aceeași casă cu pereți subțiri. Acești 6-8 copii discută, se joacă, se ceartă, își pregătesc gustări, fac sucuri pe care le vând la taraba din fața casei, pierd câinele, găsesc câinele, se schimbă de haine, plantează flori, dărâmă flori, și tot ce se mai poate. Periodic le amintim (când eu, când V.) să nu mai țipe, dar nici măcar nu țipă de multe ori. Ci doar sunt mulți copii înconjurați de pereți subțiri. Din 6-8 măcar 1-2 rămân și la prânz, ceea ce nu-i nici un bai, pentru că unde mănâncă 4 pot mânca și 6… dacă am reușit să gătesc la timp. 

La un final de astfel de zi sunt secătuită. Amândoi suntem. Mi-e greu să-mi găsesc echilibrul și mi-e imposibil să le fac pe toate simultan. Mă enervează hărmălaia, mă simt vinovată când mă mai rățoiesc la copiii mei să dea volumul mai jos/să nu mai facă zoaie peste tot/să nu mai piardă câinele/să nu mai intre peste mine (dacă sunt închisă în birou), apoi iar mă enervează hărmălaia. Apoi mă simt vinovată că nu-i las cu telefoanele prea mult (cum să se joace în liniște și ce să tot facă dacă nimic n-au voie din cele vine să facă), iar dacă-i las cu telefoanele, mă simt vinovată că stau prea mult cu nasul în ele. Când lucrez în ședințe n-am cum să fiu cu o ureche la ei și-atunci sper că poate V. (avem un echilibru precar în cum purtăm, pe rând, haina adultului responsabil din casă), iar când lucrez singură și-s înconjurată de ei, iar mă simt vinovată că-s fizic cu ei în spațiu, dar nu-s deloc disponibilă. 

De multe ori îmi vine să declar că am pierdut lupta și să renunț la haina mea profesională și să rămân doar cu cea de mamă. Apoi îmi vin în fire și caut alte soluții. O voce din capul meu zice că-s nerecunoscătoare. Am copii sănătoși, care au prieteni și-s bucuroși de viață, avem unde-i primi pe toți și cu ce-i hrăni, deci ce mă tot nemulțumește?! Apoi, o voce mai nouă, tot a mea, îmi dă voie să simt că-i greu și frumos în același timp. Îmi dă voie să fiu obosită, chiar dacă am copii sănătoși. Îmi dă voie să mă simt epuizată, chiar dacă mă bucur să văd câți prieteni au copiii mei. Îmi dă voie să spun ”nu mai pot așa”, chiar dacă am unde-i primi și cu ce-i hrăni. Și-mi aduce aminte să văd și cealaltă parte, partea frumoasă. Îmi amintește că nu-i o luptă dintre o parte și alta și că pot să respir măcar dacă renunț la conflictul ăsta. O rog să-mi răspundă clar la întrebarea: ”Am voie să mă simt epuizată și fericită în același timp?”, iar ea zice că da.

Ca mine, sau poate cu și mai mari greutăți, îmi imaginez că sunt multe mame. Care, pe lângă ce fac eu, mai au de făcut și teme cu copiii, sau poate n-au o curticică, sau poate trebuie să se joace mereu ele cu copiii. Care, poate au și alte probleme, care și-au pierdut locul de muncă sau o parte din salariu, sau care au un business ofilit de pandemie. Mame, care-ar vrea să aibă ce munci câte 8 ore pe zi și și-ar lăsa ușurate copiii să facă și zoaie, să se uite și la televizor și-ar respira bucuroase că produc bani. Mame (sau tați, însă îmi e mai ușor să mă adresez mamelor, pentru că pornesc de la experiența mea, de mamă) care, pe lângă gătitul celor 3 mese regulamentare pe zi, zi de zi, spălat, curățenie, educație și ce mai e de făcut în fiecare zi, trec prin procese de recrutare, reconversie profesională, traininguri pentru joburi noi, care le scot total din zona lor de confort și despre care știm cât de secătoare de energie sunt. 

E o perioadă grea pentru noi toate, pentru că trebuie să fim de toate în același timp. 

Însă, știți ce-aș vrea să nu uităm? Să avem grijă și de noi însene. La finalul unei astfel de zile îmi place să visez la un loc magic, în care nu trebuie decât să exist, iar altcineva sau altceva are grijă de tot în jurul meu. Omul Mare din mine a obosit, Copilul Mic din mine vrea și el grijă și siguranță. Și-atunci respir. Și la sfârșitul unei zile ca asta, după ce se vor fi culcat toți copiii (din fericire, toți prietenii copiilor mei dorm la ei acasă :)), aprind o lumânare mică și mă scufund într-o baie caldă, în care mă relaxez cu totul. Ca atunci, pe vremuri, înainte să mă nasc, când nu trebuia decât să exist.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

E OK orice e OK pentru tine

E OK orice e OK pentru tine

Orice zi e o mică viață - Modul de supraviețuire Astăzi, viața noastră e despre supraviețuire și despre a găsi căi s-o facem (să supraviețuim, adică). A venit peste noi beleaua asta, oricare ar fi ea, și iată-ne închiși în case, departe de familia extinsă, de părinți,...

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

20% din rezoluțiile de Anul Nou sunt duse la bun sfârșit. Cum?

A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare...

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Schimbări în carieră care vin odată cu maternitatea

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai...

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

3 cărți pentru copii despre emoții și inteligența emoțională

- Mami, ce-i aia inteligență emoțională? - Mai ții minte când am vorbit despre creierul cu care citești și creierul cu care lovești? - Da. Și despre neuronii oglindă. - Să știi cum și când să-ți folosești creierul cu care citești, ca să-l poți controla și pe ăla cu...

Cărți cu dinozauri pentru copii

Cărți cu dinozauri pentru copii

A fost odată ca niciodată un băiețel de vreo 4 ani, pe care l-am cunoscut într-un magazin de jucării. Eram cu Ema de mână și cu Fip în brațe. Iar băiețelul respectiv îmi spunea în română cum se numesc toți dinozaurii expuși în magazin. I-am spus că sunt sincer...

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Deși primesc aproape o dată la două zile câte o întrebare legată de recomandări de cărți de dezvoltare personală și/sau parentală, n-am mai scris de foarte multă vreme pe tema asta. Așa că e momentul. Bine, primesc întrebări și legate de când am timp să citesc atâtea...

Cum încurajăm copiii să se apropie de cărți

Cum încurajăm copiii să se apropie de cărți

- Nu stă, domne, să-i citesc. Încerc mereu, dar nici nu vine la mine. Sau, dacă vine, îmi ia cartea din mână și o aruncă. N-are răbdare. Nu știu ce să mă mai fac cu el! Sunt convinsă că multe dintre voi vă recunoașteți în propoziția de mai sus. Știu sigur, pentru că...

Carti de parenting

Carti de parenting

Nu pot sa spun ca am citit multe carti de parenting, nici putine, doar cateva. Nu am citit carti care sa-mi promita succes garantat in 2-3-5-100 de pasi (includ aici si cartile care promit un somn lin al bebelusilor daca se urmeaza nu stiu ce pasi, sau...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie
Podcast cu Diana (episodul 15) - Tu ce permisiuni îți dai ca să ți crești încrederea în tine?